ISSN 1454-3923 decembrie 2020

Ziar sus]inut de UNIUNEA ZIARI{TILOR PROFESIONI{TI DIN ROMÂNIA

www.herculanehercules.ro l redactor-șef: PETRE-DANIEL COMAN l Senior editor: prof. univ. dr. ILIE CRISTESCU

DOMAȘNEA Apocalipsa 21 (6):

„Apoi a zis:
S’a isprăvit!

Nașterea.
Eu sunt Alfa
și Omega,
Începutul și
Sfârșitul. Celui

Alfa și Omega
ce îi este sete, îi
voi da să bea fără
plată din izvorul
apei vieții.”

EDITORIAL

prof. univ. dr.

ILIE CRISTESCU

70 de ani de la
Masacrul
partizanilor din
Doma[nea PAG 2-3

S ărbătoarea Crăciunului
și Anul Nou să vă aducă
noi împliniri! Doresc tuturor
PETRE-DANIEL COMAN
Dacă
cărășenilor, tuturor cititorilor
ziarului HERCULES, Crăciun
turism
Fericit!, cât mai mulți prieteni, și nu e,
în spațiul virtual, pentru a nu ne Domașnea, nimic
uita prietenia și credința, fără de
care nu putem avea o viață mai în memoria colectivă nu e! PAG 3
bună. Anul Nou să fie mai bun,
fără restricții, să vină cu sănătate,
l Ana Calina Garas
liniște sufletească, îndepărtând
toate relele, iubirea să ne călău-
l Costin Feneșan Caraș-Severinul
zească cu o mai mare intensitate. l Mircea Roman implicat în
Doru Dinu Glăvan, Premiul
Președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România l Lia Lungu PAG 4-5
Nobel PAG 6
 2 DECEMBRIE 2020

70 de ani de la Masacrul
partizanilor din Doma[nea EDITORIAL
prof. univ. dr.
Consătenii uci[i, adu[i lâng\ zidurile [colii ILIE CRISTESCU

C
uloarul Timiș-Cerna are o
poartă - Porta Orientalis,
poarta lumii europene către
Orient, amplasată Divin în
dealul Domașnei la 540 de m, la cea mai
mare altitudine al acestuia, apele celor
două bazine spre nord - Timișul spre Sud
Cerna. Cumpăna Apelor, spectaculoasa
priveliște te îndeamnă să admiri întinsele
meandre ale apelor munților și văilor și să
te întrebi în care parte cumpănim. Cred în
bucuria amândurora. Aici, parcă anume să
întregească, maiestuoasă, natura domnește
cu demnitate Troița Partizanilor căzuți
pentru libertate, credință și a meleagu-
rilor strămoșești. Aici se înalță revolta
domășnenilor cât și a celor din jur. Rug
aprins - focar de nestins al luptei împotriva
unui regim dictatorial. Natura i-a înzestrat
să-și iubească pământul, muncitori iubitori
ai frumosului, credincioși și neîngăduitori
cu cei care-i voiau priponiți. Acești oameni
falnici și dârzi nu pot fi călcați în picioare,
ei au în sânge tăria dacilor. Domașnea
are 1861 de ani de atestare documentară
(Dimitrie Roman, localnic, a cercetat și a
auzit de un act - diploma pentru un oștean,
Ivonerco, care a luptat pe meleagurile no-
astre.) Și noi am căutat pe mai departe și
am găsit diploma pe care o publicăm în
paginile gazetei noastre.
Începând de la luptele daco-romane și
toate celelalte lupte din evoluția istorică din
această zonă, amintim întru-un fel sau al-
tul și participarea localnicilor, imprimân-
du-se în ei setea de a fi luptători pentru pă-
mânturile lor. Cea mai încercată perioadă
din viața comunei a fost când comunis-
mul începea să se instaureze și ajungea în
conștiința domășnenilor care luptaseră pe
front în Rusia, faptul că se va ajunge a le fi
luate pământurile, vor pierde credința, obi-
ceiurile, tradițiile și că vor ajunge să mă-
nânce la gamelă ca în colhozurile rusești.
Împotrivirea și dârzenia era din ce în ce
mai mare, ajungând ca Domașnea să fie
considerată focarul rezistenței anticomu-
niste. Oamenii potrivnici au fost omorâți,
împușcați, bătuți, schingiuiți, și au fost
mulți.
Sacrificiile partizanilor vor fi descrise
de domășneni în alocuțiunile de suflet în
paginile publicației.
După atâta luptă și moarte, Domașnea a
fost zguduită în simțuri și trăiri de obligația
și forțarea sălbatică de a se înființa gospo-
dăria agricolă colectivă (COLECTIV) și a
dezmoștenit oamenii de pământuri, care
pleaca de la încrâncenarea lor de a nu fi de
acord cu politica noului regim. De altfel a
fost singura comună de pe culoarul Timiș-
Cerna care a fost colectivizată. A zdrobit
educația, mentalitățile, tradițiile, iubirea de
glie strămoșească.
În ciuda tuturor acestor lucruri, domăș­
nenii nu s-au lăsat, au lucrat și în acele
condiții deosebite și tot și-au trimis copiii
la școli, ajungând ca organele de partid să-i
aprecieze pentru destoinicia lor.
În 1972, primul secretar al Caraș-Seve­
rinului, prof. univ. dr. Trandafir Cocârlea,
a venit în comună, la o adunare a satului,
pentru a aprecia vrednicia sătenilor, sub-
liniind totodată și faptul că este singura
comună din Banat, care din 500 de case,
are cca 300 de domășneni cu studii su-
perioare. Viața a mers înainte, bună-rea
cum a fost, dar starea de spirit mergea și
ea mai departe și în 1989, regimul a fost
răsturnat, dictatura s-a terminat, pămân-
turile au revenit oamenilor, dar acum era
o altă bază, diferită de cea inițială, când au
intrat în colectiv; nu mai dețineau utilaje,
nu mai aveau nici forță de muncă și nici
resurse financiare. De aceea, acum, e atâta
nevoie ca domășnenii, atât cei de acasă cât
și cei plecați, să creeze o stare de necesita-
te și armonie, de iubire a aproapelui, încât
prin propuneri, soluții, întreprinzători, să
redevină climatul cel dintotdeauna, de a
fi mai buni, un model de sat european.
Noi cei plecați să venim trimestrial sau
de câte ori este nevoie în folosul obștei,
iar cei de acasă să nu uite că noi îi iubim,
stimăm și îi respectăm, că sunt și trăiesc
în copilăria noastră, în dragostea noastră,
în câmpurile unde păzeam vitele și că pur-
tăm iarba verde de acasă. Să vă dea Dum-
nezeu înălțare în suflet, spirit și muncă pe
pământul părinților noștri.
P.S. Mulți partizani erau plecați din
sat la pădure. Ne erau prieteni, neamuri,
nepoți, fii, cumnați, legăturile erau strânse
între populația rămasă și cea plecată. Cel
mai greu le era cu hrana, alimentele ce tre-
buiau trimise și primite. Securitatea urmă-
rea în mod expres acest lucru, pentru a le
tăia legăturile, mai ales în perioada de iar-
nă, la fiecare a doua-treia casă erau câte doi
securiști. Maistorul Jubereanu (condamnat
la 10 ani de pușcărie), covaci, vecin cu noi,
prietenul meu, mă lăsa să suflu cu burdu-
ful în foc, să topească fierul pentru potcoa-
ve. M-a întrebat:
- Pot să am încredere în tine?
- Da! Sigur că da, i-am zis.
- Drept?
- Drept!
Dimineața când m-am dus la școală, în
ches (ghiozdan) mama mi-a pus și o felie
de brânză.
- Să nu te prindă ăștia, că ne bagă la în-
chisoare! Ni-l ia pe tatătu și cine ne mai dă
de mâncare?
Făcându-mi semn, mama mi-a spus:
„asta e pentru doamna învățătoare, în rest,
nici mort nu spui nimic!”
Am mers plin de griji, până când m-am
apropiat de podul de la Benghia și m-am ui-
tat în spate. I-am văzut pe cei doi securiști de
la familia Țananău și am fugit spre moara
mică, unde am pus brânza. Securiștii au tre-
cut de pod, mă pierduseră, dar s-au întors,

Editura Hercules (www.herculanehercules.ro) vă oferă publicația Hercules-Foaia

Băilor, fondată în 1924, care se implică ca un instrument de comunicare al societății
civile din Caraș-Severin, întru mai bună cunoaștere și participare la viața politică,
socială și economică a comunităților bănățene de munte. Aducem la cunoștință
cititorilor că se vor putea intersecta cu aspectele reliefate în paginile publicației și
credem în dialogarea cu membrii colegiului de redacție, legat de toate problemele
cu care vă confruntați, ținând cont și de faptul că publicația este în parteneriat cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
(U.Z.P.R.) și cu Asociația Națională Împotriva Corupției, Abuzurilor și Drepturilor Omului din România. (A.N.I.C.A.D.O.)

 EDITURA HERCULES
redactor-șef: PETRE-DANIEL COMAN l senior editor: prof. univ. dr. ILIE CRISTESCU
 www.herculanehercules.ro  email: editurahercules@outlook.com
 telefon / fax: 0355 417 099  mobil: 0726.330.709 / 0745.080.654
Colaborăm cu toate instituțiile administrației locale, județene, naționale, cu societăți comerciale și ONG-uri care își propun să aducă contribuții la

crearea unui spirit cât mai potrivit comunităților locale, cu responsabilitatea socială de creștere a bunăstării spirituale și materiale.
Materialele publicate poartă responsabilitatea autorului.
 DECEMBRIE 2020
3
m-au văzut cum săream peste apă și mai să rist mi-a și dat două palme, spune mă, cine
mă prindă. Eu am intrat pe gaura din gar- ți-a dat brânza? Am început să plâng și nu
dul de nuiele și spini în grădina și curtea lu am zis nimic, iar celălalt securist i-a spus să
Guță, care era vizavi de școală. Am ajuns în nu mă bată și mi-a dat două bomboane, să
școală, în clasa mea, și n-a durat un sfert de spun care coleg a dus brânza. Nu le-am spus
oră că au și apărut cei doi securiști să între- nimic și atunci m-au luat, urcat și închis în
be învățătoarea dacă a întârziat cineva, la pod. Am început să zbier, să plâng, s-o strig
care ea a răspuns că nu a întârziat nimeni. pe mama, în zadar.
Ulterior am aflat că au luat la între- Toți cei din casa lui Țananău nu aveau
bări toată școală ca să afle cine cel pe care voie să ia legătura cu mine. Peste o anumită
îl văzuseră. După terminarea școlii, ajuns vreme, a venit mama și a fost imediat intero-
acasă, i-am spus mamei că e în regulă și ea gată privitor la brânza pe care au găsit-o la
mi-a spus taci și dă-ți sfetăru jos că aista-i moara mică. Am auzit vocea mamei și stri-
de școală. Eu m-am dus la Țananău, la Iosif gam să mă scoată de acolo, fiindcă mă spe-
Milu, mare taragotist, și prieten bun al par- riaseră că o să mă mănânce muronii în pod.
tizanilor. Cum am intrat pe poartă, un secu- (Bătea un vânt care cutremura acoperișul
și ei strigau că vin maronii și că o să îmi ia
scara să nu mai am cum să scap de ei.) Eu
tot plângeam și zbieram că îmi era frig și mi-
31 de ani de la Curajul fraților cele două cartuşe primite de la Timişoara, care
au dat o guneață veche, o cârpitură, să mă
de sânge și de revoltă, însetați însemnau moarte, teroare, ilustrându-și discur- acopăr cu ea. Noaptea întreagă m-au ținut
de libertate, de a striga: sul cu tăria necesară pentru a lupta pentru o ca- închis, am adormit sughițând de-atâta plâns
JOS CEAUȘESCU! uză dreaptă de a ne apăra libertatea. și de frică am visat cele mai urâte lucruri.
În dimineța zilei de 22 decembrie 1989 „Fraţi de sânge, fraţi de revoltă, fraţi care în- Pe la 9-10 dimineața, au pus scara la
cercăm să fim, acum, alături de victimele timi- pod, m-au dat jos și din nou m-au interogat.
Ajungând la hotel Cerna, clopotele Bisericii şorene, să fim alături de copiii nevinovaţi, să fim - Ce tot mă întrebați de un lucru pe care
se trăgeau întruna, aducând starea de pioşenie alături de mamele plângând, să fim alături de taţii nu l-am făcut?, le-am spus înfricat și răstit.
pentru morţii Revoluţiei şi întărirea, curajul de a
îndurerați şi într-un glas să strigăm jos dictato- Așa am pus capăt discuțiilor și mi-au dat
continua manifestarea împotriva dictaturii.
rul, să avem această atitudine de revoltă paşnică drumul mie și mamei, pe care o ținuseră pes-
În faţa Bisericii, pe balustrada acesteia s-a
şi demnă, să demonstrăm că suntem o unitate, te noapte într-o cămară. Pe tata nu l-a lăsat
expus mulţimii punctul nostru de vedere, cu
să demonstrăm că suntem forţă, aici, demni de a frate-miu Petru să plece după noi, i-a spus
privire la morţii din Banat, la nevoia de liber-
striga - jos Ceaușescu! Să fim cu toţii, împotriva așa: „Eu nu o să mulg vaca, că dacă pleci te
tate, nevoia de o viaţă demnă, la revolta noas-
acestora, care au ucis femei, bătrâni, copiii noş- oprește și pe tine.” Ani de zile, până la o vâr-
tră împotriva regimului dictatorial, împotriva stă, în jur de 30 ani, nu am putut să dorm
lui Ceaşescu, împotriva guvernului. tri..., să facem, să construim, pentru binele nos-
singur și dacă nu era nimeni cu mine, dor-
Prof. univ. dr. Ilie Cristescu (fost director al tru, pentru poporul român.
meam cu lumina aprinsă și tot visam muro-
stațiunii Herculane din 1970 până la arestarea sa (discursul preluat
nii. Dacă pe mine m-a afectat atât, această
în 1987 – deținut politic) a prezentat mulţimii, de pe caseta revoluției Herculane). mică întâmplare din copilărie, ce traume a
putut să producă acest regim oamenilor care
trăiau ca să lupte împotriva lui.

Dac\ turism nu e, nimic nu e!

E
ste o anumită atitudine care ne distinge și care pare
a ne destina pentru lucruri mari, este prețuirea pe
care ne-o dăm singuri, fără a ne da seama, prin
această calitate câștigăm respectul celorlalți oameni și
de obicei ea este aceea care ne pune deasupra lor mai
mult decât nașterea, funcțiile și decât însuși meritul, spu-
nea Rochefoucauld. Demnitatea face parte din structura
conștiinței, ea înnobilează omul și-l poziționează în soci-
etate întru cuvenitul respect social.
Immanuel Kant scria: „Conștiința ne dictează purta-
rea pe care trebuie să o avem, judecata pe aceea pe care am
avut-o.” Îmi pun întrebarea firească, dacă marii oameni
ai lumii ne-au învățat din trăirile lor, din trăirile neamu-
rilor, noi de ce nu putem a învăța și a ne comporta la
cerințele umane a unui spirit sănătos de muncă, cinste,
răspundere în ceea ce facem, în ceea ce promitem, în ceea
ce ne responsabilizăm? Cum poți caracteriza comporta-
mentul unui politician sau om de stat, care răspunde de
destinele unei comunități locale, regionale sau naționale,
care promite una și face alta, care se angajează și tot el se
dezangajează, găsind toate tălmăcirile și răstălmăcirile
posibile. Unde-i demnitatea și poziția de lider, care tre-
buie să-l caracterizeze, să-i porți cuvenitul respect social?
Câtă înțelepciune și demnitate în popor exprimă zicala
„dacă am zâs am zâs.” Unde sunt oamenii aceștia plini de
conștiința omeniei?
Umbletul nostru, al tinerilor, al celor mai puțin
norocoși, duce spre nicăieri, iar al altora spre cozile din ae-
roport și granițele țării. Trebuie pus capăt acestor tendințe
nedemne pentru un viitor judicios al locurilor în care ne-
am născut, crescut și iubit pentru prima oară.
P.S. Pentru mine acest an nefast nu a schimbat cu nimic
situația în care mă găseam de când am plecat din Hercula-
ne la București, tot odată la 6 luni veneam înapoi. Din ne-
fericire, la trenul spre succes nu poți lua bilet dus-întors. De
acasă au plecat odată cu fii și fiicele orașului născuți după
PETRE-DANIEL COMAN
revoluție, sprijinul părinților, dragostea, puterea, educația,
ideile și curajul lor de a le pune în operă, spre folosul aces-
tor meleaguri vindecătoare. Bunicului meu Ion Coman
Tot departe de ai mei mă găsesc și azi, în prag de sărbă- din Topleț, bunicilor
tori, triplu licențiat în jurnalism, științe politice și psihologie, Constantin și Elena Mitidoi,
cu o remunerație îndestulătoare, bogat în cultură, dar sărac
în gândul de a mă reîntoarce la tot ceea ce doare când mi-e mamei mele Daniela Coman,
dor, la greul pe care îl poartă cei rămași între munții unde le urez sănătate, speranță,
odată răsuna ecoul mulțimilor de turiști străini și români liniște și sărbători fericite!
(datorită cărora bunicii ne-au crescut părinții și noi am
crescut printe zidurile pensiunilor care se ridicau ca ciuper-
Cu tot respectul, prețuirea
cile, cu unii nepricepuți grădinari și dăunătoare obiceiuri și dragostea ce vă port;
în munca și educația generației mele.) și acum, mai auzi
doar câți au mai plecat și cine a mai murit. La mul]i ani!
Soluția în care cred e cea a unui management al locului
în care să domine deviza „dacă turism nu e, nimic nu e!”
4 ANA CALINA GARAS
- Taina îndur\rii -
FRAGMENT DIN ROMANUL „TAINA” (EDITURA RAO, 2006)
Î
n vara anului 1997 am revenit din America
în satul meu, Domaşnea. Doream să vor-
besc cu doi foşti partizani, Petru Românu
numit Budu (Partizanul) şi Petru Duicu
numit Boieru, supravieţuitori din grupul Colo-
nelului Uţă, liderul mişcării anti-comuniste din
Banat.
Când i-am întâlnit, toate amărăciunile acelei
perioade s- au înfăţişat înainte-mi, s-au trezit în
mine dureri pe care le credeam vindecate.
Convorbirea cu ei am înregistrat-o pe casetă în
iunie 1997, în grădina lui Petru Duicu din ţarină,
unde păsărelele se gureşeau la streaşina casei.
ROMÂNU - Totul a început când a fost votarea
în 1948, atunci mai mulţi dintre prietenii mei de
pe Mala Lungă nu ne-am dus la vot, ştiind că o să
falsifice alegerile şi o să câştige comuniştii, iar noi
eram Ţărănişti. Ne-a pârât cineva; aveau oamenii
lor, informatorii au aflat unde suntem adunaţi. Pe
noi ne-a anunţat un prieten că o să ne caute arma-
ta şi atunci am plecat din sat la un sălaş. Soldaţii
au venit acolo şi au început să tragă, dar aveam şi
noi arme, că veniserăm din război. Ne-am retras
în pădure, să ne ascundem până se mai liniştesc
lucrurile şi buni plecaţi am fost, drum de întoar-
cere nu mai era, pentru că ne căutau tot timpul.
Ne aştepta o viaţă de băjenari, nu mai aveam nici
casă nici familie, parcă eram smulşi din rădăcini,
pădurea era ultimul refugiu. Ne ascundeam de
armată cum puteam, prin viroage şi păduri, ori
pe la oameni.
DUICU - La coliba unde am avut schimburile
de focuri n-au fost morţi, dar fraţii mei au pierdut
o armă şi m-au trimis pe mine s-o iau. Armele
şi armamentul erau greu de procurat pe vremea
aceea. Am găsit-o şi i-am spus lui tata unde am
pus-o, ca să vină fraţii mei să o ia. Soldaţii au venit
la noi acasă, tata s-a speriat şi a spus de armă. Pe
mine m-au luat la siguranţă şi m-au anchetat, ac-
olo m-au bătut prima dată, dar mi-au dat drumul.
Când să plec la armată, nu m-am dus la recru-
tare, am fugit cu fraţii mei la pădure. Ştiam că tot
o să mă aresteze, cum au arestat-o şi pe mama.
Eram tânăr, dar fără viitor, veşnic într-o
fugă înspăimântătoare. Înconjuraţi de duşmani
necruţători, văzuţi şi nevăzuţi, care ne căutau cu
înverşunare peste tot, eram hăituiţi ca fiarele şi
omorâţi fără milă, fără somaţie.
Viaţa aceea pentru mine a fost fugă, frică,
luptă, zile cu speranţă şi fără speranţă.
ROMÂNU - Am aflat că erau grupuri de
băjenari ascunşi prin păduri, ca şi noi, din mai
toate satele bănăţene. În timpurile acelea, tot mai
mulţi oameni erau băgaţi la închisoare fără vină.
Începuseră urmăririle, supravegherile, oricui i se
DECEMBRIE 2020
COSTIN FENE{AN
putea găsi o vină: că nu era cu regimul, că era
reacţionar, sau că a fost legionar, că nu s-a dus la Câteva gânduri la
o comermorare
vot, ori că n-a putut să-şi plătească dările către stat.
Se frământau prin ţară o mulţime de băjenari, care
S
se ascundeau pe la rude, pe la prieteni, în păduri.
A apărut o reacţie spontană de apărare, s-au
-au împlinit
constituit grupuri de rezistenţă. Unul din ele era
șapte dece-
condus de colonelul Uță, care a organizat lupta
nii de când
anticomunistă în zona Banatului, cu centrul în
mai mulți fii
comuna Domașnea.
vrednici ai Domășnii
Din satul nostru, Domaşnea, eram eu Pe-
cădeau răpuși în vatra
tru Românu (Partizanul), Gheorghe Cristescu
satului pe care o cinsti-
(Galea), Ilie Cristescu (Voica), fraţii Ion, Nis-
seră prin muncă și de-
tor şi Petru Duicu (Boieru), Dumitru Işfănuţ
opotrivă prin credință.
(Sfârloagă), Moise Jurchescu (Budu) şi Petru
Cădeau secerați de
Puşchiţă (Mutaşcu) care a venit mai târziu, făceam
gloanțele celor fără
parte din grupul Colonelului Uţă, fost prefect al
de Neam și Dumne-
judeţului Severin şi preşedinte al oganizaţiei PNŢ
zeu, care încercau să
care fusese propusă spre dizolvare. Când a fost în
se înstăpânească pe
pericol să fie arestat, în 1947, Colonelul s-a refu-
pământul lor dintot-
giat prin părţile Vârceorovei şi ale Cornerevei,
deauna, aduși fiind și
sus spre munte, unde erau câteva colibe locuite. Îi
susținuți de baionete străine. Vina țăranilor din Domașnea: nu
cunoştea pe bănăţeni de pe timpul când a fost co-
acceptaseră în ruptul capului să se plece, să-și vândă Neamul, să-
mandantul Regimentului de Infanterie Lugoj. (…)
și lase călcat pământul pe care moșii și strămoșii lor îl udaseră din
DUICU - Speram să scap, că eram tânăr, chiar
belșug cu sudoarea muncii și îl înroșiseră cu sângele lor atunci când
dacă m-a mânat crunt biciul soartei, de timpu-
vrăjmași din afară sau dinlăuntru căutau să-l prade. Un neam de
riu. Toţi speram că odată şi-odată o să ieşim, ne
piatră acești oameni ai pământului înnobilați de pecetea Romei
ţinea credinţa.
și rămași neclintiți ca o stâncă din munții lor în pofida furtunilor
- Oameni din alt neam s-ar fi răzbunat pe cei
care se abătuseră asupra colțului de rai în care își durau istoria. Te
ce i-au pârât, dar voi v-aţi comportat cu reţinere
vei întreba, pe bună dreptate, unde își avea izvorul această putere
şi supraomenească bunătate.
a domășnenilor, dintotdeauna ziditori harnici ai unei lumi cu ros-
- Am trăit cu credinţa de a lăsa răzbunarea în
turi și obiceiuri bine așezate. Dacă îți vei îndrepta însă aducerea
seama lui Dumnezeu. (…)
aminte asupra trecutului mai îndepărtat sau mai apropiat de zilele
Trăind în străinătate, printre atâtea popoare,
noastre, vei găsi acolo fără a căuta prea mult temeiurile lămuritoa-
am comparat neamul nostru cu alţii, le-am văzut
re. Așezată, cum bine zicea cronicarul, „în calea relelor”, într-un
defectele şi calităţile lor, dar rămân cu o nedumer-
loc de prea multe ori călcat și dorit de străinii cu gând să-i robeas-
ire despre taina răbdării noastre. Nu ştiu dacă e
că pe oamenii locului și să le răpească truda muncii, Domașnea și
calitate ori defect, dar aşa suntem, întoarcem ob-
țăranii ei s-au aplecat, poate, uneori în bătaia viforului, dar nu s-au
razul să fim loviţi şi a doua oară. Cred că pilda
frânt niciodată. S-au ridicat mereu, când cu mâinile pe coarnele
aceasta sfântă numai nouă ni se potriveşte.
plugului pentru a-i stoarce pământului prin muncă grea roadele
În colţul meu de ţară, au fost oameni cu su-
traiului de fiecare zi, când punând mâna pe coasă și secure pen-
flet tare, trecuţi prin suferinţe. Au luptat pentru
tru a-i goni pe cei care râvneau să le curme ființarea. În conștiința
demnitate, au îndurat mult, nu au vrut să suporte
domășnenilor, rezistența în fața celui venit cu gând necurat a de-
starea de obedienţă, ba chiar au dat lecţii de ero-
venit o a doua natură. Cu înțelepciunea dintotdeauna a țăranului
ism neamului.
român, domășneanul a fost poate mai scump la vorbă dar cu atât
Martirii, n-am învăţat să-i plângem, cu ei nu
mai hotărât atunci când era să-și apere ceea ce nu consimțise vre-
ştim să ne mândrim. Rememorarea jertfei lor
odată să-i fie răpit: conștiința națională, credința strămoșească și
poate fi cel mai preţios omagiu postum pe care-
pământul, transmise prin veac ca o treime de nedespărțit. Cine
l putem oferi.
ar fi cutezat cumva să tulbure acest așezământ putea fi sigur că va
Sufletul mi-e ca un act nescris ce aduce
dezlănțui furtuna. Așa s-a întâmplat și acum 70 de ani. Și atunci
mărturie de cele întâmplate. Vremurile de atunci
domășnenii au continuat să toarcă, chiar cu jertfa vieții, firul aces-
mi se par ireale ca un vis urât, iar nedumerirea mă
tei treimi care le marcase trecutul și de care nu înțelegeau să se des-
urmăreşte, cum acel regim a împins oroarea aşa
partă în drumul lor, oricât ar fi fost de anevoios.
departe, să marcheze pe viaţă sufletele atâtor copii.
Perioada aceea a adunat în mine toate mirările Costin Feneșan, născut la Timișoara, la 21 mai 1947 din
lumii; am rămas o memorie vie a acelor timpuri părinți originari din Mehadia (tatăl) și Domașnea (mama).
şi scrisul meu vreau să fie o mărturie. Absolvent al Liceului german „Nikloaus Lenau” din Timișoara
Aş vrea să şterg pata de sânge de pe zidul şcolii și al Facultății de Istorie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-
şi pata de durere din existenţa neamului. Napoca (1964-1969). Doctor în istorie al Universității din Cluj-
Ea a fost acolo, a văzut şi a ştiut să asculte. Napoca (1977). Lucrează ca cercetător științific la Institutul de
Ea a trăit acea istorie a eroilor şi a monştri- Istorie și Arheologie din Cluj-Napoca și la Institutul de Istorie
lor. Ea ar putea fi Şeherezada noii literaturi. „Nicolae Iorga” din București. Director general al Arhivelor
Sau, mai exact, Ana Calina Garaş, aşezată Naționale ale României (1998-2002). Premiul „Nicolae Bălces-
cu mare succes în America tuturor şanselor, cu” al Academiei Române (1982), Premiul „Gheorghe Șincai”
s-a întors acasă pentru a depune mărturie al Fundației „Magazin Istoric” (2016). Expert în paleografiile
despre ea şi despre ai săi. O face aşa, la fel ca germană, latină și maghiară. Cercetări de istorie medievală și
modernă timpurie a Banatului și Transilvaniei. Editor de do-
pictorii din Uzdin sau ca scriitorii dialectali
cumente. Autor a peste 25 de cărți și mai mult de 150 studii
de odinioară ai Banatului: visându-şi locurile
de istorie. Cavaler al Ordinului național „Steaua României” în
ca pe un paradis devastat de istorie.
grad de ofițer. Cetățean de onoare al municipiului Caransebeș
CORNEL UNGUREANU (2003). Cetățean de onoare al județului Caraș-Severin (2008).

MIRCEA
ROMAN
Partizanii
no[tri!
G
ândul meu pios se îndreaptă astăzi
spre curajoşii şi demnii mei consă-
teni jertfiţi acum 70 de ani pentru
credinţa lor în libertate şi dreptate.
Aceeaşi gratitudine o port şi celor care le-au fost
solidari, şi au fost mulţi, ei înşişi victime ai unui
sistem comunist instalat fără voia lor.
Am cunoscut şi simţit, încă de mic copil,
traumele induse cetăţenilor de acel regim, dar
evenimentul la care am avut ocazia să-i fiu mar-
tor, aducerea pe pari şi plasarea partizanilor, pe
jumătate goi, într-o zi de iarnă friguroasă, în faţa
şcolii, cu tăbliţe la cap, mi-a lăsat o imagine de
o cruzime care nu permite să fie descrisă.
Domășnenilor mei de astăzi şi de mâine
le adresez rugămintea de a nu îi uită pe aceşti
oameni curajoşi, dar în acelaşi timp îi rog să
transforme comemorarea într-o sărbătoare pli-
nă de viaţă ce duce mai departe spiritul lor de
libertate, de dreptate şi de omenie.
Acum, în prag de Sărbători şi de An Nou,
vă doresc multă sănătate şi împlinirea rugilor
voastre. Să fie un an mai bun cu mai multă în-
ţelegere şi dragoste!
Dumnezeu să ne ajute să ne revedem cu
bine!
Moncton, Canada
18 decembrie 2020
Născut în anul 1942 la Timişoara, urmea-
ză cursurile liceului sportiv din Bucureşti, ab-
solvent al Institutului de Educaţie Fizică şi
Sport din Bucureşti, astăzi Universitatea Na-
ţională de Educaţie Fizică şi Sport. Studii doc-
torale la Universitatea Liberă din Bruxelles,
Belgia şi ANEFS Bucureşti, Ph.D.
Debutează în profesie în Valea Jiului iar în
1970 părăseşte ţara stabilindu-se în Canada.
Din anul 1971 până în anul 2007, asistent, lec-
tor, conferenţiar şi profesor titular la Univer-
sitatea din Moncton. Publică 15 cursuri uni-
versitare şi numeroase articole de specialitate.
În perioada 1973-1977 director tehnic al
echipei naţionale de handbal a Canadei, parti-
cipantă la Olimpiada de la Montreal din 1976,
din 1978 până în 1979 antrenor al echipei na-
ţionale de handbal a Belgiei.
DECEMBRIE 2020
LIA LUNGU
Partizanii, prin jertfa lor,
Lumineaz\ Neamul
C
ând spun Domașnea, întreaga mea ființă se in-
undă de dealurile Truschiului, de smalțul oilor
de la Var,(adică de pe varful muntelui), de co-
veiul lui Iepta de pe vechea șosea, drum al garii.
Îmi revin în minte Negeile de la noi, cu fast și făloșenie,
școala și mai ales scalanele cu cireșe și prune, (vândute de
fete la trenurile de persoane din gară) și leaganul purtat pe
spate de mândrele domasnence, în care își creșteau pruncii.
Am crescut la Domașnea și până după vârsta de 15 ani,
acolo a fost acasă, acolo au fost părinții și lumea în care
m-am format. Au urmat apoi școlile, care m-au îndepărtat
de sat, dar nu m-au înstrăinat niciodată! Oriunde aș fi,
mă raportez la lumea de acolo. Despre eroii partizani ai
Domașnei, se vorbea în taină și în soapte. Martiriul lor, se
întâmplase cu ani înaintea nașterii mele, dar se zvonea prin
decada anilor ´60, că dintre ei încă se aflau oameni ascunși
în păduri și prin munți. Dintre povești, îmi revin în amin-
tire, cele spuse de mama Maria lu’ Soban, după porecla de
sat, numele dânsei de familie, fiind Horescu. De multe ori
dormeam la dânsa, deoarece, era văduva și după moartea
unuia dintre fii, era și foarte nefericită, iar părinții mei, care
o iubeau și îi respectau durerea, știau că prezența mea o
alina. Stăteam adesea seara pe „banca de la drum” și, cum
casa era vis a vis de școală, dânsa își reamintea cumplitenia
zileleor în care partizanii de la noi au fost prinși, aduși în
sat, schingiuiți, iar trupurile le-au fost atârnate pe pereții
școlii... Povestea plângând și întotdeauna cântându-se, adică
bocind. Creea pe loc cântări de jelanie, care mă înfiorau și
pe care nu le-am uitat. Îmi povestea, cum, chiar oameni din
sat i-ar fi trădat... Pentrucă tata, prin natura serviciului (era
șef de gară), trebuia să fie mereu la datorie, noi locuiam în
clădirea gării. Când a venit timpul de mers la școală, cei pa-
tru kilometri care despărțeau gara de sat, eu îi făceam zilnic
pe jos. Iarna însă, când drumul era troienit, eu locuiam în
sat, la mătușa Mărioara Blănaru, cu bunicii, părinţii acesteia
și cu mita, străbunica. De atunci am alte amintiri, care sunt
relate de partizani. Uneori, seara, mergeam în plimbare cu
mătușa Mărioara şi cu bunicul, tatăl dânsei, până la zidul
mormintilor/cimitirului din sat. Nicicând nu înţelegeam
Sunt Lia Lungu, cântăreață profesionistă, solistă a
„Ansamblului Profesionist, Banatul” şi cântăreaţă a
Operei Naționale din Timișoara, cu o vastă experiență
artistică şi culturală, atât în țară cât și în străinătate.
În anul 1998, acasă, la sala Operei din Timișoara, am
făcut primul spectacol de gen umanitar din țară, pen-
tru strângerea de fonduri necesare casei de copii Sfân-
tul Nicolae, din Timişoara. Cu acest prilej primăria
Timișoarei mi-a acordat diploma de onoare a oraşu-
lui Timișoara, oraşul care m-a format şi în care m-am
sfinţit definitiv cântând în Balconul Operei, pentru a
ţine spiritul revoluţie în zilele lui Decmbrie 1989.
Cred că a venit timpul ca țara şi Europa, să își re-
cupereze patrimoniul intelectual şi artistic, risipit prin
lume. Aparatul de administrație culturală al țării,
are nevoie de experiența scenică, cultural-educativă,
de diplomația acumulată de artiştii stabiliți în afara
granițelor, pentru o funcționalitate universal competi-
tivă și creșterea prestigiului țării în lume.
5
de ce. Chiar
mi se părea că
lasă bunicul
„ceva” undeva
lângă gardul
din parte de
sus a cimiti-
rului, dar nu
am îndrăznit
niciodată să
pun întrebări
deoarece sim-
ţeam că este
o mare taină!
Totul era învăluit în mister! Poate era doar impresia mea,
deoarece in anii 60, partizanii fusesera exterminați. Ade-
sea, împreună cu mătușa Mărioara, mergeam la venerabi-
la doamnă Roman, o persoană distinsă de la noi din sat,
unde se vorbea numai în şoaptă. Atât de în şoaptă, încât
eu care stăteam lângă soba de teracotă unde mi se servea
întotdeauna dulceaţă sau prăjiturele cu mere, nu auzeam
nimic! Într-un an, după vacanţa de Crăciun, Cornel, bă-
iatul mătușii Mărioara, care era elev la Timișoara, nu s-a
mai reîntors la şcoală la Timişoara. Era un baiat mare, elev
de liceu, foarte liniştit şi foarte slab. Mătușa Mărioara și
bunicii, au spus că este bolnav şi de aceea nu mai merge
la şcoala, dar am fost surprinsă să îl văd că era destul de
vioi şi se duce deseori cu sania, împreuna cu bunicul, după
lemne la pădure… Odată cu venirea primăverii, eu mi-am
reluat drumul pe jos, până acasă la gară, iar Cornel, băiatul
cel „bolnav”, a plecat înapoi la Timişoara la liceu. Aşa au
trecut patru ani de şcoală elementară. Primăvara şi toamna
umblam pe jos, făcând naveta, iar iarna locuiam în sat,
supravegheată de mătușa Mărioara. Mult mai târziu, spre
sfârşitul liceului, prin anii ´75 multe din misterele mătușii
Mărioara Blănaru mi-au fost dezvăluite. Dânsa era soţia lui
Spiru Blănaru, erou şi martir al rezistenţei anticomuniste,
cel care fusese executat la Pădurea Verde de la marginea
Timişoarei, în 25 iunie 1949. Cornel era fiul lor. În iarna
aceea când fusese „bolnav”, Cornel, de fapt, fusese dat afară
de la liceu, deoarece (chiar dacă își schimbase numele) se
aflase de originea sa. Deci nu el era bolnav ci originea sa
era nesănătoasă! Am reîntâlnit-o tot prin acei ani, şi pe
tanti Anişoara, sora mătușii Mărioara, pe care o ştiam doar
din poze şi despre care nu se vorbea niciodată. Am aflat
că venise de la închisoare, unde a stat pe nedrept ani şi
ani. Fusese arestată în anii de studenţie împreună cu soţul
dânsei. Mătușa Mărioara, soția avocatului Blanaru, erou
partizan, nu s-a recăsătorit niciodată. Cornel, care după
ce a „bolit” o iarna, s-a întors – sub numele bunicului,
Horescu, la un alt liceu din Timişoara, a terminat Politeh-
nica, este inginer și unul dintre mulții oameni minunați ai
Domașnei. Formandu-ma într-o astfel de lume, unde erau
martiri și eroii, nu cred că este surprinzător faptul ca în ´89,
la Revoluția pornită din Timișoara, am avut curajul să cânt
în „Balconul Operei” (devenit bastion al revoluției), când
Ceaușescu nu căzuse încă! Desigur, aș fi putut foarte ușor
să fiu împușcată, securiștii mișunau printre noi, dar, aveam
în subconștient lecția partizanilor nostri, am in matricea
fiintei dacii din Tara Hațegului, curajul și tenacitatea lor nu
l-am uitat! Și îmi sunt mereu Lumina! Astăzi la șaptezeci
de ani de la martirizarea partizanilor, îmi plec fruntea cu
smerenie pe rana satului nostru, Domașnea.
Sunt încă reparații morale neîmplinite, care își strigă
mut durerea. Aduc tributul meu, prin rugă și cânt, acelora
care au murit pentru libertate. Vivant, îmi trec prin minte,
derulandu-se și momentele zilelor din ´89, aducându-le
tributul meu. Neștearsă fie memoria eroilor care și-au jertfit
viața.
Iertați să fie cei care au trădat, pentru că da, poate fi
iertată și trădarea!
 6 DECEMBRIE 2020
CARA{-SEVERINUL
IMPLICAT ÎN PREMIUL NOBEL
Stefan Kellner, „complice” la câ[tigarea
Nobelului pentru Fizic\ în 2020
R
ecent, pe grupul de Facebook Caransebeş
European a fost postată o informaţie în care
se spunea că Stefan Kellner, un om care a tră-
it mulţi ani la Caransebeş, a făcut parte din
echipa care a construit instrumentul cu ajutorul căruia
a fost dovedită practic existenţa unei masive găuri negre
în mijlocul galaxiei noastre şi veridicitatea Teoriei rela-
tivităţii, pentru care s-a acordat Premiul Nobel pentru
Fizică pe anul 2020. Distincţia i-a fost decernată lui Re-
inhard Genzel, director la Institutul Max Planck pentru
Fizică Extraterestră, ca urmare a observaţiilor realizate
cu instrumentul GRAVITY din Complexul de telescoa-
pe Paranal, Chile.
Cum o asemenea performanţă merita făcută cunos-
cută şi aprofundată, am luat legătura cu Stefan Kellner,
care ne-a spus că s-a născut la Reşiţa, în 1953, iar când
a împlinit 4 ani, familia s-a mutat la Caransebeş. Aici, în
afară de o foarte scurtă perioadă, a locuit la Dâlmă, „un
excelent loc de copilărit, Timiş, Sebeş, dealuri, vecini de
joacă…”, după cum spune chiar el.
A absolvit Colegiul Naţional „Traian Doda”, pe atunci
Liceul Nr. 1 Caransebeş, după care şi-a continuat studi-
ile la Politehnica din Timişoara, Facultatea de Electro-
tehnică. După absolvirea facultăţii a locuit la Oradea,
oraşul soţiei sale, şi a lucrat la Uzina Chimică „Sinteza”.
În anul 1982, Stefan Kellner a emigrat în Germania.
Câţiva ani a lucrat ca inginer electro la o mică firmă
de electronică şi automatizări de lângă Nűrnberg. Din
2000 a început să lucreze la Institutul Max Planck pen-
tru Fizica Extraterestră, în Garching, lângă Műnchen, în
secţiunea de astronomie în infraroşu, condusă de prof.
Reinhard Genzel, directorul acesteia, unul dintre cei trei
laureaţi ai Premiului Nobel pentru Fizică pe anul 2020.
„Institutul din Garching a avut două mari proiecte,
ambele pentru marile telescoape VLT (Very Large Tele-
Juriul Filialei USR
Timişoara a decis
premianţii pentru
anul editorial 2019
Ș
i în acest an avem doi scriitori premiaţi de Filiala
Timişoara a USR, din trei cărăşeni nominalizaţi.
Unul dintre premianţii cărăşeni este medicul
Paul Purea, preşedintele Consiliului de Administraţie al
Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa, membru al USR –
Filiala Timişoara, care a câştigat Premiul Cartea Anului
pentru Proză cu romanul „Între cruce şi bisturiu“, apărută
scope) din Complexul Paranal, Chile, Pustiul Atacama.
Este vorba despre Proiectul PARSEC – un foarte pu-
ternic laser continuu pentru a crea un spot luminos la
înălţimea de 90 de kilometri, pentru calibrarea marilor
telescoape, şi Proiectul GRAVITY – un instrument in-
terferometric care combină cele patru mari telescoape,
fiecare cu o oglindă de 8,2 metri diametru, ca să realizeze
un telescop echivalent cu un diametru de 130 de metri,
deci mult mai performant decât oricare telescop singur
din lume. Instrumentul a fost gândit pentru a observa
cu o mare rezoluţie stelele din centrul galaxiei noastre,
Calea Lactee, unde se presupune că se găseşte o masivă
gaură neagră. Instrumentul este o noutate absolută în
acest domeniu, fiind momentan singurul instrument
din lume care poate măsura suficient de bine distanţa
dintre Pământ şi centrul galaxiei. Practic, observaţiile au
arătat, pe de o parte, că în centrul galaxiei există o gau-
ră neagră masivă, a cărei masă a putut fi astfel calculată,
şi, pe de altă parte, că traiectoria stelelor în apropierea
găurii negre, unde gravitaţia este enormă, corespunde în subsolurile Complexului Paranal, sub cele patru te-
calculelor relativiste, astfel putându-se demonstra pa- lescoape. În cele din urmă, instrumentul s-a dovedit
ractic că Teoria relativităţii a lui Einstein e adevarată. În mai eficient decât s-a crezut, iar rezultatele obţinute cu
afară de aceste două scopuri principale, s-au mai făcut el au dus la decernarea Premiului Nobel pentru Fizică
şi alte descoperiri cu ajutorul instrumentului, cum ar fi Prof. Reinhard Genzel.
exo-planete sau nori de gaze în Univers”, ne-a spus Ste- Din 2017, Stefan Kellner a lucrat doi ani la Institutul
fan Kellner. Max Planck pentru Radio-Astronomie din Bonn, unde
Institutul Max Planck din Műnchen (Garching) a a construit instrumente pentru Telescopul APEX, situ-
fost coordonatorul întregului proiect, conducătorul at la 5.100 de metri altitudine, tot în Pustiul Atacama
acestuia, o minte extraordinară, fiind Dr. Frank Ei- din Chile.
senhauer. Stefan Kellner a proiectat, şi în mare parte a În anul 2019 a ieşit la pensie, iar acum se ocupă de
şi realizat, aproximativ 75 la sută din partea electrică fotografii, de ceea ce numeşte „mica literatură“ şi de gră-
şi de control, restul fiind făcut de partenerii din con- dinărit.
sorţiul proiectului, respectiv două institute din Franţa,
Universitatea din Lisabona şi Universitatea din Köln. ADRIAN CRÂNGANU
Intrumentul a fost construit în institut şi apoi montat
în 2019 la Editura Brumar din Timişoara. Din cei cinci
scriitori nominalizaţi, el a câştigat la egalitate acest pre-
Precizăm că Premiile Filialei Timişoara a USR pentru
anul editorial 2019 au fost decise de un juriu alcătuit
miu (a fost acordat ex aequo) cu Marcel Sămânţă, căruia
i-a fost acordat premiul pentru cartea „Un loc cu multă
din scriitorii Claudiu T. Arieşan – preşedinte, Graţiela
Benga, Tudor Creţu, Cristian Ghinea şi Lucian Ionică.
verdeaţă“, Editura Mirton, 2019. Cel de-al doilea scriitor
cărăşean care a primit premiu este Vasile Petrica, pentru
Premiile speciale vor fi expediate prin poştă, iar premiile
remunerate, finanţate de Consiliul Judeţean Timiş (în
volumul „Damaschin Bojincă (1802-1869), enciclopedist
uitat“, publicat la Editura Davis Press Print, 2019. Lui Va-
cadrul Agendei culturale 2020), vor fi înmânate marţi, 15
decembrie 2020, de la ora 10, la sediul din Piața Sf. Ghe-
sile Petrica i s-a acordat Premiul special al Juriului pentru orghe nr. 3 (birou Președinte), în cadrul unei ceremonii
recuperarea memoriei culturale a Banatului, după ce a restrânse. Decernarea premiilor se va face conform unei
fost nominalizat, în prealabil, la secţiunea Critică/Istorie programări stricte, cu respectarea normelor în vigoare,
literară, eseu. Din Caraş-Severin a mai fost nominalizat şi la ceremonie participând prof.univ.dr. Cornel Ungurea-
poetul Costel Stancu, la Secţiunea Poezie, pentru volumul nu, președintele Filialei, şi scriitorul Claudiu T. Arieșan,
de versuri „Hoţul de ferestre“, Editura Mirador, Arad, 2019, președintele Juriului.
însă el a rămas doar cu nominalizarea, premiul la secţiunea
Poezie fiindu-i acordat Monicăi Rohan. Alexandra Gorghiu (preluare Caon.ro)
 DECEMBRIE 2020

o m â n u , 7
Claudi u R
Claudiu Românu s-a născut la 5 aprilie 1999

m a g i u s f â n t u l u i
o
în localitatea Caransebeș, județul Caraș-Severin.
Clasele I-VIII, la Colegiul Național „C. D. Loga”
din Caransebeș, iar mai apoi a studiat la Semi-

â n e s c
narul Teologic Ortodox „Episcop Ioan Popasu”

grai r o m
din Caransebeș. În prezent, studiază  în cadrul
Universității de Vest din Timișoara – Facultatea
de Litere, Istorie și Teologie.
Claudiu Românu scrie atât poezii literare, cu
teme greu de abordat, precum iubirea, moartea,
natura, cât și poezii dialectale, în care își transpune
ideile și sentimentele legate de copilărie, despre satul
în care a crescut (localitatea Domașnea), despre La mine-n sat aflu ogină
bunicii săi sau poezii umoristice. În timpul liceului, Cân’ inima mi’ becejâtă,
pe la vârsta de 16 ani, a scris prima sa poezie în Că doina sufletu-m alină
grai bănățean, intitulată „Uica Pătru-n Cimișoara”. Șî parcă plânje șî mă cântă.
Și-a dat seama că este un dar de la Dumnezeu, fă- Aiși mi-s anii ge-altădată
când ca scrisul să devină o pasiune. Talentul i-a Într-un miros ge fân cosât,
fost descoperit și de către profesorii liceului, care Șî pașî’ mei șî a me’ soartă
l-au îndrumat să meargă la mai multe concursuri Pă drumu’ veșnic tăbărât.
de poezie în grai, la care a și fost premiat. Prin acest Aiși, în sat, mi’ ăl măi binie
dar, a realizat cât de frumos este graiul bănățean, Chiar șî atunși cân’ trăc prin rău,
încercând să-l promoveze, să-l împărtășească cu Fiincă aiși răsare-n minie
toți tinerii, care, încet, încet se îndepărtează de tot Iubirea pântru Dumnezău.
ce înseamnă tradiție și „acasă”, fiind un exemplu Pă la Crășiun șî pă la Pașce,
pentru toți cei care uită să trăiască, să simtă și să Aiși mi-s gândurilii bune;
iubească cu adevărat. Cân’ sufletu’ iară să nașce,
Datorită faptului că a crescut în sânul bunicilor, Moare șî-nvie-n rugășiune.
în localitatea Domașnea, locul unde a petrecut mare Aiși, în zî ge sărbătoare
parte din copilărie, și-a dezvoltat educația, respectul Cu crușe roșie-n călindari,
și iubirea pentru grai. Trăind pe aceste sfințite me- Mă-nchin la slujbă, cătră soare,
leaguri bănățene, își dă silința să promoveze satul și Cu fața blândă spră altari.
bogățiile care se află pe teritoriul acestuia, prin poezii, Aiși mi’ doru’ șe jăleșce,
prin împărtășirea frumoaselor amintiri, începând de Sus, pă coastă, la morminț, Aiși petrec copilăria, Că sufletu’ mi’ ge român.
la tradiții și obiceiuri, până la experiența sa personală. Șî mă strânjie ca un cleșce, În satu’ pă care-l iubesc. În sat mi-s gândurilii toace,
Fiincă-i satu’ plin ge sfinț’… Cu râvnă mă rog pântru sat, În locu’ drag șî ăl măi sfânt,
CORNEL UNGUREANU Aiși, în sat, mi’ bucuria Ș-aiși cu inima rămân, Unge în suflet măi străbace
Pă lumea asta cât trăiesc, Fiincă aiși am învățat Un imn, o crușe ș-un mormânt.

În fața unui asemenea eveniment, Sandu, profesor de filozofie în București,

Filiala „Ștefan Naciu” Filiala „Ștefan Naciu” Caraș-Severin a
Uniunii Ziariștilor Profesioniști din Ro-
cu un doctorat în Germania, scriitor; Teo
Milea, pianist, trăiește în Canada; Bogdan
Caraș-Severin a UZPR, mânia e pregătită și angajată la proiecte
care-i aparțin în totalitate sau în partene-
Piperiu, artist plastic, trăiește și expune în
Germania; Daniel Goiți, pianist la Cluj,
pregătită și angajată riat cu cei care simt importanța memori- câștigătorul premiului George Enescu,

la proiecte ei în acest municipiu și o fac cu pasiune.

Zilele trecute am angajat în avanpremi-
eră o dezbatere profesională pe tema:
„Exodul gulerelor albe”. A fost o dezba-
tere spumoasă. Vie, antrenantă, în care
membrii filialei au demonstrat cât sunt de
documentați, de informați. De conectați
actualității. De preocupați, indiferent dacă
trăim la Reșița sau în Grecia. Dacă suntem
aspiranți la calitatea de membru al UZPR
sau e chiar președintele Uniunii Ziariștilor
Profesioniști din România, Doru Dinu
Glăvan. Cu acest prilej, au fost aduse în
discuție multe personalități, în general ti-
ediția 1991; Răzvan Preda, medic șef, cu
o dublă specializare, la o clinică în Ger-
mania; Mihai Cheregi, medic la Stuttgart,
a treia generație de medici reșițeni; Ionuț
Petru, medic în Germania și sportiv care
a reprezentat România în competițiile
internaționale, cu o colecție unică în Eu-
ropa de tricouri ale echipei Steaua; Cor-
neliu Mureșan, coordonator al Redacției
Muzicale la Radio Iași, membru UZPR;
și nu în ultimul rând Lavinia Bârlogeanu,
profesor universitar București, cu studii
post-doctorale la Sorbona, romancieră.
Rezultatele acestei dezbateri, care a

N
e aflăm în pragul anului 2021, cu
o semnificație identitară pentru
Reșița. La 3 iulie 2021 se vor îm-
plini 250 de ani de industrie la Reșița. Nu e
puțin lucru, un sfert de mileniu de tradiție
industrială.
Pentru Reșița, tradiția industrială a fost
coloana sa vertebrală. Totul, la noi a pornit
timp de un sfert de mileniu de la industrie.
Prestigiu. Mândrie de bănățean care face
un lucru în premieră și unic. Bănățean care
vrea să fie mereu „fruncea”. Cultul muncii
care a devenit cultul Reșiței. Standard de
viață. Multiculturalitatea. Județul nostru,
județul Caraș-Severin e o mică Europă, cu
câte etnii s-au stabilit la focul furnalelor. Fie
și atunci când s-au numit coloniști. Cultura
însăși e impregnată de această tradiție –
tradiția industrială. Ca în fântânile cinetice
ale maestrului Constantin Lucaci, unice în
Europa, sau în sculpturile sale în oțel ino-
xidabil duse la Bienala de la Veneția. Ori în
muzeele aflate sub patronajul Vaticanului.
Uneori a generat orgolii. Alteori metafore,
explozii de uimire ale celor din afară care au
devenit simbol. Mai întâi „cetatea de foc”, în
vremea proletcultismului, mai apoi „orașul-
uzină”, iar mai aproape de zilele noastre:
„Orașul cu poeți”. O sintagmă ca un balsam
când industria a început să piardă teren.
neri care trăiesc în afara granițelor, dar nu
numai: Bogdan Rogin, expert la Bruxelles;
Silviu Rogobete, fost consul al României la
Cape Town, actualmente profesor univer-
sitar la Timișoara; Carla Negrea, înotătoa-
re, Norvegia; Daniela Bosioc, care lucrează
pentru ONU la Bonn; Alexandra Voia,
lucrează la Bruxelles pentru NATO; Oana-
Raluca Topală, este la New York, lucrează
pentru ONU, poetă care a debutat la 13
ani; Simi Novac, tenor la Londra; Dan
Farcaș, matematician, scriitor SF; Cătălin
Iacob, violonist în SUA; Silvia Fierescu,
expert Ungaria; Dimitrie Grama, medic în
Suedia și Gibraltar, scriitor; Paul Gabriel
avut loc, datorită condițiilor pandemice,
între membrii grupului de lucru al filialei
noastre constituit pe aplicația WhatsA-
pp, vor fi aplicate de către filială, dar și
de către un parteneriat mai larg format
din: Centrul Universitar din Reșița al
Universității Babeș-Bolyai, Cluj; Biblioteca
Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin;
Forumul Democratic al Germanilor din
Caraș-Severin, al Asociației Germane de
Cultură și Educație a Adulților Reșița, al
Revistei Reflex: Artă-Cultură-Civilizație și
al Metarsis: activități și servicii de cultură
urbană și artă contemporană.
DORINA SGAVERDIA
8 DECEMBRIE 2020

B ucuria sărbătorilor
de iarnă împletită
cu florile creștinătății să
Prof. univ. dr. MARIA P. PU{CHI}A
Cetățean de onoare al comunei Domașnea, 2006
Honoris Causa pentru susţinerea idealului de românitate cu prilejul împlinirii
se regăsească în sufletele
a 1900 de ani (106-2006) de la încheierea războaielor daco-romane, moartea
noastre, îmbogățindu-ne
regelui Decebal şi începuturile creştinării, momente decisive în constituirea
întru nașterea Domnului
neamului românesc (2006)
nostru Iisus Hristos, care
Profesor emerit UVVG Arad, Director Școala Doctorală de Medicină UVVG
ne călăuzește ca o stea
Arad, Președinta Colegiului Medicilor din Jud. Arad
magică printre căutările
noastre neobosite pe ca- Aduc un pios omagiu și gând de recunoștință părinților,
lea bunăstării, armoniei și bunicilor, educatorilor și tuturor celor trecuți în neființă,
înțelegerii! Vă doresc mul- celor care mi-au marcat traseul în viață prin educație în
tă sănătate și La mulți ani! spiritul ordinei, disciplinei și dragostei de muncă, a respectului față de om,
Senator Ion Marcel Vela, Ministerul a onoarei și bunului simț. Am cresut în spiritul moralei creștine încă de la
Afacerilor Interne primii mei pași. Spiritul Sărbătorilor de Crăciun, în refrenul Colindelor de
Crăciun în care m-am născut, mă readuce cu gândul bun la DOMAȘNEA,
localitate ce poartă amprenta unei vechi civilizații. Doresc domășnenilor
C ând stelele se așează
în constelația sărbăto-
rilor de iarnă, când zborul
un Decembrie minunat! Să ningă cu pace și iubire, să vă umple sufletul
de bucurie! Să aveți parte tot anul care vine de armonie și sper
să vă ridicați la valoare de altădată a strămoșilor noștri!
înaripat al viselor frumoa-
se ne adună însuflețindu- Sărbători fericite! La mulți ani!
ne clipele petrecute cu

prietenii și familia, când
datinile strămoșești sunt
scoase din lada cu zestre
ancestrală a românilor, vă
urez liniște, înțelegere, ar-
monie, speranță și belșug!
La mulți ani!
Cristian Gâfu, Instituția Prefectului
Județului Caraș-Severin
D C
răciun fericit! Sper ca în zilele care au mai rămas
in neștiute veacuri,
până la Crăciun, toată lumea să se facă bine, să
vremea vremuiește,
fim cu toții sănătoși. Să nu mai fie atâta panică și fri-
o stea pe cer arată, că noi,
că de boală, de cum va fi ziua de mâine, de situația
cei însemnați ai lui Hris-
economică, politică și de câte grijii ne mai facem. Nu
tos, trebuie să ne înălțăm
sunt vremuri ușoare, dar cei mai tineri ar trebui să
duhovnicește și să trăim
știe, căci cei mai în vârstă știu, că au fost vremuri cu
acest prezent, primenin-
du-ne coliba sufletului adevărat grele. Dupa război s-a instalat comunismul,
nostru, cu postul, cu ru- era cu adevărat sărăcie, grâul produs cu multă muncă
găciunea, cu spovedania, se lua direct de la batoză, cote obligatorii, cote de car-
ca Hristos să se nască, nu ne... Și parcă nu a fost de-ajuns, a început calvarul cu

C u dragostea de oa-
meni și cu trăirea
sufletească împământeni-
în lumea aceasta grea, ci
întru noi. Și astfel, plini de dragostea Lui, față de lume,
să dobândim darul de a ne lăsa răstigniți și să nu răs-
partizanii. Pe atunci uram de moarte atât autoritățile,
pe șandarii care veneau noaptea să faca controale, ne
scula din așternuturi să caute dacă nu avem ascunși
tă în noi, vă adresez tutu- tignim. Hristos se naște! Slăviți-L! partizani. Săracii de ei! Mai tarziu am aflat, și am înțeles
ror locuitorilor din județ, Protosinghel Nectarie, Mânăstirea că erau și militari în termen, își făceau datoria, și unii
în pragul sărbătorilor de „Nașterea Maicii Domnului” chiar au murit. Într-o noapte spre Crăciun, au venit și
iarnă, să vi se umple ca- nu au mai controlat, și mama le-a dat cozonaci, colaci și
din Băile Herculane cârnați. Plângeau și ei și mama când dădea de pomană.
sele de bucurie, speranță,
credință, armonie și iubi- Ca toți ceilalți români, nu am crezut că sistemul comu-

S
re, iar înțelepciunea să ne nist se va schimba vreodată, dar în 89, după cum știm
ărbătorile de iarnă să
călăuzească pașii înspre revoluția a adus libertatea, democrația și am găsit cu
vă aducă lumina bi-
bunăstare. La mulți ani! cale să ne înscriem în partidul național liberal, atrași de
necuvântării în case și în
Romeo-Dan Dunca, Președintele istoricul acestui partid, soțul are carnet nr.2 și eu.nr 3.
suflet, bucurându-vă de
Consiliului Județean Caraș-Severin Aveam atunci, și ne-am păstrat convingerea și speranța
multă sănătate, fericire,
că Domașnea și țara vor merge pe calea cea dreaptă
prosperitate și iubirea ce-
pentru viețile oamenilor. Așa să ne ajute Dumnezeu!

C
u sentimentul locu-
lui, cu tradiția mile-
nară de SALUTI ET LA-
ETITIAE și în frumusețea
sălbatică a văii Cernei, în
ecoul colindelor și cu bu-
curia în suflet a înălțării
spiritului de dragoste și
armonie, să aveți în inimi
lumina nașterii domnului
Iisus Hristos, întru binele
aproapelui. La mulți ani!
Cristian Miclău,
Primăria
Băile Herculane
lor dragi. La mulți ani!
Petru și Maria Curescu
Ilie Mănescu,
Primăria Domașnea
S entimentul sărbăto-
rilor de iarnă cu fiori
de evlavie și înălțare sufle-
tească să vă cuprindă, în-
conjurându-vă cu bucuria
nașterii Domnului Iisus
Hristos, întru cinstirea
aproapelui cu bunătatea
înțeleaptă a Mântuitorului
spre fericire și sănătate. La
mulți ani!
Pr. iconom Marian-
Pavel Lalescu