Tema 1.

Perspective teoretice în abordarea conceptului de

calitate a vieţii.

Plan:
1.Premisele socio-culturale ale preocupărilor pentru calitatea vieţii.
2.Definirea conceptuală a termenului „calitatea vieţii”.

1. Premisele socio-culturale ale preocupărilor pentru calitatea vieţii.

Fiind la început doar o figură de stil, noţiunea de calitate a vieţii s-a
conturat foarte rapid drept un concept societal de o mare profunzime
ştiinţifică ce dovedeşte integrator şi sintetizator problemele existenţei şi
dezvoltării omului, precum cele demografice, economice, sociale,
juridice, politice, ecologice etc.
Geneza conceptului calitatea vieţii a pornit de la constatarea
faptului că abundenţa de bunuri materiale nu reprezintă o condiţie
singulară pentru a-i face pe oameni satisfăcuţi de viaţa lor şi că
dezvoltarea de tip industrial are şi consecinţe negative.
Dezbaterile asupra calităţii vieţii şi asupra a ceea ce o maximizează
pornesc încă din antichitate. Aristotel în „Etica nicomahică” a folosit
pentru prima dată noţiunea de „eudaimonia”, termen grec tradus
adeseori prin „fericire”, ca punct central al focalizării lucrării, care are în
mod clar legătură cu calitatea vieţii. Mai apoi, în secolul al XVII-lea,
începuturile ştiinţei economice au fost în mod semnificativ motivate de
nevoia de a studia evaluarea şanselor ca oamenii să ducă o viaţă mai
bună. Referitor la prosperitatea economică s-au folosit foarte mult
noţiuni similare (în acest sens, sunt demne de menţionat scrierile lui
William Petty, urmat de Gregory King, Antoine-Laurent Lavoisier, şi
alţi inţiatori ai analizei economice care au fundamentat temelia
conceptului modern cu privire la venit), dar conceptul de calitate a vieţii
nu a fost încă denumit cu adevărat.
Premisele conceptului de calitate a vieţii s-au acumulat treptat
în decursul unei îndelungate evoluţii istorice, conceptul fiind
formulat ca atare după cel de al doilea război mondial de către
sociologul Arthur Schlesinger şi economistul Jonh Kenneth
Galbrainth, în anii 60 în societăţile cu un nivel ridicat de
dezvoltrare care urmăreau creşterea mult mai rapidă a bunăstării. În

1
1967 Galbrainth menţionează o idee importantă în ceea ce priveşte
necesitatea eliberării omului de dominaţia scopurilor economice, de
monopolul neadecvat asupra vieţii în detrimentul altor scopuri, mai
valoroase; or ceea ce contează nu este cantitatea bunurilor pe care
le deţine persoana, ci calitatea vieţii acesteia. Deşi Galbrainth nu
este întemeietorul studiilor de calitate a vieţii meritul lui constă în
aceea că a pledat în favoarea minimalizării dominaţiei economice
asupra vieţii omului. Una din primele menţiuni ale conceptului
calitatea vieţii a fost înregistrată în Sociological Abstracts (1979),
autor A. Szalay.
Interpretarea genezei conceptului calitatea vieţii nu poate fi
dispersată de etapele evoluţiei social-economice a lumii capitaliste
occidentale:
(1) Prima etapă inlude eforturile de reconstrucţie ecomonică şi
social-politică, după terminarea războiului şi până spre sfârşitul
anilor 50;
(2) Cea de-a doua etapă inlude perioada avântului economic;
sfârşitul anilor 50, şi perioada anilor 60-70;
(3) Cea de-a a treia etapă include noul stres economic şi
expansiunea economiei de piaţă: anii 80-90.
Pentru ţările occidentale anii 60-70 au reprezentat o perioadă
distinctă după stresul celui de-al doilea război mondial şi al
perioadei de refacere, colectivităţile au cunoscut o creştere rapidă a
standardului de viaţă. În această perioadă s-au evidenţiat o serie de
condiţii favorizante de natură economică, socială, ideologică:
(1) Astfel din punct de vedere economic, Occidentul a cunoscut un
rim rapid de creştere bazată pe o poziţie economică, politică
şi tehnologică privilegiată în lume. Această creştere
economică părea a fi extrem de prielnică şi durabilă, dată fiind
lipsa competiţiei mondiale. Au fost folosite importante resurse
economice pentru o gamă largă de produse non-economice,
ceea ce a contribuit la dezvoltarea explozivă a statului
bunăstării, fapt care a generat sentimente de securitate şi
optimism în ceea ce priveşte bunăstarea viitoare.
(2) Cea de a doua condiţie favorizantă ţine de domeniul psihologiei
sociale şi se referă la raportul posibilităţi versus aspiraţi.

2
 Gama extinsă a resurselor a dus la multiplicarea ofertei de
servicii şi bunuri, a oportunităţilor ceea ce a favorizat o
explozie a aspiraţiilor. Pentru un segment larg de populaţie,
oportunităţile au crescut mai mult decât nevoile de consum.
Acest decalaj a creat nevoia oamenilor pentru altceva decât
nevoile de consum. Odată cu scăderea programului de lucru,
creşterea perioadei de concediu, oamenii s-au dovedit a fi
disponibili şi pentru altfel de lucruri în viaţă decât cele oferite
de consumul economic propriu-zis. Disponibilitatea neacoperită
de activităţi sociale cristalizate a generat le rândul ei un
segment de gol, de căutare a altceva în viaţă. Fenomenul fusese
analizat de către K. Marx care ajunsese la următoarea
explicaţie: pe de o parte multe dintre cele mai importante
necesităţi umane, cele nonmateriale, care ar putea fi satisfăcute
printr-un consum noneconomic, rămân slab sau deloc acoperite.
Deşi foarte importante pentru dezvoltarea umană, ele rămân
slab conştientizate şi astfel oferta pentru satisfacerea lor va fi
nesatisfăcătoare.
Perioada anilor 80-90 a produs o schimbare dramatică de
perspectivă în societatea occidentală. O asemenea răsturnare a fost
generată de următoarele schimbări:
(1) La nivel economic: declinul creşterii economice, datorat
şocului produs de criza petrolului şi de acentuarea
competitivităţii pe piaţa mondială. Noua conjunctură
economică nu a mai încurajat satisfacţia şi calitatea umană a
muncii, interesul pentru dezvoltarea umană ci a pus accent pe
noţiuni şi acţiuni ca: restructurare, eficientizare, inovaţie
tehnologică, adaptare la cerinţele pieţii etc.
(2) Extensia rapidă a marketizării în satisfacerea nevoilor:
acest lucru însemnând că se produce o extensie extraordinară a
ofertei economice, sistemul economic tinzând să satisfacă o
gamă largă de nevoi (consiliere, îngrijire socială, cultură,
dezvoltare personală) care înainte păreau imposibil a fi
satisfăcute prin mecanismele economiei. S-a ajuns la situaţia în
care se considera că orice nevoie poate fi satisfăcută de către
piaţă.

3
 Două sunt motivele care au condus la apariţia analizei calităţii
vieţii:
(1) În primul rând, constatarea că progresul economic nu conduce
în mod automat la bunăstarea generală şi la eradicarea sărăciei:
un segment al populaţiei continuă să trăiască în condiţii de viaţă
precare, în ciuda existenţei unei oferte masive de valori de
întrebuinţare de tot felul.
(2) În al doilea rând, un impuls pentru acest gen de cercetări a
venit din direcţia ecologiei, perturbaţiile suferite de mediul
ambiant, ca efect al industrializării şi al urbanizării
necontrolate, avînd consecinţe în planul calităţii vieţii.
Expresia „calitatea vieţii” desemnează o idee relativ recentă,
care de-a lungul timpului a devenit din ce în ce mai complexă.
Primele studii în acest sens s-au realizat în Statele Unite în anii ’50,
iar calitatea vieţii a fost definită ca fiind un standard de viaţă bun în
noua societate de consum: deţinerea de aparatură modernă,
automobile şi case. Timpul liber, economiile pentru vacanţe şi
activităţile recreative au fost adăugate mai târziu. În 1960 comisia
preşedintelui american Eisenhower a extins conceptul de calitate a
vieţii prin includerea educaţiei, sănătăţii şi bunăstării, economiei şi
creşterii industriale, ca şi apărarea lumii libere. Expresia „calitatea
vieţii” a început să fie folosită în mod curent după un discurs al
preşedintelui Statelor Unite Lyndon B.Johnson în 1967, discurs în
care a subliniat că obiectivele pe care le urmăreşte nu pot fi
măsurate în termeni bancari, ci în termenii calităţii vieţii. „Marea
societate” era preocupată „nu de cantitatea bunurilor, ci de
calitatea vieţii”.
Începând cu anii ’80 s-au intensificat discuţiile şi s-au realizat
numeroase investigaţii cu privire la calitatea vieţii. Totuşi,
conceptul însuşi s-a „individualizat”. Calitatea vieţii a început să
fie din ce în ce mai des conceptualizată prin „bunăstarea
individuală” care este determinată nu numai de condiţii de viaţă
obiective bune, dar şi de „bunăstarea subiectivă”. Cercetarea prin
anchetele statistice a devenit metoda favorită, deoarece permite
combinarea caracteristicilor obiective şi subiective la nivel
individual (de exemplu: venitul şi satisfacţia venitului). De

4
asemenea, anchetele statistice s-au dovedit a fi un instrument
flexibil pentru comparaţii internaţionale privind bunăstarea, iar
anchetele panel permit modelarea şi analiza cursului vieţii.
În societăţile dezvoltate conceptul de calitate a vieţii a fost
analizat şi dezvoltat pornind de la faptul că ambudenţa materială şi
progresul economic nu pot reprezenta totul pentru ca oamenii să fie
mulţumiţi de tipul lor de viaţă. Acest fapt impune evaluări mai
ample, la nivel global al problemelor de viaţă ale oamenilor.
Conceptul de calitate a vieţii a început să fie preluat prin anii 70
ai secolului XX şi de ţările sistemului socialist. Dicţionarele
sovietice definesc noţiunea fără să i se dea o interpretare complexă.
Conceptul calitatea vieţii fiind definit ca un instrument de
întemeiere a validităţii şi perspectivei istorice a societăţii, bazate pe
libera concurenţă. La nivelul ideologiei şi politicii oficiale
burgheze a fixat incapacitatea capitalismului statal – monopolist de
a soluţiona probleme esenţiale ale existenţei umane.
În spaţiul moldovenesc, drept prime cercetări asupra unor
indicatori ai calităţii vieţii pot fi considerate studiile monografice
ale Şcolii Sociologice de la Bucureşti. Iniţiativa de cercetare a
satelor moldoveneşti, lansată de D. Gusti a avut drept rezultat
cercetarea a 37 de localităţi din Basarabia. Cunoaşterea realităţii
sociale din Basarabia debutează cu satul Cornova, cercetări care au
contribuit la înfiinţarea în anul 1939 a Institutului Social Român
din Chişinău, o filială a Şcolii de la Bucureşti.
Cercetările aspectelor economice, sociale şi morale ale realităţii
moldoveneşti sânt periclitate de evenimentele istorice care se
produc în regiune şi începutului celui de al doilea război mondial.
Studiile sociologice sistematizate sunt preluate la sfârşitul anilor 50
– începutul anilor 60, o dată cu înfiinţarea secţiei Filosofie şi Drept
în cadrul A.Ş.M. Problemele abordate în cadrul cercetărilor
sociologice din anii 60 reflectau asemenea specte ale calităţii vieţii
precum: dezvoltarea culturii rurale, trecutul şi prezentul satelor
moldoveneşti, planificarea dezvoltării social-economice a satelor,
schimbările demografice intervenite în mediul populaţiei. În anii 70
problematica abordată constituia: evoluţia proceselor sociale,
schimbările sociale, dezvoltarea culturii, intelectualitatea de la sate,

5
dezvoltarea urbanizării (dezvoltarea oraşului Kalinsk, actualmente
Cupcini), planul economic şi social al dezvoltării oraşelor etc. În
anii 80 cercetările sociologice se axează pe următoarele direcţii
ştiinţifice: structura socială, planificarea social-economică,
probleme sociale ale dezvoltării satelor, sociologia muncii şi
organizării sociale, opinia publică, ideologia şi mass-media,
sociologia culturii. Anii 90 se remarcă prin studii privind evoluţia
demografică a populaţiei, nivelul de instruire şi şcolarizare,
organizarea ţăranilor, muncitorilor în asociaţii cooperative,
orientările valorice ale tineretului, procesele de democratizare etc.
Pentru perspectiva evoluţiei conceptului în România sunt
interesante şi utile lucrările lui Cătălin Zamfir [Social indicators of
state and social indicators of satisfaction], Ion Mărginean [Calitatea
vieţii în România], Maria Poenaru [Politică socială şi indicatori
sociali], C. Zamfir, N. Lotreanu, I. Rebedeu (Mod de viaţă şi
calitatea vieţii) apărut în 1982, (Indicatori şi surse de variaţie a
calităţii vieţii) apărut în 1984, (Stiluri de viaţă şi dinamica lor în
societatea contemporană) apărut în 1989.

2. Definirea conceptuală a termenului „calitatea vieţii”.

Conceptul de calitate a vieţii precum şi cercetările sistematice
desfăşurate în acest domeniu şi-au făcut apariţia în câmpul
ştiinţelor sociale doar de câteva decenii. Până la identificarea şi
definirea clară a conceptului, economiştii, sociologii şi alţi
specialişti au făcut cercetări de calitate a vieţii, fără a denumi cu
adevărat conceptul.
Calitatea vieţii ocupă o poziţie privilegiată în cadrul societăţii,
spre ea converg şi cu ea se corelează toate celelalte aspecte ale
sistemului social. Din acest punct de vedere se poate afirma:
calitatea vieţii reprezintă oglinda în care se reflectă întreg sistemul
socio-economic.
O definiţie operaţională a calităţii vieţii este următoarea:
calitatea vieţii se referă la valoarea pentru om a vieţii sale, atât
în ansamblul ei, cât şi pe componentele sale particulare,
măsura în care condiţiile de viaţă oferă omului posibilitatea

6
satisfacerii multiplelor sale necesităţi, deci gradul în care viaţa
este satisfăcătoare, generatoarea de fericire sau nefericire.
Conceptul de calitate a vieţii are în consecinţă o structură duală,
fundată pe două componente distincte:
- stare: starea vieţii, în ansamblul ei, a variatelor sale
componente, aşa cum există ele la un moment dat, pentru o
anumită persoană sau colectivitate;
- un set de criterii de evaluare (valori): în raport cu care starea
vieţii este apreciată a fi bună sau rea.
Conceptul de calitate a viaţii are un caracter evaluator prin
finalitatea sa practică – aceea de a indica oamenilor sau
colectivităţilor ce trebuie de făcut pentru a îmbunătăţi condiţiile de
trai.
În accepţiune mai largă calitatea vieţii presupune abordarea
conceptului ţinând seama de următoarele arii de investigaţie:
(1) calitatea mediului înconjurător, care este caracterizată printr-o
relaţie permanentă şi normală între om şi mediul natural;
(2) calitatea mediului social, care să asigure condiţii stabile de
viaţă materială, ocuparea deplină a forţei de muncă, asigurarea
timpului liber, relaţiile umane fireşti, activitatea politică,
morală şi spirituală nestingherită;
(3) calitatea mediului familial, prin realizarea integrării complexe a
familiei ca unitate demografică, economică şi de consum;
(4) calitatea mediului de muncă, care să permită posibilitatea
împlinirii idealurilor profesionale sau sociale.
Nu există o definiţie universal acceptată a calităţi vieţii, în
special datorită faptului că conceptul se află la intersecţia dintre
ştiinţele sociale, umaniste şi cele medicale. Semnificaţia expresiei
„calitatea vieţii” poate varia considerabil în funcţie de natura
studiului sau de autor.
Conceptul de calitatea a vieţii poate fi definit în mod analitic
astfel: „calitatea vieţii cuprinde ansamblul condiţiilor fizice,
economice, sociale, culturale, politice, de sănătate etc. în care
oamenii trăiesc, conţinutul şi natura activităţilor pe care le
desfăşoară, caracteristicile relaţiilor şi proceselor sociale la care
participă, bunurile şi serviciile la care au acces, modelele de

7
consum adoptate, modul şi stilul de viaţă, evaluarea gradului în
care împrejurările şi rezultatele corespund aşteptărilor populaţiei,
stările subiective de satisfacţie sau insatisfacţie, fericire, frustrare
etc.”.
Conform Dicţionarului Enciclopedic (1993), calitatea vieţii este
definită drept o „categorie sociologică desemnând totalitatea
posibilităţilor oferite individului de către societate în vederea
organizări existenţei sale după cerinţele şi dorinţele proprii”. În
general, calitatea vieţii este privită ca fiind rezultatul interacţiunii
unui număr de factori (de sănătate, sociali, economici, de mediu)
care afectează dezvoltarea umană şi pe cea socială a individului şi a
societăţii în moduri deseori necunoscute. Într-un anume sens,
calitatea vieţii este definită prin măsura în care, într-o anumită
societate sau regiune, sunt îndeplinite condiţiile psihologice şi
fiziologice care induc sentimentul de satisfacţie.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii defineşte calitatea vieţii în
contextul percepţiei indivizilor asupra poziţiei lor în contextul
sistemului cultural şi de valori în care ei trăiesc şi în relaţionare cu
ţelurile, aşteptările, standardele şi preocupările acestora. Este starea
psihologică, credinţele personale, legăturile sociale şi trăsăturile
cele mai proeminente ale mediului lor de viaţă.
În lucrarea „Compendiu de macroeconomie” de M.Băcescu
calitatea vieţii este văzută ca fiind „totalitatea condiţiilor vieţii
umane, care asigură integritatea vieţii biologice, satisfacerea
cerinţelor de ordin economico-social, de nivel de trai material şi
cultural, de viaţă spirituală, care să permită echilibrul continuu al
omului şi desăvârşirea personalităţii sale umane”.
Domeniul calităţii vieţii este definit de I.Mărginean (2004)
drept „ansamblul elementelor care fac referire la situaţia fizică,
economică, socială, culturală, politică, de sănătate în care trăiesc
oamenii, conţinutul şi natura activităţilor lor, caracteristicile
relaţiilor şi proceselor sociale la care ei participă şi serviciile la care
au acces, modelele consumului pe care le-au adoptat, maniera şi
stilul de viaţă, evaluarea circumstanţelor şi rezultatelor activităţilor
care corespund aşteptărilor populaţiei, condiţiile subiective ale
satisfacţiei/insatisfacţiei, fericirea, frustrările etc.”.

8
 Complexitatea calităţii vieţii o face să fie, într-o anumită
măsură, un concept greu de definit. Având în vedere natura duală
subiectiv-obiectivă a calităţii vieţii, H.Cantril a ajuns la concluzia
că există tot atâtea definiţii ale calităţii vieţii câţi indivizi sunt
eşantionaţi.
Flanagan a identificat 15 factori care definesc calitatea vieţii şi
i-a grupat în cinci categorii majore:
(1) bunăstarea fizică şi materială (confort material şi securitate
financiară; securitate personală şi sănătate);
(2) relaţionări cu ceilalţi (legături materiale; creşterea copiilor;
legături cu alţi membri ai familiei; legături cu prietenii
apropiaţi);
(3) activităţi civice, comunitare şi sociale (ajutorul şi încurajarea
acordată celorlalţi; participarea la interesele locale şi
guvernamentale);
(4) dezvoltare şi realizare personală (dezvoltare intelectuală;
autoconştientizare şi muncă interesantă şi utilă; creativitate
personală şi experienţă);
(5) timp liber (socializări cu ceilalţi; activităţi recreaţionale pasive
sau participative).
O problemă în definirea calităţii vieţii este
multidimensionalitatea acesteia. Variază în funcţie de timp şi
circumstanţe, este subiectivă şi obiectivă, calitativă şi cantitativă,
directă şi indirectă.
Conceptul de calitate a vieţii a apărut ca o completare a noţiunii
de nivel de trai (care este definit ca fiind gradul de satisfacere a
necesităţilor de viaţă ale populaţiei unei ţări, ale unui grup social
sau ale unei persoane, expresie a volumului de bunuri şi servicii de
care dispune populaţia pe baza veniturilor obţinute). Unii
cercetători înclină să definească nivelul de trai prin elementele
cuantificabile ale calităţii vieţii. Există similitudini între noţiunile
de calitate a vieţii şi nivel de trai, dar şi deosebiri. Calitatea vieţii
include printre elementele sale esenţiale nivelul de trai al
populaţiei. Astfel, se poate observa că noţiunea de calitate a vieţii
are o arie mai întinsă de cuprindere decât noţiunea de nivel de trai,

9
abordând şi starea demografică, calitatea mediului înconjurător şi
condiţiile mediului social-politic, protecţia socială.
Termenul de „calitate a vieţii” se referă la descrierea şi
evaluarea naturii condiţiilor de viaţă ale oamenilor dintr-o anumită
ţară sau regiune. Calitatea vieţii este formată din factori exogeni
precum tehnologia producţiei, infrastructura, legături cu alte
grupuri sau ţări, instituţii ale societăţii şi valori ale unei persoane
sau societăţi.
În rândul populaţiei conceptul de „calitate a vieţii” este asimilat
conceptului vechi popular de „fericire”. Fericirea se referă la stare-
efect, adică sentimente de împlinire, satisfacţie, deplinătate,
calitatea vieţii are însă în vedere condiţiile care produc şi contribuie
la dezvoltarea stării de fericire.
Calitatea vieţii se poate defini, de asemenea, în mod subiectiv.
Pentru unii ea se bazează pe anumite aspecte ale vieţii lor familiale;
pentru alţi pe factori care caracterizează locul de muncă sau
condiţiile de viaţă. Calitatea obiectivă a facilităţilor urbane este
esenţială doar pentru un număr minoritar al rezidenţilor. Iar unele
facilităţi urbane sunt surse de poluare. Se poate concluziona din
aceasta că dezvoltarea bazată numai pe facilităţi nu satisface
îndeajuns nevoile publice. De asemenea situaţiile individuale joacă
un rol important în evaluarea calităţii vieţii.
Ca individualităţi, oamenii asimilează şi interiorizează creator
valorile culturale şi sociale oferite de mediul în care trăiesc,
conferindu-le o anumită nuanţă personală. Participând la viaţa
socială, oamenii se manifestă ca personalităţi cu concepţie proprie
despre lume, cu aspiraţii şi idealuri pe care doresc să le
înfăptuiască. În acest fel, componentei materiale a existenţei, legate
de statutul biologic, natural al omului, i se adaugă dimensiunea
spirituală, care decurge din calitatea acestuia de fiinţă socială ce
întruchipează şi promovează valori. Ţinând seama de aceste
aspecte, atunci când se realizează o analiză a calităţii vieţii, pentru
ca imaginea să nu fie incompletă sau unilaterală, trebuie avute în
vedere ambele dimensiuni mai sus menţionate.
Fiinţă complexă, omul are nevoie să-şi împlinească un set de
nevoi atât materiale, cât şi spirituale. Realizând o paralelă la

10
„piramida trebuienţelor” realizată de psihologul american
H.Maslow, omul, pentru a se putea împlini complet, pentru a-şi
atinge calitatea dorită a vieţii, are nevoie de îndeplinirea piramidei
condiţiilor care contribuie la acestea. Similar necesităţilor
populaţiei, ierarhizarea condiţiilor necesare atingerii calităţii vieţii
dorite porneşte de la condiţiile de natură materială şi se încheie cu
cele de natură spirituală. Însă, deşi cele două dimensiuni, materială
şi spirituală, funcţionează convergent într-o anumită măsură, pot
apărea unele asimetrii între cele două planuri. Cu alte cuvinte, un
nivel de trai ridicat poate să nu fie însoţit de valorile înalte ale
componentei spirituale ale calităţii vieţii şi invers, o viaţă
sufletească bogată nu are obligatoriu drept presupoziţie
îndestularea materială.
Mesajul transmis de cuvântul „calitate” este în acord cu
judecăţi anterior formate sau conform unor standarde de
comparaţie. Dacă nu ai mai întâlnit niciodată obiectul sau lucrul pe
care ţi se cere să îl analizezi, nu poţi spune dacă acesta este sau nu
calitativ. Atunci când se face referire la calitate înseamnă că se face
o comparaţie, se aşează obiectele în paralel, se găsesc atributele
relevante şi se ordonează diferenţierile care apar.
Putem defini un mediu de calitate acela care îndeplineşte
următoarele condiţii:
(1) oferă posibilitatea asigurării nevoilor de bază (hrană, adăpost,
siguranţă, contact social);
(2) oferă un număr de oportunităţi în raport cu potenţialul
individului;
(3) oferă individului posibilitatea controlului şi alegerii mediului.
Ce determină calitatea vieţii?
(1) Gradul în care speranţele şi ambiţiile proprii se realizează în
viaţa cotidiană.
(2) Percepţia poziţiei în viaţă a persoanei, în contextul cultural şi
axiologic în care trăieşte şi în raport cu scopurile, aspiraţiile,
standardele şi preocupările proprii.
(3) Lucrurile ce sunt considerate importante în viaţa persoanelor.

11