IORDACHE Magdalena Daniela, Gruparea de Interes Economic

Publicaţie: Revista Romana de Drept al Afacerilor 4 din 2008

Autor:
IORDACHE Magdalena Daniela
Tip:
Doctrina

 Gruparea de Interes Economic

Drd. Magdalena-Daniela IORDACHE
Consilier juridic, Iaşi
Summary:
Legal entity placed between commercial societies and associations, GIE has French
origins and has appeared as a consequence of the international competition. The
Common Market that included France in 1967, has brought new rules imposed by an
open market.
The Law no. 161/2003 was published in M. Of. no. 27 of April 21’st 2003 and it
introduces in our legal system two entities: GIE and GEIE. GIE is regulated by Title I,
Chapter I, articles 118-231, and GEIE by Title I, Chapter II, articles 232-238.
I. Consideraţii generale despre originile franceze ale Grupării de Interes Economic
II. Gruparea de Interes Economic în România
III. Natura juridică a Grupării de Interes Economic şi trăsăturile acesteia
IV. Condiţiile constituirii Grupării de Interes Economic. Particularităţi
V. Membrii Grupării de Interes Economic
VI. Funcţionarea Grupării de Interes Economic
VII. Modificări ale Grupării de Interes Economic
I. Consideraţii generale despre originile franceze ale Grupării de Interes Economic
Entitate juridică situată – din punctul de vedere al caracteristicilor – între societatea
comercială şi asociaţie93, gruparea de interes economic (GIE) are origini franceze şi a apărut
ca urmare a concurenţei internaţionale. Piaţa Comună, care a cuprins şi Franţa în anul 1967, a
adus reguli noi, pe care întreprinderile, pentru a face faţă concurenţei impuse de un asemenea
tip de piaţă deschisă, erau obligate să le respecte.
Reglementat prin Ordonanţa nr. 67-821/23.IX.1967, statutul GIE a fost ulterior modificat şi
completat de prevederile Decretului din 2 februarie 1968, de conţinutul Legii din 13 iunie
1989, de cel al Legii din 19 septembrie 2000, ca şi de Legea din ianuarie 2003.
La momentul apariţiei sale, se pare că GIE a fost o necesitate, fiindcă în dreptul francez nici
societăţile şi nici asociaţiile nu erau adaptate condiţiilor economice care au impus o nouă
instituţie juridică94 Aceasta însemna că operaţiunile care stăteau la baza constituirii şi
funcţionării societăţilor comerciale erau greoaie şi sinuoase, iar asociaţiile nu aveau
personalitate juridică.
GIE fiind o structură suplă, a presupus respectarea independenţei membrilor săi, ceea ce a
permis o mare maleabilitate, gruparea adaptându-se nevoilor acestora. Documente ca
Ordonanţa din 23 septembrie 1967 privind redresarea economică şi financiară a marilor
întreprinderi sau Ordonanţa din 28 septembrie 1967 privind operaţiunile de Bursă aveau drept
scop concentraţionismu95Sintagma se traduce prin constituirea unor întreprinderi care să aibă
o asemenea structură, încât să reziste concurenţei internaţionale, fără ca întreprinderile mici şi
mijlocii să fie afectate în ce priveşte activitatea sau chiar existenţa lor.
Legea nr. 79-9 din 4 ianuarie 1978, care a modificat Codul civil francez, a creat posibilitatea
ca societăţile comerciale să poată fi supuse înmatriculării şi publicităţii, dobândind un statut
opozabil terţilor. Acelaşi tratament s-a aplicat şi grupărilor de interes economic, care, ca şi
societatea civilă sau comercială, se bucurau de personalitate juridică cu începere de la
înmatricularea în registrul comerţului şi al societăţilor.
Legea mai prevedea, de asemenea, că, indiferent de natura civilă sau comercială, contractul
de societate avea trei elemente, şi anume: aporturile, realizarea unui profit şi distribuirea lui
funcţie de contribuţia părţilor la capitalul social, alături de affectio societatis.
Aporturile, ca prim element despre care am vorbit, puteau fi făcute în numerar, natură sau
industrie.
Cu privire la realizarea profitului, care presupunea contribuţia fiecăreia dintre părţi, până la
apariţia Legii din 4 ianuarie 1978, societăţile comerciale erau create având ca scop realizarea
şi împărţirea beneficiilor, cu alte cuvinte, a profitului. Odată cu apariţia noii legi, au fost
descurajate acele societăţi care profitau de economia franceză, noua definiţie făcând distincţia
între societăţi, asociaţii şi grupările de interes economic.
Această ultimă categorie ar putea fi mult mai bine explicitată prin analiza comparativă a
avantajelor şi a dezavantajelor sau inconvenientelor generate de fiecare tip de societate
comercială.
Aşadar, societatea (asocierea) în participaţiune permitea acelor asociaţi, caracterizaţi de
legislaţia franceză ca fiind "non gerants”, să activeze în cadrul unei societăţi comerciale, fără
să aibă calitatea de comercianţi, aceştia aflându-se în situaţia acelei persoane asimilate
comerciantului care dezvoltă o activitate individuală. Practic, societatea în participaţiune nu
putea fi utilizată decât pentru realizarea unei activităţi pe o perioadă de timp determinată.
Societatea în nume colectiv prezenta avantajul de a putea fi constituită prin act sub semnătură
privată. Totodată, legea nu impunea un capital social minim, iar doi asociaţi erau suficienţi
pentru constituirea unui asemenea tip de societate. Inconvenientul îl reprezenta faptul că
ambii sau toţi asociaţii cooptaţi în această formă de organizare societară trebuiau să aibă
capacitatea de a fi comercianţi şi să răspundă personal, solidar şi nelimitat pentru datoriile
societăţii.
Societatea cu răspundere limitată, caracterizată ca fiind "cea mai simplă formulă care
combină avantajele societăţilor de persoane şi de capitaluri”96, se putea constitui fără
formalităţi, regulile de funcţionare erau simple, iar asociaţii răspundeau numai în limita
aportului lor. La acea dată, însă, condiţia era ca suma de minimum 50 mii de franci francezi
să constituie capitalul social, iar în situaţia în care pasivul depăşea această sumă, trebuia
angajată răspunderea personală a asociaţilor şi a giranţilor prin cauţiune şi aval.
Ultima categorie, aceea a societăţilor anonime, prezintă caracteristica reunirii de capitaluri
importante pentru realizarea scopului său prin subscripţie publică, de unde rezultă că
răspunderea tuturor asociaţilor este limitată la aportul adus. Caracterizată de formalism,
constituirea şi funcţionarea societăţii anonime presupunea existenţa a minimum şapte
acţionari şi a unui capital social de cel puţin 1,5 milioane franci.
Doctrina97face distincţie între asociaţie, societate civilă raportate la societatea comercială şi
la gruparea de interes economic. Astfel că, în timp ce asociaţia, reglementată de Legea din 1
iulie 2001, nu este constituită pentru obţinerea unui profit – deci, funcţionarea are la bază o
activitate dezinteresată, spre deosebire de societatea civilă şi chiar de gruparea de interes
economic, ea nu se bucură pe deplin de capacitate juridică. De asemenea, nu poate nici să
facă sau să primească donaţii sau legate, cu excepţia cazului în care a solicitat şi s-a
recunoscut utilitatea publică a donaţiilor sau a legatelor.
Societatea civilă se deosebeşte de cea comercială în mod esenţial prin obiectul său. Art. 632
şi art. 633 C. com. francez statuează că "societăţile civile sunt acelea care nu au un obiect
comercial, cum ar fi societăţile agricole, cele care exercită o activitate liberală, cele care
cumpără terenuri în vederea revinderii după construcţia sau închirierea de imobile, sau
societăţile care desfăşoară o activitate pur artizanală.”
Contractul de societate civilă trebuia să respecte regulile generale impuse oricărui contract:
consimţământul părţilor, capacitatea juridică, obiectul determinat şi licit şi cauza licită.
În acest context, gruparea de interes economic devenea mai avantajoasă decât societatea
civilă, întrucât obiectul său este foarte bine delimitat, în sensul că trebuie să se afle în
prelungirea activităţii economice a membrilor săi, după cum stipulează art. 1 din Ordonanţa
nr. 67-821 din 28 septembrie 1967. Ca o revanşă, societatea civilă poate avea un obiect de
activitate care să nu aibă nimic în comun cu activitatea membrilor săi. Situaţia asociaţilor
este, de asemenea, mai avantajoasă în cazul societăţii civile (răspunderea este nelimitată, dar
nu este solidară, iar asociaţii sunt obligaţi la plata datoriilor sociale, dar numai proporţional
cu aportul lor la capitalul social).
Tot din textul art. 1 din ordonanţa sus-citată rezultă că GIE poate fi constituită din două sau
mai multe persoane fizice sau juridice, care folosesc toate mijloacele proprii în scopul de a
facilita sau a dezvolta activitatea economică a membrilor săi, de a îmbunătăţi sau a creşte
rezultatele acesteia.
Literatura în domeniu înţelege, însă, să facă distincţie între GIE, considerând două categorii:
GIE de drept privat sau comun şi GIE de drept public, condusă de reguli speciale, cele două
tipuri fiind tratate antitetic.
Primul tip, acela al GIE de tip privat, permite unei întreprinderi să îşi conserve autonomia şi
individualitatea, dovedind că poate fi o formă intermediară între asociaţie şi societate.
În mod retoric, s-ar putea pune întrebarea de ce ar exista o opţiune favorabilă numai uneia
dintre aceste două structuri? Şi iată câteva argumente: de exemplu, între GIE şi asociaţie
există diferenţe evidente, GIE fiind o persoană juridică cu scop lucrativ, care poate să
îndeplinească acte de comerţ şi, chiar dacă scopul nu este acela de a realiza profit, nimic nu îi
interzice să îl împartă între membrii săi. Între GIE şi societatea civilă există puncte în comun,
care constau în simplitatea constituirii şi a funcţionării, în lipsa unor formalităţi laborioase şi
în importanţa a ceea ce se numeşte intuitu personae. Membrii GIE răspund în mod solidar şi
nelimitat faţă de datoriile înregistrate de grupare, însă obligaţiile membrilor societăţii civile
dacă nu sunt delimitate, ele sunt, de bună seamă, conjuncturale şi se împart între asociaţi de
plin drept.
Din punct de vedere practic, GIE prezintă avantaje, fiind realizată în multiple domenii, de la
cele mai simple, până la cele mai deosebite (artizanal, construcţii de clădiri sau asigurarea
riscurilor atomice sau "Cartea Albastră” Airbus). Astăzi, Grupările de Interes Economic
reprezintă în Franţa un instrument legal obişnuit, numărul lor depăşind 10.000.
Definiţia dată de Legea din 1978 a asimilat, oarecum, GIE cu societatea comercială, dar
Legea din 13 iunie 1989 a corectat imperfecţiunile, Regulamentul Consiliului de Miniştri al
Comunităţilor Europene din 25 iunie 1985 aducând şi el multiple înnoiri referitoare la
condiţiile de constituire, la obiectul de activitate sau chiar la posibilitatea de a încheia
contracte de bail comercial.
II. Gruparea de Interes Economic în România
Întocmai ca legislaţia franceză, care, cu decenii înainte, a trebuit să se remodeleze şi să facă
loc unei noi structuri societare impuse de nevoia de a rezista pe o piaţă internaţională,
legislaţia română a făcut loc unei noi forme de societate, în sensul modernizării şi orientării
spre legislaţia comunitară, prin reglementarea grupului de interes economic (GIE) şi a
grupului european de interes economic. Facem aici precizarea că, deşi textul de lege vorbeşte
despre "grupul de interes economic”, respectiv, despre "grupul european de interes
economic”, traducerea corectă din limba franceză în cea română este "grupare”, astfel încât,
pe parcursul acestei lucrări vom utiliza preluarea corectă a termenului dintr-o limbă în
cealaltă.
Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru organizarea transparenţei în
exercitarea demnităţii publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi
sancţionarea corupţiei a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 279 din data de 21
aprilie 2003 şi introduce în sistemul nostru cele două entităţi, GIE făcând obiectul Titlului V,
Capitolul I, art. 118-231, iar GEIE (gruparea europeană de interes economic) fiind tratată de
acelaşi titlu, Capitolul II, art. 232-238. De fapt, legea citată se constituie în legea-cadru a
GEIE cu sediul în România, dorind implementarea prevederilor Regulamentului nr.
2137/1985. Legea nr. 161/2003 a fost modificată şi completată cu dispoziţiile O.U.G. nr.
119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la
data aderării României la Uniunea Europeană publicată în Monitorul Oficial nr. 1036 din 28
decembrie 2006.
Cuprinsul legii a mai fost completat cu texte care au adus modificări Legii nr. 31/1990
privind societăţile comerciale şi O.U.G. nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalităţi
administrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionării comercianţilor, abrogată ulterior
prin Legea nr. 359/2004.
Conform prevederilor Legii nr. 161/2003, considerată ca fiind "excesivă”98 şi ca
îndepărtându-se, într-o anumită măsură de concepţia care a prezidat reglementarea dreptului
francez, GIE este o asociere între două sau mai multe persoane fizice sau juridice, constituită
pe o perioadă de timp determinată, în scopul înlesnirii sau dezvoltării activităţii economice a
membrilor săi, precum şi al îmbunătăţirii rezultatelor activităţii respective.
După definirea GIE, se impun următoarele concluzii:
În primul rând, GIE este persoană juridică, fiind în acest fel subiect de drept, calitate în care
poate participa în nume propriu la raporturile juridice. În al doilea rând, GIE este o asociere a
mai multor persoane, care s-au reunit pe baza unui contract,99 numărul lor neputând depăşi
20.
Astfel constituită, GIE are scop patrimonial, adică funcţionează în ideea de a înlesni sau
dezvolta activitatea economică a membrilor săi. Cum activitatea GIE trebuie să aibă doar un
caracter accesoriu faţă de activitatea desfăşurată de membrii săi, putem enumera, cu titlu de
exemplu, câteva asemenea activităţi: asistenţa tehnică, publicitatea, documentarea ori
cercetarea.
Tipul activităţii desfăşurate de GIE este acela care relevă şi calitatea de comerciant sau de
necomerciant a acesteia. Ţinând cont de prevederile art. 127 alin. (4)100 din Legea nr.
161/2003, rezultă că gruparea are calitatea de comerciant dacă totalitatea actelor şi a
operaţiunilor pe care le realizează sunt fapte de comerţ.
O ultimă caracteristică a GIE este aceea că, fiind persoană juridică, asumându-şi drepturi şi
obligaţii, este ţinută să răspundă pentru orice obligaţie luată în faţa terţilor. Conform
prevederilor art. 119101 din legea sus-citată, în lipsa unei prevederi contrare stipulate în
contract, membrii grupării răspund pentru obligaţiile acesteia în mod nelimitat şi solidar.
Caracterul răspunderii este unul subsidiar, membrilor atrăgându-li-se răspunderea dacă, după
punerea în întârziere, GIE nu îşi achită datoriile în termen de 15 zile.
III. Natura juridică a Grupării de Interes Economic şi trăsăturile acesteia
În ceea ce urmează, vom contura mai clar imaginea GIE ca având personalitate juridică, scop
patrimonial şi putând să exercite calitatea de comerciant sau necomerciant. Într-una din
aceste calităţi, activitatea grupării trebuie să se raporteze la activitatea economică a
membrilor săi şi să aibă doar un caracter accesoriu faţă de aceasta.
În capitolul precedent, aminteam că, funcţie de obiectul de activitate al GIE, aceasta poate
dobândi calitatea de comerciant sau necomerciant. Condiţiile premergătoare sunt cele impuse
de lege102, şi anume, dobândirea personalităţii juridice şi cuprinderea în actul constitutiv a
uneia dintre clauzele obligatorii referitoare la precizarea domeniului de activitate şi a
activităţii principale.
Având obiectul de activitate precizat, orice GIE poate fi caracterizată ca fiind comerciant sau
necomerciant, funcţie de faptele ori actele juridice pe care le efectuează, respectiv, le încheie.
Ca şi legislaţia franceză, legislaţia română a achiesat la teoria faptelor de comerţ obiective,
categorie în care sunt incluse actele juridice şi operaţiile juridice care nu îşi pierd
comercialitatea, indiferent dacă persoana care le săvârşeşte este sau nu comerciant103.
Importantă este şi precizarea că, de exemplu, persoanele care exercită profesiuni liberale
(medici, avocaţi, notari), ca şi agricultorii, micii meseriaşi şi meşteşugarii nu sunt
comercianţi, deoarece activităţile pe care le desfăşoară cu caracter continuu nu sunt fapte de
comerţ. De asemenea, tot aici putem aminti şi faptul că statul, unităţile sale administrativ-
teritoriale şi celelalte persoane pe care le-am menţionat anterior şi care nu sunt comercianţi,
realizează operaţiuni economice, unele chiar fiind comerciale. Acest raport dintre economic
şi comercial, ca natură a operaţiunilor realizate, este tratat în literatura de specialitate104ca
fiind "un raport de la gen la specie”105 Concluzia pe care am putea să o tragem este că, dacă
orice activitate de comerţ este una economică, nu orice activitate economică este una de
comerţ.
În determinarea naturii juridice a GIE, constatăm că se ridică două probleme mari: prima –
pentru a stabili calitatea de comerciant sau de necomerciant a GIE, este foarte importantă
natura operaţiunilor economice menţionate în obiectul de activitate; a doua – trebuie să se ştie
dacă statutul membrilor GIE are importanţă în stabilirea acestei calităţi.
GIE, ca subiect de drept care dobândeşte personalitate juridică din momentul înmatriculării
sale în registrul comerţului, poate să îndeplinească, aşa cum precizează legea, în nume
propriu, anumite fapte de comerţ, care ajută la realizarea scopului său declarat ca activitate
principală. Trebuie făcută sublinierea că, pe lângă această activitate principală, GIE mai poate
desfăşura şi alte activităţi secundare, conexe ori auxiliare. Dacă în art. 118 alin. (4) din Legea
nr. 161/2003 legiuitorul prevede că "activitatea grupului trebuie să se raporteze la activitatea
economică a membrilor săi şi să aibă doar un caracter accesoriu faţă de aceasta”, art. 127 alin.
(4), prevăzând că gruparea poate îndeplini toate faptele de comerţ necesare realizării scopului
său, pare că ar contrazice prevederea cuprinsă în cel dintâi text de lege citat. În primul text,
însă, este vorba despre activităţi accesorii activităţilor desfăşurate de către membrii grupării,
pe când cel de-al doilea text de lege face referiri la faptul că GIE poate realiza toate faptele de
comerţ necesare realizării scopului său declarat.
Indiferent de natura civilă sau comercială a GIE, regimul juridic al acesteia este stabilit
printr-o lege, care, prin conţinut şi prin legăturile şi trimiterile pe care le face către o serie de
alte acte normative speciale106, este o lege cu un pronunţat caracter comercial.
Am putea conchide că reglementările care se aplică în cazul comercianţilor şi care se referă la
înmatricularea sau înregistrarea în registrul comerţului sunt identice cu cele care se aplică în
situaţia necomercianţilor, adică şi grupării de interes economic, care, având ca obiect de
activitate desfăşurarea de fapte şi acte juridice de natură civilă, este necomerciant.
În Capitolul I am făcut referiri la GIE de origine franceză şi, pe larg, am relatat avantajele şi
inconvenientele generate, la data apariţiei acesteia, de fiecare tip de societate comercială
comparativ cu noua structură la acea vreme.
Revenind la acest aspect, legislaţia română107ne ajută să creionăm trăsăturile GIE în
comparaţie, desigur, cu o altă formă societară, şi anume, societăţile în nume colectiv. Între
cele două forme există, însă, atât asemănări, cât şi deosebiri, după cum vom vedea în cele ce
urmează.
Un prim aspect comun, în ceea ce priveşte asemănările, îl constituie caracterul intuitu
personae, expresia caracterizând sau desemnând "un contract sau un alt act juridic, la a cărui
încheiere consideraţia persoanei contractantului sau calităţile lui personale au fost
determinante”108 Altfel spus, sunt luate în calcul calităţile membrilor care se asociază pe o
perioadă determinată în scopul înlesnirii sau dezvoltării activităţii economice desfăşurate de
către aceştia, precum şi al îmbunătăţirii rezultatelor activităţii respective, aşa cum precizează
textul de lege109.
Referindu-ne la membrii GIE, sesizăm un al doilea element comun între acestea şi societăţile
în nume colectiv: numărul lor minim de membri este de doi. Această asemănare face, însă,
loc şi unei prime diferenţe: în timp ce GIE poate avea maximum 20 membri110, pentru cealaltă
formă societară nu există restricţii de acest gen. De asemenea, legea mai stabileşte un număr
maxim de 500 angajaţi pentru GIE, ceea ce, în cazul societăţii în nume colectiv, nu se
regăseşte.
Un alt punct comun îl constituie capitalul social, pentru care legea nu prevede un minimum.
Art. 121 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 prevede chiar că GIE se poate constitui cu sau fără
capital. Alin. (2) din acelaşi act normativ mai completează că, dacă se afectează un anumit
capital, aporturile membrilor nu trebuie să aibă o valoare minimă şi pot avea orice natură111,
aşa cum se întâmplă şi în cazul societăţii în nume colectiv.
Faptul că GIE are un caracter închis o face, încă o dată, similară cu societatea în nume
colectiv în sensul că, în conformitate cu prevederile art. 169 alin. (1), cesiunea sau
constituirea unei garanţii asupra părţii de interes către membri sau terţi este posibilă cu
acordul unanim al membrilor. Asupra constituirii garanţiei cu privire la partea de interes se
impune precizarea că legea112 prevede şi excepţia.
Acelaşi caracter închis, ca şi trăsătura intuitu personae rezultă şi din dispoziţiile art. 121 alin.
(3), potrivit cărora "Drepturile membrilor grupului nu pot fi reprezentate prin titluri
negociabile”113. Referindu-ne la aceste titluri negociabile, mai enumerăm o prevedere
conţinută de art. 118 alin. (6), potrivit căreia "grupul de interes economic nu poate emite
acţiuni, obligaţiuni sau alte titluri negociabile.” Prin art. 87, Legea nr. 31/1990 prevede
dispoziţii concordante şi pentru societatea în nume colectiv.
Deşi nu am depăşit pragul asemănărilor, se cuvine a fi menţionată iarăşi legea franceză114,
care permite GIE să emită obligaţiuni numai în cazul în care în componenţa sa, exclusiv, intră
asociaţii cărora le este acordată această facilitate.
În cele din urmă, o altă asemănare între GIE şi societatea în nume colectiv se referă la
răspunderea membrilor săi. Art. 119 din Legea nr. 161/2003 reglementează, prin cele două
alineate, tipul de răspundere nelimitată şi solidară pentru obligaţiile grupării "în lipsa unei
stipulaţii contrare cu terţii co-contractanţi”. Alineatul al doilea face, însă, distincţia faţă de
societatea în nume colectiv, prevăzând că "în măsura în care actul constitutiv o permite, un
membru nou al grupului poate fi exonerat de obligaţiile acestuia născute anterior aderării
sale; hotărârea de exonerare este opozabilă terţilor de la data menţionării în Registrul
Comerţului şi a publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.”De remarcat că,
exact ca şi în cazul societăţii în nume colectiv115membrii constitutivi ai GIE pot să facă uz de
beneficiul de discuţiune în condiţiile legii, astfel că orice creditor al GIE se va îndrepta
împotriva sa şi, dacă în termen de 15 zile de la data punerii în întârziere nu achită debitul,
numai atunci se va putea îndrepta împotriva membrilor grupării.
Pe parcursul dezvoltării prezentei lucrări, la capitole vizând constituirea, forma actului
constitutiv ori aspecte legate de funcţionare, dizolvare sau lichidare se vor constata asemănări
între GIE şi societăţile în nume colectiv, cu respectarea particularităţilor fiecăreia care, în
mod necontestat, le conturează şi caracterizează ca fiind entităţi de sine-stătătoare.
IV. Condiţiile constituirii Grupării de Interes Economic. Particularităţi
Constituirii GIE îi este afectată Secţiunea a 2-a din Legea nr. 161/2003, pe parcursul
articolelor numerotate de la 120 la 124. Cu respectarea prevederilor referitoare la constituirea
societăţilor comerciale, mai cu seamă a societăţii în nume colectiv, GIE se constituie prin
contract – ca act constitutiv, urmând a fi înmatriculat, apoi, în registrul comerţului.
Ca orice convenţie, şi contractul trebuie să respecte condiţiile de formă şi de fond, cele de
fond trebuind să respecte conţinutul art. 948 C. civ.116, iar cele de formă referindu-se la
autenticitate, după cum prevede conţinutul art. 120 alin. (1) din legea amintită: "Grupul de
interes economic se constituie prin contract semnat de toţi membrii şi încheiat în formă
autentică, denumit act constitutiv.”
Această formă, înţeleasă ca o condiţie ad validitatem, este impusă de faptul că membrii GIE
răspund solidar şi nelimitat. Lipsa autenticităţii fiind şi un motiv de anulare de către tribunal a
unei GIE înmatriculată, se cuvine amintit şi faptul că nulitatea poate fi acoperită în termenul
stabilit de instituţia care a fost sesizată cu cererea de constatare.
Fiind înţelese condiţiile referitoare la forma actului constitutiv, cele de fond, speciale, sunt
redate în cuprinsul art. 142 din Legea nr. 161/2003. Aşadar, între condiţiile care trebuie
respectate, sub sancţiunea nulităţii, sunt enumerate următoarele şase, care privesc:
autenticitatea actului constitutiv; fondatorii să nu fi fost incapabili sau în incompatibilitate la
data constituirii GIE; obiectul de activitate să fie licit şi să nu contravină ordinii publice; să
existe încheierea judecătorului delegat de înmatriculare în registrul comerţului a GIE; să
existe autorizarea legală administrativă de constituire a grupării, atunci când este cerută de
legi speciale pentru activităţi deosebite, precum cea bancară sau de asigurări, actul constitutiv
să conţină denumirea, sediul şi obiectul de activitate al grupării.
Conţinutul acestui articol continuă, de fapt, prevederile conţinutului art. 122, care arată
finalitatea actului constitutiv, prin stabilirea modului de organizare a grupării, impunând
următoarele elemente enumerate de la lit. a)-j), după cum urmează: denumirea grupării,
precedată sau urmată de sintagma "GIE” ori de iniţialele "GIE”; sediul; numele, prenumele,
domiciliul şi cetăţenia membrilor persoane fizice, ca şi denumirea, forma juridică, sediul şi
naţionalitatea membrilor persoanei juridice; obiectul de activitate al grupării, cu precizarea
domeniului şi a activităţii principale, precum şi a naturii comerciale sau necomerciale a
activităţii, capitalul subscris şi cel vărsat, cu menţionarea aportului fiecărui membru, atunci
când gruparea se constituie cu capital; durata GIE; membrii care reprezintă şi administrează
gruparea (sau administratorii nemembri) şi atribuţiile lor; clauze referitoare la controlul
gestiunii, precum şi modul de dizolvare şi lichidare.
Doctrina117 remarcă două aspecte referitoare la actul constitutiv, şi anume: stipularea
aporturilor la capitalul social nu este o cauză de nulitate, întrucât, conform art. 121 alin. (1),
gruparea se poate constitui şi fără capital. Affectio societatis, ca intenţie de a se asocia în
ideea constituirii unei societăţi comerciale, se poate manifesta şi prin exprimarea voinţei
membrilor, în sensul de a conveni să pună în comun bunuri pentru desfăşurarea activităţii
declarate, aşadar, de a constitui, totuşi, un capital social. Cum am menţionat în cele de mai
sus, drepturile membrilor nu pot, însă, să fie reprezentate prin acţiuni.
Strict legat de aportul la capitalul social este faptul că în actul constitutiv nu este obligatoriu
să fie făcute precizări cu privire la participarea membrilor la beneficii şi pierderi118. Trebuie
să notăm că, deşi scopul GIE nu este acela de a obţine profit, totuşi, dacă din activitatea sa
rezultă acest profit, el va fi distribuit în totalitate între membrii grupării, cu titlul de
dividende, în cote conforme cu actul constitutiv sau, dacă nu există o asemenea prevedere, în
părţi egale.
De asemenea, în situaţia în care cheltuielile grupării exced veniturile pe care le realizează, se
va da curs prevederilor art. 165 alin. (4) din Legea nr. 161/2003, care stipulează că "(...)
diferenţa va fi acoperită de membrii acestuia în cotele prevăzute în actul constitutiv sau, în
lipsa unei asemenea clauze, în părţi egale.”
Un punct important în tratarea acestui capitol îl reprezintă înmatricularea GIE, operaţiune a
cărei îndeplinire dă girul personalităţii juridice a grupării. În concordanţă cu prevederile art.
127 din Legea nr. 161/2003, înmatricularea se realizează în termen de 24 ore de la data
pronunţării încheierii judecătorului delegat, prin care se autorizează înmatricularea grupării
şi, conform prevederilor art. 125 din aceeaşi lege, nu trebuie să se depăşească 15 zile de la
data autentificării actului constitutiv.
Înmatricularea nu presupune calitatea de comerciant a grupării, ea putând fi şi necomerciant;
cu toate acestea, trebuie să respecte formalităţile administrative pentru înregistrarea şi
autorizarea comercianţilor. Astfel, GIE trebuie să obţină autorizaţiile de funcţionare prin
intermediul Biroului Unic din cadrul Oficiului Registrului Comerţului. Deşi am mai pomenit,
punctăm încă o dată ca fiind importantă obţinerea autorizării legale pentru desfăşurarea unor
anumite activităţi, aşa cum prevăd legile speciale (de exemplu: cea bancară sau de asigurări).
Un alt aspect îl constituie şi regimul aplicat filialelor, sucursalelor şi altor dezmembrăminte
ale grupării, tratate ca sedii secundare ale acesteia, fiind incidente dispoziţiile art. 42 şi art. 43
din Legea nr. 31/1990119. Grupării îi este, aşadar, recunoscută posibilitatea constituirii de
filiale, care sunt structuri cu personalitate juridică, dar şi sucursale, agenţii sau reprezentanţe,
care sunt structuri fără personalitate juridică, dependente juridic şi patrimonial de societatea
în care în care funcţionează.
În art. 130 din Legea nr. 161/2003 se precizează că "dispoziţiile referitoare la constituirea,
înmatricularea şi funcţionarea filialelor şi sucursalelor societăţilor comerciale prevăzute de
Legea nr. 31/1990, republicată, se aplică în mod corespunzător filialelor şi, respectiv,
sucursalelor grupului de interes economic.”
O altă similitudine se referă la depunerea specimenului de semnătură, care se realizează la
Oficiul Registrului Comerţului de către reprezentanţi la data completării cererii de
înregistrare, dacă au fost desemnaţi în actul constitutiv, iar dacă au fost aleşi, în termen de 15
zile de la această dată, făcându-se în acest fel aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art.
132.
După realizarea tuturor formalităţilor, GIE este obligată să publice în Monitorul Oficial,
Partea a IV-a, pentru opozabilitate faţă de terţe persoane, şi integral, actele modificatoare –
actul constitutiv – şi toate menţiunile referitoare la codul de înregistrare, data şi locul
înregistrării ori radierea grupării.
Pe de altă parte, impunându-se respectarea anumitor condiţii, prin dispoziţiile art. 133-135
din Legea nr. 161/2003 se prevăd şi urmări ale nerespectării, distingându-se situaţiile
explicitate în cele ce urmează.
Anterior înmatriculării, când actul constitutiv nu are menţiunile prevăzute de lege ori
cuprinde clauze prin care se încalcă o dispoziţie imperativă a legii sau când nu s-a respectat o
cerinţă a legii, judecătorul delegat va respinge prin încheiere, din oficiu sau la cererea oricărui
membru sau a altor persoane interesate, şi motivat cererea de înmatriculare. Excepţia o
reprezintă faptul că, dacă aceste "neregularităţi”, cum sunt denumite în textul art. 133 din
Legea nr. 161/2003, sunt înlăturate, atunci cererea nu va mai fi respinsă, ci reconsiderată.
Ulterior înmatriculării, atunci când neregularităţile au fost constatate, conform conţinutului
art. 135 alin. (1), gruparea este obligată să ia măsuri pentru înlăturarea lor în cel mult 8 zile
de la constatare. Textul aceluiaşi articol prevede şi sancţiunea aplicabilă în cazul în care nu se
iau măsurile precizate anterior, constând în plata de daune cominatorii. De asemenea, există
şi posibilitatea ca, dacă se face dovada unui prejudiciu, cel interesat să poată solicita
despăgubiri.
Vorbind despre acţiunea de regularizare, trebuie amintit că şi aceasta, ca orice acţiune, poate
fi supusă prescripţiei, dar după trecerea unui termen de 6 luni de la înmatricularea grupării,
legiuitorul părând că a dorit, prin introducerea posibilităţii de a înlătura neregularităţile,în
baza acţiunii în regularizare, înlăturarea aplicării, pe cât posibil, a sancţiunii cu nulitatea.
Întrucât, pe durata existenţei sale, GIE poate suferi modificări, se impune să facem câteva
precizări şi cu privire la acest aspect. Modificările pot viza mutarea sediului, schimbarea
obiectului principal de activitate, fuziunea sau divizarea, reducerea sau prelungirea duratei
grupării sau dizolvarea ori lichidarea sa.
Oricare dintre aceste modificări nu se poate realiza decât prin modificarea actului constitutiv
al GIE şi aceasta cu respectarea cerinţelor legii. Aşadar, potrivit dispoziţiilor art. 174 din
Legea nr. 161/2003, actul constitutiv poate fi modificat de membri, care sunt obligaţi la
respectarea condiţiilor de fond şi de formă care au fost impuse la încheierea acestuia.
Hotărârea de modificare se ia cu votul unanim al membrilor grupării, dacă nu s-a prevăzut
altfel prin actul constitutiv. Textul integral al modificărilor va fi cuprins într-un act adiţional,
care, autentificat, se va depune la Oficiul Registrului Comerţului pentru a se efectua
menţiunea şi pentru a fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
Atunci când se aduc mai multe modificări actului constitutiv, acesta va fi actualizat cu toate
modificările la zi, urmând ca în noua formă să fie depus la Oficiul Registrului Comerţului. În
noua formă actualizată pot fi omise numele sau denumirea, precum şi celelalte date de
identificare ale fondatorilor şi ale primilor membri ai organelor grupării, dar această omisiune
este permisă numai dacă au trecut 5 ani de la data înmatriculării grupării şi dacă în actul
constitutiv nu există prevederi care să interzică acest lucru.
V. Membrii Grupării de Interes Economic
Din chiar definiţia GIE conţinută de dispoziţiile art. 118 alin. (1) din Legea nr. 161/2003,
rezultă că membrii acesteia pot fi atât persoane fizice, cât şi juridice. Referindu-ne, pe rând,
la persoanele fizice şi apoi la cele juridice, putem spune că pot fi membri ai unei GIE acele
persoane care desfăşoară activităţi economice conforme cu prevederile Legii nr. 507/2002,
care a fost abrogată de la apariţia Legii nr. 161/2003 prin Legea nr. 300/2004120 privind
autorizarea persoanelor fizice şi a asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi economice
în mod independent, abrogată şi ea prin O.U.G. nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor
economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile
familiale publicată în Monitorul Oficial nr. 328 din 25 aprilie 2008. Persoanele fizice, fie sunt
comercianţi, îndeplinind condiţiile pentru a fi calificate astfel, fie sunt necomercianţi,
incluzând aici şi întreprinderile familiale. Asimilăm acestei categorii de persoane fizice şi
micii meseriaşi, artizanii, ca şi persoanele care desfăşoară activităţi liberale (medici, notari
avocaţi etc.).
În Secţiunea a 2-a a Legii nr. 161/2003, care reglementează constituirea GIE, art. 120 alin. (3)
face referire la interdicţiile care li se aplică persoanelor fizice care doresc să devină membri
fondatori într-o asemenea structură societară. Astfel, nu pot fonda un GIE acele persoane
care, "potrivit legii, sunt incapabile sau care au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă,
abuz de încredere, înşelăciune, delapidare, dare de mită, luare de mită, primire de foloase
necuvenite, trafic de influenţă, mărturie mincinoasă, fals şi uz de fals”, precum şi pentru
infracţiunile prevăzute de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, infracţiunile prevăzute de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea
evaziunii fiscale şi infracţiunile de spălare a banilor prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru
prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv
cele care i-au fost aduse prin O.U.G. nr. 53/2008 publicată în Monitorul Oficial nr. 333 din
30 aprilie 2008.
Aceste incapacităţi vizează atât membrii fondatori, cât şi persoanele cu funcţii de
administrator, cenzor şi lichidator al GIE121 dar pot privi şi persoanele care devin membri ai
grupării pe parcurs, ulterior constituirii acesteia. Raţiunea legiuitorului a fost de a proteja
interesele creditorilor prin dovezi de bună-credinţă, onoare şi solvabilitate. Subsecvent,
putem avea în vedere şi ocrotirea intereselor grupării.
Capitolul III din Legea nr. 161/2003, care se referă la incompatibilităţi, induce ideea că, dacă
orice persoană fizică poate fi membru al unei GIE, cu condiţia respectării interdicţiilor, există
şi incompatibilităţi legate de funcţiile exercitate de anumiţi subiecţi din această categorie.
Astfel, art. 82 alin. (1) lit. f) prevede că nu pot fi membri ai GIE parlamentarii, iar art. 84 alin.
(1) lit. h) prevede aceeaşi interdicţie pentru orice persoană care deţine o funcţie în Guvern sau
alte funcţii publice de autoritate din administraţia publică centrală şi locală. Alături de aceştia
se află şi funcţionarii publici, a căror incompatibilitate este prevăzută de textul art. 94 alin. (1)
lit. d), şi magistraţii, interdicţia fiind reglementată prin conţinutul art. 102 lit. d).
Referitor la cetăţenia membrilor grupării, din dispoziţiile art. 118 alin. (1) se înţelege că
membri ai unui GIE pot fi atât persoanele fizice cu cetăţenie română, dar şi cele cu cetăţenie
străină sau apatrizii.
În privinţa persoanelor juridice, se consideră122 că orice persoană juridică poate avea calitatea
de membru într-un GIE, fie că este o persoană juridică de drept public, de drept privat sau
având caracter mixt, în funcţie de forma de proprietate pe care o are asupra bunurilor din
patrimoniu.
Se disting123, aşadar, trei tipuri de persoane juridice care pot fi membri fondatori într-o GIE.
Primul îl constituie persoanele asociate comercianţilor, care, deci, au obligaţia înregistrării
firmei şi a obiectului de activitate în registrul comerţului.
Al doilea tip cuprinde organizaţiile non-profit, asociaţiile, fundaţiile, cu condiţia să realizeze
activităţi economice pentru a se plia pe definiţia dată GIE de către lege, acesta având rolul de
a susţine, din punct de vedere economic, obiectul de activitate al membrilor săi.
Ultimul tip se referă la orice altă persoană juridică de drept privat care desfăşoară activităţi
economice.
Drepturile pe care le au membrii grupării, indiferent de tipul lor, sunt, de asemenea,
reglementate de cuprinsul Legii nr. 161/2003, de unde rezultă următoarele: dreptul de a se
informa asupra gestiunii grupării, putând cere pe cheltuiala lor copii legalizate de pe actele
constitutive, putându-se adresa atât administratorilor, cât şi instanţelor de judecată în cazul
neobţinerii unor răspunsuri solicitate; dreptul la vot în adunările generale, fiecare membru
dispunând de un vot şi putându-se exercita chiar şi prin mandatar, cu condiţia ca acesta să
aibă un mandat special; dreptul de a acţiona în justiţie un administrator sau orice altă
persoană care, printr-o faptă personală, a cauzat un prejudiciu oricărui membru al grupării;
posibilitatea de a se retrage din grupare pentru motive temeinice, prin hotărâre
judecătorească, în cazurile prevăzute în actul constitutiv sau cu acordul tuturor celorlalţi
membri; de asemenea, dreptul la încasarea de dividende, de care se poate face uz atunci când
gruparea înregistrează profit; deloc de neglijat este dreptul ca membrii să poată lua din
fondurile grupării sume de bani necesare efectuării cheltuielilor în interesul grupării însăşi,
dar şi posibilitatea întrevăzută ca, în mod legal, prin prevederea în actul constitutiv, să poată
lua din casierie sume de bani cu titlu de împrumut pentru realizarea de cheltuieli particulare.
Cum orice drept are şi o obligaţie corelativă, membrii au următoarele sarcini: în primul rând,
de a preda aportul la care s-au obligat, atunci când acesta se constituie într-o anumită sumă la
capitalul social; apoi, fiecare dintre membri este obligat să respecte dispoziţiile legale
referitoare la incompatibilităţi, pentru a nu se ajunge în situaţia de conflict de interese; alt tip
de obligaţie este acela de a nu interveni fără drept în administrarea grupării. Această
enumerare continuă cu răspunderea solidară şi nelimitată a membrilor şi cu posibilitatea de
exonerare a unui nou membru pentru obligaţiile născute anterior intrării sale în grupare.
A fi membru într-o GIE este un atribut, care poate înceta prin câteva modalităţi, după cum
urmează: prin excludere, prin retragere, prin cesiunea părţilor de interes, prin deces sau, în
situaţia persoanei juridice, prin încetarea personalităţii juridice, în condiţiile legii.
În condiţiile art. 177 alin. (2) din Legea nr. 131/2003, poate fi exclus din GIE membrul-
subiect al următoarelor situaţii: după ce a fost pus în întârziere, nu efectuează aportul la care
s-a obligat; membrul aflat în stare de faliment sau care a devenit incapabil; acela care se
amestecă fără drept în administraţie; acela care, fără consimţământul scris al celorlalţi
membri, întrebuinţează capitalul, bunurile sau creditul grupării în folosul său personal sau în
cel al unei alte persoane; acela care ameninţă sau tulbură grav funcţionarea grupării; membrul
administrator care comite fraudă în dauna grupării sau se serveşte de semnătura grupării în
folosul său sau al altora ori acela împotriva căruia există un titlu executoriu deţinut de un terţ
care se opune la prelungirea duratei grupării.
Excluderea se pronunţă la cererea majorităţii membrilor prin hotărâre judecătorească, dacă
prin actul constitutiv nu s-a prevăzut altfel. Prin hotărârea de excludere, instanţa va dispune şi
cu privire la structura participării la capitalul social a celorlalţi membri rămaşi. În ceea ce îl
priveşte pe membrul exclus, acesta răspunde de pierderi şi are dreptul la beneficii până în
ziua excluderii. Beneficiile nu se referă la existenţa vreunui drept la o parte proporţională din
patrimoniul grupării, ci doar la o sumă de bani care să exprime contravaloarea acesteia la data
excluderii sale definitive.
Retragerea poate interveni în condiţiile art. 183 din Legea nr. 161/2003, care enumeră
următoarele situaţii: în cazurile prevăzute în actul constitutiv; cu acordul tuturor celorlalţi
membri, pentru motive temeinice, în baza unei hotărâri a tribunalului, supusă doar recursului.
Drepturile acelui membru retras, cuvenite pentru părţile sale de interes, se stabilesc prin
acordul membrilor sau de către un expert desemnat de către aceştia. Dacă apar neînţelegeri,
tribunalul poate pronunţa o încheiere irevocabilă în acest sens. De asemenea, şi membrul
retras rămâne responsabil faţă de terţi pentru operaţiunile făcute în cadrul grupării până la
ziua rămânerii definitive a retragerii sale.
Cesiunea părţilor de interes sau constituirea de garanţii asupra lor, aşa cum am mai menţionat
pe parcursul acestei lucrări, este posibilă numai cu acordul unanim al tuturor membrilor
grupării, păstrându-se caracterul intuitu personae al GIE.
VI. Funcţionarea Grupării de Interes Economic
În mod evident, GIE funcţionează cu ajutorul organelor sale, constând în adunarea generală a
membrilor, administratorii şi organele de control reprezentate de cenzori.
Primul organ, adunarea generală a membrilor grupării, este format din totalitatea membrilor
acesteia, având rolul de a delibera şi de a lua decizii cu autoritate absolută. Cum condiţiile
care privesc adoptarea hotărârilor se stabilesc prin actul constitutiv, acesta poate să prevadă
ca toate hotărârile sau numai o parte dintre ele să fie adoptate în condiţii de cvorum şi
majoritate deosebite.
Tot în actul constitutiv se stabilesc drepturile de vot ale membrilor GIE, unii dintre aceştia
putând să dispună de un număr mai mare faţă de alţii, interzicându-se, totuşi, ca un singur
membru să deţină majoritatea voturilor. Când, însă, o asemenea prevedere nu şi-a aflat locul
într-un act constitutiv, se prezumă că fiecare membru dispune numai de un vot.
Modificarea actului constitutiv se realizează, desigur, tot prin convocarea adunării generale a
membrilor, iar pentru ca modificările să îşi poată produce efectele, este obligatoriu votul
unanim al membrilor. Pentru votarea situaţiilor financiare şi stabilirea răspunderii
administratorilor, însă, este nevoie de un vot majoritar al membrilor adunării generale.
Convocarea adunării generale a membrilor este făcută de către administratori – al doilea
organ prin care funcţionează GIE. Putând fi solicitată de către oricare dintre membri sau de
un alt administrator al grupării, în caz de pasivitate, de inacţiune, la solicitarea oricărei
persoane interesate, instanţa de judecată va putea să ordone convocarea adunării generale,
desemnând, totodată, şi persoana care va prezida adunarea. Pentru ca GIE să poată funcţiona
nestingherită de întrunirea sau neîntrunirea tuturor membrilor săi, este admisă şi posibilitatea
ca aceştia să poată lua decizii după ce, anterior, au fost consultaţi în scris asupra unei anumite
chestiuni, cu condiţia ca această prevedere să fie inserată în cuprinsul actului constitutiv.
Administratorii – reprezentanţi ai organelor de administrare a grupării – sunt persoane
împuternicite, desemnate prin actul constitutiv sau alese prin vot unanim de membrii grupării,
să efectueze toate operaţiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate
al grupării, cu respectarea limitelor impuse prin actul constitutiv. Administratorii pot fi
persoane fizice sau juridice şi, fiecare dintre ei are dreptul de a reprezenta gruparea în relaţiile
cu terţii, afară de cazul în care în actul constitutiv s-a prevăzut altceva. Aşadar, actul
constitutiv trebuie să prevadă, pe lângă sarcini, şi modul de lucru al administratorilor,
referindu-ne aici la modalitatea de luare a deciziilor.
Atunci când administratorii nu au fost numiţi prin actul constitutiv, membrii grupării pot
decide prin vot atât limitarea puterilor acordate acestora, cât şi revocarea lor.
Pe parcursul exercitării mandatului, însă, administratorii au atât drepturi, cât şi obligaţii.
Referindu-ne la drepturi, putem aminti că, dacă nu există o prevedere contrară, aşa cum am
mai spus, fiecare dintre ei poate reprezenta gruparea în faţa oricărui terţ. Apoi, pentru
sarcinile ce îi revin, fiecare dintre administratori are dreptul la o remuneraţie, dacă nu s-a
prevăzut că exercitarea funcţiei se face cu titlu gratuit.
Obligaţiile ce revin administratorilor sunt următoarele: aceea de a depune o garanţie, care este
prevăzută în actul constitutiv sau care poate fi aprobată de către adunarea generală a
membrilor grupării şi al cărei cuantum nu poate fi mai mic decât dublul remuneraţiei lunare
cuvenită; o altă obligaţie sine qua non este de a depune specimenul de semnătură la oficiul
registrului comerţului, depunere care se face odată cu prezentarea certificatului eliberat de
persoanele care îndeplinesc atribuţia de cenzor. Obligaţia de informare înseamnă, de fapt, că
fiecare administrator are datoria de a-i informa pe ceilalţi administratori sau pe cenzori, în
funcţie de situaţie, cu privire la interesele contrare intereselor grupării pe care le poate avea
într-o anumită operaţiune, motivând în felul acesta de ce nu ia parte la deliberările referitoare
la acea operaţiune. Informarea se realizează şi când este depistat un conflict de interese,
atunci când rudele sau afinii până la gradul al patrulea inclusiv ar putea fi interesate în
operaţiunea respectivă. În cazul în care faptele săvârşite de către vreun administrator în
exercitarea funcţiilor care i-au fost încredinţate întrunesc elementele constitutive ale unei
infracţiuni sau contravenţii, atunci el va răspunde, după caz, penal sau contravenţional.
Asupra controlului gestiunii grupării, precizăm, încă o dată, că membrii au dreptul de a se
informa şi de a solicita copii legalizate ale documentelor prevăzute în actul constitutiv.
Urmare a consultării, ei vor putea să îl sesizeze pe administrator, care este obligat să răspundă
la sesizare în termen de 15 zile de la înregistrarea ei. Dacă nu primesc răspunsul la sesizare,
atunci cu toţii sau numai membrul interesat se poate adresa instanţei de judecată.
Din punct de vedere fiscal şi contabil, GIE are acelaşi regim cu societăţile comerciale, dar
important este faptul că legea prevede, pe lângă interdicţii, şi sancţiuni care se aplică
fondatorilor, administratorilor, cenzorilor ori lichidatorilor. Dorindu-se a se înlătura orice
încercare a membrilor grupării de a se folosi de această instituţie, s-a interzis o serie de
operaţiuni, constând în: creditarea de către grup a administratorilor ori a soţului sau a rudelor
acestuia prin împrumuturi, acordarea de avantaje cu ocazia încheierii de contracte de livrare
de produse, garantarea directă sau indirectă a unor împrumuturi sau obligaţii de orice altă
natură asumate de către administratori către terţi.
VII. Modificări ale Grupării de Interes Economic
Fuziunea, ca etapă pe care o poate parcurge în existenţa sa, orice grupare de interes economic
se poate face prin absorbirea unei grupări de către o alta sau prin contopirea a două sau mai
multor grupări pentru a alcătui una nouă.
Divizarea se face prin împărţirea întregului patrimoniu al unei grupări care îşi încetează
existenţa între două sau mai multe grupări existente sau care iau astfel fiinţă. Este demn de
precizat aspectul reglementat de dispoziţiile art. 193 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, potrivit
cărora gruparea nu îşi încetează existenţa în cazul în care o parte din patrimoniul său se
desprinde şi se transmite către una sau mai multe persoane juridice existente sau care iau
fiinţă în acest mod.
Grupările în lichidare pot fuziona sau se pot diviza numai dacă nu a început repartiţia între
membri a părţilor ce li s-ar cuveni din lichidare.
Atât fuziunea, cât şi divizarea au ca efect dizolvarea, fără lichidare, a grupării care îşi
încetează existenţa şi transmiterea universală sau cu titlu universal a patrimoniului său către
gruparea sau grupările rezultate din fuziune sau divizare, în starea în care se găseşte la
momentul fuziunii sau al divizării, în schimbul atribuirii de părţi de interes ale acestora către
membrii grupării care încetează şi, eventual, a unei sume de bani care nu poate depăşi 10%
din valoarea nominală a părţilor de interes atribuite.
Fuziunea sau divizarea au loc în baza unui proiect întocmit de către membrii fiecăreia dintre
grupările care participă la operaţiune şi votat în adunarea generală a acestora. Acest proiect,
care conţine fundamentarea şi condiţiile fuziunii sau ale divizării, stabilirea şi evaluarea
activului şi pasivului, modalităţi de predare a părţilor de interes şi orice alte date care prezintă
interes, trebuie să fie semnat de reprezentanţii tuturor grupărilor şi depus la oficiul registrului
comerţului unde este înmatriculat fiecare grupare, însoţit de o declaraţie a grupării a cărei
existenţă încetează în urma fuziunii sau divizării referitoare la modul în care s-a decis
stingerea pasivului.
Fuziunea poate să se producă atât prin absorbţie, cât şi prin contopire. Atunci când se
realizează prin absorbţie, gruparea absorbită dobândeşte drepturile şi este ţinută pentru
obligaţiile grupării pe care o absoarbe. În cazul fuziunii prin contopire, drepturile şi
obligaţiile grupărilor care îşi încetează existenţa trec asupra noii grupări astfel înfiinţate.
Grupările nou înfiinţate vor avea acte constitutive noi, care vor fi aprobate de către adunarea
generală a membrilor grupării sau grupărilor care îşi încetează existenţa. Actul modificator al
actului constitutiv aparţinând grupării absorbante se depune spre înregistrare la registrul
comerţului în a cărui circumscripţie îşi are sediul gruparea şi se transmite din oficiu către
Monitorul Oficial al României în vederea publicării. În ce priveşte grupările absorbite,
publicitatea poate fi efectuată de gruparea absorbantă.
Asimilat persoanelor juridice, GIE poate fi supusă dizolvării şi lichidării, ca modalităţi de
încetare a existenţei sale. Reglementate de legislaţia în domeniu ca faze distincte, totuşi, ele
pot fi realizate şi concomitent124. Astfel, în situaţia în care membrii grupării au păreri care
concordă cu privire la repartizarea şi lichidarea patrimoniului grupării, asigurând achitarea
debitelor în acord cu creditorii, ei pot decide, odată cu dizolvarea grupării, şi modul de
lichidare. Hotărârea se va lua în condiţiile impuse lege pentru modificarea actului constitutiv.
Dar, pentru a înţelege esenţa fiecăreia dintre aceste faze, trebuie să le tratăm distinct.
Aşadar, dizolvarea GIE are loc în condiţiile impuse de lege. Similare cu cauzele care conduc
la dizolvarea societăţilor comerciale şi care sunt prevăzute în Legea nr. 31/1990, republicată,
cu modificările şi completările ulterioare, motivele care conduc la declanşarea unei asemenea
proceduri în cadrul GIE se regăsesc în textul art. 184 din Legea nr. 161/2003 sub următoarea
enumerare: expirarea timpului stabilit pentru durata grupării; imposibilitatea realizării
obiectului de activitate al grupării sau realizarea acestuia; declararea nulităţii grupării;
hotărârea adunării membrilor, adoptată cu votul unanim al acestora, cu excepţia cazului în
care actul constitutiv dispune altfel; hotărârea tribunalului, la cererea oricăruia dintre membri,
pentru motive temeinice, cum ar fi neînţelegerile grave dintre membri, care împiedică
funcţionarea grupării, precum şi la cererea oricărei autorităţi publice competente; declararea
falimentului grupării. La toate acestea se mai pot adăuga orice alte cauze prevăzute de lege
sau de actul constitutiv al grupării.
Textul art. 184 din Legea nr. 161/2003 este completat cu prevederile art. 192, care mai
enumeră la cauze de dizolvare o serie de motive pe baza cărora tribunalul va putea pronunţa o
hotărâre de dizolvare a GIE, şi anume: gruparea nu mai are organe statutare sau acestea nu se
mai pot întruni; gruparea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale,
situaţiile financiare anuale sau orice alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului
comerţului; gruparea şi-a încetat activitatea, nu are sediul cunoscut ori nu îndeplineşte
condiţiile referitoare la sediu ori membrii au dispărut sau nu au domiciliul sau reşedinţa
cunoscute.
Şi situaţia prevăzută de lege şi în care se află unul dintre membri poate fi cauză de dizolvare a
GIE. Astfel că, în acest sens, textul art. 185 prevede că gruparea se dizolvă prin intrarea în
faliment, incapacitatea, excluderea sau decesul, respectiv încetarea personalităţii juridice, în
condiţiile legii, a unuia dintre membri, când, datorită acestor cauze numărul membrilor s-a
redus la unul singur. Dacă în actul constitutiv s-a prevăzut, însă, clauza de continuare cu
moştenitorii, atunci gruparea nu mai poate fi dizolvată.
În cazul în care un membru a decedat şi dacă nu există o prevedere contrară, GIE trebuie să
plătească partea care se cuvine moştenitorilor, după ultima situaţie financiară aprobată. Plata
se va face în termen de 3 luni de la notificarea decesului membrului, în situaţia în care
membrii grupării nu decid să continue activitatea cu moştenitorii care consimt la această
posibilitate.
Potrivit art. 188 din aceeaşi lege, dizolvarea grupării trebuie să fie înscrisă în registrul
comerţului şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, mai puţin în situaţia
în care gruparea se dizolvă la expirarea timpului stabilit pentru durata sa.
De la data dizolvării GIE, obligaţia administratorilor este aceea de a finaliza operaţiunile în
curs, ei nemaiputând să angajeze altele noi. În cazul în care administratorii nu au ţinut cont de
interdicţie, ei vor fi personal şi solidar răspunzători pentru operaţiunile pe care le-au
întreprins.
Efectul dizolvării GIE este deschiderea procedurii lichidării.
Dacă, însă, se decid fuziunea sau divizarea totală a grupării, dizolvarea nu mai este urmată de
lichidare. În toate cazurile, dizolvarea nu are ca efect încetarea personalităţii juridice,
gruparea păstrându-şi-o cel puţin până la finalizarea operaţiunilor lichidării.
Lichidarea GIE, ca operaţiune prin care se lichidează patrimoniul acesteia, se realizează de
către persoane fizice sau juridice care sunt autorizate şi care au calitatea de lichidatori. Până
la preluarea atribuţiilor de către aceştia, însă, administratorii vor trebui să îşi continue
mandatul, iar actul de numire a lichidatorilor sau sentinţa care îi ţine locul trebuie depuse,
prin grija lichidatorilor, la oficiul registrului comerţului pentru a se face menţiunea şi a fi
publicate în Monitorul Oficial, Partea a IV-a. După îndeplinirea acestor formalităţi,
lichidatorii vor putea depune specimenul de semnătură la oficiul registrului comerţului şi vor
putea începe actele de exercitare a funcţiei.
Având aceeaşi răspundere ca şi administratorii, lichidatorii au obligaţia ca, după preluarea
funcţiei, să facă un inventar împreună cu administratorii şi să încheie o situaţie financiară, în
care să se consemneze cu exactitate activul şi pasivul grupării. De asemenea, vor primi şi vor
păstra registrele care le-au fost încredinţate de către administratori, alături de actele grupării,
având şi obligaţia să înregistreze toate operaţiunile lichidării, în ordinea datei lor.
Afară de puterile conferite de către membri, lichidatorii au următoarele atribuţii principale: să
execute şi să finalizeze operaţiunile patrimoniale referitoare la lichidare, să vândă prin
licitaţie publică imobilele şi orice avere mobiliară a grupării; să încheie tranzacţii; să
lichideze şi să încaseze creanţele grupării, chiar şi în cazul în care debitorii sunt supuşi
procedurii reglementate de prevederile Legii nr. 85/2006 privind insolvenţa, dând chitanţă; să
contracteze obligaţii cambiale, să facă împrumuturi neipotecare şi să îndeplinească orice alte
acte necesare.
Interdicţiile la care sunt supuşi se referă la imposibilitatea de a constitui ipoteci asupra
bunurilor grupării, dacă nu sunt autorizaţi de către instanţă, cu avizul cenzorilor.
Totodată, putând să fie acţionaţi în judecată în interesul lichidării, lichidatorii pot fi citaţi de
către creditorii grupării în acţiuni care decurg din creanţele ajunse la termen, până la
concurenţa bunurilor existente în patrimoniul grupării; creditorii pot să se îndrepte împotriva
membrilor GIE numai după exercitarea acestei acţiuni.
Pe parcursul exercitării atribuţiilor, lichidatorii nu vor putea plăti nici o sumă care s-ar cuveni
membrilor, decât după îndestularea creanţelor creditorilor grupării. Membrii, însă, aşa cum
prevede conţinutul art. 210 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, vor putea cere ca sumele reţinute
să fie depuse la CEC Bank ori la o altă bancă sau la una dintre unităţile acestora şi să se facă
repartizarea asupra părţilor de interes chiar în timpul lichidării, dacă, în afară de ceea ce este
necesar pentru îndeplinirea tuturor obligaţiilor grupării, scadente deja sau care vor ajunge la
scadenţă, mai rămâne un disponibil de cel puţin 10% din cuantumul lor.
După finalizarea tuturor operaţiunilor ce stau la baza lichidării grupării, lichidatorii au
obligaţia de a întocmi situaţia financiară de lichidare şi de a propune repartizarea activului
între membri.
Lichidarea trebuie finalizată în cel mult 3 ani de la data dizolvării, acest termen putând fi
prelungit, dar numai de către tribunal şi pentru motive temeinice, cu încă cel mult 2 ani.
Radierea grupării din registrul comerţului va fi cerută de către lichidatori în termen de 15 zile
de la terminarea lichidării, legea prevăzând şi o sancţiune, constând în amendă civilă de 100
lei pentru fiecare zi de întârziere, care poate fi aplicată de către judecătorul delegat în urma
sesizării oricărei părţi interesate.
În ceea ce priveşte insolvenţa, adică "acea stare a patrimoniului debitorului care se
caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor
exigibile.”125 aceasta este o procedură care se aplică şi grupărilor de interes economic
întocmai cum se aplică societăţilor comerciale şi tuturor categoriilor de debitori aflaţi în stare
de insolvenţă sau de insolvenţă iminentă, conform art. 1 din Legea nr. 85/2006.
Publicat în "REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT AL AFACERILOR" cu numărul 4 din data de
30 iunie 2008
93
St.D. Cărpenaru, Drept comercial român, ed. a V-a, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004, p. 359.
94
S. Angheni, M. Volonciu, C. Stoica, Drept comercial, ed. a III-a, Ed. All Beck, Bucureşti,
p. 251.
95
S. Angheni, Grupul de interes economic (I), în Curierul Judiciar nr. 7/2003, p. 78.
96
A. Heurtel, Les groupements d’interet economique, Editions du Puits Fleuri, 1995, p. 32.
97
Idem, p. 33.
98
St.D. Cărpenaru, op. cit., p. 359.
99
Persoanele pot fi fizice sau juridice, cu statut de comerciant sau de necomerciant, iar actul
care stă la baza asocierii nu este obişnuitul contract de societate, ci un contract pur şi simplu,
manifestarea de voinţă a părţilor putându-se face într-un cadru mult mai larg, lipsit de
constrângerea unui contract de societate.
100
Acest articol prevede că: "Înmatricularea nu prezumă calitatea de comerciant a grupului”.
101
Alin (1) prevede: "Membrii grupului de interes economic răspund nelimitat pentru
obligaţiile grupului şi solidar, în lipsa unei stipulaţii contrare cu terţii co-contractanţi.
Creditorii grupului se vor îndrepta mai întâi împotriva acestuia pentru obligaţiile lui şi, numai
dacă acesta nu le plăteşte în termen de cel mult 15 zile de la data punerii în întârziere, se vor
putea îndrepta împotriva membrilor grupului.” Alin. (2) prevede: "prin derogare de la
prevederile alin. (1) şi în măsura în care actul constitutiv permite, un membru nou al grupului
poate fi exonerat de obligaţiile acestuia, născute anterior aderării sale; hotărârea de exonerare
este opozabilă terţilor de la data menţionării în registrul comerţului şi a publicării în
Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.”
102
Art. 127 alin. (3) şi art. 122 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.
103
R.P. Vonica, Drept comercial. Partea generală, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2000, p. 165.
104
S. Angheni, op. cit., p. 80.
105
Activitatea economică este genul proxim, iar diferenţa specifică este activitatea de comerţ.
106
Este vorba despre următoarele acte: Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, cu
modificările şi completările ulterioare, republicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 1066 din
17 noiembrie 2004, precum şi cu modificările şi completările care i-au fost aduse prin O.U.G.
nr. 52 din 21 aprilie 2008 publicată în M. Of. nr. 333 din 30 aprilie 2008; Legea nr. 26/1990
privind registrul comerţului republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 49 din 4 februarie
1998 cu completările care i-au fost aduse prin O.U.G. nr. 52/2008 publicată în M. Of. nr. 333
din 30 aprilie 2008; Legea
nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a
persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a
acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice publicată în M. Of. nr. 839
din 13 septembrie 2004, care a abrogat O.U.G. nr. 76/2001 privind simplificarea unor
formalităţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionării comercianţilor.
107
Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi Legea nr. 161/2003.
108
M.N. Costin, M.C. Costin, Dicţionar de drept civil, vol. II, Ed. Lumina Lex, Bucureşti,
2004, p. 417.
109
Art. 118 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.
110
Limită impusă prin prevederile art. 118 alin. (3) din Legea nr. 161/2003.
111
Adică, bunuri mobile corporale sau necorporale, bunuri imobile şi aporturi în creanţe sau
lichidităţi.
112
Art. 169 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 prevede că se poate garanta cu partea de interes
către membri sau terţi când această situaţie a fost stipulată în actul constitutiv. Dacă este
vorba despre un terţ, de asemenea, el nu va putea deveni membru decât cu acordul unanim al
celorlalţi
113
Dispoziţia are caracter imperativ, întrucât, aşa cum continuă dispoziţiile aceluiaşi articol,
orice clauză contrară se consideră a fi nulă.
114
C. com. francez, prin art. 251-7 (Cap. I. – Grupul de interes economic de drept francez)
prevede următoarele: "grupul de interes economic poate emite obligaţiuni în condiţiile
generale de emitere a acestor titluri de către societăţi, dacă el însuşi este constituit, în mod
exclusiv, din societăţi care îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezentul cod pentru emiterea
de obligaţiuni. Grupul de interes economic poate, în mod egal, să emită obligaţiuni în
condiţiile generale de emitere a acestor titluri prevăzute prin Legea nr. 85-698/11.VII.1985,
care permite emiterea de valori mobiliare de către anumite asociaţii, dar numai dacă este
alcătuit, în mod exclusiv, din asociaţii care satisfac condiţiile prevăzute de această lege pentru
emiterea de obligaţiuni.”
115
Art. 3 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată, prevede: "Asociaţii în societatea în nume
colectiv (...) răspund nelimitat şi solidar pentru obligaţiile sociale. Creditorii societăţii se vor
îndrepta mai întâi împotriva acesteia pentru obligaţiile ei şi, numai dacă societatea nu le
plăteşte în termen de cel mult 15 zile de la data punerii în întârziere, se vor putea îndrepta
împotriva acestor asociaţii.”
116
Acesta prevede: "Condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii sunt: 1. capacitatea
de a contracta; 2. consimţământul valabil al părţii ce se obligă; 3. un obiect determinat, 4. o
cauză licită.”
117
St.D. Cărpenaru, op. cit., p. 361.
118
Trebuie făcută menţiunea că scopul GIE nu este de a obţine profit, dar, dacă din activitatea
sa rezultă profit, atunci el va fi distribuit în totalitate între membrii grupării, cu titlu de
dividende, în cotele conforme cu actul constitutiv sau, dacă nu există o asemenea prevedere,
în părţi egale.
119
Art. 42 din Legea nr. 31/1990 prevede că: "Filialele sunt societăţi comerciale cu
personalitate juridică (...). Ele vor avea regimul juridic al formei de societatea în care s-au
constituit”; art. 43 prevede că: "Sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică
ale societăţilor comerciale (...); alin. (3) prevede că: "Regimul juridic al sucursalei se aplică
oricărui alt sediu secundar, indiferent de denumirea lui, căruia societatea care îl înfiinţează îi
atribuie statut de sucursală”, iar alin. (4) precizează că: "Celelalte sedii secundare – agenţii,
reprezentanţe sau alte asemenea sedii – se menţionează numai în cadrul înmatriculării
societăţii în registrul comerţului sediului principal.”
120
Legea nr. 300/2004 a fost publicată în M. Of. nr. 576 din 29 iunie 2004.
121
Aşa cum prevede textul art. 120 alin. (4) din Legea nr. 161/2003 modificată prin O.U.G. nr
119/2007.
122
S. Angheni, op. cit., p. 84.
123
Ibidem.
124
St.D. Cărpenaru, op. cit., p. 364.
125
Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, publicată în M. Of. nr. 359 din 21 aprilie 2006.