Sunteți pe pagina 1din 9

AMP nr.

01/02-22
14.02.2022

Deputat în Parlamentul
Republicii Moldova

Biroul Permanent al Parlamentului Republicii Moldova

În conformitate cu prevederile art.73 din Constituția Republicii Moldova și


art. 47 din Regulamentul Parlamentului adoptat prin Legea nr.797/1996, se
înaintează cu titlu de inițiativă legislativă, proiectul de hotărâre pentru
modificarea punctului 1 din Hotărârea Parlamentului nr.433/1990 cu privire la
zilele comemorative, zilele de sărbătoare și zilele de odihnă în Republica
Moldova.

Anexă:
1. Proiectul de lege – _____ file;
2. Nota informativă – _____ file.

Deputați în Parlament
ANGELA MUNTEANU-POJOGA

Republica Moldova, MD-2004, Chişinău info@parlament.md


Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt 105 www.parlament.md
Proiect
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA

HOTĂRÂRE
pentru modificarea punctului 1 din Hotărârea Parlamentului nr.433/1990
cu privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare şi la zilele
de odihnă în Republica Moldova
 

Parlamentul adoptă prezenta hotărâre.


 
Art. I. – La punctul 1 din Hotărârea Parlamentului nr.433/1990 cu
privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare şi la zilele de odihnă în
Republica Moldova, cu modificările ulterioare, litera a) se completează, în
ordine cronologică, cu poziția:
„ – Ziua națională a lecturii (14 februarie)”.
 
Art. II. (1) Autorităților publice centrale și locale, instituțiilor cu
atribuții în domeniile educației și culturii, precum și instituțiilor de
învățământ superior li se recomandă:

a) oferirea sprijinului material, financiar și logistic instituțiilor de


învățământ, bibliotecilor publice, muzeelor, organizațiilor necomerciale,
editurilor, precum și altor instituții publice care au drept scop educarea și
satisfacerea necesităților culturale pentru organizarea activităților de
susținere a lecturii, în limita resurselor bugetare și logistice disponibile;

b) organizarea manifestărilor culturale dedicate Zilei naționale a lecturii.

(2) Instituțiile de învățământ, bibliotecile publice, muzeele,


organizațiile necomerciale, editurile, precum și alte instituții publice care
au drept scop educarea și satisfacerea necesităților culturale sunt în drept
să acorde asistență de specialitate pentru manifestările organizate cu
ocazia Zilei naționale a lecturii, în vederea încurajării lecturii.

2
(3) În săptămâna care include Ziua națională a lecturii, în timpul
desfășurării activităților didactice, unitățile de învățământ pot organiza
activități de promovare și încurajare a lecturii, pentru care dispun:

a) invitarea bibliotecilor publice teritoriale de a desfășura


activități de prezentare a serviciilor de bibliotecă, de înregistrare la
bibliotecă, de colectare de carte și donație;

b) invitarea organizațiilor necomerciale care au drept scop


educarea și satisfacerea necesităților culturale de a organiza cluburi de
lectură, ateliere de scriere creativă, ateliere de ilustrare de carte, discuții
libere și dezbateri despre literatură și cărți sau alte programe similare;

c) oferirea, cu titlu gratuit, editurilor și librăriilor, la cerere și în


măsura disponibilității, de spații pentru prezentare și vânzare de carte cu
caracter educativ și/sau recreativ.

(4) În ziua de 14 februarie, personalul didactic împreună cu elevii în


timpul orelor de curs, vor desfășura activități de promovare și încurajare a
lecturii.

Art.III. Consiliul Audiovizualului în temeiul Art. I va recomanda


furnizorilor de servicii media și distribuitorilor de servicii
difuzarea/retransmisia programelor audiovizuale ce promovează și
încurajează lectura.

Art.IV. – Prezenta hotărâre întră în vigoare la momentul publicării în


Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

PREȘEDINTELE PARLAMENTULUI
3
Notă informativă

Proiectul de hotărâre

pentru modificarea punctului 1 din Hotărârea Parlamentului nr.433/1990


cu privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare şi la zilele
de odihnă în Republica Moldova
 

4
I.Denumirea autorului și, după caz, a participanților la
elaborarea proiectului

Proiectul de hotărâre este elaborat de către Angela Munteanu-


POJOGA

II. Condițiile ce au impus elaborarea proiectului de act


normativ şi finalitățile urmărite

O societate cu un nivel înalt de sănătate intelectuală este una în care


cărțile au un loc de cinste. Într-un astfel de mediu copiii cresc curioși
și creativi, capabili să vină cu soluții inteligente la problemele de
mâine. Pentru că vrem cu toții să trăim într-o astfel de societate, e
foarte important să îndemnăm copiii să citească , să promovăm
lectura la nivel național , să promovăm tradiția cititului în familie.

Printre multiplele avantaje enumerate de specialiştii în psihologie,


lectura ajută să afli lucruri noi, contribuie la îmbunătățirea
memoriei şi dezvoltă cultura de exprimare. Prin intermediul cărţilor
oamenii pot descoperi resurse noi şi îşi pot afla potenţialul lor
interior. Cei care suferă de lacune în exprimare, probleme cu
memoria şi lipsa capacităţii deductive pot găsi un remediu natural în
lectură. Odată cu creşterea numărului de cărţi citite se îmbogăţeşte
cultura omului şi se dezvoltă personalitatea sub toate formele sale.
Creşte încrederea în sine, se educă psihicul individului şi se naște
dorinţa de autodepăşire şi reuşită în viaţă, spun specialiștii.

ONU consideră educația drept soluția pentru a stopa sărăcia , a


proteja planeta și a ne asigura că toti oamenii se bucură de pace și
prosperitate. Cercetările au arătat că lectura este o abilitate care duce
la succes în societate. Analiștii susțin că există , în mod cert , o

5
legătură strânsa între pasiunea pentru citit și dezvoltarea economică
și socială a țării.

Un studiu al Bancii Modiale arată că ratele mari de alfabetizare sunt


asociate cu populații mai sănătoase , mai puține infracțiuni , cu o
creștere economică mai mare.

Analiza cadrului normativ relevă că Republica Moldova nu are un


cadru normativ care ar viza direct promovarea lecturii în societatea
noastră și ar reglementa un mecanism de responsabilizare a
instituțiilor educaționale, autorităților publice locale și centrale prin
impunerea unor măsuri de parteneriat care să aibă un scop final,
promovarea lecturii , cultului cititului, în primul rând printre copii și
tineri.

Beneficii pe care lectura le insuflă adolescentului:

- Cititul îmbogățește vocabularul;


- Lectura lărgește orizonturile;
- Cititul face bine sufletului și psihicului; 
- Lectura îmbogățește cultura generală; 
- Cititul face viața mai frumoasă și mai ușoară; 
- Lectura educă și disciplinează; 
- Cititul ajută să cunoști viața; 
- Cărțile formează. 
Rezultatele Studiului privind Utilizarea Timpului, realizat de Biroul
Naţional de Statistică, cu suportul Programului Naţiunilor Unite
pentru Dezvoltare (PNUD) arată că moldovenii alocă doar 2.9 min pe
zi în medie pentru citirea cărților, în timp ce în Estonia, de
exemplu ,oamenii citesc în medie câte 14 minute în zi.

Datele statistice spun că aproape 60% din moldoveni nu au citit o


carte în ultimele 3 luni și cred că avem nevoie să schimbăm asta și să
6
încurajăm lectura de orice fel, care este cheia dezvoltării noastre
intelectuale și, de ce nu, un instrument perfect pentru a crește o
societate sănătoasă și prosperă.

Instituirea zilei de 14 februarie - Ziua națională a lecturii


este un pas important în promovarea culturii lecturii în
societatea noastră. Scopul acestui proiect este încurajarea
lecturii.

III. Principalele prevederi ale proiectului şi evidențierea


elementelor noi

Prevederile proiectului de hotărâre privind instituirea zilei de 14


februarie , Ziua națională a lecturii se referă la:

– Cu prilejul Zilei naționale a lecturii se pot organiza activități


culturale, sociale și educaționale prin care se evidențiază
importanța lecturii, în special în formarea copiilor și tinerilor.

– (1) Autoritățile administrației publice centrale și locale, instituțiile


cu atribuții în domeniile educației și culturii, precum și instituțiile
de învățământ pot acorda sprijin material, financiar și logistic
bibliotecilor publice, muzeelor, instituțiilor de învățământ,
organizațiilor necomerciale, editurilor, precum și altor instituții cu
atribuții în domeniile educației și culturii pentru organizarea de
evenimente de încurajare a lecturii, în limita resurselor bugetare și
logistice disponibile.

- (2) Autoritățile și instituțiile prevăzute la alin. (1) pot organiza


manifestări culturale dedicate Zilei naționale a lecturii .

- (3) Muzeele, bibliotecile publice și instituțiile cu atribuții în


domeniile educației și culturii pot acorda asistență de specialitate
pentru manifestările organizate cu ocazia Zilei naționale a lecturii,
7
în vederea încurajării lecturii.

- (4) În săptămâna care include Ziua națională a lecturii, în timpul


desfășurării activităților didactice, unitățile de învățământ pot
organiza activități de promovare și încurajare a lecturii, pentru
care dispun, în prealabil, următoarele măsuri:

a) invitarea bibliotecilor publice teritoriale de a desfășura activități


de prezentare a serviciilor de bibliotecă, de înregistrare la bibliotecă,
de colectare de carte și donație;

b) invitarea organizațiilor necomerciale care au drept scop educarea


și satisfacerea necesităților culturale de a organiza cluburi de lectură,
ateliere de scriere creativă, ateliere de ilustrare de carte, discuții
libere și dezbateri despre literatură și cărți sau alte programe
similare;

c) oferirea, cu titlu gratuit, editurilor și librăriilor, la cerere și în


măsura disponibilității, de spații pentru prezentare și vânzare de
carte cu caracter educativ , adecvat vârstei elevilor.

– (1) Cu ocazia zilei naționale prevăzute la art. 1, Consiliul


Audiovizualului, furnizorii și distribuitorii de servicii media produc,
difuzează sau redifuzează, după caz, emisiuni de promovare și
încurajare a lecturii.

-(2) În ziua de 14 februarie, în timpul orelor de curs, personalul


didactic,

împreună cu elevii, poate desfășura activități de promovare și


încurajare a lecturii.

IV. Fundamentarea economico-financiară

Implementarea proiectului respectiv nu necesită alocarea mijloacelor


financiare de la bugetul de stat.
8
V. Modul de încorporare a actului în cadrul normativ în
vigoare

Proiectul de hotărâre prevede instituirea zilei de 14 februarie - Ziua


națională a lecturii
VI. Avizarea și consultarea publică a proiectului

Deputat în Parlament
ANGELA MUNTEANU-POJOGA

S-ar putea să vă placă și