BALABAN Cosmin, ASPECTE CONTROVERSATE DE DOCTRINĂ ŞI PRACTICĂ

JUDICIARĂ ÎN MATERIA INFRACŢIUNILOR COMISE CU AJUTORUL

FILELOR CEC

Publicaţie: Revista Romana de Drept al Afacerilor 9-10 din 2004

Autor:
BALABAN Cosmin
Tip:
Doctrina

 ASPECTE CONTROVERSATE DE DOCTRINĂ ŞI PRACTICĂ JUDICIARĂ ÎN

MATERIA INFRACŢIUNILOR COMISE CU AJUTORUL FILELOR CEC
Cosmin BALABAN
Atât în doctrina cât şi în practica judiciară au apărut numeroase controverse în ceea ce
priveşte încadrarea juridică a faptei de emitere de cecuri fără acoperire.
O primă problemă care se pune în legătură cu acest aspect este aceea dacă art. 84 alin. 1 pct.
2 din Legea nr. 59/1934 mai este sau nu în vigoare.
Într-o opinie1, s-a arătat că acest articol nu a fost abrogat şi că prevederile sale au fost mereu
în vigoare, menţionându-se că art. 553 din Codul penal din 1936 a prevăzut numai o
infracţiune de sine stătătoare şi anume aceea de înşelăciune prin folosirea modalităţilor
prevăzute în art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934. Conform acestei opinii, emiterea de
cecuri fără acoperire se încadra în mod corect în infracţiunea prevăzută de art. 553 în concurs
cu art. 84 din Legea nr. 59/1934, în acest din urmă articol fiind incriminat numai mijlocul
fraudulos, mijloc care are o existenţă de sine stătătoare.
Într-o altă opinie2, s-a arătat că prevederile Legii nr. 59/1934 nu au fost abrogate, dar nici nu
au fost mereu active. Normele metodologice nr. 2/1980 privind efectuarea plăţilor între
unităţile socialiste, reglementau, printre altele, şi cecul, dar de o manieră care făcea practic
imposibilă emiterea unui cec fără acoperire.
Astfel, pe "cecurile cu limită de sumă" banca emitentă înscria suma pentru care se puteau
completa blanchetele, iar "cecurile fără limită de sumă" care erau emise numai pentru
anumite activităţi economice erau decontate automat pentru orice sumă, întrucât unitatea
bancară credita pe loc trăgătorul. În acest fel, art. 84 din Legea nr. 59/1934 a rămas fără
obiect, acesta fiind aplicabil abia după intrarea în vigoare a Legii nr. 83/1994, care a
modificat Legea nr. 59/1934, ulterior fiind emise în baza acesteia şi Normele-cadru ale
B.N.R. nr. 7/1994.
Alţi autori3 consideră că art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 a fost abrogat încă de la 1
ianuarie 1937, odată cu intrarea în vigoare a Codului penal anterior şi cu incriminarea în art.
553 din acel cod al infracţiunii de "înşelăciune prin cecuri".
Suntem de acord cu prima opinie prezentată întrucât infracţiunea prevăzută de art. 215 alin.
4 reglementează o modalitate specifică de înşelăciune, comisă cu ajutorul unui cec fără
acoperire, tocmai datorită pericolului social ridicat al unor asemenea fapte şi a
număruluimare de astfel de cazuri apărute în practică. Această modalitate de comitere a
infracţiunii de înşelăciune nu abrogă în nici un fel infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. 2
din Legea nr. 58/1934 privind cecul, care pedepseşte emiterea unui cec fără acoperire chiar
dacă prin acest lucru nu s-a produs inducerea în eroare a nici unei persoane şi nu s-a cauzat
vreun prejudiciu, fiind o infracţiune de pericol şi nu de rezultat, aşa cum este cea prevăzută
de art. 215 alin. 4 C. pen.
Rămânerea în vigoare şi în prezent a art. 84 din Legea nr. 59/1934 este susţinută şi de faptul
că nici Ordonanţa Guvernului nr. 11/1993, pentru modificarea Legii nr. 58/1934 asupra
cambiei şi biletului la ordin şi a Legii nr. 59/1934 asupra cecului, şi nici Legea nr. 83/1994,
de aprobare a acestei ordonanţe de urgenţă, nu au abrogat infracţiunea mai sus menţionată,
aşa cum au făcut în cazul altor articole ale acestor acte normative.
O astfel de interpretare duce la o mai bună protejare a relaţiilor sociale născute în legătură cu
folosirea cecurilor ca mijloace de plată, a căror emitere nu trebuie să aibă loc decât în
condiţiile existenţei proviziei necesare.
Aşadar, atunci când este emis un cec fără acoperire sau când, după emitere, este retrasă
provizia necesară, în scopul de a se obţine un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o
pagubă posesorului cecului, va trebui să se reţină infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. 4 C.
pen. Dacă ultimele două condiţii prezentate nu sunt îndeplinite, considerăm că ar trebui să se
reţină infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934.
În practica judiciară, s-a reţinut că inculpatul, asociat unic al unei societăţi comerciale, a
cumpărat de la reprezentantul unei alte societăţi comerciale o cantitate de cafea pentru plata
căreia a emis o filă cec fără a exista în cont acoperirea necesară, însă inculpatul a arătat
reprezentantului celeilalte societăţi că nu are suficient disponibil în cont la momentul emiterii
cecului, situaţie acceptată de vânzător. Prima instanţă l-a achitat pe inculpat pe considerentul
că în speţă nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în
convenţii, neexistând o inducere în eroare a părţii vătămate. Instanţa de apel a admis recursul
procurorului şi a condamnat pe inculpat în temeiul art. 215 alin. 2 şi 4 C. pen., soluţie
menţinută şi în recurs. Împotriva ultimelor două hotărâri s-a declarat recurs în anulare,
susţinându-se că în speţă nu sunt întrunite elementele constitutive ale vreunei infracţiuni.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, prin decizia penală nr. 5683 din 19.12.2001, a
reţinut că recursul în anulare este fondat, întrucât nu se poate reţine că fapta întruneşte
elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune din moment ce reprezentantul părţii
vătămate a acceptat ca mijloc de plată cecul, ştiind că la data emiterii cecului inculpatul nu
avea disponibilul necesar în contul bancar. S-a reţinut, în continuare, că fapta inculpatului
întruneşte, totuşi, elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 84 alin. 1 pct. 2 din
Legea nr. 59/1934, s-a admis recursul în anulare şi s-a dispus condamnarea conform noii
încadrări.
Suntem de acord cu soluţia pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie deoarece, din moment
ce emiterea cecului fără acoperire nu s-a făcut în vederea obţinerii unui folos material injust,
nu se poate reţine comiterea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. 4 C. pen., însă trebuie
reţinută infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934.
În practica judiciară, sunt numeroase cazurile când cecurile sunt lăsate "în alb", ca
"garanţie", fiind completate doar cu semnătura şi ştampila emitentului, convenindu-se cu
furnizorul plata în numerar a mărfurilor într-un anume termen, cunoscându-se de către
furnizor că, la acel moment, cecul nu are disponibilul necesar.
În primul rând, este de remarcat că, în astfel de cazuri, nu este exclusă reţinerea infracţiunii
de înşelăciune şi la fel de adevărat este că părţile nu pot schimba regimul juridic al cecului,
care este un instrument de plată, orice eventuală funcţie de instrument de creditare fiind legal
exclusă. Dacă furnizorului nu i s-ar fi prezentat în mod mincinos că va primi banii pe marfa
livrată şi nu ar fi fost indus în eroare printr-un cec completat ilegal, acesta nu ar fi livrat
marfa respectivă, fiind exclusă doar reţinerea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. 4 C. pen.
nu şi a celor prevăzute de art. 215 alin. 1-3.
Pe de altă parte, Legea nr. 59/1934 pedepseşte emiterea unui cec căruia îi lipseşte una dintre
elementele esenţiale arătate în alineatele 1, 2, 3 şi 5 ale art. 1 din această lege, fiind evident că
o lipsă de ordin strict formal a cecului nu poate constitui "un fapt scuzabil" care să poată
apăra autorul de pedeapsă4. Astfel, prin rechizitoriul nr. 174/1998, Parchetul de pe lângă
Judecătoria Sinaia a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.M., pentru săvârşirea
infracţiunii prev. şi ped. de art. 215 alin. 4 C. pen.
În fapt, s-a reţinut în sarcina acestuia că, în calitate de asociat şi administrator unic al unei
societăţi din Paşcani, în ziua de 28.11.1997, s-a prezentat la sediul S.C. "A.S." S.R.L. Sinaia
şi a încheiat cu reprezentanţii acestuia din urmă un contract pentru cumpărare de piese auto, a
achiziţionat astfel de piese şi le-a lăsat "garanţie"o filă cec în alb, urmând ca plata acesteia să
se efectueze în termen de 15 zile de la emitere, în numerar. În aceeaşi zi, inculpatul s-a mai
prezentat şi la o altă societate comercială de unde a cumpărat piese şi accesorii auto,
convenind ca şi aici plata să se facă cash în termen de 15 zile, lăsând drept "garanţie"
furnizorului o filă cec "în alb" (doar semnată şi ştampilată). După trecerea termenului stabilit
în cele două cazuri, cele două societăţi comerciale au introdus la plată filele cec emise de
inculpat, după completarea lor cu sumele de bani datorate, însă în ambele cazuri acestea au
fost refuzate la plată din lipsă de disponibil. În cursul urmăririi penale, după comunicarea
refuzului băncii, inculpatul a achitat integral sumele datorate ambelor societăţi furnizoare.
Prin sentinţa penală nr. 189/9.09.1998, Judecătoria Sinaia a dispus condamnarea inculpatului
P.M. pentru comiterea a două infracţiuni de înşelăciune de art. 215 alin. 5 C. pen., cu
aplicarea art. 33 lit. a din acelaşi cod. Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel inculpatul, iar
prin decizia penală nr. 667/23.07.1999, Tribunalul Prahova a casat sentinţa de condamnare şi
a achitat pe inculpat pentru ambele infracţiuni de înşelăciune, considerând că lipseşte latura
subiectivă a acestei infracţiuni şi anume intenţia inculpatului de a induce în eroare cele două
societăţi comerciale păgubite.
Având în vedere cele mai sus prezentate, considerăm că ambele instanţe au pronunţat
hotărâri greşite, trebuind a se reţine săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 84
alin. 1 pct. 3 din Legea nr. 59/1934, care este o infracţiune de pericol, în forma continuată a
acesteia. Atunci când în astfel de cazuri rezultă din probaţiune că furnizorul a fost indus în
eroare de cumpărător asupra efectuării plăţii mărfurilor achiziţionate şi l-a determinat cu
ajutorul unui cec necompletat legal să încheie un contract şi să îi livreze marfă, pe lângă
infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. 1, pct. 3 din Legea nr. 59/1934, se poate reţine şi
infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. 1 -3 C. pen. O altă problemă controversată în această
materie este aceea a raportului dintre infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. 4 C. pen. şi cea
prevăzută de art. 282 din acelaşi cod.
Într-o opinie5, s-a arătat că legiuitorul nu se opreşte doar la falsificarea de monedă metalică,
monedă de hârtie, titluri de credit public, cecuri, titluri de orice fel pentru efectuarea plăţilor,
emise de bancă sau de alte instituţii de credit competente, ci şi la falsificarea oricăror titluri
sau valori asemănătoare. Fila de cec, cu completările pe care le face posesorul acesteia,
devine mijloc de plată, iar completarea acesteia cu date necorespunzătoare adevărului, prin
faptul că nu există provizia indicată în cecul indicat, creează un titlu de plată fals cu putere
circulatorie, faptă ce cade sub incidenţa art. 282 alin. 1 C. pen.
Într-o altă opinie6, se arată că, în cazul emiterii unui cec fără acoperire nu sunt aplicabile
prevederile art. 282 C. pen., argumentându-se că valorile la care se referă art. 282 trebuie să
fie emise de bancă sau de alte instituţii de credit competente, caz în care nu se află cecurile
prin care trăgătorul dă ordin trasului să achite o sumă determinată de bani unei anume
persoane. De asemenea, în ceea ce priveşte latura obiectivă a acestei infracţiuni, falsificarea
de monede sau alte valori constă în fapta unei persoane care contraface (produce prin imitare)
monede sau titluri de valoare, ori care alterează (modifică material) monede sau titluri
adevărate pentru a le da în mod aparent o valoare mai mare, ambele acţiuni caracterizând un
fals material specific, ceea ce nu se întâmplă în cazul emiterii unui cec fără acoperire.
Considerăm că cecul este obiect material al infracţiunii prevăzute de art. 282 C. pen., iar
latura obiectivă a acestei din urmă infracţiuni este caracterizată de orice fel de falsificare,
care acoperă atât sfera falsului material, cât şi a celui intelectual.
Suntem de acord cu opinia7 conform căreia infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. 4 C. pen.
este o infracţiune complexă care absoarbe în conţinutul ei infracţiunile prevăzute de art. 282
alin. 1 şi 2 C. pen. atunci când este vorba de emiterea unui cec fără acoperire.
În cazul emiterii unui cec fără acoperire, falsificarea acestuia prin atestarea în fals a faptului
că provizia indicată există în disponibilul bancar a fost reglementată distinct prin Legea nr.
140/1996, când a fost introdus alin. 4 al art. 215 C. pen.
Astfel, în mod specific s-a stabilit că falsificarea unui cec prin această modalitate în scopul de
a se obţine un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului
constituie infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. 4 C. pen., în astfel de cazuri
neputându-se reţine infracţiunea prevăzută la art. 282.
Atunci când falsificării cecului prin atestarea în fals a unei provizii nereale nu se adaugă şi
cele două condiţii suplimentare cerute de art. 215 alin. 4 C. pen., va trebui reţinută
infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, care reprezintă o
dispoziţie specială, însă, atunci când o persoană falsifică un cec prin indicarea în cadrul
acestuia a unui număr de cont sau de înregistrare a societăţii, false, după care îl pune în
circulaţie, va trebui să se reţină comiterea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 282
alin. 1 şi 2 C. pen. Dacă prin această modalitate ar fi înşelată o altă persoană, ar trebui să
se reţină concurs între infracţiunile menţionate şi, după caz, cele prevăzute de art. 215 alin.
1-3. Bineînţeles că, dacă cecul va fi falsificat prin contrafacere sau alterare, vor fi incidente
prevederile art. 282.
Publicat în "REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT AL AFACERILOR" cu numărul 9 - 10
din data de 31 octombrie 2004
1
M. Şuşman, Încadrarea juridică a faptei de emitere de cecuri fără acoperire. Competenţă de
cercetare penală, Revista Dreptul nr. 9/1997, p. 96-98; V. Dabu, T. Boboc Enoiu,
Înşelăciunea prin folosirea unui cec fără acoperire, Revista de drept penal nr. 3/1999, p. 57-
58.
2
T. Teodorescu, Consecinţele penale ale emiterii unui cec fără acoperire în total sau în parte,
Revista Dreptul nr. 10/1998, p. 102-103.
3
D. Ciuncan, Înşelăciunea prin cecuri, Revista Dreptul nr. 3/1994, p. 90; I. Dumitru,
Infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. 4 Cod penal, Revista Dreptul nr.
1/1998, p. 74; V. Papadopol, Înşelăciunea prin cec. Unele consideraţii, Revista de drept
penal nr. 3/1999, p. 61 -62.
4
În acelaşi sens, Silvia Niţu, D. Nica, Instrumente de plată ca modalităţi de săvârşire a
infracţiunii de înşelăciune. Aspecte practice. Referate şi comunicări ştiinţifice prezentate la a
VI-a consfătuire anuală de criminalistică şi criminologie, Ploieşti, 2001, p. 2-9.
5
T. Teodorescu, op. cit., p. 104.
6
C. Sima, Calificarea juridică a faptei de a emite un cec asupra unei instituţii de credit sau
asupra unei persoane fără acoperire, Revista Pro Lege nr. 4/1997, p. 5-7; D. Ciuncan,
Înşelăciunea prin cecuri, Revista Dreptul nr. 3/1994, p. 92.
7
H. Dumbravă, Infracţiune de înşelăciune. Controverse, Revista de drept penal nr. 4/1998, p.
33-35.