Moara cu noroc de Ioan Slavici

ESEU

IPOTEZA

Nuvela Moara cu noroc este o proza realista de analiza psihologica.

FORMULAREA ARGUMENTELOR

Moara cu noroc de Ioan Slavici este o nuvela, adica o specie epica în proza, cu
o constructie riguroasa, un fir narativ central; personajele relativ putine pu
n în evidenta evolutia personajului principal, complex, puternic individualizat.
Se observa tendinta de obiectivare a perspectivei narative, impersonalitatea na
ratorului, naratiunea la persoana a III-a, atitudinea detasata în descriere, veri
dicitatea. Este o nuvela psihologica prin: tematica, modalitati de caracterizar
e a personajului si de investigare psihologica, natura conflictului (interior).
 

DEZVOLTAREA ARGUMENTELOR (ilustrare/ exemplificari pe baza textului)

Nuvela are un ritm epic neomogen, prin modificari ale timpului povestirii; ac
tiunea se desfasoara prin continue acumulari si izbucniri de tensiune epica. Na
ratiunea realista este obiectiva, realizata la persoana a III-a de catre un nar
ator omniscient, omniprezent, neimplicat. Relatarea evenimentelor nu se realize
aza totusi în mod linear, iar înlantuirea dintre capitole se face prin tehnici epic
e diverse: dialogul (la începutul nuvelei), descriere la timpul prezent (capitol
ele al II-lea si al III-lea), semnalarea unei relatii temporale de anteriorita
te fata de cele povestite înainte (capitolul al XVI-lea). Înlantuite temporal si ca
uzal, faptele sunt credibile, verosimile. Efectul asupra cititorului este de i
luzie a vietii (veridicitate) si de obiectivitate.
Pe lânga perspectiva obiectiva a naratorului, intervine tehnica punctului de ve
dere în interventiile simetrice ale batrânei, personaj episodic, dar care exprima c
u autoritatea vârstei mesajul moralizator al nuvelei. Înainte si dupa discursul na
rativ propriu-zis, batrâna rosteste cele doua replici - teze ale nuvelei, privit
oare la sensul fericirii si la forta destinului: >Omul sa fie multumit cu saracia
sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit"
si [...] asa le-a fost data". Prin intentia moralizatoare, nuvela este realist-c
lasica.
 
TEMA NUVELEI
 
Tema sustine caracterul psihologic al nuvelei: efectele nefaste si dezumaniza
nte ale dorintei de înavutire, pe fundalul societatii ardelenesti de la sfârsitul s
ecolului al XX-lea. Problematica nuvelei se poate stabili din mai multe perspec
tive. Din perspectiva sociala, nuvela prezinta încercarea lui Ghita de a-si schim
ba statutul social; din perspectiva moralizatoare, prezinta consecintele dramat
ice ale setei de înavutire, scriitorul considerând ca goana dupa avere zdruncina ti
hna sufleteasca si duce la pierzanie. Din perspectiva psihologica, nuvela prezi
nta conflictul interior trait de Ghita care este sfâsiat de dorinte pe cât de pute
rnice, pe atât de contradictorii: dorinta de a ramâne om cinstit, pe de o parte si
dorinta de a se îmbogati alaturi de Lica, pe de alta parte. Conflictul nuvelei est
e complex, de natura sociala, psihologica si morala.
Titlul nuvelei este mai degraba ironic. Toposul ales, cârciuma numita Moara cu
noroc înseamna de fapt Moara cu ghinion, Moara care aduce nenorocirea, pentru ca
usurinta câstigurilor de aici ascunde abateri etice grave (nelegiuirea si crima).
 
Actiunea se desfasoara pe parcursul unui an, între doua repere temporale cu va
loare religioasa: de la Sfântul Gheorghe pâna la Paste, iar în final, apa si focul pu
rifica locul.
 

Alcatuita din 17 capitole, nuvela are un subiect concentrat, cu deschideri bo

gate.
Nuvela debuteaza cu un precept moral izvorât din întelepciunea batrâneasca rostit d
e mama-soacra, ce are în nuvela rolul corului din tragedia antica greaca: - Omul s
a fie multumit cu saracia sa, caci, daca-i vorba, nu bogatia, ci linistea colib
ei tale te face fericit". Batrâna este adepta pastrarii traditiei, în timp ce Ghita
, capul familiei, doreste schimbarea, bunastarea materiala. Cizmar sarac, dar o
nest, harnic si muncitor, Ghita ia în arenda cârciuma de la Moara cu noroc, pentru
a câstiga rapid bani. Initial, cârciumarul nu este un om slab, ci dimpotriva, îsi asu
ma responsabilitatea destinului celorlalti.

Cârciuma de la Moara cu noroc este asezata la rascruce de drumuri, izolata de res

tul lumii, înconjurata de pustietati întunecoase. În expozitiune, descrierea drumului
care merge la Moara cu noroc si a locului în care se afla, fixeaza un peisaj -
cadru obiectiv al actiunii: De la Ineu drumul de tara o ia printre paduri si pe
ste tarini, lasând la dreapta si la stânga satele asezate prin colturile vailor. Ti
mp de un ceas si jumatate drumul e bun; vine apoi unpripor, pe care îl urci, si d
upa ce ai coborât iar în vale, trebuie sa faci popas, sa adapi calul ori vita din j
ug si sa le mai lasi timp de rasuflare, fiindca drumul a fost cam greu iara mai
departe locurile sunt rele". Semnele parasirii anticipeaza destinul tragic al
familiei: vechea moara cu lopetile rupte si cu acoperamântul ciuruit de vremurile
ce trecusera peste dânsul!", cele cinci cruci care vestesc pe drumet ca aici locu
l e binecuvântat, deoarece acolo unde vezi o cruce de aceste a aflat un om o bucu
rie ori a scapat altul de o primejdie". Simetria incipitului cu finalul se real
izeaza, prin descrierea drumului. Simbolistica initiala a drumului se completea
za, în final, cu sugestia drumului vietii care continua si dupa tragedia de la Mo
ara cu noroc: Apoi ea lua copiii si pleca mai departe".
Subiectul nuvelei îl constituie etapele si efectele înfruntarii dintre protagonis
t, Ghita, si antagonist, Lica.
Ghita se dovedeste la început harnic si priceput, iar primele semne ale bunasta
rii si ale armoniei în care traieste familia nu întârzie sa apara: Sâmbata de cu seara l
ocul se deserta si Ghita, ajungând sa mai rasufle, se punea cu Ana si cu batrâna sa
numere banii, si atunci el privea la Ana, Ana privea la el, amândoi priveau la c
ei doi copilasi, caci doi erau acum, iara batrâna privea la catesipatru si se sim
tea întinerita, caci avea un ginere harnic, o fata norocoasa, doi nepoti sprinten
i, iara sporul era dat de la Dumnezeu, dintr-un câstig facut cu bine".

Aparitia lui Lica Samadaul la Moara cu noroc (intriga), un personaj ciudat, ca

rismatic, seful porcarilor si al turmelor de porci din împrejurimi, tulbura echil
ibrul familiei. Personajul este portretizat de narator: Lica, un om ca de treize
ci si sase de ani, înalt, uscativ si supt la fata, cu mustata lunga, cu ochii mic
i si verzi si cu sprâncenele dese împreunate la mijloc. Lica era porcar, însa dintre
cei care poarta camasa subtire si alba ca floricelele, pieptar cu bumbi de argi
nt si bici de carmajin [...]".
 
Orgoliul lui Lica e unul de stapân care nu doar îsi subordoneaza oamenii, dar
se substituie destinului lor. Lica îsi impune înca de la început regulile: Eu sunt L
ica Samadaul... Multe se zic despre mine, multe vor fi adevarate si multe scor
nite. [...] Eu voiesc sa stiu totdeauna cine umbla pe drum, cine trece pe aici,
cine ce zice si cine ce face, si voiesc ca nimeni în afara de mine sa nu stie. C
red ca ne-am înteles!". Ana, nevasta lui Ghita, intuieste ca Lica este un om rau s
i primejdios".
Cu toate ca îsi da seama ca Lica reprezinta un pericol pentru el si familia lui
, Ghita nu se poate sustrage influentei malefice pe care acesta o exercita asup
ra lui, si nici tentatiei îmbogatirii. Se anunta desfasurarea actiunii.
 
Mai întâi, Ghita îsi ia toate masurile de aparare împotriva lui Lica: merge la Arad sa-
si cumpere doua pistoale, îsi ia doi câini pe care îi asmute împotriva turmelor de porc
i si angajeaza înca o sluga, pe Marti, un ungur înalt ca un brad".
Însa din momentul aparitiei lui Lica, începe procesul iremediabil de înstrainare a
 

lui Ghita fata de familie, proces analizat cu maiestrie de Slavici. Devine de t
ot ursuz", se aprindea pentru orisice lucru de nimic", nu mai zâmbea ca mai înainte,
ci radea cu hohot, încât îti venea sa te sperii de el, iar când se mai juca, rar, cu An
a, îsi pierdea repede cumpatul si-i lasa urme vinete pe brat. Devine mohorât, viole
nt, îi plac jocurile crude, primejdioase, are gesturi de brutalitate neînteleasa fa
ta de Ana pe care o ocrotise pâna atunci, se poarta brutal cu cei mici. La un
moment dat, Ghita ajunge sa regrete ca are familie si copii, pentru ca nu-si p
oate asuma total riscul îmbogatirii alaturi de Lica. Prin intermediul monologulu
i interior sunt redate framântarile personajului: Ei! Ce sa-mi fac?... Asa m-a lasa
t Dumnezeul.. Ce sa-mi fac daca e în mine ceva mai tare decât vointa mea? Nici coc
osatul nu e însusi vinovat ca are cocoase în spinare".
Datorita generozitatii Samadaului, starea materiala a lui Ghita devine tot m
ai înfloritoare, numai ca omul începe sa-si piarda încrederea în sine. Tocmai de acee
a devine tot mai atent la imaginea pe care lumea o are despre el. Cu toate ac
estea, întelegerea dintre el si Lica, marcheaza pentru Ghita începutul obisnuirii
cu raul. Îsi îndeamna sotia sa joace cu Lica, aruncând-o definitiv în bratele acestuia
, distruge imaginea pe care ceilalti o aveau despre el, ajungând sa fie implicat în
furtul de la arendas si în uciderea unei femei si a unui copil. Retinut de poli
tie, lui Ghita i se da drumul acasa numai pe chezasie". Axa vietii lui morale
se frânge si, într-o scena de un patetism sfâsietor, îi cere iertare Anei: - Iarta-ma, A
no! îi zise el. Iarta-ma cel putin tu, caci eu n-am sa ma iert cât voi trai pe fa
ta pamântului...". În alt rând, sarutând pe unul dintre copii, le spune: Sarmanilor mei
copii, voi nu mai aveti, cum avusesera parintii vostri, un tata om cinstit. Ta
tal vostru e un ticalos".
Prin faptul ca jura strâmb la proces, acoperindu-i nelegiuirile lui Lica, Ghita
devine complice la crima. Hotaraste totusi sa-l dea în vileag pe Lica, cu ajutor
ul lui Pintea. Nu este sincer însa nici cu Pintea si acest lucru îi va aduce pieire
a. Îi va oferi dovezi jandarmului despre vinovatia lui Lica, numai dupa ce îsi va p
utea opri jumatate din sumele aduse de acesta. De fapt, greseala lui Ghita est
e ca nu reuseste sa fie onest pâna la capat nici fata de Lica, nici fata de P
intea.
Punctul culminant. Ghita ajunge pe ultima treapta a degradarii morale în momen
tul în care, orbit de furie si dispus sa faca orice pentru a se razbuna pe Lica,
îsi arunca sotia, la sarbatorile Pastelui, drept momeala, în bratele Samadaului. S
pera pâna în ultimul moment ca se va produce o minune si ca sotia va rezista influ
entei malefice a acestuia. Dezgustata însa de lasitatea lui Ghita, care se înstrain
ase de ea si de întreaga familie, într-un gest de razbunare, Ana i se daruieste l
ui Lica deoarece, în ciuda nelegiuirilor comise, Lica e om", pe când Ghita nu e decât
muiere îmbracata în haine barbatesti". Dându-si seama ca sotia l-a înselat, Ghita o uci
de pe Ana. La rândul lui, Ghita este ucis de Raut, din ordinul lui Lica. Iar Lic
a, pentru a nu cadea viu în mâinile lui Pintea, se sinucide izbindu-se cu capul de
un copac. Sanctionarea drastica a protagonistilor e pe masura faptelor savârsite"(
Pompiliu Mareea, Ioan Slavici, Editura pentru Literatura, Bucuresti, 1968)
Deznodamântul. Un incendiu teribil mistuie cârciuma de la Moara cu noro
c în noaptea de Pasti si singurele personaje care supravietuiesc sunt batrâna si
copiii, fiintele cu adevarat morale si inocente din carte. Nuvela se încheie în mod
simetric cu începutul, prin vorbele batrânei care pune întâmplarile pe seama destinulu
i necrutator: Simteam eu ca nu are sa iasa bine; dar asa le-afost data".

În nuvela, accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe complexitatea personaje

lor.
Ghita este cel mai complex personaj din nuvelistica lui Slavici, al carui des
tin ilustreaza consecintele nefaste ale setei de înavutire. Complexitatea si capac
itatea de a ne surprinde în mod convingator fac din Ghita un personaj rotund". Per
sonajul evolueaza de la tipicitate, sub determinare sociala (cârciumarul dornic d
e avere), la individualizare, sub determinare psihologica si morala. El parcurg
e un traseu sinuos al dezumanizarii, cu framântari sufletesti si ezitari. Ezita înt
re cele doua cai simbolizate de Ana (valorile familiei, iubirea, linistea colib
ei) si de Lica (bogatia, atractia malefica a banilor), sau în terminologie romant
ica: îngerul si demonul. Se arata slab în fata tentatiilor si sfârseste tragic.
 

Lica ramâne egal cu sine, un om rau si primejdios. în schimb, Ana sufera transfor
mari interioare, care îi ofera scriitorului posibilitatea unei fine analize a psi
hologiei feminine.
Naratorul obiectiv îsi lasa personajele sa-si dezvaluie trasaturile în momente d
e încordare, consemnându-le gesturile, limbajul, prezentând relatiile dintre ele (car
acterizare indirecta). De asemenea, realizeaza portrete sugestive (caracterizar
e directa); detaliile fizice releva trasaturi morale sau statutul social (de ex
emplu, portretul Samadaului). Mijloacele de investigatie psihologica sunt: scen
ele dialogate, monologul interior de factura traditionala si acela realizat în st
il indirect liber, notatia gesticii, a mimicii si a tonului vocii.

LIMBAJUL PROZEI NARATIVE

 
Stilul nuvelei este sobru, concis, fara podoabe.
Modurile de expunere îndeplinesc o serie de functii epice în discursul narativ. D
escrierea initiala are, pe lânga rolul obisnuit de fixare a coordonatelor spatial
e si temporale, functie simbolica si de anticipare. Naratiunea obiectiva îsi real
izeaza functia de reprezentare a realitatii prin absenta marcilor subiectivitat
ii, prin impresia de stil cenusiu. Alaturi de functia esentiala de reprezentare
, în roman apare si functia epica de interpretare/ semnificare. Dialogul contribu
ie la caracterizarea indirecta a personajelor, sustine veridicitatea relatiilor
dintre personaje si concentrarea epica. Monologul interior, de factura tradit
ionala, monologul interior adresat, stilul indirect liber sunt principalele mij
loace de investigare psihologica a personajului principal.
Limbajul naratorului si al personajelor valorifica aceleasi registre stilisti
ce: limbajul regional, ardelenesc, limbajul popular, oralitatea. Întelesul clasic
-moralizator al nuvelei este sustinut prin zicale si proverbe populare sau prin
replicile-sentinte rostite de batrâna la începutul si la sfârsitul nuvelei.

CONCLUZIE
Opera literara Moara cu noroc de Ioan Slavici este o nuvela psihologica, deoa
rece are toate trasaturile acestei specii literare: analizeaza conflictul inter
ior al personajului principal, urmareste procesul înstrainarii lui Ghita fata de
familie si urmareste degradarea morala a acestuia produsa de ispita îmbogatirii.

Personajele:

Sunt putine, dar puternic conturate, trasaturile lor fiind evidentiate indirectd
e fapte, vorbe si gânduri care le determina comportamentul si destinul. Ioan Slavi
ci îsi pedepseste exemplar toate personajele implicate în afaceri necinstite: arenda
sul este pradat si batut încât abia se mai tinea pe picioare; femeia tânara în negru, ba
nuita a avea "slabiciuni de aur si pietre scumpe", e asasinata prin sufocare; Bu
za-Rupta si Saila sunt condamnati si întemnitati; Lica se sinucide într-un mod viole
nt; Ghita este pedepsit de doua ori, întrucât îsi înjunghie sotia pe care o iubea înca foa
rte mult si devine astfel criminal; Moara cu Noroc se mistuie într-un incendiu car
e distruge si transforma totul în scrum, ca semn ca locul trebuia purificat, curat
at de relele ce se înradacinasera acolo. Tot sugestive sunt si cuvintele batrânei di
n finalul nuvelei: "asa le-a fost dat". Ghita este personajul principal al nuvel
ei si unul dintre cele mai reprezentative personaje realiste din literatura româna
, impunându-se prin complexitate, dar si putere de individualizare, ilustrând consec
intele distrugatoare pe care le are asupra omului setea de înavutire. Cheia morali
tatii sta în cuvintele batrânei de la începutul si sfârsitul nuvelei ce cuprind normele
etice care trebuie aplicate si respectate în viata de orice om cinstit si drept. O
ricine se abate de la acest adevar fundamental, se autodistruge prin trairi zgud
uitoare, ce duc cu siguranta spre un sfârsit tragic.

Drama lui Ghita se dezvaluie indirectprin faptele si gândurile lui si directprin o

piniile celorlalte personaje.

Om harnic si cinstit, la început, el ia în arenda hanul Moara cu noroc, dorind sa ag

 

oniseasca atâtia bani încât sa angajeze vreo zece calfe carora sa le dea el de cârpit ci
zmele oamenilor. Bun meserias, blând si cumsecade, trudind pentru "fericirea famil
iei sale", Ghita devine treptat "tot mai de tot ursuz", "pus pe gânduri", "nu mai
zâmbea ca mai înainte". La prima întâlnire pe care o are cu Lica, "stapânul acestor locuri
", Ghita încearca sa fie autoritar si dârz în fata acestuia, sa reziste la propunerile
lui nelegiuite, dar este înfrânt de extraordinara forta morala a Samadaului.

Viata exterioaraa lui Ghita este subordonata si detasata de viata sa interioara,

de zbuciumul din mintea si sufletul sau. Slavici dirijeaza destinul eroului pri
n mijloace psihologice profunde, sondând reactii, gânduri, trairi, în cele mai adânci zo
ne ale constiintei personajului, mai ales prin monologuri interioare. Actiunile,
gesturile si atitudinealui Ghita scot la iveala incertitudinea si nesiguranta c
are-1 domina, teama si suspiciunea instalate definitiv în el de când intra în cârdasie c
u Lica. încearca sa-si ia câteva masuri de protectie: pistoale de la Arad, doi câini c
iobanesti, îsi angajeaza o sluga credincioasa, dar teama si zbuciumul nu-1 parases
c.

Degradarea umana se produce treptat si sigur. Ajunge sa regrete faptul ca are ne

vasta si copii, si-ar fi dorit sa poata zice "prea putin îmi pasa", se îndeparteaza în
cet, dar sigur de Ana, relatiile dintre ei fiind din ce în ce mai reci, "îi era parc
a n-a vazut-o demult si parca era sa se desparta de dânsa". Conflictul interiorest
e din ce în ce mai puternic, lupta dându-se între fondul cinstit al lui Ghita si ispit
a îmbogatirii. Sufletul complex Si labil este sfârtecat între dorinta de a pleca de la
Moara cu noroc, ramânând un om cinstit si tentatia pe care n-o mai poate controla,
a lacomiei de bani. Ghita îsi face reprosuri, are remuscari sincere sj dureroase "
iarta-ma, Ano, iarta-ma cel putin tu, caci eu n-am sa ma iert cât oi trai pe fata
pamântului". Alta data, într-o efuziune a sentimentelor paterne, îsi deplânge prabusirea
, careia nu i se putea împotrivi: "sarmanilor mei copii, voi nu mai aveti [...] un
tata om cinstit [...] tatal vostru e un ticalos". Fricos si las, Ghita se afund
a tot mai mult în faptele mârsave puse la cale de Lica, momentul decisiv al alunecar
ii fiind marturia mincinoasa" pe care o declara în fata judecatorilor.

Dezumanizarea lui Ghita se produce într-un ritm aeri Autoanalizându-se, el da vina p

e firea lui slaba, încercând astfel sa se scuze fata de sine si sa-si motiveze fapte
le, "asa m-a lasat Dumnezeu! Ce sa-mi fac daca e în mine ceva mai tare decât vointa
mea?! Nici cocosatul nu e însusi vinovat ca are cocoasa în spinare".

De la complicitate la crima, nu mai e decât un pas, el devine ucigas înjunghiind-o p

e Ana care "era întinsa la pamânt si cu pieptul plin de sânge cald, iar Ghita o tinea
sub genunchi si apasa cutitul mai adânc spre inima ei". In aceeasi clipa, Raut "îsi
descarca pistolul în ceafa lui Ghita", care moare fara sa mai poata afla cine l-a îm
puscat.

Patima pentru bani îl dezumanizeaza si Ghita cade prada propriului sau destin caru
ia nu i se poate opune, prabusindu-se - încet, dar sigur - de Ia omul cinstit si h
arnic la statutul de complice în afaceri necurate si crima, pâna la a deveni ucigas.

"Sanctionarea drastica a protagonistilor e pe masura faptelor savârsite, lor lipsi

ndu-ie stapânirea de sine, simtul masurii si cumpatul" (Pompiliu Mareea).

Lica Samadaul este un personaj realist, un spirit satanic ce exercita asupra cel
orlalte personaje o dominatie fascinanta. Personalitatea lui se contureaza din l
umini si umbreca într-un joc al oglinzilor paralele si este foarte minutios si ate
nt construita de autor. Prin caracterizare directa, Slavici sugereaza înca de Ia înc
eput trasaturile dominante ale caracterului lui Lica Samadaul, "porcar si el, da
r om cu stare care poate sa plateasca grasunii pierduti ori furati [...] e mai a
les om aspru si neîndurat [..] care stie toate înfundaturile, cunoaste pe toti oamen
ii buni si mai ales pe cei rai", de teama caruia tremura toata lumea si care "st
ie sa afle urechea grasunului pripasit chiar si din oala de varza".
 

Portretul fizic al personajului este realizat direct de catre narator"un om de 3

6 de ani, înalt, uscativ si supt Ia fata, cu mustata lunga, cu ochii mici si verzi
si cu sprâncenele dese si împreunate Ia mijloc", conturând un om rau si periculos. De
si tot porcar, Samadaul purta "camasa subtire si alba".

De la prima aparitie, Lica se comporta ca un stapân absolut peste oameni si locuri

, autoritar, apoi se prezinta cu cinism si brutalitate: "Eu sunt Lica Samadaul,
multe se zic despre mine si multe vor fi adevarate si multe scornite [...] de Ia
mine nimeni nu cuteaza sa fure, ba sa-1 fereasca Dumnezeu pe acela care as cred
e sa-l pot banui". Din relatiile lui cu celelalte personajereies si alte trasatu
ri ale personajului. Lica se dovedeste bun cunoscator de oameni, mizeaza pe pati
ma lui Ghita pentru bani, exercita asupra celorlalti si mai ales asupra Anei o f
ascinatie diabolica, desi aceasta îl simte "om rau si primejdios".

Simbol al degradarii morale, Lica este caracterizat indirectde faptele sale, se

conduce dupa legi proprii care sunt altele decât cele ale statului sau ale moralei
. Crima, înselaciunea, furtul sunt câteva din faptele savârsite le Lica si au efecte d
evastatoare asupra celorlalte personaje,-pe care le domina cu cinism si satanism
. EI îi dezvaluie lui Ghita cum a ucis primul om, apoi pe al doilea, dupa care acu
m simte chiar "placerea de a lovi pe omul care te supara, de a-1 lovi tare ca sa
-1 sfarâmi când te-a atins cu o vorba ori cu o privire, de a rasplati însutit si înmiit.
" în finalul nuvelei, Lica porunceste sa se dea foc hanului Moara cu noroc si, asc
unzându-se de jandarmul Pintea, alearga cu disperare prin padurea din apropierea câr
ciumii, privind tinta "Ia un stejar uscat ce stetea la departare de vreo 50 de p
asi". Scrâsnind din dinti, Samadaul se repede cu toate puterile si-si izbeste capu
l de trunchiul copacului. Pintea îl gaseste "cu capul sfarâmat la tulpina stejarului
." Sinuciderea lui Lica este semnificativa pentru forta lui interioara si nemasu
ratul lui orgoliu, care-i dau taria extraordinara de a-si zdrobi capul de tulpin
a stejarului, ca sa nu cada viu în mâinile lui Pintea. Lica moare la fel cum a trait
, dovedind aceeasi cruzime iesita din comun si aceeasi hotarâre de neclintit.

Ana, personaj realist, este sotia cizmarului Ghita, mama a doi copii si împartases
te acelasi destin tragic, pentru ca încalca virtuti morale importante, cum ar fi c
instea si devotamentul fata de sotul ei, pe care îl însala cu Lica.

Portretul fizic, realizat direct de catre narator, simbolizeaza fondul sau moral
în care tandretea, duiosia si caldura sufleteasca ar fi putut da echilibru caminu
lui ei: "Ana era tânara si frumoasa [...] frageda Si subtirica [...], sprintena si
mladioasa."

Având un fond etic sanatos, ea simte ca Lica "e om rau si primejdios". Stiindu-si
sotul un om cinstit si iubitor de familie, ea traieste un sentiment de vinovatie
ca n-a stiut sa-i fie mereu alaturi si sa-1 ajute în momentele dificile prin care
trecea de când se însotise cu Lica în afacerile necinstite.

Vesela si vioaie la început, ea devine din ce în ce mai îngrijorata de întâmplarile de la

han si de starea sotului ei.

Simtindu-se tot mai înstrainata de Ghita, "Ana cea blânda si delicata", cum este car
acterizata direct, aluneca rapid spre prapastia pacatului, tradându-si barbatul pe
care ajunsese sa-1 dispretuiasca pentru slabiciunea si lasitatea lui, gânduri pe
care le marturiseste Samadaului: "Tu esti om, Lica, iar Ghita nu e decât muiere îmbr
acata în haine barbatesti, ba chiar mai rau decât asa."

Sfârsitul Anei este inevitabil, fiind înjunghiata de sotul ei, caruia-i striga cu di
sperare: "Nu vreau sa mor, Ghita!". Când Lica se apleca asupra ei, cu ultimele put
eri, Ana "îi musca mâna si îsi înfipse ghiarele în obrajii Iui", adunând în gestul ei disp
"ura si dispretul pentru sotul nedemn, setea de razbunare si patima neostoita p
entru Lica, regretul înfiorator pentru propriile-i pacate, constiinta vinovatiei s
i în acelasi timp a nevinovatiei" (Pompiliu Marcea).
 

Bun cunoscator al psihologiei umane, a rânduielilor rurale, a datinilor, obiceiuri

lor si superstitiilor, Ioan Slavici este neîndurator cu cei care se abat de la pri
ncipiile fundamentale ale moralei si-si pedepseste personajele proportional cu g
reselile savârsite de acestea. Focul din finalul nuvelei este sugestiv pentru nevo
ia de a fi purificat locul acela de toate relele ce se înfaptuiserâ la cârciuma Moara
cu noroc.

Deoarece este o specie epica de întindere medie, cu un singur plan narativ, un con
flict consolidat, o Intriga bine evidentiatasi cu personaje puternic conturate,
unele dintre ele complexe, opera literara "Moara cu noroc" de Ioan Slavici este
o nuvela. Introspectia si observatia psihologicape care Slavici le manifesta în so
ndarea personajelor, precum si pedepsirea exemplara a acestora, definesc opera c
a nuvela psihologica. Limbajul artistic. Opera lui Ioan Slavici are un profund c
aracter popular, atât prin tematica, prin conceptia morala, cât si prin dragostea lu
i pentru sufletul omenesc.

El este un adevarat maestru în construirea dialogurilor si a monologurilor interio

are, prin care sondeaza sufletul omenesc, analizeaza reactiile, trairile interio
are, gândurile personajelor.

Desi a fost acuzat de folosirea excesiva a regionalismelor, stilul lui Slavici a

re o oralitate asemanatoare cu aceea a lui Creanga, dând impresia de "spunere" a întâm
plarilor în fata unui auditoriu, mai ales ca si el intervine deseori în naratiune fi
e prin exclamatiisau interogatii retorice, fie prin proverbe sl zicatori.

Ioan Slavici reuseste sa comunice cu claritateideile, sa formuleze cu o concizie

clasicatrasatura unui personaj, sa descrie un peisaj cu mijloace simple, într-o f
raza sobra, fara ornamente inutile, valoarea limbii literare constând tocmai în "lip
sa de stil".

In concluzie, limbajul artistic este original prin vigoare, sobrietate, spontane

itate si oralitate, loan Slavici fiind initiatorul prozei realiste în literatura r
omâna, solida prin dragostea lui profunda pentru oameni: "în gândul meu rostul scrieri
i a fost întotdeauna îndrumarea spre o vietuire potrivita cu firea omeneasca" ("Lume
a prin care am trecut").