CURS ECONOMIE EUROPEANĂ - TEMA 6

Politica comunitară privind concurenţa

Termenul de “politică concurenţială” se referă, în linii mari, la anumite reguli,

obligaţii, legi şi acţiuni executive întreprinse de guverne - sau, în acest caz, de către
Comunitate în ansamblul său, care acţionează prin intermediul Comisiei Europene -
destinate a elimina sau cel puţin a descuraja practicile comerciale restrictive, care ar avea
drept efect, în termenii Tratatului CEE - împiedicarea, restrângerea sau distorsionarea
concurenţei şi afectarea relaţiilor comerciale dintre ţările membre.
Sfera de aplicare a reglementărilor comunitare în domeniul concurenţei este foarte
largă, acestea aplicându-se indiferent de: localizarea companiei, forma juridică sau de
proprietate, sectoarele de activitate economică vizate.

6.1. Practici restrictive

 Tratatul CEE prevede că « sunt interzise ca incompatibile cu piaţa comună,

toate acordurile dintre întreprinderi, deciziile asociaţiilor de întreprinderi şi practicile
concertate, care au ca obiect ori efect împiedicarea, restrângerea sau distorsionarea
concurenţei în cadrul pieţei comune şi pot afecta comerţul dintre statele membre, şi în
special acelea care:
- fixează, direct sau indirect, preţurile de vânzare sau de cumpărare ori alte
condiţii comerciale inechitabile;
- limitează ori controlează producţia, pieţele de desfacere, dezvoltarea tehnică ori
investiţiile (plasamentele de capital);
- împart sursele sau piețele de aprovizionare, pe criteriul teritorial, al volumului de
vânzări şi achiziţii sau alte criterii;
- aplică unele condiţii inegale tranzacţiilor echivalente cu alţi parteneri comerciali,
situându-i astfel pe aceştia într-un dezavantaj concurenţial;
- fac încheierea de contracte dependentă de acceptarea de către celelalte părţi a
unor obligaţii suplimentare, care, prin natura lor sau potrivit uzanţelor comerciale, nu au
nici o legătură cu astfel de contracte.
 Tratatul consideră drept excepţii unele acorduri, decizii sau practici concertate
ce pot fi permise, cu condiția notificării lor, dacă părţile implicate pot demonstra că:
- efectele pozitive prevalează asupra celor negative sau sunt suficiente pentru a
compensa restrângerea concurenţei provocată de respectivele acorduri, decizii sau
practici concertate;
- respectivele înţelegeri nu oferă întreprinderilor sau asociaţiilor de întreprinderi
posibilitatea de a elimina concurenţa pe o parte semnificativă a pieţei la care se referă;
- înţelegerile în cauză contribuie sau pot contribui în mod semnificativ la:
perfecţionarea producţiei sau distribuirii de produse; promovarea progresului tehnic şi
economic (acordurile de licenţiere prin transfer de tehnologie, de franciză, de
specializare, cercetare-dezvoltare etc.); creşterea gradului de competitivitate a produselor
şi serviciilor; practicarea unor preţuri mai reduse sau a unor condiţii mai bune pentru
consumatori.
 Constatarea unor acte de natură anticoncurenţială este de competenţa
Comisiei, la cererea statelor membre, a persoanelor fizice sau juridice care reclamă un
interes legitim.
1
 6.2. Cazuri speciale de derogare de la reglementările privind
concurenţa

 Regula “de minimis” – asigurarea minimului protejat al concurenţei.

Acordurile care afectează comerţul dintre statele membre nu restricţionează semnificativ
concurenţa, dacă:
- cota agregată de piaţă deţinută de părţile la acord nu depăşeşte 10% pe nici
una dintre pieţele relevante afectate de acord, atunci când acesta se încheie
între companii care sunt actuali sau potenţiali competitori pe oricare din
aceste pieţe;
- cota de piaţă deţinută de fiecare dintre părţile la acord nu depăşeşte 15% pe
nici una dintre pieţele relevante afectate de acord, atunci când acesta se
încheie între companii care nu sunt actuali sau potenţiali competitori pe nici
una din aceste pieţe.
 Condiţii pentru admiterea restrângerii concurenţei. Acordurile, deciziile sau
practicile concertate nu sunt supuse notificării în situaţiile următoare:
- părţile implicate în astfel de înțelegeri sunt întreprinderi dintr-un singur stat
membru şi nu privesc nici importurile şi nici exporturile dintre statele
membre;
- nu sunt mai mult de două întreprinderi părţi la acestea, iar acordurile doar
restrâng libertatea unei părţi în determinarea preţurilor şi condiţiilor
comerciale pe baza cărora mărfurile dobândite de la cealaltă parte pot fi
vândute sau impun restricţii privind exercitarea drepturilor cesionarului sau
beneficiarului de drepturi de proprietate industrială;
- au ca unic obiect specializarea, dezvoltarea ori aplicarea uniformă de
standarde sau cercetarea în comun pentru îmbunătăţire tehnică, dezvoltare şi
specializare, cu condiţia ca rezultatele să fie accesibile tuturor părţilor şi să
poată fi folosite de fiecare dintre ele;
- satisfac condiţiile regulamentelor în vigoare privind exceptările de grup (pe
categorii), respectiv acele acorduri, decizii sau practici concertate care pot să
beneficieze de derogări fără să fie necesară o solicitare în acest sens din
partea celor interesaţi, atunci când sunt concepute în aşa fel încât răspund
condiţiilor regulamentelor Consiliului.

6.3. Condiţii de incompatibilitate cu regulile privind concurenţa

 Abuzul de poziţie dominantă

În înţelesul Tratatului CEE un abuz de poziţie dominantă constă în:
-impunerea, în mod direct sau indirect, a unor preţuri de vânzare ori cumpărare
sau a altor condiţii comerciale inechitabile ;
- limitarea producţiei, a pieţelor de desfacere sau a dezvoltării tehnice, aducând
astfel prejudicii beneficiarilor lor;
- aplicarea unor condiţii diferite la prestaţii echivalente încheiate cu diverşi
parteneri comerciali, creându-le astfel unora dintre ei un dezavantaj
concurenţial;
- condiţionarea încheierii unui contract de acceptarea, de către cealaltă parte, a
unor clauze suplimentare, care, prin natura lor sau conform uzanţelor
comerciale, nu au legătură cu obiectul contractului;

2
 - practicarea unor preţuri excesive sau inferioare costurilor de producție - în
scopul înlăturării concurenţei - sau vânzarea la export sub costul de producţie,
cu acoperirea diferenţelor pe seama unor preţuri majorate practicate pe piaţa
comună.
 Reglementări privind controlul concentrărilor economice (fuziunilor)
Termenul de concentrare economică reprezintă acea operaţiune care se produce
atunci când:
- două sau mai multe întreprinderi, anterior independente, fuzionează;
- una sau mai multe persoane fizice care deţin deja controlul cel puţin asupra
unei alte întreprinderi, ori una sau mai multe întreprinderi dobândesc, direct
sau indirect, controlul asupra uneia sau mai multor întreprinderi, fie prin
participare la capital, fie prin cumpărare de elemente de activ, prin contract
sau prin alte mijloace.
Politica privind concurența interzice numai operaţiunile de concentrare economică
de dimensiune comunitară, ce au ca efect crearea sau consolidarea unei poziţii dominante
şi, ca urmare, conduc sau ar putea conduce la împiedicarea, restrângerea sau
distorsionarea semnificativă a concurenţei în cadrul pieței comune ori pe o parte
considerabilă a acesteia şi afectează comerţul dintre statele membre.
 Ajutoarele de stat
Tratatul de la Roma declara că sunt incompatibile cu piaţa comună ajutoarele
acordate sub orice formă prin intermediul resurselor statului, favorizând astfel unele
întreprinderi sau producţii şi care distorsionează sau ameninţă să distorsioneze
concurenţa, în măsura în care afectează schimburile comerciale dintre statele membre.
Toate ajutoarele de stat trebuie să fie notificate Comisiei, cu excepția:
- ajutorului pentru cercetare şi dezvoltare, întreprinderile mici şi mijlocii,
angajarea forţei de muncă, pregătirea profesională şi protejarea mediului
înconjurător;
- ajutorului care se conformează schemei aprobate de Comisie, pentru fiecare
stat membru, privind acordarea ajutorului regional.
De asemenea, Tratatul CEE stabileşte ca fiind compatibile cu piaţa comună:
- ajutoarele destinate favorizării dezvoltării economice a regiunilor cu un nivel
de trai anormal de scăzut sau care se confruntă cu un şomaj ridicat;
- ajutoarele destinate să promoveze executarea unui proiect important de interes
european sau să remedieze perturbări grave ale economiei unui stat membru;
- ajutoarele care facilitează dezvoltarea anumitor activităţi sau regiuni
economice, dacă nu modifică condiţiile schimburilor comerciale şi concurenţa
într-o măsură contrară interesului comun;
- ajutoarele destinate să promoveze cultura şi conservarea patrimoniului, dacă
nu modifică condiţiile schimburilor comerciale şi concurenţa într-o măsură
contrară interesului comun;
- alte categorii de ajutoare stabilite prin decizii ale Consiliului, care hotărăşte cu
majoritate calificată, la propunerea Comisiei.

3
  Serviciile publice şi liberalizarea sectoarelor monopoliste
Serviciile publice - numite şi de interes public - sunt activităţi economice de
interes general, care funcţionează sub responsabilitatea autorităţilor publice, iar gestiunea
lor este delegată unui agent economic (public sau privat) din afara administraţiei, precum
serviciile de poştă şi telecomunicaţii, anumite categorii de transport, furnizarea de energie
electrică şi gaze etc.
Prestarea serviciilor publice este exercitată numai în baza unei autorizaţii ce poate
fi acordată mai multor agenţi economici (publici sau privaţi) - cazul drepturilor speciale,
sau unuia singur - cazul dreptului exclusiv sau de monopol.
Când statele membre acordă drepturi speciale sau exclusive, Comisia Europeană
verifică dacă acestea se conformează cu regulile comunitare privind concurenţa şi
supraveghează, în special, asigurarea faptului că autorităţile publice - atunci când
stabilesc condiţiile de furnizare a serviciilor de interes general încredinţate unor companii
- nu merg dincolo de ceea ce este strict necesar pentru furnizarea serviciilor respective.