CURS 5

ORGANE ALE MI
CĂRII DE ROTAŢIE

ARBORI
I OSII

Arborii sunt organe de maşini ce au rolul de a centra şi susţine alte organe

de maşini aflate în mişcare de rotaţie, se rotesc în jurul axei lor geometrice, transmit
momente de torsiune şi putere; sunt solicitaţi la torsiune şi încovoiere.
Osiile sunt organe de maşini ce susţin alte organe de maşină aflate în rotaţie,
sunt fixe sau se rotesc fără să transmită momente de torsiune şi sunt solicitate în
principal la încovoiere.
Noţiunea de ax se foloseşte în mecanică fină la maşini şi aparate, în general,
pentru arbori de diametru mai mic de 10 mm. Acestea sunt supuse la torsiune şi
încovoiere.
Părţile componente ale unui arbore sunt, figura 1:

Figura 1

• 1,4 – porţiuni de arbore pe care se fixează organele de maşină care primesc

mişcarea de rotaţie sau care transmit mişcarea de rotaţie la alte organe de
maşină cu care vin în contact; 1 – capăt de arbore
• 2 – fusurile – zonele de sprijin, de rezemare ale arborelui în lagăr;
• 3 – corpul arborelui cu rol de legătură între toate zonele arborelui.

Materiale şi tehnologie de execuţie

Materialul arborelui se alege în general după scopul şi condiţiile de
funcţionare impuse, după tehnologia de execuţie, acestea fiind oţeluri şi fonte de
înaltă rezistenţă.
Oţelurile utilizate sunt:

oţeluri carbon de uz general: Exemple: OL 42; OL 50; OL 60.

oţeluri carbon de calitate: Exemple: OLC 25; OLC 35; OLC 45.

oţeluri aliate cu nichel, crom – nichel, titan, crom – mangan: Exemple:
30MoCrNi11; 30CrNi15. Se folosesc pentru arbori puternic solicitaţi sau la
care se impun restricţii de gabarit.

1

fontele de înaltă rezistenţă: Exemple: Fgn 400-5, Fgn 450-5. Se folosesc
pentru arbori de dimensiuni mari sau formă complicată. Permit realizarea unor
economii de manoperă, asigurând o capacitate mare de amortizare a viraţiilor.
Arborii se obţin în stare de semifabricat prin tragere fină pentru diametre
d ≤ 140 mm, laminare, laminare şi forjare ulterioară, matriţare, turnare.
Pentru mărirea rezistenţei la uzură, la oboseală, arborii şi osiile se tratează
termic (călire-revenire), termochimic sau mecanic (rulare cu role, cu jet de alice).
Părţile de rezemare (fusurile) se călesc superficial sau se cementează (eventual se
nitrurează) şi se rectifică.

Calculul şi verificarea arborilor

Majoritatea arborilor sunt solicitaţi la răsucire şi încovoiere (solicitări cauzate
de forţele transmise de aceştia).
La majoritatea arborilor maşinilor moderne cu viteze de rotaţie mari,
solicitarea este alternant simetrică chiar pentru valori constante ale sarcinilor, astfel
încât criteriul hotărâtor al calculului de rezistenţă este cel la oboseală sub acţiunea
eforturilor unitare variabile.

Predimensionarea arborilor
De cele mai multe ori se cunoaşte puterea de transmis P [kW], turaţia n
[rot/min] sau momentul de torsiune Mr [Nmm], respectiv viteza unghiulară ω [rad/s] a
arborelui. Predimensionarea arborilor se face la răsucire din condiţia:

M r = Wp ⋅ τa (1)

π ⋅ d3
unde: Wp = - secţiune circulară (2)
16
Wp =
(
π ⋅ D4 − d4 ) - secţiune inelară (3)
16 ⋅ D

Momentul de răsucire, în funcţie de datele iniţiale (putere şi turaţie) se

calculează cu relaţia:

P
M r = 9,55 ⋅ 106 ⋅ (4)
n

unde: Mr [Nmm], n [rot/min], P [kW].

Rezultă pentru diametrul arborelui d următoarea formulă de dimensionare:

16 ⋅ 9,55 ⋅ 106 ⋅ P P
d nec = 3 = 365,02 ⋅ 3 [mm] (5)
n ⋅ τa ⋅ π n ⋅ τa

2
 Tensiunea admisibilă la răsucire a materialului arborelui se consideră:

N
τa = (12 ÷ 20) (6)
mm 2

Verificarea arborilor la solicitarea compusă de răsucire şi încovoiere

Se face pentru secţiunile periculoase ale arborelui. Momentul de răsucire fiind
cunoscut se determină momentul încovoietor de-a lungul axei arborelui.
Momentul echivalent este dat de relaţia:

M ech = M i2 + (α ⋅ M t ) 2 (7)

unde: α - coeficient ce ţine seama de influenţa modului de variaţie diferit al efortului

de încovoiere şi de răsucire.
Efortul unitar echivalent este:

M ech 32 ⋅ M i + (α ⋅ M t )
2 2

σech = = ≤ σai (8)

W π ⋅ d3

unde: σai – conform standardelor; d – diametrul secţiunii verificate.

Verificarea arborilor la suprasarcini cu număr redus de cicluri se face

comparând efortul unitar corespunzător suprasarcinii σmax respectiv τmax cu limita de
curgere a materialului σc respectiv τc, determinându-se astfel coeficienţii de
siguranţă:

σc τ
coσ = respectiv coτ = c , (9)
σ max τ max

coeficientul global fiind:

1 coσ ⋅ coτ σc
co = = = ≥ coa (10)
1 1
+ 2 c +c
2
oσ
2
oτ σ 
2

2
coσ coτ σ 2max +  c  ⋅ τ2max
 τc 

unde: coa = (1,5 – 2,5).

Verificarea arborilor la oboseală comportă verificarea secţiunilor unde

există concentratori de eforturi unitare, fiind astfel un calcul de verificare a formei
acestora. Verificarea la oboseală constă în determinarea coeficientului de siguranţă
la oboseală, atât pentru eforturile unitare normale σ cât şi pentru cele tangenţiale τ,

3
determinându-se un coeficient de siguranţă global, care se compară cu valorile
admisibile recomandate.

Calculul osiilor
Solicitarea predominantă a osiilor este încovoierea dată de sarcinile ce revin
pe osie. În calcule se vor neglija celelalte solicitări cauzate de forţele tăietoare,
frecare etc., care sunt reduse în raport cu încovoierea.
După stabilirea schemei de încărcare se determină reacţiunile şi se trasează
diagrama momentului încovoietor de-a lungul axei geometrice a osiei.
Cu valoarea maximă a momentului încovoietor se determină diametrul osiei
(în cazul în care secţiunea este circulară).

32 ⋅ M i max
d nec = 3 (11)
π ⋅ σai

cu: σai =70 – 150 N/mm2 pentru osii fixe

σai =40 – 80 N/mm2 pentru osii rotitoare

Fusuri şi pivoţi
Fusurile sunt porţiuni ale arborilor sau osiilor prin care acestea se sprijină în
lagăre fie prin contact direct (în lagărele cu alunecare), fie prin intermediul unor
corpuri de rostogolire intermediare (lagăre cu rostogolire).
Calsificarea fusurilor se face după mai multe criterii, astfel:
► După direcţia forţei care acţionează asupra fusului:
- fusuri radiale, figura 2a;
- fusuri axiale, figura 2b;
- fusuri combinate, figura 2c.

Figura 2
► După poziţia lor pe arbori:
- fusuri de capăt (frontale);
- fusuri intermediare (pe traseul arborilor).
► După forma constructivă a fusurilor radiale:
- fusuri cilindrice, figura 3a;

4
 - fusuri tronconice, figura 3b;
- fusuri sferice, figura 3c;
- fusuri axial-circulare, figura 3d;
- fusuri inelare, figura 3e;
- fusuri canelate, figura 3f.

Figura 3

Materiale şi tehnologie pentru fusuri şi pivoţi

Deoarece fusurile şi pivoţii sunt părţi ale osiilor sau arborilor acestea se
execută din acelaşi material cu osiile sau arborii. Date fiind condiţiile specifice de
funcţionare este necesară o suprafaţă de calitate, o duritate relativ ridicată şi o
împerechere raţională cu materialul cuzinetului.

Calculul fusurilor şi pivoţilor

Pentru fusurile de importanţă mai redusă, având condiţii uşoare de lucru şi
dimensiuni mici, se execută un calcul simplificat de rezistenţă şi la presiune de
contact. În cazul fusurilor (şi deci al lagărelor) de importanţă mare, cu performanţe
ridicate, se execută calcule mai exacte ţinând seama şi de capacitatea portantă a
stratului de lubrifiant, de vâscozitatea acestuia, de parametrii geometrici ai cuplei
fus-cuzinet.
Calculul de rezistenţă al fusurilor radiale se face la solicitarea de încovoiere.
Considerând sarcina uniform repartizată pe fus, ea poate fi înlocuită cu una

5
concentrată aplicată la mijloc şi presupunând că fusul este încastrat în arbore, figura
4.

Figura 4

l π ⋅ d3
Mi = F ⋅ = W ⋅ σai = ⋅ σai (12)
2 32

l
Deoarece atât l cât şi d sunt necunoscute se adoptă raportul λ = = 0,5....2
d
(valori uzuale) care se dau în tabele în funcţie de felul lagărului.
Rezultă:

16 ⋅ F ⋅ λ
d nec = , [mm] (13)
π ⋅ σai

Calculul fusurilor pe baza teoriei hidrodinamice a ungerii

Pentru a asigura o frecare fluidă între fus şi cuzinet, între cele două piese
trebuie să existe o peliculă continuă (film) de lubrifiant. Sarcina exterioară
(reacţiunea din lagăr) va fi suportată de o forţă rezultată din presiunea existentă în
pelicula de lubrifiant denumită pe scurt portanţă.
Dacă presiunea din filmul de lubrufiant se realizează pe cale hidrostatică,
respectiv de la o pompă exterioară se vorbeşte de ungere, respectiv lagăre
hidrostatice, iar dacă presiunea se realizează prin forma constructivă adecvată, sub
formă de pană a cuplei fus-cuzinet, în condiţiile unei viteze relative suficiente este
cazul lagărelor hidrodinamice (respectiv ungerii hidrodinamice).
Cu ajutorul teoriei hidrodinamice a ungerii se poate explica formarea peliculei
de lubrifiant şi deci a portanţei în felul următor, figura 5.

6
 Figura 5

Datorită jocului dintre fus şi cuzinet secţiunea de circulaţie a fluidului este

variabilă. În repaus îndelungat între fus şi cuzinet se stabileşte un contact direct,
figura 5a. În momentul pornirii, figura 5b, frecarea fiind uscată fusul are tendinţa să
urce pe cuzinet în sensul opus mişcării. După punerea în mişcare a fusului,
lubrifiantul aderă la suprafaţa fusului şi se va mişca împreună cu el. Datorită
vâscozităţii lubrufiantului se formează pelicula portantă cu presiune interioară şi fusul
începe să fie purtat de acesta.
Odată cu creşterea turaţiei fusul va fi ridicat astfel că la turaţie infinită fusul va
fi concentric cu cuzinetul.
Valoarea forţei portante a peliculei se determină cu ajutorul relaţiei:

η⋅ r ⋅l ⋅ω
F= c R [N] (14)
Ψ2

unde: η – vâscozitatea dinamică a uleiului;

r – raza fusului;
l – lungimea fusului;
ω – viteza unghiulară a fusului (arborelui);
c R−r
Ψ= = - jocul relativ dintre fus şi cuzinet;
R R
cR – coeficientul adimensional de portanţă (se calculează cu formule empirice
sau se dă în tabele sau diagrame).
Valoarea medie a jocului relativ ψ se poate determina cu ajutorul relaţiei:

7
 Ψ = 0,8 ⋅ 10 −3 ⋅ v (15)

unde: v este viteza periferică a fusului în m/s.

În general aceste calcule hidrodinamice sunt de verificare, cunoscându-se de
obicei sarcinile radiale şi turaţiile, iar dimensiunile geometrice l şi d se determină din
condiţia de rezistenţă.