Proprietăţile undelor plane acustice

Lungimea de undă, frecvenţa şi viteza

Printre proprietăţile undelor propagate în materialele solide izotrope sunt

lungimea de undă, frecvenţa şi viteza. Lungimea de undă este direct proporţională cu
viteza undei şi invers proporţională cu frecvenţa. Relaţia dintre ele este arătată în
următoarea ecuaţie:

Direcţia de propagare a undei este de la stânga la dreapta, iar mişcarea liniilor

indică direcţia de oscilaţie a particulei. Ecuaţia de legătură dintre lungimea de undă
ultrasonoră, frecvenţa şi viteza de propagare este inclusă în subsolul imaginii într-o
formă reorganizată. Valorile pentru lungimea de undă, frecvenţa şi viteza undei pot fi
ajustate în căsuţele de dialog pentru a vedea efectul lor asupra undei. De menTionat
că valoarea trebuie setată pentru a menţine valoarea frecvenţei între 0,1 şi 1 MHz sau
un milion de cicluri pe secundă, iar viteza undei trebuie să fie între 0,1 şi 0.7 cm/sec.

Cum se poate observa din ecuaţie, o schimbare în frecvenţă va duce la

schimbare în lungimea de undă. La o frecvenţă de 0.2 şi viteză de 0.585 (unde
longitudinale în oţel) şi se notează lungimea de undă rezultantă. Se ajustează viteza
la 0,48 (unde longitudinale în fier forjat) şi se notează lungimea de undă rezultantă. Se
creşte frecvenţa până la 0,8 şi se noteză lungimea de undă scurtată în fiecare material.

În testările cu ultrasunete, lungimea de undă cea mai scurtă rezultată dintr-o

creştere în frecvenţă va furniza de cele mai multe ori informaţii pentru detectarea celor
mai mici discontinuităţi. Despre aceasta se va discuta pe larg în următoarele materiale.

Lungimea de undă şi detectarea defectelor

 În testările cu ultrasunete, inspectorul trebuie să ia o decizie asupra frecvenţei
traductorului care va fi folosit. Cum am văzut în paginile anterioare, schimbând
frecvenţa când viteza sunetului este fixată, va da o schimbare a lungimii de undă a
sunetului. Lungimea de undă a ultrasunetului folosit are un efect însemnat asupra
probabilităţii detectării unei discontinuităţi. O practică generală este aceea că o
discontinuitate trebuie să fie mai mare decât o jumătate de lungime de undă pentru a
fi şanse considerabile de a fi detectată.

Sensibilitatea şi rezoluţia sunt 2 termeni care sunt adesea folosiţi în inspecţia

cu ultrasunete pentru a descrie o abilitate a tehnicii de localizare a defectelor.
Sensibilitatea este abilitatea de a localiza mici discontinuităţi. Sensibilitatea în general
creşte cu creşterea frecvenţei (lungimi de undă mai mici). Rezoluţia este abilitatea
sistemului de a localiza discontinuităţi apropiate între ele în material sau localizate
aproape de suprafaţă. Rezoluţia creşte în general cu creşterea frecvenţei.

Frecvenţa undei poate deasemenea afecta capacitatea unei inspecţii în diverse

feluri. Deci, selectarea frecvenţei optime de inspecţie adesea implică menţinerea unei
balanţe între rezulatatele favorabile şi nefavorabile ale selecţiei. Inainte de a selecta
frecvenţa inspecţiei, structura granulară, densitatea materialului, dimensiunea, tipul şi
locaţia propabilă a discontinuităţii trebuie considerate. Odată cu creşterea frecvenţei,
sunetele tind să se împrăştie dintr-o structură granulară largă şi din mici imperfecţiuni
dintr-un material. Materialele forjate adesea au granule brute şi alte elemente de
împrăştiere cer să se folosească frevenţe joase pentru evalarea acestor produse.
Fierul forjat şi alte materiale forjate cu structură granulară direcţională şi curăţată, pot
fi inspectate cu traductori cu frecvenţă mai ridicată.

Deoarece multe lucruri într-un material sunt probabil pentru împrăştierea unei
părţi a energiei sunetului de frecvenţă înaltă, puterea de penetrare (sau adâncimea
maximă într-un material la care pot fi localizate fisuri) este de asemenea redusă.
frecvenţa are efect şi asupra formei razei ultrasunetului. Raza desfăşurată, sau
divergenţa razei din centrul axei traductorului, şi cum este ea afectată de frecvenţă, va
fi discutat mai târziu.

Trebuie menţionat, pentru a nu fi îndrumaţi greşit, că un număr de alte variabile

va afecta de asemenea abilitatea ultrasunetelor de a localiza defecte. Acestea includ
lungimea impulsului, tipul şi tensiunea aplicată cristalului, proprietăţile cristalului,
materialul de adaos, diametrul traductorului, şi schema electrică a instrumentului
receptor. Acestea sunt detaliate în materialul despre raportul semnal-zgomot.

Propagarea sunetului în materiale elastice

 În paginile anterioare, s-a evidenţiat că undele sonore se propagă datorită
vibraţiilor sau mişcării de oscilaţie a particulelor dintr-un material. O undă ultrasonoră
poate fi vizualizată ca un număr infinit de mase sau particule oscilatorii conectate prin
intermediul resorturilor elastice. Individual, fiecare particulă este influenţată de
mişcarea celui mai apropiat vecin şi forţele elastice şi inerţiale de refacere acţionează
asupra fiecărei particule.

O masă într-o resort are o singură frecvenţă de rezonanţă determinată de

constanta de arc k şi de masa sa m. Constanta de arc este forţa de refacere a unui arc
pe unitatea de lungime. În limita elastică a oricărui material există o relaţie de
dependenţă liniară între deplasarea unei particule şi forţa care tinde să readucă
particula la poziţia sa de echilibru. Această dependenţă liniară este descrisă de legea
lui Hooke.

În termeni de model de arc, legea lui Hooke spune că forţa de refacere datorată
unui arc este proporţională cu lungimea pe care arcul este întins, şi acţionează în
direcţia opusă. Matematic, legea lui Hooke se scrie F = -kx, unde F este forţa, k este
constanta arcului iar x este cantitatea de deplasare a particulei. Legea lui Hooke se
reprezintă grafic mai jos. De notat că resortul aplică o forţa unei particule care este
egală şi de sens opus cu forţa de tragere în jos a particulei.

Viteza sunetului
 Când legea lui Hooke se foloseşte împreună cu legea a doua a lui Newton,
poate explica anumite lucruri referitoare la viteza sunetului. Viteza sunetului într-un
material este o funcţie de proprietăţile materialului şi este independentă de
amplitudinea undei sonore. Legea a doua a lui Newton zice că forţa aplicată unei
particule va fi echilibrată de masa şi acceleraţia particulei. Matematic, legea a doua a
lui Newton se scrie F = ma. Legea lui Hooke zice deci că această forţă va fi echilibrată
de către o forţă în sens opus şi care este dependentă de cantitatea de deplasare şi de
constanta arcului (F = -kx). Deci, dacă forţa aplicată şi forţa de revenire sunt egale, se
poate srie ma=-kx. Semnul negativ indică faptul că forţa este orientată în direcţia
opusă.

Deoarece masa m şi constanta de arc k sunt constante pentru orice material

dat, se poate observa că acceleraţia a şi deplasarea x sunt singurele variabile. Se
poate observa de asemenea că ele sunt direct proporţionale. Deci, dacă deplasarea
particulei creşte, acelaşi lucru se întâmplă şi cu acceleraţia. Reiese că timpul care îi
trebuie particulei să se mişte şi să revină la poziţia sa de echilibru este dependentă de
forţa aplicată. Aşadar, într-un material dat, sunetul va traversa totdeauna cu aceeaşi
viteză indiferent de cât de multe forţe sunt aplicate când alte variabile, ca temperatura,
sunt menţinute constante.

Ce proprietăţi ale materialului îi influenţează viteza sunetului?

Desigur, sunetul se deplasează cu viteze diferite în materiale diferite. Aceasta

deoarece masa particulelor atomice şi constantele de elasticitate sunt diferite pentru
diverse materiale. Masa particulelor este legată de densitatea materialului, iar
constanta de elasticitate este legată de constantele elastice ale materialului. Relaţia
generală dintre viteza sunetului într-un solid şi densitatea sa şi constantele elastice
este dată de următoarea ecuaţie:

Unde V este viteza sunetului, C este constanta elastică, iar p este densitatea
materialului. Această ecuaţie poate lua diferite forme în funcţie de tipul undei
(longitudinale sau transversale) şi în funcţie de care dintre constantele elastice sunt
folosite. Constantele elastice tipice ale materialelor includ:

 Modulul lui Young, E: o constantă de proporţionalitate între solicitarea

uniaxială şi tensionare;
 Raportul lui Poisson, n: raportul tensionare radială/tensionare axială;
  Modulul Bulk, K: o măsură a incompresibilităţii unui corp supus presiunii
hidrostatice;
 Modulul Shear, G: numit şi rigiditate, o măsură a rezistenţei substanţei la
tăiere;
 Constantele lui Lame, l şi m: constante de material care sunt derivate din
modulul lui Young şi raportul lui Poisson.

Când se calculează viteza undelor longitudinale, adesea se folosesc modulul

lui Young şi raportul lui Poisson, iar când se calculează viteza undelor tăiate, se
foloseşte modulul de tăiere. Este adesea mai convenabil să se realizeze calculele
folosind constantele lui Lame, care sunt derivate din modulul lui Young şi raportul lui
Poisson.

Trebuie de asemenea menţionat că indicele ij ataşat lui C din ecuaţia de mai

sus este folosit pentru a indica direcţionalitatea constantelor elastice cu respectarea
tipului de undă şi direcţiei în care parcurge unda. În materiale izotrope, constantele
elastice sunt aceleaşi pentru toate direcţiile din material. Totuşi, majoritatea
materialelor sunt anizotrope, iar constantele elastice diferă pentru fiecare direcţie. De
exemplu, într-o piesă de aluminiu laminat, granulele sunt alungite într-o direcţie şi
comprimate în celelalte direcţii, iar constantele elastice pentru direcţia longitudinală
sunt diferite de acelea pentru direcţiile transversale.

Când se compară vitezele de compresie şi de tăiere, se poate nota că viteza

de tăiere este aproximativ jumătate din cea de compresie. Vitezele sunetului pentru o
varietate de materiale pot fi găsite în tabelele proprietăţilor ultrasunetelor, în secţiunea
de resurse generale ale acestui site.

Atenuarea undelor sonore

Când sunetele trec printr-un mediu, intensitatea sa se diminuează cu distanţa.

În materialele ideale, presiunea sunetului (amplitudinea semnalului) este redusă doar
de împrăştierea undelor. Materialele naturale, totuşi, produc un efect care mai târziu
va slăbi sunetul. Aceste viitoare slăbiri rezultă din 2 cauze majore, care sunt
împrăştierea şi absorbţia. Efectul combinat al împrăştierii şi absorbţiei se numeşte
atenuare.

Atenuarea însăşi a sunetului într-un material nu este adesea de interes

intrinsec. Totuşi, proprietăţile naturale şi condiţiile de încărcare pot fi raportate la
atenuare. Atenuarea adesea serveşte ca instrument de măsurare care conduce la
formarea teoriilor pentru explicarea fenomenelor fizice şi chimice, care scad
intensitatea ultrasonică.

Atenuarea ultrasonică este rata de descompunere a radiaţiei mecanice la

frecvenţa ultrasonică aşa cum se propagă prin material. O undă pană de
descompunere este exprimată astfel:

A = A0e-αz

În această expresie, A0 este amplitudinea undei propagate într-un anumit loc.

Amplitudinea A este amplitudinea redusă după ce unda a traversat distanţa z de la
acest loc iniţial. Cantitatea α este coeficientul de atenuare a undei care se propagă în
direcţia z. Dimensiunea lui α este Np/lungime, unde neper (Np) este o cantitate
adimensională. Constanta e este constanta lui Neper care este aproximativ egală cu
2.71828.

Unitatea de măsură a valorii atenuării în Np/lungime poate fi convertită în

decibeli/lungime prin împărţirea la 0.1151. decibelii sunt o unitate de măsură folosită
mai des când se compară amplitudinea a două semnale.

Atenuarea este în general proporţională cu pătratul frecvenţei sunetului. Valori

cotate ale atenuării sunt adesea date pentru o singură frecvenţă, sau poate fi dată o
valoare medie a atenuării pentru mai multe frecvenţe. De asemenea, valoarea actuală
a coeficientului de atenuare pentru un material dat este puternic dependent de felul în
care este fabricat materialul. Astfel, valori cotate ale atenuării dau doar o indicaţie brută
asupra atenuării şi nu trebuie crezută automat ca fiind adevărată. În general, o valoare
rezonabilă pentru atenuare poate fi obţinută doar prin determinarea experimentală a
atenuării pentru materialul care va fi folosit.

Atenuarea poate fi determinată prin evaluarea multiplelor reflexii văzute pe un

display tpic A-scan ca acela arătat în figura de mai sus.

Numărul decibelilor dintre două semnale adiacente este măsurat şi această

valoare este împărţită la intervalul de timp dintre ele. Acest calcul produce un coeficient
de atenţie în decibeli pe unitatea de timp Ut. Această valoare poate fi convertită la
neperi/lungime prin următoarea ecuaţie:

Unde v este viteza sunetului în m/s iar Ut în dB/s.

Raportul semnal/zgomot

Într-o pagină anterioară, s-a discutat despre efectul pe care il are frecvenţa sau
lungimea de undă asupra detectării defectelor. Oricum, detectarea defectelor implică
mulţi factori diferiţi de cei din relaţia de legătură dintre lungimea de undă şi
dimensiunea defectului. De exemplu, cantitatea de sunet care se reflectă dintr-un
punct de defect este deasemena dependentă de impedanţa acustică dintre defect şi
materialul împrejmuitor. Un gol este în general un reflector mai bun decât o incluziune
metalică deoarece impedanţa de nepotrivire este mai mare iîntre aer şi metal decât
aceea între metal şi un alt metal.

Adesea, materialul împrejmuitor a concură reflexii. Microstructura granulară în

metale şi agregatul materialului sunt câteva exemple. O bună măsură a detectabilităţii
defectelor este raportul sau semnal/zgomot (S/N). Acesta este o măsură a cum se
separă semnalul de defect de alte reflexii de fundal. (numite „zgomote”). Un raport
semnal/zgomot de 3/1 se cere adesea ca minim. Nivelul absolut de zgomot şi puterea
absolută a unui ecou dintr-un mic defect depinde de anumiţi factori:

 Dimensiunea probei şi proprietăţile focale;

 Frecvenţa probei, lărgimea benzii şi eficienţa;
 Calea de inspecţie şi distanţa (apă şi/sau solid);
 Interfaţa (suprafaţa de curbură şi umflătura);
 Locaţia defectului cu respectarea razei de incidenţă;
 Zgomotul intrinsec al microstructurii metalului;
 Reflectivitatea intrinsecă a defectului care este dependentă de impedanţa sa
acustică, dimensiune, formă şi orientare;
 Crăpături şi defecte volumetrice pot reflecta unde ultrasonice total diferit. Multe
crăpături sunt invizibile dintr-o direcţie şi puternic reflectorizante din altă
direcţie;
 Defectele multifaţate vor tinde să împrăştie sunetul în afara traductorului.
 Formula următoare relaţionează câteva variabile care afectează raportul
semnal/zgomot (S/N) a unui defect:

Mai exact, intrând în detaliile acestei formule, se pot sublinia câteva relaţii de legătură
fundamentale. Raportul semnal/zgomot (S/N) şi deci detectabilitatea unui defect creşte
cu creşterea dimensiunii defectului (amplitudinea de împrăştiere). Detectabilitatea
defectului este direct proporţională cu dimensiunea sa, crescând cu creşterea
dimensiunii. Cu alte cuvinte, detectabilitatea defectului este invers proporţională cu
lăţimea razei traductorului, crescând cu scăderea lăţimii impulsului (delta t). Deci,
detectablitatea defectelor este invers proporţională cu durata impulsului produs de un
traductor ultrasonic. Cu cât impulsul este mai scurt (adesea cea mai înaltă frecvenţă),
cu atât va fi mai bună detectarea defectului. Impulsurile mai scurte corespund cu
lărgirea lăţimii de bandă a frecvenţei de răspuns. Vezi figura de mai jos care arată
forma de undă a traductorului şi spectrul său corespunzător de frecvenţă, scade în
materiale cu densitate ridicată şi/sau o viteză ultrasonică ridicată. Raportul
semnal/zgomot (S/N) este invers proporţional cu densitatea materialului şi viteza
acustică în general creşte cu frecvenţa. Oricum, în unele materiale, ca aliaje cu titan,
termenii Aflaw şi Figura de Merit (FOM) în ecuaţie se schmbă cu aproximativ rata de
schimbare a frecvenţei. Deci, în unele cazuri, raportul semnal/zgomot poate fi într-un
fel sau altul independent de frecvenţă.

Interacţiunea sau interferenţa undelor

 Inainte să trecem la următoarea secţiune, subiectul despre interacţiunea
undelor trebuie să fie dezvoltat deoarece este important pentru înţelegerea
performanţei unui traductor ultrasonic. În paginile anterioare, propagarea undei a fost
tratată ca o singură undă sinusoidală care se propagă prin material. Oricum, sunetul
care este emis dintr-un traductor ultrasonic nu îşi are originea într-un singur punct, ci
în mai multe puncte de-a lungul suprafeţei elementului piezoelectric. Aceasta rezultă
într-un câmp sonor cu mai multe unde care interacţionează sau interferează între ele.

Când undele interacţionează, ele se suprapun una peste alta, iar amplitudinea
presiunii sonore sau a deplasării particulei la orice punct al interacţiunii este suma
amplitudinilor celor două unde individuale. Mai întâi să considerăm două unde identice
care provin din acelaşi punct. Când ele sunt în fază (deci vârfurile şi văile uneia sunt
aliniate perfect cu acelea ale celeilalte), combinarea lor duce la dublul deplasării pentru
fiecare undă care acţionează separat. Când sunt complet defazate (deci vărfurile unei
unde sunt aliniate exact cu văile celeilalte), combinarea lor duce la eliminarea
reciprocă. Când cele două unde nu sunt complet în fază sau defazate, unda rezultantă
este suma amplitudinilor undelor pentru toate punctele de-a lungul undei.

Când originea celor două unde care suma combinată a

interacţionează nu este aceeaşi, estu puţin mai greu să se amplitudinii deplasării
redea interacţiunea undelor, dar principiile sunt aceleaşi. particulei pentru fiecare
Până acum, am privit la unde în forma unui plot 2d a undă în parte.
amplitudinii undei versus poziţia undei. Totuşi, oricine a
Cu un traductor
scăpat ceva într-o piscină cu apă, poate reprezenta
ultrasonic undele se
undele care radiază de la sursă cu un front de undă
propagă din traductor cu
circular. Dacă sunt scăpate două obiecte la o mică
un front de undă
distanţă în piscina cu apă, undele lor vor radia de la surse
circular. Dacă ar fi
şi vor interacţiona între ele. La fiecare punct în care undele
posibil să le facem să se
interacţionează, amplitudinea deplasării particulei este
propage dintr-un singur
punct de pe faţa traductorului, câmpul sonor va apărea în
imaginea de jos. Se consideră suprafeţele luminate ca
fiind suprafeţe de refracţie şi suprafeţele întunecate ca
fiind cele de compresie.

Totuşi, aşa cum s-a stabilit anterior, undele sonore provin din mai multe puncte
de pe faţa traductorului. Imaginea de mai jos redă felul în care va arăta câmpul sonor
dacă undele provin doar din două puncte. Se poate vedea că, acolo unde
interacţionează undele, există suprafeţe de interferenţă constructivă şi distructivă.
Punctele de interferenţă constructivă se mai numesc noduri. Desigur, există mai mult
de două puncte de-a lungul feţei traductorului. Imaginea de mai jos arată 5 puncte de
origine ale sunetului. Se poate vedea că lângă faţa traductorului există fluctuaţii
extensive sau noduri, iar câmpul sonor este foarte accidentat. În testările cu
ultrasunete aceasta se numeşte câmpul apropiat (zona apropiată) sau zona Fresnel.
Câmpul sonor este mai uniform înafara traductorului în câmpul îndepărtat, sau zona
Fraunhofer, unde razele sun t împrăştiate într-o formă pornind din centrul traductorului.
Trebuie notat că, chiar în câmpul îndepărtat nu este un font de undă uniform. Totuşi,
la anumite distanţe de la suprafaţa traductorului şi central la faţa traductorului se
dezvoltă un câmp de undă uniform şi intens.

Mai multe puncte de origine a sunetului de-a lungul suprafeţei traductorului,

câmp sonor puternic şi uniform.

Mai multe puncte de origine a sunetului

de pe suprafaţa traductorului
 Câmp sonor puternic uniform

Curbura şi aria pe care sunetul este

generat, viteza cu care undele sonore
traversează materialul şi frecvenţa
sunetului afectează câmpul sonor.
Folosind aplicaţia Java din dreapta, pentru
a experimenta cu aceste variabile, se vede
cum este influenţat câmpul sonor.
Introducere în analiza cu ultrasunete a materialelor

Testările nedistructive cu ultrasunete este o tehnică multilaterală care poate fi aplicată la

o largă varietate de aplicaţii de analiză a materialelor. Cât timp testarea NDT cu ultrasunete este
probabil mai bine cunoscută în aplicaţiile sale mai des întâlnite pentru măsurarea grosimii,
detectarea fisurilor, vizualizarea acustică, undele sonore de înaltă frecvenţă pot fi folosite pentru
a diferenţia şi cuantifica unele proprietăţi de bază mecanice, structurale sau compoziţionale ale
solidelor şi lichidelor. Analiza ultrasonică a materialelor se bazează pe un principiu simplu al fizicii:
mişcarea oricărei unde va fi afectată de mediul prin care se propagă. Astfel, schimbarea unuia
sau a mai mulţi din cei patru parametrii uşor măsurabili asociaţi cu trecerea unei unde sonore de
înaltă frecvenţă printr-un material – timpul de parcurgere, atenuarea, împrăştierea şi conţinutul
de frecvenţe – pot fi adesea corelate cu schimbări în proprietăţile fizice cum ar fi duritatea, modulul
de elasticitate, densitatea, omogenitatea, sau structura granulară.

Principii

Testările NDT cu ultrasunete folosesc intervalul de frecvenţe de la aproximativ 20 KHz la

peste 100 MHz, cele mai multe lucrări s-au realizat între 500 KHz şi 20 MHz. Modurile de vibraţie
longitudinală şi transversală sunt întrebuinţate în mod obişnuit, precum şi undele de suprafaţă
(Rayleigh) şi plate (Lamb) în unele cazuri specializate. Deoarece lungimile de undă mai mici sunt
mai sensibile la schimări în mediul prin care trec, multe aplicaţii de analiză a materialelor vor
beneficia din folosirea frecvenţelor cele mai înalte pe care piesa le poate suporta. Impulsurile
sonore sunt în mod normal generate şi recepţionate de către traductori piezoelectrici care au fost
cuplaţi acustic la materialul de testat. În cele mai multe cazuri, un singur traductor cuplat pe o
parte a piesei de testat serveşte şi ca emiţător şi ca receptor (modul impuls/ecou), deşi în anumite
situaţii care implică atenuări puternice sau materiale de împrăştiere, traductori de transmiterea
separat de cei de recepţionare sunt folosiţi pe parţile opuse ale piesei (prin modul de transmisie).
O undă sonoră este lansată prin excitarea traductorului fie cu un vârf de tensiune fie cu un impuls
de undă continuu. Unda sonoră se propagă prin materialul testat, ori se va reflecta în partea
îndepărtată pentru a se întoarce în punctul său de origine (impuls/ecou), ori va fi recepţionat de
un alt traductor la acel punct (prin transmisie). Semnalul recepţionat este amplificat şi analizat. O
varietate de instrumentaţie comercială este disponibilă în acest scop, utilizând procesarea
semnalului analog şi digital.

12
 Un avantaj semnificativ al testării cu ultrasunete faţă de metodele de analiză a materialelor
este acela că poate fi adesea realizat în proces sau on-line. Unde sonore de înaltă frecvenţă pot
fi transmise cu succes în interiorul şi exteriorul materialelor în mişcare fără contact direct, prin
intermediul folosirii unei băi de apă sau vapori de apă ca mediu de cuplaj. Măsurările pot fi
deasemenea realizate în containere închise prin cuplarea energiei sonore prin perete. Deoarece
undele sonore penetrează specimenul test, proprietăţile materialului sunt măsurate în volum mai
exact decât doar la suprafaţă. Este chiar posibil uneori, prin folosirea unei reţele selective, să se
analizeze doar unul din straturile unui material farbricat.

Parametrii de măsurare relevanţi vor fi tipic unul sau mai mulţi din următorii:

1. viteza sunetului/timpul de trecere a impulsului: viteza sunetului este în general

parametrul ultrasonic cel mai simplu de măsurat. Viteza sunetului într-un mediu omogen
este legată direct de modulul de elasticitate şi de densitate; astfel, schimbări ale modulului
de elasticitate sau densităţii va afecta timpul de trecere a impulsului printr-o probă de
grosime dată. În plus, varierea gradelor de neomogenitate poate avea efect asupra vitezei
sunetului.
2. Atenuarea: energia sonoră este absorbită sau atenuată cu diferite rate în diferite
materiale, conduse într-un mod complex de efectele interactive ale densităţii, durităţii,
vâscozităţii şi structurii moleculare. Atenuarea creşte în mod normal cu frecvenţa într-un
material dat.
3. Împrăştierea: undele sonore reflectă din graniţele dintre materialele neasemănătoare.
Schimbări în structura granulară, orientarea fibrelor, porozitatea, concentraţia de particule
şi alte variaţii microstructurale pot afecta amplitudinea, direcţia şi conţinutul de frecvenţe
ale semnalelor împrăştiate. Efectele de împrăştiere pot fi monitorizate indirect prin
observarea schimbărilor în amplitudine a ecoului reflectat sau a unui semnal prin
transmisie.
4. Conţinutul (spectrul) de frecvenţe: toate materialele tind să acţioneze la anumite grade
ca filtre trece jos, atenuând sau împrăştiind componentele de frecvenţă înaltă a unei lăţimi
de bandă a undei sonore mai mult decât componentele de joasă frecvenţă. Astfel, analiza
schimbărilor în conţinutul de frecvenţe rămas dintr-o bandă largă selectată a unui impuls
care a trecut prin materialul testat poate urmări efectele combinate ale atenuării şi
împrăştierii cum s-a descris mai sus.

13
 În unele aplicaţii datele ultrasonice cum ar fi viteza poate fi direct folosită pentru calcularea
proprietăţilor (modulul de elasticitate). În alte cazuri, testarea ultrasonică este o tehnică
comparativă, unde, cu scopul de a stabili un protocol de test într-o aplicaţie dată, va fi necesar să
se evalueze experimental standarde de referinţă reprezentând şirul de stări ale materialului care
vor fi cuantificate. De la asemenea standarde va fi posibil să se înregistreze cum variază
parametrii de transmitere a sunetului cu schimbări în proprietăţile specifice ale materialului, iar
apoi, din informaţiile de bază va fi posibil să se identifice sau să se prezică schimbări similare în
probele test.

Echipamente

O mare varietate de instrumentaţie ultrasonică poate fi folosită în aplicaţiile de analiză a

materialelor. Viteza sunetului poate fi măsurată cu un instrument simplu portabil ultrasonic de
măsurare a grosimii, în timp ce viteza, atenuarea şi efectele de împrăştiere pot fo observate cu
detectoare de defecte moderne digitale. Emiţătorul/receptorul de impuls cu echipamente auxiliare
adecvate şi sisteme de vizualizare ultrasonice cu programe soft corespunzătoare pot fi folosite
pentru a cuantifica toate aceste proprietăţi şi să se realizeze de asemenea testele de analiză
spectrală (conţinutul de frecvenţe).

Aplicaţii

Ceea ce urmează este un sumar a unor aplicaţii specifice de analiză a materialelor unde
au fost folosite şi documentate tehnicile ultrasonice. O discuţie extensivă, precum şi bibliografii
despre subiect, pot fi găsite în textele de ASNT1 şi Lynnworth2. ambele cărţi sunt recomandate
ca sursă a viitoarelor informaţii detaliate privind procedurile de test şi cerinţele de instrumentaţie
specifice.

 Modulul de elasticitate: modulul lui Young şi modulul de tăiere în materialele nedispersive,

omogene, pot fi calculate din viteza undelor longitudinale şi transversale (împreună cu
densitatea materialului). Folosirea ghidurilor de undă adesea permit măsurări la
temperaturi mari.
 Nodularitatea în fier forjat: concentraţia grafitului în fierul forjat şi modelul şi forma sa pot
fi cuantificate prin măsurarea vitezei.
 Rata de refacere în epoxizi şi beton: viteza sunetului în aceste materiale se schimbă cu
cât ele sunt mai întărite; astfel, ăsurarea vitezei sunetului poate fi corelată cu gradul de
protejare până la întărire. Testarea betonului de obicei necesită accesul la ambele feţe
pentru cuplarea printre-transmisii.

14
  Concentraţiile lichidelor: rata de amestec a două lichide cu viteze ale sunetului diferite
poate fi corelată viteza sunetului în soluţie la o temperatură dată.
 Densitatea pastelor: rata de amestec lichid/solid a pastelor de tipul noroi de foraj şi hârtie
cu noroi la o temperatură dată poate fi corelată cu viteza sunetului şi/sau atenuarea.
 Densitatea în ceramice: uniformitatea densităţi în ceramicile verzi şi lucioase pot fi
verificate prin mijloacele măsurării vitezei sunetului.
 Polimerizarea în materialele plastice: în materialele plastice şi alţi polimeri, variaţiile în structura
moleculară cum ar fi lungimea sau orientarea lanţurilor polimerului vor rezulta în schimbări
corespunzătoare a vitezei sunetului şi/sau atenuarea.
 Dimensiunea şi distribuţia particulelor sau porozităţilor: schimbările în dimensiunea sau
distribuţia particulelor sau porozităţilor într-un mediu solid sau lichid va afecta amplitudinea
şi frecvenţa ultrasunetului împrăştiat.
 Dimensiunea granulelor în metale: schimbări în dimensiunea sau orientarea granulelor în oţel,
fier forjat, titan şi alte metale, vor determina schimbări în amplitudinea, direcţia şi/sau
conţinutul de frecvenţe a ultrasunetului împrăştiat.
 Anizotropia în solide: variaţii în viteza sunetului, împrăştiere şi/sau atenuare peste diferite axe
ale solidului pot fi folosite pentru a identifica şi cuantifica anizotropia.
 Măsurarea frecvenţei: termometrele ultrasonice au fost folosite la măsurarea
temperaturilor foarte înalte (peste 3000 0C) prin monitorizarea schimbărilor vitezei
sunetului într-un mediu de referinţă.

Combinând tehnologiile cu ultrasunete şi vibraţii, fiecare va aduce mai mult

Tehnologiile de mentenanţă preventivă sunt extensii ale simţurilor noastre, care ne permit
să vedem, auzim şi să simţim peste capacităţile noastre umane. Camerele cu infraroşii ne permit
să vedem şi să măsurăm energia calorică din afara spectrului vizibil. Colectorii de date de vibraţii
extind capacitatea noastră de a simţi, măsura şi interpreta micile mişcări ale maşinilor.

Colectorii ultrasonici de date extind gama de percepţie a urechii umane permiţându-ne să

auzim, măsura şi urmări micro schimbările din nivelele de frecare dintre elementele maşinilor de
producţie. Singure, fiecare din aceste tehnologii (şi altele) ne aprovizionează cu o privire critică
despre starea echipamentelor. Prin integrarea datelor colectate din tehnologiile predictive, ne
punem în situaţia de a lua o decizie în cunoştinţă de cauză şi mai sigură. Toţi suntem familiarizaţi
cu clişeul medical "întreabă pentru o a doua opinie". Combinând punctele forte ale colectării
datelor ultrasonice şi de vibraţie, practicăm aceeaşi filozofie de viaţă.

15
 Când simţurile lucrează împreună, o varietate de informaţii este livrată creierului. Datorită
abilităţii creierului de a procesa aceste date complementare, se ajunge la o mai bună şi mai
completă decizie. De exemplu, când simţul tactil simte "acesta este fierbinte" iar când simţul
vederii vede "oala fierbe" iar simţul auzului detectează faptul că "alarma de fum sună", creierul
spune restului corpului cum să reacţioneze mai bine. Ce se întâmplă când tehnologiile predictive
pe care le folosim să diagnosticăm starea maşinii sunt combinate să lucreze împreună, în loc să
lucreze separat şi izolat fiecare una de alta? Tehnologiile lucrând împreună adecvat, devin o forţă
complexă cu acelaşi scop. Ca o adevărată muncă în echipă – împreună, fiecare aduce mai
mult. Scopul, ne este de folos cu o varietate informaţii sigure şi exacte care permit luarea unor
decizii corecte şi în cunoştinţă de cauză pentru susţinerea şi extinderea duratei de viaţă a
maşinilor.

Acest document este dedicat explorării posibilităţilor de intensificare a mentenanţei

predictive prin integrarea a două tehnologii importante: monitorizarea stării cu ultrasunet şi analiza
vibraţiilor. Se relatează cum apropierea unor companii de integrarea multiplelor tehnologii
predictive le-a ajutat să stabilească un departament de fiabilitate de mare clasă, care este invidia
concurenţei lor.

Tehnologia convenţională cu ultrasunete sesizează unde sonore cu frecvenţe înalte şi le

transformă în semnale corespunzătoare audibile care pot fi auzite cu căşti atenuatoare de
zgomot. Tehnologia avansată cu ultrasunete, în plus, măsoară cu precizie datele ultrasonice
pentru înregistrare, procesare şi urmărire. Toate maşinile produc sunete care sunt reprezentate
printr-un spectru larg de frecvenţe. Detectoarele de ultrasunete din aer sau din structură folosesc
un cristal piezoelectric sensibil ca element de sesizare pentru a detecta porţiunea de înaltă
frecvenţă a acestui sunet în timp ce filtrează şi elimină undele parazite de joasă frecvenţă. Aceste
unde ultrasonore vibrând înspre cristal, creează o încărcare electrică care este amplificată şi apoi
translată într-o frecvenţă audibilă. Cei care verifică pot asculta semnalul calitativ prin intermediul
unor căşti şi pot măsura semnalul pe ecranul detectorului. Unele aplicaţii industriale ale
ultrasunetelor aeropurtate includ:

1. Detectarea scurgerilor;
2. Inspecţii electrice;
3. Inspecţii ale valvei şi a trapei de aburi;
4. Monitorizarea stării mecanice;
5. Monitorizarea lubrifierii predictive.

16
Ultrasunete: un concept de sunet

Costul sensibil actual în jurul mentenanţei dictează o tehnologie eficientă, simplă de folosit
unde sunt implicate costul materialelor şi instruirea personalului. O astfel de tehnologie este
monitorizarea cu ultrasunete. Majoritatea sistemelor şi echipamentelor generează zgomote
operaţionale de anumit fel, iar în timpul defectelor, zgomotele caracteristice se pot schimba
dramatic. Detectând această schimbare şi fixând problema înainte de defectare, se poate obţine
o producţie de mai bună calitate, reducerea timpului de întrerupere, reducerea orelor
suplimentare de mentenanţă şi costuri mult reduse.

În formele sale cele mai simple, zgomotul este o vibraţie a moleculelor într-un mediu, cum
ar fi aerul, grăsimea, metalul, care se deplasează sferic în exteriorul sursei. Vibraţiile pot fi reduse
la nivele de energie de frecvenţe discrete şi când urechea umană detectează aceste nivele şi
frecvenţe, le translează în intensităţi şi tonuri care sunt apoi transmise creierului. Urechea umană
poate detecta frecvenţe între 20 Hz şi 20 kHz. Acest interval este numit intervalul audibil sau
sonic. Frecvenţele mai mari de acest nivel se numesc ultrasunete. Instrumentele ultrasonice
măsoară frecvenţele ultrasonice şi, printr-un proces numit heterodinare, translează frecvenţele în
intervalul audibil. Mai mul, instrumentele vor da de obicei un tip de indicaţie vizuală (un display
digital sau un aparat analog de măsură) a intensităţii zgomotului fie sub formă de procente din
ieşirea instrumentului, fie o măsurare a sunetului actual calibrat în dB.

Cum s-a formulat anterior, , ceea ce face atât de folositoare monitorizarea zgomotului
ultrasonor, este numărul de sisteme şi echipamente care emit astfel de zgomote când apar
probleme sau chiar defecte. Cele mai eficiente aplicaţii industriale sunt: detectarea scurgerilor în
sisteme presurizate sau vidate, verificarea trapelor de vapori, analize mecanice (în special la
rulmenţi), verificarea valvelor, şi detectarea descărcării corona sau a descărcărilor parţiale.
Datorită naturii undelor de înaltă frecvenţă, zgomotul ultrasonor tinde să fie localizat precis şi
dirijat puternic. Aceste două aspecte tind să facă destul de simple analiza şi detectarea
zgomotului ultrasonor, cu puţin antrenament, personalul de mentenanţă îşi poate aduce mari
contribuţii la linia de bază. O ultimă notă: întotdeauna se urmăresc proceduri sigure când în jur
sunt echipamente operaţionale, linii de presiune şi de abur sau echipamente electrice.

17
Scăpări în sisteme presurizate

De departe, cea mai întâlnită utilizare a detectării zgomotului ultrasonor este localizarea
scăpărilor în sistemele cu gaz sub presiune sau în sistemele vidate. Când un gaz, ca aerul, scapă
de la presiune mare la presiune mai mică printr-un orificiu, curgerea devine turbulentă, generând
zgomot ultrasonor. Zgomotul este identificat caracteristic ca un sunet zgomotos cu câteva
frecvenţe perceptibile. Liniile de ghidare generale pentru găsirea scăpărilor sunt după cum
urmează: mai întâi, se setează nivelul volumului tunului astfel încât zgomotul de fundal normal al
uzinei, să fie în apropierea pragului minim al auzului. Apoi, se mută aparatul de-a lungul linilor
sistemului de gaz/aer care trebuie verificat. Când sunt auzite zgomotele tipice scăpărilor, se mută
uşor aparatul în sus, jos, stânga şi dreapta în formă de cruce pentru a determina care orientare
sună cel mai puternic. Cu aparatul îndreptat în direcţia cea mai zgomotoasă, se începe mişcarea
către sunet până când se găseşte componenta care are scurgeri.

O întrebare frecventă este: "Costul material al unei scurgeri poate fi determinat din nivelul
de zgomot al scurgerii?". Sunt mulţi factori implicaţi în acest tip de analiză, cum ar fi diferenţa de
presiune, forma găurii, dimensiunea găurii, dacă scurgerea este ştrangulată sau nu, umiditatea,
temperatura, calibrarea instrumentului, etc. Deşi o relaţie generală între zgomot şi intensitatea de
scurgere poate fi făcută pe baza datelor empirice, aceste numere sunt cât se poate de bune linii
de ghidare. Este necesară o cercetare suplimentară pentru a determina cum vor influenţa
calculele ceilalţi factori.

Analizele trapelor de aburi

Toate sistemele de abur, indiferent de cât de bine sunt izolate, vor pierde o parte din abur
prin condensare. Condensarea trebuie înlăturată, altfel va bălti în punctele joase ale sistemului.
Când se adună o cantitate suficientă de condens, va începe să onduleze în unde datorită trecerii
rapide a aburului deasupra sa, asemenea cum un lac vălureşte la adierea vântului peste el. Prin
continuarea ondulării, dimensiunea valurilor va creşte până când aburul va ridica realmente
condensul, dându-i forma unui dop şi împingându-l prin conductă. Acest dop de apă se va
transforma în izbitură în următoarea ramificaţie, sau mai rău, componentă (turbină, boiler, etc.)
cu viteză mare. Acest fenomen se numeşte "ciocan de apă" şi este, în mod evident, ceva ce
trebuie evitat. Trapele de abur sunt plasate periodic în sistem pentru înlăturarea condensului din
sistemele de abur. Trapele de abur sunt, în fond, mici valve, a căror scop este să ţină aburul într-
un sistem, dar să lase tot condensul, aerul şi alte gaze, să iasă în conductele de întoarcere pentru
recondiţionare. Datorită complexităţii sistemelor de abur, nu există o formulă rapidă pentru a

18
determina dacă o trapă de abur lucrează corect sau nu. Deşi există unele teste clare care pot fi
făcute, nici o metodă nu va lucra în orice situaţie. Unele din aceste teste sunt: ascultarea ciclului
de descărcare a sifonului, verificarea temperaturii orificiului de intrare şi ieşire, şi compararea
acestor temperaturi.

Când un sifon de abur este dimensionat corect şi lucrează corect, se va descărca şi se ca

închide periodic. Dacă sifonul nu se va descărca, atunci el ori este deschis greşit, ori închis greşit.
Ciclul de descărcare a sifonului poate fi monitorizat prin ascultarea orificiului de ieşire. În general
vorbind, în timpul descărcării, nivelul intensităţii ultrasonice la orificiul de ieşire al sifonului trebuie
să fie mai mare decât la cel de intrare. Totuşi, chiar dacă sifonul este ascultat pentru a fi descărcat
periodic, zgomotul de la evacuare trebuie caracterizat pentru a se asigura că este un indicator al
zgomotului scurgerii turbulente şi nu sunetul precipitat al aburului (aceasta cere experienţă pentru
a se aştepta la o acurateţe rezonabilă).

Alt test clar este măsurarea temperaturilor de la orificiile de intrare şi ieşire şi compararea
rezultatelor in anumite condiţii specifice. De exemplu, dacă temperatura liniei de ieşire este mult
peste 212 oF (100 oC), există o mare probabilitate ca sifonul să permită aburului să izbească prin
el şi îl poate deschide eronat. Dacă conducta de intrare a fost răcită până la temperatura mediului
ambiant, există o probabilitate mică, ca orice să curgă prin sifon. Aceasta poate fi cauzată de
eşecul sifonului în starea închisă sau de către alte câteva probleme, cum ar fi ca o valvă de
contracurent să fie închisă când nu trebuia să fie.

În plus, trebuia să fie o diferenţă de temperatură între liniile de ieşire şi de intrare ale
capetelor sifonului, când funcţionează corect, un amestec de abur şi condens intră în sifon şi doar
condensul părăseşte sifonul. Deşi orice tip şi dimensiune a sifonului poate fi unic şi trebuie
monitorizat pentru a-i determina propriile caracteristici de temperatură, o mică diferenţă de
temperatură între cele două locaţii este un bun indicator că trebuie făcute verificări ulterioare.

Inspecţia mecanică

Unul din principalele surse de zgomot ultrasonic în echipament este frecarea dintre două
obiecte în mişcare relativă unul faţă de celălalt. Aceasta este cea mai des întâlnită la rulmenţi.
Fie datorită condiţiilor de lubrifiere improprii, fie defectelor mecanice, contactul metal-metal va
genera cantităţi importante de zgomot. Analiza tradiţională a vibraţiei a arătat că cele mai multe
defecte mecanice (gropi, crăpături, aşchii, etc) generează zgomot în intervalul sonic. Oricum,
tunurile ultrasonoce care au ajustare a frecvenţei şi sunt destul de sensibile, pot detecta aceste
defecte. Pentru a monitoriza efectiv rulmenţii, în primul rând trebuie stabilit un nivel de bază de

19
dB pentru rulment la rularea corectă. Se foloseşte altă tehnologie, ca analiza vibraţiei, sau se
compară acest rulment cu alţi rulmenţi în aplicaţii similare pentru a fi siguri că rulmentul este
întradevăr într-o stare bună. Apoi, se urmăreşte această valoare prin citirile ulterioare şi se
urmăresc schimbări. Există unele liniii de ghidare generale pentru evaluarea stării rulmentului pe
baza creşterii nivelului de dB, de exemplu pentru o creştere de 6-9 dB se verifică lubrifierea, iar
o creştere de 10-12 dB poate indica începutul defectării rulmentului.

O cauză obişnuită a defectării rulmentului este supra sau sub-lubrifierea. Un rulment slab
lubrifiat va permite contactul metal-metal şi uzura, în timp ce un rulment cu mult lubrifiant se va
încălzi şi probabil vor pocni plombele rulmentului. Rulmenţii slab lubrifiaţi vor suna ca un zgomot
general (mic sau fără impact) şi va genera zgomot în jur de 25 kHz, deşi încărcări puternice ale
rulmentului pot duce cumva la scăderea acestora. Pentru a lubrifia eficient un rulment, trebuie
stabilită o linie de citire de bază la 25 kHz. Apoi, cum verificări ulterioare indică o creştere în dB
la 25 kHz se monitorizează rulmentul în timpul lubrifierii. Când s-a adăugat lubrifiantul, nivelul de
zgomot trebuie să scadă. Când nivelul de dB se apropie de linia de bază, lubrifierea încetează.
Nu trebuie supra-lubrifiat un rulment. O precizare pentru atenţie: poate trece un timp înainte ca
lubrifiantul să se împrăştie prin suprafeţele interioare a rulmentului, deci lubrifierea trebuie
realizată încet.

Inspecţia valvelor

Valvele se inspectează similar cu trapele de abur prin verificarea nivelelor intensităţii

sunetului la orificiile înferioare şi superioare ale valvei. Dacă nivelul de sunet la orificiul inferior al
valvei este mai mare decât la cel superior, atunci valva este, în funcţie de tip, probabil deschisă
parţial sau total. Uneori, dacă nivelul de sunet la orificiul inferior al valvei este mai mic decât la
cel superior (sau foarte mic), înseamnă că valva posibil să fie închisă. Totuşi, aceasta nu este
întotdeauna adevărată. Zgomotul ultrasonic este generat când apare o curgere turbulentă, cum
ar fi curgerea înapoi care se formează când lichidul sau gazul curge printr-o valvă parţial deschisă.
Mai mult decât atât, nivelul de intensitate al zgomotului, este direct proporţional cu rata de
curgere. Dacă o valvă este complet deschisă şi configuraţia sa este în aşa fel încât ea nu
interferează semnificativ cu scurgerea fluidului prin conductă sau rata de curgere este destul de
mică, curgerea va fi laminară, iar curgerea la orificiul inferior va genera puţin zgomot ultrasonic.
Pentru a spune succint, neauzind nimic mai jos devalve nu înseamnă neapărat că valva este
închisă. Pentru a fi mai siguri se foloseşte un detector sonic la orificiul inferior al valvei (sau poate
pe suportul valvei) deoarece curgerea laminară va genera zgomot sonic. Dacă, ascultând cu un

20
senzor sonic şi un senzor ultrsonic, nu se aude nici un sunet la orificiul inferior al valvei, înseamnă
că valva este probabil închisă.

Inspecţii electrice

O ultimă aplicaţie pentru monitorizarea ultrasonică este detectarea acului electric

(electricitate trecând prin aer), descărcarea coronă (ionizarea aerului în jurul conductoarelor
electrice), sau străpungerea izolaţiei electrice. Căutarea problemelor electrice este similară cu
căutarea scăpărilor de gaz, în care, cu senzori în suspensie în cuva tunului, în jurul
echipamentului electric şi ascultarea sunetului de defect electric ca pocnituri, bâzâit sau crăpături.
Apoi, se deplasează înspre locul în care sunetul este cel mai slab. Pentru situaţiile în care sursa
zgomotului nu este atinsă sau locaţia exactă nu poate fi determinată uşor, majoritatea
echipamentelor ultrasonice au ca accesorii reflectoare parabolice. Un reflector parabolic, de
obicei, va dubla intervalul efectiv al unui senzor standard în suspensie şi va îmbunătăţi puternic
dirijarea.

Concluzii

Instrumentele ultrasonice au o largă serie de aplicaţii efective şi pot servi optim ca prima
„linie de apărare” împotriva străpungerilor. Cât timp o tehnologie singură nu poate oferi soluţii
totale pentru toate problemele posibile de mentenanţă care pot apare, combinând monitorizarea
ultrasonică cu alte tehnologii, ca analiza vibraţiei, a uleiului şi analiza termografică, pot reduce
puternic numărul de defectări ale echipamentului, numărul de personal de supraveghere, energia
consumată şi pot îmbunătăţi calitatea sistemului şi a produsului.

21