REGULAMENTUL (CE) NR.

1/2003 AL CONSILIULUI din 16 decembrie 2002 privind

punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 ș i 82 din tratat,
actualele articole 101 și 102 din TFUE.
Obiectivul principal al normelor UE în domeniul concurenței este de a permite
funcționarea corespunzătoare a pieței interne a UE, care constituie un factor esențial pentru
bunăstarea cetățenilor, a întreprinderilor și a întregii societăți din UE. În acest scop, Tratatul
privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) conține norme care urmăresc să prevină
restrângerea și denaturarea concurenței pe piața internă. Mai precis, acesta interzice acordurile
anticoncurențiale între întreprinderi și abuzul de poziție pe piață al întreprinderilor dominante,
care ar putea afecta comerțul dintre statele membre. Pentru a putea analiza prevederile
Regulamentului, este necesar să cunoaștem conținutul art. 101 și 102 din TFUE, care
reglementează regulile de concurență, ce sunt puse în aplicare în conformitate cu procedura
prevăzută de prezentul Regulament.
 Articolul 101 TFUE
Interzicerea totală a acordurilor anticoncurențiale
  Sunt interzise [alineatul (1)] și nule de drept [alineatul (2)] toate acordurile între
întreprinderi care au ca obiect sau efect afectarea concurenței și care pot avea un impact asupra
comerțului dintre statele membre. Aceasta include, de exemplu, acorduri explicite (precum
cartelurile) și practici concertate pentru stabilirea prețurilor sau limitarea producției sau
împărțirea pieței între întreprinderi (denumite și clauze de protecție teritorială). Aceste tipuri de
acorduri sunt considerate întotdeauna ca dăunătoare concurenței și, prin urmare, sunt interzise
fără excepție.
Alin. 3 din 101 TFUE reglementează o derogare, astfel încât,  alte tipuri de acorduri pot
face obiectul unor excepții, cu condiția să contribuie la îmbunătățirea producției sau a distribuției
bunurilor sau la promovarea progresului tehnic sau economic. De exemplu, acordurile privind
partajarea costurilor sau a riscurilor între întreprinderi sau privind accelerarea inovării prin
cooperarea în domeniul cercetării și dezvoltării ar putea aduce beneficii economice
semnificative. O asemenea derogare este acordată cu condiția ca consumatorii să primească o
parte echitabilă din beneficiul obținut, iar acordul să nu impună restricții inutile și să nu vizeze
eliminarea concurenței în ceea ce privește o parte semnificativă a produselor în cauză. Trebuie
menționat că anumite acorduri, care au o importanță minoră și un impact redus asupra pieței, nu
vor fi considerate încălcări, chiar dacă nu îndeplinesc condițiile derogatorii prevăzute la art. 101
alin. 3 TFUE. ( principiul de minimis).
 Articolul 102 TFUE.
Interzicerea abuzului de poziție dominantă
-Dacă o întreprindere care deține o poziție de forță pe o anumită piață sau pe un anumit
segment de piață, ar abuza de această poziție (de exemplu, prin perceperea unor prețuri
excesiv de ridicate de la clienți), acest comportament, ar aduce prejudicii atât
consumatorilor, cât și concurenților, acesta fiind motivul pentru care această practică este
interzisă.
Aplicarea art. 101 și 102 din TFUE
- Acordurile, deciziile, practicile concertate, precum și folosirea în mod abuziv a unei
poziții dominante, la care se referă art. 101 alin.1 și art. 102 din TFUE, sunt interzise
fără a fi necesară emiterea unei decizii prealabile în acest sens.
Sarcina probei
- În cazul în care se încalcă art. 101 alin.( 1) și 102 TFUE, prin adoptarea unor
acorduri, decizii sau practici concertate contrare articolelor menționate, sarcina
probei revine părții sau autorității care invocă încălcarea. În cazul întreprinderilor sau
asociațiilor de întreprinderi, ale căror acorduri, decizii sau practici concentrate
contribuie la îmbunătățirea producției sau distribuției de produse ori la promovarea
progresului tehnic sau economic, asigurând totodată consumatorilor o parte echitabilă
din beneficiul obținut, sarcina probei de a dovedi îndeplinirea condițiilor cumulative
prevăzute în art. 101 alin. (3) TFUE, revine întreprinderilor respective.
COMPETENȚE
1. Competența autorităților de concurență ale statelor membre
Autoritățile de concurență ale statelor membre sunt competente să aplice art. 101 și
102 din TFUE cazurilor particulare. Astfel, deciziile adoptate de către acestea, fie ca
urmare a unei sesizări din oficiu, fie ca urmare e unei plângeri pot privi:
 Solicitarea încetării unei încălcări
 Dispunerea unor măsuri provizorii
 Acceptarea unor angajamente
 Impunerea de amenzi, penalități cu titlu cominatoriu sau orice alte sancțiuni
prevăzute de dreptul lor național.
Autoritățile de concurență nu au obligația de a interveni în toate cazurile, ci numai în
acelea în care constată îndeplinirea condițiilor de interdicție. Dacă aceste condiții nu sunt
îndeplinite, autoritățile pot decide că nu există motive care să reclame necesitatea unei intervenții
din partea lor în acest sens.
De asemenea, conform prezentului Regulament, autoritățile de concurență ale statelor
membre sunt singurele competente să aplice la nivel național art. 101 și 102 din TFUE,
instanțele naționale nefiind competente în acest sens.
Investigațiile autorităților de concurență ale statelor membre
Conform art. 22, „Autoritatea de concurență a unui stat membru poate desfăș ura pe
propriul teritoriu orice inspecție sau investigație în temeiul legislației naționale în numele și
pentru autoritatea de concurență a unui alt stat membru, pentru a stabili dacă a avut loc o
încălcare a articolului 101 sau articolului 102 din tratat”. De asemenea, Comisia poate solicita
autorităților de concurență ale statelor membre să întreprindă inspecțiile pe care aceasta le
consideră necesare, precum și pe acelea pe care le-a dispus printr-o decizie obligatorie pentru
statele membre.

2. COMPETENȚELE COMISIEI
A. DECIZIILE COMISIEI
 Constatarea și încetarea încălcării
- Atunci când Comisia, acționând ca urmare a unei plângeri, venită din partea unor
persoane fizice sau juridice care au un interes legitim, precum și din partea statelor
sau din oficiu, constată că există o încălcare a articolului 101 sau 102 din tratat, poate
solicita printr-o decizie întreprinderilor și asociațiilor de întreprinderi în cauză să
înceteze respectiva încălcare. În acest scop, Comisia le poate impune orice măsuri
corective comportamentale sau structurale care sunt proporționale cu încălcarea
comisă și necesare pentru încetarea efectivă a încălcării.
 Măsurile provizorii
-Comisia, acționând din oficiu, motivată de existența unui risc major de
producere a unui prejudiciu grav și ireparabil asupra concurenței, poate adopta o
decizie prin care să constate încălcarea și în consecință să aplice măsurile
provizorii pe care le consideră necesare. Decizia adoptată în acest sens se aplică
pe o durată determinată, putând fi reînnoită numai dacă se constată ca este necesar
și adecvat.

 Angajamentele
-Drept răspuns la intenția Comisiei de a adopta o decizie prin care să impună
încetarea încălcării, întreprinderile pot propune angajamente, pe care Comisia le
poate stabili ca fiind obligatorii,ulteror, prin intermediul unei decizii, putând
concluziona că nu mai există motive care să justifice acțiunea sa. Atunci când
întreprinderile acționează contrar angajamentelor asumate, precum și atunci când
a intervenit o schimbare esențială cu privire la faptele pe care s-a fundamentat
decizia sau atunci când aceasta a avut la bază informații deceptive, Comisia poate
dispune redeschiderea procedurii.
 Constatarea neaplicării
-Comisia poate să constate din oficiu inaplicabilitatea regulilor prevăzute în art
101 și 102 TFUE, în cazul unui acord, unei decizii a unei asociații de întreprinderi
sau unei practici concertate, fie pentru că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la
art. 101 alin (1), fie pentru că acordurile, deciziile sau praticile se încadrează într-
una dintre situațiile excepționale prevăzute la art. 101 alin (3).
B. COMPETENȚELE DE INVESTIGAȚIE
 Investigațiile privind sectoarele economice și tipuri de acorduri
- Atunci când evoluția schimburilor dintre statele membre, rigiditatea prețurilor sau alte
împrejurări sugerează posibilitatea restrângerii sau denaturării concurenței în cadrul
 pieței comune, Comisia poate iniția o investigație privind un anumit sector al
economiei sau un anumit tip de acord în diferite sectoare. Pe parcursul investigației,
Comisia poate solicita întreprinderilor sau asociațiilor de întreprinderi în cauză să
furnizeze informațiile necesare și poate efectua orice inspecție necesară în acest scop
 Solicitările de informații
- Prin intermediul unei cereri sau al unei decizii, indicând temeiul juridic, scopul
cererii, informațiile solicitate și termenul în care acestea pot fi furnizate, Comisia
poate solicita întreprinderilor sau asociațiilor de întreprinderi să îi furnizeze toate
informațiile necesare. Obligația de a furniza informațiile solicitate incumbă
proprietarilor întreprinderilor sau reprezentanților acestora, respectiv persoanelor
autorizate să reprezinte o societate sau o asociație fără personalitate juridică.
 Competența de a lua declarații
- Comisia poate să intervieveze orice persoană fizică sau juridică care consimte să
fie intervievată în scopul obținerii de informații privind obiectul investigației.
 Competențele de inspecție ale Comisiei
- Comisia poate să desfășoare toate inspecțiile necesare la întreprinderi și
asociațiile de întreprinderi. În acest sens, reprezentanții oficiali și celelalte
persoane autorizate să desfășoare inspecția, sunt împuternicite a) să intre în orice
incinte, terenuri și mijloace de transport ale întreprinderilor și asociațiilor de
întreprinderi; (b) să examineze registrele și alte documente privind activitatea,; (c)
să ia sau să obțină, sub orice formă, copii sau extrase din aceste registre ș i
documente; (d) să sigileze orice incinte destinate activității ș i orice registre ș i
documente pe perioada inspecției ș i în măsura necesară inspecției; (e) să ceară
oricărui reprezentant sau membru al personalului întreprinderii sau asociației de
întreprinderi explicații cu privire la faptele sau documentele legate de obiectul ș i
scopul inspecției ș i să înregistreze răspunsurile acestora.
- În timp util, înainte de inspecție, Comisia înștiințează în privința inspecției
autoritatea de concurență a statului membru pe teritoriul căruia urmează să se
desfășoare inspecția. Întreprinderile și asociațiile de întreprinderi sunt obligate să
se supună inspecțiilor dispuse de Comisie prin decizie. Decizia poate fi atacată la
Curtea de Justiție. Comisia adoptă aceste decizii după consultarea autorității de
concurență a statului membru pe teritoriul căruia urmează să se desfăș oare
inspecția.
-Atunci când reprezentanții oficiali ș i celelalte persoane care îi însoțesc,
autorizate de Comisie, constată că o întreprindere se opune inspecției dispuse în
temeiul prezentului articol, statul membru în cauză le acordă asistența necesară,
solicitând, dacă este cazul, sprijinul forțelor de ordine sau al unei autorități
publice de aplicare a legii echivalente, astfel încât să le dea posibilitatea de a
desfăș ura inspecția. Asistența poate presupune emiterea unei autorizații de către
autoritatea judiciară competentă potrivit dreptului național, dar aceasta poate fi
solicitată și ca o măsură de precauție. Dacă este necesară solicitarea unei astfel de
autorizații, autoritatea judiciară națională are obligația de a verifica dacă măsurile
coercitive dispuse de comisie respectă cerința proporționalității, putând solicita
 Comsiei explicații cu privire la motivele care stau la baza suspiciunii de încălcare
a art. 101 și 102 din TFUE. Cu toate acestea, autoritatea judiciară națională, nu
poate solicita informații din dosarul Comisiei și nici nu poate pune în discuție
necesitatea inspecției, întrucât controlul legalității asupra deciziei luate de
Comisie poate fi exercitat numai de Curtea de Justiție.
 Inspecția altor incinte
- Conform art. 21 „În cazul în care există o suspiciune întemeiată că registre sau alte
documente privind activitatea ș i obiectul inspecției, care ar putea fi pertinente pentru
a dovedi o încălcare gravă a articolului 81 sau a articolului 82 din tratat, sunt păstrate
în orice alte incinte, terenuri ș i mijloace de transport, inclusiv în locuințele
directorilor, administratorilor sau ale altor membri ai personalului întreprinderilor sau
asociațiilor de întreprinderi în cauză, Comisia poate dispune, printr-o decizie, desfăș
urarea unei inspecții în aceste incinte, terenuri sau mijloace de transport”. Decizia
poate fi atacată la Curtea de Justiție și nu poate fi executată fără autorizarea prealabilă
a autorității judiciare a statului membru în cauză. Autoritatea judiciară națională,
verifică și în această situație proporționalitatea măsurilor coercitive.
Cooperarea dintre Comisie ș i autoritățile de concurență ale statelor membre
Conform art. 11, „Comisia și autoritățile de concurență ale statelor membre
aplică normele comunitare de concurență în strânsă cooperare.”. În acest sens, între
acestea se poate realiza un schimb de informații, sau pot fi utilizate ca mijloace de probă
orice elemente de fapt sau de drept inclusiv informațiile confidențiale. Informațiile
schimbate pot fi utilizate ca mijloc de probă fie pentru aplicarea art. 101 și 102 TFUE, fie
pentru aplicarea dreptului național al concurenței sau chiar pentru impunerea unor
sancțiuni persoanelor fizice. De asemenea, atunci când, în conformitate cu art. 13 „două
sau mai multe state membre primesc o plângere sau acționează din oficiu în temeiul
articolului 101 sau 102 din tratat împotriva aceluiași acord, aceleiași decizii a unei
asociații sau aceleiași practici, faptul că o autoritate se ocupă deja de cauză reprezintă
un motiv suficient pentru ca celelalte să suspende procedurile inițiate sau să respingă
plângerea”.
Comisia consultă un comitet consultativ în legătură cu acordurile sau pozițiile
dominante, anterior adoptării oricărei decizii în acest sens. Pentru cauzele particulare,
Comitetul consultativ este format din „reprezentanți ai autorităților de concurență ale
statelor membre. Pentru întrunirile în care se discută alte probleme decât cauzele
individuale, poate fi desemnat un reprezentant suplimentar competent în domeniul
concurenței. Reprezentanții, dacă nu pot participa la întruniri, pot fi înlocuiți de alți
reprezentanți.” Convocarea poate avea loc fie în cadrul unei reuniuni prezidate de
Comisie, fie prin procedură scrisă.
În derularea activității sale, Comisia poate coopera și cu instanțele naționale ,
schimbând informații, copii de pe hotărârile scrise ale instanțelor naționale, precum și
observații scrise sau orale.
 Întrucât, prin prezentul Regulament, se urmărește aplicarea uniformă a dreptului
comunitar al concurenței, când instanțele naționale hotărăsc în privința unor acorduri,
decizii sau practici în conformitate cu articolul 101 sau articolul 102 din tratat, care fac
deja obiectul unei decizii a Comisiei, ele nu pot lua decizii contrare deciziei adoptate de
Comisie. Instanța națională poate proceda la suspendarea procedurii pe care a inițiat-o
dacă există riscul adoptării unei decizii care să contravină unei decizii preconizate de
Comisie.
SANCȚIUNI
1. AMENZI
Comisia poate adopta o decizie, prin care aplică întreprinderilor sau asociațiilor
de întreprinderi, amenzi care nu pot depăși 1% din cifra de afaceri totală din
exercițiul financiar precedent.
CAZURILE ÎN CARE POT FI APLICATE AMENZI
Pot fi aplicate amenzi, atunci când întreprinderile sau asociațiile de întreprinderi
 Furnizează informații inexacte sau care induc în eroare,sau nu le funizează în
termenul stabilit, când li se solicită de către Comisie toate informațiile necesare
în vederea efectuării unei inspecții, precum și atunci când Comisia formulează
simple solicitări de informații.
 Cu ocazia efectuării unei inspecții, Comisia constată că registrele și celelalte
documente care au legătură cu afacerile sunt incomplete, precum și atunci când
întreprinderile refuză să se supună deciziilor de inspecție
 ca răspuns la o întrebare adresată în conformitate cu articolul 20 alineatul (2)
litera (e), dau un răspuns inexact sau deceptiv, nu rectifică un răspuns incomplet,
inexact sau deceptiv, nu dau un răspuns complet sau refuză să dea acest răspuns
cu privire la fapte care au legătură cu obiectul ș i scopul inspecției dispuse printr-o
decizie
 au fost rupte sigiliile aplicate și autorizate de Comisie.
 încalcă articolul 101sau articolul 102 din tratat
 contravin unei decizii care dispune măsuri provizorii sau
 nu respectă un angajament care devine obligatoriu printr-o decizie.
-Cuantumul amenzii nu poate depăși 10% din cifra de afaceri totală din exercițiul
financiar precedent. În vederea stabilirii amenzii, se iau în calcul atât gravitatea,
cât și durata încălcării. Atunci când se aplică o amendă unei asociații de
întreprinderi luându-se în considerare cifra de afaceri a membrilor săi, iar
asociația nu este solvabilă, aceasta este obligată să le ceară membrilor ei să
acopere, prin contribuții, valoarea amenzii.
2. PENALITĂȚI CU TITLU COMINATORIU
Comisia poate aplica, prin decizie, întreprinderilor sau asociațiilor de
întreprinderi, penalități cu titlu cominatoriu care nu depăș esc 5 % din cifra de
afaceri zilnică medie din exercițiul financiar precedent pentru fiecare zi de
întârziere ș i calculate de la data stabilită în decizie pentru a le determina să
înceteze o încălcare, să respecte o decizie de instituire a unor măsuri provizorii, să
 respecte un angajament obligatoriu, să furnizeze info complete și exacte solicitate
de Comisie, sau să se supună inspecției decise de Comisie. Atunci când
întreprinderile sau asociațiile de întreprinderi ș i-au îndeplinit obligația pentru
executarea căreia au fost aplicate penalitățile cu titlu cominatoriu, Comisia poate
fixa suma definitivă a penalităților cu titlu cominatoriu la o valoare mai mică
decât cea care rezultă din decizia inițială
TERMENE DE PRESCRIPȚIE
 3 ani în cazul încălcării dispozițiilor privind solicitările de informații sau desfăș urarea inspecțiilor;
 5 ani în cazul tuturor celorlalte încălcări.
- în cazul acestora, prescripția începe să curgă din ziua în care se comite încălcarea. În cazul unor
încălcări continue sau repetate, prescripția începe să curgă din ziua încetării încălcării.
 5 ani în cazul deciziilor luate de Comisie în vederea aplicării amenzilor sau penalităților cu titlu
cominatoriu. ( în cazul acestora prescripția începe să curgă de la data la care decizia devine
definitivă).