- GRILE MACROECONOMIE -

1. Mărimea şi evoluţia cererii agregate sunt influenţate de următorii factori:

a) nivelul general al preţurilor;
b) anticipările consumatorilor şi investitorilor;
c) costurile cu factorii de producţie achiziţionaţi;
d) cererea de monedă străină (valută) de pe piaţa monetară interbancară;
e) cererea de titluri financiare (acţiuni, obligaţiuni) de pe piaţa de capital.

2. La o ofertă agregată iniţial constantă, dacă cererea agregată creşte faţă de nivelul de
echilibru (E0), atunci:
a) nivelul general al preţurilor scade, iar producţia reală de bunuri va scădea în mod
corespunzător;
b) nivelul general al preţurilor creşte, iar producţia reală de bunuri va spori în mod
treptat;
c) nivelul general al preţurilor creşte, iar producţia reală de bunuri va scădea în mod
evident;
d) nivelul general al preţurilor va fi constant, iar producţia reală de bunuri va creşte;
e) va antrena o creştere a ofertei agregate, mai mult decât creşterea preţurilor, dacă în
economie există capacităţi de producţie subutilizate.

3. Dacă cererea agregată este relativ constantă, iar oferta agregată creşte:
a) atunci se va reduce nivelul general al preţurilor, în paralel cu o sporire a producţiei
totale, până la o anumită limită, când oferta agregată se va stabiliza;
b) se va reduce nivelul general al preţurilor, în paralel cu o scădere a producţiei totale,
până la o anumită limită, când oferta agregată va dispărea;
c) va creşte nivelul general al preţurilor, în paralel cu o creştere a producţiei totale, până
la o anumită limită, când cererea globală se va stabiliza;
d) va creşte nivelul general al preţurilor, în paralel cu o scădere a producţiei totale, până
la o anumită limită, când cererea globală se va stabiliza;
e) va scădea nivelul general al preţurilor, în paralel cu o scădere a producţiei totale, până
la o anumită limită, când noul nivel al preţurilor nu va mai motiva pe producătorii
ofertanţi.

4. Precizaţi care dintre afirmaţiile de mai jos sunt corecte d. p. v. economic:

a) atât oferta agregată, cât şi cererea agregată sunt influenţate în mod hotărâtor de
costurile cu factorii de producţie achiziţionaţi;
b) factorul comun de influenţare a evoluţiei cererii şi ofertei agregate este nivelul general
al preţurilor;
c) creşterea nivelului general al preţurilor determină o contracţie a cererii globale, prin
reducerea tuturor componentelor acesteia;
d) factorul comun de influenţare a evoluţiei cererii şi ofertei agregate este nivelul mediu
al dobânzii pe piaţa monetară;
e) scăderea nivelului general al preţurilor determină o contracţie a cererii globale, prin
reducerea tuturor componentelor acesteia;

5. Dacă cererea agregată este relativ constantă, iar oferta agregată se reduce:
a) atunci se înregistrează o scădere a nivelului general al preţurilor şi o scădere a
producţiei totale de bunuri în economie;

1
 b) va creşte nivelul general al preţurilor, în paralel cu o creştere a producţiei totale de
bunuri şi servicii;
c) atunci se înregistrează o creştere a nivelului general al preţurilor şi o scădere a
producţiei totale de bunuri în economie;
d) se înregistrează o creştere a nivelului general al preţurilor şi o stagnare a producţiei
totale de bunuri în economie;
e) atunci avem de a face cu situaţia cea mai gravă a unei economii, respectiv starea de
recesiune însoţită de inflaţie.

6. Într-o economie, cererea de monedă depinde de următoarele aspecte:

a) cumpărarea de către banca centrală a devizelor străine deţinute firmele exportatoare;
b) nivelul mediu al ratei dobânzii pe piaţa creditului;
c) achiziţia de efecte publice (titluri de stat) de către banca centrală;
d) volumul tranzacţiilor şi viteza de rotaţie a monedei;
e) nivelul de trai al populaţiei şi rata şomajului.

7. Oferta monetară din economie este susţinută prin următoarele genuri de operaţiuni:
a) cumpărarea de valută de către banca centrală;
b) vânzarea de valută de către banca centrală;
c) creditarea societăților comerciale de către stat;
d) achiziţia de către stat a efectelor (titlurilor) publice;
e) creditarea mediului economic şi social de către băncile comerciale;

8. Produsul Intern Brut (PIB) exprimă:

a) valoarea adăugată brută a tuturor bunurilor materiale şi serviciilor finale, provenite
din activităţile firmelor naţionale şi străine, atât în interior, cât şi în afara graniţelor;
b) valoarea adăugată brută a tuturor bunurilor materiale şi serviciilor finale, provenite
din activităţile firmelor autohtone şi străine, desfăşurate în interiorul ţării;
c) producţia intermediară de bunuri şi servicii, obţinute de toţi agenţii economici din
interiorul ţării, la care se adaugă producţia finală de bunuri economice obţinută de
firmele străine din interiorul ţării;
d) diferenţa dintre PGB şi consumul intermediar, la care se adaugă expresia amortizării
capitalului fix;
e) valoarea adăugată brută a tuturor bunurilor materiale şi serviciilor finale, provenite
din activităţile firmelor naţionale şi străine, atât în interior, cât şi în afara graniţelor,
din care se scade amortizarea capitalului fix;

9. Cererea de monedă creşte, crescând implicit şi masa monetară, dacă:

a) viteza de circulaţie a monedei scade, la acelaşi volum valoric al tranzacţiilor;
b) nivelul preţurilor scade, iar volumul fizic al tranzacţiilor şi viteza de rotaţie rămân
constante;
c) nivelul preţurilor creşte, iar volumul fizic al tranzacţiilor şi viteza de rotaţie rămân
constante;
d) viteza de circulaţie a monedei creşte, la acelaşi volum valoric al tranzacţiilor;
e) se reduce volumul fizic al tranzacţiilor, iar preţurile şi viteza de rotaţie rămân
constante.

10. Dacă se urmăreşte creşterea ofertei de monedă, atunci banca centrală trebuie:
a) să achiziţioneze titluri guvernamentale (de stat);
b) să vândă valută pe piaţa monetară interbancară;
c) să crească cota rezervelor minime obligatorii;

2
 d) să crească rata dobânzii la creditele de refinanţare;
e) toate variantele de mai sus sunt incorecte.

11. Ofertanţii de monedă, pe piaţa monetară interbancară, sunt:

a) firmele, care oferă temporar monedă sub forma creditului comercial;
b) populaţia, care oferă monedă prin constituirea depozitelor bancare;
c) băncile, titulare ale conturilor la banca de emisiune;
d) instituţiile guvernamentale şi trezoreria statulul;
e) toate răspunsurile prezentate sunt corecte.

12. Piaţa monetară interbancară se caracterizează prin următoarele trăsături specifice:

a) obiectul tranzacţiilor îl reprezintă disponibilităţile valutare de pe piaţă;
b) operaţiunile de negociere se desfăşoară trimestrial şi semestrial;
c) participanţii pe această piaţă sun instituţiile bancare;
d) termenele de acordare a creditelor sunt scurte şi foarte scurte și medii;
e) creditele acordate sunt credite obţinute cu garanţii foarte mari din partea băncilor
solicitante.

13. Operaţiunile de rescontare reprezintă:

a) contractarea de împrumuturi pe garanţii constituite din efecte publice;
b) contractarea de împrumuturi pe garanţii constituite din active imobiliare;
c) o modalitate de procurare a resurselor financiare, de către băncile comerciale, prin
cedarea portofoliului de efecte comerciale persoanelor fizice şi juridice interesate;
d) o modalitate de procurare a resurselor financiare, de către băncile comerciale, înainte
de termen, prin cedarea portofoliului de efecte comerciale băncii centrale;
e) o modalitate de procurare a resurselor financiare, de către Banca Naţională, înainte de
termen, prin cedarea portofoliului de efecte comerciale băncilor comerciale.

14. Care dintre următoarele afirmaţii sunt incorecte?

a) cererea de monedă naţională pe piaţă depinde de achiziţia de valută de la firmele
exportatoare, de către banca centrală;
b) oferta de monedă în economie reprezintă cantitatea de monedă existentă la dispoziţia
utilizatorilor (populaţia, firme, instituţii), sub forma numerarului şi a monedei
scripturale;
c) cererea de monedă este, practic, sinonimă cu preferinţa pentru lichiditate din partea
solicitanţilor;
d) componentele ofertei monetare (numerarul şi moneda de cont) sunt puse în circulaţie
(create) în acelaşi mod, de către banca centrală;
e) valoarea tranzacţiilor influenţează cererea de monedă în mod direct proporţional.

15. Acţiunile sunt titluri financiare negociabile,:

a) emise de o societate comercială, pentru atragerea fondurilor de împrumut;
b) emise de o societate comercială, pentru constituirea sau mărirea capitalului social;
c) emise de o persoană fizică, pentru constituirea sau mărirea capitalului personal;
d) care atestă deţinerea unei părţi din capitalul unei societăţi, ceea ce îi conferă
posesorului calitatea de acţionar (asociat);
e) care atestă deţinerea unei părţi din capitalul de împrumut al unei societăţi, ceea ce îi
conferă posesorului calitatea de creditor al acesteia.

16. Valoarea nominală a unei acţiuni se determină astfel:

a) ca raport între activul net al societăţii (An) şi numărul de acţiuni emise (N);

3
 b) ca raport între numărul de acţiuni emise (N) şi capitalul social (CS);
c) ca raport între dividendul obţinut pe acţiune (D) şi cursul bursier al acesteia (C);
d) ca diferenţă între valoarea de piaţă şi valoarea intrinsecă a acţiunii;
e) ca raport între capitalul social (CS) şi numărul de acţiuni emise (N).

17. Acţiunile conferă următoarele drepturi deţinătorilor:

a) dreptul de a participa cu vot deliberativ în A.G.A.;
b) dreptul de obţine credite preferenţiale de la firmă;
c) dreptul de a participa cu vot deliberativ în C.A.;
d) dreptul de a obţine părţi din profitul net (dividende);
e) dreptul de a obţine părţi din profitul brut (dividende).

18. Valoarea de randament a unei acţiuni se calculează în modul următor:

a) ca raport între dividendul pe acţiune (D) şi rata medie a dobânzii pe piaţa monetară
b) ca raport între dividendul pe acţiune (D) şi cursul bursier al acţiunii (C);
c) ca raport între cursul bursier al acţiunii (C) şi profitul net pe acţiune (P);
d) ca raport între cursul bursier (C) şi rata dobânzii (d);
e) toate afirmaţiile de mai sus sunt incorecte.

19. Valoarea dividendului se determină:

a) în funcţie de valoarea nominală a obligaţiunii şi rata dividendului;
b) în funcţie de profitul net şi numărul de acţiuni emise;
c) în funcţie de valoarea nominală a acţiunii şi rata dividendului;
d) ca diferenţă între profitul brut şi profitul net, la sfârşitul anului;
e) ca raport procentual între profitul net şi numărul de acţiuni emise.

20. Obligaţiunile sunt titluri financiare, care:

a) atestă existenţa unui drept de creanţă al emitentului asupra deţinătorului;
b) atestă existenţa unui drept de proprietate al deţinătorului asupra emitentului;
c) dau dreptul emitentului la încasarea unei dobânzi periodice;
d) dau dreptul deţinătorului la încasarea unei dobânzi periodice;
e) creează obligaţia pentru emitent de a răscumpăra la scadenţă înscrisurile emise.

21. Piaţa primară de capital este acel segment al pieţei de capital:

a) pe care se tranzacţionează titlurile anterior emise pe piaţa secundară;
b) care oferă posibiltatea valorificării titlurilor mobiliare, înainte ca acestea să producă
venituri;
c) pe care se tranzacţionează titluri financiare nou-emise, de către diverşi agenţi
economici, instituţii financiar-bancare sau autorităţi publice;
d) în cadrul căruia are loc stabilirea cursului bursier al valorilor mobiliare negociate, ca
urmare a jocului liber dintre cerere şi ofertă;
e) pe care sunt lansate primele emisiuni de titluri financiare, pentru atragerea
capitalurilor disponibile pe termen mediu şi lung.

22. Remarcaţi enunţurile incorecte, referitoare la cele două segmente ale pieţei de
capital, după cum urmează:
a) între cele două segmente ale pieţei de capital nu există o legătură majoră, astfel că ele
nu se influenţează reciproc;
b) piaţa secundară, prin rezultatele tranzacţiilor şi informaţiile oferite, reprezintă factorul
motor de impulsionare a activităţii pieţei primare;
c) piaţa primară oferă pieţei secundare produsele ce urmează a fi tranzacţionate;

4
 d) piaţa primară este suportul existenţei şi funcţionării pieţei secundare;
e) piaţa secundară poate exista şi fără piaţa primară de capital.

23. Pe piaţa financiară primară, băncile îndeplinesc următorul rol:

a) stabilirea cursului în funcţie de cererea şi oferta de titluri financiare;
b) constituirea de depozite şi acordarea de împrumuturi societăţilor emitente;
c) fixarea dobânzilor la creditele contractate pentru achiziţia de titluri financiare;
d) plasarea noilor titluri de valoare, în schimbul unui comision;
e) cumpărarea vechilor titluri de valoare, la cursul stabilit pe piaţa bursieră.

24. Când se doreşte obţinerea rapidă a unui împrumut obligatar:

a) obligaţiunile se emit la o valoare diferită de valoarea nominală, în funcţie de raportul
dintre cerere şi ofertă;
b) obligaţiunile se emit la o valoare inferioară valorii nominale (sub pari);
c) obligaţiunile se emit la o valoare mai mare decât valoarea nominală (supra pari);
d) obligaţiunile se emit la o valoare egală cu valoarea nominală (ad pari);
e) obligaţiunile se răscumpără la o valoare superioară valorii nominale (supra pari).

25. Care dintre factorii enumeraţi influenţează direct raportul dintre cererea şi oferta
de titluri financiare?
a) rezultatele economico-financiare ale emitentului;
b) rata medie a dobânzii pe piaţa monetară;
c) nivelul PIB-ului real;
d) nivelul mediu al productivităţii muncii sociale;
e) comportamentul psihologic al consumatorului.

26. Piaţa forţei de muncă reprezintă spaţiul economic în care:

a) se manifestă un sistem de relaţii între deţinătorii de capital, în calitate de ofertanţi, şi
posesorii forţei de muncă, în calitate de cumpărători;
b) se manifestă un sistem de relaţii între deţinătorii de capital, în calitate de cumpărători,
şi posesorii forţei de muncă, în calitate de ofertanţi;
c) interacţionează cererea de muncă cu oferta de fonduri băneşti din partea agenţilor
economici;
d) interacţionează cererea de fonduri băneşti cu oferta de locuri de muncă din partea
agenţilor economici;
e) se concentrează oferta de locuri muncă şi oferta de forţă de muncă.

27. Oferta de muncă îşi are sursa în populaţia totală a unei ţări şi se exprimă prin:
a) numărul şomerilor şi populaţia aptă de muncă;
b) numărul locurilor de muncă neocupate existente la un moment dat;
c) populaţia aptă de muncă şi dornică de a se angaja, în condiţii de salarizare;
d) cererea de locuri de muncă, în condiţii de salarizare;
e) întreaga populaţie aptă de muncă, indiferent dacă doreşte sau nu să se angajeze.

28. Cererea de forţă de muncă este influenţată de următorii factori:

a) nivelul și dinamica productivităţii muncii;
b) mărimea populaţiei active disponibile;
c) evoluţia nivelului mediu al salariilor;
d) volumul şi rata economiilor;
e) rata medie a dobânzii pe piața monetară.

5
29. Care dintre afirmaţiile de mai jos, referitoare la particularităţile ofertei de muncă,
sunt corecte?
a) constituirea ofertei de muncă necesită un timp relativ scurt, în comparaţie cu cererea
de muncă;
b) oferta de muncă are un caracter foarte elastic;
c) oferta de muncă se formează în exclusivitate pe principiile economiei de piaţă;
d) oferta de muncă are o mobilitate spaţială mult mai limitată în raport cu bunurile
materiale obișnuite;
e) oferta de muncă depinde şi de alte elemente extraeconomice (vârstă, sex, sănătate
etc.).

30. Remarcaţi afirmaţiile incorecte referitoare la particularităţile pieţei muncii:

a) pe piaţa muncii se negociază întregul potenţial de muncă al naţiunii;
b) în raport cu celelalte tipuri de pieţe, piaţa muncii este mult mai reglementată şi
organizată;
c) piaţa contemporană a muncii este una contractuală şi participativă;
d) rolul statului pe această piaţă se manifestă atât ca legislator, cât şi ca mediator şi
garant al legislaţiei;
e) pe piaţa muncii intervenţia statului este minimă.

31. Menţionaţi cazurile când cererea de forţă de muncă sporeşte:

a) atunci când creşte productivitatea muncii, în condiţiile unei producţii constante;
b) atunci când producţia scade, iar productivitatea muncii creşte;
c) când producţia se menţine la acelaşi nivel, iar productivitatea muncii scade;
d) când productivitatea muncii este constantă, iar producţia trebuie să crească;
e) atunci când oferta de locuri de muncă scade.

32. Din enumerarea de mai jos, selectaţi funcţiile îndeplinite de piaţa muncii:
a) determinarea migraţiei internaţionale a forţei de muncă;
b) combinarea forţei de muncă cu factorul de producţie - capital;
c) formarea şi repartizarea veniturilor în societate (a veniturilor primare şi acelor
derivate);
d) alocarea resurselor naturale pe sectoare economice;
e) asigurarea competiţiei între agenţii economici, privind ocuparea forţei de muncă.

33. Repartiţia primară a venitului naţional/produsului intern net este:

a) procesul de creare a veniturilor derivate ale societăţii;
b) procesul de creare a veniturilor primare şi derivate ale întreprinzătorilor şi
salariaţilor;
c) condiţionată de politica fiscală şi bugetară la nivelul economiei naţionale;
d) procesul de transformare a PIN în venituri la bugetul de stat;
e) procesul de creare a veniturilor, pentru cei care lucrează în sfera producţiei materiale
şi a serviciilor cu caracter lucrativ.

34. Constituirea veniturilor derivate (secundare) ale societății:

a) este rezultatul repartiţiei primare a venitului naţional;
b) au drept scop finanţarea cheltuielilor efectuate de firmele de stat pentru investiţii;
c) este un proces ce se realizează prin intermediul relaţiilor financiare (finanţelor
publice);
d) este rezultatul repartiţiei secundare a profitului net;
e) este rezultatul redistribuirii venitului naţional/produsului intern net.

6
35. Legea psihologică fundamentală, formulată de J. M. Keynes, are în esenţă următorul
conţinut:
a) odată cu creşterea sau scăderea venitului (V), are loc o creştere sau o scădere a
consumului (C), dar într-o proporţie mai mare (V<C);
b) odată cu creşterea sau scăderea venitului (V), are loc o creştere sau o scădere a
consumului (C), dar într-o proporţie mai mică (VC);
c) odată cu creşterea sau scăderea venitului (V), are loc o scădere sau o creştere a
consumului (C), indiferent în ce proporţie;
d) consumul urmează întotdeauna evoluţia venitului, dar proporţia modificării este mai
redusă;
e) odată cu creşterea sau scăderea consumului (C), are loc o creştere sau o scădere a
venitului (V), dar într-o proporţie mai mare (VC).

36. În sens economic, investiţiile reprezintă:

a) ansamblul cheltuielilor efectuate cu achiziţia bunurilor de consum îndelungat;
b) totalitatea cheltuielilor ocazionate de procurarea activelor financiare cu scadenţe
scurte;
c) ansamblul cheltuielilor efectuate, la nivel micro sau macroeconomic, cu achiziţia
bunurilor de capital;
d) un flux financiar la nivel macroeconomic, în scopul acoperirii cheltuielilor publice;
e) un proces de cheltuire a unor sume de bani, în scopul obţinerii ulterioare a unui flux de
lichidităţi.

37. La nivel macroeconomic, investiţiile brute (Ib) reflectă:

a) diferenţa dintre investiţiile de înlocuire (Iî) şi investiţiile nete (In);
b) suma investiţiilor de înlocuire şi a investiţiilor nete;
c) diferenţa dintre investiţiile nete şi investiţiile de înlocuire;
d) suma amortizării (A) şi a investiţiilor nete (In);
e) diferenţa dintre investiţiile nete şi amortizare.

38. Principiul multiplicatorului exprimă:

a) legătura care se creează între creşterea cheltuielilor şi creşterea investiţiilor;
b) raportul de cauzalitate dintre creşterea investiţiilor şi creşterea veniturilor;
c) raportul care se creează între creşterea veniturilor şi creşterea cheltuielilor;
d) efectul de multiplicare a investiţiilor, ca urmare a creşterii veniturilor;
e) efectul de multiplicare a veniturilor, ca urmare a creşterii investiţiilor.

39. Principiul acceleratorului exprimă:

a) efectul de multiplicare a investiţiilor, ca urmare a scăderii veniturilor;
b) raportul de cauzalitate dintre creşterea investiţiilor şi creşterea veniturilor;
c) raportul de cauzalitate dintre creşterea veniturilor şi creşterea investiţiilor;
d) efectul de multiplicare a veniturilor, ca urmare a creşterii investiţiilor;
e) efectul creşterii veniturilor asupra investiţiilor, sub impulsul stimulativ al creşterii
cererii.

40. Faza de expansiune economică este:

a) faza de scădere a variabilelor economice, prin care se cuantifică procesul
macroeconomic;
b) faza de creştere a variabilelor economice, prin care se cuantifică procesul
macroeconomic;
7
 c) faza corespunzătoare perioadei dintre punctul de contracţie şi punctul de relansare
economică;
d) faza corespunzătoare perioadei dintre punctul de relansare şi punctul de contracţie
economică;
e) un proces de declin general al activităţilor şi indicatorilor macroeconomici.

41. Amplitudinea ciclului economic exprimă:

a) suma dintre valoarea PIB în punctul de contracţie şi valoarea PIB în punctul de
relansare;
b) diferenţa dintre faza de expansiune şi faza de depresiune;
c) diferenţa dintre valoarea PIB în punctul de contracţie şi valoarea PIB în punctul de
relansare;
d) perioada care trece de la începutul fazei de expansiune până la începutul fazei de
depresiune;
e) perioada pe care se întinde întreg ciclul economic.

42. În faza ascendentă a ciclului secular:

a) predomină, ca durată şi intensitate, fazele de relansare şi expansiune ale ciclurilor
decenale;
b) se întâlnesc cu regularitate anii de recesiune economică din cadrul ciclurilor decenale;
c) are loc o încetinire a ritmului creşterii economice şi o sporire a nivelului şomajului;
d) se manifestă stări de recesiune economică, dar de mică amploare şi pe perioade mici;
e) toate răspunsurile de mai sus sunt incorecte.

43. Ciclul economic mediu (decenal):

a) se încadrează în interiorul unui ciclu economic scurt, de tip Kitchin;
b) se derulează pe fondul unui ciclu economic lung, de tip Kondratiev;
c) se manifestă cu aceeaşi amplitudine în toate ţările;
d) se caracterizează prin fluctuaţii economice cu o periodicitate de 8 - 12 ani;
e) se manifestă la fiecare 25-30 ani.

44. Punctul de relansare economică reprezintă:

a) momentul (perioada) care marchează sfârşitul fazei de expansiune şi începutul fazei de
depresiune;
b) nivelul maxim la care a ajuns creşterea economică;
c) momentul (perioada) care marchează sfârşitul fazei de depresiune şi începutul fazei de
expansiune;
d) momentul în care se încheie un ciclu economic şi începe un altul nou;
e) momentul (perioada) în care factorii care generează creşterea economică devin mai
puternici decât obstacolele în cale creşterii economice.

45. În faza de recesiune economică, se recomandă următoarele măsuri de inspiraţie

keynesistă:
a) sporirea cheltuielilor publice (guvernamentale);
b) creşterea ratei medii a dobânzii pe piaţa monetară;
c) reducerea fiscalităţii directe sau indirecte;
d) creşterea fiscalităţii, în special a celei directe;
e) reducerea volumului creditelor şi a masei monetare.

46. Rolul recesiunii, ca fază a ciclului economic, este acela:

a) de a concretiza aspiraţiile de progres şi civilizaţie ale naţiunii;

8
 b) de a restabili, cu costuri sociale mai mari sau mai mici, echilibrul dinamic al economiei;
c) de a asigura creşterea salariilor şi reducerea profiturilor;
d) de a impulsiona procesul de restructurare şi recombinare a factorilor de producţie;
e) de a genera noi dezechilibre în economia naţională.

47. Creşterea fiscalităţii, în contextul politicii fiscale, are în vedere:

a) creşterea ratei dobânzii şi a creditului;
b) diminuarea gradului de ocupare a forţei de muncă;
c) sporirea gradului de taxare a consumului;
d) micşorarea gradului de impozitarea a populaţiei;
e) sporirea contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale.

48. În cadrul politicilor anticriză (anticiclice), adoptate în condiţii de expansiune

(boom), se recomandă:
a) creșterea fiscalităţii (directe);
b) sporirea ratei dobânzii, controlul masei monetare;
c) creşterea cheltuielilor bugetare;
d) sporirea volumului creditului şi a masei monetare;
e) reducerea fiscalității.

49. Inflaţia contemporană se poate defini astfel:

a) este expresia unui dezechilibru macroeconomic, care exprimă existenţa în circulaţie a
unei mase monetare insuficiente pentru nevoile reale ale economiei;
b) este expresia unui echilibru macroeconomic, care exprimă existenţa în circulaţie a unei
mase monetare ce depăşeşte nevoile reale ale economiei;
c) reflectă un dezechilibru macroeconomic, monetar şi material, caracterizat prin
existenţa unei mase monetare în circulaţie, ce depăşeşte nevoile reale ale economiei;
d) reprezintă un dezechilibru macroeconomic, care conduce la aprecierea banilor şi la
scăderea durabilă şi generalizată a preţurilor;
e) reflectă un dezechilibru macroeconomic, monetar şi material, caracterizat prin
existenţa unei mase monetare în circulaţie, ce depăşeşte nevoile umane.

50. Inflaţia prin cerere apare ca urmare:

a) a scăderii cererii agregate, într-un ritm mai mare decât oferta agregată;
b) a creşterii cererii agregate, într-un ritm mai mic decât oferta agregată;
c) a creşterii ofertei agregate, în acelaşi ritm cu cererea agregată;
d) a creşterii cererii agregate, într-un ritm mai mare decât oferta agregată;
e) a excesului de cerere globală solvabilă, căreia îi corespunde o ofertă rigidă.

51. Creşterea cererii agregate (globale) poate fi determinată de următoarele

împrejurări:
a) reducerea investiţiilor efectuate de către firme;
b) creşterea cheltuielilor de consum efectuate de către populaţie;
c) scăderea exporturilor şi creşterea importurilor;
d) reducerea cheltuielilor publice (guvernamentale);
e) sporirea cheltuielilor publice (guvernamentale).

52. Excesul de cerere pe piaţă poate avea drept cauze următoarele aspecte:
a) restrângerea creditului bancar, care conduce la o inflaţie prin credit;
b) emisiunea excesivă de monedă, care generează o inflaţie prin monedă;
c) creşterea înclinaţiei spre economisire, fapt care determină o inflaţie prin economisire;

9
 d) scăderea înclinaţiei spre economisire, fapt care determină o inflaţie prin
dezeconomisire;
e) limitarea emisiunii de monedă de către Banca Centrală.

53. Inflaţia prin monedă este generată de cauze, precum:

a) introducerea în circulaţie a unei mase monetare deficitare, în raport cu volumul de
mărfuri de pe piaţă;
b) existenţa în circulaţie a unei mase monetare proporţionale cu volumul de bunuri de pe
piaţă;
c) introducerea şi menţinerea în circulaţie a unei mase monetare excedentare, în raport
cu volumul de bunuri şi servicii de pe piaţă;
d) creşterea vitezei de rotaţie a banilor, în condiţiile menţinerii constante a volumului
fizic şi valoric al tranzacţiilor;
e) scăderea vitezei de rotaţie a banilor, în condiţiile menţinerii constante a volumului fizic
şi valoric al tranzacţiilor;

54. Inflaţia prin credit poate fi determinată de următoarele măsuri de politică

monetară:
a) expansiunea creditelor bancare, care au ca destinaţie investiţii masive în economie și
care nu sunt finalizate la timp, fiind încă neproductive;
b) politica de restrângere a creditelor bancare, care poate conduce la o subdimensionare
a volumului banilor de cont;
c) creşterea substanţială a volumului creditelor în scopuri de consum;
d) creşterea ratei dobânzii la creditele acordate în scopuri de consum;
e) expansiunea creditelor bancare, care au ca destinaţie investiţii masive în economie şi
care sunt finalizate la timp, devenind astfel productive, şi care generează o ofertă
suplimentară de bunuri.

55. Există inflaţie prin costuri, atunci când:

a) pe ansamblul economiei, costurile de producţie înregistrează o tendinţă de scădere;
b) costurile de producţie ale firmelor mici şi mijlocii cresc constant şi în mod continuu;
c) costurile de producţie scad într-o proporţie mai mare decât scăderea preţurilor;
d) costurile de producţie, pe ansamblul economiei, cresc într-un ritm accentuat,
independent de cererea agregată;
e) costurile de producţie se menţin la acelaşi nivel mediu, într-o anumită perioadă.

56. Măsurile (condiţiile) care pot determina reducerea inflaţiei prin costuri sunt:
a) reducerea impozitelor indirecte (pe consum);
b) creşterea salariilor în mod independent de dinamica creşterii productivităţii muncii;
c) sporirea preţurilor la materii prime şi materiale;
d) creşterea salariilor într-un ritm inferior creşterii productivităţii muncii;
e) majorarea impozitelor indirecte (pe consum).

57. Instrumentele de politică monetară folosite de Banca Centrală, în scopul combaterii

inflaţiei, sunt următoarele:
a) reducerea cheltuielilor publice;
b) variaţia cotei rezervelor minime obligatorii;
c) manevrarea taxei de rescont (dobânzii de politică monetară);
d) creşterea presiunii fiscale;
e) operaţiunile de vânzare-cumpărare de mărfuri.

10
58. Inflaţia prin dezeconomisire, ca formă a inflaţiei prin cerere, îşi are originile:
a) în creşterea înclinaţiei spre investiţii a firmelor;
b) în scăderea înclinaţiei spre economii a populaţiei;
c) în scăderea înclinaţiei spre investiţii a populaţiei;
d) în creşterea înclinaţiei spre economii a populaţiei;
e) în scăderea înclinaţiei spre consum a populaţiei.

59. Operaţiunile de open-market au următoarele efecte, sub aspect economic şi

monetar:
a) când Banca Centrală cumpără titluri, se reduce cantitatea de monedă de pe piaţa
monetară;
b) când Banca Centrală vinde titluri, creşte cantitatea de monedă de pe piaţa monetară;
c) când Banca Centrală vinde titluri, se reduce cantitatea de monedă de pe piaţa
monetară;
d) când Banca Centrală cumpără titluri, creşte cantitatea de titluri de pe piaţa monetară;
e) când Banca Centrală vinde titluri, creşte cantitatea de bunuri şi servicii din economie.

60. Care dintre enumerările de mai jos nu pot fi considerate consecinţe directe ale
inflaţiei?
a) influenţe asupra consumului, economisirii şi investiţiilor;
b) înrăutăţirea relaţiilor politice şi militare externe;
c) implicaţii asupra gestiunii întreprinderilor;
d) efecte asupra redistribuirii veniturilor;
e) afectarea cursului valutar și balanței de plăți.

61. O politică salarială fondată mai mult pe criterii sociale şi mai puţin pe criterii
economice:
a) va conduce la obţinerea de salarii mici, fără acoperire în planul producţiei;
b) va genera tensiuni sociale, cu efecte asupra inflaţiei şi şomajului;
c) va determina acordarea de salarii mari, fără acoperire în planul producţiei, generându-
se tensiuni inflaţioniste;
d) va determina obţinerea de salarii mari, cu acoperire în planul producţiei, eliminându-
se cauzele inflaţioniste;
e) va determina obţinerea de salarii mari, fără acoperire în planul producţiei, dar şi fără
influenţă asupra inflaţiei.

62. Manevrarea taxei de rescont (dobânzii de politică monetară) constă în:

a) vânzarea-cumpărarea de pe piaţa monetară a unor efecte publice sau private (titluri de
valoare);
b) stabilirea cuantumului rezervelor obligatorii, prin aplicarea unei cote procentuale la
totalul resurselor atrase de băncile comerciale;
c) stabilirea şi mişcarea ratei dobânzii de către Banca Centrală, la achiziţionarea de la
băncile comerciale a efectelor de comerţ (titlurilor), anterior scontate;
d) stabilirea taxei pe valoarea adăugată, în funcţie de interesele economice şi monetare
ale Băncii Centrale şi de nevoia de resurse de creditare a bugetului de stat;
e) stabilirea şi mişcarea ratei dobânzii de către Banca Centrală, la achiziţionarea de la
băncile comerciale a valutei obţinute de acestea, în urma operaţiunilor de export.

63. Care dintre afirmaţiile de mai jos, referitoare la măsurarea inflaţiei, sunt corecte?
a) rata inflaţiei se calculează cu ajutorul indicatorilor de productivitate a muncii la nivel
naţional;

11
 b) în calculul ratei inflaţiei se iau în considerare valorile indicilor de preţ (Ip), din
perioade diferite;
c) în mod absolut, inflaţia se măsoară ca diferenţă între masa monetară din perioada
curentă şi cea din perioada de bază;
d) în mod relativ, inflaţia se măsoară ca raport procentual între masa monetară din
perioada curentă şi cea din perioada de bază;
e) pentru a măsura amploarea fenomenului inflaţionist, în practică se mai foloseşte şi
indicele puterii de cumpărare (Ipc).

64. Care dintre elementele de mai jos reprezintă aspecte caracteristice ale şomajului
a) gradul de pregătire a populaţiei active;
b) nivelul şomajului, în mărime absolută şi relativă;
c) durata învăţământului obligatoriu;
d) durata medie de viaţă a foştilor lucrători;
e) intensitatea şomajului şi durata şomajului.

65. Ocuparea deplină a forţei de muncă reprezintă:

a) ocuparea acesteia pâna la limita şomajului involuntar;
b) un şomaj ridicat reflectat printr-o rată naturală de câteva procente;
c) ocuparea acesteia până la limita şomajului natural, care este echivalent cu şomajul
voluntar;
d) acel nivel al ocupării resurselor de muncă, care înseamnă angajarea a circa 5-10% din
populaţia activă;
e) ocuparea acesteia în proporţie de 100%.

66. Nivelul şomajului se determină astfel:

a) în mărime relativă, prin numărul celor neocupaţi, adică numărul şomerilor;
b) în mărime absolută, ca rată a şomajului, exprimată prin numărul celor neocupaţi;
c) în mărime relativă, ca rată a şomajului, calculată ca raport procentual între numărul
total al şomerilor şi populaţia activă;
d) în mărime relativă, ca rată a şomajului, calculată ca raport procentual între populaţia
activă sau ocupată şi numărul total al şomerilor;
e) în mărime absolută, prin numărul celor neocupaţi, adică numărul şomerilor efectivi.

67. Şomajul involuntar se caracterizează prin următoarele aspecte:

a) cuprinde acei lucrători care au abandonat vechile locuri de muncă pentru a căuta altele
mai favorabile;
b) cuprinde şomerii care aşteaptă locuri de muncă mai favorabile decât pe cele care le-au
avut;
c) cuprinde persoanele care îşi încetează lucrul, considerând că indemnizaţia de şomaj le
este suficientă;
d) cuprinde persoanele neocupate care, deşi sunt dispuse să lucreze pentru un salariu
real mai mic, nu pot să-şi realizeze acest obiectiv, întrucât aceste locuri de muncă nu
există efectiv;
e) cuprinde doar acei şomeri care au avut un loc de muncă şi l-au abandonat din motive
obiective.

68. Care dintre aprecierile de mai jos, în legătură cu cererea şi oferta de muncă, sunt
corecte?
a) o creştere a cererii şi o scădere a ofertei de muncă are ca rezultat creşterea şomajului;
b) o creştere a cererii şi o scădere a ofertei de muncă are ca rezultat dispariţia şomajului;

12
 c) o creştere a cererii de muncă şi o creştere, într-o proporţie mai mică, a ofertei de
muncă are ca rezultat reducerea şomajului;
d) o creştere a ofertei de muncă, simultan cu o scădere a cererii de muncă, determină
sporirea şomajului;
e) dacă cererea de muncă este egală cu oferta de muncă, atunci nu există şomaj natural.

69. Starea de subocupare a forţei de muncă presupune:

a) o rată a şomajului mai mică decât cea considerată naturală;
b) o rată a şomajului mai mare decât cea considerată naturală;
c) o rată a şomajului egală cu rata naturală;
d) o rată a şomajului aproape nulă;
e) o rată a şomajului la care inflaţia este cea mai mică.

70. Starea de supraocupare a forţei de muncă se defineşte:

a) printr-o rată efectivă a şomajului mai mică decât rata naturală a acestuia;
b) printr-o rată a şomajului egală cu rata naturală a acestuia, dar mai mare decât rata
inflaţiei;
c) printr-o rată a şomajului mai mare decât rata inflaţiei şi mai mică decât rata dobânzii;
d) ca o rată a şomajului, la care inflaţia practic nu există în economie;
e) ca o rată efectivă a şomajului mai mare decât cea considerată naturală (normală).

13