Dezbaterea în fond a procesului. Deliberarea şi pronunţarea hotărârii.

Hotărârea judecătorească

I Este adevărat că:

a) Momentul deschiderii dezbaterilor în fond este marcat de declaraţia părţilor că nu mai au cereri de
formulat şi nu mai sunt alte incidente de soluţionat, preşedintele deschizând desbaterile asupra fondului cauzei?

b) La deliberare iau parte numai membrii completului în faţa cărora au avut loc dezbaterile?

c) În cazuri justificate, dacă instanţa nu ia hotărârea de îndată, pronunţarea acesteia poate fi amânată pentru
un termen ce nu poate depăşi 10 zile, iar hotărârea va putea fi pronunţată mai înainte de data fixată în acest
scop?

d) În situaţia judecării cauzei în complet de divergenţă, aceasta se judecă în termen de maxim 20 de zile, de
la ivirea divergenţei, fără citarea părţilor?

e) După ce a fost luată hotărârea se va întocmi de îndată o încheiere, care va cuprinde soluţia şi în care se
va arăta, dacă este cazul opinia separată a judecătorilor aflaţi în minoritate?

f) Autoritatea de lucru judecat priveşte numai dispoziţivul hotărârii?

g) Sunt permise adăugiri, schimbări sau corecturi în cuprinsul hotărârii?

h) Hotărârea judecătorească se va comunica părţilor din oficiu, chiar dacă este definitivă?
i) Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice
alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate numai la cererea părţilor?

j) În cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii
ori dacă acesta cuprinde dispoziţii contradictorii, numai părţile pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea să
lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice?

II. Întrebări:
1. Menţionaţi care este momentul închiderii dezbaterilor în fond şi care este efectul acestui moment?

2. Prezentaţi clasificarea hotărârilor judecătoreşti.

3. Prezentaţi conţinutul hotărârii judecătoreşti

4. Prezentaţi procedura redactării şi semnării hotărârii judecătoreşti.

5. Prezentaţi efectele hotărârii judecătoreşti.

6. Prezentaţi cazurile în care hotărârea primei instanţe este executorie de drept.

8. Prezentaţi cazurile în care execuţia provizorie judecătorească nu se poate acorda.

9. Care sunt condiţiile în care se poate face cerere de completare a hotărârii judecătorești?
III. TESTE GRILĂ:

1. Deliberarea asupra hotărârii se poate face:

a) în şedinţă secretă, când judecata a avut loc în sedinţă secretă;
b) în sedinţă
c) numai în secret
d) fie în şedinţă, fie în camera de consiliu.

2. Hotărârea judecătorească se poate da:

a) de alţi judecători decât cei care au luat partela dezbaterea în fond a pricinii;
b) numai de judecătorii în faţa cărora s-a dezbătut fondul pricinii;
c) de preşedintele instanţei din care face parte completul de judecată.

3. Pronunţarea hotărârii se poate amâna:

a) cel mult 7 zile;
b) cel mult 10 zile;
c) cel mult 15 zile.

4. În materie civilă, regula este ca instanţa să motiveze hotărârea:

a) în toate cazurile;
b) numai dacă părţile cer ca hotărârea sa fie motivată;
c) numai dacă una din părţi doreşte să atace hotărârea cu o cale de atac.

5. Hotărârile judecătoreşti prin care se rezolvă fondul cauzei se numesc:

a) decizii;
b) sentinţe;
c) încheieri

6. Hotărârile pronunţate de o instanţă judecătorească:

a) se bucură de autoritate de lucru judecat;
b) constituie înscris autentic,
c) constituie înscris sub semnătură privată;
d) dezînvestesc instanţa de judecarea cauzei cu care a fost învestită prin cererea de chemare în judecată.

7. Comunicarea hotărârilor judecătoreşti:

a) se face în termen de 7 zile de la pronunţarea hotărârii;
b) se va face părţilor în copie, în cazul în care este necesar pentru curgerea termenului de exercitare a căilor de atac;
c) se face în termen de cel mult 30 de zile de la pronuntare.

8. Erorile sau omisiunile cu privire la calitatea şi susţinerile părţilor pot fi îndreptate:

a) printr-o cerere de lămurire a dispozitivului hotărârii;
b) printr-o cerere de îndreptare a erorilor materiale;
c) printr-o cerere de completare a hotărârii judecătoreşti.

9. Judecarea cauzei în complet de divergenţă se poate face :

a) în aceeaşi zi în care s-a deliberat ;
b) în cel mult 10 zile de la deliberare ;
c) în cel mult 20 zile de la ivirea divergenţei

10. Judecarea în complet de divergenţă :

a) se face întotdeauna cu citarea părţilor ;
b) se face numai asupra punctelor rămase în divergenţă ;
c) trebuie să fie precedată întotdeauna, la instanţele de fond, de părerile divergente motivate.

11. Minuta :
a) poate fi scrisă pe cererea de chemare în judecată ;
b) se semnează, sub sancţiunea nulităţii, de judecător şi grefier ;
c) se semnează numai de judecător

12. În cazul în care, după pronunţarea hotărârii, grefierul este în imposibilitatea de a semna hotărârea, în locul acestuia poate
semna :
a) preşedintele instanţei ;
b) grefierul – şef ;
c) unul dintre membrii completului de judecată.

13. În cazul rejudecării în complet de divergenţă a unei pricini :

a) judecătorii pot reveni asupra părerilor lor care au pricinuit divergenţa ;
b) dacă vor rezulta mai mult de două păreri, judecătorii ale căror păreri se apropie mai mult sunt datori să se unească într-o singură
părere ;
c) când această rejudecare are loc în ziua în care s-a ivit divergenţa, părerile judecătorilo trebuie în mod obligatori motivate înainte de
judecarea divergenţei.

14. Cererea pentru suspendarea efectelor unei hotărâri care se bucură de execuţie provizorie :
a) poate fi încuviinţată numai după plata unei cauţiuni ;
b) poate fi încuviinţată cu sau fără plata unei cauţiuni ;
c) se judecă de către instanţa care a pronunţat acea hotărâre.

15. Pot face obiectul unei cereri de îndreptare a erorilor materiale:

a) erorile sau omisiunile cu privire la numele părţilor;
b) erorile sau omisiunile cu privire la calitatea şi susţinerile părţilor;
c) disppoziţiile potrivnice existente în dispozitivul unei hotărâri.

16. Pronunţarea hotărârii:

a) nu poate fi amânată;
b) poate fi amânată de mai multe ori, pentru un termen ce nu poate depăşi 15 zile;
c) poate fi amânată o singură dată,pentru un termen care nu poate depăşi 15 zile

17. După pronunţarea hotărârii:

a) instanţa se dezânvesteşte;
b) instanţa rămâne învestită până la declararea căii de atac de partea interesată;
c) niciun judecător nu poate reveni asupra părerii sale.

18. Dispozitivul hotărârii:

a) se redactează în cel mult 7 zile de la pronunţare;
b) se semnează doar de preşedintele completului si de grefier, in cazul proceselor solutionate in prima instanţă;
c) nu se semnează de către grefierul care a participat la ultimul termen de judecată, ci de grefierul – şef;

19. Autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti priveşte:

a) doar dispozitivul hotărârii;
b) numai considerentele hotărârii;
c) dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină;

20. Hotărârea judecătorească:

a) are putere executorie, în condiţiile prevăzute de lege;
b) are forţa probantă a unui înscris autentic;
c) este opozabilă doar părţilor

21. Îndreptarea hotărârii:

a) poate fi solicitată de părţi sau efectuată din oficiu de către instanţă;
b) de regulă, se soluţionează cu citarea părţilor;
c) se soluţionează în camera de consiliu;

22. Se poate solicita îndreptarea hotărârii:

a) atunci când dispozitivul cuprinde dispoziţii contradictorii;
b) când hotărârea cuprinde erori cu privire la numele părţilor;
c) când hotărârea conţine omisiuni cu privire la susţinerile părţilor.

23. Crererea de îndreptare a unei erori materiale:

a) spre deosebire de cererea de completare a hotărârii, se poate formula oricând;
b) se soluţionează în camera de consiliu, in toate cazurile prin încheiere definitiva;
c) nu poate fi formulata de către pârât

24. Lămurirea hotărârii se poate solicita:

a) atunci când există dispoziţii contradictorii între dispozitivul hotărârii şi considerentele acesteia;
b) atunci când există dispoziţii contradictorii în cuprinsul dispozitivului hotărârii;
c) atunci când instanţa a omis să se pronunţe asupra unei cereri accesorii.

25. Completarea hotărârii se poate solicita:

a) atunci când instanţa a omis să se pronunţe asupra cererii formulate de către expert de majorare a onorariului de expertiză;
b) când instanţa nun s-a pronunţat asupra cheltuielilor de judecată, chiar dacă acestea nu au fost solicitate;
c) când instanţa a omis să se pronunţe asupra cererii de intervenţie accesorie;

26. Completarea hotărârii:

a) se soluţionează de urgenţă, cu citarea părţilor;
b) poate fi solicitată şi pe calea apelului, sau , după caz a recursului;
c) pronunţată în primă instanţă, se poate solicita în acelaşi termen în care se poate declara, dupa caz, apel sau recurs împotriva acelei
hotărâri.

JURISPRUDENȚĂ

1. Nesoluţionarea excepţiei autorităţii de lucru judecat printr-o încheiere interlocutorie

”Soluţionarea unei excepţii procesuale se realizează printr-o încheiere interlocutorie. Este posibil ca soluţionarea unei excepţii
procesuale se se realizaze nu doar printr-o încheiere interlocutorie, ci şi prin hotărârea finală (sentinţă sau decizie) prin care se
decide asupra fondului cauzei. În sprijinul acestei concluzii pot fi evocate dispoziţiile art. 248 alin. 4 C. proc. civ. care prevăd că,
„excepţiile vor putea fi unite cu administrarea probelor, respectiv cu fondul cauzei numai dacă pentru judecarea lor este necesar
să se administraze aceleaşi dovezi ca şi pentru finalizarea etapei cercetării procesului sau, după caz pentru soluţionarea fondului”.
În măsura în care sunt îndeplinite condiţiile acestui text de lege, instanţa poate pune în vedere părţilor să pună concluzii atât
asupra excepţiilor procesuale, cât şi asupra fondului cauzei şi, reţinând cauza în pronunţare, să procedeze la soluţionarea acestora prin
chiar hotărârea finală.
Având în vedere că dispoziţiile art. 248 alin. 4 C. proc. civ. sunt aplicabile şi excepţiei autorităţii de lucru judecat, rezultă că
şi această excepţie poate fi soluţionată prin chiar hotărârea prin care se soluţionează fondul cauzei.” (ICCJ, Secţia a II-a civilă, Decizia
nr. 1337 din 28 septembrie 2017, www.scj.ro)

2. „Decizie” în loc de „Sentință”

Potrivit art. 174 alin.2 Cod procedură civilă: „Nulitatea este absolută atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă
care ocrotește un interes public”.
Denumirea greșită din preambulul hotărârii de „Decizie”, în loc de „Sentință” constituie în fapt o eroare materială care poate fi
îndreptată, la cerere sau din oficiu, de către instanță, în condițiile art. 442 alin.1, art. 445 Cod procedură civilă, cu referire la art. 177
alin. 1 Cod procedură civilă, într-o asemenea situație nefiind incidente prevederile art. 174 alin.2 Cod procedură civilă. (Curtea de
Apel Bacău, Decizia civilă nr. 403 din 18 aprilie 2018, wwww.rolii.ro)

3. Încălcarea procedurii de judecată în complet de divergenţă

Art. 399 C. proc. civ. reglementează procedura de judecată în complet de divergență, atunci când membrii completului învestit cu
soluționarea cauzei au opinii diferite asupra unei anumite chestiuni sau asupra soluției globale, înștiințarea părților despre obiectul
divergenței fiind făcută în ședință, fie prin încheierea de repunere a cauzei pe rol, pentru a nu fi luate prin surprindere asupra
obiectului acesteia.

Nerespectarea procedurii de judecată în complet de divergenţă constă în faptul că părțile nu au fost încunoștințate asupra obiectului
divergenței, în sensul dacă aceasta poartă asupra unor chestiuni sau asupra soluţiei, precum şi în faptul că părţilor li s-a acordat
cuvântul asupra fondului litigiului, iar apelul soluţionat în complet format din trei judecători, în contextul în care completul de
divergenţă era ţinut să judece doar aspectele care au generat divergenţa.
Nereluarea dezbaterilor asupra chestiunilor rămase în divergenţă, cu încălcarea principiilor publicităţii, contradictorialităţii şi
dreptului la apărare, toate considerate ca fiind de ordine publică, şi soluţionarea pe fond a pricinii, atrage nulitatea absolută hotărârii,
fiind de neconceput ca un judecător să poată hotărî într-o cauză la a cărei dezbatere nu a participat.
”Judecata apelului declarat de pârâta SC F. Asigurare Reasigurare SA împotriva sentinţei nr. 327 din 28 februarie 2014 a
Tribunalului Vâlcea, Secţia I civilă s-a realizat prin două decizii, respectiv decizia nr. 795 din 29 septembrie 2014, când, în complet
format din 2 judecători, a fost anulată sentinţa şi reţinută cauza pentru evocarea fondului, şi prin decizia nr. 625 din 6 aprilie 2015,
când, în complet format din 3 judecători, a fost soluţionat fondul litigiului.
Din desfăşurarea cursului procesual al prezentului litigiu în faţa instanţei de apel rezultă că normele procedurale privind
judecarea cauzei în complet de divergenţă au fost încălcate.
 Astfel, din încheierea şedinţei de judecată din data de 2 februarie 2015 rezultă că la acel termen, după dezbaterea
asupra fondului cauzei, instanţa a dispus amânarea pronunţării succesiv, la data de 9 februarie 2015, respectiv 16 februarie
2015, pentru a da posibilitatea părţilor să depună la dosar concluzii.
La data de 16 februarie 2015, instanţa a apreciat că se impune repunerea cauzei pe rol pentru judecata cauzei în complet de
divergenţă, fiind stabilit termen la data de 2 martie 2015, încheiere în cadrul căreia nu s-a arătat de către instanță în legătură cu ce
poartă divergența.
La termenul din 2 martie 2015, s-a constituit completul de divergenţă prin includerea în complet a unui judecător, iar pricina
a fost amânată pentru data de 30 martie 2015, ca urmare a neîndeplinirii procedurii de citare cu pârâta SC F. Asigurare Reasigurare
SA.
Ulterior, la termenul din 30 martie 2015, completul de divergenţă a constatat acţiunea în stare de judecată şi a acordat
cuvântul părților asupra fondului cauzei, instanța punându-le în vedere părţilor, totodată, să facă discuţii şi cu privire la aplicabilitatea
art. 1371 C. civ. în raport cu pct. 23 din Directiva 103/CE/2009.
Totodată, instanţa având nevoie de timp pentru deliberare a dispus amânarea pronunțării la data de 6 aprilie 2015, când a fost
pronunțată decizia nr. 625.
Din lucrările dosarului, se constată că soluționarea apelului s-a făcut în complet format din trei judecători, în loc de doi
judecători, ceea ce atrage casarea hotărârii pronunțate din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc.
civ., fiind încălcate prevederile legale imperative ale art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, potrivit
cărora apelul se judecă în complet format din doi judecători, precum şi dispoziţiile art. 399 C. proc. civ.
Art. 399 C. proc. civ. reglementează procedura de judecată în complet de divergență, atunci când membrii completului învestit cu
soluționarea cauzei au opinii diferite asupra unei anumite chestiuni sau asupra soluției globale, înștiințarea părților despre obiectul
divergenței fiind făcută în ședință, fie prin încheierea de repunere a cauzei pe rol, pentru a nu fi luate prin surprindere asupra
obiectului acesteia.
În cauză, nerespectarea procedurii de judecată în complet de divergenţă constă în faptul că părțile nu au fost încunoștințate
asupra obiectului divergenței, în sensul dacă aceasta poartă asupra unor chestiuni sau asupra soluţiei, precum şi în faptul că părţilor li
s-a acordat cuvântul asupra fondului litigiului, iar apelul soluţionat în complet format din trei judecători, în contextul în care completul
de divergenţă era ţinut să judece doar aspectele care au generat divergenţa.
Nereluarea dezbaterilor asupra chestiunilor rămase în divergenţă, cu încălcarea principiilor publicităţii, contradictorialităţii şi
dreptului la apărare, toate considerate ca fiind de ordine publică, şi soluţionarea pe fond a pricinii, atrage nulitatea absolută hotărârii,
fiind de neconceput ca un judecător să poată hotărî într-o cauză la a cărei dezbatere nu a participat.
Având în vedere că recursul vizează cele două decizii ale instanţei de apel – nr. 795 din 29 septembrie 2014 şi nr. 652 din 6
aprilie 2015 ale Curţii de Apel Piteşti, Secţia I civilă -, ca expresie a unicităţii exercitării căii de atac, se impune casarea amândurora,
context în care celelalte critici invocate de reclamanţi urmează a fi avute în vedere de către instanţa de casare.
Faţă de considerentele expuse, fiind întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte,
în temeiul dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ., a admis recursul reclamanţilor promovat împotriva deciziilor nr. 795 din 29 septembrie
2014 şi nr. 652 din 6 aprilie 2015 ale Curţii de Apel Piteşti, Secţia I civilă, pe care le-a casat şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi
instanţe.” (ÎCCJ, Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 1965 din 22 noiembrie 2016, www.scj.ro)

4. CSM. Hotărârile judecătoreşti pronunţate în materie civilă nu reprezintă informaţii de interes public

Cu referire la solicitările formulate de către terţe persoane privind comunicarea unor copii de pe hotărârile judecătoreşti
pronunţate în materie civilă, justificate de necesitatea cunoaşterii jurisprudenței instanţei, în ședința din 15 decembrie 2016, Plenul
Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât:

1. Hotărârea judecătorească priveşte raporturile dintre părţile cauzei şi nu reprezintă o informaţie de interes public, în sensul art. 2 lit.
b) din Legea nr. 544/2001; hotărârile judecătoreşti soluţionează, cu preponderenţă, litigii private.

2. Publicarea hotărârilor judecătoreşti anonimizate prin intermediul Fundaţiei ROLII, precum şi publicarea hotărârilor judecătoreşti
relevante pe paginile de internet ale instanţelor oferă suficiente repere pentru cunoaşterea jurisprudenţei naţionale.

5. Consecințele nemotivării hotărârii judecătorești

Sunt îndeplinite condiţiile art. 488 pct. 6 din Codul de procedură civilă pentru casarea unei hotărâri judecătoreşti, atunci când în
considerentele hotărârii judecătoreşti recurate se regăsesc preluate în bloc argumentele uneia dintre părţi, fără însă a fi arătate motivele
pentru care au fost înlăturate argumentele celeilalte părţi. O asfel de hotărâre judecătorească este una arbitrară, ce nu poate fi verificată
în calea de control judiciar, nefiind expus un raţionament propriu al judecătorului cauzei care să fi condus în mod logic la adoptarea
soluţiei din dispozitiv. (ICCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3686 din 18 noiembrie 2015, www.scj.ro)
Condițiile existenței autorității de lucru judecat
22 noiembrie 2016 Drept Civil Jurisprudenta
 6. Autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate cu privire la părţile, obiectul şi cauza a două sau mai multor
dosare, dintre care cel puţin unul dintre acestea să fie soluţionat, aşa cum reiese din dispoziţiile art. 430 alin. 1 din
CPC. Potrivit art. 431 NCPC nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate în temeiul aceleiaşi
cause şi pentru acelaşi obiect (reglementarea aspectului pozitiv-puterea de lucru judecat).

Litigiile dintre părţi nu au avut acelaşi obiect, respectiv în primul dosar s-a solicitat rezoluţiunea contractului de întreţinere,
iar în al doilea s-a solicitat constatarea nulităţii contractului. Finalmente, fundamentul raportului juridic dedus judecăţii sau, mai
concret, temeiul de drept al cererii, acesta nu este identic în cererile succesive formulate de reclamantă.
Aşa cum rezultă din jurisprudenţa constată a CEDO, unul din elementele fundamentale ale superiorităţii dreptului este
principiul securităţii raporturilor juridice, care urmăreşte, între altele, ca soluţia dată şi rămasă definitivă să nu mai fie repusă pe rol
(Brumărescu c.României). În virtutea acestui principiu nici una dintre părţi nu este abilitată să solicite supervizarea unei hotărâri
definitive şi executorii doar în scopul obţinerii unei reexaminări a cauzei şi o nouă decizie despre acest subiect. Supervizarea nu
trebuie să devină un apel deghizat şi simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere pe acelaşi subiect nu este un motiv suficient
pentru rejudecarea unei cauze. Nu se pot face derogări de la acest principiu decât dacă există motive substanţiale şi imperioase care o
cer (Riabykk c.Rusiei), situaţie neîndeplinită în cauză.
”Prin sentinţa civilă nr. 4763/22.06.2015 pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr. x/182/2013, a fost admisă excepţia
autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâta L.C.I., prin întâmpinare, a fost respinsă ca încălcând autoritatea de lucru judecat
acţiunea civilă formulată şi ulterior precizată de reclamanta C.I., în contradictoriu cu pârâtele A.C. şi L.C.I., având ca obiect anulare
act şi a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei L.C.-I. suma de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu
avocaţial.

În considerentele sentinţei prima instanţă a reţinut că deşi primul petit al cererii care a făcut obiectul Dosarului nr. x/182/2012
al Judecătoriei Baia Mare – Secţia Civilă, soluţionat prin Sentinţa nr. 9729 din 2 octombrie 2013, completată prin Sentinţa nr. 223 din
15 ianuarie 2014 şi rămasă irevocabilă, dosar în care au figurat aceleaşi părţi ca în prezenta cauză, a privit, spre deosebire de primul
petit al cererii care face obiectul prezentului dosar, rezoluţiunea/încetarea contractului contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de
întreţinere încheiat între reclamanta C. I. şi numitul C. F. V., autentificat sub nr. 5382 din 10 octombrie 2011, la Biroul Notarilor
Publici A.C.-S., referitor la imobilul constând în locuinţa situată în municipiul Baia Mare, str. M. B., nr. 6, ap. 7, judeţul Maramureş,
compus din două camere şi dependinţe şi 1/60 părţi comune indivize şi înscris în Cartea Funciară nr. 10387/7 – Baia Mare, convertită
în format electronic sub nr. 103105- C1-U7 – Baia Mare, nr. top. 2737/398/7, valoarea contractului respectiv fiind de 25.000 lei, al
doilea petit al cererii reclamantei fiind identic în ambele dosare, instanţa constată incidenţa deplină a excepţiei autorităţii de lucru
judecat, în condiţiile în care sentinţa pronunţată în celălalt proces se sprijină, între altele, pe considerente prin care s-a tranşat
chestiunea existenţei cauzei încheierii contractului la care se referă litigiul, statuându-se că primirea întreţinerii a fost cauza încheierii
acelui contract, şi nu plata preţului stipulat, în sumă de 25.000 lei, chestiune care nu mai poate fi repusă în discuţie – sub forma
solicitării de constatare a nulităţii absolute a contractului respectiv pentru lipsa cauzei – în cadrul unui proces ulterior purtat între
aceleaşi părţi.
Întrucât cererea reclamantei urmează a fi respinsă, instanţa, în baza prevederilor art. 451 alin. (1), ale art. 452 şi ale art. 453
alin. (1) din Codul de procedură civilă, republicat, a obligat-o pe reclamantă să plătească pârâtei L.C.-I. cheltuielile de judecată
solicitate de aceasta, în cuantum de 2.000 lei, reprezentând onorariu avocaţial.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în termenul prevăzut de lege reclamanta C. I. solicitând admiterea acestuia, anularea
sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, respingându-se excepţia autorităţii de lucru judecat.
În motivarea cererii, s-a arătat că excepţia a fost admisă în mod greşit şi că tripla identitate prevăzută de lege nu este incidentă în cauza
dedusă judecăţii.
Analizând cererea de apel prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Tribunalul a considerat-o întemeiată reținând că prin
sentinţa civilă nr. 9729/02.10.2013, pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr. x/182/2012, a fost respinsă acţiunea formulată de
reclamanta C. I. în contradictoriu cu pârâta L.C.I. având ca obiect rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de
întreţinere autentificat sub nr. 5382/10.10.2011, restabilirea situaţiei anterioare în sensul înscrierii în cartea funciară a dreptului de
proprietate al reclamantei, radierea interdicţiei de înstrăinare din cartea funciară şi a uzufructului viager şi a obligaţiei de întreţinere.
Judecătoria Baia Mare a reţinut în esenţă că dispoziţiile art. 1665, 1719 şi 1724 Cod civil invocate de reclamantă nu îşi găsesc
aplicabilitatea în cauză întrucât contractul obiect al litigiului nu este unul de vânzare-cumpărare ci unul de întreţinere, astfel încât
stabilirea unui preţ pentru nuda proprietate, fără intenţia de a achita suma nu atrage anularea contractului, cerere care de altfel nu a fost
formulată, că în speţă cauza încheierii actului este prestarea întreţinerii, iar nu primirea preţului de 25.000 lei şi că nu se poate reţine
lipsei cauzei contractului de întreţinere pe motiv că nu s-ar fi achitat preţul. Instanţa a mai menţionat că doar în situaţia în care părţile,
la momentul încheierii actului, ar fi avut intenţia de a nu presta sau primi întreţinerea, atunci contractul ar fi anulabil pentru lipsa
cauzei, însă judecătoria nu a fost învestită cu o astfel de solicitare. S-a mai arătat că neplata preţului nu constituie motiv de rezoluţiune
întrucât obligaţia principală este cea de întreţinere.
Hotărârea judecătorească sus-menţionată a devenit irevocabilă prin neexercitarea căii de atac prevăzută de lege.
Prin cererea ce face obiectul litigiului de faţă, reclamanta C. I. a învestit Judecătoria Baia Mare cu solicitarea de anulare a contractului
de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere autentificat sub nr. 5382/10.10.2011, restabilirea situaţiei anterioare în sensul înscrierii
în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei, radierea interdicţiei de înstrăinare din cartea funciară şi a uzufructului
viager şi a obligaţiei de întreţinere.
În motivarea acţiunii, reclamanta a invocat faptul că una dintre părţile contractante nu a avut intenţia de a presta/de a primi
întreţinerea, nefiind predat preţul, lipsind cauza contractului conform art. 1235, 1236 şi 1238 Cod civil.
 Conform art. 1201 C. civ. de la 1864 şi ale art. 430-432 Nou Cod procedură civilă, este autoritate de lucru judecat
când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în
contra lor în aceeaşi calitate. Totodată, hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau
statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu
privire la chestiunea tranşată. Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se
sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă (Noul Cod de procedură civilă).
Autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate cu privire la părţile, obiectul şi cauza a două sau mai multor dosare,
dintre care
cel puţin unul dintre acestea să fie soluţionat, aşa cum reiese din dispoziţiile art. 430 alin. 1 din CPC. Potrivit art. 431 NCPC nimeni
nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect (reglementarea
aspectului pozitiv-puterea de lucru judecat).
Instanţa constată că litigiile sus-menţionate s-au purtat între aceleaşi părţi deţinând aceeaşi calitate procesuală, în sensul legii
fiind îndeplinită această condiţie legală.
„În schimb, litigiile dintre părţi nu au avut acelaşi obiect, respectiv în primul dosar s-a solicitat rezoluţiunea contractului de
întreţinere, iar în al doilea s-a solicitat constatarea nulităţii contractului. Finalmente, fundamentul raportului juridic dedus judecăţii
sau, mai concret, temeiul de drept al cererii, acesta nu este identic în cererile succesive formulate de reclamantă.
Aşa cum rezultă din jurisprudenţa constată a CEDO, unul din elementele fundamentale ale superiorităţii dreptului este
principiul securităţii raporturilor juridice, care urmăreşte, între altele, ca soluţia dată şi rămasă definitivă să nu mai fie repusă pe rol
(Brumărescu c.României). În virtutea acestui principiu nici una dintre părţi nu este abilitată să solicite supervizarea unei hotărâri
definitive şi executorii doar în scopul obţinerii unei reexaminări a cauzei şi o nouă decizie despre acest subiect. Supervizarea nu
trebuie să devină un apel deghizat şi simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere pe acelaşi subiect nu este un motiv suficient
pentru rejudecarea unei cauze. Nu se pot face derogări de la acest principiu decât dacă există motive substanţiale şi imperioase care o
cer (Riabykk c.Rusiei), situaţie neîndeplinită în cauză.
Instanţa constată că deşi reclamanta a urmărit prin cele două litigii restabilirea situaţiei anterioare încheierii contractului ce face
obiectul ambelor litigii ca finalitate juridică, cauza celor două acţiuni este una diferită, iar instanţa învestită cu soluţionarea dosarului
x/182/2012 nu s-a pronunţat asupra cererii de constatare a nulităţii contractului pentru lipsa cauzei, excepţia autorităţii de lucru judecat
nefiind întemeiată.” (Tribunalul Maramureș, Decizia civilă nr. 475 A/2016, portal.just.ro)

7. Procedura lămuririi înțelesului și întinderii dispozitivului

Prin procedura lămuririi înțelesului și întinderii dispozitivului se are în vedere lămurirea unui dispozitiv atunci când
redactarea dispozitivului hotărârii nu este suficient de clară şi explicită sau conţine dispoziţii potrivnice. Ea nu poate fi folosită pentru
a lămuri aspecte ce exced obiectul cauzei și cu care instanța nu a fost învestită prin acțiune.
Includerea in masa succesorala doar a unei cote din dreptul de proprietate asupra unui bun nu s-a contestat prin căile legale de
atac, astfel încât nu se mai poate încerca eventuala includere a cotei neincluse sau lămurirea statutului său juridic pe calea unei cereri
de lămurire a sentinţei, instanţa având a se pronunţa cu privire la cine este proprietarul acesteia doar în situaţia în care ar exista un
litigiu în care să fie învestită cu un asemenea capăt de cerere.
”Prin cererea înregistrată la Judecătoria Lieşti, sub nr. 1xxx/838/2010*, reclamanta CD a solicitat instanței lămurirea
înțelesului si întinderii dispozitivului sentintei civile nr. 1xxx/1x.1x.2015 pronunțate de Judecătoria Liesti, în sensul de a se preciza
cine este proprietarul restului cotei de ½ din imobilul casă de locuit situat în intravilanul satului UD com. Umbrăresti jud. Galaţi,
compus din casă de locuit si teren aferent în suprafață de 5xx mp.
În motivarea cererii petenta a arătat că prin sentința respectiva s-a atribuit reclamanților – pârâți CD si CD lotul 2 format din
cota de ½ din imobilul casă de locuit situat în intravilanul satului UD com. Umbrăresti jud. Galaţi compus din casă de locuit si teren
aferent în suprafață de 5xx mp, iar în cuprinsul sentinței menționate nu s-a precizat cine este proprietarul celeilalte cote de ½ din
imobilul respectiv, sens în care a solicitat instanței să lămurească dispozitivul acestei sentințe astfel cum a solicitat.
Prin încheierea din 2x.0x.2016, Judecătoria Lieşti a respins cererea ca nefondată. Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa
de fond a reţinut că prin acțiunea înregistrată inițial sub nr. 8xx/838/2008 pe rolul Judecătoriei Liești, reclamanta DC a solicitat, în
contradictoriu cu pârâţii SV, SN, SI și SS, deschiderea succesiunii după defunctul DC, constatarea calității de moștenitori și a masei
succesorale, precum și ieșirea din indiviziune. În motivare, printre altele, reclamanta a arătat că averea rămasă după defunct se
compunea din teren situat în extravilanul com. U., jud. Galați, în suprafață de 3,95 ha, și o cotă de 1/2 din imobilul situat în
intravilanul com. U. jud. Galați, compus din casă de locuit, împreună cu terenul aferent în suprafață de 1.xxx m.p.
Prin sentința civilă nr. 1xxx/1x.1x.2015, pronunțată în dosarul nr. 1xxx/838/2010*, Judecătoria Liești a hotărât, prin altele, că
”masa succesorală după defunctul DC se compune din terenuri în suprafață de 3 ha şi 3.500 m.p., situate în extravilanul şi intravilanul
com. U, jud. Galaţi (prin excluderea suprafeţei de 500 m.p. situată în intravilanul com. U, jud. Galați, potrivit deciziei nr.
1xxx/1x.1x.2011 a Tribunalului Galați și a suprafeței de 5.500 m.p. din extravilanul com. U, jud. Galaţi, potrivit contractului de
donaţie din data 0x.0x.1998) și cota de 1/2 din imobilul situat în intravilanul com. U., jud. Galați, compus din casă de locuit, situată pe
terenul aferent în suprafață de 500 m.p”.
Instanța a constatat că prin cererea de lămurire se solicita a se preciza cine era proprietarul restului cotei de ½ din imobilul
casă de locuit situat în intravilanul satului Umbrăreşti Deal com. Umbrăresti jud. Galaţi.
Astfel, petenta nu solicita lămurirea dispozitivului sentinței, ci în fapt solicita lămurirea unei situații juridice a unei cote părți
dintr-un imobil ce nu a făcut obiectul acțiunii.
 Instanța a mai reținut că prin această procedură specială a lămuririi înțelesului și întinderii dispozitivului pusă la dispoziția
părții se are în vedere lămurirea dispozitivului hotărârii și nu a unor aspecte ce exced obiectul cauzei și cu care instanța nu a fost
învestită prin acțiune.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta CD, arătând că instanţa a dispus atribuirea către CD şi CD a lotului nr. 2,
format din cota de ½ din casa de locuit şi terenul aferent, fără a se menţiona în niciun fel cui aparţine cealaltă cotă de ½.
A apreciat că instanţa trebuia să arate că această cotă aparţinea moştenitorilor defunctei DC, deoarece aparţinea defunctei ca
şi cotă-parte din bunurile comune dobândite cu DC.
Legal citaţi, intimaţii nu au depus întâmpinare.
La termenul din 3x.0x.2016 instanţa a recalificat calea de atac din apel în recurs, având în vedere valoarea masei succesorale.
Examinând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate si a actelor dosarului, Tribunalul a constatat ca recursul este
nefondat pentru considerentele următoare:
În mod corect a reţinut instanța de fond că prin procedura lămuririi înțelesului și întinderii dispozitivului se are în vedere
lămurirea unui dispozitiv atunci când redactarea dispozitivului hotărârii nu este suficient de clară şi explicită sau conţine dispoziţii
potrivnice. Ea nu poate fi folosită pentru a lămuri aspecte ce exced obiectul cauzei și cu care instanța nu a fost învestită prin acțiune.
Cum prin sentința civilă nr. 1xxx/1x.1x.2015 a Judecătoriei Liești s-a hotărât, prin altele, că masa succesorală după defunctul
DC se compune din terenuri în suprafață de 3 ha şi 3.500 m.p., situate în extravilanul şi intravilanul com. U., jud. Galaţi (prin
excluderea suprafeţei de 500 m.p. situată în intravilanul com. U., jud. Galați, potrivit deciziei nr. 1xxx/1x.1x.2011 a Tribunalului
Galați și a suprafeței de 5.500 m.p. din extravilanul com. U., jud. Galaţi, potrivit contractului de donaţie din data 0x.0x.1998) și din
cota de 1/2 din imobilul situat în intravilanul com. U., jud. Galați, compus din casă de locuit, situată pe terenul aferent în suprafață de
500 m.p., doar această cotă a făcut obiectul partajului.
Includerea doar a cotei de 1/2 nu s-a contestat prin căile legale de atac, astfel încât nu se mai poate încerca eventuala ei
includere sau lămurirea statutului său juridic pe calea unei cereri de lămurire a sentinţei, instanţa având a se pronunţa cu privire la cine
este proprietarul acesteia doar în situaţia în care ar exista un litigiu în care să fie învestită cu un asemenea capăt de cerere.
Faţă de considerentele anterior expuse, în temeiul art. 312 alin.1 C.pr.civ., recursul a fost respins ca nefondat.” (Tribunalul
Galați, Hotărârea nr. 237/31.08.2016, portal.just.ro)