Sunteți pe pagina 1din 21

CAPITOLUL 2

CALITATEA VIETII

Conceptul de calitate a vietii a fost analizat si dezvoltat în societãtile dezvoltate,


indeosebi în societatea nord-americanã. S-a pornit de la faptul ca nu numai abundenta materiala a
omului reprezinta totul pentru satisfactia personala, ceea ce duce la ample evaluari ale
problemelor de viatã ale oamenilor.
Conceptul de “calitate a vietii” a apãrut destul de clar în rândul populatiei, el fiind
asimilat conceptului vechi popular de fericire.
Între cele douã concepte: calitatea vietii si fericire existã puternice asemãnãri, însã si deosebiri
semnificative. Fericirea se referã la o stare efect, adicã sentimentul de împlinire, satisfactie,
deplinãtate; calitatea vietii are în vedere conditiile care produc si contribuie la dezvoltarea stãrii
de fericire.
O alta definitie a fericirii este aceea ca este un concept etic-individual, în sensul cã fiecare poate
activa pentru a atinge aceastã stare; în timp ce, conceptul de calitate a vietii este asociat cu o
perspectivã sociologicã-colectivã.
Calitatea vietii stã la baza unei politici, în sensul cã întreaga societate trebuie sã activeze pentru a
îmbunãtãtii conditiile de viatã ale tuturor membrilor sãi.

2.1 Calitatea vietii - element fundamental al societãtii

In anii ’60, societatile cu un nivel ridicat de dezvoltare urmareau cresterea rapida a


bunastarii.Preocuparea acestora era sa gaseasca modalitati prin care sa orienteze masa de resurse
materiale de care dispuneau pentru asigurarea unei vietii de calitate.De asemeni, o problema o
constituie consecintele neplacute ale sistemului economic, si anume degradarea mediului
inconjurator, saracia, etc.În aceastã situatie, politicile calitãtii vietii erau un fel de mãsuri

1
corective ale mecanismului economico-social.
Termenul de calitate a vietii a fost preluat si de Romania in anii ’70 ca dealtfel si de alte
tari socialiste ale acelor vremuri.
Calitatea vietii in ceea ce priveste societatea romaneasca a zilelor noastre, trebuie sa fie
un obiectiv politic si economic pentru a atinge un standard de viata la un nivel inalt de
civilizatie, definit in context european.
În conditiile specifice ale României, asigurarea unei cresteri a calitãtii vietii reprezintã o
necesitate vitalã, trebuie sã fie un obiectiv final care sã le subordoneze pe celelalte.
Pe plan mondial existã numeroase lucrãri consacrate indicatorilor de naturã socialã.
Astfel, Manualul O.N.U.1 care se doreste a fi un ghid pentru alcãtuirea sistemului de indicatori
sociali pentru tãrile membre O.N.U., precizeazã în mod special lista domeniilor si problemelor
recomandate a fi considerate:
- populatia: miscarea naturalã, migratia internationalã, structura
demograficã, grupãrile nationale si etnice;
- asezãrile si locuinta: distributia geograficã a populatiei, arii urbane si rurale, stoc de locuinte si
constructii de noi locuinte, apa si instalatiile sanitare, chiriile si cheltuielile cu locuintã, consum
de energie în domeniul casnic, transportul;
- gospodãrie si familie: mãrimea gospodãriei, consumul, cãsãtoriile, divorturile, fertilitatea;
- sãnãtatea si servicii sanitare: mortalitate si morbiditate, handicapati, boli, servicii de sãnãtate,
resurse, nutritie, consum de alcool si tutun;
- învãtãmântul si educatia: nivelul de pregãtire si analfabetism, cuprinderea scolarã, educatia
adultului, pregãtirea profesionalã, costuri;
- activitatea economicã: participarea fortei de muncã, populatia inactivã, ocuparea, somajul,
beneficiile muncii, conditii si nivel de calificare;
- grupuri socio-economice si mobilitatea socialã: structura ocupationalã, mobilitatea intra si
intergenerationalã;
- venit, consum, avere: nivelul, cresterea si structura venitului gospodãriei; nivelul, cresterea si
structura consumului; distributia venitului si a consumului, nivelul si distributia averii;
1 Handbook on Social Indicators, New York, United Nations, 1989
- securitatea socialã si servicii: protectia împotriva pierderii
veniturilor, utilizarea si importanta protectiei;

2
- timp liber, culturã si comunicare: utilizarea timpului liber, timpul liber si activitãtile culturale,
facilitãti, cheltuieli, mijloace de comunicare în masã;
- ordinea publicã si siguranta individului: frecventa si severitatea delictelor, victimizarea,
caracteristicile si tratamentul aplicat delicventilor, institutiile justitiei, personalul.
Calitatea vietii implicã notiunea de criterii, de diferentiere functie de care se poate judeca.
Astfel sunt deosebite trei niveluri ale indicatorilor:
- indicatorii economici care cuantificã conditiile economice ale bunãstãrii;
- indicatorii sociali care cuantificã conditiile sociale ale bunãstãrii;
- indicatorii calitãtii vietii care se ocupã de reactiile subiective ale oamenilor la procesele si
fenomenele economice si sociale.
Într-un mod sintetic de definire, se poate spune cã aria calitãtii vietii este definitã ca
valoarea pentru om a vietii sale, modul si mãsura în care conditiile vietii oferã omului
posibilitatea satisfacerii multiplelor sale necesitãti, gradul în care viata este satisfãcãtoare pentru
om.
O alta definitie analitica de aceasta data a conceptului de calitate a vietii, spune ca:
Calitatea vietii cuprinde ansamblul conditiilor fizice, economice, sociale, culturale,
politice: de sãnãtate etc., în care oamenii trãiesc, continutul si natura activitãtilor pe care le
desfãsoarã, caracteristicile relatiilor si proceselor sociale la care participã, bunurile si
serviciile la care au acces, modelele de consum adoptate, modul si stilul de viatã, evaluarea
gradului în care împrejurãrile si rezultatele corespund asteptãrilor populatiei, stãrile subiective
de satisfactie sau insatisfactie, fericire, frustrare etc.
Calitatea vietii depinde de satisfacerea armonioasã necesarã si simultanã, nu “pe rând” a
tuturor nevoilor umane: conditii de viatã, securitatea economicã si socialã, sãnãtate, timp liber,
culturã, educatie, o societate national organizatã etc.

2.2 Indicatori statistici ai calitãtii vietii

În ultima perioadã a devenit pe deplin argumentat faptul cã pentru a putea întelege modul
cum trãiesc oamenii, adicã calitatea vietii lor, trebuie sã utilizãm un set cât mai diversificat de
indicatori care sã surprindã atât aspectele globale, cât si aspectele specifice, cele referitoare la

3
gospodãrii, viata personalã si viata de familie, inclusiv aspectele subiective, cele de perceptie a
stãrilor existente, gradul de satisfactie sau insatisfactie resimtit.
Toate aceste aspecte pot deveni, la un moment dat, teoretic, inepuizabile, însã analizele
referitoare la calitatea vietii trebuie sã le cuprindã, multiplicarea si diversificarea lor fiind sarcina
oricãrui studio autentic.
Preocupãrile pentru definirea calitãtii vietii si examinarea ei cu referire la diverse grupuri de
populatie au fost însotite si facilitate de ceea ce a fost denumit drept o miscare a indicatorilor
sociali. Acestia sunt elaborati pentru a completa statisticile referitoare la bunãstare, produs intern
brut, volumul productiei, al investitiilor si altele asemãnãtoare cu elemente care descriu conditiile
de viatã ale indivizilor, familiilor si grupurilor sociale, ceea ce permite determinarea calitãtii
vietii.
În 1964, presedintele S.U.A., Johnson, dupã pregãtirile si studiile efectuate de Administratia
Kennedy, a lansat programul Great Society cu scopul de a ajunge la o calitate superioarã a vietii
pentru întreaga populatie.
În general, prin indicator se întelege un anumit domeniu supus analizei la un anumit moment.
Existã trei tipuri de indicatori:
a) indicatorii definitionali care au ca particularitate introducerea de semnificatii cu ajutorul unei
anumite conventii terminologice;
b) indicatorii de inferentã care intervin în conditiile în care indicatorul reprezintã o variabilã
latentã inaccesibilã observatiei directe;
c) indicatorii empirici utilizati în cazul când variabilele sunt direct observabile ceea ce permite
determinarea relativ riguroasã a relatiilor implicate.
P. Lazersfeld, unul din specialistii preocupati de modul în care sunt elaborati indicatorii
sociali, considerã cã pentru acest lucru sunt trei etape:
- reprezentarea imagisticã a conceptului (definirea domeniului);
- specificarea conceptului (determinarea aspectelor sale relevante, a dimensiunilor, care se pot
dispune pe mai multe niveluri de generalitate);
- alegerea indicatorilor (functie de relevanta lor pentru domeniul indicat).
Constructia indicatorilor sociali se poate realiza fie prin metode de indexare, de calcul al
valorilor medii sau a scorurilor, fie prin metode mai complexe, cum ar fi analiza scalarã, analiza
factorialã sau analiza structurii latente.

4
Asa cum subliniazã unii autori, calitatea vietii implicã notiunea de grad, de diferentiere si
se judecã în functie de un anumit numãr de criterii.
O caracteristicã importantã a calitãtii vietii o constituie faptul cã elementele sale componente
sunt puternic individualizate (independent localã), nefiind acceptabile substituirii, înlocuirii (prin
compensatie) sau alte operatii reductioniste. Conditiile precare de muncã nu pot fi suplinite
printrun nivel înalt al veniturilor pentru a se ajunge astfel la valori medii în ceea ce priveste
calitatea vietii de muncã. Cu atât mai mult este evident semnificatia aparte, deosebitã, pentru
elementele apartinând ca domenii diferite ale calitãtii vietii: un venit înalt nu poate compensa
lipsa unei locuinte bune, starea negativã de sãnãtate sau un mediu social patologic,
pentru ca pe ansamblu sã rezulte valori medii acceptabile. Între indicatorii apartinând acestor
domenii diferite ale calitãtii vietii se stabilesc relatii liniare, cel putin din punct de vedere
teoretic.
Populatia
Populatia constituie subiectul oricãrei analize sau cercetãri sociale, fie cã interesul se îndreaptã
spre cunoasterea modului în care trãieste aceasta, fie cã nu au în vedere structurile sale,
activitãtile desfãsurate, apartenenta la diverse grupuri, opiniile si stãrile de spirit, credintele,
nevoile, trebuintele, dorintele, aspiratiile, optiunile sau alte aspecte ce o pot caracteriza si prin
urmare devin un scop pentru cercetãtor.
Mediul natural
Impactul negativ al dezvoltãrii asupra mediului natural a constituit, la începutul anilor '70, un
impuls de primã mãrime pentru adoptarea si apoi larga acceptare publicã a preocupãrilor pentru
îmbunãtãtirea calitãtii vietii prin mãsuri de protectie ecologicã. De regulã, sunt evidentiati
indicatori care exprimã diversi factori agresivi (zgomot, radiatii, substante nocive în
aer, sol, apã, alimente) si efectele lor asupra organismului uman, proportia populatiei afectatã si
perceptia conditiilor naturale de viatã.
Asezãrile umane
Calitatea mediului construit, asigurarea unor conditii optime de viatã, echiparea cu mijloace
tehnice, inclusiv pentru deplasarea de la o localitatea la alta reprezintã alte elemente de luat în
considerare în analiza modului cum trãiesc oamenii, de ce facilitãti dispun.
Locuinta

5
În practica socialã s-au impus deja o serie de indicatori prin care se exprimã calitatea si confortul
locuintei, gradul sãu de echipare cu mijloace tehnice. Începând cu materialele de constructie
utilizate, izolarea fonicã si termicã, protectia fatã de înfiltratiile de apã, dispunerea pe verticalã,
suprafata construitã si cea utilã, înregistrarea cu surse de energie, instalatii sanitare si terminând
cu situarea ei în cadrul localitãtii. ªi de aceastã data apare nevoia unei selectii foarte severe a
indicatorilor luând în considerare în primul rând pe aceia cu o relevantã deosebitã pentru
calitatea vietii, cum ar fi suprafata locuibilã pe o persoanã.
Mediul social
Calitatea relatiilor sociale, mãsuratã prin indicatori de coeziune, valori general-umane,
întrajutorare, solidaritate, moralitate, responsabilitate, tolerantã, dar si prin lipsa unor factori de
patologie socialã sau un nivel cât mai redus al acestora - delincventã, alcoolism, prostitutie,
perversiune sexualã - prezintã o mare importantã pentru viata umanã fie cã este vorba de
indivizi, fie cã se au în vedere grupuri si colectivitãti de diferite mãrimi, inclusiv societatea în
întregul sãu.
Familia
Pentru orice persoanã familia se constituie într-un punct central de referintã, adesea singurul
suport pentru individ. Situatia familiei, solidaritatea si coeziunea acesteia, succesul sau
insuccesul în viatã al membrilor sãi, starea lor de sãnãtate sunt tot atâtea elemente relevante
pentru calitatea vietii populatiei.
Persoana
Societatea modernã a adus în prim plan omul, nu omul în general, si fiecare individ în parte, cu
propria lui personalitate, cu nevoile, dorintele, aspiratiile, gândurile si activitãtile lui, care trebuie
sã se bucure de libertate, de sanse reale de realizare în domeniul educational, profesional,
cultural, politic etc., recunoscându-se dependenta rezultatelor de capacitate si
preocupare dar si de împrejurãri.
Ocuparea
Munca este aceea care determinã volumul, structura si calitatea bunurilor materiale si spirituale,
a serviciilor de care se dispune în societate.
Pentru o anumitã perioadã a vietii (vârsta activã) munca este un mijloc de asigurare a existentei
(desi unele persoane sunt nevoite sã-si câstige existenta si în afara vârstei active, dupã cum altele
s-ar putea sã nu munceascã în tot cursul vietii lor).

6
Calitatea vietii de muncã
Studiile asupra calitãtii vietii de muncã iau în considerare zeci de indicatori referitori la
conditiile, natura si continutul muncii, timpul de lucru, relatiile de muncã, organizarea,
conducerea, recompensele material si alte beneficii, rezultatele muncii si satisfactia.
Resurse macroeconomice pentru nivelul de trai
Reflectând nivelul de dezvoltare atins de societate, indicatorii economici de exemplu produsul
intern brut permit exprimãri sintetice ale nivelului de trai si trebuie completati cu statistici
referitoare la gospodãrii si indivizi.
Veniturile
Evidentierea veniturilor populatiei priveste sursele acestora (munca, proprietatea, asigurãrile,
alocatiile bugetare, donatiile) si distributia lor. O atentie specialã se acordã determinãrii venitului
necesar pentru o viatã normalã (a minimului social), sub pragul cãruia se identificã sãrãcia. De
aici necesitatea de a raporta veniturile la gospodãrie si în cadrul acesteia la persoanã, luându-se
în considerare particularitãtile pentru fixarea nivelului venitului minim.
Consumul
Consumul reprezintã una din componentele finale ale nivelului de trai si calitãtii vietii. Dincolo
de particularitãtile care tin de resursele disponibile în zonã, de obiceiurile constituite în timp, de
normele cultural si religioase, se pot identifica indicatorii cu valoare comparativã în acest
domeniu. Ei exprimã în unitãti fizice, valoric sau procentual, consumul de produse si servicii ale
populatiei. O atentie aparte se acordã realizãrii unei nutritii echilibrate cu evitarea produselor
dãunãtoare, în special abuzul de alcool si tutun.
Serviciile pentru populatie
Dezvoltarea sectorului tertiar reprezintã un criteriu de apreciere a modernizãrii economiei si
totodatã o sursã de îmbunãtãtire a nivelului calitãtii vietii. Pentru populatie prezintã importantã
diversificarea si calitatea serviciilor disponibile, accesibilitatea din punct de vedere material,
apropierea spatialã. timpul de asteptare.
Gospodãria
Dacã familia reprezintã un tip de comunitate umanã, aducând în prim plan relatiile sociale dintre
membrii acesteia, gospodãria priveste aspectele economice, fiind definitã prin grupul de
persoane care convietuiesc împreunã pe baza unui buget comun. Conditiile materiale ale

7
unei gospodãrii se exprimã prin veniturile curente, economiile realizate, averea de care dispune,
inclusiv bunurile de folosintã îndelungatã.
Învãtãmântul
Este recunoscut faptul cã învãtãmântul si-a multiplicat atributiile: functia generalã de socializare-
educare-integrare socialã este completatã cu una de pregãtire profesionalã. Locul învãtãmântului
în cadrul studiilor de calitate a vietii priveste atât determinarea sanselor de acces la diferite
niveluri ale acestuia, gradul de cuprindere si promovabilitate (abandon) cât si al nivelului general
de educatie a populatiei (stocul de învãtãmânt).
Asistenta sanitarã
Serviciile de sãnãtate oferite populatiei, accesul la îngrijirea sãnãtãtii si costul acesteia pe de o
parte, mortalitatea pe cauze, bolile de care suferã populatia, pe de altã parte, se constituie în
indicatori relevanti ai calitãtii vietii.
Cultura
Din perspectiva calitãtii vietii intereseazã accesul populatiei la culturã, serviciile de rãspândire a
culturii si prestatiile de ordin cultural oferite de cãtre acestea.
Asigurãrile si asistenta socialã
La acest capitol reunim problematica asigurãrilor si asistentei sociale având în vedere rolul lor în
realizarea unei protectii sociale pentru toate categoriile de populatie, atât pentru populatia activã
cât si pentru grupurile cele mai defavorizate: copii orfani si abandonatii, handicapatii, persoanele
vârstnice.
Timpul liber
Evaluarea globalã a calitãtii vietii populatiei nu se poate dispensa de luarea în considerare a
facilitãtilor existente pentru petrecerea timpului liber, pentru odihnã si recreere.
Calitatea mediului politic
Virtutile participative ale mediului politic, de implicare a cetãteanului în actul conducerii,
respectarea regulilor democratice ale jocului politic întregesc setul indicatorilor prin care
determinãm calitatea vietii populatiei.
Institutiile de stat si ordinea publicã
Între domeniile de operationalizare a calitãtii vietii mentionãm si caracteristicile cadrului legal,
respectarea drepturilor si libertãtilor umane, protectia cetãtenilor fatã de eventualele abuzuri ale
functionarilor publici, combaterea manifestãrilor de patologie socialã.

8
2.3 Conceptul de sãrãcie: caracteristici, praguri ale sãrãciei, indicatori

Nevoile de consum ale populatiei au constituit si constituie elementul primar în


determinarea activitãtilor si evolutia lor a avut loc în strânsã dependentã de nivelul si structura
productiei de bunuri materiale si spirituale.
Nevoile de consum, care se manifestã în variate forme, au cunoscut mutatii de-a lungul timpului.
Factorii care actioneazã asupra nevoilor populatiei sunt endogeni (necesitãti biologice si
psihologice ale fiintei umane), si exogeni cu character istoric si cutumiar. Interdependenta dintre
aceste douã categorii de factori se manifestã concret în urmãtoarele sensuri:
- cresterea consumului de energie nervoasã si diminuarea efortului muscular (cresterea
automatizãrii si cibernetizãrii);
- ridicarea gradului de culturã;
- cresterea nevoii de relaxare;
- restructurãri între profesii si în cadrul grupelor socio-profesionale;
- numãrul populatiei si structura acesteia dupã diverse criterii;
- urbanizarea si consecintele sale asupra modului de viatã;
- privatizarea si constituirea regiilor autonome;
- somajul, stratificarea puternicã a populatiei în functie de avere si venituri care actioneazã în
mod direct asupra cererii precum si în domeniul inflationist cu implicatii asupra volumului si
structurii cererii reale;
- ecologia asezãrilor umane.
În aceste conditii, deoarece nevoile de consum personal se manifestã în context social, acestea
sunt puternic influentate de standardul de viatã al celorlalti membrii al grupului.
Principalele tendinte în sistemul de nevoi ale populatiei în etapa pe care o parcurgem se
manifestã în domeniul alimentatiei, îmbrãcãmintei si în domeniul locuintelor ca numãr, dotare si
confort, în viitor evoluând sub aspect cantitativ, calitativ si structural cu accente pe confortul
cãlãtoriilor, asistente medicale, satisfacerea hobby-urilor si cresterea nevoii de
destindere care (în conditiile economiei de piatã) va determina cresterea cererii în domeniul
serviciilor, crescând astfel nevoile spirituale.

9
O evaluare privind sãrãcia presupune existenta unui anumit nivel de trai predestinat si
bine definit, considerat drept prag de sãrãcie. Pentru ca o persoanã sã nu fie consideratã sãracã
trebuie ca nivelul sãu de trai sã atingã cel putin acest prag. Este evident cã existã un nivel de
consum pentru alimente, îmbrãcãminte, locuintã etc. care, dacã scad sub anumite limite,
compromit supravietuirea individului pe termen scurt. Existã diferite praguri de sãrãcie însã, în
ceea ce priveste nivelul lor, pãrerile diferã.
Existã pãreri care resping total notiunea de prag de sãrãcie deoarece considerã cã nu este
logic sã se spunã despre o persoanã al cãrei nivel de trai este cu putin inferior unui anume prag
de sãrãcie cã se aflã într-o situatie cu mult inferioarã celui care se gãseste cu putin deasupra
aceluiasi prag. Alti specialisti spun cã utilizarea notiunii este utilã în cazul când se iau anumite
mãsuri în privinta sãrãciei, mãsuri care implicã o discontinuitate functie de
diverse praguri ale sãrãciei. A admite cã existã praguri de sãrãcie nu înseamnã decât a evidentia
faptul cã de la un anumit nivel de trai dat, în comparatie cu privire la sãrãcie nu ar trebui sã aibã
nici o importantã câstigurile sau pierderile mici.
Încercãri de a defini sãrãcia au fost fãcute de specialisti din diferite domenii sociologi, psihologi,
economisti. Unii specialisti considerã pragul de sãrãcie absolutã ca fiind un prag de sãrãcie de
supravietuire. Aceastã definitie este totusi prea restrictivã pentru a putea fi luatã în considerare.
Mult mai potrivitã este conceptia urmãtoare: Pragul de sãrãcie absolutã reprezintã un nivel de
referintã constant în ceea ce priveste nivelul de trai, unic pentru întreg domeniul în care se
efectueazã comparatiile privind sãrãcia. Un prag de sãrãcie relativã variazã în interiorul
acestui domeniu si creste o datã cu nivelul de trai mediu.
Sãrãcia, în sensul sãu absolut se referã la conditiile acute de privatiune. Sãrãcia primarã
(absolutã) sau nivelul de subzistentã este atins atunci când câstigurile totale sunt insuficiente
pentru satisfacerea nevoilor minime de mentinere a randamentului fizic. Conceptul de sãrãcie
relative pune în discutie pozitia unui individ comparativ cu altii.
Acest concept apare în douã forme diferite:
- o abordare obiectivã: conditii ale privatiunii;
- o abordare subiectivã sentimente ale privatiunii.
Versiunea economicã a abordãrii relative a sãrãciei este introdusã prin notiunea de “decalaj”
(“prãpastie a sãrãciei”). Sãrãcia în aceastã viziune este consideratã ca decalaj între grupul cel mai
sãrac si restul comunitãtii.

10
Abordarea sãrãciei cuprinde douã elemente: individul cu problemele sale si mediul în care acesta
trãieste.
Încercând o definire într-un cadru mai larg al sãrãciei în relatie cu nevoile, dorintele si
sentimentele individuale, precum si interactiunea dintre individ si societate, sãrãcia apare drept o
“conditie care implicã o privatiune asprã, intensificatã de evenimente potrivnice de obicei
asociate cu resurse economice neadecvate“. În aceste conditii sãrãcia nu înseamnã numai venituri
mici si lipsa averi, ci înseamnã de asemenea lipsa accesului la venituri mai mari si la sanse de a
acumula avere, la o educatie mai bunã, sau la sanse sporite de a gãsi un loc de muncã.
Descoperirea propriei personae precum si interactiunea dintre sãraci si mediul în care trãiesc au
un rol esential în generarea tensiunilor pe care acestia la resimt. De aceea, de regulã definirea
sãrãciei se face prin specificarea unui standard de comparatie.
De aceea, de regulã definirea sãrãciei se face prin specificarea unui standard de
comparatie. Se ajunge astfel la notiunea de “nivel minim de trai“ sau “prag al sãrãciei“, care
reprezintã nivelul de venit care împarte familiile de o anumitã mãrime, dintr-un anume loc si
timp, în sãrace si nonsãrace.Stabilirea unui astfel de prag al sãrãciei este considerat adesea
încãrcat de mult subiectivism.
Conform definitiei O.N.U., sãracii sunt acei oameni care nu se bucurã de nivelul minim
de trai compatibil cu demnitatea umanã. Banca Mondialã defineste sãrãcia drept incapacitatea
de a avea un standard de viatã adecvat.
Definirea sãrãciei din punct de vedere economic permite distinctia dintre sãraci si non-
sãraci prin raportare la nivelul veniturilor, reflectând posibilitãtile de consum ale familiilor.
Identificarea sãracilor presupune un mijloc de evaluare a venitului sau consumului care sã poatã
fi aplicabil întregii populatii a unei tãri si care sã permitã comparatii internationale.
Incapacitatea de a asigura un anumit nivel al consumului si nu consumul scãzut în sine
caracterizeazã sãrãcia.
Conceptul cultural asupra sãrãciei se concentreazã asupra atitudinilor si modelelor de
comportament pe care o persoanã le are fatã de un anumit set de circumstante.
În contextul actual, tara noastrã se confruntã cu o situatie economicã precarã, context în
care trebuie sã fie asigurat un nivel minim de trai care aratã cantitatea, calitatea si structura
bunurilor materiale si spirituale pentru o viatã decentã si civilizatã, corespunzãtor veniturilor
necesare pentru procurarea bunurilor respective.

11
Asigurarea unui nivel minim de trai presupune satisfacerea, în primul rând a nevoilor
fundamentale ca de exemplu: cerinte minime de hranã, vestimentatie, locuinte, servicii de
instruire, sãnãtate si culturã.
Nevoile fundamentale nu se interpreteazã numai din punct de vedere fiziologic ci si
subiectiv, ele reprezentând satisfactia consumatorului fatã de nevoile de consum, ceea ce
înseamnã cã el trebuie sã aibã posibilitatea de a câstiga veniturile necesare pentru acoperirea
consumului de bunuri si servicii de bazã.
Metoda cel mai curent folositã pentru a defini un prag de sãrãcie începe prin a determina
unele nevoi de bazã ale consumului, apreciate ca pertinente în domeniul comparatiilor privind
sãrãcia. Nevoia fundamental cea mai importantã este exprimatã prin cheltuielile alimentare
necesare pentru asigurarea consumului de energie nutritivã recomandat. Urmeazã
apoi cheltuielile pentru bunuri nealimentare.
Componenta alimentarã în fixarea pragului de sãrãcie nu poate fi determinatã doar
pornindu-se de la nevoile nutritionale deoarece pot exista numeroase combinatii alimentare care
pot asigura un consum de energie nutritivã dat. Pentru rezolvarea acestor probleme, se poate
cãuta combinatia de alimente care minimizeazã costul de satisfacere a nevoilor de energie
nutritivã la nivelurile date ale preturilor.
În practicã sunt aplicate douã metode principale pentru fixarea pragurilor de sãrãcie si
anume: metoda energiei nutritive si metoda determinãrii pãrtii din buget destinate alimentatiei.

- Metoda energiei nutritive

Aceastã metodã fixeazã un numãr de calorii de referintã pentru consumul de energie


nutritivã, apoi sunt determinate cheltuielile pentru consum sau nivelul venitului care permite unei
persoane sã-si asigure acest consum.
În general aceastã metodã nu permite sã se stabileascã un profil al sãrãciei coerent, în
sensul cã pragurile de sãrãcie pot fi diferite de la un grupã la alta. De fapt, relatia dintre
consumul de energie nutritivã si cheltuielile de consum nu este aceeasi de la o regiune (sector,
datã) la alta.Ea variazã în functie de gradul de bogãtie a populatiei, nivelul sãu de activitate,
preturile relative, existenta de bunuri publice si alte variabile.

12
-Metoda determinãrii pãrtii din buget destinate alimentatiei

În cadrul acestei metode, se estimeazã mai întâi pentru fiecare subgrup costul unui numãr
de alimente care furnizeazã aportul de energie necesar. Apoi se împarte suma obtinutã la partea
din buget reprezentând suma cheltuielilor totale destinate alimentatiei de cãtre un grup de familii
considerate ca probabil sãrace, de exemplu primele 20% cele mai sãrace familii din fiecare
subgrup.
Aceastã metodã ridicã probleme similare celor din metoda precedentã. Incoerentele care
se pot manifesta utilizând aceastã metodã suntdeterminate de diferentele dintre nivelurile de
consum real sau dintre veniturile medii înregistrate la subgrupe diferite sau în perioade diferite.
Subgrupe pentru care aceste niveluri medii sunt mai ridicate consacrã în general o parte mai micã
din bugetul lor consumului, ceea ce determinã necesitatea utilizãrii unui prag de sãrãcie mai
ridicat.
Aspectul cel mai important al incoerentelor potentiale datorate celor douã metode expuse
mai sus decurge din faptul cã divergentele pot fi destul de importante pentru a modifica
clasamentul diferitelor sectoare sau regiuni ale unei economii, realizat pe baza nivelurilor de
sãrãcie mãsuratã.
Utilizarea unui profil al sãrãciei incoerent poate fi de asemenea îngrijorãtoare în cazul în
care populatia se poate deplasa între diferitele grupe considerate, ca de exemplu în cazul unui
exod rural. O persoanã îsi poate ameliora nivelul de trai pãrãsind o regiune pentru o alta, în timp
ce sãrãcia mãsuratã înregistreazã o crestere.
Existã si alte metode pentru determinarea în practicã a pragului de sãrãcie. Astfel, Lipton
(1983) a arãtat cã se poate utiliza nivelul venitului cãruia îi corespunde o elasticitate a cererii de
produse alimentare de bazã în functie de venit egalã cu unitatea, pentru a identifica persoanele
"extrem de
sãrace". În practicã, în tãrile în curs de dezvoltare foarte sãrace, nu sunt rare
cazurile când elasticitatea cererii de produse alimentare de bazã în functie
de venit este aproape egalã cu unu.
Acest prag de sãrãcie poate fi justificat prin faptul cã persoanele "extrem de sãrace" nu,
numai cã alocã o mare parte din veniturile proprii alimentatiei, dar aceastã parte nu scade atunci
când venitul lor creste într-o oarecare mãsurã. Unele probleme de coerentã întâlnite anterior sunt

13
valabile si în cazul acestei metode. De regulã, pragul de sãrãcie calculat dupã aceastã metodã se
deplaseazã si în functie de alte variabile care, sunt prezentate în cadrul cererii de produse
alimentare.
Metoda cel mai des folositã pentru determinarea unui prag de sãrãcie relativã constã în
fixarea acestuia la o proportie datã de media aritmeticã sau de mediana distributiei consumului
sau a venitului. De exemplu, numeroase studii utilizeazã un prag de sãrãcie care corespunde la
cca. 50% din media nationalã, dupã cum a preconizat Fuchs (1967). Nu este deloc surprinzãtor
cã prin aceastã metodã sunt realizate comparatii foarte diferite de cele obtinute cu un prag de
sãrãcie fix.
Se pune problema dacã existã un motiv major ca sã se utilizeze praguri de sãrãcie
corespunzând unei proportii constante fatã de medie. Este de notat cã aproape toate dimensiunile
sãrãciei sunt omogene si de rang zero între valorile mediei si cele ale pragului de sãrãcie. Se
apreciazã cã o
dublare, de exemplu, a tuturor veniturilor si a pragului de sãrãcie nu va antrena nici o modificare
a dimensiunii sãrãciei.
Ar fi de dorit ca în cadrul fiecãrei metode de determinare a pragului de sãrãcie examinate
mai sus, sã se ia în considerare cel putin douã praguri de sãrãcie. Asa cum s-a arãtat, pragul
interior poate fi interpretat ca un "prag de sãrãcie extremã": comportamentul persoanelor ale
cãror cheltuieli pentru consum sunt inferioare acestui nivel conduce la concluzia cã asupra
acestor persoane planeazã un risc crescut de denutritie (Lipton, 1983, 1988).
În fiecare situatie care face obiectul comparatiilor, sã presupunem în douã perioade
diferite, ar trebui sã se ia în consideratie douã praguri de sãrãcie. Primul este constant în raport
cu indicatorul nivelurilor de trai pentru cele douã perioade, în timp ce al doilea este un prag de
sãrãcie relativã care tine cont de toate modificãrile inerente intervenite în nivelul de
trai global si pornind de la aceasta, ce întelege societatea prin "sãrãcie".
De asemenea, putem spune cã cineva poate fi sãrac în termini obiectivi, si totusi el sã nu
se simtã asa, adicã sãracii fericiti. Acestei categorii îi apartin studentii care fac investitii în
privinta viitorului lor, în loc de a muncii pentru a câstiga venituri imediate. Acestia mai pot fi
considerate ca sãraci temporari. Stabilirea unui sistem de indicatori ai sãrãciei necesari analizei
statistice poate cuprinde aspectele enumerate în tabelul alãturat. Acesti indicatori pot fi utilizati si
la alcãtuirea unui model econometric de analizã a sãrãciei.

14
1.Numãrul total al sãracilor;
2.Numãrul sãracilor proveniti dintre someri;
3.Numãrul sãracilor proveniti dintre pensionari, total;
4.Numãrul sãracilor proveniti dintre pensionarii de asigurãri sociale
de stat;
5.Numãrul sãracilor proveniti dintre pensionarii I.O.V.R.;
6.Numãrul sãracilor proveniti dintre pensionarii pentru incapacitate
de muncã (gr.I, II, III);
7.Numãrul sãracilor proveniti dintre pensionarii cu pensii de urmas;
8.Numãrul sãracilor proveniti dintre pensionarii C.A.P.
9. Numãrul sãracilor proveniti dintre pensionarii de asigurãri sociale
cu vechime în muncã insuficientã;
10.Numãrul sãracilor proveniti dintre beneficiarii de ajutoare sociale
(vechime minimã în muncã insuficientã);
11.Numãrul sãracilor proveniti dintre cei lipsiti complet de venituri;
12.Numãrul sãracilor proveniti din familiile monoparentale si (sau)
cele cu mai multi copii;
13.Numãrul sãracilor proveniti dintre persoanele active, în situatii
defavorizate;
14.Pragul sãrãciei;
15.Rata de economisire în grupele de populatie cu venituri sub
medie;
16.Investitii în serviciile publice (sãnãtate, învãtãmânt, culturã);
17.Probabilitatea de trecere din grupa somerilor în grupa sãracilor
etc.

2.4 Costul vietii si protectia socialã

Orice demers economic, pentru a avea sanse de succes, trebuie sã aibã în vedere de cele
mai multe ori, multiplele si complicatele implicatii sociale pe care actiunea sa le poate declansa.

15
Aceasta este valabil în tãrile unde democratia are vechi traditii, iar bunãstarea nu este doar un
slogan ci o realitate comunã. Cu atât mai mult în tara noastrã, se impune cu necesitate împletirea
cu folos a actiunii economice cu dezideratul avansãrii cãtre asigurarea bunãstãrii sociale.
Pentru a rãspunde cerintelor impuse de necesara protectie socialã a populatiei cu cresterea
inevitabilã a costului vietii, este necesar a se gãsi rãspunsuri la câteva probleme metodologice si
de principiu referitoare la:
- modul de calcul al indicelui costului vietii. În prezent, Comisia Nationalã de Statisticã
utilizeazã pentru calculul indicelui preturilor de consum al populatiei, urmãtoarele elemente:
- un "cos" de mãrfuri (alimentare si nealimentare) si servicii reprezentative, ce acoperã, practic,
toate grupele de produse: acest "cos" urmãreste sã caracterizeze structura consumului populatiei,
evaluatã pe baza cercetãrii selective bugetelor de familie:
- se înregistreazã numai preturile pentru mãrfurile efectiv vândute, respectiv tarifele pentru
serviciile efectiv prestate, în câteva sute de puncte fixe de vânzare din întreaga tarã:
- calculul indicelui se stabileste ca medie a indicilor individuali, ponderati cu anumiti coeficienti
ce exprimã greutatea specificã pe care un produs o detine în structura consumului; pentru aceasta
se utilizeazã formula indicelui de tip Laspeyres, cu pondere din perioada de bazã;
- nu se iau în calcul autoconsumul de bunuri si servicii din productia proprie a gospodãriei
familiale, precum si cheltuielile sub formã de impozite, taxe, amenzi, dobânzi plãtite la credite,
rate de asigurare, depuneri si dobânzi la C.E.C. , cheltuieli de participare la jocuri de noroc etc.
În ceea ce priveste formula matematicã utilizatã, teoria si practica în acest domeniu au
utilizat, în timp, douã variante cu abordare mai frecventã:
- indicele preturilor tip Laspeyres, cu ponderare din perioada de
bazã;
- indicele preturilor tip Paasche, cu ponderare din perioada curentã.
Diferenta esentialã în modul de calcul al celor doi indicatori constã în aceea cã primul
(I.L.) determinã modificarea relativã a preturilor în perioada curentã fatã de perioada de bazã,
corespunzãtoare comparãrii aceleasi structuri a cosului de bunuri si servicii luat în calcul în
perioada de bazã, în timp ce al doilea (I.P.) determinã modificarea relativã a preturilor în
perioada curentã fatã de perioada de bazã, însã raportat la cantitãtile si structura consumului din
perioada curentã. Cu alte cuvinte, indicele tip Laspeyres nu ia în considerare produsele si

16
serviciile noi apãrute pe piatã în perioada curentã, iar indicele tip Paasche nu ia în considerare
produsele si serviciile care nu se mai produc/presteazã în perioada curentã. De aici pot fi
pornite o serie întreagã de analize referitoare la produsele si serviciile nou apãrute si la cele care
"dispar" în timp si ponderea maximum admisibilã a acestor "erori" în cadrul cosului luat în
calcul.
Alegerea formei de indexare reprezintã o problemã delicate deoarece, de cele mai multe
ori, grupuri diverse de oameni se considerã nemultumiti de modul cum s-a fãcut indexarea.
Protectia socialã a populatiei împotriva cresterii preturilor naste o multitudine de idei în rândul
specialistilor. În primul rând, este vorba de armonizarea intereselor economice pe termen lung cu
interesele sociale, care se manifestã ca interese imediate.
În practica internationalã, indexarea salariilor cunoaste numeroase forme, dintre care:
a) indexarea retrospectivã, atunci când salariile urmeazã direct, în baza unei decizii anterioare, în
mod automat, un indice reprezentativ al evolutiei preturilor de consum;
b) indexarea la datã fixã, când adaptarea se face la moment convenite mai înainte, trei sau sase
luni, pe baza miscãrii preturilor în perioada de referintã;
c) scara mobilã a salariilor este formula cea mai des utilizatã; compensatiile acordându-se de
fiecare datã atunci când indicele de referintã al preturilor cunoaste o crestere determinatã; caz în
care salariile sunt adaptate la momente neprecizate anterior, dar de fiecare datã în aceeasi
mãsurã cu miscarea preturilor;
d) indexarea anticipatã când salariile cresc anticipat,într-o anumitã limitã, dupã care se aplicã
indexarea retrospectivã (se foloseste mai ales la conventiile pe termen lung);
e) clauza de renegociere când se introduce o clauzã în contractual colectiv, ce stipuleazã
redeschiderea negocierilor în cazul în care preturile cresc peste o anumitã limitã, stabilitã de
comun acord.
Nivelul de la care se porneste în indexarea veniturilor, constituie, fãrã îndoialã, un
aspect determinant în problematica protectiei sociale. Din acest punct de vedere, se poate
practica indexarea la nivelul salariului si a pensiei minime, la nivelul salariului si a pensiei medii,
ori pe grupe de salarii si pensii.
Experienta din tara noastrã ne aratã cã indexarea veniturilor este de naturã sã schimbe
raporturile statornicite între diferite categorii ale veniturilor. Astfel, indexarea cu sumã fixã

17
(compensatii) are unele avantaje, însã totodatã poate fi sesizat un proces accentuat de nivelare a
veniturilor.
Determinarea proportiei optime de acoperire a diferentei de preturi prin compensatii
reprezintã un aspect important în abordarea problemei indexãrii. În tãrile cu experientã în
domeniu, indexarea salariilor nu se face pe mãsura cresterii indicelui preturilor pe motiv cã
existã reserve la populatie pentru acoperire; punerea în circulatie a acestora determinând, într-o
oarecare mãsurã, însãnãtosirea echilibrului monetar la nivel macroeconomic. De regulã, se
acceptã cã 8 - 10% din sporul preturilor poate fi lãsat neacoperit de indexare, aceasta având un
rol în sporirea motivatiei muncii si ridicarea productivitãtii muncii. Oricum, pentru salariati poate
fi acceptat un asemenea "ecart de stimulare", în timp ce pentru pensionari acoperirea trebuie sã
se facã la procentul maxim, altfel având loc un process negativ de erodare a veniturilor.
Indexarea salariilor cu alti factori se impune, având în vedere tendinta permanentã ca
revendicãrile de salarii ale sindicatelor sã depãseascã atât cresterile de preturi, cât si eventualul
spor de productivitate.
De aceea este necesar sã se gãseascã si alti factori în raport cu care sã se realizeze
indexarea salariilor, în special, productivitatea muncii.
În economia României se simte tot mai mult necesitatea unei astfel de corelatii dintre
salarii si productivitatea muncii, deoarece asistãm la cresterea continuã a salariilor pe fondul
descresterii indicatorilor productiei.
Practica tãrilor dezvoltate cunoaste douã metode de indexare a salariilor cu indicele de crestere a
productivitãtii muncii:
- prin adaosuri la salariul tarifar - metodã larg utilizatã în S.U.A. si Japonia, constând în stabilirea
prin contractul colectiv a modului de calcul si a legãturii dintre salariu si productivitatea muncii
(cresterea procentualã, cresterea absolutã si evolutia raportului dintre nivelurile celor doi
indicatori); adaosul se acordã, de regulã, la un interval de un an;
- prin plata unor premii colective pentru realizarea "programelor de eficientã"; metodã mai
rãspânditã în tãrile vest-europene si care se caracterizeazã prin amânarea acordãrii premiilor pe
un interval mai mare de timp, care poate fi si de cinci ani.

18
2. 5. Modelarea calităţii vieţii.

Complexitatea este o caracteristică funcţională a organismului social. O dovedesc


capacitatea de autodezvoltare, autoreglare, de comportare orientată spre un scop, de generarea
unor procese endogene cu o logică proprie de dezvoltare. La nivel macro însăşi societatea este o
atare entitate cu complexitate imanentă.
Orice încercare de a descrie realitatea socială printr-un model statisticomatematic trebuie
să rezolve, în primul rând, problema relaţiei dintre determinările teoretice şi cele
operaţionalizabile ale obiectului supus modelării.
Deoarece calitatea vieţii depăşeşte conceptual sfera strictă a fenomenelor cunatificabile
riguros din punct de vedere statistic considerând că în demersul modelator al acesteia se impune
completarea datelor obiective cu informaţii sociopsihologice de natură să ajute la identificarea
relaţiilor de comportament specific procesului tranziţiei spre economia de piaţă. Avem în vedere
comportamentul individului atât ca subiect al activităţii economice dar şi ca utilizator a
rezultatelor acesteia pentru acoperirea nevoilor sale materiale şi spirituale, încercând astfel o
apropiere categorială de noţiunea de calitatea vieţii, în accepţiunea în care este promovată astăzi
în ţara noastră.

19
Calitatea vieţii în 2010

Cercetarea Calitatea vieţii 2010, efectuată de o echipă extinsă de cercetători cu


expertiză în zona politicilor sociale ai Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii din cadrul
Academiei Române, subliniază o tendinţă generalizată de degradare a condiţiilor de viaţă ale
românilor. Studiul arată faptul că în 2010 oamenii resimt o înrăutăţire a condiţiilor de viaţă
comparativ cu anul trecut. De asemenea, nivelul optimismului înregistrează cele mai scăzute
valori din 1990 şi până în prezent iar temerile populaţiei au crescut, dominanta acestora fiind
teama de creşterea preţurilor.

Există şi aspecte ale vieţii personale care rămân relativ constante în timp, acesta fiind
cazul evaluării relaţiilor din familie, locuinţei sau evaluării stării de sănătate.
Cele mai abrupte deteriorări se înregistrează în cazul evaluărilor vieţii politice. Atât
aprecierea modului în care este condusă ţara cât şi satisfacţia faţă de viaţa politică au scăzut
semnificativ în timp.
În general, valorile înregistrate de indicatori în anul 2010 sunt similare cu cele ale anilor 1998-
1999, o altă perioadă de criză în istoria tranziţiei postcomuniste.

Rezultatele cercetărilor întreprinse de-a lungul timpului evidenţiază faptul că, în


România, calitatea vieţii are valori relativ modeste, cu puţine elemente de sprijin pentru
populaţie, acestea din urmă situându-se, de obicei, în zona vieţii personale şi de familie.

Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii a realizat cercetarea Calitatea vieţii 2010


folosind un eşantion reprezentativ la nivel naţional de 1162 de persoane în vârstă de peste 18
ani. Cercetarea de teren s-a desfăşurat în perioada 25 iunie-10 iulie 2010 în 78 de localităţi şi
127 puncte de eşantionare. Eşantionarea utilizată este probabilistă, multistadială, eşantionul
fiind extras din listele electorale. Eroarea de eşantionare este de ±3%.
Cercetarea include teme ce surprind cele mai importante aspecte ale vieţii oamenilor: condiţiile
de viaţă, mediul social, mediul politic, viaţa profesională, viaţa personală, şansele de acces

20
social, comportamentele de timp liber, starea de spirit a populaţiei.
Cercetarea Diagnoza calităţii vieţii s-a realizat anual în perioada 1990-1999 şi în anii 2003,
2006, 2010, fiind finanţată prin programul de cercetare al Institutului de Cercetare a Calităţii
Vieţii.

21