Școala Postliceală Sanitară „Virginia Henderson”

Sibiu

MODUL BIOFIZICA

REFERAT
„ REZONANTA MAGNETICA NUCLEARA – RMN”

Mitrea(Vasiu) Gabriela Claudia

19.02.2018

Prof : Ramona Chelariu

Rezonanţa magnetică nucleară (RMN)

Timp citire: 4 - 5 minute)

Fizica particulelor a jucat un rol cheie în

dezvoltarea tehnologiei care permite analize medicale detaliate
neinvazive ale organismului uman. Vorbim astăzi despre rezonanţa
magnetică nucleară (RMN) şi prezentăm un scurt istoric al dezvoltării
acestei tehnologii.
  Dispozitiv de rezonanţă magnetică nucleară (RMN)

Tehnologia medicală salvatoare de vieţi cunoscută sub denumirea de

rezonanţă magnetică nucleară (RMN) realizează imagini detaliate ale
ţesutului moale din corpul uman, eliminând aproape total nevoia
chirurgiei de explorare. Spre deosebire de razele X, poate face diferenţa
între materia cenuşie de materia albă în creier (1), ţesutul canceros de
cel necanceros şi muşchii de organe (2). De asemenea, poate să
descopere hemoragii sau indicii despre loviri.
Principiile de bază din spatele rezonanţei magnetice nucleare
(RMN) pornesc din cercetarea timpurie în fizica particulelor. Cincizeci de
ani mai târziu, tot fizica particulelor a jucat un rol important în
transpunerea aparatelor de rezonanţă magnetică nucleară (RMN) pe
piaţa comercială.

În 1937, Isidor Isaac Rabi a observat că atomii de hidrogen răspund unui

câmp magnetic puternic (3), prin indicarea aceleiaşi direcţii, ca acele
unei busole. Mai târziu, oamenii de ştiinţă au descoperit că acel câmp
acţiona asupra nucleelor atomilor, care sunt încărcate pozitiv. Când un al
doilea câmp magnetic (4), oscilând la frecvenţa potrivită, loveşte atomii,
unele nuclee de hidrogen primesc un impuls de energie şi fac o rotaţie
de 90 de grade. Când cel de-al doilea câmp magnetic este înlăturat,
nucleele se întorc la poziţia iniţială. Această realiniere are loc diferit de la
material la material, oferind oamenilor de ştiinţă o cale de a le deosebi
unele de altele (n.tr. şi astfel să deosebească muşchii de organe).

 În 1946, Edward Purcell şi Felix Bloch au determinat faptul că

intensitatea primului câmp magnetic şi frecvenţa celui de-al doilea sunt
legate de un fenomen numit de ei rezonanţă magnetică nucleară sau
RMN. Curând RMN-ul avea să fie folosit pentru a analiza natura chimică
a lichidelor şi solidelor. Datorită faptului că 55-60% din corpul uman este
apă, iar fiecare moleculă de apă conţine doi atomi de hidrogen, tehnica
ar fi ideală pentru studierea ţesutului viu.
În 1973, Paul Lauterbur a descoperit faptul că adăugând variaţie (5)
câmpului magnetic mare, se putea identifica poziţia exactă a unor atomi
de hidrogen individuali, dintr-o mostră. Paul Lauterbur a folosit această
informaţie suplimentară pentru a realiza prima imagine de rezonanţă
magnetică nucleară. Cuvântul “nuclear” a fost abandonat ulterior, pentru
a nu sugera că tehnica ar fi periculoasă datorită unor radiaţii nucleare, iar
tehnica a luat numele de imagistică cu rezonanţă magnetică. Rabi,
Purcell, Block şi Lauterbur au primit Premii Nobel în fizică pentru
contribuţiile lor la dezvoltarea acestei tehnici imagistice.
 

În 1974, exact când tehnica lui Lauterbur devenea cunoscută, Fermi

National Accelerator Laboratory (Fermilab, lângă Chicago, SUA) a
început să construiască ceea ce a devenit cel mai mare accelerator de
particule din lume, Tevatron-ul.
În mod accidental, atât Tevatron-ul, cât şi tehnologia RMI erau la puncte
majore de cotitură, amândouă având nevoie de câmpuri magnetice
foarte puternice.
Pentru a alinia atomii de hidrogen din corpul uman în timpul unei scanări
RMN este nevoie de un magnet de 3000 de ori mai puternic decât
magneţii permanenţi de pe frigiderul vostru. Dar magneţii permanenţi
mari nu sunt practici pentru că nu pot fi opriţi, sunt foarte grei şi
generează câmpuri magnetice care devin oricând instabile.
În acelaşi timp, Tevatron-ul avea nevoie de magneţi de 4000 de ori mai
puternici decât magneţii unui frigider pentru a accelera particule de-a
lungul traseului său cu lungime de 6 kilometri. Acceleratoarele
precedente foloseau magneţi făcuţi din sârmă electrică înfăşurată în
colaci cilindrici, dar aceşti electromagneţi pierd o cantitate semnificativă
de energie prin căldură, crescând astfel costul electricităţii la cote
extreme.
Soluţia, atât pentru accelerator cât şi pentru imagistică medicală
avansată, era supraconductibilitatea.
Când sunt răcite la temperaturi apropiate de zero absolut, sârmele făcute
din anumite aliaje de metale, cum ar fi niobiu-titan, permit fluxului de
curent electric să treacă liber fără să piardă căldură. Strânse într-un
colac, acestea au devenit magneţi supraconductori, o tehnologie
eficientă pe plan energetic, care deja era familiară fizicienilor. Dar în
acea perioadă nimeni nu făcea colaci de sârmă supraconductoare la
scala de care Fermilab avea nevoie pentru Tevatron, dar nici măcar pe o
scală mai mică, pentru imagistica medicală.
Companii din Canada, China şi Brazilia au vândut în mod normal aceste
aliaje de metale doar la kilogram; Fermilab a început să le cumpere la
tonă. Laboratorul a oferit materie brută fabricanţilor, împreună cu
specificaţiile pentru a obţine bucăţi lungi de sârmă perfectă. Pentru a
funcţiona corect, sârma supraconductoare trebuie încălzită, topită,
turnată în şabloane, conferindu-i-se formă prin tehnici speciale. În loc să
breveteze  aceste tehnici, Fermilab le-a făcut disponibile tuturor,
deschizând porţi atât companiilor americane, cât şi străine, pentru a
fabrica cablu supraconductor la o scală mult mai mare şi mai convenabil
financiar. Aşa au început şi magneţii supraconductori pentru aparatele
pentru RMN să se dezvolte şi acestea din urmă au devenit din ce în ce
mai accesibile. În timp ce aparatele RMI moderne costă între 1-3
milioane $, mai mult de 25.000 de astfel de aparate sunt în uz în spitale
şi corpuri medicale, iar acest număr e într-o continuă creştere.
 Care sunt principalele beneficii ale metodei?

Principalele beneficii ale RMN-ului sunt:

- evalueaza atat structura, cat si functiile organelor interne;

- imaginile tesuturilor moi identifica si caracterizeaza anomalii si
leziuni focale mai eficient decat alte metode imagistice;
- excelent in diagosticarea cancerului, a bolilor cardiovasculare,
musculare si anomalii osoase;
- e posibila identificarea anomaliilor care sunt obturate de oase sau
formatiuni tumorale;
- permite evaluarea neinvaziva a sistemului biliar si fara a injecta
substanta de contrast;
- substantele de contrast utilizate pot sa produca rareori reactii
alergice comparativ cu cele utilizate pentru examenele radiologice
clasice sau tomografie computerizata;
- se poate pune un diagnostic de Alzhemier prin difuzie;
- poate sa faca o tractografie care permite neurochirurgului sa-si
planifice operatia in asa fel incat sa indeparteze cat mai putin din
tesutul sanatos;
- la nivelul maduvei spinale poate sa faca lucruri care scapa multor
altor aparate;
- se pot detecta formatiuni tumorale la nivelul tractului digestiv, lucru
care nu se poate face cu celelelalte aparate;
- se pot descoperi formatiuni tumorale restante si se poate stabili
gradul lor de evolutie oncologica;
- evaluari ale tesutului in pericol de a face un infarct.

"Un aparat de rezonanta magnetica 3T, cel mai performant din lume
permite explorarea multor parti din corp si este superior tomografiei
computerizate.

El iti permite lucruri mult diferite fata de echipamentele de rezonanta de

1,5T. RMN-ul se poate face pentru preventie pentru ca este neiradiant",
ne spune dr. Tudor Ciprut, coordonator medical al Centrului de
Investigatii Imagistice Avansate Remedis.

Ce se intampla in timpul investigatiei?

Pentru claritatea imaginilor este important ca in timpul examinarii sa
ramai nemiscat. Medicul te va anunta prin intermediul interfonului cand te
poti misca intre scanari. In timpul examinarii, magnetul produce un
zgomot intens, care poate fi diminuat semnificativ prin purtarea unor casti
de protectie la urechi. Iar intre scanari, echipamentul nu produce zgomot.

In functie de zona analizata, investigatia poate sa dureze pana in 15

minute.

In unele cazuri este necesara administrarea unei substante de contrast

care mareste contrastul natural al organelor interne si al vaselor
sanguine permitand o vizualizare mai exacta. "Substanta de contrast de
la investigatia prin rezonanta magnetica (RMN) nu este alergica spre
deosebire de cea folosita pentru computerul tomograf. Cele mai multe
reactii alergice sunt date de substanta de contrast pe baza de iod".