Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
D3 - 2021 - Ifr - Drept Comercial - Popa (Silistră) Elena-Alexandra
D3 - 2021 - Ifr - Drept Comercial - Popa (Silistră) Elena-Alexandra
DISCIPLINA:
Drept comercial
TEMĂ DE CERCETARE:
Privire comparativă între societatea civilă și
societatea comercială
PROFESOR COORDONATOR,
Prof. Dr. Gabriel Mihai
STUDENT,
POPA (SILISTRĂ) ELENA-ALEXANDRA
CONSTANȚA
2021 / 2022
Cuprins:
Introducere..........................................................................................................................pg. 3
Concluzii.............................................................................................................................pg. 11
Bibliografie.........................................................................................................................pg. 12
2
Introducere
3
I. Asemănări între societatea civilă și
societatea comercială
1
Ion Turcu, Teoria și practica dreptului comercial român, Vol.1, Editura Lumina Lex, București, 1998, pag. 337.
4
La fel este și în cadrul societății civile, în care scopul urmărit este realizarea de
beneficii, de câștiguri de natură materială, dar nu neapărat bănească. Dacă nu s-a
determinat prin contractul de societate partea de câștig ce va reveni fiecărui asociat,
aceasta se va stabili în mod proporțional cu aportul social, mai precis cu valoarea
acestui aport. Dacă aportul social a constat în prestarea unor servicii ( deci în muncă ),
partea de câștig se va lua după aportul cel mai mic. Același principiu se aplică și în ce
privește pierderile, care trebuie suportate de toți asociații în proporție cu aporturile lor.
Codul Civil declară nule contractele prin care un asociat își stipulează totalitatea
câștigurilor și contractele în care unul sau mai mulți asociați să fie scutiți de a participa
la pierderi.
5
II. Deosebiri între societatea civilă și
societatea comercială
6
Anumite deosebiri între societatea civilă şi societatea comercială există şi în ceea ce
priveşte condiţiile în care acestea se constituie şi funcţionează.
În ceea ce priveşte constituirea, Legea nr. 31/1990 reglementează cinci forme juridice
de societate comercială. Art. 2 din Legea nr. 31/1990 stipulează că societăţile
comerciale se vor constitui „în una din următoarele forme: societate în nume colectiv,
societate în comandită simplă, societate pe acţiuni, societate în comandită pe acţiuni şi
societate cu răspundere limitată". Tot astfel, pentru dobândirea personalităţii juridice,
societatea comercială este supusă formalităţilor de publicitate prin înregistrarea şi
înmatricularea în registrul comerţului.
În schimb, Codul civil nu prevede pentru societatea civilă anumite forme speciale ale
acesteia şi nici vreo formalitate cu referire la înfiinţarea societăţii civile. Drept dovadă
stau prevederile art. 1890, potrivit cărora contractul de societate nu este suspus unor
formalităţi speciale cu excepţia celor prevăzute de lege şi a celor care rezultă din
natura bunurilor ce constituie aport.
Deosebirile continuă şi cu privire la organizarea şi funcţionarea celor două societăţi.
Spre deosebire de societatea civilă, societăţii comerciale îi revin anumite obligaţii
profesionale specifice tuturor comercianţilor, precum ţinerea registrelor de
contabilitate, exercitarea comerţului în limitele concurenţei licite, efectuarea unor
menţiuni în registrul comerţului etc.
La baza societății civile stă contractul de societate civilă ori, în unele lucrări, apare și
termenul de pact societar, în vreme ce societățile comerciale au la baza actul
constitutiv.
O particularitate a contractului de societate civilă este caracterul intuitu-personae.
Fiind o societate de persoane, încrederea reciprocă are un rol determinant. Nici un
asociat nu poate ceda drepturile pe care le are în societate și nici nu își poate substitui
o altă persoană sau asocia la societate o terță persoană, fără acordul unanim al
asociaților. De aceea, de regulă, la moartea unuia din asociați, societatea încetează.
Spre deosebire de contractul de societate comercială, societatea civilă este un contract
consensual, ce se încheie valabil prin simplu acord de voință al părților, fără a fi supus
vreunei forme speciale.
Întrucât valoarea contractului depășește limita prevăzută în art. 1192 C.Civil, se cere
ad probationem un înscris, fie el și sub semnătură privată, în care să se menționeze
7
părțile și aportul lor social, scopurile societății, repartizarea beneficiilor și pierderilor,
durata societății, numele administratorilor etc.
Actul constitutiv al societăților comerciale se încheie însă în formă autentică, de unde
denotă și caracterul solemn al acestuia. Cerința solemnității este pretinsă ad
validitatem în scopul atenționării asociaților cu privire la consecințele importante ale
actului precum și pentru asigurarea liberei exprimări și a certitudinii
consimțământului. Deși solemn sub aspectul cerinței de formă, actul constitutiv este
consensual sub aspectul cerinței de fond, a libertății și nealterării voinței exprimate de
persoanele care se asociază, în privința tuturor clauzelor acestui act.
Cât despre aporturile asociaților, trebuie să distingem dacă este vorba despre societate
civilă ori despre cea comercială, întrucât există o serie de distincții.
În cadrul unei societăți comerciale, aportul la constituirea capitalului social reprezintă
o obligație individuală a fiecărui asociat, nefiind posibilă promisiunea unui aport ce va
fi adus de o altă persoană. Obligația de aport la capitalul social este prevăzută pentru
toate actele constitutive. Legea 31/1990 face distincție între aportul subscris și cel
vărsat (liber). Aportul subscris reprezintă manifestarea de voință a asociatului prin
care el se obligă să contribuie la constituirea capitalului social. Aportul vărsat constă
în predarea aportului subscris. Aportul la capitalul social se poate materializa în
numerar, în bunuri sau în creanțe, spre deosebire de societatea civilă unde, vom vedea
în rândurile de mai jos, aportul poate îmbrăca și alte forme.
Aporturile în numerar sunt obligatorii la constituirea oricărei forme a societății
comerciale (art.16, L 31/1990).
Prestațiile în muncă nu pot constitui aport la formarea sau mărirea capitalului social,
însă sunt permise în cadrul societăților comerciale aporturile în natură (la toate
formele societății comerciale) dar și aporturile în creanțe, ce au regimul juridic al
aporturilor în natură, nefiind admise la societățile pe acțiuni care se constituie prin
subscripție publică și nici la societățile în comandită pe acțiuni și societățile cu
răspundere limitată.
În ceea ce privește societatea civilă, trebuie să facem distincția între aportul social și
patrimoniul social. Art. 1492 alin.2 C.Civil dispune că “fiecare membru al societății
trebuie să pună în comun sau bani, sau alte bunuri, sau industria sa.” Această “punere
în comun” pentru a alcătui fondul societății reprezintă aportul social.
Aportul social poate reprezenta o suma de bani, caz în care dacă suma promisă nu a
fost depusă la termenul stabilit, asociatul debitor datorează de drept dobânzi pentru
8
acea suma, din ziua scadenței, fără a fi nevoie de o punere în întârziere, datorând, dacă
este cazul, și daune interese în completare.
Aportul social poate consta și în unele bunuri, a căror transmitere trebuie să
îndeplinească toate condițiile de fond și, dacă este cazul, de formă. Asociatul ce aduce
un astfel de aport, răspunde pentru evicțiune, dar și pentru viciile ascunse, întrucât
aducerea bunului echivalează cu o vânzare. Legea permite aportul bunurilor și numai
în folosința lor, spre exemplu uzufructul.
Spre deosebire de societatea comercială, unde nu este permis, în cadrul societății civile
este posibil ca aportul social să fie adus și prin prestarea unei anumite munci pentru
societate. Prestațiile în muncă, aduse ca aport social, trebuie realizate personal de către
asociat, nu prin alte persoane, străine de societate, dat fiind caracterul intuitu-personae
al contractului de societate.
Administratori ai societăților comerciale pot fi atât persoane fizice cât și persoane
juridice. Administrator persoană fizică poate fi doar o persoană fizică cu capacitate
deplină de exercițiu, iar în cazul în care este ales drept administrator o persoană
juridică, drepturile și obligațiile acesteia se stabilesc printr-un contract de administrare
care va stipula pe lângă altele și o persoană fizică, drept reprezentant permanent. În
lipsa unor prevederi contrare în actul constitutiv, administratorul trebuie să fie cetățean
român. Administratorii sunt obligați să ia parte la toate adunările societății.
Administrarea societății civile poate fi încredințată uneia sau mai multor persoane,
asociați sau neasociați2.
Încetarea societății civile are loc atât prin acordul părților cât și în cazurile expres
prevăzute de lege. Codul Civil prevede cazurile de încetare a societății civile și anume:
- la expirarea termenului pentru care a fost constituită;
- în caz de imposibilitate de îndeplinire a obiectivului sau de realizare a scopului
societății;
- la moartea sau declararea judecătorească a morții unuia dintre asociați;
- punerea sub interdicție sau survenirea insolvabilității ori a falimentului unuia
dintre asociați;
- prin voința expresă, exprimată de unul sau mai mulți asociați, de a nu mai
continuă societatea;
2
E. Safta Romano, Unele aspecte mai importante ale contractului de societate civilă, revista Dreptul nr.2/1992,
pag. 30.
9
- pieirea lucrului ce urmează a fi adus ca aport social (adică înainte de aducerea lui
efectivă la fondul comun).
Cât despre societățile comerciale, acestea iau sfârșit prin dizolvare. Aceasta reprezintă
modalitatea juridică de încetare a existenței societății comerciale. Este o procedură ce
comportă două faze: dizolvarea, urmată de lichidare.
Numai după parcurgerea primei faze se poate trece la cea de a doua. Lichidarea se
dispune de adunarea generală, competentă să numească și lichidatorii.
10
Concluzii
Din cele prezentate mai sus, reiese faptul că diferența principală între cele două noțiuni
analizate constă în personalitatea juridică, în sensul că o societate comercială va deține
întotdeauna această calitate (de la data înregistrării în Registrul Comerțului și până la
încetarea existenței), în timp ce nu putem afirma același lucru despre societatea civilă.
Desigur că diferențe se remarcă și la nivelul înființării, funcționării și încetării existenței,
societatea comercială având o reglementare mai bogată și mai exactă, așa încât există anumite
condiții de formă (actul constitutiv trebuie încheiat în formă autentică), condiții cu privire la
aportul asociaților la capitalul social (în cadrul societății civile este permis aportul în muncă)
iar încetarea existenței acesteia survine în urma unei proceduri elaborate și strict reglementată.
Caracterul intuitu-personae este prezent doar la contractul civil de societate, nu și la actul
constitutiv, însă cele două forme de asociere se aseamănă în caracterul lor lucrativ, oneros,
comutativ dar și în modul de împărțire al beneficiilor și suportare a pierderilor, în lipsa unor
înțelegeri contrare, în limitele premise de lege.
11
Bibliografie
1. E. Safta Romano, Unele aspecte mai importante ale contractului de societate civilă,
3. Ion Turcu, Teoria și practica dreptului comercial român, Editura Lumina Lex,
București, 1998
2003;
6. Stanciu D. Cărpenaru, Drept comercial român, Editura All Beck, București, 2002;
1996;
8. www.dreptonline.ro;
9. https://projurista.ro/societatea-comerciala-persoana-juridica/.
12