TEORIA INADAPTARII BIO-PSIHICE

Aceasta teorie a fost formulata de criminlogul suedez Olof Kinberg (1959) in lucrarea sa “Problemele
fundamentale ale criminologiei”. Olof Kinberg a fost unul dintre continuatorii scolii lombrosiene. El reia ideea unei
antropologii criminale, ce cauta sa deceleze caracterele fundamentale ale delincventului intr-un complex bio-psihic.
Pentru Kinberg, omul este o fiinta nu doar biologica, ci una psihologica si sociala, caracterizata prin “plasticitate”, adica
 prin facultatea de a-si modifica reactia nu numai in functie de influentele fizice si chimice, dar si in functie de factorii
 psihologici si sociali. Daca “plasticitatea” nu se coreleaza cu influentele mediului se creeaza o stare de inadaptare intre
organism si mediu. Inadaptarea poate avea surse si forme diverse. Aceste forme diverse de inadaptare conduc la o
inadaptare sociala si implicit la infractiune. In opinia lui Kinberg persoana reactioneaza in general in functie de propria
structura bio-psihica. Astfel, pentru a stabili cauzele crimei, este necesara analiza structurii bio psihice a persoanei
implicate in cauza.
Exista doua elemente ce trebuie avute in vedere la analiza structurii bio-psihice: nucleul constitutional si functia
morala. Nucleul constitutional reprezinta suma tendintelor reactionale ale persoanei, cuprinzand patru trasaturi
 psihologice fundamentale:
a).capacitatea - respectiv nivelul maxim pe care poate sa-l atinga inteligenta unei persoane sub influenta unor 
conditii optime de mediu;
b).validitatea - respectiv cantitatea de energie de care dispune persoana;
c).stabilitatea - respectiv facultatea subiectului de a dobandi comportamente ferme, fixata prin obiceiuri
durabile, in asa fel incat sa poata face aceleasi lucruri in acelasi fel, economisind forta;
d).soliditatea - trasatura ce se refera la coeziunea interna a personalitatii, in opozitie cu disociabilitatea.
La nivelul personalitatii, aceste trasaturi se regasesc in cantitate variabila: fie excedentara, fie medie, fie
deficitara. In cazurile extreme, vom avea urmatoarele perechi diametral opuse:
• supercapabil - inteligent, spiritual, adaptabil;
• subcapabil - stupid, marginit, inert;
• supervalid - atent, expansiv, intreprinzator, calm, sigur, tenace, responsabil;
• subvalid - precaut, anxios, teama de actiune si de raspundere;
• superstabil - rece afectiv, abil, abstract, elegant, asiduitate ideatica;
• substabil - afectiv, interesat de lucruri concrete, asiduitate practica;
• supersolid - lent, ferm, obiectiv circumspect;
• subsolid - schimbator, subiectiv, neserios, uneori mincinos.
Functia morala reprezinta, in opinia lui Kinberg, modalitatea si profunzimea asimilarii valorilor morale ce
compun atmosfera morala unde subiectul a trait ori traieste.

1
 

Ca fenomen psihologic, functia morala este compusa din elemente emotionale si cognitive. Daca se ia in
considerare calitatea acestor elemente se pot distinge patru categorii de subiecti:
• subiecti a caror functie morala se reduce la unele cunostinte ale evaluarilor morale general acceptate, dar 
carora le lipseste elementul emotional aproape complet (imbecilii, debilii mintal etc.);
• subiecti care nu numai ca poseda cunostinte despre regulile morale dar sunt capabili sa reactioneze emotional
la stimuli adecvati (oameni asa-zis normali );
• subiecti ale caror functii morale au suferit modificari in urma unor leziuni patologice ale tesuturilor cerebrale
(traumatisme, encefalite etc.); fiind afectate elementele emotionale, la aceasta categorie, se intalnesc frecvent fapte
antisociale;
• subiecti care cunosc regulile morale, raspund emotional la stimuli, insa, au o perceptie deformata a sensului real al
actului; sunt in eroare cu privire la semnificatia morala a acestuia.
Din combinatia ce rezulta intre un anumit tip de nucleu constitutional si o anumita configuratie a functiei
morale, rezulta persoane inadaptate care, la anumiti stimuli, vor reactiona in contradictie cu legea penala.