Capitolul 1.

Modele şi teorii de creştere economică

Teoria economică are drept scop formarea în societate a gândirii economice contemporane şi
contribuie la elaborarea programelor economice de dezvoltare eficientă, îndreptate spre
realizarea cu succes a problemelor economice şi creşterea bunăstării populaţiei.

1.1 Teorii de creștere economică

Ideea promovată de clasici o reprezintă liberschimbismul, ca sistem, în cadrul căruia

schimbul economic între naţiuni nu trebuie să fie supus controlului statului. A. Smith în
lucrarea “Avuţia naţiunilor” fundamentează teze care întregesc conţinutul teoretic şi
metodologic al teoriei economice: defineşte mai riguros noţiunea de muncă productivă şi
neproductivă; îmbogăţeşte cu iei noi teoria obiectivă a valorii; explică noţiunea de salariu,
profit, rentă, capital; pun e bazele comerţului internaţional.

1.2.1. Teoriile lui Adam Smith

Obiectivul principal al preocupărilor teoretice al lui Adam Smith îl constituie studiul

„bogăţiei naţionale”. Adam Smith defineşte bogăţia naţională drept „totalitatea bunurilor
marfă de care dispune o naţiune la un moment dat”. Inițiând această teorie, Adam Smith
consideră că factorul definitoriu pentru obținerea bogăției din acea perioadă este prestarea
muncii corespunzătoare, întrucât nu orice tip de muncă putea fi considerată un motor al
bogăției. Astfel din acest considerent în Avuția Națiunilor, Adam Smith distinge tipul de
muncă care produce bogăție și care nu: „Există un fel de muncă ce adaugă la valoarea
obiectului asupra căruia se
exercită; există un altul, care n–are acelaşi efect. Primul fel, producând o valoare, poate
fi numit muncă productivă; cel de al doilea, muncă neproductivă”.1

Potrivit accepțiunii lui Adam Smith, populația productivă este considerată cea care produce
mărfurile fizic, mărfuri care se pot evalua prin adăugare de valoare și se pot vinde, în timp ce
populația neproductivă este populația care se ocupă de prestarea serviciilor și “nu adaugă o
valoare la alta”.

Bogăţia oricărei naţiuni „se împarte în mod normal în două părţi”2:

1. „Una din ele, adesea cea mai mare, este în primul rând destinată să reconstituie
capitalul sau să reînnoiască partea de alimente, materiale şi produse finite care a fost
retrasă dintr–un capital”;
2. „Cealaltă e destinată să formeze un venit, fie posesorului acestui capital ca profit, fie
vreunei alte persoane ca rentă a pământului”.

Așadar conform teoriilor lui Adam Smith, creșterea economică este bogăția populației
rezultată din munca productive care generează profit.

1
Adam Smith, Avuţia naţiunilor, vol. I, Editura Academiei Republicii Populare Române, Bucureşti, 1962, p. 223.
2
Adam Smith, Avuţia naţiunilor, vol. I, Editura Academiei Republicii Populare Române, Bucureşti, 1962,p. 224.
Preluând teoria valoare-marfă de la Adam Smith, decenii mai târziu David Ricardo își aduce
propria contribuție în clarificarea și completarea teoriei lui Smith. Ricardo vine cu propria
definiție a bogăției naționale: „bogăţia depinde întotdeauna de cantitatea de mărfuri
produse, indiferent de uşurinţa cu care au fost procurate instrumentele întrebuinţate în
producţie”3

O contribuţie importantă aduce Ricardo la dezvoltarea teoriei valorii prin aprecierea potrivit
căreia „nu numai munca întrebuinţată direct la producerea mărfurilor influenţează valoarea
acestora, ci, la fel, şi munca întrebuinţată la producerea de instrumente, unelte şi clădiri cu
care se ajută această muncă”.4 Astfel teoria lui David Ricardo capată următoarea dinamică:
M=C +S +II unde M= munca, C= valoarea mijloacelor de producție folosite și consumate,
S= valoarea nou creată după muncă sub forma de salariu și II= valoarea nou creată de
muncitor după plătirea salariului.

Teoria keynesistă de creştere economică

John Maynard Keynes (1883–1946) a fost un economist britanic care a influenţat decisiv
teoria economică a sec. al XX-lea. În influenta sa lucrare „Teoria generală a ocupării forţei de
muncă, a dobânzii şi a banilor“ (1936) el pune sub semnul întrebării capacitatea pieţelor de a
se autoregenera şi fundamentează keynesianismul, care aspiră spre un capitalism dirijat.
Keynes a contribuit şi la conceperea sistemului Bretton Woods, care a definit economia
mondială şi pieţele financiare din perioada postbelică.

Ideea centrală a lui John Maynard Keynes este foarte simplă: „Dacă populaţia nu găseşte de
lucru şi nu este bine plătită, nu ne putem aştepta ca puterea de cumpărare să crească”.

Teorii neoclasice

Neoclasicismul apreciază că toate bunurile economice au valoare, indiferent dacă sunt sau nu
sunt mărfuri. Prin urmare, valoarea nu este o categorie istorică, fiind prezentă atât în
economia naturală cât şi în cea de mărfuri. Substanţa valorii o constituie utilitatea bunurilor.
Noile cercetări asupra valorii nu au avut ca punct de plecare „teoria valorii–cost de
producţie”, ci „teoria valorii–utilitate”.5

3
Karl Marx, Bazele criticii economiei politice, vol.2, Editura Politică, Bucureşti, 1974, p. 69.
4
David Ricardo, Opere alese, vol. I, Editura Academiei Republicii Populare Române, Bucureşti, 1959, p.68.
5
Gheorghe Popescu, Evoluția gândirii economice (ediția IV revizuită și adăugită), Editura C. H. Beck,
București, 2009, p. 647