METODE DE CONTROL

NEDISTRUCTIVE
TESTAREA CU ULTRASUNETE PE
TERMEN LUNG

LRUT – Long Range Ultrasonic Testing

2
Istoria ultrasunetelor

Înainte de al doilea război mondial, sonarul, tehnica transmiterii undelor sonore

prin apă şi a observării ecourilor de întoarcere pentru caracterizarea obiectelor
scufundate, a inspirat primii cercetători de ultrasunete să exploreze căi de aplicare a
conceptului în diagnoza medicală. În 1929 şi 1935, Sokolov a studiat folosirea undelor
ultrasonore în detectarea obiectelor metalice. Mulhauser, în 1931, a obţinut un patent
pentru folosirea undelor ultrasonice, cu ajutorul a doi traductori, în detectarea fisurilor
în solide. Firestone (1940) şi Simons (1945) au dezvoltat testarea cu impuls ultrasonic
folosind o tehnică impuls-ecou.

Puţin după încheierea celui de al doilea război mondial, cercetători din Japonia
au început explorarea capacităţii ultrasunetelor de diagnosticare în medicină. Primele
instrumente ultrasonice foloseau o prezentare A-mode cu impulsuri scurte pe un ecran
de osciloscop. Aceasta a fost urmată de o prezentare B-mode cu o scală
bidimensională cu imagine gri.

Preocuparea japonezilor în ultrasunete a fost relativ necunoscută în America şi

Europa până în anii 50’. Atunci, cercetătorii şi-au prezentat descoperirile din folosirea
ultrasunetelor pentru detectarea pietrelor la vezica biliară şi tumori la comunitatea
medicală internaţională. Japonia a fost de altfel prima ţară care a aplicat ultrasunetele
Doppler, o aplicaţie a ultrasunetelor care detectează obiecte interne în mişcare cum ar
fi curgerea sângelui prin inimă pentru investigarea cardiovasculară.

Pionierii ultrasunetelor care lucrau în Statele Unite au contribuit cu multe

inovaţii şi descoperiri importante în domeniu în timpul următoarelor decenii.
Cercetătorii au învăţat să folosească ultrasunetele pentru detectarea posibilului cancer
şi pentru vizualizarea tumorilor în subiecţi vii şi în ţesuturi extirpate. Vizualizarea în
timp real, un alt instrument semnificativ de diagnosticare pentru fizicieni, a prezentat
imagini cu ultrasunete direct pe ecranul CRT al sistemului, în timpul scanării.
Introducerea spectrului Doppler şi mai târziu a culorii Doppler a descris curgerea
sângelui în diferite culori pentru a indica viteza de şi direcţia de curgere.

3
 Statele Unite de asemenea au produs primul scanner manual de contact de uz
clinic, a doua generaţie de echipament B-mode şi prototipul pentru primul scanner
manual cu braţ articulat, cu imagini 2-D.

Începuturile evaluării nedistructive (NDE)

Testarea nedistructivă a fost practicată multe decenii, cu dezvoltări iniţiale

rapide în instrumentaţie stimulate de avansările tehnologice care au apărut în timpul
celui de al doilea război mondial şi a eforturilor ulterioare de apărare. În primele zile,
scopul principal a fost detectarea defectelor. Ca parte a proiectării „unei vieţi sigure”,
s-a vrut ca o structură să nu dezvolte defecte macroscopice în timpul vieţii sale, cu
detectarea a astfel de defecte să devină un motiv pentru mutarea componentei din
funcţiune. Ca răspuns la această nevoie, tehnici sofisticate în creştere folosind
ultrasunete, curenţi eddy, raze X, penetranţi de vepsea, particule magnetice şi alte
forme de interogare a energiei apărute.

La inceputul anilor 70’, au avut loc două evenimente care au cauzat schimbări
majore. Creşterea continuă a tehnologiei, în special a abilităţii sale de a detecta fisuri
mici, au condus la situaţia nedorită ca mai multe părţi trebuie respinse, chiar dacă
probabilitatea de defectare nu s-a schimbat. Totuşi, disciplina fracturilor mecanice
apărute, care permite să se prevadă dacă o crăpătură de dimensiune dată va cădea
sub o anume încărcare dacă se cunoaşte o proprietate a materialului (duritatea
fracturii). S-au dezvoltat alte legi pentru a prezice rata creşterii crăpăturilor sub o
încărcare ciclică (oboseală). Cu apariţia acestor instrumente, a devenit posibil să se
accepte structuri care conţin defecte dacă dimensiunile acestora sunt cunoscute.
Aceasta a format baza pentru noua filozofie a proiectării „defect sigur” sau „paguba
tolerată”. Componentele care au defecte cunoscute îşi pot continua funcţionarea atât
timp cât se poate stabili că aceste defecte nu vor creşte până la o dimensiune critică,
care produce defectarea.

O altă provocare a fost cea prezentată comunităţii de testări nedistructive.

Detectarea nu era de ajuns. Era necesar să se obţină informaţii cantitative despre
dimensiunea crăpăturii pentru a servi ca date de intrare pentru prezicerea timpului de
viaţă rămas pe baza fracturii mecanice. Aceste preocupări, care s-au simţit puternic în
industriile de apărare şi de energie nucleară, au dus la crearea unui număr de
programe de cercetare în toată lumea si la apariţia evaluării cantitative nedistructive

4
(QNDE) ca o nouă disciplină. Centrul pentru Evaluare Nedistructivă de la Universitatea
de Stat din Iowa (care cultiva un efort major de cercetare la Centrul Ştiinţific
Internaţional de la Rockwell); Institutul de Cercetare a Energiei Electrice din Charlotte,
Carolina de Nord; Institutul Fraunhofer pentru Testări Nedistructive din Saarbrucken,
Germania şi Centrul de Testări Nedistructive din Harwell, Anglia îşi pot trage rădăcinile
din aceasta.

DETECTARE CU ULTRASUNETE

Scopul unui program bun de mentenanţă predictivă este de a colecta cât

mai multe informaţii posibil pentru folosirea lor în realizarea celei mai informate
decizii privind starea maşinii. Acest articol tratează şase întrebări esenţiale
pentru înţelegerea locului monitorizării vibraţiei acustice într-un program de
mentenanţă predictivă.

1. Ce sunt ultrasunetele

Sunet vs. Ultrasunet

Toate sunetele sunt produse de către vibraţii în corpuri. La instrumentele

muzicale, sunetul este emis de corzi vibrante sau un fluier. Vocea noastră este
rezultatul vibraţiilor corzilor vocale. Numărul de vibraţii pe care un corp le face într-o
secundă se numeşte frecvenţă şi se este referitor la hertz.

Ultrasunetul este definit ca "unde sonore având o frecvenţă peste limitele

auzului uman, sau în exces, 20.000 cicluri pe secundă (hertz)". Deci, prin definiţie,
ultrasunetul este total nedetectabil de către urechile omului dacă nu este ajutat de
instrumente capabile sa transfere ultrasunetul într-un sunet audibil. Pe piaţă, aceste
instrumente sunt cunoscute uzual ca detectoare de ultrasunete şi ele au fost folosite
pentru diferite funcţii referitoare la mentenanţă de peste 25 de ani.

Teoria propagării sunetului

Sunetul se propagă sub formă de unde longitudinale, teoretic prin orice mediu
(aer, apă, sticlă, metal, etc.). O undă este o perturbaţie care face să vibreze particulele
mediului prin care trece. În asemenea unde, particulele peste care trece unda, sunt
făcute să vibreze pe o linie paralelă cu direcţia în care se deplasează unda.

Proprietăţile ultrasunetului

5
 Energia unei unde sonore se diminuează pe măsură ce se îndepărtează de
sursă. Deoarece undele sonore se desfăşoară în sfere extinse, energia lor este
dispersată pe o suprafaţă mare. Acest fenomen este cunoscut sub numele de
atenuare. Sunetul audibil mai mult şi mai considerabil decât ultrasunetul cu aceeaşi
energie, deoarece lungimea de undă a unui sunet audibil este mai mare decât
lungimea de undă a ultrasunetului.

Din acest motiv, ultrasunetul este mai dirijat către sursele sale decât sunetele
audibile de frecvenţă mai joasă. Această caracteristică direcţională face mai uşoară
localizarea exactă a sursei ultrasunetului, chiar în medii foarte zgomotoase şi
răsunătoare.

6
 2. Ce echipament se foloseşte?

Cum funcţionează detectoarele de ultrasunete?

Dacă vrem să ascultăm ultrasunete, avem nevoie de un instrument capabil să

transfere frecvenţe înalte într-un nivel pe care putem să-l auzim (normal 200-5000 Hz
este un interval de ascultare comodă). Aceasta este funcţia detectorului de
ultrasunete. Dacă vrem să ascultăm doar ultrasunetul, avem nevoie de un detector cu
anumite filtre care să elimine zgomotele audibile sau "parazite". Dacă vrem să
măsurăm energia ultrasunetului, detectorul trebuie să aibă capacităţi de măsurare
digitală. Acest echipament poate înregistra în general măsurările pe un cip de memorie
on-board şi să transmită datele la un program de calcul.

Tipuri de senzori

Detectoarele de ultrasunete folosesc senzori cu cristale piezoelectrice de cuarţ

care sunt excitate de către energia unor vibraţii ultrasonore. Aceste vibraţii sunt simţite
de detector şi translate din starea lor de frecvenţă înaltă într-o stare de frecvenţă joasă.
Calitatea sunetului este menţinută în timpul acestei translări astfel încât ultrasunetul
este auzit clar într-o cască.

Senzorii sunt proiectaţi să recepţioneze şi ultrasunetele aeropurtate şi cele

structurale.

Tratarea şi măsurarea semnalului

Vibraţia ultrasonoră sau acustică este o energie creată prin frecarea dintre
componente în mişcare (rulmenţi, manşoane, roată dinţată, etc.). Această energie este
practic o tensiune sau curent alternativ cel mult, foarte instabilă şi schimbătoare.
Pentru a furniza date folositoare pentru monitorizarea vibraţiei acustice, această
energie trebuie făcută liniară în scopuri repetabile. Un detector de ultrasunete de
calitate foloseşte tehnici de conversie a RMS reale (Root Mean Squared = Rădăcina
medie pătratică). Aceasta este o cale de măsurare a unei tensiuni alternative pe calea
considerării rădăcinii medii pătratice a eşantioanelor. Fundamental, măsurarea

7
rădăcinii medii pătratice reale este o tehnică care furnizează măsurări consistente
teoretic valide a semnalelor electrice derivate din fenomene mecanice, cum ar fi
întindere, presiune, vibraţie, şoc, expansiune, comportare zgomotoasă şi vibraţii
acustice. Semnalele electrice produse de aceste acţiuni mecanice sunt de obicei
zgomote, neperiodice, nesinusoidale, suprapuse peste nivele de curent continuu, şi
necesită RMS reală pentru măsurări corecte, sigure şi repetabile.

3. Ce este monitorizarea vibraţiei acustice?

Monitorizarea vibraţiei acustice?

Rulmenţii, buni sau defecţi, noi sau vechi, produc frecări ultrasonice, cum ar fi
ca elementele interne de rulare să se învârtă pe pista internă şi externă. Un rulment
bun va produce o energie acustică mai mică decât un rulment cu fisuri tipice cum ar fi
găurirea, turtirea bilelor, şi deformarea pistelor. De asemenea, datorită proprietăţile
lubrifiantului, de absorbţie a frecării, un rulment bine uns produce o mai mică frecare
decât un rulment la care lipseşte lubrifierea.

Odată cu deteriorarea vâscozităţii lubrifiantului, şi/sau materialul din care este

realizat rulmentul este solicitat şi uzat, frecarea şi emisiile ultrasonore
corespunzătoare, cresc. Monitorizarea şi urmărea energiei de înaltă frecvenţă a
rulmentului, permite determinarea intervalelor adecvate de lubrifiere şi prevederea
momentului când rulmentul ajunge în prima sa stare de uzură.

Monitorizarea vibraţiei acustice vs. Analiza vibraţiei

Verificarea ultrasonoră nu trebuie confundată cu analiza vibraţiei de joasă

frecvenţă. Măsurările vibraţiei de joasă frecvenţă (viteza sau deplasarea) indică un
rulment într-o stare avansată de uzură şi oferă informaţii despre rădăcina cauzei
defectării premature (aliniere greşită, dezechilibru, etc.). normal, există o fereastră
mică a oportunităţii de a programa oprirea deoarece rulmentul a avansat deja într-o
stare de defect. Monitorizarea vibraţiei acustice de înaltă frecvenţă controlează
evoluţia rulmentului, indică intervalele necesare de lubrifiere şi declanşează alarma
înainte ca rulmentul să între în starea de defect.

Prima indicaţie a schimbării înseamnă că poate fi făcută rapid o acţiune

corectivă pentru a mări longevitatea maşinii. Dacă unul din scopurile mentenanţei
predictive este de a mări durata de viaţă a unei de producţie, atunci monitorizarea
vibraţiei acustice trebuie să joace un rol integral. De reţinut că verificarea ultrasonoră
controlează şi dirijează evoluţia uzurii rulmentului. Nu trebuie considerată o înlocuire a

8
analizei vibraţiilor, mai degrabă o întărire pentru orice program bun de mentenanţă
predictivă bazat pe vibraţii.

Datorită costului relativ redus al echipamentelor de detectare cu ultrasunete,

această tehnologie este de asemenea o alegere excelentă pentru companii mici şi
medii care au bugete mai mici pentru echipamente bune.

4. Cum se colectează datele pentru urmărirea uzurii rulmentului prin detectarea

cu ultrasunete?

Stabilirea unei metode de colectare a datelor bazată pe dirijare

Instrumentele ultrasonice actuale permit o mai mare flexibilitate decât

instrumentele de acum câţiva ani. Componente electronice mai mici şi mai puternice
permit înregistrarea datelor complexe şi două căi de comunicare cu calculatoarele. O
monitorizare propriu-zisă a vibraţiei acustice înseamnă stabilirea unei metode de
colectare a datelor bazată pe dirijare similar cu aceea a repartizării vibraţiei voastre.

Stabilirea repartizării sau grupării maşinilor într-o secvenţă logică şi

identificarea activă a numelor la fiecare punct de măsurare pentru înregistrare,
urmărire şi reprezentare grafică în timp a stării rulmentului.

Valoarea măsurată (dBμV) şi corelările sale la stare

La început, scopul este de a stabili o linie de bază sau un interval de funcţionare

normal pentru fiecare rulment care va fi verificat. În întreaga viaţă a rulmentului, nivelul
său de ultrasunete trebuie să rămână relativ constant (± 3 sau 4 dBμV). Cum starea
rulmentului se schimbă, vor fi observate creşteri ale energiei acustice datorate fie
întreruperii lubrifiantului, fie întreruperilor structurale. Creşterile corespund cu un nivel
crescut al citirii (dBμV) pe aparat. Urmărirea energiei acustice cu un program de
înregistrare a datelor, permite utilizatorului să prevadă precis când trebuie aplicat
lubrifiantul pe un rulment, şi când rulmentul în sine intră prematur în stări de defect. De
reţinut că urmărirea vibraţiei acustice ne avertizează despre semnele primare ale
schimbării într-un rulment. Utilizarea sârguincioasă a informaţiilor obţinute, rezultă în
mai bune practici de lubrifiere şi măresc viaţa rulmentului. Rezultatul dorit este o
fereastră mult mai mare spre programarea reparaţiilor şi a schimbărilor.

Pentru optimizarea tehnicilor de inspecţie cu ultrasunete este esenţial să se

asculte rulmenţii; nu numai să se citească valorile de pe display. Ascultarea
ultrasunetelor unui rulment, oferă informaţii calitative semnificativ care se corelează cu

9
valorile măsurate. Un sunet jos, înăbuşit, asociat cu valori stabile indică un rulment
care funcţionează normal. Un zgomot strident foarte puternic indică o lipsă a lubrifierii,
o supraîncărcare sau o viteză de rotaţie peste cea specifică a rulmentului. O pârâitură
asociată cu valori instabile sau mari de dB indică defecte, uzură sau pierderi de
particule metalice în lubrifiant.

Detectoarele de ultrasunete furnizează o excelentă măsurare cantitativă prin

intermediul afişajului digital, fără a ignora informaţia calitativă dată de căştile de ieşire.

Cum poate ajuta detectarea cu ultrasunete programul de lubrifiere

Lubrifiantul absoarbe energia creată prin frecarea dintre elementele de rulare

a unui rulment. Vibraţia acustică este joasă când rulmentul este lubrifiat adecvat, dar
când stratul de lubrifiant se întrerupe, această energie creşte logaritmic; chiar dacă
rulmentul posibil să nu aibă nici o uzură semnificativă. O creştere de la 8 la 10 dBμV
peste linia de bază indică necesitatea lubrifierii. Acesta se confirmă prin ascultarea
calităţi acustice a rulmentului în căşti sau prin vizualizarea formei de undă pe un
analizor spectral. Rulmenţi cu lubrifiere insuficientă va suna mai puternic, cu un tunet
brut, comparat cu zgomotele relativ netede ale unui rulment bine uns. Forma de undă
pe un osciloscop va arăta puncte inconsistente dacă rulmentul este slab uns.

Detectoarele de ultrasunete ne pot spune când să încetăm ungerea

Un detector de ultrasunete ne spune când este timpul să lubrifiem şi, de

asemenea, când este timpul să oprim ungerea. Unele detectoare de ultrasunete oferă
un adaptor lubrifiant care ataşează un senzor de contact cu ultrasunete la orice aparat
de ungare standard pentru a permite ascultarea şi lubrifierea simultană. În timpul
ascultării calităţii sunetului rulmentului în căşti, începe pomparea cu aparatul de
ungere, dând doar o jumătate de pompă o dată. Calitatea sunetului se schimbă odată
ce unsoarea ajunge la destinaţia dorită. Se reia măsurarea dBμV şi se compară. Se
va observa o schimbare în amplitudine odată ce unsoarea umple rulmentul. Se opreşte
ungerea. Se măsoară dBμV din nou şi se compară. În majoritatea cazurilor nivelul
sunetului sau dBμV va fi mai jos decât linia de bază originală. Se reface citirea şi se
înregistrează noua linie de bază pentru referinţe viitoare. Dacă, după prima parte a
pompării lubrifiantului se observă o creştere a nivelului sunetului, se opreşte lubrifierea
şi se aşteaptă 10 – 15 sec pentru ca nivelul ultrasunetului să se stabilizeze. Dacă nu
se stabilizează sau scade, se opreşte lubrifierea rulmentului.

Concluzii şi sumar

10
 Scopul oricărui program de mentenanţă preventivă trebuie să utileze cu
instrumente care dau cea mai bună informaţie pentru luarea unei decizii informate
despre starea maşinilor de producţie. Detectarea cu ultrasunete permite auzirea
primelor semne ale defectării maşinii şi a întreruperii lubrifierii; în mod normal, cu o
destul de largă fereastră pentru a acţiona în interiorul limitării unei întreruperi
planificate. Inspecţia cu ultrasunete este o excelentă tehnologie de sine stătătoare
pentru toate departamentele mentenanţei care vor să înceapă sau să intensifice un
program de monitorizare a vibraţiei. Analiştii vibraţiei vor culege de asemenea beneficii
imediate prin implementarea tehnicilor de monitorizare a vibraţiei acustice pentru a
intensifica căile lor de vibraţie existente. Cea mai bună informaţie ne-o putem da noi
înşine, cu cât suntem mai capabili să luăm decizia corectă despre bunăstarea relativă
a maşinilor de producţie.

Principii de bază ale testărilor cu ultrasunete

Testările cu ultrasunete (UT) folosesc energia sonoră de înaltă frecvenţă pentru

dirijarea examinărilor şi realizarea măsurătorilor. Inspecţia cu ultrasunete poate fi
folosită pentru evaluarea/detectarea crăpăturilor, măsurări dimensionale,
caracterizarea materialului, şi altele. Pentru a ilustra principiul general al inspecţiei, se
va folosi o configurare de impuls/ecou tipică inspecţiei, aşa cum se arată în cele ce
urmează.

Un sistem tipic de inspecţie UT constă din câteva unităţi funcţionale, cum ar fi

emiţătorul/receptorul de impulsuri, traductorul şi aparatele de afişare.
Emiţătorul/receptorul de impulsuri este un instrument electronic care poate produce
impuls electric de tensiune înaltă. Condus de emiţător, traductorul generează energie
ultrasonoră de înaltă frecvenţă. Energia sonoră este introdusă şi se propagă prin
materiale sub forma undelor. Când există o discontinuitate (cum ar fi o crăpătură) în
calea undei, o parte din energie va fi reflectată de suprafaţa defectă. Unda de semnal
reflectată este transformată în semnal electric de către traductor şi este afişată pe un
ecran. În aplicaţia de mai jos, puterea semnalului reflectat este afişat în funcţie de
timpul de la generarea semnalului până când se recepţionează un ecou. Timpul de
propagare a semnalului poate fi raportat direct la distanţa pe care se propagă
semnalul. Cu ajutorul semnalului se pot obţine uneori locaţia punctului de reflexie,
dimensiunea, orientarea şi alte caracteristici.

Inspecţia cu ultrasunete este o metodă NDT foarte folositoare şi multilaterală.

Unele din avantajele inspecţiei cu ultrasunete frecvent citate includ:

11
  Este sensibilă la ambele suprafeţe de discontinuitate;
 Adâncimea de penetrare pentru detectarea sau măsurarea crăpăturii este
superioară faţă de alte metode NDT;
 Este necesară doar o singură latură de acces când se foloseşte tehnica impuls-
ecou;
 Este de înaltă acurateţe în determinarea poziţiei punctului de reflecţie şi în
estimarea dimensiunii şi a formei discontinuităţii;
 Se cere o pregătire minimală;
 Echipamentul electronic furnizează rezultate instantanee;
 Pot fi produse imagini detaliate cu sisteme automate;
 Are alte şi utilizări cum ar fi măsurarea grosimii, în plus la detectarea fisurilor.
Ca la toate metodele NDT, inspecţia cu ultrasunete are şi ea limitările sale, care
includ:

 Suprafaţa trebuie să fie accesibilă pentru transmiterea ultrasunetelor;

 Deprinderea şi îndemânarea este mai extensivă decât la alte metode;
 În mod normal se cere o cuplare medie pentru a promova transferul
energiei sonore în specimenul de test;
 Materialele grosolane, de formă neregulată, foarte mici, excepţional de mici
sau neomogene sunt greu de verificat datorită slabei transmisii a sunetului
şi a semnalului de zgomot ridicat;
 Defecte liniare orientate paralel cu raza sunetului pot fi nedetectate;
 Se cer standarde de referinţă pentru calibrarea echipamentului şi
caracterizarea defectelor.

Introducerea de mai sus este o introducere simplificată pentru metoda

nedistructivă de testare cu ultrasunete. Totuşi, pentru a realiza efectiv o inspecţie
folosind ultrasunete, mai mult decât atât metoda trebuie bine cunoscută. Următoarele
pagini prezintă informaţii despre cunoştinţele implicate în inspecţia cu ultrasunete,
echipamentul folosit în mod uzual, unele din tehnicile de măsurare folosite, ca şi alte
informaţii.

12
Statutul actual al ultrasunetelor

Testarea cu ultrasunete (UT) s-a practicat pentru multe decenii. Dezvoltările

iniţiale rapide în instrumentaţie angrenate de avansările tehnologice din 1950 continuă
şi azi. Prin anii 80’ şi continuând în prezent, computerele au furnizat tehnicienilor
instrumente mai mici şi mai neregulate cu capacităţi mai bune. Instrumentele de
măsurare a densităţii sunt exemple de instrumente care au fost rafinate să reducă
eroarea operatorului şi timpul pentru sarcină prin înregistrarea citirilor. Aceasta reduce
necesitatea unui „scrib” şi permite tehnicianului să înregistreze peste 54000 valori de
densitate înainte să le transfere pe calculator. Unele instrumente au capacitatea de a
captura forme de undă precum şi citiri de densităţi. Opţiunea pentru forme de undă
permite tehnicianului să vadă sau să revadă semnalul A-scan al înregistrărilor de
densitate fără a fi prezent în timpul inspecţiei. S-au făcut mai multe cercetări şi
dezvoltări pentru înţelegerea sunetului reflectat dintr-o suprafaţă care conţine coroziuni
sau eroziuni cum sunt cele găsite pe suprafaţa interioară a unei conducte de transport
a unui produs. Această a dus la câmp mai exact şi mai consistent de măsurători.

Uneori, detectoarele de scurgere cu ultrasunete au încorporată o funcţie

trigonometrică care permite o localizare exactă şi rapidă a indicaţiilor când se
efectuează inspecţii de unde tăiate. Razele tuburilor catodice, în cea mai mare parte,
au fost înlocuite cu ecrane LED sau LCD. În cele mai multe cazuri, aceste ecrane sunt
extrem de uşor de văzut într-o largă plajă a luminii ambientale. Condiţiile de lucru în
locuri luminate sau slab luminate întâlnite de tehnicieni au un mic efect asupra abilităţii
tehnicianului de a vedea ecranul. Ecranele au ajustaj pentru luminozitate, contrast, şi
cu unele instrumente poate fi selectată chiar şi culoarea ecranului şi a semnalului.
Traductorii pot fi programaţi cu setări predeterminate ale instrumentelor. Tehnicianul
trebuie doar să plaseze traductorul în contact cu instrumentul, iar instrumentul va seta

13
apoi variabilele ca intervalul, întârzierea, frecvenţa şi câştigul aşa cum este îndrumat
de către „cipul” din traductor.

Odată cu apariţia calculatoarelor, robotica a contribuit la avansarea inspecţiilor

cu ultrasunete. Primele avantaje ale unei platforme staţionare au fost recunoscute şi
folosite în industrie. Aceste sisteme erau produse de unele companii. Sistemele
automate au produs un sistem cunoscut ca Ultragraph 1020A. Acest sistem conţine
un bazin de scufundare, un pod şi un sistem de înregistrare pentru o printare a scanării.
Rezultanta C-scan furnizează un plan sau o vedere de ansamblu a componentei.
Scanarea componentelor a fost considerabil mai rapidă decât scanarea de contact
manuală, iar sistemul oferă o înregistrare a inspecţiei. Limitările includ dimensiunea şi
forma componentei, şi de asemenea costul sistemului.

Sistemele imersate au avansat în multe domenii începând din anii 60’. Deşi
robotica, aşa cum se ştie, nu exista, „bazinele de scufundare” furnizau anchete efective
în alte mijloace de inspecţie. Robotica actuală a permis traductorilor imersaţi să
inspecteze componente fără a fi nevoie să fie scufundaţi în apă. Sisteme complexe
permit traductorului să traverseze componenta transmiţând sunetul printr-o coloană de
apă. Computerele pot fi programate să inspecteze componente mari şi de formă
complexă, cu unul sau mai mulţi traductori de colectare a informaţiilor. Aceste
informaţii sunt apoi colectate de computer pentru evaluare, transmitere la beneficiar şi
în final sunt arhivate ca imagine care îi va menţine calitatea pentru anii care urmează.

Teoriile cantitative actuale s-au dezvoltat pentru a descrie interacţiunea

câmpurilor de interogare cu defectările. Modele care încorporează rezultatele au fost
integrate cu modele solide de descriere a geometriei părţii reale pentru stimularea
inspecţiilor practice. Instrumente asociate permit considerarea metodelor de evaluare
nedistructivă (NDE) în timpul procesului de proiectare într-o egală relaţie cu alte
discipline inginereşti referitoare la defecte. Descrierile cantitative ale performanţelor
metodelor NDE, cum ar fi probabilitatea detectării (POD), au devenit parte integrantă
a evaluării statistice a riscului. Procedurile de măsurare dezvoltate iniţial pentru metale
au fost extinse la materiale inginereşti cum ar fi materialele compozite, unde
anizotropia şi neomogenitatea au devenit probleme importante. Avansul rapid al
capacităţilor de calcul şi de digitizare au schimbat total faţa multor instrumente şi tipul
de algoritmi folosiţi în procesarea datelor rezultante. Au apărut sisteme de redare a
imaginilor de mare rezoluţie şi multiple modalităţi de măsurare pentru caracterizarea
unui defect. Interesul este în creştere nu numai pentru detectarea, caracterizarea şi
dimensionarea defectelor, ci şi în caracterizarea materialelor în care acestea apar.

14
Scopurile variază de la determinarea caracteristicilor fundamentale microstructurale
cum ar fi dimensiunea grăuntelui, porozitatea şi textura (orientarea principală a
grăuntelui), la proprietăţile materialelor referitoare la mecanismele de defectare ca
oboseala, cutremur, şi grosimea fracturii. Cum tehnologia continuă să avanseze,
avansează şi aplicaţiile ultrasunetelor. Sistemele de redare a imaginilor de mare
rezoluţie din laboratoarele actuale vor fi instrumente pentru tehnicieni în viitor.

Direcţiile viitoare ale inspecţiei cu ultrasunete

Privind în viitor, în domeniul metodelor NDE se vede un set interesant de noi

oportunităţi. Industria de apărare şi cea a energiei nucleare au jucat un rol major în
apariţia metodelor NDE. Competiţia globală crescândă a condus la schimbări
dramatice în dezvoltarea produselor şi a ciclurilor de afaceri. În acelaşi timp, uzura
infrastructurii, de la drumuri la clădiri şi avioane, prezintă un nou set de provocări de
măsurare şi monitorizare pentru ingineri ca şi pentru tehnicieni.

Printre noile aplicaţii ale NDE provenite

din aceste schimbări este accentuarea
sporită a folosirii NDE pentru a îmbunătăţi
productivitatea proceselor de fabricare.
Evaluarea nedistructivă cantitativă (QNDE)
sporeşte cantitatea de informaţie despre
modurile de defectare şi viteza cu care pot fi
obţinute informaţii şi facilitează dezvoltarea
măsurării on-line pentru controlul
procesului.

15
 Fraza „nu poţi inspecta calitatea, trebuie să o construieşti”, exemplifică concentrarea
industriei asupra evitării formării defectelor. Cu toate acestea, defectele şi necesitatea de a le
detecta, şi în timpul fabricării şi în timpul funcţionării, nu vor dispărea şi sunt necesare dezvoltări
continue a tehnicilor de detectare şi caracterizare a defectelor.

Instrumentele avansate de simulare care sunt proiectate pentru inspectare şi integrarea lor
în strategii cantitative pentru managementul duratei de viaţă vor contribui la creşterea numărului şi
tipurilor de aplicaţii inginereşti a NDE. Cu dezvoltarea NDE în aplicaţiile inginereşti, va fi necesară o
extindere a bazei de cunoştinţe a tehnicienilor care realizează evaluările. Instrumentele avansate de
simulare folosite în proiectarea inspectării pot fi folosite pentru a furniza studenţilor tehnica pentru o
mai bună înţelegere a comportării sunetului în materiale. UTSIM dezvoltat la Universitatea Statului
Iowa oferă privire asupra a ce poate fi folosit în sălile de clasă tehnice ca instrument interactiv de
laborator.

Cum globalizarea continuă, companiile vor căuta să dezvolte, chiar cu o frecvenţă crescută,
practici uniforme internaţionale. În domeniul NDE, această orientare va conduce la apariţia
standardelor, a ofertelor educaţionale mărite şi a simulărilor care pot fi comunicate electronic.

În următorii ani va fi interesant dacă NDE va continua să apară ca o disciplină inginerească

de sine stătătoare.

Propagarea undelor

Testarea cu ultrasunete se bazează pe deformările sau vibraţiile variabile în timp în materiale, care
sunt în general asociate ca acustice. Toate substanţele materiale sunt formate din atomi, care pot fi forţaţi
într-o mişcare de vibraţie în jurul poziţiei lor de echilibru. Există multe modele diferite de mişcare de vibraţie
la nivelul atomic, dar totuşi, multe dintre ele sunt irelevante pentru testarea acustică şi cu ultrasunete. Testarea
acustică se axează pe particulele care conţin mulţi atomi care se mişcă la unison pentru a produce unde
mecanice. Când un material nu este întins sau comprimat peste limitele sale elastice, particulele sale
realizează oscilaţii elastice. Când particulele unui mediu sunt deplasate din poziţia lor de echilibru, apar forţe
interne (electrostatice) de refacere. Aceste forţe elastice de refacere dintre particule, combinate cu inerţia
particulelor, conduc la mişcări oscilatorii în acel mediu.

În solide, undele sonore se pot propaga în patru moduri principale pe baza căii de oscilaţie a
particulelor. Sunetul se poate propaga ca unde longitudinale, unde tăiate, unde de suprafaţă şi în materiale
slabe, unde plate. Undele longitudinale şi tăiate, sunt cele două moduri de propagare folosite cel mai frecvent
în testările cu ultrasunete. Mişcarea particulelor responsabilă cu propagarea undelor longitudinale şi tăiate
este ilustrată mai jos.

16
 În undele longitudinale, oscilaţiile apar pe direcţie longitudinală sau direcţia de propagare a
undei. Când sunt active forţe de compresie şi dilatare în aceste unde, acestea se mai numesc unde
de presiune sau de compresie. Alteori acestea se mai numesc unde de densitate deoarece
densitatea particulelor fluctuează odată cu mişcarea lor. Undele de compresie pot fi generate în
lichide şi în solide de către o serie de mişcări de compresiune şi întindere, deoarece energia trece
prin structura atomică.

În undele transversale sau tăiate, particulele oscilează la un unghi drept sau transversal faţă
de direcţia de propagare. Undele tăiate necesită un material solid acustic pentru propagarea
efectivă, deci, nu se propagă eficient în materiale cum ar fi lichide sau gaze. Undele transversale
sunt relativ slabe în comparaţie cu cele longitudinale. De fapt, undele transversale sunt de obicei
generate în materiale folosind o parte din energia undelor longitudinale.

Moduri de propagare a undelor sonore

În aer, sunetele traversează prin compresia şi rarefierea moleculelor de aer în direcţia de

propagare. Deşi, în solide, moleculele pot suporta vibraţii în alte direcţii, sunt posibile mai multe tipuri
de unde sonore. Cum s-a menţionat anterior, undele longitudinale şi transversale sunt cel mai
adesea folosite în inspecţia cu ultrasunete. Totuşi la suprafeţe şi interfeţe, sunt posibile diferite tipuri
de vibraţii eliptice sau complexe ale particulelor fac posibile alte unde. Unele dintre aceste moduri
de undă ca undele Rayleigh şi Lamb sunt de asemenea folositoare pentru inspecţia cu ultrasunete.

Tabelul de mai jos însumează multe, dar nu toate, din modurile de undă posibile în solide:

Tipuri de unde în solide Vibraţiile particulelor

Longitudinale Paralel cu direcţia undei
Transversale Perpendicular pe direcţia undei
De suprafaţă – Rayleigh Orbită eliptică – mod simetric
Unde plate – Lamb Componentă perpendiculară pe suprafaţă (undă de extensie)
Unde plate – Love Paralel cu planul stratului, perpendicular pe direcţia undei

17
 Stoneley (unde scurse Rayleigh) Unde ghidate de-a lungul suprafeţelor interioare
Sezawa Mod antisimetric

Despre undele longitudinale şi transversale s-a discutat în paginile anterioare, deci să

aprofundăm undele plate şi de suprafaţă.

Undele de suprafaţă sau Rayleigh traversează suprafaţa unui material solid relativ compact,
penetrând până la adâncimea de o lungime de undă. Mişcarea particulei are o orbită eliptică. Undele
Rayleigh sunt folositoare deoarece suntfoarte sensibile la defecte de suprafaţă şi deoarece ele vor
urma perimetrul suprafeţei, curbele pot fi folosite să verifice suprafeţe pe care alte unde le verifică
mai greu.

Undele plate se pot propaga doar în metale foarte subţiri. Undele Lamb sunt cele mai folosite
unde plate în testările nedestructive. Undele Lamb sunt unde de vibraţie complexe care traversează
întreaga consisitenţă a materialului. Propagarea undelor Lamb depinde de densitate, proprietăţile
elastice a materialului unei componente şi ele sunt influenţate categoric de frecvenţa selectată şi
densitatea materialului. Cu undele Lamb sunt posibile mai multe tipuri de vibraţii a particulei, dar
cele mai întâlnite sunt cele simetrice şi asimetrice. Mişcarea complexă a particulelor este similară
cu orbitele eliptice pentru undele de suprafaţă.

Generarea undelor folosind traductoare piezoelectrice şi traductoare acustice

electromagnetice (EMAT) sunt tratate în următoarele secţiuni.

18