Eterna pace...

cuvinte care sună în ureche, dar care înţelesul e foarte departe,

departe poate chiar şi de adevăr. Pace, ce e oare pace? Îi posibil ceva ce putem să
asemănăm cu un soare blând, cu un zâmbet şi foarte, foarte fericit... dar nu e chiar
aşa... noi şi-n prezent suntem în căutarea ei.
Pacea este unul dintre cele mai frumoase comori prețioase, suntem mîndri de
pamântul nostru , domnitorii și-au sacrificat viața dar noi trebuie sa ne comportăm
frumos și sa nul distrugem. Porumbelul in fiecare dimineță vine la mine și îmi face
semn, eu îi ofer semințe și apă, îl rasfaț și admir această ființă. Afară păsările cânta,
copii se odihnesc pe pajiștea cea verde si bogată de flori și mulți arbori, mereu îmi
voi iubi plaiul meu natal ,orice sar întapla eu mi-aș da viața ca sa fie pace pe
meleagurile noastre! Pace..., cît calm găsim în acest cuvînt, la auzul căruia ne
cuprind fiori ca în faţa unui miracol, dar în acelaşi timp prin puterea sa ar însenina
totul în jur. Pacea, dacă o păstrezi în suflet, ea luminează, înobilează, înseninează.
Să nu ne temem a răspîndi pacea în lume! „Pacea nu este un dar al lui Dumnezeu
creaturilor sale. Este un dar pe care noi ni-l facem unul altuia. Să ne grăbim, deci,
a fi buni, răbdători. Să păstrăm pacea în familie, ca pe o icoană în biserică, să o
păstrăm în dragoste şi în prietenie ca pe o rădăcină a fericirii, să o păstrăm în cercul
oamenilor apropiaţi să o ocrotim în societatea în care trăim, să o păzim cu mare
grijă pentru înflorirea neamului, pentru buna înţelegere dintre popoare. Să o păzim
cu sfinţenie în suflet, în vorbe, în fapte, pentru că valoarea păcii nu găseşte
dimensiuni, iar preţul plătit pentru pace este prea dureros. Noi suntem creatorii
propriei noastre păci. Un suflet calm, o minte echilibrată, un gînd bun sunt piatra
de temelie din care se construieşte buna înţelegere din Univers. Pacea este asemeni
unei comori preţioase, pe care trebuie s-o împărţim transmiţînd fiecăruia o mică
parte din ea. Astfel, ideea lui Thomas Kempis oglindeşte întocmai datoria noastră
de a împărtăşi spiritul păcii pretutindeni: „Mai întii păstrează pacea în sufletul tău
şi abia apoi o poţi oferi şi altora”.

Fericit e cel ce posedă această virtute, cel ce se grăbeşte să zîmbească celui trist,
să-l ajute pe cel nefericit, să-l încurajeze pe cel dezamăgit..., cel ce se grăbeşte să
mulţumească sau să ceară iertare chiar şi pentru nimicuri. Iată aşa, pas cu pas,
vorbă caldă din vorba caldă, faptă bună pentru faptă bună devenim adevăraţi
susţinători ai păcii. Istoria oglindeşte că pace veşnică în lume nu a existat.
Neînţelegerile dintre popoare, idealurile irealizabile, aspiraţiile pentru dominaţie
mondială şi multe altele au cauzat numeroase războaie şi conflicte militare. Unele
popoare au dus războaie interne, neputînd împărţi ceea ce le apartine numai lor,
altele – pentru expansiune, pentru a domina asupra altor popoare, iar altele – pentru
apărare, pentru apărarea demnităţii naţionale, a libertăţii, pentru menţinerea păcii.
Amprenta războiului, lăsătă adînc în suflet, o mai simţim şi azi. Ecoul războilui se
mai vede şi azi pe feţele cicatrizate ale veteranilor, pe pietrele de inscripţie ale
celor viteji, în ochii înlăcrimaţi ai tuturor.

Şi pacea este un război, cel mai crud dintre toate, pentru că în acest război trebuie
sa ai multă răbdare şi putere să aştepţi, „Pacea este cel mai groaznic război; în
timpul ei, trebuie să ai rabdarea de a aştepta să-ţi moară duşmanul” Şi totuşi, pacea
rămîne a fi una din supremele valori pe care trebuie să o respecte popoarele. În
numele păcii, pentru a ruina orice conflict, pentru viitorul glorios al ţării, merită să
luptăm. Pentru ca să fim liberi, pentru ca să fim fericiţi, pentru ca urmaşii noştri să
aibă un viitor, pentru că ne iubim viaţa şi patria vom păstra eterna pace mereu!

Să nu uităm, deci, că suntem oameni, să nu uităm cît pacea ne-a costat cîndva.
Să ne grăbim a zîmbi, a spune cu blîndeţe o vorbă caldă oricînd, a merge cu un
gînd bun la drum, a mulţumi şi a cere iertare, a oferi ajutor celui ce atît de mult are
nevoie. Să ne gîndim că undeva, departe sau aproape, o pasăre îşi învaţă puii a
zbura, să nu le tulburăm zborul! Să ne gîndim că undeva un prunc doarme în
leagăn, să nu-l trezească vreodată focul de arme! Să ne gîndim că acum un copilaş
face primii paşi, să nu-l oprească bubuitul tunurilor! Un elev merge la scoală, să
nu-i risipim visul de a ajunge mare! Undeva, acum, o mamă plînge de dorul
copiilor ei, să nu îi despărţim pe veci! Iar undeva departe, departe de plaiul nostru
cineva e în calea gloanţelor....

Să ocrotim, deci, pacea, să încercăm s-o oferim şi celor ce niciodată nu au

cunoscut-o. Să iubim pacea, s-o sădim în sufletul aproapelui nostru! Haideţi să
trăim în bună înţelere, să fim optimişti, să fim mai buni, să surpăm orice conflict,
să ne gîndim la viitorul nostru şi al urmaşilor nostri, să iubim ţara, să iubim viaţa,
să ne iubim ca fraţii, iar spiritul eternei păci să ne domine mereu!