Sunteți pe pagina 1din 1

Comunicat de presă

Parlamentarii Forța Dreptei au înregistrat inițiativa legislativă pentru desființarea pensiilor


speciale ale parlamentarilor și solicită dezbatere și vot în procedură de urgență

Parlamentarii membri ai Forța Dreptei au înregistrat astăzi inițiativa legislativă necesară pentru
desființarea pensiilor speciale prevăzute de Legea privind statutul deputaților și al senatorilor.
Proiectul a fost depus în urma deciziei Curții Constituționale din data de 5 mai a.c. prin care a
fost declarată neconstituțională legea adoptată în 2021, care a abrogat prevederile referitoare
la pensiile speciale ale parlamentarilor.
Pentru a evita orice alt viciu de neconstituționalitate orchestrat de PSD, parlamentarii membri
ai Forța Dreptei vor solicita adoptarea proiectului în procedură de urgență, cu respectarea
tuturor termenelor de dezbatere și analiză prevăzute de regulamentele parlamentare.
Forța Dreptei va susține ca noua reglementare să fie adoptată în termen de maximum 45 de zile
de la publicarea deciziei CCR în Monitorul Oficial, pentru a respecta astfel prevederile articolului
147, alin. (1) din Constituție, termen în care prevederile declarate neconstituționale sunt
suspendate de drept. Atragem atenția că depășirea acestui termen de 45 de zile va permite
reintrarea în vigoare a articolelor prin care foști parlamentari pot solicita intrarea în plată a
pensiilor speciale.
Considerăm că adoptarea acestei inițiative legislative este o obligație morală din partea tuturor
grupurilor parlamentare, întrucât aceste beneficii instituite fără vreo justificare obiectivă și
intitulate „indemnizații pentru limită de vârstă” reprezintă o sfidare a prevederilor
constituționale care stabilesc egalitatea cetățenilor în fața legii, fără privilegii și fără
discriminări.
Subliniem faptul că, în prezent, parlamentarii sunt beneficiari ai contribuțiilor sociale în aceeași
măsură ca și ceilalți salariați, având un nivel de remunerație decent, motiv pentru care nu se
justifică acordarea de compensații suplimentare deputaților sau senatorilor pentru perioada în
care aceștia și-au îndeplinit mandatul.

S-ar putea să vă placă și