II.

Felul concurenței: neloială (parteneriatul dintre cele două societăți are un

obiect anticoncurențial)

1. Dreptul național

A) Art. L. 420-1 din Codul comercial interzice orice acord sau înțelegere ce
are ca obiect ori efect restrângerea sau denaturarea concurenței în cadrul pieței.
Aceste acorduri trebuie să urmărească, în special: limitarea accesului pe piață sau a
exercitării libere a concurenței de către alte întreprinderi, împiedicarea stabilirii
prețurilor prin jocul liber al pieței, favorizând în mod artificial majorarea ori
reducerea lor, limitarea/controlul producției, comercializării, investițiilor și
progresului tehnic și împărțirea piețelor și a surselor de aprovizionare.
B) Art. L. 464-6-1 din Codul comercial

Autoritatea Concurenței poate decide că nu e necesară interzicerea practicilor

menționate anterior, atunci când acestea nu privesc contractele încheiate în
conformitate cu Codul privind achizițiile publice, iar cota de piață cumulată de
întreprinderile/organismele părți la acord/practică nu depășește pragurile
corespunzătoare celor stabilite la punctul 7 din Comunicarea de minimis.

2. Dreptul UE-art. 101 alin. (1) TFUE, Comunicarea de minimis, art. 3

alin. (1) și (2) din Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului

Probleme:
A. Criteriile de apreciere a efectului semnificativ al unui acord dintre
întreprinderi asupra comerțului dintre statele membre [art. 101 alin. (1)
TFUE]
Articol relevant: art. 101 alin. (1) TFUE.
Pentru a face obiectul interdicției prevăzute la articolul 101 alin. (1) TFUE, un
acord între întreprinderi trebuie să aibă ca obiect sau ca efect restrângerea
semnificativă a concurenței în cadrul pieței interne și să fie de natură să afecteze
comerțul dintre statele membre.
 CJUE a stabilit că existența unei restrângeri semnificative trebuie apreciată în
funcție de mai multe criterii: cuprinsul dispozițiilor acordului, obiectivele pe care
urmărește să le atingă, contextul economic și juridic în care acesta se înscrie,
natura produselor sau a serviciilor afectate, condițiile reale de funcționare și de
structura pieței sau a piețelor relevante.

B. Obiectul anticoncurențial și constatarea suficientă a atingerii aduse

concurenței
Articol relevant: art. 101 alin. (1) TFUE.
Distincția dintre „încălcarea prin obiect” și „încălcarea prin efect” rezultă din
împrejurarea că anumite forme de coluziune între întreprinderi pot fi considerate de
natură să afecteze buna funcționare a concurenței. Prin urmare, luarea în
considerare a efectelor concrete ale unui acord este inutilă atunci când se dovedește
că acesta are un obiect anticoncurențial (urmărește împiedicarea, restrângerea sau
denaturarea concurenței în cadrul pieței comune).

C. Reglementarea concurenței în dreptul UE. Lipsa forței juridice

obligatorii a Comunicării de minimis față de statele membre.
Text de lege relevant: Comunicarea de minimis a Comisiei
Punctele 1 și 2: Comisia cuantifică în cadrul Comunicării, prin intermediul
pragurilor cotei de piață, ce acorduri nu constituie o restrângere semnificativă a
concurenței în sensul articolului 101 TFUE. Nu este obligatoriu ca acordurile ce
depășesc respectivele praguri să restrângă în mod semnificativ concurența.
Punctul 4: Comunicarea de minimis nu este obligatorie pentru autoritățile de
concurență și instanțele din statele membre, motiv pentru care o autoritate
națională de concurență nu este obligată la respectarea pragurilor stabilite la
punctul 7 din Comunicare pentru a determina caracterul semnificativ al unei
restrângeri.
Deși, la prima vedere, lipsa efectelor juridice obligatorii ale Comunicării de
minimis poate știrbi din importanța sa juridică, în realitate aceasta reprezintă o notă
explicativă a practicii administrative a Comisiei, dar și un aviz/o recomandare
generală privind politica de concurență, având un impact deosebit în acest
domeniu.
Punctul 6: Comunicarea de minimis nu afectează interpretarea care ar putea fi
dată de Curtea de Justiție sau de Tribunal articolului 81 CE.
Punctul 7: Acordurile între întreprinderile concurente care aduc atingere
comerțului din statele membre nu restrâng în mod semnificativ concurența atunci
când cota de piață cumulată de părți nu depășește 10% pe niciuna din piețele
relevante.
În acest caz, pragurile menționate anterior sunt irelevante, deoarece, dacă un
acord are un obiect anticoncurențial, nu mai e necesară probarea concretă a
efectelor dezavantajoase ale acestuia asupra concurenței, fiind suficient să aibă
capacitatea de a împiedica/restrânge/denatura concurența pe piața internă.
Neaplicarea pragurilor cotei de piață din Comunicarea de minimis este utilă din
punct de vedere juridic și al politicii concurențiale, fiindcă întreprinderile care
încheie acorduri cu obiect anticoncurențial și care au cote de piață sub aceste
praguri ar renunța la concurența efectivă între ele și ar încălca principiile
fundamentale ale pieței interne.
D. Aplicarea normelor UE de către autoritățile naționale de concurență
Articolul 3 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului
Asupra acordurilor, deciziilor asocierilor de întreprinderi sau practicilor
concertate care pot afecta comerțul dintre statele membre se aplică atât legislația
națională de concurență, cât și art. 81 CE. Acestea nu pot fi interzise dacă pot
aduce atingere comerțului dintre statele membre, fără a restrânge concurența în
sensul art. 81 alin. (1) CE, îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 81 alin. (3) CE
ori intră sub incidența unui regulament de aplicare a art. 81 alin. (3) CE. Aplicarea
în paralel a celor două legislații în materie de concurență nu exclude supremația
dreptului Uniunii în materie de înțelegeri, acordurile dintre întreprinderi putând fi
interzise în temeiul legislației naționale doar atunci când sunt interzise și în temeiul
dreptului Uniunii.