ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA OMULUI

- Suport de curs pentru elevii școlilor sanitare –

- 2017 -

AUTORI: DR. MARIANA SIMION, Cadru didactic Școala postliceală sanitară Christiana Târgoviște

DR. MIHAELA VASILE, Cadru didactic Școala postliceală sanitară ”Sf. Vasile cel Mare” București

DR. VIORICA BRĂNESCU, Cadru didactic Școala postliceală sanitară ”Sf. Vasile cel Mare” București
CAPITOLUL 1: PRINCIPALELE COMPONENTE
ALE ORGANISMULUI UMAN
(COMPETENȚA 1)

• Competențe dobândite de elevi: la finalizarea

acestui capitol, elevii trebuie să identifice și să localizeze
principalele părți ale corpului uman
 NOȚIUNI INTRODUCTIVE

• Anatomia este o ramură a biologiei morfologice care studiază forma şi structura organismului, ca şi
ale părţilor lui componente.
• Etimologic, cuvântul ”anatomie” derivă din 2 cuvinte:
• ana care în limba latină înseamnă a tăia, a diseca
• temnein care în limba greacă înseamnă a tăia, a diseca
• Organismul uman constituie un sistem ierarhizat, ce dispune de sisteme de autoreglare integrate.
• Funcțiile organismului uman sunt îndeplinite de structuri specializate, ele acționând în strânsă
dependență unele de altele.
1.1. ORGANIZAREA GENERALĂ A ORGANISMULUI
UMAN
 REGIUNILE ORGANISMULUI UMAN

• Corpul uman este alcătuit din 5 componente:

• Cap
• Gât
• Trunchi
• Membrele superioare

• Membrele inferioare: sunt formate din 3 segmente (coapsă, gambă şi picior) și se leagă
de trunchi prin centura pelviană.
• Capul
• Este format din 2 zone:
• - zona craniană, numită și neurocraniu sau cutie craniană, care conține cea mai
mare parte a sistemului nervos central
• - zona facială, numită viscerocraniu, care conține cei mai importanţi analizatori.
• Zona craniană prezintă următoarele regiuni:
• - regiunea frontală
• - regiunea parietală
• - regiunea occipitală
• - regiunea temporală
• - regiunea auriculară
• Zona facială prezintă următoarele regiuni:
• - regiunea orbitală sau palpebrală
• - regiunea nazală
• - regiunea orală sau labială
• - regiunea mentonieră
• - regiunea infraorbitală
• - regiunea zigomatică
• - regiunea parotidiană
• GÂTUL
• Reprezintă legătura dintre cap şi trunchi.
• Prezintă 4 zone:
• - zona anterioară
• - zona laterală dreaptă
• - zona laterală stângă
• - zona posterioară sau nucală
• Zona anterioară prezintă 2 segmente:
• - segmentul suprahioidian
• - segmentul subhioidian, care la rândul lui prezintă
4 regiuni:
• - regiunea laringiană
• - regiunea traheală
• - regiunea tiroidiană
• - trigonul carotic
• Zona posterioară este zona cefei.
• Zonele laterale cuprind câte 2 regiuni fiecare:
• - regiunea sternocleidomastoidiană
• - regiunea supraclaviculară numită și fosa
supraclaviculară
• TRUNCHIUL
• Este format din:
• - torace
• - abdomen
• - pelvis
• În interiorul acestora se găsesc cavităţile: toracică, abdominală
şi, respectiv, pelviană, care adăpostesc viscerele (organele).
• Are 2 zone:
• - zona antero – laterală, numită și ventro – laterală
• - zona posterioară sau dorsală
• Zona antero – laterală prezintă 16 regiuni:
• - regiunea sternală
• - regiunea epigastrică
• - regiunea ombilicală
• - regiunea hipogastrică sau pubiană
• - 2 regiuni infraclaviculare (dreaptă și stângă)
• - 2 regiuni mamare (dreaptă și stângă)
• - 2 regiuni costale (dreaptă și stângă)
• - 2 regiuni hipocondriale (hipocondrul) (drept și stâng)
• - 2 regiuni latero – abdominale numite și flancuri abdominale
(dreaptă și stângă)
• - 2 regiuni inghinale, numite si fose inghinale (dreaptă și stângă)
• Zona posterioară prezintă 7 regiuni:
• - regiunea vertebrală
• - regiunea sacro – coccigiană
• - 2 regiuni scapulare (dreaptă și stângă)
• - 2 regiuni suprascapulare (dreaptă și
stângă)
• - regiunea interscapulară
• - 2 regiuni infrascapulare (dreaptă și stângă)
• - regiunea lombară
• MEMBRELE SUPERIOARE
• Se prind de trunchi prin centura scapulară.
• Fiecare membru superior are câte 6 segmente:
• - umăr
• - braț
• - cot
• - antebraț
• - gâtul mâinii sau încheietura mâinii
• - mâna
• Umărul are 4 regiuni:
• - regiunea axilară
• - regiunea deltoidiană
• - regiunea acromială
• - regiunea scapulară
• Brațul are 2 regiuni:
• - regiunea brahială anterioară
• - regiunea brahială posterioară
• Cotul are 2 regiuni:
• - regiunea anterioară
• - regiunea posterioară
• Antebrațul prezintă 2 regiuni:
• - regiunea anterioară
• - regiunea posterioară
• Gâtul mâinii, segment scurt ce face legătura
între antebraț și mână are 2 regiuni:
• - regiunea anterioară
• - regiunea posterioară
• Mâna are 2 regiuni:
• - regiunea palmară
• - regiunea dorsală.
• MEMBRELE INFERIOARE
• Membrul inferior prezintă 6 regiuni:
• - regiunea gluteală sau fesieră
• - coapsa
• - genunchiul
• - gamba
• - glezna
• - piciorul
• Coapsa are 2 regiuni:
• - regiunea anterioară
• - regiunea posterioară
• Genunchiul este împărțit în 2 regiuni:
• - regiunea anterioară
• - regiunea posterioară, numită fosa poplitee
• Gamba prezintă 2 regiuni:
• - regiunea anterioară
• - regiunea posterioară
• Glezna, numită și gâtul piciorului prezintă 2 regiuni:
• - regiunea anterioară
• - regiunea posterioară
• Piciorul prezintă:
• - regiune dorsală
• - regiune plantară
 STRUCTURILE MORFOFIZIOLOGICE ALE
ORGANISMULUI UMAN
• Organismul uman este format din:
• - celule,
• - ţesuturi,
• - organe,
• - aparate şi sisteme.
• Celula este unitatea morfofuncțională și genetică a organismului uman, ce are capacitate de
autoreglare, autoconservare şi autoreproducere.
• Toate celulele organismului provin din celula-ou (zigot).
• În perioada embrionară, prin procese de diferențiere, forma celulelor se diversifică în
concordanță cu funcțiile îndeplinite. Celulele mature sunt deja diferențiate.
• Mai multe celule de același tip alcătuiesc țesuturile.
• Țesutul este o grupare de celule diferențiate și interdependente,
care au aceeași structură și îndeplinesc aceeași funcție.
• Prin diferențierea și specializarea celulelor apar cele 4 tipuri
fundamentale de țesuturi:
• - epitelial,
• - conjunctiv
• - muscular
• - nervos
• Țesut epitelial
• Țesut conjunctiv
• Țesut muscular
• Țesut nervos
• Tipuri de țesuturi
• Organele sunt ansambluri de celule şi ţesuturi care s-au diferenţiat în vederea îndeplinirii
anumitor funcţii în organism.
• Organele sunt grupări de țesuturi identice sau diferite, care acționează împreună pentru
îndeplinirea unei anumite funcții.
• Organele nu funcţionează izolat în organism, ci în strânsă corelaţie.
• Aparatele sunt grupări de organe cu funcţie principală comună, deşi structura lor morfologică
este diferită. Ele sunt unităţi funcţionale ale corpului, de unde derivă şi denumirea lor.
• Sistemele de organe sunt unităţi morfologice şi funcţionale alcătuite din organe care au aceeaşi
structură, sunt formate din acelaşi ţesut și îndeplinesc funcții identice .
• Organele şi aparatele corpului uman pot fi clasificate în:
• - organe ale vieţii de relaţie
• - organe ale vieţii vegetative
1.2. AXELE ȘI PLANURILE DE ORIENTARE ÎN
ORGANISM
• Corpul uman este construit pe principiul
simetriei bilaterale.
• Corpul uman este un corp tridimensional ce
prezintă:
• - 3 axe
• - 3 planuri
 AXELE
• Axele sunt linii imaginare, trasate prin corpul uman se
întretaie în unghi drept şi care corespund celor trei
dimensiuni ale spaţiului.
• Organismul uman are următoarele axe:
• - axul longitudinal
• - axul sagital
• - axul lateral
• Axul longitudinal:
• - este linia dreaptă imaginară care pornește din creștetul capului
(vertex) și ajunge în centrul poligonului de susținere a corpului
(poligonul este format de suprafața tălpilor și spațiul dintre ele).
• - este axul lungimii corpului
• - are 2 poli:
• - polul superior sau cranial
• - polul inferior sau caudal
• Axul sagital:
• - este linia imaginară trasă în grosimea corpului
• - se mai numește axul antero-posterior sau ventro-dorsal
• - este un ax orizontal
• - are 2 poli:
• - polul anterior (ventral)
• - polul posterior (dorsal)
• - are poziție orizontală

• Axul lateral:
• - este linia imaginară ce transversală lățimea corpului
• - este un ax orizontal
• - are 2 poli:
• - polul drept
• - polul stâng
PLANURILE
• Planurile sunt suprafeţe imaginare care secţionează
corpul uman, trecând prin 2 din axele corpului.
• Organismul uman prezintă următoarele planuri:
• - planul sagital
• - planurile parasagitale
• - planul frontal
• - planul orizontal
• Planul sagital sau mediosagital:
• - este planul ce trece prin axul longitudinal şi cel sagital
• - împarte corpul uman în 2 jumătăţi simetrice:
• - dreaptă
• - stângă.
• Planurile parasagitale:
• - sunt planurile paralele cu planul mediosagital.
• Planul frontal:
• - este planul care trece prin axul longitudinal şi prin cel transversal
• - merge paralel cu fruntea
• - împarte corpul în două porţiuni neasemănătoare:
• - anterioară sau ventrală
• - posterioară sau dorsală
• Planul orizontal sau transversal:
• - este planul ce trece prin axul sagital și prin cel transversal
• - împarte corpul în două părți:
• - superioară sau cranială
• - inferioară sau caudală
1.3. NOMENCLATURA ANATOMICĂ
• Vertical: indică direcția perpendiculară pe un plan orizontal a
unei formațiuni anatomice
• Orizontal: este denumirea unei axe, a unui plan sau indică
direcția unei formațiuni anatomice cu poziție paralelă cu solul
• Median: denumește planul median al corpului, indică poziția
formațiunilor anatomice în mijlocul unei regiuni sau denumirea
unei linii care împarte o regiune în 2 părți egale;
•
• Sagital: denumește un plan paralel cu planul median sau
raportează formatiunile anatomice în acest plan
• Frontal: denumește planul frontal
• Transversal: denumește planul transversal
• Medial: se referă la formațiunile mai apropiate de planul median al
corpului
• Lateral: indică pozitia mai îndepărtată de planul median
• Intermediar: indică poziția pe mijloc a unei formatiuni; de
asemenea este denumirea unui nerv
• Anterior: arată că o formațiune se află în fața alteia
• Posterior: arată că o formațiune se află în spatele alteia
• Dorsal: se utilizează penntru părțile posterioare ale capului,
gâtului, trunchiului și membrelor
• Ventral: se referă la partea anterioară a corpului; se
folosește foarte rar, pentru că este înlocuit cu termenul de
anterior
• Intern sau profund: indică că o formațiune se află în
interiorul alteia
• Extern sau superficial: arată că o formațiune se află într-un
plan superficial alteia
• Cranial: se referă la polul superior al corpului
• Caudal: se referă la polul inferior al corpului
• Proximal: indică formațiunile mai apropiate de
rădăcina membrelor, deci de trunchi
• Distal: indică formațiunile cele mai depărtate de
rădăcina membrelor, deci de trunchi
• Volar sau palmar: termeni folosiți pentru
formațiunile palmei mâinii, indicând palma
• Plantar: se folosește pentru formațiunile de la nivelul
plantei (talpa piciorului)
 CAPITOLUL 2: NIVELURI DE ORGANIZARE
ANATOMICĂ ȘI FIZIOLOGICĂ
(COMPETENȚA 2)

• Competențe dobândite de elevi: la finalizarea acestui capitol, elevii trebuie să poată

clasifica nivelurile de organizare anatomică și fiziologică
2.1. NIVELURI DE ORGANIZARE ANATOMICĂ
ȘI FIZIOLOGICĂ
• Organismul uman este un sistem biologic deschis, alcătuit din subsisteme, adică niveluri de organizare.

• Caracteristicile unui sistem biologic sunt:

• - caracterul informational,
• - integralitatea,
• - echilibrul dinamic,
• - autoreglarea.

• Sistemul biologic este alcătuit din:

• - atomi
• - molecule
• - celule
• - ţesuturi
• - organe
• - aparate şi sisteme

• Trăsătura dominantă a sistemului biologic uman este unitatea indisolubilă dintre structură şi funcţie.
• Corpul uman este un sistem biologic organizat pe 6 nivele:
• 1. Nivelul chimic sau molecular:
• - este format din diferite tipuri de atomi → se combină => molecule
complexe → se combină => organitele celulare.
• 2. Nivelul celular:
• - este format din celule
• - celula este unitatea morfologică, funcţională şi genetică a organismului
• - organismul uman are peste 200 de tipuri de celule.
• 3. Nivelul tisular:
• - este format din diverse tipuri de țesuturi
• - țesuturile sunt grupări de celule de același tip, care au ca scop îndeplinirea unei
anumite funcţii
• - din cele peste 200 tipuri de celule, se formează 4 tipuri fundamentale de ţesut:
• - țesutul epitelial
• - țesutul conjunctiv
• - țesutul muscular
• - țesutul nervos
• - fiecare tip de țesut are funcţii caracteristice.
• 4. Nivelul de organ:
• - organul este format din cel puţin 2 tipuri de ţesut (cel mai adesea 4)
• - reprezintă un centru funcţional ultraspecializat, cu funcţii specifice.
• 5. Nivelul de aparat sau sistem:
• - aparatul sau sistemul este format din mai multe organe care funcționează coordonat,
pentru a îndeplini aceeași funcţie
• - organismul uman are mai multe aparate și sisteme: sistemul osos, sistemul muscular,
sistemul nervos, sistemul endocrin, aparatul cardio-vascular, aparatul respirator, aparatul
digestiv, aparatul reno-urinar, aparatul genital.
• 6. Nivelul de organism:
• - este nivelul superior ce include toate celelalte nivele
• - reprezintă un tot unitar morfologic şi funcţional.
2.2. CELULA
• Definiție
• Celula este unitatea de bază, structurală, funcțională și genetică a tuturor organismelor vii ce îndeplinește
funcțiile organismului și are rolul de a înmagazina şi transmite informatiile genetice de la părinţi la urmaşi,
prin reproducere.
• Frecvent, celulele sunt integrate în ţesuturi, rareori existând singure (celulele sexuale: ovulul şi
spermatozoidul).
• Dimensiunile celulelor
• - sunt diferite în funcţie de rol, de factorii mediului extern, de starea fiziologică a organismului.
• - în medie sunt cuprinse între 20 - 30 microni
• - exemple:
• - celulele musculare: 10 - 12 cm.
• - celulele granulare din cerebel: 4 - 5 microni
• - limfocitele și eritrocite: 7 - 8 microni
• - neuronii din coarnele anterioare ale maduvei spinarii: 30 - 40 microni
• - ovulul: 180 - 200 microni
• Forma celulelor
• - iniţial este sferică, apoi se modifică în funcție de rolul
îndeplinit
• Celula sferică:
• - exemple:
• - ovocitul
• - leucocitul
• - adipocitul
• - condrocitul etc.
Figura 1. Adipocitul (celula grasă) este o celulă sferică
• Celula poliedrică:
- exemple:
•
- celulele spinoase din epiteliul malpighian
• - celule epidermale
• - celulele epiteliale ce formează epiteliu bucal
Figura 2. Celulele stratului spinos epidermic sunt celule poliedrice, ce nu sunt lipite
între ele ci se leagă prin spini intercelulari
• Celula turtită sau pavimentoasă:
• - exemple:
• - celulele endoteliale
• - celulele mezoteliale
Figura 3. Celula turtită sau pavimentoasă, cu citoplasmă
puțină
Celula stelată:
- exemplu: neuronul sau celula nervoasă

Figura 4. Neuronul - celula stelată

Celula fuziformă:
- exemplu: celula sau fibra musculară netedă sau miocitul
Figura 5. Miocitul - celulă fuziformă
Celula flagelată:
- exemplu: spermatozoidul
Figura 6. Spermatozoidul - celulă flagelată.
Celula piriformă:
- exemplu: celula purkinje din scoarța cerebeloasă
Figura 7. Celula piriforma
• Celula cubică:
- exemple:
•
- celulele epiteliului tiroidian
• - celulele plexurilor coroide
• - celulele din epiteliul canaliculului biliar din spatiul kiernan
Figura 8. Celule cubice
• Celula cilindrică:
• - exemple:
• - celula epiteliului mucoasei gastrice
• - celula epiteliului mucoasei intestinale
• - celula epiteliului mucoasei uterine
Figura 9. Celule cilindrice
• Celula caliciformă:
• - are forma unui caliciu de floare sau a unei cupe de șampanie
• - exemple:
• - celula mucoasă din epiteliul mucoasei intestinale
• - celula mucoasă din epiteliul mucoasei respiratorii
Figura 10. Celula caliciformă
• Celula piramidală:

• - exemple:
• - neuronii piramidali din scoarța cerebrală
• - celula secretorie din acinii seroși
Figura 11. Celula piramidală
• Celula neregulată:
• - este o celulă cu prelungiri mult ramificate care îi dau aspectul
neregulat
• - exemplu: celula pigmentară, numită și melanocit (pigmentul
secretat de melanocit este melanina, ce conferă citoplasmei
aspect brun închis)
Figura 12. Celula pigmentară
• Celula discoidală:
• - exemplu: hematia
• - hematia este o celulă anucleată
• - aspect:
• - din față este rotundă și mai slab colorată la mijloc
• - din lateral apare ca un disc biconcav
Figura. 13 Hematia
Clasificarea celulelor

• Celulele se clasifică în 2 categorii:

• - celule procariote: bacterii
• - celule eucariote: fungi, celulele vegetale și celulele animale
• Celulele eucariote, deci și celulele umane conțin un nucleu
(karyon = nucleu), iar cele procariotele nu au nucleu.
Structura celulei
• Celulele eucariote prezintă:
• - membrană citoplasmatică
• - citoplasmă
• - organite celulare:
• - reticulul endoplasmic
• - aparatul Golgi
• - lizozomi
• - mitocondrii
• - citoscheletul
• - nucleu
• Membrana celulară (plasmalema)
• - este formată 2 straturi de fosfolipide în care sunt dispersate molecule
proteice, ce se mişca liber între straturile lipidice (structura membranei
celulare se numește modelul „mozaicului fluid”)
• - rol:
• - permite sau nu (selectiv) pătrunderea sau ieșirea substanțelor în și/sau
din celulă
• - are proprietate de permeabilitate selectivă, adică unele substanţe pot
trece altele nu.
• Citoplasma:
• - este masa celulară fundamentală
• - este situată între nucleu şi membrană
• - este un sistem coloidal în care mediul de dispersie este apa iar faza dispersată
este un ansamblu de micelii coloidale ce se găsesc în mişcare browniană
• - în funcţie de organizare prezintă 2 componente:
• - citoplasma fundamentală = hialoplasma = citosol: este o soluție fluidă
sau gelatinoasă în care se găsesc organitele celulare și rețeaua de filamente
proteice nimită citoschelet
• - citoplasma structurală, reprezentată de organite celulare
• Organitele celulare se clasifică în:
• - organite comune
• - organite specifice
• Organitele celulare comune tuturor celulelor:
• - Reticulul endoplasmic
• - Ribozomii
• - Aparatul Golgi
• - Mitocondriile
• - Lizozomii
• - Centrozomul
• Organitele celulare specifice:
• - Miofibrilele
• - Neurofibrilele
• - Corpii Nissl (corpii tigroizi)
• Rolul organitelor celulare:
• - RE (neted sau rugos) are rol în funcție de localizare:
• - sinteza de steroizi - cel din glandele suprarenale și gonade
• - distrugerea materialelor toxice - cel din ficat
• - reglarea concentrației intracelulare de Ca2+ - cel din mușchi
• - Ribozomii: sediul sintezei proteice
• - Aparatul Golgi: preia produșii de sinteza din REN
• - Mitocondriile sunt „centralele energetice” ale celulei, convertind energia stocată în ATP
• - Lizozomii: digeră bacteriile periculoase, corpurile străine, particulele fagocitate și
organitele îmbătrânite
• - Centrozomul: are rol în diviziunea celulară
• - Miofibrilele sunt elemente contractile ale fibrelor musculare
• - Neurofibrilele formează o rețea în citoplasna neuronului cu
rol în transmiterea stimulilor
• - Corpii Nissl sau corpii tigroizi sunt echivalenți ai RE rugos
pentru celula nervoasă, având rol în sinteza de proteine
• - Incluziunile citoplasmatice cu caracter temporar, fiind
reprezentate prin granule de substanțe de rezervă, produși de
secreție și pigmenți.
• Nucleul:
• - este cel mai important organit din celulă deorece conține
materialul genetic sub formă de cromozomi
• - este delimitat de o membrană nucleară cu pori
• - conține nucleoplasmă cu 1 - 2 nucleoli
• Informația genetică din nucleu este sub formă de cromatină
(ADN și proteine numite histone). Când celula se pregătește să
se dividă, cromatina se condensează și formează cromozomii.
• Poziția nucleului în celulă:
• - centrală la majoritatea celulelor
• - excentrica la celule adipoase, la celulele mucoase
• Forma nucleului: este cea a celulei în care se află
• Numărul nucleilor în celule :
• – Celule mononucleate: majoritatea celulelor
• – Celule binucleate: hepatocitele
• – Celule polinucleate: fibra musculară striată, osteoclastul
• – Celule anucleate: hematia adultă
• Rolul nucleului: în transmiterea informației genetice
Diviziunea celulară

• Reproducerea organismului are la bază reproducerea celulară.

• Perioada ce se derulează între două diviziuni se numește ciclul
celular.
• Ciclul celular cuprinde:
• - interfaza
• - diviziunea propri-zisă
• Interfaza
• - reprezintă intervalul dintre 2 mitoze consecutive
• - durează 90% din viața celulei
• - În interfază:
• - celula se pregăteşte de diviziune, fiind foarte activă din punct de vedere metabolic
• - nucleul are o structură optic uniformă
• - cromozomii sunt despiralizați, doar nucleolii fiind vizibili
• - interfaza este formată din 3 perioade:
• - perioada G1 (presintetică): se sintetizează intensiv ARNm, proteine și enzime, se
acumulează ATP și crește numărul de organite celulare
• - perioada S (sintetică): are loc replicarea ADN-ului
• - perioada G2 (postsintetică): se sintetizează tubulinele, actina şi miozina
• Diviziunea propriu-zisă
• - durează 10% din viața celulei
• - poate fi:
• - directă (amitoza)
• - indirectă (mitoza și meioza)
• Amitoza:
• - este rară
• - se întâlnește la celulele maligne
• - se poate realiza prin clivare sau prin ștrangulare
• Mitoza:
• - este caracteristică celulelor somatice, care sunt celule diploide
• - estte diviziunea indirectă prin care dintr-o celula mamă diploidă iau
naștere 2 celule fiice tot diploide
• - are 4 faze:
• - profaza: se formează fusul de diviziune
• - metafaza: se scindează cromozomii
• - anafaza: migrează cromozomii spre polii fusului de diviziune
• - telofaza: se formează peretele care separă cele 2 celule fiice
• Meioza:
• - este diviziunea indirectă în care dintr-o celulă mamă diploidă
iau naștere 4 celule fiice haploide

• * celulele diploide au 2n cromozomi

• ** celulele haploide au n cromozomi
2.3. ȚESUTURILE
• Definiție
• Țesutul reprezintă o grupare de celule și elemente intercelulare
interconectate, care au aceeași origine, formă și structură și îndeplinesc
aceleași funcții.
• Țesuturile iau naștere ca urmare a multiplicării și diferențierii celulelor din
foițele embrionare;
• În cadrul unui țesut, celulele care îl formează sunt legate între ele prin
intermediul unor prelungiri citoplasmatice și al unei substanțe intercelulare.
• Această substanță intercelulară se numește:
• - când este în cantitate mică - substanță de ciment
• - iar când este în cantitate mare - substanță fundamentală
• Clasificare
• Sunt 4 tipuri fundamentale de țesuturi:
• - țesut epitelial
• - țesut conjunctiv
• - țesut muscular
• - țesut nervos
• La care se adaugă:
• - țesutul osos
• - țesutul cartilaginos
• - țesutul adipos
• - sângele
• Caracterizare, localizare și rolul țesuturilor fundamentale
• Ţesutul epitelial
• - este constituit din unul sau mai multe straturi de celule epiteliale, legate între ele, așezate pe o
membrană bazală
• - funcții:
• - unele au rol în absorbţia substanţelor hrănitoare (ex. mucoasa intestinală)
• - rol secretor
• - rol senzorial
• - învelesc suprafețele;
• - formează epiderma la contactul cu mediul extern
• - căptușesc cavitățile care comunică cu exteriorul (tub digestiv, cai aeriene, genitale și urinare)
• - căptușesc cavitățile închise (inima, vase sangvine și limfatice, pericard, pleura, peritoneu)
• - formează parenchimul glandelor și receptorii analizatorilor
• - după funcţiile îndeplinite, țesutul epitelial se împarte în:
• - țesut de acoperire (derma, mucoasa gastrică),
• - țesut secretor (glande)
• - țesut senzorial (unele organe de simţ - mucoasa nazală).

• - pot fi:
• - unistratificate: mucoasa intestinală, a uterului, a vezicii biliare etc.
• - pluristratificate: derma, mucoasa gastrică etc.
• - pseudostratificate: mucoasa traheală, mucoasa bronhiilor etc.
Figura 1. Țesut epitelial
• Ţesutul muscular
• - este format din celule musculare, numite fibre musculare
• - funcția: contracţia musculară, care are rol în locomoţie şi îndeplinirea diverselor
activități
• - localizare: în mușchi
• - clasificare: 2 tipuri fundamentale:
• - țesut muscular striat (în componența mușchilor scheletici)
• - țesut muscular neted (în componența viscerelor).
• - caracteristici:
• - țesut muscular striat are contracţie voluntară, conştientă
• - țesut muscular neted are contracţie involuntară
• Ţesutul nervos
- este format dintr-un ansamblu de neuroni și celule gliale
- funcție: realizează integrarea organismului în mediu
• Neuronii:
• - celule specializate in generarea si conducerea impulsurilor nervoase;
• - prezintă:
• - corp celular
• - un axon
• - dendrite
• Corpii neuronilor formează substanța cenușie a sistemului nervos, iar axonii și
dendridele formează fibrele nervoase (nervii și substanța albă)
• Neuronii interacționează între ei și cu alte celule prin sinapse.
•
• Celulele gliale:
• - sunt în număr mai mare decât neuronii
• - au forme și mărimi diferite
• - functii:
• - sprijină activitatea neuronilor
• - susțin și hrănesc neuronii
• - sintezează mielina
• - fagocitează neuronii distruși
• Ţesutul conjunctiv
- este cel mai variat şi cel mai întins tip de ţesut, care formează oasele, cartilajele,
tendoanele, ligamentele
• - este format din: celule conjunctive + substanţa fundamentală (în spaţiile dintre
celule) + fibre de colagen, reticulină, elastină (străbat substanţa fundamentală)
• Caracteristici:
• - conține aprox. 1/3 din cantitatea totală de apă a corpului omenesc
• - după consistenţa substanţei fundamentale, se clasifică în:
• - țesut conjunctiv dur
• - țesut conjunctiv semidur
• - țesut conjunctiv moale
• - țesut conjunctiv fluid.
• Ţesutul conjunctiv dur:
• - formează oasele
• - este de 2 feluri:
• - compact
• - spongios
• Ţesutul conjunctiv semidur:
• - formează cartilajele
• - este de 3 feluri:
• - țesutul fibros - bogat în fibre, ceea ce îi conferă o rezistenţă crescută
• - țesutul elastic - bogat în fibre de elastină ceea ce îi conferă elasticitate
• - țesutul hialin - aspect translucid, albicios şi elasticitate redusă.
• Ţesutul conjunctiv moale:
• - are funcţii variate
• - este de mai multe tipuri:
• - ţesut lax
• - ţesut fibros
• - ţesut elastic
• - ţesut adipos
• - ţesut reticulat.
• Țesutul conjunctiv fluid:
• - sângele
• Rolul țesutului conjunctiv:
• - leaga diferitele țesuturi și organe, asigurând unitatea organismului
• - rol trofic datorită rezervelor de grăsimi din celulele adipoase, dar și
datorită participării la metabolismul diferitelor substanțe
• - asigură rezistența sistemului locomotor
• - protejează diferite organe (rinichi, mușchi, creier)
• - rol de apărare (prin fagocitoză), distrugând atât microbii, cât și
celulele moarte din țesuturile în care se găsește
• - rol în regenerarea elementelor figurate sanguine
 2.3.1. SÂNGELE
• Definiție
• Sângele este un țesut sub formă lichidă format din:
• - plasmă
• - elemente figurate.
• Împreună cu limfa și lichidul interstițial, sângele formează mediul intern
al organismului.
• Etimologie
• - latină: sanguis
• - greaca veche: ema
• Proprietățile sângelui
• A) Culoare: roșie
• B) Miros: specific
• C) Gust: sărat
• D) Ph: slab alcalin
• E) Vâscozitate: între 3,5 și 5,4; crește la
temperaturi scăzute
• F) Greutate specifică (densitate): la femei – 1057, la bărbați – 1061; este determinată de elementele
figurate,eritrocitele în special, proteinele plasmatice și apă.
• G) Viteza de curgere a sângelui: depinde de locul unde se dispun eritrocite, față de axul central al
fluxului sanguin
• H) Volumul sanguin:
• - sângele reprezintă circa 7% din greutatea corporală (la un adult cu o G medie de 70 kg, cantitatea de
sânge este de 4,9 l.
• - cea mai mare parte a sângelui circulă activ în sistemul vascular, iar o mică parte este stocată ca rezervă
în organele cu structură diverticulară (splină, unele vase abdominale, plexul subpapilar tegumentar).
• - sângele este repartizat astfel:
• - în repaus: 40% în sistemul muscular, 30% în sistemul nervos, renal suprarenal și tiroidian, 20%
în organele abdominale și 10% în sistemul coronarian
• - în efort fizic: volumul circulant crește mult în mușchi, plămâni, rinichi, creier și în vasele
coronare
• - volemia variază fiziologic, în funcție de sex (este mai mare la
bărbați), vârsta (scade cu înaintarea în vârstă) , mediul geografic (este mai mare
la locuitorii podișurilor înalte).
• - volumul normal de sânge se numește normovolemie
• - în unele stări patologice, volumul sângelui poate scădea (hipovolemie)
sau crește (hipervolemie)
• I) Presiunea osmotică: 300 miliosmoli/litru și are rol important în schimburile
de substanțe dintre capilare și țesuturi.
• J) Presiunea coloid osmotică: 25 mmHg și rol important în procesul de schimb
capilar
• Compoziție
• - este format din:
• A. Plasmă
• B. Elemente figurate.
• - raportul dintre volumul plasmei și cel al elementelor figurate se
determină este exprimat prin termenul de hematocrit:
• - valoare normală: 46%
• - determinare: din sânge recoltat dimineața, pe nemâncate,
centrifugat la 3000 turații/minut.
• - creșterea valorii: hemoconcentrație
• - scăderea valorii: hemodiluție
• A. Plasma
• B. Elementele figurate:
• - eritrocite (hematii, globule roșii)
• - leucocite (globule albe)
• - trombocite (plachete sanguine)
• A. Plasma sanguină
• - lichid galbui ce conține ioni, substanțe organice și anorganice
• - volumul plasmatic: aprox. 5% din greutatea corporala sau 41
ml/kgcorp, (un adult de 70 de kg are o cantitate de aprox. 3500 ml
plasmă)
• - este constituită: din apă (90%) și reziduu uscat (10%), din care
9% sunt substanțe organice (proteine, lipide, glucide, produși
intermediari de metabolism) și 1% sunt substanțe anorganice
(cloruri, fosfați, sulfați, bicarbonați de Na, K, Ca, Mg, Fe, etc.) .
• Cele mai importante substanțe din plasmă sunt proteinele, numite
proteine plasmatice.
• Ele sunt un amestec foarte complex, care include proteine simple și
proteine complexe (glicoproteine și lipoproteine):
• - albuminele: 45 g/litru; au G moleculară mică; sunt sintetizate în ficat
• - globulinele: 27 g/litru; sunt constituite din fracțiunile alfa, beta și gama;
sunt sintetizate în ficat cu exceptia gama-globulinelor care sunt produse
de celulele sistemului reticulohistiocitar
• - fibrinogenul: 3 – 5 g/litru; este sintetizat în ficat.
• Rolul proteinelor plasmatice:
• - controlează schimburile hidro-electrolitice dintre plasmă și lichidele
interstițiale
• - transportă o serie de substanțe plasmatice: hormoni, vitamine, cupru,
colesterol, calciu, fier etc.
• - apărare antiinfecțioasă prin anticorpi specifici
• - rezervă de aminoacizi pentru întregul organism
• - funcții specifice prin: enzime, factori ai coagulării, hormonii
• - controlul hematopoezei
• - controlul tensiunii arteriale.
• B) Globulele roșii numite și eritrocite sau hematii
• - celule anucleate
• - nu este capabil de sinteză proteică
• - metabolismul său este foarte redus, consumând foarte putin oxigen
• - diametrul mediu: 7μ, cu grosimea la margine de 22 μ și la centru de 1 μ.
• - formă: disc biconcav, asigurând o mare suprafață de schimb (120 μ2) față
de volumul hematiei (83μ3), pentru a favoriza funcția de transport al gazelor
• - număr: aprox. 5 milioane/mm3 (la bărbat) și 4,5 milioane/mm3 (la femeie);
variază în funcție de sex, efort fizic, alimentație; creșterea se numește
policitemie (poliglobulie); scăderea determină anemia
• - structură:
• - membrana celulară de natură lipoproteică,
cu structuri mucopolizaharidice pe suprafața
sa, care confera specificitatea grupelor sanguine
• - citoplasma care prezintă o rețea
lipoprotidică, în ochiurile căreia se găsește
hemoglobina; conține organite celulare
• Hemoglobina:
• - este o cromoproteină
• - reprezintă 80-90% din substanța solidă a hematiei
• - fiecare hematie conține aprox. 30 μμg (un adult de 70 kg cu un număr
normal de hematii va avea o cantitate de 750 g hemoglobină)
• - este constituită din 4 subunități, fiecare subunitate fiind formată din:
• - hem: o porfirină care conține fier
• - globina: o proteina din grupul histone
• - rol: de transportor de O2 și de participant la transportul CO2.
• - O2 este legat de catre fierul moleculei de hemoglobina sub
forma unei combinații labile denumită oxihemoglobină, de
culoare roșie aprinsă
• Sângele normal conține:
• - 16g % hemoglobină la bărbat
• - 14g % hemoglobină la femeie.
• Concentrația scăzută a hemoglobinei se întâlnește în anemii.
• Concentrație crescută de hemoglobină se întâlnește în policitemii.
• Eritropoieza și hemoliza

• Eritropoieza este procesul de producere a hematiilor.

• Hemoliza este procesul de distrugere a hematiilor.
• Între cele 2 procese există un echilibru în organism, pentru a menține numărului constat
de eritrocite în sângele circulant.

• Durata medie de viață a hematiilor este de 120 de zile, după care hematiile îmbătrânite
sunt distruse în sistemul reticulohistiocitar (splină).
• Zilnic, în organism se produc aproximativ 2.000.000.00 de hematii.
• Zilnic se distrug cam 1% din hematiile circulante.
• GLOBULELE ALBE
• Leucocitele sau globulele albe sunt celule dotate cu
nucleu și activitate metabolică intensă.
• Numărul leucocitelor este de 5000-8000/mm3.
• Scăderea numărului leucocitelor sub 4000/mm3 se
numește leucopenie.
• Creșterea numărului leucocitelor peste 10000/mm3 se
numește leucocitoză.
• Tipuri de leucocite:
• - leucocite polinucleare:
• → neutrofile: 60-70%
• → acidofile: 1-3%
• → bazofile: 0,5 1%
• - leucocite mononucleare:
• → limfocite: 20-30%
• → monocite: 2-8%
• Neutrofilele (polimorfonucleare neutrofile, PMN)
• - durata vieții PMN în circulație este de câteva ore,
după care cele mai multe străbat endoteliul capilar prin
procesul de diapedeză și ajung în spațiile interstițiale.
• - au mare sensibilitate la prezența bacteriilor în
organism
• - pătrunderea și înmulțirea germenilor determină
creșterea numărului PMN din sânge
• Eozinofilele:
• - sunt asemănătoare ca morfologie cu PMN, dar au în citoplasmă granulații
mai mari care se colorează intens cu eozina și conțin enzime.
• - numărul eozinofilelor din sânge crește în boli parazitare și alergice.
• Bazofilele ( polimorfonucleare bazofile):
• - sunt asemănătoare structural cu PMN, dar au în citoplasmă un număr
mic de granulații mari, care se colorează intens cu coloranți bazici și conțin
enzime:,heparină, histamină
• - numărul lor crește în stadiile tardive ale inflamațiilor.
• Limfocitele
• - se produc în ganglionii limfatici, splină, amigdale, măduva roșie osoasă.
• - durata de viață: de la câteva ore la câțiva ani.
• - intră în sânge prin vasele limfatice
• - o parte se pierd în lumenul intestinal și în plămâni
• - altele sunt fagocitate
• - altele proliferează
• - unele din ele se tranformă în celule producătoare de anticorpi
• - creșterea numărului limfocitelor circulante se numește limfocitoză și apare în infecții
acute și cronice.
• Monocitele
• - sunt celule mari, cu granulații foarte fine
• - se produc în măduva osoasă și în organe limfopoietice
• - rămân în circulație aproximativ 24 h
• - apoi migrează în țesuturi și se transformă în macrofage
• - rol: fagocitează bacterii și resturi celulare mai mari.
• TROMBOCITELE
• - sunt cele mai mici elemente figurate ale sângelui
• - sunt lipsite de nucleu
• - au în citoplasmă granulații mici.
• - se produc în măduva hematogenă
• - număr: aproximativ 200.000 – 400.000/mm3
• - durată de viață: aproximativ o săptămână
• - sunt distruse în splină
 PROPRPIETĂȚILE SÂNGELUI
• 1. Culoare: roșie deschis datorită hemoglobinei eritrocitare.
• 2. Densitate: 1,051-1,061, ce depinde de numărul elementelor figurate din
sânge.
• 3. Vâscozitatea asigură circulația optimă a sângelui
• 4. pH: între 7,35-7,45
• 5. Presiunea osmotică: 300 mlOSM/l
• 6. Presiunea coloidosmotică: 25-30 mmHg
• 7. Viteza de sedimentare a hematiilor (VSH): la bărbați:1-10 mm/h, la femei: 2-
13 mm/h.
 FUNCTIILE SANGELUI
• 1. Funcția respiratorie:
• - sângele transportă gaze respiratorii: O2 de la plămâni la țesuturi și
CO2 de la țesuturi la plămâni
• 2. Functia excretorie:
• - sângele transportă produșii de metabolism de la țesuturi la organele
excretorii
• 3. Funcția nutritivă
• - sângele transportă de la mucoasa intestinală la țesuturi substanțele nutritive
(aminoacizi, monozaharide, acizi grași)
• 4. Funcția de menținere a mediului intern prin:
• - echilibrul acidobazic,
• - echilibrul hidroelectrolitic,
• - echilibrul hidrocoagulant.
• 5. Funcția de termoreglare:
• - sângele menține temperatura corpului la 37° C
• 6. Funcția de apărare antiinfecțioasă:
• - sângele este o barieră în calea agresiunii agenților patogeni
• - sângele intervine prin mecanisme, fie nespecifice (la care participă
neutrofilele, limfocitele, macrofagele), fie specifice ce presupun participarea
unor protenie
specifice de tipul anticorpilor.
• 7. Funcția de reglare a funcțiilor circulatorie și respiratorie:
• - prin mecanisme neuroendocrine umorale.
• 8. Funcția integrativă:
• - sângele asigură unitatea întregului organism.
• 9. Funcția de transport:
• - transportă gazele respiratorii (O2 și CO2)
• - transportă nutrienți, apă și produși de catabolism: sângele se încarcă la nivelul
tractului digestiv cu nutrienți (proteine, lipide, glucide, vitamine, minerale etc.)
și apă, pe care îi transportă a organe și țesuturi; de la nivelul organelor și
țesuturilor sângele transportă produșii reziduali rezultați din metabolism la
rinichi, de unde vor fi eliminați.
- transportă molecule în curs de maturare de la un organ la altul pentru a
putea fi folosite în procesele fiziologice (exemplu: vitamina D, produsă în
tegumente, este transportată la ficat, apoi la rinichi pentru fi transformată în
vitamină D activă).
• Rolul proteinelor plasmatice
Albuminele:
• - rol de transport al unor substanțe minerale (Cu, Ca, Fe), hormoni, pigmenți biliari, precum
• - rol în presiunea coloid-osmotică a sângelui
• Globulinele:
• - rol în transportul substanțelor
• - rol în coagulare
• - contribuie la presiunea osmotică
• - gamaglobulinele, numite și imunoglobuline (Ig), sunt suportul chimic al anticorpilor
Fibrinogenul:
• - rol în coagulare
 2.3.2. SISTEMUL OSOS
• Sistemul osos este alcătuit din:
• - totalitatea oaselor din organism (aproximativ 200)
• - articulațiile dintre acestea.
• Oasele sunt organe dure, rezistente, de culoare albă-gălbuie, ce reprezintă partea pasivă a
aparatului locomotor.
• Partea anatomiei care se ocupă cu studiul oaselor se numește osteologie.
• Rolurile oaselor:
- determină forma, dimensiunile și proporţiile corpului și ale diferitelor sale segmente;
- servesc ca sprijin pentru întregul corp și pentru părțile moi;
- alcătuiesc cavități ce protejează anumite organe delicate (creier, inimă);
- servesc ca element de inserție pentru mușchi, contribuind astfel la funcția de locomotorie
- constituie rezerva calcică a organismului.
• Clasificarea oaselor:
a) După raporturi și dimensiuni se clasifică în:
• - oase lungi
• - oase plane
• - oase scurte
• b) După caracterele și situarea în organism sunt:
• - oase pneumatice
• - oase sesamoide
• - oase suturale
• - oase neregulate
• 1. Oasele lungi

• Lungimea este mai mare decât lățimea și grosimea.

• Osul lung prezintă:
• - un corp sau diafiza
• - 2 extremități sau epifize
• - metafiza (zona dintre diafiză și cele 2 epifize)
• Oasele lungi se întâlnesc la nivelul membrelor și au rol de pârghii de viteză în diferite mișcări.
• Exemple:
• - humerusul
• - ulna
• - radiusul
• - femurul
• - tibia
• - peroneul
• 2. Oasele plane
• Lungimea și lățimea sunt aproape egale între ele, dar depășesc grosimea.
• Oasele plane sunt turtite și prezintă 2 fețe și un număr variabil de margini și
unghiuri
• Au 2 funcții:
• - servesc la formarea cavităților de protecţie (de exemplu craniul)
• - oferă inserție pentru un mare număr de mușchi (de exemplu scapula)
• Exemple:
• - osul coxal, scapula, osul frontal, oasele parietale, oasele temporale,
osul occipital, coastele, sternul
• 3. Oasele scurte
Au cele 3 dimensiuni aproape egale, având o formă aproape
cubică.
• Se găsesc în regiuni unde este necesară o mare soliditate și unde
există mișcări foarte variate însă cu amplitudine mică: coloana
vertebrală, carp, tars.
Exemple de oase scurte:
• - oasele carpiene, oasele metacarpiene, oasele tarsiene,
oasele metatarsiene, falangele, vertebrele
• 4. Oasele pneumatice
• Sunt oase neregulate ce prezintă în interior cavități
cu aer, tapetate cu membrane mucoase.
• Exemple:
• - osul frontal, osul etmoid, osul sfenoid, osul
maxilar etc.
• 5. Oasele sesamoide
• Sunt de obicei mici, ce se află în apropierea unor articulații (sesamoide
periarticulare) sau în tendoanele unor mușchi (sesamoide intratendinoase).
• Unele se află în grosimea capsulei articulare și se pot uni cu capul articular.
• Altele sunt adâncite în tendoanele mușchilor ce trec pe deasupra
articulației.
• Exemple:
• - rotula (patella), unele oase de la nivelul mâinii și piciorului.
• 6. Oasele suturale
• Aceste oase se mai numesc și oase wormiene.
• Sunt oase mici, plane şi inconstante.
• Se dezvoltă fie la nivelul suturilor craniului (în special în sutura
lambdoidă) fie la nivelul fontanelelor.
• Mai există un grup de oase wormiene, numite oase insulare,
care se dezvoltă în centrul oaselor bolții craniene (în special în
parietal și frontal).
• 7. Oasele neregulate
• Au formă neregulată și arhitectură complicată,
neputând fi încadrate în nici unul din grupurile
descrise.
• Exemple:
• - osul palatin, osul sfenoid
• Structura oaselor
• Oasele sunt constituite din 3 elemente:
• - periost
• - pericondru (endoost)
• - măduvă
• Periostul este o membrană fibroasă care învelește osul la exterior, cu excepția
suprafețelor articulare și a locului de inserție musculară. Periostul aderă de os.
• La nivelul articulațiilor, periostul se continuă cu capsula articulară.
• Grosimea periostului variază in funcție de natura oaselor.
• Periostul este foarte bogat vacularizat și inervat.
• Roluri:
• - de a proteja osul de frecarea cu structurile moi
• - în osteogeneză
• - în nutriția osului
• - în formarea calusului (în caz de fracturi).
• Pericondrul (endoost)
• Este constituit din:
• - țesut conjunctiv fibros
• - fibre elastice
• - vase de sânge
• -nervi.
• Măduva oaselor
• Este o substanță moale, semifluidă și buretoasă, bogată în elemente sanguine
care umple cavitățile oaselor spongioase și cavitatea medulară a oaselor lungi.
• Este de 3 feluri:
• - Măduva roșie: se află în toate cavitățile osoase ale fătului și copilului până la 7
ani, iar la adult în oasele mici, în oasele plane și în epifizele oaselor lungi; are rol
hematopoietic.
• - Măduva galbenă: se găsește în oasele adultului și conține rezervor de
grăsime
• - Măduva gelatinoasă: se găsește la bătrâni
•
• Funcții măduvei osoase:
• - participă la osteogeneză
• - participă la procesele de reparare osoasă la adulți
• - are rol hematopoieză
• - reprezintă un rezervor de grăsime
• Masa osoasă dintre periost și endoost este constituită
din:
• - lamele osoase concentrice
• - lamele osoase radiare
• - celule generatoare de os
• - celule distrugătoare de os.
• Celulele formatoare de os se numesc osteoblaste și au
rolul de a capta mineralele osteoformatoare, precum: Ca, P,
Mg, carbonați, care formează complexe calci-fosfo-
carbonatice.
• Prin îmbătrânire, osteoblaste se ransformă în osteocite (își
diminuează activitatea).
• Osteoclastele sunt celulele dizolvante de os,
ce intervin în demineralizarea oaselor, intervenind în
restabilirea echilibrului ionic al plasmei sanguine.
• Compoziția chimică a oaselor
• Oasele sunt compuse din:
• - substanța fundamentală
• - sistemul fibrilar.
• Substanța fundamentală este compusă din:
• - substanțe organice (aproximativ 35%):
• - oseină (scleroproteina insolubilă în apă rece, dar solubilă în apă
caldă), cu structură granuloasă sau filamentoasă,
• - osteomucoid (un proteinozaharid sulfatic)
• - substanțe minerale (aproximativ 65%): fosfați, carbonați și cantități
foarte mici de fluorură și clorură de calciu, hidroxiapatite cu Ca, Mg, P,
F, S.
• Se poate spune ca substanțele organice dau elasticitate oaselor, iar
sărurile minerale rezistență.
• Sistemul fibrilar
• - este compus din colagen, sub formă de fibre
și fibrile grupate în fascicule, pe care sunt fixate
substanță mineralizantă, celulele osoase etc.
• În funcție de numărul canalelor intraosoase,
țesutul osos se împarte în:
• - sistem osos haversian, cu multiple canale
• - sistem osos nehaversian, cu puține canale, mai
compact.
• Proprietățile fizice ale oaselor
• - rezistență
• - elasticitate
- capacitate de a vindeca fracturile prin formarea
de calus
• Totalitatea oaselor formează scheletul.
• Scheletul osos se împarte în:
• scheletul capului: se împarte în:
• neurocraniu (format din cutia craniană);
• viscerocraniu (format din oasele feței);
• scheletul trunchiului cuprinde:
• coloana vertebrală: un ax flexibil și rezistent care susține corpul, protejează
măduva spinării și execută diferite mișcări ale trunchiului și capului; este
formată din 33 - 34 de vertebre grupate în 5 regiuni: cervicală, toracală,
lombară, sacrală și coccigiană; corpul vertebrei are 2 fețe de articulare; între 2
vertebre se află discurile intervertebrale; primele 2 vertebre (atlas și axis) sunt
diferite față de celelalte și asigură mobilitatea și articularea craniului cu coloana
vertebrală
• coastele: în număr de 12 perechi; se întind de la coloana vertebrală până la
stern
• sternul
• bazinul: este format din osul sacru și 2 oase coxale
• scheletul membrelor este format din:
• scheletul membrelor superioare, format din:
• - centura scapulară: clavicula și scapula
(omoplat)
• - scheletul membrului superior liber
• scheletul membrelor inferioare este format din:
• centura pelvină, formată din 2 oase coxale
• scheletul membrului inferior liber
 2.3.3. SISTEMUL MUSCULAR

• Mușchii reprezintă aproximativ 40-

45% din greutatea corpului.
• Mușchii sunt alcătuiți dintr-un țesut specializat, ce are
funcția de a efectua mișcări. În efectuarea mișcării,
toate celulele musculare se contractă, transformând
energia chimică în energie mecanică
• Corpul uman conține peste 650 mușchi.
• Clasificare
• După structură:
• Mușchi striați: mușchii scheletici
• Mușchi netezi: mușchii care intră în alcătuirea organelor interne
• Mușchi cu structură mixtă (țesut striat și neted): mușchiul cardiac
• După modul de inserție a tendoanelor:
• Mușchi cu un singur punct de prindere
• Mușchi cu 2 puncte de prindere: m. biceps
• Mușchi cu 3 puncte de prindere: m. triceps
• Mușchi cu 4 puncte de prindere: m. cvadriceps
• După tipul oaselor pe care se inseră:
• Mușchi lungi
• Mușchi lați
• Mușchi scurți
• După formă:
• Mușchi fusiformi
• Mușchi orbiculari
• Mușchi pătrați
• Mușchi triunghiulari
• Mușchi dințați
• Mușchi romboizi
• Structura mușchilor
• Mușchii sunt formați din:
• - corpul muscular, numit și venter: este mușchiul
propriu-zis, ce are rol contractil
• - tendoane: au rol de a transmite forța musculară la
oase
• - anexe: sunt formațiuni auxiliare ce ajută activitatea
musculară.
• A. Mușchii scheletici
• - sunt alcătuiți din fibre musculare striate și țesut conectiv
• - sunt mușchi voluntari, care se inseră pe oase
• - realizează mișcarea corpului și a segmentelor sale
• - unitatea morfo-funcțională a mușchiului striat este sarcomerul
• - majoritatea mușchilor scheletici se atașează la 2 oase, între care există o
articulație
• - inserția mușchiului pe osul fix se numește origine
• - inserția mușchiului pe osul mobil se numește inserție
• Structura microscopică:
• - fibrele musculare au un aspect striat, aspect dat de distribuția miofibrilelor
• - miofibrilele sunt filamente de actină și miozină
• - miofibrilele sunt astfel dispuse încât între sarcomere apar benzi întunecate
• Funcțiile mușchilor scheletici:
• • mișcarea
• • menținerea posturii (adică menținerea tonusului muscular; tonusul muscular
este starea de contracție parțială a mușchilor în repaus)
• • producerea de căldură (prin reacția de scindare a ATP)
• B. Mușchii netezi
• - nu prezintă striații
• - nu sunt atașați de oase
• - acționează mai lent decât mușchii striați
• - pot rămâne contractați pentru o perioadă mai lungă de timp
• - activitatea lor este controlată de sistemul nervos autonom
• - intră în structura organelor interne: stomac, intestine, căi biliare, vase de
sânge, căi urinare, arbore bronșic etc.
• Funcții:
• - deplasarea alimentelor ingerate de-a lungul tubului digestiv
• - contracția uterului
• - dilatarea și contractarea vaselor sanguine, etc
• C. Mușchiul cardiac
• - se găsește exclusiv la nivelul inimii.
• - este mușchi striat
• - fibra musculară prezintă ramificașii
• - este mușchi involuntar ce se contractă rapid și foarte puternic
• - fibrele musculare cardiace prezintă
benzi intunecate situate între ele
denumite discuri intercalare.
• Structura microscopică a fibrei musculare
• - țesutul muscular este format din celule contractile, numite fibre
musculare
• - fibra musculară conține 2 tipuri de miofilamente:
• filamentele de miozină care sunt filamente groase
• filamentele de actină care sunt subțiri
• La microscop:
• - fibrele musculare conțin numeroase aranjamente de miofilamente,
paralele și despărțite de o bandă întunecată numită banda Z
• - porțiunea
din miofibrilă cuprinsă între 2 benzi Z reprezintă un sarcomer
• Sarcomerul
• - este unitatea funcțională și contractilă a mușchiului scheletic
• In timpul contracției, cele 2 tipuri de miofilamente (actina și miozina)
alunecă unele către celelalte, sarcomerul se scurtează și astfel are loc
contracția musculară.
• In timpul relaxării, sarcomerul revine la lungimea inițială.
• Pentru contracția musculară este nevoie de Ca și energie:
• - Ca este eliberat din reticulul endoplasmatic în citoplasmă
• - energia este obținută prin scindarea moleculelor de ATP
• Placa motorie
• - reprezintă “sinapsa” dintre terminațiile axonilor
neuronilor motori și membrana fibrei musculare
• - mediatorul chimic este acetilcolina
• - acetilcolina stimulează canalele de sodiu care inițiază
depolarizarea membranei și declanșează potențialul de acțiune
• - potențialul de acțiune activează canalele de Ca2+
• - CA2+ inițiază contracția musculară
• Modul de fixare al mușchilor
• Corpul mușchiului este liber, dar extremitățile se fixează prin tendoane de:
• - oase: mușchii scheletici
• - piele: mușchii pieloși
• - membrane fibroase: membrane interosoase la antebraț și la gambă
• - fasciile de înveliș regionale
• - septurile intermusculare
• - tendoane: mușchii lombricali
• Locul de fixare se numește inserție
• Uneori tendonul este foarte redus, încât macroscopic nu se vede; în
acest caz se vorbește de o inserție "cărnoasă".
• În majoritatea cazurilor tendonul este bine dezvoltat, este necontractil
și inextensibil, de culoare albă, foarte rezistent, de structură conjunctivă
fibroasă.
• Tendonul poate fi:
• - cilindric sau turtit pentru mușchii lungi
• - lamă lărgită pentru mușchii lați (aponevroză)
• Proprietățile fibrei musculare
• Contractilitatea: capacitatea mușchilor de a-și scurta lungimea (a se contracta)
• Extensibilitatea: capacitatea fibrelor musculare de a se întinde, de a-și mări lungimea
• Elasticitatea: capacitatea mușchiului de a reveni la lungimea inițială în starea de relaxare
• Excitabilitatea: capacitatea mușchiului de a răspunde la un stimul
• Conductibilitatea: capacitatea de a conduce impulsurile electrice
• Troficitatea: capacitatea de a-și păstra structura normală
• Tonicitatea: capacitatea de a-și păstra o stare de contracție ușoara și permanentă
• Plasticitatea: capacitatea mușchilor netezi vicerali de a-și menține constantă tensiunea la
diferite grade de distensie
• Compoziția chimică a mușchilor
• - 75–80% apă
• - 20–25% substanță uscată
• Substanța uscată:
• - substanțe organice: proteine contractile (actină, miozină),
proteine necontractile,
lipide (fosfolipide), glucide (glicogen), mioglobină și
miogen
• - substanțe anorganice: diferite săruri de potasiu, Mg și Ca.
• Rolul mușchilor
• - efectuează mișcarea
• - dau formă corpului,
• -dau stabilitate articulațiilor
• - produc căldură
• - mențin poziția corpului prin tonusul muscular
• După modul de mișcare în raportul dintre membre și corp, mușchii execută mișcări
• - de abducție
• - de adducție
• Sistemul muscular
• Sistemul muscular este alcătuit din totalitatea mușchilor
corpului uman și reprezintă partea activă a sistemului
locomotor.
• Mușchii nefolosiți se atrofiază cu timpul.
• În corpul uman se găsesc aproximativ 500 de mușchi
scheletici.
• Mușchii corpului uman sunt:
• - mușchii feței
• - mușchii gâtului
• - mușchii umărului
• - mușchii spatelui
• - mușchii toracelui anterior
• - mușchii abdomenului anterior
• - mușchii brațului
• - mușchii antebrațului
• - mușchii mâinii
• - mușchii bazinului
• - mușchii coapsei
• - mușchii gambei
• - mușchii piciorului
• Mușchii feței
• ► Muşchiul occipitofrontal: are 2 părţi: -anterioară care acoperă osul
frontal și trage pielea capului spre anterior, ridică sprâncenele şi
încreţește pielea capului pe orizontală și posterioară care se sprijină pe
osul occipital şi care trage pielea craniului spre posterior
► Muşchiul corugator al sprâncenei: coboară sprânceana şi încreţeşte
pielea frunţii pe verticală
► Muşchiul orbicular al ochiului: închide pleoapele
• ►Muşchiul ridicator al pleoapei superioare: ridică pleoapa
superioară.
• ► Muşchiul zigomatic mic: ridică buza superioară
► Muşchiul zigomatic mare: ridică comisura bucală şi o trage înspre lateral
► Muşchiul ridicător al buzei superioare: ridică buza superioară
► Muşchiul buccinator: apropie obrajii de molari şi de buze, ca pentru a sufla
sau a aspira şi trage comisurile buzei înspre lateral; facilitează masticaţia, prin
împingerea alimentelor dintre dinţi, împiedicându-le astfel să rămână între dinţi şi
obraji.
► Muşchiul rizorius: trage comisura bucală înspre lateral, ca pentru a mesteca.
► Muşchiul orbicular al gurii: acţionează ca un sfincter, închide buzele şi
permite mişcarea acestora înspre partea anterioară, ca pentru a fluiera, dă
buzelor forma potrivită pentru pronunţarea cuvintelor.
• ► Muşchiul coborâtor al buzei inferioare: coboară buza
inferioară.
► Muşchiul coborâtor al comisurii bucale: trage comisurile
înspre părţile laterale şi le ridică, deschide gura
► Muşchiul mentonier: ridică buza inferioară, ridică pielea bărbiei
►Muşchiul platisma: coboară comisura buzei inferioare, coboară
mandibula, pentru a permite deschiderea gurii
• ► Muşchiul procerus: pleacă de la osul nazal şi se inseră pe pielea
liniei nasului
• Mușchii gâtului
• a. Mușchii laterali ai gâtului
• ► mușchiul platisima, numit și pielosul gâtului: rol exclusiv în mimică
• ► mușchiul sternocleidomastoidian: înclină capul de aceeași parte și rotește
fața spre partea opusă, flectează capul și gâtul, participă la extensia capului; este și
mușchi auxiliar respirator
• ► mușchii scaleni: situați pe părțile laterale ale gâtului; sunt în număr de 3:
scalenul anterior,scalenul mijlociu, scalenul posterior; înclină coloana cervicală de
aceeași parte, ridică toracele și participă la inspirul forțat
• ► mușchiul drept lateral al capului: produce inclinarea laterală a capului
• b. Mușchii anteriori ai gâtului:
• Mușchii suprahioidieni:
• ► mușchiul digastric: coboară mandibula și participă la masticație, ridică laringele și participă la
deglutiție
• ► mușchiul stilohioidian: ridică osul hioid și participă la deglutiție
• ► mușchiul milohoidian: trage osul hioid și baza limbii participând la deglutiție, coboară
mandibula participând la masticație
• ► mușchiul geniohoidian: ridică osul hioid și mandibula participând la deglutiție și masticație
• Mușchii subhioidieni:
• ► mușchiul sternohioidian: coboară osul hioid și participă la deglutiție
• ► mușchiul omohioidian: rol în inspirul forțat
• ► mușchiul tirohioidian: coboară osul hioid, ridică laringele
• c. Mușchii posteriori ai gâtului:
• ► mușchiul lung al capului
• ► mușchiul lung al gâtului
• ► mușchiul drept anterior al capului
• Mușchii umărului
• Sunt o masă musculară, care dă relieful umărului şi acoperă articulaţia scapulo-humerală.
• Sunt dispuși sub forma unui con, cu baza la torace şi vârful la humerus, în număr de 6:

• ► mușchiul deltoid
• ► mușchiul supraspinos
• ► mușchiul infraspinos
• ► mușchiul rotundul mare
• ► mușchiul rotundul mic
• ► mușchiul subscapular
•
• Muşchiul deltoid
• - cel mai superficial şi mai voluminos dintre muşchii umărului
• - are formă triunghiulară
• - acoperă articulaţia scapulohumerală.
• Inserţii:
• - superior: pe claviculă, pe acromion, pe spina scapulei
• - inferior: pe tuberozitatea deltoidiană a humerusului
• Acţiune:
• - proiecţia înainte şi rotaţia internă a braţului:
• - proiecţia înapoia şi rotaţia externă a braţului;
• - abducţia braţului până la orizontală.
• Muşchiul supraspinos

• - sediul în fosa supraspinoasă

Inserţii:
• superior: în fosa supraspinoasă a scapulei şi pe aponevroza muşchiul
• inferior: pe tuberculul mare al humerusului
• Acţiune:
• - abductor al braţului
• - menţine capul humeral în cavitatea glenoidă
• - ferește capsula de a fi prinsă între suprafeţele articulare
• Inervaţia:
• - nervul suprascapular
• Muşchiul infraspinos
• - sediul: în fosa infraspinoasă
• Inserţii:
• Superior: în fosa infraspinoasă şi pe fascia infraspinoasă
• Acţiune:
• - rotator în afară al humerusului
• - tensor al capsulei articulare
• - menţine în contact oasele în articulaţia scapulohumerală
• Inervaţia:
• - nervul suprascapular
• Muşchiul rotund mic
• - sediul: lateral de muşchiul infraspinos
• Inserţii:
• - pe faţa posterioară a scapulei și pe faţa profundă a fasciei
infraspinoase
• - pe tuberculul mare al humerusului
• Acţiune:
• - rotator în afară al braţului
• Inervaţia:
• - nervul micului rotund
• Muşchiul rotund mare
• - este alungit, voluminos şi puternic
• - este întins de la unghiul inferior al scapulei, Ia creasta tuberculului mic al humerusului.
• Inserţii:
• - pe unghiul inferior al scapulei
• - pe creasta tuberculului mic al humerusului
• Acţiune:
• - adductor şi rotator înăuntru al braţului
• - imprimă braţului şi o uşoară mişcare de retropulsie (mişcarea de „a pune mâinile la spate„)
• - duce scapula în sus şi înainte.
• Inervaţia:
• - nervul toracodorsal
• Muşchiul subscapular
• - este un muşchi triunghiular
• - situat în fosa subscapulară
• Inserţii:
• - în fosa subscapulară
• - tuberculul mic al humerusului.
• Acţiune:
• rotator înăuntru al humerusului
• adductor
• menţine capul humeral în cavitatea glenoidă
• - acţiune protectoare asupra capsulei
• Inervaţia:
• - nervul subscapular
• Mușchii spatelui
• Mușchii spatelui au următoarele acțiuni:
• - Rotatori externi și interni ai brațului
• - Răspund de mișcările omoplatului
• - Abductia și adducția bratului
• - Retroducția umărului etc.
• Mușchiul marele dorsal
• - are formă lată și alungită
• - se găsește în prim - planul musculaturii spatelui, evidențiindu-se lateral, sub axila
• Acțiune:
• - adducția brațului
• - rotația internă și extensia brațului
• - proiectează umărul înapoi
• - ridică toracele.
• Mușchii romboizi
• - sunt mușchi lați
• - se găsesc pe peretele posterior al spatelui, între omoplați
• Acțiuni:
• - trag omoplații înăuntru
• - proiectează înapoi umerii
• Mușchii lombari
• - sunt mușchi stabilizatori ai poziției șezând
• Mușchiul trapez
• - are o suprafață mare
• - situat în plan superficial
• Acțiuni:
• - ridicarea umărului
• - bascularea omoplatului
• - proiectarea umărului înainte
• - răspunde de mișcările capului
• Mușchii toracelui anterior
• Mușchi superficiali:
• - Mușchiul pectoral mare
• - Mușchiul subclavicular
• - Mușchiul dințat mare
• - Mușchiul pectoral mic
• Mușchi profunzi:
• - Mușchiii intercostali externi
• - Mușchii intercostali interni
• - Mușchii ridicători ai coastelor
• - Mușchii subcostali
• - Mușchii intercostali intimi
• - Mușchiul transvers toracic
• Mușchiul pectoral mare
• Inserții:
• - pe jumătatea medială a marginii anterioare a claviculei
• - pe fața anterioară a sternului
• - pe teaca dreptului abdominal
• Acțiuni:
• - coboară și proiectează anterior umărul
• - adducție, rotație medială și flexie a brațului
• - intervine în cățărare
• - este mușchi inspirator auxiliar
• Mușchiul pectoral mic
• Inserții:
• - pe fețele anterolaterale ale coastelor 3 - 5
• - pe procesul coracoid
• Acțiuni:
• - proiectează anterior umărul și coboară unghiul lateral al
scapulei
• - ridică coastele, fiind mușchi inspirator auxiliar
• Mușchiul dințat mare
• Inserții:
• - pe fețele laterale și marginile superioare ale primelor 10
coaste
• - pe marginea medială a scapulei
• Acțiuni:
• - coboară/ridică coastele în funcție de punctul fix pe care îl ia -
ajuta muschiul deltoid in ridicarea bratului;
• - proiectează anterior scapula
• - basculează scapula
• Mușchiul subclavicular
• Inserții:
• - pe fața superioară a primei coaste
• - pe fața inferioară a claviculei
• Acțiuni:
• - coboară clavicula
• - ridică prima coastă, fiind mușchi inspirator
• Mușchii profunzi ai toracelui
• Mușchii intercostali externi
• Inserții:
• - pe marginea inferioară a coastei superioare
• - pe marginea superioară a coastei inferioare
• Acțiune:
• - ridică coastele deci sunt mușchi inspiratori.
• Mușchii intercostali interni
• - au inserțiile invers decât cei externi
• - acțiune: sunt mușchi expiratori, deci coboară coastele.
• Mușchii ridicători ai coastelor
• Inserții:
• - pe procesele transverse C7 T11
• - pe fața laterală a coastei inferioare
• Acțiune:
• - ridică coastele.
• Mușchii subcostali
• Inserții:
• - pe fața medială a unei coaste
• - pe a doua, a treia coastă supraiacentă
• Acțiune:
• - mușchi expiratori
• Mușchii intercostali intimi
• - sunt situați în 1/3 laterală a spațiilor intercostale inferioare
• Mușchiul transvers toracic
• Inserții:
• - pe fata posterioară a procesului xifoid
• - pe cartilajele costale 3 - 7.
• - pe cartilajele costale 2 - 6, pe marginea lor inferioară
• Acțiune:
• - este mușchi expirator.
• Mușchii abdomenului anterior
• Mușchiul transvers abdominal
• - cel mai profund mușchi al peretelui abdominal anterior
• - fibrele sale sunt dispuse transversal, perpendicular pe axul longitudinal
al trunchiului
• Mușchiul oblic intern
• - este superficial față de mușchiul transvers abdominal și profund față de
mușchiul oblic extern
• - fibrele sale sunt dispuse oblic pe axul longitudinal al trunchiului
• Inserții:
• - pe fascia toracolombară
• - pe osul iliac pe ultimele 3-4 coaste
• Acțiuni:
• - comprimă organele intraabdominale pe durata expirației
• - răsucesc și apleacă trunchiul spre partea corespunzătoare
poziției sale
• Mușchiul oblic extern
• - este situat superficial față de mușchiul oblic intern și profund față
de mușchiul drept abdominal
• - fibrele sale sunt dispuse oblic pe axul longitudinal al trunchiului
• Inserție:
• - pe coastele 5-12
• Acțiuni:
• - trage și flectează coloana
• - răsucește trunchiul spre partea opusă
• - trage ușor pieptul în jos pe timpul expirației, comprimând cavitatea
abdominală.
• Mușchiul drept abdominal
• - este mușchi superficial
• - este mușchi vertical, lung, asemănător cu o curea
• - pe mijloc prezintă linia albă, un strat tendinos cu o latime de 1-2 cm.
• - are o formă aproximativ ascuțită
• Inserții:
• - pe simfiza pubiană
• - pe procesul xifoid
• - pe cartilajele coastelor 5, 6, 7, lângă stern
• Acțiuni:
• - nu are acțiuni importante
• - susține postura
• - participă la expirația forțată
• - participă la presiunii intra-abdominale
• Mușchii brațului
• A. Mușchii regiunii anterioare:
• - sunt mușchi flexori
• - sunt dispuși pe 2 planuri:
• Planul superficial:
• - mușchiul biceps brahial
• Planul profund:
• - mușchiul coracobrahial
• - mușchiul brahial
• Mușchiul biceps brahial
• - este un mușchi lung, puternic
• - este localizat în loja anterioară a brațului
• Inserții:
• - capătul scurt pe vârful procesului coracoidian
• - capătul lung pe tuberculul supraglenoidian
• - ambele se insera pe tuberozitatea radiusului
• Acțiuni:
• - adductor al brațului
• - abductor al brațului
• - flexor și supinator al antebrațului
• Inervația:
• - nervul musculocutanat
• Mușchiul coracobrahial
• - este situat medial
• Inserții:
• - pe procesul coracoidian
• - pe porțiunea mijlocie a feței mediale a humerusului
• Acțiune:
• - realizează adducția brațului
• Inervația:
• - nervul musculocutanat
• Mușchiul brahial
• - este mușchi lat
• - situat în porțiunea anteroinferioară a brațului
• Inserții:
• - pe tuberozitatea deltoidiană
• - pe fața medială și laterală a diafizei humerusului
• - pe baza procesului coronoidian al ulnei
• Acțiune:
• - este cel mai puternic flexor al antebrațului pe braț
• - este tensor al capsulei articulației cotului
• Inervația:
• - nervul musculocutanat
• Mușchiul triceps brahial
• - este un mușchi puternic, voluminos, format din trei portiuni.
• Inserții:

• - capătul lung pe tuberculul infraglenoidian al scapulei

• - capătul lateral pe fața posterioară a humerusului și pe septul
intermuscular brahial lateral.
• - capătul medial pe fața laterală a humerusului și septul intermuscular
medial
• - toate se inseră pe fața posterioară a olecranului
• Acțiuni:
• - extensor al antebrațului pe braț
• - tensor al capsulei articulatiei scapulohumerale
• - extensor și adductor al brațului
• Inervația:
• - nervul radial
• Mușchii antebrațului
• Mușchiul rotund pronator
• - este situat în primul plan al regiunii anterioare a antebrațului
• Inserții:
• - fasciculul humeral pe fața anterioară a epicondilului medial
• - Fasciculul ulnar pe fața medială a procesului coronoidian al ulnei
• - inseție comună în porțiunea mijlocie a feței laterale a osului radius
• Acțiuni:
• - flexor al antebrațului pe braț
• - pronator al mâinii
• Inervația:
• - nervul median
• Mușchiul flexor radial al carpului
• Inserții:
• - pe fața anterioară a epicondilului medial al humerusului
• - pe baza osului metacarpian al doilea
• Acțiune:
• - flexor al antebrațului pe braț
• - flexor al mâinii pe antebraț
• - pronator al antebrațului
• Inervația:
• - nervul median.
• Mușchiul palmar lung
• Inserții:
• - pe fața anterioară a epicondilului medial al humerusului
• - pe aponevroza palmară
• Acțiune:
• - flexor al mâinii pe antebraț și al antebrațului pe braț
• Inervația:
• - nervul median
• Mușchiul flexor ulnar al carpului
• - este situat medial
• Inserții:
• - capătul humeral pe epicondilul medial
• - capatul ulnar pe marginea medială a olecranulului
• - comun pe osul pisiform
• Acțiune:
• - flexor și adductor al mâinii
• Inervația:
• - nervul ulnar
• Mușchiul flexor superficial al degetelor
• - formează planul doi al mușchilor anteriori ai
antebrațului.
• Inserții:
• - capătul humeral pe fața anterioară a epicondilului
medial al humerusului
• - capătul radial pe marginea anterioară a diafizei
ulnei
• - inserție comună pe arcada fibroase
• Acțiuni:
• - flexor al falangei mijlocii pe falanga proximală
• - flexor al degetelor pe mână
• - flexor al mâinii pe antebraț
• - flexor al antebrațului pe braț
• Inervația:
• - nervul median
• Mușchiul flexor profund al degetelor
• - este situat în planul 3 al mușchilor anteriori ai antebrațului
• Inserții:
• - pe 1/3 superioară a diafizei ulnei și pe membrana interosoasă
• - pe baza falangei distale
• Acțiune:
• - flexor al ultimelor 2 falange
• - flexor al mâinii pe antebraț
• - adductor al mâinii.
• Inervația:
• - nervul ulnar
• - nervul median
• Mușchiul flexor lung al policelui.
• Este situat in planul trei al muschilor anteriori ai antebratului.
• Inserții:
• - pe fața anterioară a diafizei radiusului
• - pe membrana interosoasă
• - pe baza falangei distale a policelui
• Acțiune:
• - flexor al falangei distale a policelui pe falanga proximala și al policelui pe metacarpianul
1.
• Inervația:
• - nervul median
• Mușchiul pătrat pronator
• - este pronator al mâinii și antebrațului și secundar supinator
• Mușchiul extensor al degetelor
• - este extensor al mâinii pe antebraț, al degetelor
• Mușchiul extensor al degetului mic
• Mușchiul extensor ulnar al carpului
• Mușchiul anconeu
• - este extensor al antebrațului pe braț
• Mușchiul extensor al indexului
• - este extensor al indexului
• Mușchii mâinii
• Eminența tenară:
• - mușchiul scurt abductor al policelui
• - mușchiul scurt flexor al policelui
• - mușchiul opozant al policelui
• - mușchiul adductor al policelui
• Eminența hipotenară:
• - mușchiul palmar scurt
• - mușchiul scurt flexor al degetului mic
• - mușchiul opozant al degetului mic
• - mușhiul abductor al degetului mic
• Mușchii intermediari:
• - mușchii lombricali (în număr de 4)
• - mușchii interosoși (în numar de 7)
• Mușchii bazinului
• - m. iliopsoas (constituit din m. psoas mare si m. iliac);
• - m. psoas mic.
• - m. fesier mare (gluteul mare);
• - m. fesier mijlociu (gluteul mijlociu);
• - m. fesier mic (gluteul mic);
• - m. piriform;
• - m. obturator intern;
• - m. gemen superior;
• - m. gemen inferior;
• - m. patrat femural;
• - m. obturator extern
• Mușchii centurii pelvine acționează asupra articulației
coxofemurale împreună cu numeroși mușchi ai coapsei.
• M. iliopsoas
• · Este un mușchi lung, cu 2portiuni:
• - m. psoas mare,
• - m. iliac
• · Origine:
• · m. iliac: pe fosa iliacă.
• · m. psoas mare: pe discurile intervertebrale
• · Inserție:
• - pe trohanterul mic.
• · Inervație:
• - plexul lombar și nervul femural
• Acțiune:
• - flexor al coapsei pe bazin
• - asigură poziția de „drepți” și „șezând”
• - flexor al trunchiul pe coapsă în decubit dorsal
• - rotator extern al coapsei
• M. psoas mic
•· Origine: fetele laterale ale ultimelor vertebre
toracice și prima lombară
•· Insertie: pubis
•· Inervatie: plexul lombar
•· Actiune: nu acționează asupra articulației coxo-
femurale
• M. fesier mare
• Origine:
• - pe aripa iliacă, pe sacrusacrului si coccis
• Inserție:
• - pe tuberozitatea gluteală a femurului
• Inervație: - nerv fesier inferior
• Acțiune:
• - extensor al coapsei pe bazin
• - tripla extensie a membrului inferior
• - extensor antigravitational
• - rotator extern al coapsei
• M. fesier mijlociu
• Origine:
• - pe creasta iliacă
• Inserție:
• - trohanterul mare al femurului.
• Inervație:
• - nervul fesier mijlociu
• Acâiune:
• - abductor al coapsei
• - rotator extern și extensor al coapsei
• - rotator intern și flexor al coapsei
• M. fesier mic
• Origine:
• - pe fața externă a aripii iliace
• - Inserție:
• - trohanterul mare femural.
• Inervație
• - nervul fesier superior
• M. OBTURATOR EXTERN

• · Este un muschi turtit, in evantai.

• · Origine: membrana obturatorie si fata laterala a cadrului osos al gaurii obturate.
• · Insertie: fosa trohanterica a femurului
• · Inervatie: ram din nervul obturator.

• · Actiune: rotator extern al coapsei, dar are si rol de ligament activ care sprijina de
jos colul femural, tinand capul femural in articulatie.
• Mușchii coapsei
•· m. tensor al fasciei lata
•· m. croitor
•· m. cvadriceps
•· m. pectineu
•· m. adductor lung
•· m. gracilis
•· m. adductor scurt
•· m. adductor mare
• Mușchiul croitor
• Este cel mai lung mușchi al corpului, aproximativ 50 cm.
• Este dispus de la pelvis până la gambă.
• Inserții:
• - pe spina a osului coxal
• - pe fața medială a tibiei
• Acțiune:
• - rotator lateral si abductor al gambei.
• Inervatia:
• - nervul femural
• Mușchiul cvadriceps femural
• Este alcătuit din:
• - mușchiul drept femural
• - mușchiul vastul lateral
• - mușchiul vastul medial
• - mușchiul vastul intermediar
• Greutate: aproximativ 2 kilograme
• Este cel mai voluminos și cel mai puternic mușchi.
• Mușchiul adductor lung
• Inserții:
• - inferior de tuberculul pubian.
• - în treimea mijlocie a liniei aspre.
• Acțiune: flexor, adductor și rotator lateral al coapsei.
• Inervația: nervul obturator.
• Mușchiul adductor scurt
• Inserții:
• - inferior de tuberculul pubian
• - pubis
• - la nivelul treimii superioare a liniei aspre.
• Acțiune: adducția coapsei,.
• Inervația: nervul obturator.
• Mușchiul adductor mare
• Inserții:
• - pe tuberozitatea ischiatică
• - pe toata lungimea liniei aspre
• - pe tuberculul adductorului
• Acțiune: adductor și extensor al coapsei.
• Inervația: nervul obturator, nervul sciatic
• Mușchiul biceps femural
• Inserții:
• - pe tuberozitatea ishiatică a osului coxal
• - la nivelul jumatății inferioare a liniei aspre a femurului.
• - pe capul fibulei
• - pe condilul lateral al femurului
• - pe fascia crurală
• Acțiune: extensor al coapsei pe pelvis și flexor al genunchiului.
• Inervația: nervul sciatic și nervul fibular comun.
• Mușchii gambei
• Mușchiul tibial anterior
• Mușchiul extensorul lung al halucelui
• Mușchiul extensor lung al degetelor
• Mușchiul peronierul al treilea
• Mușchiul tibial anterior
• Inserții:
• - pe condilul lateral al tibiei
• - pe fața laterală a tibiei
• - pe membrana interosoasă
• - pe fața profundă a fasciei crurale
• - pe primul os cuneiform și pe baza primului os metatarsian
• Actiune: flexor dorsal al piciorului
• Inervatia: nervul fibular comun
• Mușchiul extensorul lung al halucelui
• Extensor al falangelor halucelui
• Mușchiul extensor lung al degetelor
• Extensor al degetelor 2, 3, 4, 5, și flexor dorsal al piciorului
• Mușchiul peronierul al treilea
• Flexor dorsal și pronator abductor al piciorului.
• Mușchiul peronierul lung
• Pronator al piciorului și flexor al plantei.
• Mușchiul peronierul scurt
• Flexor al plantei și pronator al piciorului
• Mușchii piciorului

• M. extensor scurt al degetelor

• M. EXTENSOR SCURT AL HALUCELUI
• MUSCHII PLANTEI
• M. ABDUCTOR AL HALUCELUI

• M. FLEXOR SCURT AL HALUCELUI

• M. ABDUCTOR AL DEGETULUI MIC
• M. FLEXOR SCURT AL DEGETULUI MIC