See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

net/publication/286933691

CAPITALISMUL

Article · December 2015

CITATION READS

1 9,134

1 author:

Cerna Silviu
West University of Timisoara
91 PUBLICATIONS   31 CITATIONS   

SEE PROFILE

All content following this page was uploaded by Cerna Silviu on 16 December 2015.

The user has requested enhancement of the downloaded file.

 1

Capitalismul

Silviu Cerna
Deşi, după multe ezitări, autorităţile române au declarat că îşi propun să instaureze
economia de piață, mulţi oficiali şi formatori de opinie şi, din păcate, destui economişti nu
par a şti prea bine nici acum - la un sfert de veac de la căderea comunismului - ce este şi cum
funcţionează acest tip de economie. De aceea, este utilă analiza trăsăturilor acestui sistem
economico-social.

1. Abordări ale capitalismului

Capitalismul este un sistem economic în care oamenii posedă şi folosesc bunurile în

conformitate cu interesul lor, iar preţurile se formează liber, în funcţie de cererea şi oferta de
pe piaţă. Este vorba, deci, despre un ansamblu de elemente legate între ele, care permit
producţia, repartiţia şi consumul bunurilor necesare vieţii unei colectivităţi umane. Ca
urmare, capitalismul este atât un sistem economic, cât şi un tip de organizare socială. În
prezent, capitalismul este sistemul economic dominant în lume şi cel care a dat naştere
fenomenului globalizării.
Se pot distinge trei mari abordări ale capitalismului ca sistem economic:
1) Abordarea clasică, agreată de către o mare parte a instituţiilor internaţionale - printre
care F.M.I. şi Banca Mondială -, în care capitalismul este identificat cu economia de piaţă. De
exemplu, în clasificările internaţionale, ţările considerate "capitaliste" sunt desemnate prin
termeni ca "economii avansate", "economii majore avansate" (G7), "economii cu piaţă
emergentă şi în curs de dezvoltare" etc. În acest cadru, capitalismul este definit prin
proprietatatea privată asupra capitalului (instrumentelor de producţie), libera întreprindere,
dreptul de transmitere a patrimoniului şi reglarea economiei prin piaţă. Alte trăsături, derivate
din cele anterioare, sunt descentralizarea deciziilor economice (fiecare om îşi stabileşte liber
contribuţia la producţie, bunurile pe care doreşte să le consume, modul în care îşi cheltuieşte
veniturile ş.a.m.d.) şi coordonarea deciziilor individuale prin mecanismele automate ale
pieţei, îndeosebi prin utilizarea informaţiilor vehiculate de sistemul de preţuri.1
În această perspectivă, condiţia pentru asigurarea libertăţii şi emancipării personale, a
eficacităţii şi eficienţei, bunăstării şi prosperităţii etc., este limitarea intervenţiei statului la
domeniul său de competenţă specific (poliţie, justiţie, armată etc.) şi lăsarea cetăţenilor să
gândească şi să acţioneze în mod liber (laissez faire et laissez passer, le monde va de lui
même). Dimpotrivă, cu cât intervenţia statului este mai amplă (fiscalitate, norme, reguli) şi
autoritară (utilizarea legii şi a forţei), cu atât dezvoltarea economică este mai redusă.

1
- Ideea că piaţa este ordine, nu haos, a fost demonstrată strălucit de L. Mises. El a numit ştiinţa care
studiază ordinea pieţei „catalactică”. (Ludwig von Mises, Acţiunea umană. Un tratat de teorie economică,
Partea a patra: Catalactica sau economia societăţii de piaţă, http://mises.ro/43/).
Acest proces de auto-organizare constituie una din problemele fundamentale ale ştiinţei economice,
deoarece face ca sistemele economice să fie rezultate ale acţiunii umane, nu ale unui proiect uman. De aceea,
procesul respectiv i-a preocupat în permanenţă pe marii economişti de la A. Smith la L. Walras, L. Mises şi F.
Hayek. După cum demonstrează acesta din urmă, proprietăţile emergente ale unei economii (preţuri, structură,
creştere etc.) sunt rezultatele scopurilor diverse şi disparate ale indivizilor dintr-o anumită comunitate. (Hayek
F., The use of knowledge in society, American Economic Review, Vol.XXXV, 1945, p. 519–30,
http://www.aeaweb.org/aer/top20/35.4.519-530.pdf.). În general, în spatele tuturor fenomenelor sociale nu
stă un individ sau un grup social, ci o totalitate de acţiuni care au loc în cadrul unui sistem extrem de complex.
(Hayek F., Constituţia libertăţii, Institutul European Iaşi, 1998). În acest contxt, Hayek a propus termenul de
„catalaxie” ca alternativă la cel de „ştiinţă economică”.

1
 2

2) Abordarea marxistă consideră capitalismul un "mod de producţie" în care relaţia

socială fundamentală este cea dintre capitalişti şi muncitorii salariaţi. În acest cadru, o
societate este capitalistă atunci când o parte a populaţiei (proletariatul) îşi vinde forţa de
muncă. Astfel, conform economiştilor marxişti, principala trăsătură a capitalismului este
transformarea forţei de muncă în marfă (al cărei preţ este salariul) şi exploatarea clasei
muncitoare prin însuşirea gratuită de către capitalişti a plusvalorii.
Trebuie însă menţionat că, la Marx, nu este neapărat necesar ca întreaga economie să fie
capitalistă: pot exista schimburi de mărfuri şi între producătorii individuali, care îşi folosesc
forţa de muncă pentru a produce bunuri pe cont propriu (mica producţie de mărfuri).
Capitalismul se caracterizează, în general, prin folosirea muncii salariate şi dominarea
relaţiilor de schimb, însă se poate concepe o economie bazată pe proprietatea privată în care
munca salariată şi relaţiile de schimb au un rol secundar. Este adevărat însă că, în
conformitate cu dogma marxist-leninistă, mica proprietate "naşte capitalism şi burghezie
permanent, zi de zi, ceas de ceas, spontan şi în proporţii de masă" – după cum sună o
faimoasă frază a lui V. I. Lenin.2
Pentru marxist-leninişti, capitalismul este, deci, un "mod de producţie" (în sens de
"sistem economic"), care, deşi bazat pe exploatarea omului de către om, asigură o dezvoltare
importantă a forţelor de producţie şi o creştere a avuţiei, însă a cărui existenţă este subminată,
pe termen lung, de contradicţiile sale interne (îndeosebi tendinţa de scădere a ratei profitului).
Totodată, capitalismul este o "orânduire socială" (în sens de treaptă distinctă a societăţii în
evoluţia ei istorică ascendentă), urmată inevitabil de comunism (numit în prima sa fază
"socialism").
3) Abordarea neoclasică pune accent pe factorii culturali şi politici. Această abordare a
fost dezvoltată mai ales de reprezentanţii moderni ai şcoli austriece (L. Mises3, F. Hayek4, I.
Kirzner5, M. Rothbard6, J. Huerta de Soto 7), precum şi de alţi autori ca J. Baechler8, M.
Friedman 9 etc., după care democraţia şi capitalismul sunt indisociabile. Explicaţia acestei
legături frapante între democraţie şi economia de piaţă rezidă în faptul că amândouă sunt
modalităţi de organizare socială care ţin seama de voinţa majorităţii. Astfel, trăsătura
caracteristică a economiei de piaţă este dependenţa necondiţionată a agenţilor economici de
satisfacerea - în cel mai înalt grad posibil şi cu preţul cel mai mic - a cererii consumatorilor.
Fără îndoială, producerea oricărui bun necesită acest factor de producţie important care este
munca omenească. Însă, munca luată în sine, oricît de conştincioasă şi de competentă ar fi ea,
este o simplă pierdere de timp, de materiale şi de energie umană, dacă nu este folosită pentru
producerea unor bunuri şi servicii care satisfac – sub aspectul calităţii şi preţurilor – cererea
consumatorilor. Piaţa este, aşadar, prototipul oricărei instituţii democratice. Puterea supremă
este în mîinile cumpărătorilor, iar vînzătorii reuşesc doar atunci cînd satisfac în cel mai înalt
grad posibil dorinţele, gusturile şi preferinţele cumpărătorilor. Însăşi proprietatea privată
asupra factorilor de producţie (mai precis, riscul de a pierde această proprietate) obligă
proprietarii - întreprinzători să slujească dorinţele consumatorilor. De aceea, s-a putut spune,

2
- Lenin V. I., Stîngismul, boala copilăriei comunismului, Ed. PCR, Buc., 1948.
3
- Mises L., Acţiunea umană. Un tratat de teorie economică, ed. cit.
4
- Hayek F., Constituţia libertăţii, ed. cit.
5
- Kirzner I., Discovery, Capitalism, and Distributive Justice, New York: Basil Blackwell, 1989.
6
- Rothbard M., For a New Liberty: The Libertarian Manifesto, Ludwig von Mises Institute, 1978.
7
- Huerta de Soto J., The Theory of Dynamic Efficiency, Routledge, London and New York, 2009.
8
- Baechler J., Le capitalisme, Paris: Gallimard, 1995.
9
- Friedman M., Capitalism şi libertate, Ed. enciclopedică, Buc., 1995.

2
 3

cu deplin temei şi fără nici o conotaţie peiorativă, că economia capitalistă este o „economie
de consum”, spre deosebire de economia socialistă, care este o „economie de penurie”.10
În acest cadru, libertatea politică şi libertatea economică sunt strâns legate; ele constituie
fundamentul capitalismului şi permit dezvoltarea economică:

"Istoria dovedeşte, fără echivoc, că există o relaţie între libertatea politică şi

piaţa liberă. Nu cunosc nici un exemplu de societate care, în timp sau în spaţiu, să
fi cunoscut într-o largă măsură libertatea politică, fără a fi folosit ceva comparabil
cu piaţa liberă pentru a-şi organiza grosul activităţii economice."11

Duşmanii capitalismului par a crede că abolirea proprietăţii private nu împiedică existenţa

unui sistem politic democratic şi libertăţilor cetăţeneşti (libertatea de gândire, de expresie, de
asociere, libertatea presei şi a credinţei, libertatea de a nu fi arestat fără judecată, de a călători
etc.). Însă, nu orice sistem economic este compatibil cu orice sistem politic, iar sistemul
politic numit „democraţie reprezentativă” nu poate coexista decât cu un sistem economic
bazat pe piaţă (capitalism). De la această regulă, nu se cunoaşte nici o excepţie. Este adevărat
că nu peste tot unde există economie de piaţă există şi democraţie, dar nu există nici un caz în
care democraţia reprezentativă să fi existat într-o societate care să aibă o altfel de economie
decât economie de piaţă.
Economia de piaţă şi democraţia reprezentativă sunt produsul aceluiaşi proces istoric; ele
au apărut împreună în epoca modernă, depind una de alta, au disparut amândouă odată cu
instaurarea comunismului şi au reaparut îndată ce comunismul s-a prabusit. De aceea, este o
iluzie sa se creadă că, în plan politic, poate fi prezervată democraţia, iar în economie
proprietatea privată şi piaţa să fie abolite.

*
**

Esența capitalismului este obţinerea de profit. Capitalul fix (fabrici, mine, pământ etc.)
poate fi deţinut şi folosit de oameni liberi, munca este cumpărată în schimbul salariului,
valoarea nou creată revine proprietarilor privaţi (sub formă de profit, rente, dobânzi, salarii
etc.), iar preţurile determină alocarea capitalului şi a muncii pentru diverse utilizări
alternative. Într-un schimb liber consimţit, cele două părţi încearcă fiecare să obţină un
avantaj, însă nici una din ele nu poate obţine ceea ce doreşte, dacă nu ţine seama de dorinţa
celeilalte. Acest egoism raţional este cel care declanşează energiile şi iniţiativele care duc la
prosperitate economică. Adam Smith - filozof din secolul XVIII şi unul din părinţii ştiinţei
economice moderne - scria:

"Nu ne aşteptăm să primim bucatele pentru cină prin bunăvoinţa măcelarului,

a berarului sau a brutarului, ci datorită faptului că ei îşi urmăresc propriile
interese. Nu ne adresăm umanităţii din ei, ci iubirii lor de sine – şi nu le vorbim
niciodată despre nevoile noastre, ci despre avantajele lor."12

La rândul său, J. M. Keynes a numit "spirit animalic" aceste sentimente şi emoţii umane
care pun în mişcare agenţii economici (consumatori, producători, investitori etc.):

10
- Economia socialistă a fost numită "economie de penurie" de către eminentul economist mahiar J.
Kornay (The Socialist System: A Political Economy of Comunism, Princeton, N J: Princeton University
Press,1992).
11
- Friedman M., Capitalism şi libertate, ed. cit., p. 21.
12
- Smith A., Avuţia naţiunilor, Publica, Buc., 2011. p. 80.

3
 4

„Probabil că cele mai multe din deciziile noastre de a face ceva pozitiv, ale
căror consecinţe complete se vor face simţite de-a lungul multor zile ce vor veni,
pot fi considerate ca fiind numai rezultatul spiritului animalic – al unui impuls
spontan de a acţiona, mai degrabă, decât de a nu acţiona, şi nu rezultatul unei
medii ponderate a beneficiilor cantitative, înmulţite cu probabilităţile
cantitative”.13

Expresia "spirit animalic" nu are, aşadar, nimic depreciativ - cum lasă să se înţeleagă unii
autori contemporani, care au reluat această sintagmă pentru a explica apariţia crizei şi a oferi
o nouă justificare intervenţiei statului în economie.
Edificatoare pentru importanţa acordată de marele economist britanic stimulentelor
materiale sunt aceste rânduri din ultimele pagini ale celebrei sale lucrări, "Teoria generală a
folosirii mîinii de lucru, a dobînzii şi a banilor" (1936):

"Există activităţi umane valoroase care necesită mobilul de a face bani şi

mediul proprietăţii private pentru ca el să fie pe deplin prolific. În plus, tendinţele
umane periculoase pot fi canalizate către medii relativ inofensive de către
oportunitatea de a face bani şi a avuţiei private, care, dacă nu pot fi satisfăcute în
acest fel, îşi pot găsi soluţionarea în cruzime, preocupare nesăbuită pentru putere
şi autoritate, şi alte forme de îmbogăţire. Este mai bine ca o persoană să fie un
tiran al contului său bancar decât asupra concetăţenilor; şi în timp ce prima dintre
ele este uneori învinuită ca fiind nimic altceva decât un mijloc de a ajunge la cea
din urmă, uneori este cel puţin o alternativă. Dar pentru stimularea acestor
activităţi şi pentru satisfacerea acestor tendinţe nu este necesar ca jocul să fie jucat
pe mize aşa de mari ca în prezent. Mize mult mai mici ar servi aceluiaşi scop la fel
de bine, imediat ce jucătorii se obişnuiesc cu ele. Sarcina de a schimba natura
umană nu trebuie confundată cu cea de a o ţine în frâu. Deşi într-o comunitate
ideală se poate ca oamenii să fi fost învăţaţi sau inspiraţi sau educaţi să nu aibă
nici un interes faţă de mize, ar putea fi totuşi o acţiune prudentă şi înţeleaptă a
oamenilor de stat de a permite ca jocul să fie jucat, sub anumite reguli şi limitări,
atât timp cât omul obişnuit sau chiar o parte semnificativă a societăţii, este, de
fapt, puternic dependent de pasiunea de a face bani."14

Deşi, într-o formă sau alta, capitalismul constituie baza majorităţii economiilor
contemporane, el nu este decât unul din cele două mari moduri de organizare a activităţii
economico-sociale experimentate de omenire în secolul XX. Celălalt mod este socialismul
(economia planificată), sistem în care mijloacele de producţie sunt proprietatea statului (a
"întregului popor" – în limbajul propagandei comuniste), iar, conform ideologiei oficiale,
întreprinderile urmăresc maximizarea nu a profitului, ci a "bunăstării sociale".15 Indiferent de
eventualele merite economice ale planificării, sistemul politic represiv din comunism a atras
revolta popoarelor din URSS şi Europa Centrală şi de Est, care l-au respins începând din
1989.
13
- Keynes J. M., Teoria generală a ocupării forţei de muncă, a dobânzii şi a banilor, Editura Publica,
Bucureşti, 2009, p. 225-226.
14
- Idem p. 447.
15
- În manualele de economie politică apărute în România în anii '50 - '60, se afirma că o dovadă a
superiorităţii economiei socialiste este că unele întreprinderi pot lucra cu pierderi, în timp ce în capitalism toate
întreprinderile sunt nevoite să obţină profit. Ulterior, s-a spus că această teză a fost greşită.
Pentru o prezentare a conceptului de "bunăstare socială" în condiţiile economiei socialiste, v.: Dobrescu E.,
Optimul economiei socialiste, Ed. Politică, Buc., 1976, p. 21- 37.

4
 5

2. Elementele fundamentale ale capitalismului

Capitalismul se bazează pe următoarele elemente:

1) Proprietatea privată, care permite oamenilor să posede, să folosească şi să consume
bunuri materiale (pământ, case, utilaje, alimente etc.) şi nemateriale (acţiuni, obligaţiuni,
brevete etc.).
2) Interesul personal, care determină indivizii să acţioneze în conformitate cu propriul
lor avantaj, fără a ţine seama de prescripţiile socio-politice. Aceşti indivizi nu-şi coordonează
în mod premeditat acţiunile, însă sfârşesc prin a fi de folos societăţii ca şi cum ar fi mânaţi de
o "mână invizibilă să promoveze un scop care nu făcea nici cum parte din intenţiile lor”,
după cum a afirmat – un alt citat faimos - Adam Smith în "Avuţia naţiunilor" (1776).
3) Concurenţa, care, în condiţiile libertăţii întreprinzătorilor de a intra şi a ieşi de pe
piaţă, maximizează prosperitatea socială, adică bunăstarea atât a producătorilor, cât şi a
consumatorilor.
4) Piaţa, pe care preţurile se formează într-un mod descentralizat prin interacţiunile
dintre cumpărători şi vânzători; preţurile determină, la rândul lor, alocarea resurselor, astfel
încât să se obţină cel mai mare grad de satisfacere a nevoilor, nu numai a celor ale
consumatorilor de bunuri şi servicii, ci şi ale salariaţilor.16
5) Libertatea de decizie în materie de consum, producţie şi investiţii: un client
nemulţumit poate cumpăra bunurile pe care şi le doreşte de la alţi vânzători, un investitor îşi
poate plasa banii într-un proiect mai lucrativ, un lucrător îşi poate părăsi locul de muncă
pentru altul mai bine platit ş.a.m.d.
6) Rolul limitat al statului, care trebuie să protejeze drepturile cetăţenilor şi să menţină
un mediu social şi politic de natură să favorizeze buna funcţionare a pieţei.
În funcţie de importanţa acestor componente, se disting diverse forme de capitalism.
Astfel, în "economia de piaţă", reglementarea pieţei este minimă sau inexistentă. În
"economia mixtă", piaţa joacă un rol preponderent, însă statul reglementează piaţa în mai
mare măsură pentru a-i corecta limitele (concurenţă neloială, poluare, comerţ cu droguri etc.),
a promova bunăstarea socială sau din alte motive, cum ar fi apărarea sau siguranţa publică. În
prezent, capitalismul "mixt" este forma cea mai răspândită.

3. Critica keynesiană

În timpul crizei din anii '30, economiile capitaliste avansate din acea vreme au cunoscut
o scădere dramatică a activității economice, deflaţie şi creşterea explozivă a şomajului. În
lucrarea sa deja amintită, economistul britanic J. M. Keynes a arătat că criza a fost provocată
de rămânerea în urmă a volumului investiţiilor în raport cu volumul economisirii (fenomen
determinat, la rândul său, de "preferinţa pentru lichiditate"), ceea ce face ca economia
capitalistă să nu poată rămâne indefinit în starea de echilibru corespunzătoare utilizării
depline a mâinii de lucru.
Ca urmare, kenesismul a contestat ideea că economia de piaţă poate funcţiona
satisfăcător fără ca statul să intervină pentru a stimula cererea totală şi a combate rata ridicată
a şomajului şi deflaţia de genul celor care au existat în anii '30. El a recomandat ca statul să
acţioneze în principal prin reducerea impozitelor şi creşterea cheltuielilor publice pentru a
scoate economia din recesiune. Scopul urmărit a fost moderarea oscilaţiilor ciclului economic
şi ajutarea capitalismului să depăşească criza. Cu alte cuvinte, Keynes nu a avut niciodată
16
- De fapt, această alocare este „optimă în sensul lui Pareto” (după numele cunoscutului sociolog și
economist italian), adică o alocare prin care nu se poate spori bunăstarea unui individ fără a reduce bunăstarea
altuia.

5
 6

intenţia să înlocuiască economia de piaţă prin altceva; el a afirmat doar că din când în când
este necesară o intervenţie a puterii publice.

4. Variantele capitalismului

În prezent, economiştii disting mai multe variante de capitalism, în funcţie de diverse

criterii. Astfel, după modul de organizare a producţiei, capitalismul contemporan poate fi
considerat de două tipuri:17
1) Economia de piaţă liberală (modelul anglo-saxon) se caracterizează prin
preponderenţa pieţei concurenţiale, descentralizarea producţiei, flexibilitatea pieţei muncii,
sistem financiar bazat pe bursă, model liberal de protecţie socială şi sistem educativ
competițional. Exemple în acest sens sunt economia SUA, Marii Britanii, Canadei, Australiei
etc.
2) Economia de piaţă coordonată (modelul european continental) se caracterizează prin
schimbul de informaţii private prin intermediul unor instituţii independente ale pieţei, cum ar
fi sindicatele sau organizaţiile profesionale. Exemple sunt economia Germaniei, Belgiei,
Olandei, Austriei, Japoniei etc.
Relativ recent, economiştii au inventariat patru tipuri de capitalism, în funcţie de rolul
jucat de antreprenoriat (crearea de noi întreprinderi) ca motor al inovării şi de contextul
instituţional în care noile idei sunt introduse pentru a stimula creşterea economică:18
1) Capitalismul dirijat este cel în care statul alege sectoarele sau ramurile care urmează a
fi dezvoltate. Motivat iniţial de dorinţa de a favoriza creşterea economică, acest tip de
capitalism comportă o serie de pericole: exces de investiţii, alegere greşită a sectoarelor sau
ramurilor prioritare, corupţie, dificultatea de a opri ajutorul de stat în caz că se deovedeşte
neadecvat etc.
2) Capitalismul oligarahic este orientat spre protejarea şi îmbogăţirea unei foarte mici
minorităţi. Creşterea economică nu este aici obiectivul central, inegalităţile sunt mari şi
numeroase, iar corupţia este un adevărat flagel.
3) Capitalismul de mare întreprindere valorifică economiile de scară. Este important mai
ales pentru fabricarea produselor de serie.
4) Capitalismul de mică întreprindere (antreprenorial) generează mari inovaţii, cum ar
fi motorul cu aburi, automobilul, telefonul, calculatorul etc., care sunt concepute, de regulă,
de indivizi şi întreprinzători tineri. Însă, pentru a fabrica în serie şi a comercializa aceste
produse noi, sunt necesare întreprinderi mari: de aceea, cea mai bună soluţie pare a fi o
combinaţie a "capitalismului de mare întreprindere" cu "capitalismul antreprenorial". Se
consideră că această combinaţie caracterizează îndeosebi economia SUA.

5. Capitalismul românesc

Am analizat în mai multe lucrări modul ”original” în care are loc tranziţia de la economia
planificată la economia de piaţă în România. 19 Aici vom sublinia doar că societatea
românească postcomunistă constituie o bună ilustrare a teoriei economice a grupurilor de
interese ("căutării de rente", rent-seeking). Conform acestei teorii, fenomenul căutării de
17
- Hall P., Soskice D., (eds.), Varieties of Capitalism: The Institutional Foundations of Comparative
Advantage, New York: Oxford University Press, 2001.
18
- Baumol W., Litan R., Schramm C., Good Capitalism, Bad Capitalism, and the Economics of Growth
and Prosperity, New Haven, Connecticut: Yale University Press, 2007.
19
- Cerna S., De ce are nevoie România de capitalism?, Oeconomica, nr.3/2003; Tranziţia şi grupurile de
interese, Oeconomica, 2, 2011, p. 15-27, http://ecol.ro/content/tranzitia-si-grupurile-de-interese; Reforma
statului: perspectivă economică, http://ecol.ro/; Un sfert de veac de tranziţie, Economistul nr. 49-50, 15
decembrie 2014, http://ecol.ro/content/un-sfert-de-veac-de-tranzitie.

6
 7

rente constă în obţinerea unui câştig prin manipularea şi exploatarea mediului economic şi
politic, mai degrabă decât printr-o activitate economică susceptibilă să sporească avuţia
naţională. Termenul "rentă" are aici un alt sens decât cel din analiza economică tradiţională.
Renta însuşită de grupurile de interese nu este una naturală, în sensul că nu este exterioară
acţiunii umane, cum ar fi renta funciară, analizată de A. Smith şi de D. Ricardo. Dimpotrivă,
câştigul este un produs al legislaţiei, iar, ca urmare, este creat de stat. De aceea, există o
deosebire între amintita încercare de a obţine profit - ca trăsătură generală a capitalismului, pe
de o parte, şi căutarea de rentă - în sensul teoriei discutate aici, pe de altă parte. Prima
urmăreşte obţinerea unui câştig din faptul că beneficiul (marginal) al unei activităţi este mai
mare decât costul (marginal) privat; încercarea de a obţine profit dă naştere unei
"externalităţi" (efect indirect al unei activități de consum sau de producție asupra altor agenți
economici decât cel aflat la originea activității respective) de care beneficiază întreaga
societate. A doua, dimpotrivă, creează un beneficiu privat mai mare decât beneficiul social
(marginal); în acest caz, capitalul este folosit într-o activitate care nu produce nimic folositor
în plan social ("activităţi de căutare de profit direct improductive", Directly Unproductive
Profits seeking activities).20
Fenomenul căutării de rente s-a manifestat şi se manifestă puternic în societatea
românească, "băieţii deştepţi" fiind prezenţi în toate domeniile vieţii economice: de la
sectorul energetic la construcţia şi reparea drumurilor şi salubritatea oraşelor. Ei au înţeles că
pot realiza profituri mult mai mari prin obţinerea unor privilegii într-un sistem marcat
puternic de perpetuarea intervenţiei statului, decât prin iniţierea unor proiecte riscante de
restructurare a vechilor întreprinderi ineficiente sau de înfinţare a unor întreprinderi noi.
Apartenţa la vechea elită comunistă (nomenclatură) nu este esenţială în acest proces, însă, cu
siguranţă, îl facilitează: ea permite accesul rapid la informaţii confidenţiale şi recompensarea,
în deplină impunitate, a prietenilor din organismele de decizie politică şi administrativă. 21 În
aceste condiţii, o caracteristică esenţială a acestei noi societăţi, bazate pe căutarea de rente
(Rent-Seeking Society), este corupţia endemică.
O ilustrare a acestor trăsături ale capitalismului românesc actual este însăşi compoziţia
partidelor parlamentare şi a organelor politice şi administrative numite de acestea. După cum
se arată într-un studiu independent cu privire la integritatea guvernării României:

"Sistemul e de tip reţea, principa sursa de trafic ilicit fiind influenţa, nu

neapărat numerarul (cash), iar mulţi politicieni fiind chiar ei anteprenori (sau
famiile lor).22

Rapoartele publicate de Comisia Europeană în cadrul "Mecanismului de cooperare și de

verificare" (MCV) arată că un mare număr de parlamentari, foşti şi actuali miniştri, demnitari
de rang înalt de la nivelul agenţiilor guvernamentale şi instituţiilor "independente", preşedinţi
de consilii judeţene, primari, magistraţi, oameni de afaceri influenţi etc., sunt printre cei mai
bogaţi oameni din ţară, însă au probleme penale, au fost condamnaţi definitiv, sunt trimişi în
judecată sau puşi sub urmărire penală.23

20
- Bhagwati J., Directly Unproductive, Profit-seeking ( DUP ) Activities, Journal of Political Economy,
Octobre, 1982, Chicago, p. 988-1002.
21
- Pentru analiza rolului pe care-l joacă foştii activişti comunişti şi securitatea în Romania de astăzi, v.:
Oprea M., Moştenitorii Securităţii, Ed. Humanitas, Buc., 2004.
22
- Raport SAR 2011, Dincolo de percepţii. A devenit guvernarea României mai integră după 2004?,
http://sar.org.ro/files/547_Coruptie.pdf, p. 20.
23
- CE, Raport al Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind progresele înregistrate de
România în cadrul mecanismului de cooperare și de verificare, Bruxelles, 28.1.2015,
http://ec.europa.eu/cvm/docs/com_2015_35_ro.pdf.

7
 8

Este adevărat că recentele progrese în lupta anticorupţie a alarmat plutocraţii, însă

continuarea atacurilor politice la adresa statului de drept şi a instituțiilor-cheie în lupta
împotriva corupției, refuzul parlamentului de a ridica imunitatea unor membri bănuiţi de acte
de corupţie, neaplicarea unor hotărâri judecătorești definitive sau a unor decizii ale Curții
Constituționale etc., arată că bătălia pentru instaurarea unui capitalism modern în România
postcomunistă nu s-a terminat.
Populaţia susţine lupta anticorupţie şi, în general, condamnă conducătorii necinstiţi.24
Însă, un mare număr de cetăţeni, inclusiv dintre cei cu studii superioare şi vârsta cuprinsă
între 20 şi 50 de ani, împărtăşesc idei şi convingeri ce favorizează necinstea, manipularea
adevărului şi realizarea de compromisuri.25
Politicienii nu recunosc, desigur, că acţiunile lor împiedică efectuarea reformelor
economice menite să instaureze o veritabilă economie de piaţă şi eradicarea corupţiei. De
aceea, fără o opoziţie puternică din partea societăţii civile (ONG, mass media, asociaţii ale
magistraţilor etc.), unii politicieni, funcționari publici, magistrați etc., vor continua să îşi
utilizeze poziţia pentru a se îmbogăţi. Un rol important în remedierea deficiențelor
capitalismului românesc are, de asemenea, amintitul "Mecanism de cooperare și de
verificare" (MCV), care constituie un instrument puternic prin care organismele europene
sprijină procesul de consolidare a statului de drept şi de integrare europeană a României.

6. Tendinţe ale economiilor capitaliste contemporane

Principalele tendinţe ale economiilor capitaliste contemporane sunt următoarele:

1) Concentrarea şi accentuarea caracterului multinaţional al întreprinderilor, fenomen
care modifică mediul economic şi social în următoarele direcţii:
a) Reducerea numărului de producători, creşterea dimensiunii firmelor şi tendinţa unor
state de a multiplica legiferările şi restricţiile, toate aceste având ca efect reducerea
concurenţei şi amplificarea procesului de concentrare a capitalului. Ca urmare, piaţa
concurenţială tinde să devină o piaţă oligopolistică.
b) În unele ţări, funcţionarea marilor firme generează mişcări revendicative din partea
grupurilor socio-profesionale organizate (sindicate ale muncitorilor şi funcţionarilor), care
sporesc rigidităţile economiei (salariale şi reglementative) şi au consecinţe economice şi
sociale negative (creşterea fiscalităţii şi a costurilor, precum supraprotejarea unor angajaţi cu
statut special sau bine integraţi pe piaţa muncii în detrimentul persoanelor excluse de pe piaţa
muncii etc.).
2) Separarea proprietăţii şi a puterii şi creşterea rolului tehnocraţiei. Dezvoltarea
pieţelor bursiere permite accesul unui mare număr de investitori la capitalul societăţilor, ceea
ce face ca proprietatea asupra întreprinderilor să tindă să se disperseze din ce în ce mai mult.
În majoritatea întreprinderilor mari, nici un acţionar nu posedă însă un număr de acţiuni
suficient de mare pentru a exercita controlul; ca urmare, puterea de decizie este deţinută, de
fapt, de cadrele de conducere, care posedă informaţiile, nu capitalul întreprinderii. În aceste
condiţii, în care conducerea întreprinderii revine ansamblului cadrelor superioare, legate
printr-un sistem complex de interese specifice, se vorbeşte de "tehnocraţie".
3) Rolul diferit al statului de la o ţară la alta. Deşi întotdeauna prezentă, intervenţia
economică şi socială a puterii publice diferă de la o ţară capitalistă la alta, în funcţie de

24
- Un sondaj Eurobarometru realizat în toamna anului 2014 a indicat un consens puternic în cadrul
societății românești cu privire la faptul că reforma sistemului judiciar și lupta împotriva corupției constituie
probleme importante pentru România. (http://ec.europa.eu/public_opinion/flash/fl_406_fact_ro_ro.pdf).
25
- Bodea D., Cultura integrităţii la români şi falimentul capitalului social: încrederea,
http://www.result.ro/noutati/cultura-integritatii-la-romani-si-falimentul-capitalului-social-increderea/

8
 9

importanţa cheltuielilor publice, ponderea întreprinderilor de stat, amploarea reglementărilor,

existenţa unei eventuale planificări, organizarea sistemului de protecţie socială etc.

7. Capitalismul secolului XXI

Forţele care acţionează pentru succesul capitalismului pot provoca, de asemenea,

prăbuşirea acestuia. Economia de piaţă nu poate prospera decât dacă statul stabileşte norme
care să o reglementeze, de exemplu, edictând legi care să garanteze drepturile de proprietate,
precum şi dacă susţine viaţa economică prin crearea unei infrastructuri adecvate, cum ar fi căi
ferate, şosele, canale etc., care să permită circulaţia bunurilor şi a persoanelor.
Existenţa statului de drept este o condiţie necesară, dar nu suficientă, pentru funcţionarea
satisfăcătoare a unei economii libere. După cum arată F. Hayek în lucrarea deja menţionată:

"O economie de piaţă funcţională presupune anumite activităţi din partea

statului; există altele, care pot ajuta la funcţionarea economiei; în fine, pot fi
tolerate multe acţiuni ale statului, cu condiţia să fie compatibile cu funcţionarea
pieţei. Există, însă, acţiuni contrare principiului pe care se întemeiază o societate
liberă şi care trebuie excluse din principiu, pentru ca aceasta să funcţioneze."26

Astfel, o economie de piaţă funcţională are nevoie de organe administrative şi judiciare

capabile să stabilească şi să impună "regulile jocului". De asemenea, este necesar ca
administraţia de stat să realizeze anumite obiective sociale, să mobilizeze resursele necesare
pentru finanţarea activităţii sectorului public, să cheltuiască fondurile respective în
concordanţă cu interesul public, să impună respectarea contractelor, să protejeze proprietatea
şi să producă bunuri publice. Toate aceste forme de acţiune statală constituie modalităţi de a
oferi un cadru favorabil pentru deciziile individuale; mai precis, ele furnizează mijloace pe
care indivizii le pot folosi pentru propriile scopuri.
Economia de piaţă are nevoie, de asemenea, de legi clare şi simple, care nu lasă loc unor
interpretări diferite sau abuzive.
În fine, pentru a se achita de sarcinile lor, guvernele din ţările cu economie de piaţă au
nevoie de instituţii publice eficiente, conduse de persoane competente şi ghidate de
stimulente adecvate. Obiectivele conducătorilor nu trebuie să se îndepărteze de cele ale
instituţiilor, care, la rândul lor, trebuie să fie conforme cu interesul general.
În absenţa legilor şi instituţiilor caracteristice statului de drept, sau, adesea, chiar şi dacă
aceste legi şi instituţii există, stimulentele acordate conducătorilor au efecte perverse,
transformând statul într-o piedică în calea activităţii economice. Căci, dacă nu domneşte
legea, unii indivizi capturează statul şi îl subordonează propriilor lor interese. Acest fenomen
are loc, de obicei, într-o societate coruptă, în care anumite componente ale administraţiei
publice sunt privatizate în folosul unor indivizi sau grupuri de interese (oligarhie). Un
asemenea sistem face dificilă realizarea obiectivelor sociale, iar statul poate juca rolul unui
prădător, de exemplu, prin faptul că agenţii săi primesc mită pentru acordarea unor licenţe şi
autorizaţii.
Ca urmare, societatea trebuie "să salveze capitalismul de capitalişti", şi anume să adopte
măsuri pentru a proteja economia de piaţă de interesele private puternice care doresc să-i
împiedice buna funcţionare. 27 Pentru a asigura libera concurenţă, proprietatea mijloacelor de
producţie nu trebuie să fie foarte concentrată. Iar cum concurenţa dă naştere la câştigători şi
perdanţi, aceştia din urmă trebuie compensaţi într-o anumită măsură. De asemenea, liberul
26
- Hayek F., Constituţia libertăţii, ed. cit., p. 238-239.
27
- Rajan R., Zingales L., Saving Capitalism from the Capitalists: Unleashing the Power of Financial
Markets to Create Wealth and Spread Opportunity, New York: Crown Publishing Group, 2003.

9
 10

schimb şi presiunea concurenţială puternică asupra întreprinderilor existente contribuie la

evitarea plutocraţiei. În fine, opinia publică trebuie să înţeleagă - iar pentru a înţelege, trebuie
să i se explice - meritele jocului liber al mecanismelor pieţei şi să se opună intervenţiilor
statului menite să-i protejeze pe cei puternici în detrimentul prosperităţii economice generale.
Creşterea economică în capitalism a fost mult mai rapidă decât cea realizată în alte
sisteme economice, însă una din caracteristicile cele mai controversate ale acestuia rămâne
inegalitatea de venituri şi averi. Problema care se pune este a şti dacă dinamica acumulării
capitalului privat duce inevitabil la o mai mare concentrare a averilor, ori dacă forţele
creşterii economice, ale concurenţei şi ale progresului tehnic constituie factori de reducere a
inegalităţii.
Economiştii au studiat în cursul timpului această problemă prin diferite metode. Un
studiu recent analizează un ansamblu de date foarte amplu, care merge până în secolul XVIII,
pentru a evidenţia marile scheme economice şi sociale ce caracterizează evoluţia societăţilor
occidentale. 28 Concluzia sa este că, în economiile de piaţă contemporane, randamentul
capitalului depăşeşte adesea creşterea economică globală. Dacă acest decalaj va persista,
procesul de capitalizare va face ca averile deţinute de proprietarii capitalului să crească mai
repede decât alte tipuri de venituri (de exemplu, salariile), iar ecartul final să fie foarte
important.
Deşi acest studiu are atât admiratori, cât şi critici, el are o contribuţie importantă la
dezbaterea cu privire la repartizarea bogăţiei în capitalism şi la întărirea convingerii multor
contemporani de-ai noştri că economia capitalistă trebuie orientată într-o direcţie mai bună
prin politici guvernamentale sau prin presiunea opiniei publice - astfel încât "mâna invizibilă"
a lui Adam Smith să continue să lucreze în folosul societăţii.

Bibliografie

Baechler J., Le capitalisme, Paris: Gallimard, 1995

Baumol W., Litan R., Schramm C., Good Capitalism, Bad Capitalism, and the
Economics of Growth and Prosperity, New Haven, Connecticut: Yale University Press, 2007
Bhagwati J., Directly Unproductive, Profit-seeking ( DUP ) Activities, Journal of
Political Economy, Octobre, 1982
Bodea D., Cultura integrităţii la români şi falimentul capitalului social: încrederea,
http://www.result.ro/noutati/cultura-integritatii-la-romani-si-falimentul-capitalului-social-
increderea/
CE, Raport al Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind progresele
înregistrate de România în cadrul mecanismului de cooperare și de verificare, Bruxelles,
28.1.2015, http://ec.europa.eu/cvm/docs/com_2015_35_ro.pdf
Cerna S., De ce are nevoie România de capitalism?, Oeconomica, nr.3/2003; Tranziţia şi
grupurile de interese, Oeconomica, 2, 2011, p. 15-27, http://ecol.ro/content/tranzitia-si-
grupurile-de-interese; Reforma statului: perspectivă economică, http://ecol.ro/; Un sfert de
veac de tranziţie, Economistul nr. 49-50, 15 decembrie 2014, http://ecol.ro/content/un-sfert-
de-veac-de-tranzitie
Dobrescu E., Optimul economiei socialiste, Ed. Politică, Buc., 1976
Friedman M., Capitalism şi libertate, Ed. enciclopedică, Buc., 1995
Hall P., Soskice D., (eds.), Varieties of Capitalism: The Institutional Foundations of
Comparative Advantage, New York: Oxford University Press, 2001
Hayek F., Constituţia libertăţii, Institutul European Iaşi, 1998 ; The use of knowledge in
society, American Economic Review, Vol.XXXV, 1945,

28
- Piketty T., Capitalul in secolul XXI, Ed. Litera, Buc., 2015.

10
 11

http://www.aeaweb.org/aer/top20/35.4.519-530.pdf.
Huerta de Soto J., The Theory of Dynamic Efficiency, Routledge, London and New York,
2009
Keynes J. M., Teoria generală a ocupării forţei de muncă, a dobânzii şi a banilor,
Editura Publica, Bucureşti, 2009
Kirzner I., Discovery, Capitalism, and Distributive Justice, New York: Basil Blackwell,
1989
Kornay J., The Socialist System: A Political Economy of Comunism, Princeton, N
J:Princeton University Press,1992
Mises L., Acţiunea umană. Un tratat de teorie economică, http://mises.ro/43/
Oprea M., Moştenitorii Securităţii, Ed. Humanitas, Buc., 2004
Piketty T., Capitalul in secolul XXI, Ed. Litera, Buc., 2015
Rajan R., Zingales L., Saving Capitalism from the Capitalists: Unleashing the Power of
Financial Markets to Create Wealth and Spread Opportunity, New York: Crown Publishing
Group, 2003
Raport SAR 2011: Dincolo de percepţii. A devenit guvernarea României mai integră
după 2004?, http://sar.org.ro/files/547_Coruptie.pdf
Rothbard M., For a New Liberty: The Libertarian Manifesto, Ludwig von Mises
Institute, 1978
Smith A., Avuţia naţiunilor, Publica, Buc., 2011

11

View publication stats