Descoperă viața nouă prin credință

Textul biblic: Romani 6:1-18

Versetul cheie: Romani 6:22
Ideea centrală a lecției: Fiecare credincios născut din nou este chemat să-L slujească pe Dumnezeu lucrând
pentru gloria Lui și luptând eficient împotriva celui rău.
Scopul lecției: Să te motiveze să-L slujești pe Dumnezeu fiind mort față de lume și față de păcat.

1. O nouă relație (Romani 6:1-7)

Spune: În pasajele anterioare apostolul Pavel a prezentat starea de păcat a omenirii, consecințele
păcatului și planul de mântuire al lui Dumnezeu realizat prin Fiul Său. Acum el începe să prezinte rezultatele
mântuirii și transformările care au loc în viața celor care au primit darul salvării.
Întreabă: Care este nevoia fundamentală a fiecărui om?
Răspuns: Nevoia de mântuire, de împăcare cu Dumnezeu. Pas cu pas apostolul Pavel ne conduce în
aflarea răspunsului la această întrebare. Plecând de la mânia lui Dumnezeu ca urmare a păcatului (cap. 1),
insistând asupra faptului că toți oamenii sunt păcătoși și prin urmare toți sunt pasibili de moarte (cap. 2),
arătând apoi imposibilitatea omului de a se mântui, pentru că toți oamenii sunt robi ai păcatului (cap. 3), el
trece apoi la prezentarea operei grandioase de mântuire a omenirii, realizată prin moartea răscumpărătoare a
Domnului Isus (cap. 4 și 5).
Capitolul 6 este împărțit în două secțiuni, fiecare dintre ele începând cu o întrebare. În ambele
întrebări Pavel pleacă de la aceeași problemă: „Ce urmează de-acum, să continuăm să mai trăim în păcat?”
Întrebările nu fac parte dintr-un discurs teoretic, ci au menirea să răspundă direct unor acuzații formulate de
cei care se opuneau învățăturii legate de justificarea doar prin credință. Aceștia erau reprezentanții
iudaizatorilor, cei care susțineau nevoia ținerii Legii și a circumciziei în vederea obținerii justificării înaintea
lui Dumnezeu.
Întreabă: Un credincios mai are voie să păcătuiască? Cu cât păcătuim mai mult, cu atât harul lui
Dumnezeu se înmulțește și mai mult? Nu, când am fost născuți din nou, am murit față de păcat. Întreabă:
Copiii lui Dumnezeu trebuie să experimenteze o schimbare radicală a felului lor de viață? Da, pentru că
experiența nașterii din nou are un impact profund asupra vieții.
Două verbe puse în opoziție subliniază unirea cu Isus Cristos. În primul rând, noi am murit față de
păcat (v. 2a). Aceasta înseamnă abandonarea definitivă a vechiul fel de viață. Pe de altă parte, noi nu mai
trăim în păcat (v. 2b). Aceasta înseamnă trăirea unei vieți noi sub călăuzirea Duhului Sfânt.
Spune: Moartea și învierea Domnului Isus au oferit conceptul de bază pentru botezul nou-testamental.
Imersiunea în apă reprezintă moartea și îngroparea Domnului Isus, iar ridicarea din apă, învierea din morți a
Domnului Isus. Botezul nou-testamental este o poruncă (Marcu 16:16), un simbol al identificării și al
dedicării vieții Domnului Isus Cristos (v. 4a).
Întreabă: De ce este nevoie de o moarte și o înviere în viața noastră? Pentru că scopul lui Dumnezeu
este viața nouă în slavă (v. 4b). Termenul slavă se regăsește de multe ori în epistolele pauline, fiind legat de
viitorul nostru, având însă o bază în prezent. Acum noi suntem din punct de vedere spiritual în Domnul Isus
Cristos. Într-o zi însă vom fi cu El în slava Tatălui, în ceruri.
Spune: Echilibrul dintre „deja” și „încă nu” este important în credința creștină. Noi am primit deja
mântuirea de sub puterea păcatului dar încă nu suntem mântuiți din prezența păcatului. Lucrul acesta se va
întâmpla în viitor, atunci când vom fi în slava Tatălui. Noi ne bucurăm de pe acum de prezența Domnului
Isus în viețile noastre dar anticipăm ziua în care vom sta împreună cu El în prezența Tatălui din ceruri.
Baza promisiunii este subliniată prin expresia să trăim o viață nouă (v. 4). Este indicat un nou început
și o nouă posibilitate de viață aflată în contrast cu vechea viață trăită în păcat. Subliniază importanța unei
vieți noi. Viața cea veche este exprimată prin omul cel vechi (v. 6), viața din trecut în „primul Adam” (vezi
Romani 5:12-21). Omul cel vechi însă a fost răstignit împreună cu El (v. 6), cu Isus Cristos, mai mult, a și
murit (v. 7). În locul omului cel vechi trăiește acum un om nou, care nu mai este rob al păcatului (v. 6: în așa
fel încât să nu mai fim robi ai păcatului). În vremea aceea robii nu puteau fi eliberați decât în două feluri:
prin moarte sau prin răscumpărare. În plan spiritual lucrurile stau la fel. Omul scăpat de sub robia păcatului a
murit față de păcat; prin învierea împreună cu Isus la o nouă viață, el este de-acum liber să trăiască pentru
Dumnezeu.
 2. O nouă trăire (Romani 6:8-14)
Moartea Domnului Isus a fost pentru toți oamenii. Prin moartea Lui pe cruce în locul nostru, suntem
liberi acum față de păcat și față de moarte.
Întreabă: Ce înseamnă expresia prin viața pe care o trăiește, trăiește pentru Dumnezeu (v. 10)?
Referința este la viața pe care Domnul Isus o trăiește acum în slavă, alături de Tatăl și pentru Tatăl. Viața Lui
aici jos a fost doar temporară. Odată cu ducerea la îndeplinire a scopului întrupării (mântuirea noastră),
Domnul Isus S-a întors în slava Tatălui.
Prin jertfa Lui răscumpărătoare, Domnul Isus ne-a deschis calea către o nouă viață, în și pentru
Dumnezeu. Cei născuți din nou nu mai trăiesc pentru ei, ci pentru Dumnezeu (v. 11). Întreabă: Putem sluji la
doi stăpâni? Răspuns: Noi nu mai aparținem Împărăției întunericului. Prin Isus Cristos am fost eliberați din
robia păcatului și strămutați în Împărăția Domnului Isus. De aceea, păcatul nu trebuie să mai aibă putere în
viața noastră (v. 13). De ce? Pentru că de-acum Îi aparținem lui Dumnezeu.
Întreabă: Cine decide cum să trăim? Răspuns: Noi înșine. Ultimul verset din acest text ne spune că
sunt două feluri de trai: pentru că nu mai sunteți sub Lege, ci sub har (v. 14). Primul fel de viață este să
trăiești în continuare sub osânda Legii, care nu poate decât să-ți arate păcatul și să te condamne la moarte. Al
doilea fel de trai este sub libertatea harului. A trăi sub har înseamnă că păcatul nu mai are putere asupra vieții
tale, că ești liber acum față de păcat, ești iertat prin jertfa Domnului Isus și ai intrat într-o nouă viață în care
crești în asemănarea cu Domnul Isus în fiecare zi.

3. Un nou Stăpân (Romani 6:15-18)

Subliniază universalitatea robiei păcatului. Auzim de multe ori pe unii oameni spunând: „Eu sunt un
om moral, n-am dat în cap la nimeni, n-am spart casa nimănui, eu n-am păcate”. Acest lucru nu este adevărat.
Biblia ne spune că toți oamenii prin naștere sunt robi ai păcatului și că din această robie nu se pot elibera
singuri. Prin simplul fapt că nu-L acceptă pe Domnul Isus în viața lor ca Domn și Mântuitor, ei de fapt arată
că au alt stăpân și acesta este diavolul. Apostolul Pavel subliniază această schimbare de domnie în viața celui
născut din nou prin cuvintele: după ce ați fost robi ai păcatului, ați ascultat acum din inimă de dreptarul
învățăturii, pe care ați primit-o (v. 17).
Ce a vrut să spună Pavel prin expresia „dreptarul învățăturii”? Cu siguranță că trimiterea este către
toată învățătura lui pentru creștinii din Roma. El nu a predicat o Evanghelie trunchiată ci una completă, care
pleacă de la starea de păcat a omenirii, de la imposibilitatea omului de a fi mântuit prin ținerea Legii și care
ajunge la împăcarea cu Dumnezeu prin jertfa de răscumpărare a Domnului Isus
Atrage atenția asupra unei Evanghelii incomplete care se predică în zilele noastre. Sunt predicatori
care se feresc să-i confrunte pe cei nemântuiți cu păcatul lor. Sunt biserici care, atunci când fac evanghelizări,
se străduiesc să organizeze seri în care cei invitați să se simtă bine, punând accent mai mult pe programul
artistic decât pe predicarea Cuvântului. Apostolul Pavel nu s-a sfiit să le spună atât iudeilor cât și neamurilor
că sunt păcătoși condamnați la moarte, că mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer asupra felului lor de
viață și că singura cale de scăpare este credința în Isus Cristos și pocăința de păcate.
Un lucru care merită subliniat în ultima parte a acestui verset este legată de diateza verbului „ați
primit-o”. Unii comentatori sunt de părere că verbul ați primit-o în textul original nu este la diateza activă, ci
la diateza pasivă. În acest caz expresia ar suna diferit: „dreptarul învățăturii care v-a fost dat”. Traducerea
TBS este mai sugestivă: „modelul învățăturii căreia v-ați încredințat”.
De ce este important de menționat această diferență de nuanță? Pentru că verbul la diateza pasivă
accentuează rolul învățăturii în modelarea și transformarea noastră. O imagine sugestivă este compararea
acestui dreptar al învățăturii cu o matriță în care se toarnă metalul fierbinte și care, prin răcire va lua forma
matriței în care a fost așezat. La fel este și învățătura nou-testamentală pe care am primit-o. Credinciosul este
„așezat” sau „dăruit” acestei învățături, în vederea transformării lui. Cel care realizează această lucrare însă
nu este omul, ci Dumnezeu, care lucrează prin și cu ajutorul Cuvântului.