1 Introducere: Ce este econometria ?

1.1 Scurt istoric privind apariţia şi dezvoltarea econometriei

Un moment important în constituirea şi dezvoltarea Econometriei ca

disciplină economică de frontieră, apărută în domeniile de interferenţă ale
teoriei economice, statisticii şi matematicii, se consideră anul 1930
(29 decembrie), când s-a înfiinţat la Cleveland Societatea de Econometrie
(Econometric Society), avându-i ca iniţiatori pe: Irving Fischer – preşedinte,
L. V. Bortkiewicz, R. Frisch, H. Hotelling, L. Schumpeter, N. Wiener şi
alţii.
Un rol deosebit în dezvoltarea şi popularizarea econometriei l-a avut
revista acestei societăţi, „Econometrica”, care apare trimestrial, începând
din ianuarie 1933.
Etimologic, termenul de econometrie provine din cuvintele greceşti:
eikonomia (economie) şi metren (măsură). El a fost introdus (1926) de către
Ragnar Frisch, economist şi statistician norvegian, prin analogie cu termenul
„biometrie”, folosit de Fr. Galton şi K. Pearson la sfârşitul secolului XIX,
care desemna cercetările biologice ce utilizau metodele statisticii
matematice.
Dar nu cei care au introdus termenul şi au înfiinţat Societatea de
Econometrie au şi „inventat” această disciplină.
Sub aspect istoric, studierea cantitativă a fenomenelor economice
este mult mai veche. Printre precursorii econometriei moderne pot fi citaţi:
F. Quesnay, W. Petty, Gregory King, A. Cournot, Leon Walras, E. Engel, A.
Marshall, R. A. Fisher, K. Pearson şi alţii.
 Modele econometrice

În perioada contemporană, contribuţii importante la dezvoltarea

econometriei au fost aduse de:
- în domeniul analizei economice a cererii: M. Friedman,
T. Haavelmo, R. Stone, H. Wald, ş.a.;
- în domeniul funcţiilor de producţie: C. W. Cobb, P. H. Douglas,
K. J. Arrow, G. Tintner;
- în domeniul modelelor macroeconomice: A. S. Goldberger,
O. Onicescu, L. V. Kantarevici, L. R. Klein, J. Tinbergen, H. Theil 1;
- în domeniul metodelor de analiză a datelor sau al econometriei
„fără modele”: T. W. Anderson, J. P. Benzécri, H. Hotelling, R. A. Fisher şi
alţii.
În momentul actual, impulsionată puternic de revoluţia
tehnico-ştiinţifică – cu realizări de vârf în domeniul calculatoarelor
electronice – econometria a devenit un instrument metodologic de bază,
indispensabil teoriei şi practicii economice pentru investigarea riguroasă a
fenomenelor şi proceselor economice.

1.2 Definiţiile econometriei

Dezvoltarea rapidă a econometriei a generat formularea mai multor

definiţii cu privire la domeniul acestei discipline economice. Totuşi, marea
majoritate a acestora poate fi încadrată în următoarele trei grupe:
a) definiţia istorică;
b) definiţia restrictivă;
c) definiţia extinsă.
a) Definiţia istorică a econometriei a fost formulată de R. Frisch în
primul număr al revistei „Econometrica”, în ianuarie 1933: „experienţa a
arătat că fiecare din următoarele trei puncte de vedere, al statisticii, al
teoriei economice şi al matematicii, este o condiţie necesară, dar nu şi
suficientă, pentru o înţelegere efectivă a realităţilor cantitative din economia

1
Numele scrise cu italice îi desemnează pe laureaţii Premiului Nobel în economie.
Introducere: Ce este econometria?

modernă; unificarea lor este aceea care asigură eficienţa. Econometria este
tocmai această unificare”.
Conform acestei definiţii, susţinătorii ei consideră că prin
econometrie se înţelege studierea fenomenelor economice pe baza datelor
statistice cu ajutorul modelelor matematicii.
b) Definiţia restrictivă propusă de Cowles Commission for
Research in Economics (Chicago, 1940-1950), consideră că nu există
econometrie dacă investigarea fenomenelor economice nu se face cu
ajutorul modelelor aleatoare (stochastice).
Susţinătorii acestei definiţii, L. R. Klein, E. Malinvaud, G. Rottier,
includ în domeniul econometriei numai cercetările economice care
utilizează metodele inducţiei statistice – teoria estimaţiei, verificarea
ipotezelor statistice – la verificarea relaţiilor cantitative formulate în teoria
economică cu privire la fenomenele sau procesele economice cercetate.
Conform acestor definiţii, un studiu econometric presupune:
- existenţa prealabilă a unei teorii economice privind fenomenul,
procesul sau sistemul economic cercetat, pe baza căreia se construieşte
modelul economic, care reprezintă formalizarea ipotezelor teoriei
economice cu privire la fenomenul, procesul sau sistemul investigat;
- posibilitatea aplicării metodelor inducţiei statistice la verificarea
ipotezelor teoriei economice; construirea modelului econometric şi
rezolvarea acestuia.
Această definiţie restrictivă exclude din domeniul econometriei
cercetările economice care nu se fundamentează pe:
- o teorie economică – implicită sau explicită privind modelul
econometric al fenomenului, procesului sau sistemului studiat;
- o interpretare aleatoare a modelului respectiv.
Astfel, analiza seriilor cronologice, modelul lui Leontief (B.L.R.) ca
şi statistica economică (care se fundamentează pe metoda balanţelor) nu
intră în sfera de cuprindere a econometriei: prima, deoarece existenţa unei
teorii economice nu este necesară, iar ultimele două, fiindcă nu permit
aplicarea metodelor inducţiei statistice.
 Modele econometrice

c) Definiţia extinsă a econometriei, promovată de economiştii din

ţările anglo-saxone, ţine seama de puternica dezvoltare, apărută după 1950,
a metodelor cercetării operaţionale: teoria optimului, teoria stocurilor, teoria
grafelor, teoria deciziilor, teoria jocurilor, etc.
Prin econometrie, în sensul larg al termenului, se înţelege
econometria, definită în mod restrictiv, adică, include domeniile menţionate
atunci când ea este înţeleasă în sens restrictiv, la care se adaugă metodele
cercetării operaţionale. În prezent, în domeniul econometriei se includ şi
tehnicile moderne de analiză a datelor sau analiza marilor tabele.
Deoarece încă nu s-a cristalizat o concepţie unitară privind
„frontierele” econometriei, în manualele sau tratatele de econometrie,
autorii, de regulă, îşi menţionează concepţia pe baza căreia şi-au structurat
lucrările.
În ţara noastră, atât în literatura de specialitate, deşi rareori se fac
precizări exprese, cât şi prin structura planurilor de învăţământ de la
facultăţile economice, econometria este concepută şi aplicată ca metodă
generală de investigare cantitativă a fenomenelor şi proceselor economice –
adică, în accepţiunea largă a termenului.
Un domeniu mai puţin abordat, atât teoretic, cât şi practic, îl
constituie metodele econometriei, în sensul restrictiv al termenului,
respectiv modelele aleatoare (stochastice).
Modelele deterministe, utilizate în mod curent şi de multă vreme în
teoria şi practica economică din ţara noastră, sunt de multe ori inadecvate
pentru a explica şi, mai ales, pentru a prognoza pertinent evoluţia
fenomenelor, proceselor sau sistemelor economice, elemente dinamice prin
natura lor.
De asemenea, în studiile mult mai recente, se insistă asupra faptului
că studiul seriilor de timp privind evoluţia fenomenelor economice nu poate
fi independent de teoria economică. Se au în vedere, în acest sens, nu atât
determinarea şi extragerea econometrică a tendinţei, cât şi aspectele legate
de efectul întârziat în timp, propagarea impulsului unor variabile exogene
asupra variabilei prognozate, natura oscilaţiilor de diferite frecvenţe etc.
Acestea sunt motivele care au determinat ca modelele dinamice – bazate pe
Introducere: Ce este econometria?

analiza evoluţiei în timp a fenomenelor economice – să-şi găsească locul în

arsenalul modelelor econometrice prezentate în acest curs.

1.3 Noţiuni şi concepte fundamentale ale econometriei

Metoda modelelor sau metoda modelării reprezintă principalul

instrument de investigare econometrică a fenomenelor econometrice.
Dar, modelarea sau metoda modelelor nu constituie o noutate în
ştiinţa economică. Tabloul economic al economistului fiziocrat F. Quesnay
(1738), legile lui Engel (1857), coeficientul de elasticitate formulat de
Marshall (1890) reprezintă momente istorice de la care cercetarea
economică trece de la etapa descriptivă la etapa de explicare formală a
cauzelor şi formelor de manifestare ale fenomenelor economice.
În general, MODELUL reprezintă un instrument de cercetare
ştiinţifică, o imagine convenţională, homomorfă, simplificată a obiectului
supus cercetării.
Fiind o construcţie abstractă, în care se neglijează proprietăţile
neesenţiale, modelul este mai accesibil investigaţiei întreprinse de subiect,
aceasta fiind una din explicaţiile multiplelor utilizări pe care modelul le are
în epoca contemporană.
Utilizat în economie, modelul - imagine abstractă, formală a unui
fenomen, proces sau sistem economic – se construieşte în concordanţă cu
teoria economică, rezultând modelul economic.
Modelul economic, reproducând în mod simbolic teoria economică a
obiectivului investigat, prin transformarea sa în model econometric, devine
un obiect supus cercetării şi experimentării (verificării), de la care se obţin
informaţii noi privind comportamentul fenomenului respectiv.
În acest mod, reprezentările econometrice, spre deosebire de
modelele economice care explică structura fenomenului sau procesului
economic de pe poziţia teoriei economice, au întotdeauna o finalitate
practică, operaţională, ele devenind instrumente de control şi dirijare, de
simulare şi de previziune a fenomenelor economice.
 Modele econometrice

VARIABILELE care formează structura unui sistem econometric,

după natura lor, pot fi:
a) variabile economice;
b) variabila eroare (aleatoare), u;
c) c) variabila timp, t.
a) Variabilele economice, de regulă, se împart în variabile explicate,
____
rezultative sau ENDOGENE, Yi , i = 1 , n , şi variabile explicative, factoriale
____
sau EXOGENE, Xj, j = 1, k , independente de variabilele endogene Yi ;
(n = numărul variabilelor rezultative; k = numărul variabilelor factoriale). În
cazul modelelor de simulare sau de prognoză, variabilele Xj se mai împart în
variabile exogene predeterminate (variabile de stare a sistemului –
capacitatea de producţie a unei întreprinderi, sau cu
lag – xt-1, yt-1) şi variabile instrumentale sau de comandă economică
(dobânda, impozitul pe profit etc.)
b) Variabila ALEATOARE, u, sintetizează ansamblul variabilelor,
cu excepţia variabilelor Xj, care influenţează variabila endogenă Yi, dar care
nu sunt specificate în modelul econometric. Aceste variabile (factori), pe
baza ipotezelor teoriei economice, sunt considerate factori întâmplători
(neesenţiali), spre deosebire de variabilele Xj, care reprezintă factorii
determinanţi (esenţiali) ai variabilei Yi.
De asemenea, variabila eroare reprezintă eventualele erori de măsură
– erori întâmplătoare şi nu sistematice – conţinute de datele statistice privind
variabilele economice.
Pe baza acestor premise economice se acceptă că variabila aleatoare
„u” urmează o lege de probabilitate L(u), în acest scop formulându-se o
serie de ipoteze statistice cu privire la natura distribuţiei acestei variabile,
ipoteze statistice care vor trebui testate cu teste statistice adecvate fiecărei
ipoteze.
c) Variabila TIMP, t, se introduce în anumite modele econometrice
ca variabilă explicativă a fenomenului endogen Yi, imprimându-se acestora
un atribut dinamic, spre deosebire de modelele statice.
Introducere: Ce este econometria?

Deşi timpul nu poate fi interpretat ca variabilă concretă (economică),

se recurge la această variabilă explicativă (fictivă) din două motive:
- în primul rând, timpul, ca variabilă econometrică, permite
identificarea unor regularităţi într-un proces evolutiv, ceea ce constituie un
prim pas spre specificarea precisă a unor variabile care acţionează în timp;
- în al doilea rând, el reprezintă măsura artificială a acelor variabile
care acţionează asupra variabilei Y care, fiind de natură calitativă, nu pot fi
cuantificate şi, ca atare, nici specificate în modelul econometric. Un
exemplu cunoscut în acest sens îl constituie funcţia de producţie
Cobb-Douglas cu progres tehnic autonom:

Q = A Kα Lβ ect ·u (1.3.1)

unde:
Q = volumul fizic al producţiei;
K = capitalul;
L = forţa de muncă;
e = numărul natural;
t = timpul;
u = variabilă aleatoare;
A, α, β şi c = parametrii funcţiei, c reprezentând măsura econometrică a
influenţei progresului tehnic asupra volumului producţiei.

Sursa de date - Variabilele economice se introduc într-un model

econometric cu valorile lor reale sau empirice (yi = y1, y2,…, yn; xi = x1, x2,…,
xn; n = numărul unităţilor observate). Aceste valori ale variabilelor unui
model se pot obţine pe două căi: fie pe baza sistemului informaţional
statistic (banca de date), fie prin efectuarea de observări statistice special
organizate – de tipul anchetelor statistice.
O problemă fundamentală care se ridică în această etapă o reprezintă
calitatea datelor statistice, respectiv autenticitatea şi veridicitatea acestora.
Dacă un model economic se construieşte cu date false sau afectate de erori
de măsură, el va căpăta aceste deficienţe, fiind compromis sub aspect
operaţional.
 Modele econometrice

Deoarece problema autenticităţii datelor economice ţine de domeniul

statisticii economice, ne vom rezuma numai a aminti că datele statistice care
privesc variabilele economice specificate în model trebuie să fie culese fără
erori sistematice de observare şi de prelucrare, îndeplinind condiţiile de
omogenitate. Omogenitatea datelor presupune:
- colectarea lor de la unităţi statistice omogene;
- reprezentarea aceloraşi definiţii şi metodologii de calcul cu privire
la sfera de cuprindere ale acestora în timp sau în spaţiu;
- descrierea evoluţiei fenomenelor într-un interval de timp în care nu
s-au produs modificări fundamentale privind condiţiile de desfăşurare a
procesului analizat;
- exprimarea variabilelor în aceleaşi unităţi de măsură, condiţie care
se referă, în mod special, la evaluarea indicatorilor economici în preţuri
comparabile sau preţuri reale.
„Materia primă” pentru calcule economice o constituie seriile
cronologice (serii de timp sau serii dinamice), mai rar seriile teritoriale, ale
variabilelor economice respective, preluate sau construite pe baza băncii de
date statistice existente.
O serie cronologică se construieşte prin observarea variabilelor Y şi
X pe perioade egale de timp (t = 1,2,.., T, t reprezentând luni, trimestre, ani)
la aceeaşi unitate economică:

t 1 2 ... T
xt x1 x2 ... xT
yt y1 y2 ... yT

În comparaţie cu aceasta, o serie de spaţiu rezultă prin observarea

variabilelor Y şi X într-o anumită perioadă de timp - lună, trimestru,
semestru, an - la un anumit număr de unităţi socio-economice omogene,
____
i = 1, n , n = numărul unităţilor de acelaşi profil, ce aparţin aceluiaşi sector
economic etc. O astfel de serie se prezintă, de regulă, sub următoarea formă:

xi x1 x2 ... xn
yi y1 y2 ... yn
Introducere: Ce este econometria?

____
Într-un model econometric, un fenomen economic X={xi}, i = 1, n
poate fi introdus cu următoarele valori:
1) Valori reale sau empirice, xi = (x1, x2,.., xn), valori exprimate în
unităţi de măsură specifice naturii fenomenului X, ele fiind mărimi concrete
şi pozitive, deci aparţin sistemului numerelor raţionale. Vectorul valorilor
lui X, xi = (x1, x2,.., xn), poate fi definit prin doi parametri:

- media aritmetică a variabilei X

1 n
x = M (x ) = ∑ x i (1.3.2)
n i =1

- abaterea medie pătratică a variabilei X

1 n
σ x = σ x2 = M ( x 2 ) = ∑ (x i − x )
2
(1.3.3)
n i =1
σ x2 = M ( x 2 ). fiind dispersia variabilei.
De obicei, se consideră că variabila X urmează o distribuţie normală
de medie x şi de abatere medie pătratică σx : L(x) = N( x ,σx).

2) Valorile centrate : xi* = xi − x

Aceste valori sunt tot mărimi concrete, dar ele aparţin sistemului
numerelor reale având atât valori pozitive cât şi negative.
Se poate demonstra uşor că aceste valori centrate au media egală cu
zero, iar dispersia lor este egală cu dispersia valorilor reale:

1
M ( x *) = ∑ (x i − x ) = 0 (1.3.4)
n
1 1
M [(x *)2 ] = ∑(x *)2 = ∑(x i − x )2 = M (x 2 ) (1.3.5)
n n
 Modele econometrice

xi − x
3) Valori centrate şi normate sau abateri standard: xi** = .
σx
Media şi dispersia acestor valori este:
1 x −x
M ( x ** ) = ∑ i =0 (1.3.6)
n σx
2
** 2 1 ⎛xi −x ⎞ σ x2
M [( x ) ] = ∑⎜ ⎟ = 2 =1 (1.3.7)
n ⎝ σx ⎠ σx
În plus faţă de aceste două proprietăţi L( x** ) = N(0;1)2, abaterile
standard sunt mărimi abstracte (adimensionale). Aceste calităţi conduc, atât
la diminuarea calculelor statistice cu aceste valori, cât şi la efectuarea de
comparaţii între distribuţiile mai multor fenomene economice de naturi
diferite.
Un model econometric poate fi format dintr-o singură relaţie sau
dintr-un sistem de relaţii statistice. Aceste relaţii pot fi: relaţii de identitate
sau deterministe, relaţii de comportament, relaţii tehnologice şi relaţii
instituţionale.
Relaţiile de identitate sunt de tipul ecuaţiilor de balanţă folosite în
„Sistemul de balanţe ale economiei naţionale”
Relaţiile de comportament sunt acele ecuaţii stochastice care
reflectă şi modelează un proces de luare a deciziei, care încearcă să descrie
răspunsul variabilei endogene Y, sub forma deciziei, la un set de valori ale
variabilelor exogene. De exemplu, într-un model macroeconomic, relaţiile
de comportament se referă la dependenţe privind consumul, investiţiile,
importul şi exportul, sistemul de preţuri, cererea monetară, etc.
Relaţiile tehnologice descriu atât imperativele de ordin tehnologic
privind producţia cât şi relaţiile tehnico-economice existente în producţie,
forţa de muncă şi fondurile de producţie ale unei unităţi, ale unei ramuri sau

1
2
Relaţia L(x**) = N(0;1) se citeşte: variabila x
**
= ( xi − x ) urmează legea de
σx
probabilitate normală având media egală cu zero iar abaterea medie pătratică este egală
cu unu (legea normală, centrată şi redusă).
Introducere: Ce este econometria?

ale economiei naţionale. Aceste relaţii tehnologice sunt reprezentate de

cunoscutele funcţii de producţie de diferite tipuri.
Relaţiile instituţionale sunt folosite pentru a explica în mod
determinist sau stochastic fenomenele care sunt determinate fie de lege, fie
de tradiţie sau fie de obiceiuri. Din rândul acestora fac parte, de exemplu,
ecuaţiile care explică stabilirea impozitelor sau a cotizaţiilor în funcţie de
venit.
Tipologia modelelor econometrice este extrem de vastă. Totuşi, un
model econometric poate fi construit prin intermediul unei singure ecuaţii
de comportament, tehnologice sau instituţionale, sau cu ajutorul unui sistem
de ecuaţii de genul celor patru relaţii, menţionate mai sus, denumite modele
cu ecuaţii multiple.
Testele statistice3 sunt instrumente de lucru indispensabile
investigaţiei econometrice. Necesitatea utilizării acestora este determinată
de faptul că demersul econometric constă într-o înşiruire logică de ipoteze
privind semnificaţia variabilelor exogene, a calităţii estimaţiilor obţinute, a
gradului de performanţă a modelelor construite. Acceptarea sau
respiungerea ipotezelor formulate în econometrie se poate face cu ajutorul
mai multor teste, cele mai uzuale fiind: testul χ2, testul t, testul F etc.
Pe lângă aceste teste statistice, în practica curentă, în diverse
domenii, se foloseşte frecvent un test denumit „testul erorii”. În general,
aplicarea acestui test presupune compararea a două valori:

0 = valoarea observată sau estimată;

T = valoarea teoretică, aşteptată sau prognozată.

Pe baza celor două valori se definesc:

- eroarea absolută, e a = 0 − T ;
0 −T
- eroarea relativă, e r = ⋅ 100 .
T

3
Vezi – ipoteză statistică, test, eroare de gradul 1 şi gradul 2, prag de semnificaţie, nivel de
semnificaţie – Dicţionar statistic-economic, D.C.S., Bucureşti, 1969.
 Modele econometrice

Se construiesc cele două ipoteze:

H0: 0 ≈ T;
H1: 0≠ T.

Stabilindu-se arbitrar o valoare absolută (Ea) sau relativă (Er)4 de

echivalare a celor două valori, (0) şi (T), regula de (alegere) decizie a celor
două ipoteze este următoarea:
• este acceptată ipoteza H0 dacă E a ≤ e a sau E r ≤ e r ⇒ cele două
valori, (0) şi (T), sunt echivalente, adică diferenţele dintre ele sunt
întâmplătoare şi nu sistematice;
• este acceptată ipoteza H1 dacă E a > e a sau E r > e r ⇒ cele două
valori, (0) şi (T), diferă semnificativ şi nu pot fi considerate ca echivalente,
respectiv extrase din aceeaşi urnă sau dintr-o colectivitate omogenă.
Acest test al erorii este utilizat în mod curent în domeniul analizei
statistico-economice a variaţiei în timp şi/sau în spaţiu a unui fenomen
economic, dar poate fi aplicat şi în domeniul econometriei, dar cu
discernământ şi nu în mod excesiv.

1.4 Locul şi rolul econometriei în sistemul ştiinţelor economice

Apariţia şi rapida afirmare a econometriei trebuie înţeleasă şi

explicată prin prisma raportului dialectic dintre teorie şi practică, a
conexiunii inverse pozitive ce se manifestă între elementele acestui raport.
Dezvoltarea continuă şi dinamică a forţelor de producţie sub
impactul progresului ştiinţific şi tehnic modifică condiţiile şi
interdependenţele din producţie, repartiţie, circulaţie şi consum, ceea ce, pe
plan teoretic şi practic, creează probleme dificile privind explicarea şi
dirijarea evoluţiei fenomenelor economico-sociale către anumiţi indicatori
ţintă, formulaţi şi urmăriţi de o anumită politică economică.

4
Un astfel de test şi criteriu de decizie se utilizează în comerţul cu produse îmbuteliate sau
ambalate pentru care, de regulă, criteriul de decizie este de ± 5 % din volumul sau
greutatea, T, a ambalajului.
Introducere: Ce este econometria?

Necesitatea elaborării unor instrumente de investigare şi de sporire

a eficienţei metodelor de organizare, dirijare şi conducere a economiei, pe
de o parte, şi succesele metodelor statistico-matematice în alte domenii ale
ştiinţei – fizică, chimie, astronomie etc. – pe de altă parte, au determinat
adoptarea de către ştiinţele economice a acestor metode.
Econometria s-a format şi se dezvoltă nu în urma unui proces de
diversificare a ştiinţei economice, ci prin integrarea dintre teoria
economică, matematică şi statistică.
În cadrul aceastei triade, teorie economică - matematică – statistică,
locul central îl ocupă teoria economică. Deşi penetrarea ştiinţei economice
de către metodele statistico-matematice reprezintă un progres calitativ, nu
trebuie uitat faptul că fenomenele economice, pe lângă componenta lor
cuantificabilă, conţin aspecte care nu pot fi reprezentate prin cantitate.
Aceste particularităţi ale fenomenelor economice constituie, în general,
limitele econometriei în sistemul ştiinţelor economice.
De remarcat că raporturile econometriei cu ştiinţele economice nu
sunt numai de dependenţă.
Într-adevăr, un model econometric nu se poate elabora dacă nu s-a
constituit o teorie economică a obiectului cercetat. Similitudinea sa formală
cu obiectul economic investigat depinde de nivelul de abstractizare a teoriei,
de definirea univocă şi operaţională a noţiunilor şi categoriilor economice,
de scopurile urmărite de teoria economică - scopuri euristice sau de dirijare
privind obiectul studiat.
Modelul astfel construit reprezintă o verigă intermediară între teorie
şi realitate. El reprezintă o cale de confruntare a teoriei cu practica,
singurul mod de experimentare pe baza căruia ştiinţa economică îşi poate
fundamenta ipotezele, din moment ce obiectul său de cercetare poate fi
numai observat, nu şi izolat şi cercetat în laborator.
Prin această experimentare, mijlocită de modelul econometric,
ştiinţele economice validează, renunţă sau elaborează metode noi, îşi
confruntă problemele de semantică şi semiotică economică, îmbogăţindu-şi
în felul acesta sistemul de informaţii privind structura şi evoluţia obiectului
economic.
 Modele econometrice

În prezent, tipologia metodelor econometrice utilizate de ştiinţele

economice este extrem de vastă. Folosirea din ce în ce mai amplă a acestor
modele la investigarea fenomenelor economice se datorează progreselor
însemnate făcute în domeniul metodelor de estimare a parametrilor
modelelor şi al testelor de verificare pe care se fundamentează acestea şi, nu
în ultimul rând, al utilizării calculatoarelor electronice care permit
rezolvarea operativă a celor mai complexe modele econometrice.
Particularizând legăturile econometriei cu unele dintre disciplinele
economice, este necesar să subliniem corespondenţa dintre modelarea
econometrică şi previziune. Previziunea macro sau microeconomică
reprezintă un domeniu care utilizează în mare măsură rezultatele simulării
şi, mai ales, ale predicţiei econometrice. Activitatea de previziune a
economiei este aceea care „oferă” o serie de elemente utile elaborării
modelului privind, îndeosebi, etapa de specificare a acestuia. În această
etapă, previziunea defineşte variabilele endogene (rezultative) şi pachetul
variabilelor exogene corespunzătoare obiectivelor urmărite în funcţie de
informaţiile statistice existente. Econometria, la rândul ei, contribuie la
obţinerea variantelor economice, oferind informaţii cu privire la
comportamentul variabilelor endogene în diverse alternative de acţionare a
pârghiilor economice. În acest fel, previziunii economice i se oferă o
perspectivă în legătură cu ceea ce s-ar putea întâmpla în viitor, fie şi în linii
mari, în raport cu diferitele variante ale politicii economice care ar putea fi
aplicate.
Menţionăm, de asemenea, legătura econometriei cu sistemul
financiar-contabil, domeniu în care modelarea pătrunde tot mai mult – vezi
modelele ARCH. De asemenea, trebuie remarcat faptul că, la elaborarea
modelelor econometrice, se recomandă, cu o tot mai mare insistenţă,
introducerea relaţiilor financiar-bancare, ca fiind deosebit de semnificative
pentru descrierea mecanismelor economice.
Domeniul cooperării economice internaţionale, ca, de altfel, şi cel
privind comerţul interior, domeniu în care previziunile sunt greu de realizat,
altfel decât cu ajutorul metodelor statistice, reprezintă, de asemenea,
sectoare ale economiei ce pot beneficia de rezultatele econometriei în ceea
ce priveşte planificarea şi eficientizarea activităţilor desfăşurate. Este
Introducere: Ce este econometria?

totodată necesar să subliniem frecvenţa tot mai mare a aplicării metodelor

econometrice în lucrări din domeniul biologiei, medicinei, demografiei şi, în
special, în domeniul marketingului, managementului sau viitorologiei.
În concluzie, se poate reţine ideea că metoda econometriei este
metoda modelării sau metoda modelelor. Modelul econometric – expresie
formală, inductivă a unei legităţi economice – reprezintă un mijloc de
cunoaştere a unui obiect economic, iar modelarea econometrică este o
metodă care conduce la obţinerea de cunoştiinţe sau informaţii noi privind
starea, structura (conexiunile dintre elemente) şi evoluţia unui proces sau
sistem economic.