UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE GEOGRAFIE, TURISM ŞI SPORT

PROGRAMUL DE STUDIU: GESTIUNEA ȘI PLANIFICAREA
TERITORIULUI ASISTATĂ DE GIS
FORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: CU FRECVENȚĂ

LUCRARE DE DISERTAȚIE

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC
Conf. univ. dr. LUMINIȚA FILIMON

ABSOLVENT
DIANA IONELA BĂICAN

ORADEA,
2021
 UNIVERSITATEA DIN ORADEA
FACULTATEA DE GEOGRAFIE, TURISM ŞI SPORT
PROGRAMUL DE STUDIU: GESTIUNEA ȘI PLANIFICAREA
TERITORIULUI ASISTATĂ DE GIS
FORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: ZI

POLITICA URBANĂ EUROPEANĂ ȘI DEZVOLTAREA

LOCALĂ DURABILĂ.

STUDIU DE CAZ: MUNICIPIUL ORADEA

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC
Conf. univ. dr. LUMINIȚA FILIMON

ABSOLVENT
DIANA IONELA BĂICAN

ORADEA,
2021
 CUPRINS

INTRODUCERE ............................................................................................................................. 4
I. ISTORICUL POLITICII TERITORIALE EUROPENE ............................................................... 6
I.1. Istoricul ideii de Uniunea Europeană ...................................................................................... 6
I.2. Momente cheie în evoluția Uniunii Europene ....................................................................... 10
II. INSTITUŢIILE EUROPENE ŞI COMPETENŢELE ACESTORA ........................................... 22
III. POLITICILE TERITORIALE EUROPENE ŞI INSTRUMENTELE ACESTORA .................. 32
III.1. Fondurile structurale și de investiții europene .................................................................... 36
III.2. Politica de dezvoltare regională ......................................................................................... 41
III.3. Politica Urbană .................................................................................................................. 50
IV. POLITICA DE DEZVOLTARE REGIONALĂ SI POLITICA URBANA ÎN ROMÂNIA ...... 54
V. STUDIU DE CAZ: MUNICIPIUL ORADEA ........................................................................... 63
CONCLUZII ................................................................................................................................. 77
BIBLIOGRAFIE ........................................................................................................................... 79

3
 INTRODUCERE

Uniunea Europeană este o organizație bazată pe un parteneriat de natură economică și

politică între mai multe țări din cadrul Europei, devenind de-a lungul istoriei, unul dintre cele mai
reprezentative exemple de integrare politică voluntară, în principiu datorită scopului pentru care a
fost creată, și anume menținerea păcii în Europa și asigurarea dezvoltării economice la nivelul
statelor membre.

Având o structură organizațională foarte complexă, sub incidența Uniunii Europene intră mai
multe domenii de acțiune, domenii ce sunt finanțate prin intermediul politicilor teritoriale, care
vizează atât domenii ce țin de organizarea internă, ca ocuparea forței de muncă, dezvoltarea
sustenabilă, dezvoltarea economică a statelor membre, cât și domenii externe, ce pun accent pe o
mai bună cooperare între statele membre, spre exemplu politica externă, de securitate și apărare.

Principala politică de investiții de la nivelul Uniunii Europene este politica de dezvoltare

regională, politică ce vine în completarea celorlalte politici ale UE, având astfel un impact puternic
în mai multe domenii ce vizează dezvoltarea economică.

De asemenea, politica de dezvoltare regional face si obiectivul în jurul căruia gravitează

acestă lucrare, în condițiile în care, încă din momentul constituirii Uniunii Europene, unul dintre
obiectivele fundamentale a fost reducerea diferențelor privind gradul de dezvoltare economică dintre
regiuni și state membre.

Lucrarea de față, intitulată Politica urbană europeană și dezvoltarea locală durabilă. Studiu
de caz: Muicipiul Oradea, reprezintă o scurtă analiză asupra modului în care funcționează Uniunea
Europeană, accentul fiind pus pe gestionarea și repartizarea bugetului propriu prin intermediul
politicilor teritoriale. Această analiză presupune o abordare dinspre general spre particular, pornind
de la constituirea bugetului Uniunii Europene și alocarea acestuia prin intermediul fondurilor
structurale la nivel de state membre, urmând analizarea resurselor financiare la nivel național și
local, în cadrul Municipiului Oradea.

Primul capitol prezintă succint evoluția în timp a Uniunii Europene, pornind de la momentul
constituirii acesteia, până în prezent, cu accent pe momentele cheie ce au contribuit la formarea
organizației care a devenit astăzi.
4
 Capitolul al II-lea prezintă organizarea și funcționarea internă a Uniunii Europene, prin
realizarea unei radiografii asupra celor șapte instituții centrale, vizând modul de funcționare, apariția
și evoluția în timp a acestora, întrucât acestea se constituie fundamental a tot ceea ce presupune buna
funcționare a UE.

Conținutul capitolului al III-lea vizează politicile teritoriale existente la nivelul Uniunii

Europene, prezentând în prima parte fondurile structurale și de investiții europene, fonduri prin
intermediul cărora se gestionează resursele financiare existente la nivelul UE.

Cea mai mare parte a conținutului capitolului trei este dedicată politicii de dezvoltare
regională, a modului în care sunt gestionate cele trei fonduri structurale care sprijină politica în
cauză, precum și a analizei distribuției resurselor financiare eferente politicii de coeziune în ultimele
două perioade de finanțare.

Întrucât arealele urbane reprezintă baza în ceea ce privește dezvoltarea economică și

reducerea disparităților la nivel de state membre, ultima parte a acestui capitol vizează o scurtă
analiză asupra ceea ce înseamnă politica urbană de la nivelul UE.

Capitolul IV este focusat pe tot ceea ce înseamnă politica de dezvoltare regională pentru
România, analizând contextual în care a fost adoptată și implementată, precum și distribuția
resurselor financiare aferente politicii de coeziune prin intermediul fondurilor structurale în cadrul
ultimelor două perioade de finanțare.

Capitolul V este focusat pe analiza asupra Municipiului Oradea din punct de vedere al
absorbției resurselor financiare aferente fondurilor structurale din cadrul politicii de coeziune în
ultimele două perioade de finanțare, acesta fiind unul dintre orașele din România în cadrul căruia
impactul politicii regionale este foarte vizibil.

5
 I. ISTORICUL POLITICII TERITORIALE EUROPENE

I.1. Istoricul ideii de Uniunea Europeană

Conform site-ului oficial al Uniunii Europene, https://europa.eu, aceasta este definită drept o
uniune economică și politică unică în lume, care reunește 27 de țări europene (Fig.1), însă, trebuie
menționat faptul că, organizația care astăzi a devenit Uniunea Europeană este rezultatul unor serii de
negocieri politice începute în urmă cu mai bine de 50 ani.

Fig.1. Statele membre UE

Sursa datelor: https://europa.eu/european-union/about-eu/countries_ro
Sursa layer: https://www.eea.europa.eu/data-and-maps/data/eea-countries-for-analysis-1/gis-
data/europe-countries-shapefile

6
 Ideea europeană, conceptul ce stă la baza apariției Uniunii Europene, și presupune
cooperarea economică a statelor europene, își are originile în Evul Mediu, însă ea a luat forme
concrete deabia după cel de-al Doilea Război Mondial, când au fost îndeplinte condițiile economice
și politice pentru un asemenea demers ( Rusu, Goring, 2009, 9), în acest sens, este cunoscut faptul
că, sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial a avut consecințe majore asupra statelor europene, la
momentul respectiv economia Europei fiind distrusă aproape în întregime.

În condițiile în care, la sfârșitul războiului mondial dintre 1939-1945, Europa se rupea în

două, pe de-o parte, cea Occidentală, si, de cealaltă parte, cea comunistă (Bărbulescu, 2008, 33),
cu alte cuvinte, Europa se afla în centrul confruntărilor politice a celor două superputeri, respectiv
Statele Unite ale Americii și URSS, confruntări ce s-au derulat pe frontul așa-numitului Război
Rece, politicienii vremii încearcă să redreseze situațiile conflictuale, aceasta deorece, reorganizarea
Europei devenea o necesitate de supraviețuire, iar singura șansă era aceea de a consolida cooperarea
economică și politică dintre statele europene.

Printre politicienii vremii care și-au pus amprenta asupra ideii de unitate europeană, se
numără și premierul britanic Winston Churchill, a cărui discurs din 19 septembrie 1946 de la Zürich
(Rusu, Goring, 2009, 9), s-a constituit un punct de referință în ceea ce privește geneza Uniunii
Europene. El a fost unul dintre cei care au propus pentru prima dată crearea „Statelor Unite ale
Europei” (https://europa.eu), starea în care desfăşurarea celui de-al Doilea Război Mondial a lăsat
Europa, îl determină să considere unificarea Europei singura soluţie pentru a face faţă pericolului
izbucnirii unui nou conflict.

În cadrul discursului său, Churchill descrie situația dramatică în care a ajuns Europa după
încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, singura soluție care ar permite redresarea acestei
situații critice fiind unificarea și cooperarea statelor europene: Vreau să vă vorbesc de tragedia
Europei [...]. Dar, există un remediu pentru toate acestea [...].Trebuie să edificăm un fel de State
Unite ale Europei [...] Pentru a atinge acest obiectiv trebuie ca milioane de familii să colaboreze cu
buna știință și să fie animate de credința necesară [...]. Dacă vrem să salvăm Europa dintr-o
mizerie de nedescris, trebuie să facem loc credinței în familia europeană și să uităm toate nebuniile
și crimele trecutului[ ...]. Primul pas în re-crearea familiei europene trebuie să fie parteneriatul
dintre Franţa şi Germania [...]. Nu se poate concepe renașterea Europei fără o Franță puternică
spiritual și o Germanie puternică spiritual. Dacă vrem să ducem la bun sfârșit opera de construcție
a Statelor Unite ale Europei, structura lor va trebui concepută în așa fel încât puterea materială a
7
fiecărui stat să nu joace decât un rol secundar. Statele mici vor conta ca și statele mari și se va
asigura respectul prin contribuția lor la cauza comună [...]. Vreau să concluzionez. Trebuie ca
scopul nostru permanent să fie creșterea și întărirea forței Organizației Națiunilor Unite. Trebuie
să creem familia europeană dotând-o cu o structură regională plasată sub această organizație
mondială și această familie se va putea numi atunci Statele Unite ale Europei. Primul pas concret
pe această cale este constituirea unui Consiliu european. Dacă, la început, toate statele europene,
în ansamblu, nu vor sau nu pot să adere la Uniunea Europeană, va trebui totuși să reunim statele
care doresc și care pot[...].Europa să reînvie! (https://qualitrainer.eu/discursul-lui-churchill).

Datorită faptului că, efectele războiului au avut consecințe majore asupra economiei Europei,
primele eforturi de cooperare la nivel european vin odată ce SUA prezintă ,,Planul de Recostrucție
Europeană’’ sau ,,Planul Marshall’’ (Bărbulescu, 2008, 37).

Acesta a fost elaborat de ministrul de externe George Marshall în anul 1947, obligând
statele europene să decidă în comun asupra modului de împărțire a mijloacelor financiare (Rusu,
Goring, 2009, 10).

Prin intermediul Planului Marshall, SUA a acordat Europei un ajutor în valoare de

aproiximativ 12,5 miliarde de dolari între 1948 și 1951, a cărui distribuire era coordonată de
Organizația pentru Cooperare Economică Europeană, o instituție înființată în 1948, cu sediul la
Paris (McCormick, 2006,82).

Astfel, faptul că SUA intervine în economia Europei de după război prin ajutorul financiar
privind reconstrucția economică, statele europene au trebuit, pentru prima dată să coopereze și să
acționeze împreună ca o unitate economică omogenă.

În ciuda sprijinului economic acordat de Statelor Unite ale Americii, prin intermediul
Planului de Reconstrucție Europeană, în continuare Europa are nevoie de unitate și cooperare
interstatală, motiv pentru care, oamenii politici ai vremii încearcă consolidarea procesului de
integrare europeană.

Un impuls puternic în acest sens vine odată cu prezentarea Planului Schuman, de către
ministrul de externe francez Robert Schuman la 9 mai 1950, plan conceput și elaborat de către Jean
Jean Monnet, comisar al Planului de modernizare și dezvoltare economică (Bărbulescu, 2008, 40).

8
 Pornind de la ideea că, Europa nu se va realiza dintr-odată și nici nu va fi o construcție
completă; se va face prin realizări concrete, creând la început o solidaritate de fapt (Bărbulescu,
2008, 41), promotorii Planului Schuman propun o colaborare pe plan economic prin înființarea unei
piețe comune a cărbunelui și oțelului, condusă de o organizație supranațională.

Potrivit noii conceptii, cea a integrării, se dorea realizarea unei solidarități sectoriale, în
special în domeniul economic, în defavoarea unificării politice (Fuerea, 2011, 15), cu alte cuvinte,
Planul Schuman nu avea doar interese de natură economică la adresa Europei, acesta era conceput
ca un prim pas în direcția dezvoltării și formării unei organizații a statelor europene.

Ideea prezentată în cadrul planului Schuman a atras atenția mai multor state europene, în
consecință, planul a fost acceptat de Franța, Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg (Rusu,
Goring, 2009, 11), astfel, prin intermediul Planului Schuman, se crează prima Comunitate
Europeană, și anume Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, acest moment fiind punctul
de plecare pentru ceea ce cunoaștem astăzi drept Uniunea Europeană.

Concluzionând, se poate afirma faptul că, anul 1950, când Robert Schuman, prin intermediul
planului omonim, a propus o cooperare mai strânsă între statele europene, este pilonul care a stat la
baza formării Uniunii Europene de astăzi, acest an se constituie în începutul procesului de integrare
europeană.

9
I.2. Momente cheie în evoluția Uniunii Europene

Numele Data Data

tratatului semnării intrării în Obiectiv principal
vigoare
Înființarea Comunității Europene a Cărbunelui și
Oțelului (CECO), care să creeze o relație de
interdependență între industriile cărbunelui și
Tratatul de la 18 aprilie 23 iulie oțelului pentru ca nicio țară să nu își mai poată
Paris 1951 1952 mobiliza forțele armate fără știrea celorlalte.

Tratatele de 25 martie 1 ianuarie Înființarea Comunității Economice Europene (CEE)

la Roma 1957 1958 și a Comunității Europene a Energiei Atomice
(EURATOM).
Să simplifice cadrul instituțional European prin
Tratatul de la 8 aprilie 1 iulie crearea unei singure Comisii și a unui singur
Bruxelles 1965 1967 Consiliu pentru toate cele trei Comunități Europene
(Tratatul de (CEE, EURATOM, CECO).
fuziune)
17
februarie
1986 Să reformeze instituțiile în vederea aderării
Actul Unic (Luxembu 1 iulie Portugaliei și Spaniei și să accelereze procesul de
European rg) / 28 1987 luare a deciziilor în contextul pregătirilor pentru
februarie crearea pieței unice.
1986
(Haga)
Să pregătească realizarea uniunii monetare europene
și să introducă elemente ale uniunii politice.
Tratatul de la 1
Maastricht 7 februarie noiembrie Crearea Uniunii Europene și introducerea procedurii
1992 1993 de codecizie care îi conferă Parlamentului un rol mai
important în procesul decizional.
2 1 mai Să reformeze instituțiile UE în pregătirea extinderii
Tratatul de la octombrie 1999 către noi state membre.
Amsterdam 1997
26 1 Să reformeze instituțiile pentru ca UE să poată
Tratatul de la februarie februarie funcționa eficient și după extinderea până la 25 de
Nisa 2001 2003 state membre.
13 1 Să transforme UE într-o entitate mai democratică,
Tratatul de la decembrie decembrie mai eficientă și mai aptă să abordeze, la unison,
Lisabona 2007 2009 probleme globale, cum ar fi schimbările climatice.
Tabel.1. Tratatele Fundamentale ale Uniunii Europene
Sursa datelor: https://europa.eu/european-union/law/treaties_ro

10
 Ceea ce cunoaștem în prezent drept Uniunea Europeană, reprezintă rezultatul a decenii de
tratate și negocieri între statele europene, purtate pe fondul unificării și reîntregirii economice a
Europei după cel de-al Doilea Război Mondial, astfel statele europene au început procesul de
cooperare la nivel internațional în vederea solidificării unui sistem instituțional comun.
Bazele procesului de integrare europeană, au fost puse în anul 1950, odată cu prezentarea
Planului Schuman (Bărbulescu, 2008, 40), plan ce a stat la baza apariției actualei structuri a Uniunii
Europene, prin faptul că, pornindu-se de la ideea prezentată de Schuman, s-a creat prima Comunitate
Europeană, și anume Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului.
Ideea prezentată de Schuman a fost concretizată prin semnarea, pentru o perioadă de 50 ani
Tratatului de la Paris, sau altfel spus a Tratatului de Constituire a Comunității Europene
a Cărbunelui și Oțelului , între cele șase țări fondatoare: Franța, Germania, Italia, Belgia, Olanda,
Luxemburg, la data de 18 aprilie 1951, cu intrarea în vigoare a acestuia la 23 iulie 1952 (Rusu,
Goring, 2009, 11).
Odată cu instituirea Tratatului de la Paris, s-a pus pentru prima dată problema creării unei
piețe comune a cărbunelui și oțelului, ceea ce a permis libera circulație a mărfurilor.
Astfel, relațiile de cooperare interguvernamentală între statele membre au fost fundamenate
prin crearea unui nou sistem instituțional.
Acesta presupunea faptul că, fiecare stat membru va ceda benevol o serie de competențe
decizionale instituțiilor nou create, acestora revenindu-le obligația de a asigura furnizarea echilibrată
a cărbunelui și oțelului pe piață.
Cele patru instituții prevăzute în Tratatul de la Paris, instituții care stau și în prezent la baza
Uniunii Europene, sunt:
 Înalta Autoritate: instituție cu caracter executiv, alcătuită din nouă membrii
desemnați de guvernele statelor membre, având responsabilitatea de a administra
piața comună a cărbunelui și oțelului;
 Adunarea Comună: alcătuită din membrii desemnați de către parlamentele
naționale, având responsabilitatea de a supraveghea modul de funcționare a Înaltei
Autorități;
 Consiliul de Miniștri: alcătuit din câte un reprezentant desemnat de fiecare guvern al
statelor membre, având rol consultativ;
 Curtea de Justiție: instituție juridică ce avea drept scop principal asigurarea
respectării și aplicării corecte a tratatului (Ispas, 2011, 6).

11
 Cu toate că, Tratatul de la Paris reprezintă un punct de plecare în direcția colaborării statelor
europene, devenind un șablon pentru tratatele următoare, acesta avea un caracter experimental,
dovadă în acest sens fiind acțiunea nereușită de extindere a integrării europene prin crearea
Comunității Europene de Apărare și a Comunității Politice Europene.
La inițiativa de creare a comunităților menționate anterior s-a ajuns datorită presiunii
americanilor și războiului din Coreea (Bărbulescu, 2008, 45), iar datorită faptului că membrii
CECO și restul statelor europene se aflau în plin proces de reconstrucție economică, prin
Comunitatea de Apărare Europeană (CAE) s-a urmărit crearea unei comunități formate din Belgia,
Olanda, Luxemburg, Germania, Franța, Italia, care urma să dispună de o armată europeană, sub
autoritatea unui Minister European al Apărării (Rusu, Goring, 2009, 12).
Prin prisma faptului că, aducerea forței armate a celor șase state sub un numitor comun era
un proces dificil, Comunitatea Europeană de Apărare a rămas doar la stadiul de proiect, asemenea
Comunității Politice Europene.
În ideea consolidării relației de colaborare dintre statele europene și realizarea unei piețe
comune în cât mai multe sectoare economice, câțiva ani mai târziu de la fomarea CECO, statele
membre au decis crearea a două noi Comunități Europene.
În acest sens, la 25 martie 1957, la Roma, au fost semnate două tratate,instituind, pe de-o
parte, Comunitatea Economică Europeană (CEE) și, pe de altă parte, Comunitatea Europeană a
Energiei Atomice (CEEA sau EURATOM). Tratatele au fost încheiate pentru o durată nelimitată și
au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958 (Fuerea, 2011, 36).
La modul simplist, scopul Comunităților Europene era de a stabili o legătură cât mai strânsă
între statele membre CECO în scopul progresului economic, progres realizat în principiu prin
intermediul comerțului.
Pornind de la acest principiu, se poate afirma faptul că, scopul principal al CEE era, ca și în
cadrul CECO, crearea unei piețe comune care să permită o mai bună colaborare între state, însă de
această dată vorbim despre aplicarea acestui concept la o scară mai largă, pentru a îngloba cât mai
multe domenii.
Bărbulescu, 2008, scoate în evidență cei patru piloni ce stau la baza noțiunii de piață comună,
respectiv:
 libera circulație a bunurilor în regim de concurență liberă și loială;
 libera circulație a mărfurilor și serviciilor;

12
  libera circulație a capitalurilor;
 libertatea cetățenilor Comunității de a se stabili în oricare dintre statele acesteia
(Bărbulescu, 2008, 47).
În condițiile în care, energia nucleară reprezintă o sursă foarte importantă de energie, nu doar la
nivel european, ci și global, prin intermediul EURATOM s-a dorit promovarea utilizării energiei
nucleare în scopuri pașnice, și implicit dezvoltarea unei puternice industrii nucleare.
Pe fondul dezvoltării economice și a fundamentării relațiilor de colaborare dintre statele
europene, s-au constituit cele trei Comunități Europene, ce stau la baza Uniunii Europene:
Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO), Comunitatea Economică Europeană
(CEE), Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (EURATOM).
Pentru ca aceste două Comunități nou create să poată funcționa, fiecăreia i s-a atribuit un sistem
instituțional propriu, fiecare având comisie, consiliu și adunare parmalentară, precum și propria
curte de justiție (Bărbulescu, 2008, 48).
Dat fiind faptul că, cele trei comunități europene aveau la bază aceeiași actori instituționali și
aceleați obiective economice, pentru o funcționare mai eficientă și mai omogenă a acestora, câțiva
ani mai târziu s-a decis fuzionarea acestor instituții și crearea unui cadru instituțional comun pentru
toate cele trei comunități.
În acest sens, a fost semnat Tratatul de Fuziune din 8 aprilie 1965, prin care s-a produs
contopirea instituțiilor CECO, CEEA și CEE. Toate cele trei organizații au dobândit astfel o
singură Comisie, același Consiliu, același Parlament și o Curte de Justiție unică. Tratatul a intrat
în vigoare la 1 iulie 1967 (Rusu, Goring, 2009, 14).
Trebuie subliniat faptul că, ideea de fuziune s-a produs doar la nivel instituțional, în vederea
realizării unei administrații comune, cele trei Comunități Europene rămânând distincte din punct de
vedere funcțional.
Odată fundamentate bazele sistemului instituțional al Comunităților Europene, în perioada ce
urmează, acestea se vor confrunta cu o serie de etape de extindere succesive , proces care și în
prezent se află în continuă evoluție. Prin urmare, prima extindere teritorială a Comunităților
Europene s-a produs în anul 1973, când au aderat Danemarca, Irlanda și Marea Britanie, aceasta
din urmă retrăgându-se la 31 ianuarie 2020 (https://europa.eu/european-union/about-
eu/countries_ro).

13
 A doua etapă de extindere teritorială a Comunităților a inclus o serie de state din sudul Europei,
respectiv: Grecia, care a aderat în anul 1981, și Spania și Portugalia, ce au aderat ulterior, în anul
1986 (https://europa.eu/european-union/about-eu/countries_ro).

Pornind de la realitatea conform căreia, Comunitățile Europene, au devenit, în primii 30 ani de

existență, unele dintre cele mai mari entități economice din lume (Rusu, Goring, 2009, 17), și faptul
că tot mai multe state europene își exprimă dorința de a face parte din rândul acestor Comunități,
membrii actuali au simțit nevoia aplicării unor importante schimbări la nivel instituțional.
Noile schimbări au fost cuprinse în Actul Unic European (AUE), semnat la Luxemburg la 17
februarie și la Haga la 28 februarie 1986 și a intrat în vigoare la 1 iulie 1987 (Ispas, 2011, 9).
Datorită faptului că, Actul Unic European a revizuit tratatele de la Roma, se poate afirma faptul
că, acesta reprezintă până la momentul actual cea mai importantă modificare a tratatelor fondatoare
ale Comunităților Europene.
La o scurtă analiză asupra preambulului AUE, se pot aprecia scopurile fundamentale ale
tratatului în cauză, fiind subliniată ideea conform căreia, cooperarea în domeniul politicii externe
între statele semnatare este esențială în vederea integrării și uniunii europene.
Deasemenea, tratatul susține promovarea democrației, apărarea drepturilor omului și integrarea
economică pe baza cooperării politice, fapt ce este subliniat încă din primul articol al tratatului:
Comunităţile Europene şi cooperarea politică europeană au drept obiectiv să contribuie împreună
la realizarea unui progres concret către unitatea europeană (Art. 1, AUE)
Paralel cu relansarea ideii de intagrare europeană, AUE dorește trecerea de la ceea ce cunoaștem
până în prezent drept piața comună, la piață internă, concept nou ce cuprinde un spaţiu fără
frontiere interne, în care libera circulaţie a mărfurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalurilor (Art.
13 AUE).
Preambulul tratatului aduce în prim plan obiectivele principale care au dus la revizuirea
tratatelor inițiale, și anume: îmbunătățirea situației economice și sociale prin aprofundarea
politicilor comune și prin urmărirea de noi obiective, asigurând o funcționare mai bună a
Comunităților.
Bazele Uniunii Europene au fost puse prin Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE),
cunoscut și sub numele de Tratatul de la Maastricht, semant la 7 februarie 1992, intrând în vigoare
la 1 noiembrie 1993 (Fuerea, 2011, 56).

14
 TUE este considerat tratatul de constituire a Uniunii Europene, prin prisma faptului că, pornind
de la baza reprezentată de acquis-ul comunitar, reunește cele trei Comunități sub acelaș numitor,
fiind pentru prima dată când statele semnatare întroduc și folosesc conceptul de „Uniune
Europeană”: prin prezentul tratat, Înaltele Părți Contractante instituie între ele o Uniune
Europeană, denumită în continuare „Uniune” (Art.1, TUE).
Tratatul de la Maastricht a instituit o nouă etapă în ceea ce privește procesul de unificare
politică de la nivelul Europei, acesta se autodefinește ca o nouă etapă în procesul de creare a unei
uniuni tot mai profunde între popoarele Europei, în cadrul căreia deciziile se iau cu respectarea
deplină a principiului transparenței și cât mai aproape cu putință de cetățeni (Art.1, TUE).
Motivul pentru care Tratatul de la Maastricht este considerat momentul zero în ceea ce
privește construcția Uniunii Europene, este reprezentat în principiu de faptul că, prin acest tratat au
fost introduse o serie de elemente inovatoare, elemente ce au dus la modificarea semnificativă a
cadrului instituțional existent datorită introducerii unor noi concepte, noi politici
interguvernamentale menite să ofere noi forme de cooperare între guvernele statelor membre, spre
exemplu: Politica Externă și de Securitate Comună sau Colaborarea la nivelul Justiției și Afacerilor
Interne.
Aceste concepte sunt prezentate încă din preambulul tratatului, unde se punctează dorința
statelor semnatare de a pune în aplicare o politică externă și de securitate comună, inclusiv
definirea treptată a unei politici de apărare comune, care ar putea conduce la o apărare comună
[…] consolidând astfel identitatea Europei și independența acesteia în vederea promovării păcii,
securității și progresului în Europa și în întreaga lume.
Toate acestea au dus la conturarea celor trei piloni ai Uniunii Europene, piloni ce în prezent
stau la baza a tot ceea ce înseamnă funcționarea acestei instituții, aceștia fiind (Fig.2):
 cele trei Comunități Europene și acquis-ul comunitar;
 Politica Externă și de Securitate Comună;
 Cooperare în domeniul Justiției și Afacerilor Interne (Ispas, 2011, 12).

15
 Fig.2. Pilonii fundamentali ai Uniunii Europene
Sursa datelor: Ispas, 2011, 12

Pentru a aduce în lumină faptul că, Uniunea Europeană este o organizație cu scop principal
economic, statele membre au drept obiective principale consolidarea economiilor naționale,
asigurarea convergenței acestora, precum și stabilirea unei uniuni economice și monetare care
presupune […] o monedă unică și stabilă, lucru subliniat încă din preambulul tratatului, crearea unei
uniuni economice și monetare constituindu-se un factor esențial în procesul de integrare europeană,
uniunea instituie o uniune economică și monetară a cărei monedă este euro ( Art.3, Alin.4, TUE).
De asemenea, pentru a promova progresul economic, prin Tratatul de la Maastricht se
introduc noi politici comune ale Uniunii Europene, respectiv: politica socială, politica de mediu,
coeziunea economică, teritorială și socială, dezvoltarea durabilă.
Prin articolul 9 din TUE este introdus conceptul de „cetățenie europeană”, ceea ce presupune
faptul că: cetățean al Uniunii este orice persoană care are cetățenia unui stat membru, deasemenea
articolul în cauză subliniază și faptul că cetățenia Uniunii nu înlocuiește cetățenia națională, ci se
adaugă acesteia. Acest nou concept oferă tuturor cetățenilor membri UE dreptul de a se deplasa
liber, precum și de a-și stabili reședința în orice stat membru.
După întrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht, s-a produs o nouă extindere teritorială
a Uniunii Europene, astfel că, în anul 1955, Austria, Finlanda și Suedia devin state membre
(https://europa.eu/european-union/about-eu/countries_ro).
Dat fiind Faptul că, numărul statelor membre se afla în continuă expansiune, au fost necesare
noi modificări asupra acquisului comunitar, astfel, la data de 2 octombrie 1997 este semnat Tratatul
de la Amsterdam[…], tratat ce a intrat în vigoare la 1 mai 1999 (Rusu, Goring, 2009, 22).

16
 Prin intermediul Tratatului de la Amsterdam sunt definite noi obiective, rolul cetățeanului
este sporit, iar caracterul democratic al instituțiilor este consolidat (Fuerea, 2011, 59), toate aceste
măsuri privind reforma instituțională fiind necesare în vederea realizării continuității procesului de
extindere a Uniunii Europene, motiv pentru care, Tratatul de la Maastricht a avut nevoie de o
actualizare.
În vederea realizării reformelor instituţionale necesare procesului de extindere a Uniunii
Europene, în contextul în care tot mai multe state europene își depun candidatura de aderare, la 26
februarie 2001 a fost semnat Tratatul de la Nisa, acesta intrând în vigoare la 1 februarie 2003
((Rusu, Goring, 2009, 23).
Tratatul de la Nisa reprezintă o nouă etapă în ceea ce privește caracterul evolutiv al
construcției Uniunii Europene, aderarea de noi state generând nevoia de reformă și perfecționare a
sistemului instituțional deja existent, în vederea unei funcționări mai eficiente.
În acest sens, axele prioritare ale Tratatului de la Nisa s-au constituit a fi:
 modificarea Tratatului de la Maastricht în vedereadezvoltării şi consolidării politicii
externe şi de securitate comune;
 dezvoltarea cooperării judiciare;
 redefinirea sistemului de vot în Consiliul Uniunii Europene;
 sporirea componenței Parlamentului European;
 desemnarea Bruxelles-ului drept loc al reuniunilor oficiale ale Consiliului European
(https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=LEGISSUM:xy0012&from=RO).
Reformele insituționale generate de Tratatul de la Nisa au avut drept scop pregărirea Uniunii
Europene pentru cea mai amplă extindere a sa, 10 state europene au aderat în anul 2004: Cipru,
Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Slovenia, Slovacia, urmând ca în anul
2007 să se mai alăture două state, respectiv România și Bulgaria, iar în 2013, Croația
(https://europa.eu/european-union/about-eu/countries_ro).
Întrucât, până în acest moment, Uniunea Europeană s-a extins considerabil, procesul de
reformă instituţională a fost relansat în vederea transformării Uniunii Europene într-o entitate mult
mai eficientă din punct de vedere funcţional. Această reformă privind viitorul Europei s-a
materializat prin Tratatul de la Lisabona, semnat de statele membre la data de 13 decembrie 2007, și
a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009 (https://europa.eu/european-union/law/treaties_ro).

17
 Tratatul de la Lisabona, cunoscut şi sub denumirea de Tratatul de modificare a Tratatului
privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunităților Europene de înscrie în
seria tratatelor reformatoare ce au vizat Uniunea Europeană, având ca scop explicit transformarea
ei într-o structură flexibilă (Ispas, 2011, 20).
Prin urmare, la modul simplist Tratatul de la Lisabona este un tratat reformator, elaborat ca
urmare a necesităţii asigurării unei bune funcţionări a instituţiilor construcţiei europene, în condiţiile
extinderii sale cu noi membri.
Printre reformele majore introduse prin intermediul acestui nou tratat, se numără faptul că,
acesta a modificat cele două tratate fundamentale ce stau la baza Uniunii Europene, şi anume:
Tratatul privind Uniunea Europeană şi Tratatul de instituire a Comunităţii Europene (Tratatul de la
Roma), acesta din urmă fiind redemunit Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE)
(https://op.europa.eu/webpub/com/abc-of-eu-law/ro).
În continuare, structura tratatelor menţionate este deasemenea reformulată, astfel că, Tratatul
privind Uniunea Europeană (TUE), reflectă cadrul general al Uniunii şi principiile sale, incluzând,
de asemenea, şi dispoziţiile specifice privind politica externă şi de securitate comună a UE, iar
Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) cuprinde regulile şi modalităţile concrete
de funcţionare a UE, transpunând în practică elementele de principiu descrise în cadrul TUE. De
asemenea, TFUE va detalia politicile Uniunii, cu excepţia politicii externe şi de securitate comună
(https://www.mae.ro/sites/default/files/file/2009.11.21_brosura_tratatul_lisabona.pdf).
În prezent, conform site-ului oficial al Uniunii Europene, secţiunea tratate, https://eur-
lex.europa.eu/collection/eu-law/treaties/treaties-force.html, tratatele în vigoare sunt: Tratatul
privind Uniunea Europeană (TUE); Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE);
Tratatulul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice; Carta drepturilor fundamentale
a Uniunii Europene.
Totodată, conform articolului 6, aliniatul 1 din TUE, Cărţii drepturilor fundamentale a
Uniunii Europene îi este conferită valoare juridică asemenea tratatelor: Uniunea recunoaște
drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene
din 7 decembrie 2000, astfel cum a fost adaptată la 12 decembrie 2007, la Strasbourg, care are
aceeași valoare juridică cu cea a tratatelor.

18
 De asemenea, conform articolului 1 din TUE, se clarifică faptul că, atât TUE cât şi TFUE au
caracter juridic, după cum urmează:Uniunea se întemeiază pe prezentul tratat și pe Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene (denumite în continuare „tratatele”). Aceste două tratate au aceeași
valoare juridică. Uniunea se substituie Comunității Europene și îi succedă acesteia.
La baza Uniunii Europene stau o serie de idei şi valori fundamentale, recunoscute şi
respectate de către statele membre şi transpuse în practică prin intermediul instituţiilor cu character
executiv. Valorile în cauză sunt cuprinse şi prezentate în cadrul TUE, astfel Uniunea se întemeiază
pe valorile respectării demnităţii uname, libertăţii, democraţiei, egalităţii, egalităţii, statului de
drept, precum şi pe respectarea drepturilor omului, inclusive drepturilor persoanelor care aparţin
minorităţilor. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o sicietate caracterizată prin
plurarism, nediscriminare, toleranţă, justiţie, solidaritate şi egalitate între bărbaţi şi femei (Art.2,
TUE).
Aşa cum este stipulat şi în TUE, statul de drept reprezintă una dintre valorile fundamentale
ale Uniunii Europene, ceea ce presupune faptul că, toate măsurile şi deciziile luate la nivelul
acesteia, se bazează şi derivă din tratatele adoptate de către statele membre. Toate aceste tratate sunt
sau au fost modificate în scopul unei mai bune cooperări pe diferite domenii între statele membre,
precum şi pentru a asigura cadrul instituţional propice în vederea extinderii Uniunii Europene şi
creşterea şi consolidarea eficienţei din punct de vedere funcţional.
Tot în cadrul TUE sunt prezentate obiectivele după care se ghidează Uniunea Europeană,
acestea fiind cuprinse în cadrul articolului 3. Astfel, pornind de la promovarea păcii la nivelul
statelor Europei, acesta fiind în fond şi punctul de plecare în direcţia realizării unei uniuni încă din
urmă cu aproape 70 ani, Uniunea Europeană îşi propune crearea unui spațiu de libertate, securitate
și justiție, fără frontiere interne, în interiorul căruia este asigurată libera circulație a persoanelor
(Art. 3, Alin.1, TUE).
Consolidarea păcii la nivelul statelor europene s-a realizat odată cu extinderea Uniunii la
nivel teritorial, astfel, această construcţie devenind tot mai solidă pe măsură ce noi state au aderat.
În acest sens, într-un interval de aproape 70 ani, Uniunea Europeană s-a confruntat cu şapte
perioade de extindere (Tabel 2), extinderi ce au dus la fundamentarea păcii în Europa şi totodată la
reconstrucţia acesteia din punct de vedere economic.

19
 Anul aderării Țări

1958 Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg,

Olanda
1973 Danemarca, Irlanda, Marea Britanie

1981 Grecia

1987 Portugalia, Spania

1995 Austria, Finlanda, Suedia

2004 Cipru, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Malta,

Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria
2007 România, Bulgaria

2013 Croația

Tabel 2. Etapele procesului de extindere teritorială a Uniunii Europene

Sursa datelor: https://europa.eu/european-union/about-eu/countries_ro

În vederea susţinerii creşterii economice, precum şi a dezvoltării durabile, Uniunea

Europeană se bazează pe conceptul de piaţa internă, concept ce vizează eliminarea barierelor
comerciale dintre statele membre. De asemenea, Uniunea promovează coeziunea economică, socială
și teritorială, precum și solidaritatea între statele membre [...] şi instituie o uniune economică și
monetară a cărei monedă este euro (Art.2.Alin.3, TUE).

20
 În condiţiile în care, după Primul Război Mondial, Europa era o ruină din punct de vedere
economic, jumătate de secol mai târziu, pornind de la iniţiativa a şase state fondatoare:Belgia,
Germania, Franța, Italia, Luxemburg și Olanda, Uniunea Europeană a ajuns în prezent, în urma
succesivelor extinderi, să integreze 27 state europene (Fig.3), procesul de integrare fiind încă în
continuă expansiune.

Fig.3. Etapele extinderii teritoriale ale Uniunii Europene

Sursa datelor: https://europa.eu/european-union/about-eu/countries_ro
Sursa layer: https://www.eea.europa.eu/data-and-maps/data/eea-countries-for-analysis-1/gis-
data/europe-countries-shapefile

Analizată din perspectiva evoluţiei în timp, Uniunea Europeană a devenit cel mai de succes
exemplu de integrare politică voluntară, instituționalizată din lume. Majoritatea scopurilor
originale pentru care a fost creată au fost atinse: asigurarea păcii în Europa, promovarea libertății
și a democrației pe continent, prosperitate economică pentru locuitorii săi (McNamara, Meunier,
2007, 1).

21
 II. INSTITUŢIILE EUROPENE ŞI COMPETENŢELE ACESTORA

Potrivit articolului 13, aliniatul 1 din TUE, Uniunea dispune de un cadru instituţional care
vizează promovarea valorilor sale, urmărirea obiectivelor sale, susţinerea intereselor sale, ale
cetăţenilor săi şi ale statelor membre, precum şi asigurarea coerenţei, a eficienţei şi a continuităţii
şi a acţiunilor sale.

Cu alte cuvinte, instituţiile europene au fost create în vederea unei mai bune cooperări
interguvernamentale, ceea ce face ca, toate deciziile de la nivelul Uniunii Europene să fie luate prin
intermediul acestor instituţii, fiecare instituţie în parte ocupând un loc distinct în organizarea şi
funcţionarea acesteia.

Instituţiile europene reprezintă baza a tot ce presupune Uniunea Europeană şi reflectă

evoluţia în timp a acesteia din punct de vedere funcţional, fiind supuse de-a lungul timpului unor
numeroase procese de reformă generate de extinderea teritorială a Uniunii. De asemenea, fiecare
instituţie acţionează în limitele atribuţiilor care îi sunt conferite prin tratate, în conformitate cu
procedurile, condiţiile şi scopurile prevăzute de acestea (Art.13, Alin.2, TUE).

În prezent, Uniunea Europeană dispune de şapte instituţii centrale, acestea fiind, după cum
este stipulat în articolul 13, aliniatul 1 din TUE:

 Parlamentul European;
 Consiliul European;
 Consiliul Uniunii Europene;
 Comisia Europeană;
 Curtea de Justiţie a Uniunii Europene;
 Banca Centrală Europeană;
 Curtea de Conturi.

Puterea legistalivă şi executivă a Uniunii Europene este deţinută de trei instituţii centrale, şi
anume: Parlamentul European, care reprezintă interesele cetăţenilor Uniunii, Comisia Europeană,
care reprezintă interesul Uniunii şi Consiliul European, care reprezintă interesele guvernelor fiecărui
stat membru. Totodată, aceste trei instituţii sunt asistate de un Comitet Economic şi Social şi de un
Comitet al Regiunilor, care exercită funcţii consultative (Art. 13, Alin. 4, TUE).

22
Parlamentul European

Parlamentul European este una din instituţiile cu putere legislativă de la nivelul Uniunii
Europene, alături de Comisia Europeană şi Consiliu, constituindu-se un actor-cheie în cadrul
procesului decizional de la nivelul Uniunii.

Parlamentul este de asemenea instituţia care deserveşte cetăţenii statelor membre, toţi cetăţenii
fiind reprezentaţi în mod direct, avândx astfel ocazia de a participa în mod activ la deciziile ce se iau
la nivelul Uniunii Europene, în condiţiile în care se doreşte o funcţionare cât mai transparentă a
acesteia, urmând principii democratice.

Prin intermediul tratatelor existente la nivelul Uniunii, rolul Parlamentului a fost extins continuu
de-a lungul timpului, astfel că, în prezent deţine trei funcţii principale:

 legislativă, prin intermediul căreia, pe baza propunerilor venite de la Comisia Europeană,

acesta împreună cu consiliul adoptă normele legislative de la nivelul Uniunii Europene, şi
totodată adoptă decizii ce vizează Uniunea pe plan internaţional;
 bugetară, prin intermediul căreia, împreună cu Consiliul stabileşte bugetul anual pe termen
lung al Uniunii;
 control politic, ceea ce presupune faptul că toate instituţiile Uniunii Europene se află sub
tutela Parlamentului.

Toate aceste funcţii ale Parlamentului se regăsesc în articolul 14, aliniatul 1 al Tratatului privind
Uniunea Europeană, unde este stipulat faptul că: Parlamentul European exercită, împreună cu
Consiliul, funcțiile legislativă și bugetară. Acesta exercită funcții de control politic și consultative,
în conformitate cu condițiile prevăzute în tratate.

Componenţa Parlamentului European este stabilită prin alegeri libere la nivel

european,membrii Parlamentului European sunt aleși prin vot universal direct, liber și secret,
pentru un mandat de cinci ani(Art.14, Alin. 3, TUE), ceea ce face ca Parlamentul să fie alcătuit pe
principii democratice, principiul democraţei representative fiind unul din principiile ce stau la baza
Uniunii Europene, ceea ce face ca, Parlamentul să fie format din reprezentanţii cetăţenilor.

În acelaş articol din Tratatul privind Uniunea Europeană este prevăzut faptul că numărul
membrilor din Parlament nu poate depăşișapte sute cincizeci, plus președintele. Reprezentarea
cetățenilor este asigurată în mod proporțional descrescător, cu un prag minim de șase membri

23
pentru fiecare stat membru. Niciunui stat membru nu i se atribuie mai mult de nouăzeci și șase de
locuri (Art. 14, Alin.2, TUE), numărul reprezentanţilor din fiecare stat membru fiind stabilit în mod
proporţional cu populaţia statului în cauză.

Dat fiind faptul că, la sfârşitul lunii ianuarie a anului curent, Marea Britanie s-a retras din
Uniunea Europeană, a fost necesară o reformă privind modul de redistribuire a locurilor în
Parlament, în acest sens, după alegerile din 2019, numărul total de locuri a fost redus de la 751 la
705(https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/20/parlamentul-european-organizare-si-
functionare). Astfel, numărul de locuri ce corespund fiecărui stat în cadrul Parlamentului European a
fost redistribuit după cum urmează (Fig.4) : Germania: 96 locuri; Franța: 79 locuri; Italia: 76 locuri;
Spania: 59 locuri; Polonia: 52 locuri; România: 33 locuri; Olanda: 29 locuri; Belgia, Cehia, Grecia,
Ungaria, Portugalia, Suedia: 21 locuri; Austria: 19 locuri; Bulgaria: 17 locuri; Danemarca, Finlanda,
Slovacia: 14 locuri; Irlanda: 13 locuri; Croația: 12 locuri; Lituania: 11 locuri; Slovenia, Letonia: 8
locuri; Estonia: 7 locuri; Cipru, Malta, Luxemburg: 6 locuri.

Fig.4. Distribuţia locurilor în cadrul Parlamentului European începând cu februarie 2020

Sursa datelor: https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/20/parlamentul-european-
organizare-si-functionare
Sursa layer: https://www.eea.europa.eu/data-and-maps/data/eea-countries-for-analysis-1/gis-
data/europe-countries-shapefile

24
 Potrivit acquis-ului comunitar, Parlamentului îi este oferit dreptul de a-şi organiza activitatea
funcţională în mod independent şi democratic. Activitatea legistativă a Parlamentului este
structurată în două etape ce vizează în primă fază pregătirea legislaţiei şi mai apoi adoptarea
acesteia.

În acest sens, pregătirea legislaţiei este realizată în cadrul Comisiilor Uniunii Europene,
comisii specializate pe anumite domenii. În prezent, Parlamentul European dispune de 20 comisii
pentru domenii de activitate precum: Afaceri externe; Drepturile omului; Securitate şi apărare;
Dezvoltare, Comerţ internaţional; Bugete; Control bugetar; Afaceri economice şi monetare;
Ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale; Mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară;
Industrie, cercetare şi energi; Piaţa internă şi protecţia consumatorilor; Transport şi turism;
Dezvoltare regională; Agricultură şi dezvoltare rurală; Pescuit; Cultură şi educaţie; Afaceri
constituţionale; Afaceri juridice; Libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne; Drepturile femeilor şi
egalitatea de gen; Petiţii (https://www.europarl.europa.eu/committees/ro/itre/home/highlights).

Adoptarea normelor legislative se realizează în cadrul şedinţelor plenare, unde se reunesc

lunar, cei 705 deputaţi în vederea dezbaterii şi votării propunerilor venite din partea Comisiilor.

Organizarea internă a Parlamentului European este dispusă în cadrul a şapte directive, ce au

drept scop ghidarea activităţii şi bunei funcţionări a acestuia. Conform site-ului oficial al
Parlamentului European, https://www.europarl.europa.eu/about-parliament/ro/organisation-and-
rules/organisation, secţiunea organizare, directivele menţionate sunt:

 Preşedintele: este ales de către membrii Parlamentului European şi are rolul de a

reprezenta interesele acestuia la nivel extern şi intern, în cadrul celorlalte instituţii.
De asemenea, preşedintele are drept de semnătură asupra actelor legislative adoptate
în cadrul Uniunii, precum şi asupra cadrului bugetar;
 Deputaţi: sunt aleşi prin vot în cadrul fiecărui stat membru, numărul acestora fiind de
705;
 Grupuri politice: reprezintă sructuri de organizare internă din cadrul Parlamentului,
alcătuite din minim 25 de deputaţi, ce au drept scop principal deciderea subiectelor ce
urmează a fi dezbătute în cadrul şedinţelor plenare ;

25
  Comisii: sunt alcătuite din deputaţi axaţi pe diverse domenii şi au rolul de a propune
norme legislative în cadrul şedinţelor plenare, în scopul unei bune funcţionări a
fiecărui domeniu din cadrul Uniunii ;
 Delegaţii: au rolul de a reprezenta interesele Uniunii pe plan extern;
 Organisme politice: sunt responsabile de buna organizare şi funcţionare a
Parlamentului;
 Intergrupuri: sunt formate din deputaţi aparţinând diferitelor grupuri politice, în
contextual unor discuţii ce vizează diverse subiecte abordate de comisii.

În cadrul Protocolului numărul 6 privind stabilirea sediilor unor instituţii şi a anumitor

organe, oficii, agenţii şi servicii ale Uniunii Europene din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii
Europene, se stabileşte faptul că, Parlamentul European are sediul la Strasbourg, unde au loc cele
douăsprezece sesiuni plenare lunare, inclusiv sesiunea bugetară. Perioadele sesiunilor plenare
suplimentare se țin la Bruxelles. Comisiile Parlamentului European au sediul la Bruxelles.
Secretariatul General al Parlamentului European și serviciile acestuia își păstrează sediul la
Luxemburg.

Consiliul European

Consiliul European este o instituţie cu rol consultativ de la nivelul Uniunii Europene, rolul
acestei instituţii fiind acela de a stabili liniile directoare în ceea ce priveşte politicile generale de la
nivelul Uniunii. Consiliul European nu exercită atribuţii legislative, acestea fiind responsabilitatea
Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene.

Nefiind o instituţie cu caracter legislativ, activitatea Consiliului European se rezumă la

definirea orientărilor şi priorităţilor politice generale ale Uniunii Europene prin stabilirea agendei
politice (https://www.consilium.europa.eu/ro/european-council/).

Fiecare reuniune a Consiliului European se soldează cu o serie de concluzii ce vizează

anumite probleme şi subiecte de interes de la nivelul Uniunii, fiind prezentate, deasemenea acţiunile
şi măsurile privind reglementarea acestora, în vederea unei bune funcţionări a ceea ce înseamnă
sistemul Uniunii Europene.

26
 În ceea ce priveşte componenţa acestei instituţii, Consiliul European este compus din șefii de
stat sau de guvern ai statelor membre, precum și din președintele său și președintele Comisiei (Art.
15, Alin. 2, TUE).

Preşedintele Consiliului European este ales prin vot direct de către membrii acestuia, acesta
fiind ales pentru o durată de doi ani și jumătate, cu posibilitatea reînnoirii mandatului o singură
dată (Art. 15, Alin. 5, TUE), principala atribuţie a preşedintelui fiind reprezentarea Uniunii
Europene în domeniul politicii externe şi de securitate comună.

Consiliul Uniunii Europene

Consiliul Uniunii Europene sau Consiliul de Miniştri este una din instituţiile principale cu
putere de decizie de la nivelul Uniunii Europene, alături de Parlamentul European.
În ceea ce priveşte componenţa acestei instituţii, Consiliul este compus din câte un
reprezentant la nivel ministerial al fiecărui stat membru, împuternicit să angajeze guvernul statului
membru pe care îl reprezintă și să exercite dreptul de vot (Art. 16, Alin. 2, TUE), ceea ce face ca,
principala atribuţie a Consiliului să fie aceea de a reprezenta interesele celor 27 de state membre.
În vederea reprezentării cât mai eficiente a intereselor statelor membre, funcţionarea internă
a Consiliului se bazează pe îndeplinirea unor atribuţii fundamentale, conform site-ului oficial al
Consiliului, https://www.consilium.europa.eu/ro/council-eu/, acestea fiind:
 Adoptarea normelor legislative şi a bugetului Uniunii în colaborare cu Parlamentul
European;
 Coordonarea politicilor statelor membre în domenii precum: politicile economice şi
bugetare; educaţie, cultură, tineret şi sport; politicile de ocupare e forţelor de muncă;
 Punerea în aplicare a Politicii Externe şi de Securitate Comună a Uniunii;
 Încheierea acordurilor internaţionale, având putere decizională cu privire la adoptarea
acordurilor, după ce acestea au fost propuse de către Comisie şi aprobate în prealabil de către
Parlament.
Sediul Consiliului Uniunii Europene se află la Bruxelles (Protocolul 6, TFUE), aici se adoptă
toate deciziile prin vot, pe baza majorităţii calificate, ceea ce presupune faptul că, pentru ca o decizie
să treacă de Consiliu, aceasta trebuie să fie votată de cel puțin 55 % din membrii Consiliului,
cuprinzând cel puțin cincisprezece dintre aceștia și reprezentând state membre care întrunesc cel
puțin 65 % din populația Uniunii ( Art.16, Alin.4, TUE).

27
 Pornind de la una din ideile fundamentale în jurul căreia a fost construită Uniunea Europeană,
respectiv egalitatea între statele membre, preşedinţia Consiliului Uniunii Europene este deţinută prin
rotaţie de fiecare stat membru, pentru o perioadă de şase luni. Astfel, fiecare stat membru deţine
responsabilitatea coordonării activităţilor Consiliului, în acest mod fundamentându-se mai bine
relaţiile de colaborare dintre statele membre, neţinându-se cont de gradul de dezvoltare economică
de la nivelul fiecărui stat.

Comisia Europeană

Comisia Europeană este instituţia cu putere executivă de la nivelul Uniunii Europene, scopul
principal al acesteia fiind promovarea interesului general al Uniunii (Art.17, Alin.1, TUE), ceea ce
face ca principala sarcină a acesteia să fie elaborarea actelor legislative ce urmează a fi propuse spre
aprobare Parlamentului European şi Consiliului Uniunii Europene, prin urmare, actele legislative ale
Uniunii pot fi adoptate numai la propunerea Comisiei (Art. 17, Alin.2, TUE). Totodată, Comisia
este instituţia căreia îi revine rolul de asigura reprezentarea externă a Uniunii (Art.17, Alin.1,
TUE), având dreptul de a încheia acorduri la nivelul insituţiilor statelor membre.
De asemenea, Comisia Europeană este instituţia responsabilă cu asigurarea respectării
normelor legislative de la nivelul Uniunii Europene, în condiţiile în care, aceasta asigură aplicarea
tratatelor, percum şi a măsurilor adoptate de instituţii în temeiul acestora (Art.17, Alin.1, TUE),
ceea ce face ca, alături de Curtea de Justiţie, aceasta să asigure respectarea acquis-ului comunitar la
nivelul tuturor statelor membre.
În temeiul tratatelor existente la nivelul Uniunii, Comisia, alături de Parlament şi Consiliul
Uniunii Europene, este responsabilă de elaborarea şi gestionarea bugetului Uniunii Europene,
trasând astfel liniile directoare în ceea ce priveşte cheltuirea fondului monetar.
Componenţa Comisiei Europene este stabilită în cadrul articolului 17, aliniatul 4 al Tratatului
privind Uniunea Europeană, astfel aceasta este compusă din câte un resortisant al fiecărui stat
membru, inclusiv președintele și Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de
securitate, care este unul dintre vicepreședinții acesteia. Cu alte cuvinte, Comisia Europeană este
alcătuită din câte un reprezentant de la nivelul fiecărui stat membru, ceea ce face ca în prezent
aceasta să numere 27 de membri.
În cadrul Protocolului numărul 6 privind stabilirea sediilor unor instituţii şi a anumitor
organe, oficii, agenţii şi servicii ale Uniunii Europene din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii
Europene, se stabileşte faptul că, Sediul Comisiei Europene se află la Bruxelles.

28
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene

Curtea de Justiţie este instituţia de la nivelul Uniunii Europene responsabilă cu aplicarea şi

respectarea normelor cu caracter legislativ prevăzute în tratate, fiind singura instituţie de deţine
autoritate judiciară.
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene are sediul la Luxemburg (Protocolul 6, TFUE), iar în
ceea ce piveşte structura internă, această instituţie este compusă din două instanţe principale, astfel,
aceasta cuprinde Curtea de Justiție, Tribunalul și tribunale specializate (Art.19, Alin.1, TUE),
aceste instanţe având moduri dierite de organizare.
În articolul 19, aliniatul 1 din cadrul Tratatului privind Uniunea Europeană este stabilită
componenţa acestei instituţii, astfel,Curtea de Justiție este compusă din câte un judecător pentru
fiecare stat membru. Aceasta este asistată de avocați generali. Tribunalul cuprinde cel puțin un
judecător din fiecare stat membru. Prin urmare, în prezent Curtea de Justiţie este compusă din 27 de
judecători, iar Tribunalul este compus din doi judecători pentru fiecare stat membru
(https://curia.europa.eu/jcms/jcms/j_6/ro/ ).

Banca Centrală Europeană

Banca Centrală Europeană, cu sediul la Frankfurt (Protocolul 6, TFUE), este principala

instituţie responsabilă de aplicarea şi gestionarea politicii monetare şi economice de la nivelul
Uniunii Europene, aceasta fiind singura instituţie abilitată să autorizeze emisiunea de bancnote euro
în Uniune (Art. 128, Alin.1, TFUE). Cu aprobarea Băncii Centrale Europene, statele membre pot
emite monedă metalică euro (Art. 128, Alin.2, TFUE).
În vederea unei aplicări cât mai eficiente a politicilor economice şi monetare la nivelul
Uniunii, Banca Centrală Europeană colaborează cu toate băncile centrale ale statelor membre,
indiferent dacă acestea au adoptat moneda euro sau nu, astfel împreună acestea formează Sistemul
European al Băncilor Centrale.
Totodată, Banca Centrală Europeană se află în centrul colaborării dintre băncile centrale ale
statelor ce au adoptat moneda euro, această colaborare fiind cunoscută sub denumirea de eurosistem.
În vederea atingerii unuia dintre obiectivele principale ale Uniunii Europene, şi anume
dezvoltarea durabilă a Europei, întemeiată pe o creștere economică echilibrată și pe stabilitatea
prețurilor, pe o economie socială de piață cu grad ridicat de competitivitate, care tinde spre
ocuparea deplină a forței de muncă și spre progres social (Art.3, Alin.3, TUE) scopul principal al

29
Sistemului European al Băncilor Centrale este menţinerea stabilă a preţurilor în cadrul Uniunii, în
acest fel se susţine implementarea politicilor economice.
Conform articolului 127, aliniatul 2 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene
principalele obiective ce se doresc a fi atinse în urma colabărării sistemelor bancare europene prin
intermediul Sistemului European al Băncilor Centrale sunt: definirea și punerea în aplicare a politicii
monetare a Uniunii; efectuarea operațiunilor de schimb valutar în conformitate cu articolul 219;
deținerea și administrarea rezervelor valutare oficiale ale statelor membre; promovarea bunei
funcționări a sistemelor de plăți.

Curtea de Conturi

Instituţia responsabilă cu verificarea fondurilor alocate de Uniunea Europeană statelor

membre este Curtea de Conturi. Aceasta verifică totalitatea conturilor de venituri și cheltuieli ale
Uniunii. De asemenea, aceasta verifică totalitatea conturilor de venituri și cheltuieli ale oricărui
organ, oficiu sau agenție înființată de Uniune, în măsura în care actul constitutiv nu exclude acest
control(Art. 287, Alin.1, TFUE).
Curtea de Conturi are sediul la Luxemburg (Protocolul 6, TFUE),iar în ceea ce priveşte
componenţa acesteia, conform articolului 285 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene,
Curtea de Conturi este formată din câte un resortisant din fiecare stat membru, ceea ce presupune
faptul că, aceasta are în prezent 27 de membri. Deasemenea, membrii Curții de Conturi se numesc
pentru o perioadă șase ani (Art. 286, Alin.2, TFUE), aceştia fiind cei care, prin vot, desemnează
preşedintele, care este ales pentru o perioadă de trei ani.
Uniunea Europeană este o organizaţie unică din punct de vedere funcţional, fapt ce se
datorează în principiu arhitecturii instituţionale de excepţie care a dus la o cooperare foarte strânsă
între statele membre.
Cele şapte instituţii centrale cu putere decizională de la nivelul Uniunii au fost create şi
introduse prin tratatele existente pentru a consolida relaţiile de cooperare interstatală, în acest sens,
statele membre au cedat benevol o parte din puterile lor suverane acestor instituţii.
Pe lângă cele şapte instituţii centrale, tratatele introduc şi o serie de organe cu rol consultativ,
în acest sens, conform articolului 300, aliniatul 1 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii
Europene, Parlamentul European, Consiliul și Comisia sunt asistate de un Comitet Economic și
Social și de un Comitet al Regiunilor, care exercită funcții consultative, ambele organe

30
desfăşurându-şi activitatea la Bruxelles, aşa cum este prevăzut în Protocolul numărul 6 la Tratatul
privind Funcţionarea Uniunii Europene.
Potrivit articolelor 301, respectiv 305 din TFUE, numărul membrilor deţinuţi atât de de
Comitetul Economic și Social European, cât şi de Comitetul Regiunilor, nu poate depăși trei sute
cincizeci.
Comitetul Economic şi Social este format din reprezentanţi ai diferitelor organizaţii
economice şi grupuri sociale, acesta fiind un organ consultativ ce permite diferiţilor actori din
mediul social şi economic să participe în mod activ la procesul de luare a deciziilor în Uniune.
Comitetul Regiunilor este format din reprezentanţii autorităţilor statelor pe care le reprezintă
la nivel regional şi local, aceştia susţinând interesele comunităţilor din care fac parte.
Un alt organ consultativ prevăzut în tratate, însă de această dată cu funcţie juridică, este
Banca Europeană de Investiţii, care, potrivit articolului 309 din Tratatul privind Funcţionarea
Uniunii Europene, are misiunea de a contribui, recurgând la piețele de capital și la resursele
proprii, la dezvoltarea echilibrată și neîntreruptă a pieței interne în interesul Uniunii. În acest scop,
Banca facilitează, prin acordarea de împrumuturi și garanții.
Banca Europeană de Investiţii acordă împrumuturi în vederea reducerii disparităţilor
economice de la nivelul statelor membre, din acest motiv axa principală de acordare a fondurilor
vizează dezvoltarea economică a regiunilor slab dezvoltate, prin modernizarea inteprinderilor şi
crearea de noi locuri de muncă.

31
 III. POLITICILE TERITORIALE EUROPENE ŞI INSTRUMENTELE
ACESTORA

Încă din momentul apariției sale, Uniunea Europeană s-a remarcat printr-un cadru
instituțional de excepție, reușind să devină un exemplu la nivel global pentru ceea ce înseamnă
integrarea politicii voluntare, care s-a constituit într-o caracteristică unică în ceea ce privește buna
funcționare a acesteia. Acest concept presupune faptul că, fiecare stat membru transferă o parte din
competențele lui decizionale către instituțiile Uniunii, în acest fel, colaborarea de la nivel intern
devine mult mai consolidată și eficientă.

Este cunoscut faptul că, în procesul decizional de la nivelul Uniunii Europene, sunt implicate
trei instituții, activitatea fiecăreia fiind centrată către un anumit domeniu de interes (Fig.5), astfel:
Comisia Europeană susține interesele Uniunii Europene, Consiliul European susține interesele
statelor membre și Parlamentul European susține interesele cetățenilor Uniunii.

Fig.5. Relația instituții europene-cetățeni-state membre în cadrul UE

În altă ordine de idei, având la bază modul în care funcționează aceste trei instituții, se poate
afirma faptul că, întreg sistemul funcțional al Uniunii Europene se bazează pe o relație de
interdependență între obiectivele Uniunii Europene și necesitățile statelor membre, respectiv ale
cetățenilor.

32
 Interesele Uniunii Europene în ansamblu sunt reprezentate de Comisia Europeană, singura
instituție ce deține putere executivă. Pe lângă emiterea normelor legislative si asigurarea respectării
acestora, printre sarcinile acestei instituții se numără și elaborarea bugetului Uniunii Europene, și
implicit a politicilor teritoriale.

Bugetul Uniunii Europene este reprezentat de totalitatea resurselor de natură financiară de

care dispune Uniunea Europeană pe parcursul unui an, acesta fiind, conform articolului 311 din
Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, finanțat integral din resurse proprii.

Aceste resurse proprii derivă din taxe colectate de către statele membre din mai multe
domenii, ce ulterior sunt transferate în bugetul comun al Uniunii Europene, și se împart în trei
categorii: resurse proprii tradiționale; resurse bazate pe taxa pe valoare adăugată și resurse bazate pe
venitul național brut (http://ec.europa.eu/info/strategy/eu-buget/revenue/own-resources_en).

La modul simplist, resursele proprii tradiționale derivă din taxele vamale fixate pe
importurile statelor ce nu sunt membre UE; resursa bazată pe taxa pe valoare adăugată se obține în
urma procentajului fixat pe veniturile fiecărui stat membru, iar resursa bazată pe venitul național
brut se alcătuiește din sumele obținute din venitul național brut al fiecărui stat membru.

În procesul de adoptare a bugetului anual sunt implicate cele trei instituții centrale ale
Uniunii, respectiv Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene,
bugetul trebuind adoptat de comun acord până la sfârșitul anului precedent, în condițiile în care,
exercițiul bugetar începe la 1 ianuarie și se încheie la 31 decembrie (Art. 313, TFUE).

Procesul de adoptare a bugetului anual (Fig.6) este unul complex, întrucât, odată cu
prezentarea propunerii pentru proiectul de buget de către Comisia Europeană, acesta trebuie să fie
analizat și aprobat atât de Parlamentul European, cât și de Consiliul Uniunii Europene. În cazul în
care, cele două instituții nu ajung la un numitor comun, Comisia Europeană este nevoită să
întocmească o altă propunere bugetară, pe care mai apoi să o înainteze instituțiilor în cauză.

Este foarte important de precizat faptul că, toate resursele financiare ale Uniunii Europene au
la bază o gestiune financiară foarte complexă, cheltuielile fiind limitate prin tratate, ceea ce
presupune faptul că, bugetul trebuie să fie unul foarte echilibrat. Tocmai din acest motiv, fiecare
buget anual trebuiesă respecte cadrul finainciar multianual (Art.312, alin.1, TFUE), cadru ce
stabilește cheltuielile și prioritățile financiare pe termen lung ale Uniunii.

33
 Prin urmare, cadrul financiar multianual vizează asigurarea evoluției ordonate a
cheltuielilor Uniunii în limita resurselor proprii. Acesta se adoptă pentru o perioadă de cel puțin
cinci ani (Art. 312, alin.1, TFUE).

Fig.6. Procesul de adoptare a bugetului anual al Uniunii Europene

Sursa datelor: Art.314, Alin.1-10, TFUE

34
 Odată adoptat bugetul anual, acesta devine responsabilitatea Comisiei Europene, fiind folosit
pentru finanțarea politicilor teritoriale de la nivelul Uniunii Europene, politici elaborate și puse în
aplicare de către Comisia Europeană și concepute în scopul sprijinirii creșterii și dezvoltării
economice a tuturor regiunilor și statelor membre.

La modul simplist, politicile teritoriale sunt concepute pentru a aduce beneficii cetățenilor
statelor membre, încă de la momentul apariției și funcționării sale, Uniunea Europeană a dezvoltat
mai multe tipuri de politici, ceea ce face ca în prezent, aceasta să elaboreze politici ce vizează
fiecare domeniu de acțiune ce intră sub incidența UE. În acest sens, elaborarea politicilor vizează
atât vizează domenii ce țin de organizarea internă, ca ocuparea forței de muncă, dezvoltarea
sustenabilă, dezvoltarea economică a statelor membre, cât și domenii externe, ce pun accent pe o
mai bună cooperare între statele membre, spre exemplu politica externă, de securitate și apărare.

Este important de reținut tutuși că, orice politică de la nivelul Uniunii trebuie să fie
concepută în așa fel încât obiectivele acesteia să fie în conformitate cu condițiile prevăzute în
tratatele Uniunii Europene, fiecare stat membru având datoria de a-și coordona politicile interne
conform acquis-ului comunitar.

Conform site-urilor oficiale ale Ministerului Afacerilor Externe, https://www.mae.ro, și

Consiliului Uniunii Europene, https://www.consilium.europa.eu/ro/policies/, principalele domenii și
implicit politici de acțiune de la nivelul Uniunii Europene sunt:

 Politica de extindere a UE;

 Politica Externă și de Securitate Comună;
 Politica Europeană de Vecinătate;
 Politica de coeziune;
 Politica de mediu;
 Politica energetică;
 Politica Agricolă Comună;
 Politica europeană în domeniul transporturilor;
 Politicile privind educația, tineretul, cultura și sportul;
 Politica comercială;
 Politica industrială;
35
  Politica spațială;
 Politica UE în domeniul migrației.

III.1. Fondurile structurale și de investiții europene

În condițiile în care, gestiunea financiară de la nivelul Uniunii Europene este una foarte
complexă, cu un buget echilibrat în ceea ce privește domeniile de investiții, finanțarea și
implementarea politicilor teritoriale se face prin intermediul programelor financiare multianuale,
resursele financiare fiind puse la dispoziție prin fondurile structurale și de investiții europene.

Conform site-ului Comisiei Europene, secțiunea finanțare, https://ec.europa.eu/info/funding-

tenders/, peste jumătate din finanțarea UE se acordă prin cinci fonduri structurale și de investiții
europene, denumite și fonduri ESI. Cu alte cuvinte, principalul instrument de politică în ceea ce
privește investițiile de la nivelul Uniunii Europene este reprezentat de fondurile ESI, acestea putând
fi definite drept instrumente financiare prin intermediul cărora, Comisia Europeană acordă finanțare
în diferite domenii de activitate, acestea susținând astfel realizarea obiectivelor politicilor teritoriale.

În conformitate cu obiectivele majore ale Strategiei Europa 2020 (Fig.7), fondurile ESI, prin
intermediul domeniilor de finanțare, vin drept suport în ceea ce privește realizarea obiectivelor
strategiei, acestea acordând finanțare în mare parte regiunilor mai slab dezvoltate, tocmai pentru a
sprijini coeziunea economică, socială și teritorială în UE.

Conform articolelor 162, 176, 166 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene,
fondurile structurale sunt:

 Fondul de coeziune (FC);

 Fondul social european (FSE);
 Fondul european de dezvoltare regională (FEDR).

36
 CREȘTERE
INTELIGENTĂ
dezvoltarea unei
economii bazate pe
cunoaștere și inovare

Strategia
Europa 2020
CREȘTERE
DURABILĂ

promovarea unei
economii mai eficiente
din punctul de vedere al
utilizării resurselor, mai
ecologice și mai
competitive

CREȘTERE
FAVORABILĂ
INCLUZIUNII
promovarea unei
economii cu o rată
ridicată a ocupării forței
de muncă, caresă asigure
coeziunea socială și
teritorială

Fig.7. Obiectivele majore ale Strategiei Europa 2020

Sursa datelor: Strategia Europa 2020, 5

37
 Fondul de Coeziune a fost creat pentru a veni în sprijinul ideii de dezvoltare durabilă, prin
consolidarea coeiunii economice, teritoriale și sociale de la nivelul Uniunii Europene, acesta
contribuind financiar la realizarea de proiecte în domeniul mediului și în acela al rețelelor
transeuropene de infrastructură a transporturilor (Art. 177, TFUE).

Prin intermediul fondului de coeziune, conform fișei descriptive a fondului, online la

https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/96/fondul-de-coeziune, se acordă finanțare în
primul rând, statelor membre al căror venit național brut pe cap de locuitor este mai mic de 90 %
din media UE.

La modul simplist, prin intermediul fondului de coeziune, Uniunea Europeană susține

financiar proiectele din domeniul mediului și al infrastructurii, în scopul de a ajuta statele sau
regiunile slab dezvoltate din punct de vedere economic să atingă pragul mediu de dezvoltare de la
nivelul Uniunii, reducându-se astfel disparitățile de natură economică dintre ele.

Fondul Social European investește în capitalul uman, prin intermediul acestuia se dorește
promovarea în cadrul Uniunii a facilităților de ocupare a forței de muncă și a mobilității geografice
și profesionale a lucrătorilor, precum și facilitarea adaptării la transformările industriale și la
evoluția sistemelor de producție, în special prin formare și reconversie profesională (Art. 162,
TFUE). Resursele fondului social sunt menite să sprijine incluziunea socială și combaterea sărăciei
de la nivelul Uniunii, prin urmare acesta susține obiectivul Strategiei Europa 2020 cu privire la o
creștere a economică favorabilă incluziunii.

Fondul European de Dezvoltare Regională, conform articolului 176 din TFUE, are rolul de a
contribui la corectarea principalelor dezechilibre regionale din Uniune, prin participarea la
dezvoltarea și ajustarea structurală a regiunilor rămase în urmă și la reconversia regiunilor
industriale aflate în declin. În acest sens, FEDR se constituie a fi unul dintre principalele
instrumente ale politicii de coeziune de la nivelul Uniunii, tocmai pentru că resursele financiare ale
acestuia sunt folosite pentru a reduce disparitățile economice de la nivelul regiunilor și statelor
membre, în acest mod consolidându-se coeziunea socială, economică și teritorială.

Aceste trei fonduri, au fost create cu scopul de a sprijini coeziunea economică, teritorială și
socială de la nivelul Uniunii Europene, politica de coeziune constituindu-se de altfel una dintre cele
mai complexe politici, fiind și politica care stă la baza formulării obiectivelor Strategiei Europa
2020. Totodată, alături de fondurile din sfera politicii de coeziune, la nivelul Uniunii s-au dezvoltat
38
și Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), care sprijină politica agricolă comună
și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM), ce acționează în domeniul politicii
maritime și de pescuit.

La modul simplist, Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și

Fondul de Coeziune formează fondurile structurale ale UE, deoarece acestea sunt au fost înființate
pentru a investi în restructurarea economică și socială de la nivelul Uniunii Europene, contribuind la
reducerea diferențelor în ceea ce privește dezvoltarea regiunilor și statelor membre.

Aceste trei fonduri menționate anterior, alături de Fondul European Agricol pentru
Dezvoltare Rurală și Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime formează fondurile
structurale și de investiții europene.

Toate cele cinci fonduri structurale și de investiții europene funcționează pe baza unor
reglementări normative cuprinse în Regulamentul Uniunii Europene numărul 1303/2013, elaborat de
Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene, regulament ce cuprinde o serie de dispoziții
comune și generale cu privire la funcționarea, dar și punerea în aplicare a acestor fonduri ce intră în
sfera politicii de coeziune, a politici agricole comune și a politicii comune în domeniul pescuitului,
însă, trebuie menționat faptul că, acest regulament vine ca o completare asupra obiectivelor generale
ale fondurilor structurale deja stabilite și definite în tratatele UE.

Unul dintre obiectivele generale în jurul căruia gravitează Uniunea Europeană se constituie
consolidarea coeziunii economice, teritoriale și sociale, prin care se urmărește reducerea
disparităților de natură economică dintre regiunile și statele membre. Articolul 175 din Tratatul
privind Funcționarea Uniunii Europene prevede că, Uniunea susține realizarea acestor obiective prin
acțiunea pe care o întreprinde prin intermediul fondurilor structurale, ceea ce face ca, rolul
fondurilor structurale în realizarea obiectivelor Uniunii în domeniul politicii de coeziune să fie unul
considerabil.

În vederea susținerii obiectivelor Strategiei Europa 2020 pentru o creștere durabilă, inteligentă și
favorabilă incluziunii și a direcționării resurselor financiare alocate prin intermediul Fondurilor ESI
înspre politica de coeziune, au fost concepute 11 obiective tematice (Tabel 3) ce definesc diferite
domenii de intervenție, obiective ce au rolul de a sprijini și consolida obiectivele generale ale
strategiei, precum și cooperarea și coordonarea celor cinci fonduri structurale între ele.

39
 OBIECTIVE OBIECTIVE TEMATICE FONDURI STRUCTURALE
STRATEGIA
EUROPA 2020
1. Consolidarea cercetării, dezvoltării tehnologice și inovării;
2. Îmbunătățirea accesului și a utilizării și creșterea calității
Creștere inteligentă TIC;
3. Îmbunătățirea competitivității IMM-urilor, a sectorului
agricol (în cazul FEADR) și a sectorului pescuitului și
acvaculturii (pentru FEPAM);
4. Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de
dioxid de carbon în toate sectoarele;
5. Promovarea adaptării la schimbările climatice, a prevenirii
Creștere durabilă și a gestionării riscurilor;
6. Conservarea și protecția mediului și promovarea utilizării
eficiente a resurselor;
7. Promovarea sistemelor de transport durabile și eliminarea
blocajelor din cadrul infrastructurilor rețelelor majore;
8.Promovarea sustenabilității și calității locurilor de muncă și
sprijinirea mobilității forței de muncă;
9.Promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a
Creștere favorabilă oricărei forme de discriminare;
incluziunii 10.Investițiile în educație, formare și formare profesională
pentru competențe și învățare pe tot parcursul vieții;
11.Consolidarea capacității instituționale a autorităților
publice și a părților interesate și o administrație publică
eficientă.

Tabel 3. Obiectivele tematice ale fondurilor structurale și corelarea acestora cu Strategia Europa
2020
Sursa datelor: Articolul 9, RDC

40
III.2. Politica de dezvoltare regională

Cadrul legislativ de implementare al politicii regionale a fost introdus odată cu semnarea

Actului Unic European, tratat ce introduce conceptul de politică de coeziune, în condițiile în care,
încă din momentul constituirii Uniunii Europene, unul dintre obiectivele fundamentale a fost
reducerea diferențelor privind gradul de dezvoltare economică dintre regiuni și state membre.

Etapele succesive de extindere teritorială ale Uniunii Europene au făcut ca, diferențele de
natură economică dintre state și regiuni să devină semnificative. Politica de coeziune are rolul de a
reduce aceste disparități, prin valorificarea punctelor forte ale fiecărei regiuni, în scopul atingerii
unui echilibru economic, obiectiv ce poate fi realizat doar printr-o dezvoltare economică durabilă și
echilibrată a statelor membre.

Instrumentul principal al politicii de coeziune îl constituie sistemul fondurilor structurale,

aceasta fiind implementată prin intermediul a trei fonduri finanțate din bugetul anual: Fondul Social
European, Fondul de Coeziune și Fondul European de Dezvoltare Rurală. Aceste trei au fost create
cu scopul de a investi în restructurarea economică, în scopul realizării coeziunii la nivelul UE,
sprijinind astfel obiectivele Strategiei Europa 2020, care gravitează în jurul aceluiași concept.

Prin natura fondurilor care finanțează politica de coeziune, se pot distinge trei axe prioritare
în ceea ce privește finanțarea, în condițiile în care, Fondul European de Dezvoltare Regională se
axează pe dezvoltarea și creșterea economică la nivel teritorial, acesta fiind și principalul instrument
al implementării politicii de coeziune, în condițiile în care resursele sale financiare sunt centrate pe
remedierea și minimizarea dezechilibrelor regionale, Fondul Social European se axează pe
investițiile ce vizează dezvoltarea și instruirea capitalului uman, iar Fondul de Coeziune investește
în infrastructură și dezvoltare durabilă.

De asemenea, alături de finanțarea prin intermediul fondurilor structurale, fonduri ce pot fi

accesate doar de statele membre UE, politica de coeziune oferă finanțare și statelor dinafara Uniunii,
prin intermediul fondurilor speciale de pre-aderare. La aceste fonduri au acces doar țările în curs de
aderare, având ca scop ridicarea gradului de dezvoltare economică a acestora și pregătirea lor înainte
de aderare pentru a putea fi la standardele impuse de UE. Fondurile ce pot fi accesate de aceste state
sunt: PHARE: ce oferă finanțare pentru reconstrucția economică; ISPA: prefigurează fondul de
coeziune și SAPARD: special creat pentru finanțarea în domeniul agricol.

41
 Principiul fundamental care stă la baza politicii regionale este solidaritatea financiară,
principiu ce presupune faptul că, o mare parte a fondurilor este direcționată spre regiunile slab
dezvoltate, tocmai pentru a se reduce aceste decalaje în ceea ce privește gradul de dezvoltare între
regiuni.

Politica de coeziune se constituie principalul instrument financiar de investiții în domeniul

dezvoltării regionale de la nivelul Uniunii Europene, politică care datorită obiectivului său general
ce vizează reducerea decalajelor sociale și economice dintre regiunile și statele Uniunii Europene,
acționează asupra mai multor domenii ce se constituie a fi factori cheie în dezvoltare, și anume:
dezvoltarea urbană, dezvoltarea agriculturii și a transporturilor, ocuparea forței de muncă, educația,
sănătatea, protecția mediului.

Fiind o politică foarte complexă, care înglobează mai multe domenii de acțiune, și implicit
mai multe fonduri și instrumente de finanțare, în procesul de adoptare și implementare a acesteia
sunt implicate mai multe organisme instituționale: Comisia Europeană este responsabilă cu
implementarea politicii de dezvoltare regională în UE; Parlamentul European se ocupă cu luarea
deciziilor privind dezvoltarea politicii regionale, prin intermediul Comitetului pentru Politică
Regională, Transport și Turism; Comitetul Regiunilor este cea mai nouă instituție europeană, fiind
un organ constultativ al UE pe probleme de coeziune socio-economică și este format din
reprezentanți ai fiecărui stat membru; Banca Europeană de Investiții finanțează politicile de la
nivelul UE, fiind practic instrumentul de finanțare al politicii regionale (http://ier.gov.ro/wp-
content/uploads/publicatii/Politica_regionala.pdf).

În vederea realizării coeziunii economice la nivelul UE pentru perioada de finanțare actuală,

2014-2020, politica de coeziune și-a fixat 11 obiective tematice, obiective sprijinite financiar prin
intermediul celor trei fonduri structurale ale politicii de coeziune, iar conform site-ului Comisiei
Europene, https://ec.europa.eu/regional_policy/ro/policy/how/priorities, acestea sunt:

 Consolidarea cercetării, dezvoltării tehnologice și inovării;

 Îmbunătățirea accesului la tehnologiile informației și comunicațiilor, precum și
îmbunătățirea utilizării calității acestora;
 Sporirea activității IMM-urilor;
 Sprijinirea trecerii la o economie cu emisii reduse de carbon;
 Promovarea adaptării la schimbările climatice, precum și a prevenirii și gestionării riscurilor;

42
  Conservarea și protejarea mediului și promovarea eficienței resurselor;
 Promovarea unui transport durabil și îmbunătățirea infrastructurii rețelelor;
 Promovarea sustenabilității și calității locurilor de muncă și sprijinirea mobilității
lucrătorilor;
 Promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei forme de discriminare;
 Efectuarea de investiții în domeniul educației, al instruirii și al învățării pe tot parcursul
vieții;
 Îmbunătățirea eficienței administrației publice.

Bugetul destinat politicii de dezvoltare regională este stabilit pentru o întreagă perioadă de
finanțare, adică pentru șapte ani.

În ultimele două perioade de finanțare, bugetul politicii de dezvoltare regională a cunoscut

fluctuații. Astfel, comparativ cu perioada de finanțare precedentă, 2007-2013, bugetul actual al
politicii regionale a crescut cu 1,53%, de la 346,5 miliarde euro la 351,8 la miliarde euro.

Perioada de finanțare 2007-2013, a avut, conform datelor furnizate de către Comisia

Europeană, un buget total de 975 miliarde de euro, din care, mai bine de o treime, respectiv 346,5
miliarde de euro, au fost alocați politicii de dezvoltare regională (Fig.8).

Politica de coeziune Alte politici UE

36%
346,5 mld. €

Bugetul UE
pentru perioada
2007-2013,
975 mld.euro

64%
628,5 mld. €

Fig.8. Bugetul acordat politicii coeziune pentru perioada 2007-2013

Sursa datelor: https://ec.europa.eu/regional_policy/ro/funding/financial-management/2007-2013/
43
 Pentru perioada de finanțare 2014-2020, politica de coeziune a beneficiat, prin intermediul
fondurilor structurale, de cea mai mare parte din bugetul pe termen lung al UE (Fig.9), respectiv
351,8 miliarde de euro, din bugetul total de 1082 miliarde de euro, ceea ce reprezintă aproximativ
33% (https://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docgener/informat/basic/basic_2014_ro.pdf).

Politica de Coeziune Alte politici ale UE

33%
351,8mld. €
Bugetul UE
pentru perioada
2014-2020,
1082 mld.euro
67%
730,2 mld. €

Fig.9. Bugetul acordat politicii coeziune pentru perioada 2014-2020

Sursa datelor:
https://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docgener/informat/basic/basic_2014_ro.pdf

Principalul instrument de implementare al politicii regionale este Fondul European de

Dezvoltare Regională, ideea centrală în jurul căreia a fost creat acest fond și anume reducerea
dezechilibrelor economice de la nivelul regiunilor și atingerea pragului de echilibru economic, unde
fiecare stat membru are un nivel de dezvoltare cel puțin echivalent cu media UE, fuzionează cel mai

44
bine cu obiectivul strategic al politicii de coeziune, ce presupune convergența regională și
echilibrarea balanței privind disparitățile economice interne.

În perioada de finanțare actuală, 2014-2020, FEDR a beneficiat de aproximativ 77,2 % din

bugetul total al politicii de coeziune, resurse pe care le-a investit prin intermediul a trei categorii de
regiuni, respectiv mai puțin dezvoltate, de tranziție și dezvoltate, clasificare realizată pe baza
produsului intern brut. De asemenea, FC a beneficiat de circa 18% din resursele politicii de
coeziune, iar procentul cel mai redus, de aproximativ 4,6 %, a fost alocat FSE (Fig.10).

1.2 mld. €
1.5 mld. € Asistența tehnică
Regiuni
ultraperiferice și
slab populate
63.4 mld. €
3.2 mld. € Fondul de
Ocuparea forței de
muncă în rândul
coeziune
tinerilor

0.4 mld. €
Acțiuni inovatoare
în zonele urbane 182.2 mld. €
54.3 mld. € Regiuni mai puțin
Regiuni mai dezvoltate
dezvoltate

10.2 mld. €
Cooperarea 35.4 mld. €
teritorială Regiuni de
europeană tranziție

Fig.10. Finanțarea prin intermediul politicii de coeziune în perioada 2014-2020

Sursa datelor:
https://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docgener/informat/basic/basic_2014_ro.pdf

45
 Repartiția resurselor financiare ale politicii de coeziune la nivelul statelor membre UE,
pentru exercițiul bugetar 2014-2020 (Fig.11), s-a făcut având la bază produsul intern brut pe locuitor
al fiecărui stat membru, dar s-a ținut cont și de alte aspect ce vizează gradul de dezvoltare economic,
printre care se numără și rata șomajului, nivelul de educație sau disparitățile teritoriale interne.

Statul ce a beneficiat de cea mai mare sumă din bugetul politicii de dezvoltare regională în
actuala perioadă de finanțare este Polonia, căreia i-au fost alocate 77,6 miliarde de euro, urmată de
Italia cu 32,8, Spania cu 28,5 și România cu aproape 23 miliarde de euro. Acestor state le-au fost
alocate sume considerabile din bugetul total, tocmai datorită diferențelor foarte mari în ceea ce
privește dezvoltarea economică de la nivelul regiunilor.

90

80 77.6

70

60

50

40
32.8
28.5
30
21.9 21.9 22.99
21.46
19.234
20 15.5 15.85
13.9
11.8
7.6 8.6
10 6.8
3.6 4.51
2.1 2.28 3.1
0.55 0.59 0.725 0.73 1.188 1.23 1.4 1.465

0
Luxemburg

Italia
Polonia
Letonia
Damenarca

Slovacia
Grecia

Portugalia
Slovenia
Olanda
Finlanda

Lituania
Bulgaria
Malta

Estonia

Spania
Cipru

Suedia
Belgia

Croatia

Franța
Germania

Ungaria
Irlanda

România
Austria

Marea Britanie

Cehia

Fig.11. Bugetul politicii regionale alocat pe state membre în perioada 2014-2020 (mld. euro)
Sursa datelor: https://cohesiondata.ec.europa.eu/countries

46
 Pentru a putea avea acces la fondurile ESI din cadrul politicii de coeziune, fiecare stat membru
trebuie să elaboreze o serie de documente ce vizează în primul rând analiza situației economice, cât
și direcțiile spre care vrea să se îndrepte dezvoltarea economică și socială a statului. În acest sens,
primul document elaborat este Planul Național de Dezvoltare, care conține o planificare strategică
multianuală, prin intermediul căruia se stabilesc direcțiile fundamentale pe care se vor concentra
investiţiile publice pentru dezvoltare în perioada în cauză.

Odată analizată situația economică a statului respectiv, următorul pas este elaborarea unui Cadru
Strategic Național de Referință, care este un document prin intermediul căruia sunt stabilite
principalele direcții spre care vor fi alocate Fondurile Structurale și de Coeziune, având totodată
scopul de a face o corelație între prioritățile naționale de dezvoltare, stabilite în PND, și prioritățile
Uniunii Europene de dezvoltare.

La nivelul fiecărui stat membru, fondurile structurale ale politicii de coeziune sunt implementate
prin intermediul Programelor Operaționale, acestea fiind o serie de documente a căror obiective sunt
corelate cu cele ale Planului Național de Dezvoltare și ale Cadrului Strategic Național de Referință,
în scopul atingerii obiectivului general deja stabilit în cadrul PND-ului, obiectiv care este în
concordanță cu obiectivele Strategiei Europa 2020.

Strategia
Europa
Politica de 2020
coeziune
Programe implementată prin
Operaționale Fondurile ESI
Cadru
Strategic
Național de
Referință
Plan
Național de
Dezvoltare Documente elaborate de SM în
vederea implementării politicii
de coeziune

Fig.12. Procesul de implementare al politicii de coeziune la nivel de stat membru

47
 Pentru perioada de finanțare următoare, 2021-2027 se dorește, la propunerea Comisiei,
modernizarea politicii de coeziune, în vederea simplificării cadrului legislativ al acesteia, pentru o
mai bună și eficientă colaborare la nivel de regiuni și state membre, în acest sens, o primă
modificare presupune înlocuirea celor 11 obiective tematice prin intermediul cărora s-au derulat
investițiile în perioada de finanțare precedentă, cu cinci obiective majore ce vizează:

 Europa mai inteligentă, prin inovare, digitalizare, transformare economică și susținerea

întreprinderilor mici și mijlocii;
 Europa mai verde, cu emisii reduse de carbon, prin punerea în aplicare a Acordului de la
Paris și prin investiții în tranziția energetică, surse regenerabile și combaterea schimbărilor
climatice;
 Europa mai socială, care îndeplinește obiectivele Pilonului european al drepturilor sociale
și susține locurile de muncă de calitate, învățământul, competențele, incluziunea socială și
accesul egal la servicii medicale;
 Europa mai apropiată de cetățeni, prin sprijinirea strategiilor de dezvoltare plasate sub
responsabilitate locală și dezvoltarea urbană durabilă;
 Europa mai conectată, prin transport strategic și rețele digitale
(https://ec.europa.eu/regional_policy/ro/2021_2027/).

De asemenea, și în următoarea perioadă de finanțare, obiectivul major al politicii de coeziune

rămâne reducerea disparităților economice de la nivelul regiunilor, prin urmare, se va investi
financiar în continuare în cadrul celor trei categorii de regiuni de la nivelul UE, respective
dezvoltate, în tranziție și slab dezvoltate. Totodată, criteriul principal în baza căruia vor fi alocate
resursele financiare la nivel de stat membru va fi reprezentat de valoarea produsului intern brut.

De asemenea, în cadrul noii perioade financiare se vor lua o serie de măsuri de simplificare în
cadrul politicii de coeziune, măsuri ce vor viza mai puțină birocrație și modalități mai simple de
solicitare a plăților, precum și un cadru financiar mai flexibil. În acceași ordine de idei, se dorește o
mai bună colaborare între autorități la nivel local, regional și central, considerându-se că aceasta este
una din modalitățile ce stau la baza unei bune funcționări în ceea ce privește politica regională.

48
 Pentru următoarea perioadă de finanțare, 2021-2027, politica de coeziune va avea un buget cu 21
miliarde de euro mai mare decât în perioada precedentă, valoarea acestuia ridicându-se la 373
miliarde de euro (Fig.13). Astfel se poate observa o evoluție continuă a bugetului destinat politicii
de coeziune, acesta crescând semnificativ de-a lungul ultimelor trei perioade de finanțare.

Din totalul acestuia, cea mai semnificativă parte, de 200,6 miliarde de euro va fi alocată
Fondului European de Dezvoltare Regională, în condițiile în care, coeziunea economică și reducerea
dispariților dintre regiuni rămâne și în următoarea perioadă de finanțare prioritatea Uniunii
Europene. De asememea, Fondul Social European va beneficia de o sumă considerabilă, respectiv
88,6 miliarde de euro, iar restul de 41 miliarde de euro vor fi alocate Fondului de Coeziune
(https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/93/coesione-economica-sociale-e-territoriale).

Acest buget ce va fi folosit pentru a elimina decalajele în ceea ce privește gradul de dezvoltare
economică între statele membre, astfel că, cea mai mare parte a resurselor financiare vor fi
direcționate spre regiunile mai slab dezvoltate ce au nevoie de investiții, tocmai pentru a echilibra
balanța privind decalajele economice din cadrul UE.

375 373 mld. €

370

365

360

355
351.8 mld. €
350
346.5 mld. €
345

340

335

330
2007-2013 2014-2020 2021-2027

Fig.13. Bugetul alocat politicii de coeziune în ultimele trei perioade de finanțare

Sursa: https://www.eca.europa.eu/lists/ecadocuments/rcr_cohesion/rcr_cohesion_en.pdf

49
III.3. Politica Urbană

Politica de dezvoltare urbană este o componentă foarte importantă pentru ceea ce înseamnă
dezvoltarea economică a unei regiuni sau a unui stat, în condițiile în care, orașele sunt punctul de
plecare pentru tot ceea ce înseamnă dezvoltare economică. Conform Cartei de la Leipzig pentru
Orașe Europene Durabile, elaborată în anul 2007 de către miniștrii responsabili cu dezvoltarea
urbană a statelor membre UE, oraşele deţin calităţi culturale şi arhitecturale unice, forţe puternice
de incluziune socială şi posibilităţi excepţionale de dezvoltare economică. Oraşele reprezintă centre
de cunoaştere şi surse de creştere şi inovaţie.

Datorită populației numeroase de la nivelul centrelor urbane, de aproximativ o treime din

totalul populației UE, de 446 milioane de locuitori (2014, Dimensiunea urbana a politicilor UE),
orașele sunt cele care generează peste 85% din produsul intern brut, dat fiind faptul că, aici se
înregistrează cea mai mare densitate a locurilor de muncă, ceea ce face ca, orașe.le să devină pilonii
de bază pentru tot ceea ce înseamnă funcționarea economiei la nivel european.

Pe de altă parte însă, orașele sunt și mari consumatoare de resurse, conform datelor furnizate
de Comisia Europeană, la nivelul Uniunii Europene orașele consumă aproximativ 80% din
consumul total de energie, ceea ce implicit atrage și un grad ridicat de poluare.

Discrepanțele teritoriale privind gradul de dezvoltare economică dintre zonele urbane și

arealele rurale din proximitate, dar și discrepanțele interne din cadrul unui oraș sunt probleme
majore în vederea realizării coeziunii teritoriale la nivelul UE. Tocmai de aceea, politica urbană
prezintă în ultimii ani un mai mare interes, iar resursele financiare alocate dezvoltării urbane să fie
tot mai semnificative, spre exemplu, în perioada actuală de finanțare, aproximativ 50 % din
resursele FEDR au fost destinate spre a fi investite în zonele urbane
(https://ec.europa.eu/regional_policy/ro/policy/themes/urban-development/).

Politica de dezvoltare urbană este parte integrată a politicii de coeziune, în condițiile în care,
în vederea implementării eficiente a coeziunii sociale și economice, trebuie realizată o raportare la
specificul teritorial. Gradul de dezvoltare al teritoriului este cel care stabilește liniile directoare în
vedere implementării politicii de coeziune, prin urmare, la nivelul Uniunii Europene se observă o
creștere tot mai accentuată asupra problematicii teritoriale şi urbane.

50
 În urma adoptării Tratatului de la Lisabona, cadrul de implementare al coeziunii teritoriale,
ca parte componentă a politicii de coeziune devine funcțional. Ulterior, dimensiunea teritorială a
politicii de coeziune cunoaște o evoluție continuă, orașele devenind elemente fundamentale în
procesul de reducere a disparităților teritoriale și implicit a dezvoltării echilibrate și durabile a
teritoriilor europene.

În prezent, chiar dacă este recunoscut rolul extrem de important pe care îl au orașele în
dezvoltarea economică, la nivelul Uniunii Europene nu există un consiliu al miniștrilor responsabil
de politica de dezvoltare urbană, însă au fost elaborate o serie de documente oficiale care stabilesc
principiile directoare ale dezvoltării urbane, conturându-se treptat un cadru comun de acțiune în
acest domeniu.

În prezent, chiar dacă este recunoscut rolul extrem de important pe care îl au orașele în
dezvoltarea economică, la nivelul Uniunii Europene nu există un consiliu al miniștrilor responsabil
de politica de dezvoltare urbană. Cu toate acestea, statele membre inteprind acțiuni de colaborare
interguvernamentală în această direcție, elaborând o serie de documente oficiale care stabilesc
principiile directoare ale dezvoltării urbane, conturându-se treptat un cadru comun de acțiune. Cele
mai relevante documente în acest sens sunt Agenda Teritorială a Uniunii Europene și Declarația de
la Toledo.

Agenda Teritorială a Uniunii Europene a fost semnată la Leipzig, în anul 2007, fiind primul
document de acest fel prin care se stabilește cadrul politic și direcția strategică în ceea ce privește
consolidarea coeziunii teritoriale, punându-se accentul pe importanța dimensiunii teritoriale în
vederea realizării coeziunii la nivelul Uniunii.

Agenda Teritorială aduce în prim plan politica de dezvoltare urbană, care se constituie un
element cheie în vederea realizării coeziunii la nivelul statelor membre, unul dintre obiectivele în
jurul căruia gravitează întreg documentul fiind dezvoltarea teritorială policentrică a UE, pentru a
folosi mai bine resursele disponibile în regiunile europene (Agenda Teritorială a Uniunii Europene,
2007, 2).

Odată cu noua perioadă de finanțare,2014-2020, susținută prin Strategia Europa 2020, apare și
varianta revizuită a documentului, este vorba despre Agenda Teritorială a Uniunii Europene 2020,
care vine ca o completare asupra celei precedente. Noul document este unul orientat spre acțiune, și

51
vizează punerea în aplicare a obiectivelor StrategieiEuropa 2020, prin intermediul coeziunii
teritoriale care presupune o exploatare inteligentă a teritoriului.

De asemenea, documentul revizuit susține în continuare dezvoltarea teritorială policentrică și

echilibrată la nivelul Uniunii, aceasta deoarece, atunci când cele mai dezvoltate oraşe şi regiuni din
Europa cooperează ca părți ale unui model policentric, ele generează valoare adăugată şi
acționează ca centre, contribuind la dezvoltarea regiunilor mai extinse din care fac parte (Agenda
Teritorială a Uniunii Europene, 2011,7).

Un alt document de referință pentru politica de dezvoltare urbană este Declarația de la Toledo,
asemnată în anul 2010 de către miniștrii responsabili cu dezvoltarea urbană. Documentul vine în
sprijinul Strategiei Europa 2020 și susține promovarea unei strategii de dezvoltare urbană
inteligentă, durabilă şi incluzivă din punct de vedere social, a oraşelor europene, în condițiile în
vcare, orașele au un rol decisiv în vederea implementării obiectivelor Strategiei. De asemenea,
documentul face apel la procesul de regenerare urbană, aceasta constituindu-se un instrument
strategic în vederea realizării coeziunii la nivel de orașe.

În condițiile în care, la nivelul orașelor există o multitudine de probleme, în principiu ce vizează

diferențele mari de dezvoltare, în cadrul Declarației de la Toledo se propune o consolidare mult mai
amplă a arealelor urbane, prin crearea unei Agende Urbane Europene, care să caute soluții în
vederea rezolvării mult mai eficiente a problemelor cu care se confruntă zonele urbane.

La nivelul Uniunii, se susține tot mai pregnant faptul că, aplicarea politicilor trebuie să fie tot
mai bine adaptată la specificul teritorial și realitățile urbane ale locului, iar orașele sunt un factor
cheie în acest sens, prin urmare, întocmirea unei agende urbane este foarte necesară. În acest sens,
Comisia Europeană a creat în anul 2014 Forumul Cities, prin intermediul căruia a lansat o dezbatere
cu privire la necesitatea întocmirii unei astfel de agende.

În cadrul întâlnirii miniștrilor responsabili cu problematica urbană, derulată la Amsterdam, în

mai 2016, a fost aprobat Pactul de la Amsterdam, prin intermediul căruia se adoptă Agenda Urbană
a UE și se stabilesc principiile fundamentale care stau la baza construcției acesteia.

52
 Având la bază cele trei obiective majore ale Strategiei Europa 2020 pentru o creștere durabilă,
inteligentă și incluzivă, în cadrul Agendei Urbane a UE s-au stabilit 12 obiective prioritare, care
urmăresc îmbunătățirea sistemelor urbane din Uniunea Europeană, în vederea creării unui cadru cât
mai favorabil coeziunii:

1. Incluziunea migranților și refugiaților;

2. Calitatea aerului;

3. Sărăcia urbană;

4. Locuințe;

5. Economia circulară;

6. Locuri de muncă și competențele forței de muncă în economia locală;

7. Adaptarea la schimbările climatice;

8. Tranziția energetică;

9. Utilizarea durabilă a terenurilor și a soluțiilor bazate pe natură;

10. Mobilitatea urbană;

11. Tranziția digitală;

12. Achiziții publice inovatoare și responsabile (Urban Agenda for the EU, 2016, 7).

Cu alte cuvinte, Agenda Urbană a UE este un document ce vizează o abordare integrată pentru
tot ceea ce înseamnă dimensiunea urbană a politicii de coeziune din cadrul Uniunii, cu scopul
îmbunătățirii calității vieții în arealele urbane. În condițiile în care, orașele se constituie elemente de
referință pentru tot ceea ce înseamnă progresul vieții economice și sociale, existența unei strategii
integrate ai tuturor actorilor implicați în procesul de dezvoltare urbană este foarte necesară.

53
IV. POLITICA DE DEZVOLTARE REGIONALĂ SI POLITICA URBANA ÎN
ROMÂNIA

În România, bazele cadrului legal în vederea implementării politicii de dezvoltare regională a

fost pus în anul 1998, odată cu adoptarea Legii nr.151 privind dezvoltarea regională în România
(modificată prin Legea nr. 315/2004), lege prin care se stabilesc cadrul instituţional, obiectivele,
competenţele şi instrumentele specifice politicii de dezvoltare regională în România (Legea
151/1998, Art.1).

Altfel spus, odată cu adoptarea legii în cauză, s-a creat suportul legal pentru constituirea
regiunilor de dezvoltare, acestea fiind parte a criteriilor prevăzute în acquis-ul comunitar în vederea
aderării la UE. În acest sens, în contextul integrării în structurile Uniunii Europene, România a
trebuit să creeze un cadrul legislativ și instituțional corespunzător criteriilor de integrare în
structurile Uniunii, care să permită implementarea prevederilor din acquis și în acest fel să poată
accesa fondurile de pre-aderare pentru a-și restructura economia.

Conform articolului 2 din Legea 151/1998, principalul obiectiv al politicii de coeziune în

România este reprentat de diminuarea dezechilibrelor regionale existente, prin stimularea
dezvoltării echilibrate, prin recuperarea accelerată a întârzierilor în dezvoltarea zonelor
defavorizate ca urmare a unor condiţii istorice, geografice, economice, sociale, politice, şi
preîntâmpinarea producerii de noi dezechilibre.

Un alt obiectiv este reprezentat de corelarea politicilor şi activităţilor sectoriale guvernamentale

la nivelul regiunilor, prin stimularea iniţiativelor şi prin valorificarea resurselor locale şi regionale,
în scopul dezvoltării economico-sociale durabile şi al dezvoltării culturale a acestora, iar ultimul
obiectiv presupune stimularea cooperării interregionale, interne şi internaţionale, a celei
transfrontaliere, inclusiv în cadrul euroregiunilor, precum şi participarea regiunilor de dezvoltare
la structurile şi organizaţiile europene care promovează dezvoltarea economică şi instituţională a
acestora, în scopul realizării unor proiecte de interes comun, în conformitate cu acordurile
internaţionale la care România este parte.

54
 La nivel teritorial, cadrul de implementare a politicii regionale este reprezentat de crearea
regiunilor de dezvoltare. Acestea s-au constituit în urma asocierii benevole a mai multor județe
învecinate, însă, ele nu au personalitate juridică și nu sunt unități administrative, ci sunt create în
scopul unei gestionări mai optime a teritoriului, în acest mod se pot analiza mai ușor disparitățile
existente între regiuni.

Reorganizarea teritoriului național a fost făcută pe baza unui șablon existent deja la nivelul
Uniunii Europene, adică al sitemului de clasificare al unităţilor teritoriale NUTS. Sistemul NUTS
este o clasificare pe trei nivele ierarhice, bazate pe factorul demografic, întrucât populația este unul
dintre cele mai importante aspecte în ceea ce privește dezvoltarea economică a unui teritoriu. Prin
intermediul acestui sistem, fiecare stat membru este divizat în regiuni socio-economice, cu scopul de
a facilita analiza și colectarea datelor cu privire la gradul de dezvoltare a fiecărei regiuni în parte.

În acest sens, regiunile din categoria NUTS I trebuie să aibe o populație cuprinsă între 3 și 7
milioane de locuitori, NUTS II între 800000 și 3 milioane, iar NUTS III va avea o populație de
150000 până la 800000 locuitori (Regions in the European Union-Nomenclature of territorial units
for statistics NUTS 2010/EU-27, 2011, 6).

În condițiile în care, în contextul european, pilonii ce stau la baza implementării politicii

regionale sunt regiunile de dezvoltare, la nivelul României au fost create opt regiuni de dezvoltare
(Fig.14), care conform clasificării Eruostat, se încadrează în categoria NUTS II, adică au o populație
cuprinsă între 800.000 și 3 milioane de locuitori.

Chiar dacă, politica regională vizează fiecare regiune din cadrul Uniunii, partea cea mai mare a
resurselor financiare alocate fondurilor structurale este orientată spre statele și regiunile cele mai
slab dezvoltate, in condițiile în care, se dorește ridicarea nivelului acestora de dezvoltare până la
media UE. Conform Comisiei Europene, accentul este pus pe regunile cele mai slab dezvoltate, care
au o valoare a produsului intern brut sub 75% din media Uniunii Europene.

În această categorie a regiunilor şi statelor cu cea mai mare eligibilitate pentru fondurile
structurale, s-au încadrat, în ultimele două perioade de finanțare șapte din cele opt regiuni de
dezvoltare ale României, exceptând regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov care este considerată o
regiune dezvoltată.

55
 Disparitățile faţă de UE sunt accentuate şi de disparităţile interne, care sunt evidente în cazul
Regiunii Bucureşti-Ilfov faţă de restul ţării, atât din punct de vedere al valorii PIB, al dependenţei
instuţionale sau financiare. Acest fapt face ca întreaga Românie să fie eligibilă pentru accesarea
fondurilor structurale în cadrul politicii de dezvoltare regională.

Fig.14. Regiunile de dezvoltare ale României

Sursa layer: https://www.arcgis.com
Politica de dezvoltare regională joacă un rol deosebit de important în ceea ce privește
dezvoltarea economică a României, în condițiile în care, decalajele economice și sociale, atât la
nivel intern, cât și față de restul statelor membre sunt foarte pronunțate. Diminuarea dezechilibrelor
regionale de la nivelul României, se poate realiza cu ajutorul instrumentelor financiare ale Uniunii
Europene, respectiv a fondurilor structurale.

Dat fiind faptul că, politica regională dispune de trei fonduri structurale, Fondul European de
Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de Coeziune, contribuția cea mai mare în
vederea reducerii disparităților economice o are FEDR, fiind cel mai important fond de care
beneficiază ţara noastră.

56
 Implementarea politicii de dezvoltare regională la nivelul fiecărui stat membru se face prin
intermediul Programelor Operaționale, care sunt corelate cu Planul Național de Dezvoltare al
fiecărui stat în vederea atingerii obiectivelor generale ale acestuia. La niveul României, pentru
perioada de finanțare 2007-2013, aceasta fiind de altfel și primul exercițiu bugetar la care participă
țara noastră în calitate de stat membru UE, au fost elaborate șapte programe operaționale, toate fiind
finanțate din fondurile politicii de coeziune, în principal prin FEDR:

 Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD) ;

 Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA);
 Programul Operaţional Capital Uman (POCU);
 Programul Operaţional Competitivitate (POC);
 Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM);
 Programul Operațional Dezvoltare Regională (POR);
 Programul Asistenţă Tehnică (POAT) (https://www.fonduri-ue.ro).

Pentru perioada de finanțare 2007-2013, UE a alocat politicii de dezvoltare regională un

buget de 346,5 miliarde de euro pentru investiții în vederea creșterii gradului de dezvoltare
economică la nivel european. În urma redistribuirii bugetului la nivel de state membre, României i-a
fost alocat 5% din totalul acestuia (Fig.15), ceea ce reprezintă aproximativ 19,7 miliarde de euro
(https://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docgener/informat/country2009/ro_ro.pdf).

5%
19,7 mld. €

95%
346,5 mld. €

Bugetul politicii de coeziune Bugetul alocat României

Fig.15 Alocarea financiară a bugetului politicii de coeziune la nivelul României pentru

perioada 2007-2013
57
 În ceea ce privește distribuția resurselor financiare ale politicii de dezvoltare regională la
nivelul fondurilor structurale (Fig.16), aproape jumătate din acestea au fost alocate Fondului
European de Dezvoltare Regională, respectiv 48%, aceasta în condițiile în care, România dispune de
regiuni slab dezvoltate din punct de vedere economic conform parametrilor UE. O treime din
bugetul politicii de coeziune a fost alocat Fondului de Coeziune, și anume 33%, iar cel mai mic
procent, de 19% îi revine Fondului Social European.

9.5 mld. €
48% 6.5 mld. €
33%

FC

3.7 mld. € FSE

19% FEDR

Fig.16. Distribuția bugetului politicii de coeziune alocat României la nivel de fonduri structurale în
perioada de finanțate 2007-2013
Sursa: https://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docgener/informat/country2009/ro_ro.pdf

În perioada de finanțare 2007-2013, politica de coeziune, prin intermediul Programului

Operațional Regional a alocat României aproximativ 3726 milioane de euro (Fig.17), aceștia fiind
distribuiți pe diferite domenii prioritare în vederea realizării coeziunii. Se poate observa faptul că,
cea mai mare parte a resurselor financiare, aproape 1118 milioane de euro, ceea ce reprezintă
aproape 30% din total, a fost alocat dezvoltării arealelor urbane. Acest fapt întărește ideea conform
căreia, politica urbană joacă un rol tot mai important în realizarea coeziunii la nivelul regiunilor, dat
fiind faptul că, orașele sunt elementul de referință al dezvoltării economice.

58
 98.63mil. €
Asistenţă tehnică

558.9mil. €
Dezvoltarea
durabilă şi
promovarea 1117.81 mil.
turismului €
Sprijinirea
633.42mil. € dezvoltării
Consolidarea durabile a oraşelor
mediului de
afaceri regional şi
local
758.35 mil. €
Îmbunătățirea
558.9 mil. € infrastructurii de
Îmbunătățirea transport
infrastructurii regionale și locale
sociale

Fig.17. Alocarea financiară pe domenii din POR 2007-2013

Sursa: POR 2007-2013, 168

Perspectiva financiară pentru perioada 2014-2020 susține în continuare politica de coeziune,

în conformitate cu obiectivele majore ale Strategiei Europa 2020. Programele operaționale elaborate
de România pentru perioada de finanțare 2007-2013 rămân aceleași și în cadrul noii perioade
bugetare, principalul obiectiv rămânând reducerea disparităților economice atât la nivel intern, cât și
european.

În perioada de finanțare 2014-2020, România s-a numărat printre statele cărora le-au fost
alocate sume destul de însemnate din cadrul bugetului de coeziune, dat fiind faptul că, aceasta se
încadrează în categoria statelor membre UE cel mai puţin dezvoltate, fapt datorat discrepanţei mari
dintre valoarea PIB-ul intern şi cel mediu UE. România a beneficiat de aproximativ 23 miliarde de
euro pentru investiții în ceea ce privește dezvoltarea economică și reducerea decalajelor interne de la
nivelul regiunilor de dezvoltare.

59
 Aproximativ 67% din totalul bugetului a fost investit prin intermediul FEDR în dezvoltarea
regională pe categorii de regiuni, regiunile mai puțin dezvoltate având prioritate, acestora alocându-
se cea mai mare parte a resurselor financiare. Totodată, investițiile prin intermediul fondului de
coeziune au fost de aproape 7 miliarde de euro, iar cele alocate FSE au beneficiat de cel mai mic
procent, respectiv sub 3% (Fig.18 și 19).

0.106 mld. € 0.453 mld. €

Ocuparea forței
Cooperare
de muncă în
teritorială
rândul tinerilor
europeană

6.93 mld. €
Fondul de coeziune

15.06 mld. €
Regiuni mai puțin
dezvoltate

0.441 mld. €
Regiuni mai
dezvoltate

Fig.18. Distribuția bugetului politicii de coeziune în perioada de finanțate 2014-2020 la nivelul

României
Sursa datelor: https://cohesiondata.ec.europa.eu/countries/RO

3%
0,55mld. €

30%
6,93mld. €

67%
15,5mld. € FEDR

FC

FSE

Fig.19. Distribuția bugetului politicii de coeziune alocat României la nivel de fonduri structurale în
perioada de finanțate 2014-2020
Sursa datelor: https://cohesiondata.ec.europa.eu/countries/RO
60
 Programul Operațional de Dezvoltare Regională este unul dintre principalele programe prin
intermediul căruia, România a accesat în perioada de finanțare 2014-2020 fonduri structurale de
investiții europene din cadrul Fondului European pentru Dezvoltare Regională, acesta fiind
principalul instrument de implementare al politicii de coeziune. Implementarea programului
operațional se face prin intermediul a 12 axe prioritare, care stabilesc direcțiile spre care să se
îndrepte finanțarea și au la bază analiza situației economice de la nivelul României din cadrul
Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă:

 Axa prioritară 1: Promovarea transferului tehnologic;

 Axa prioritară 2: Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii;
 Axa prioritară 3: Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon;
 Axa prioritară 4: Sprijinirea dezvoltării urbane durabile;
 Axa prioritară 5: Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și
valorificarea durabilă a patrimoniului cultural;
 Axa prioritară 6: Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională;
 Axa prioritară 7: Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a
turismului;
 Axa prioritară 8: Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale;
 Axa prioritară 9: Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților
defavorizate din mediul urban;
 Axa prioritară 10: Îmbunătățirea infrastructurii educaționale;
 Axa prioritară 11: Extinderea geografică a sistemului de înregistrare a proprietăţilor
în cadastru şi cartea funciară;
 Axa prioritară 12: Asistență tehnică (https://www.fonduri-ue.ro/por-2014).

Principalelor obiective ale POR 2014-2020, transpuse în cele 12 axe prioritare, li s-au alocat
aproximativ 8,25 miliarde de euro (Fig. 20) din totalul de 15,5 miliarde alocate de către Uniunea
Europeană prin intermediul FEDR.

61
 9000
8250
8000

7000

6000

5000

4000

3000
2375
2000
1387
877 1068
1000 763
466 352 312
206 119 101 212
0

Fig.20. Alocările POR 2014-2020 la nivel de axe prioritare (mil.euro)

Sursa datelor: https://www.fonduri-ue.ro/por-2014

Analizând modul de distribuție al resurselor financiare prin intermediul fondurilor

structurale, se poate afirma faptul că, politica de dezvoltare regională reprezintă o prioritate pentru
România, întrucât procentul regiunilor slab dezvoltate este semnificativ, iar disparitățile economice
dintre acestea sunt încă destul de pregnante.

Politica de dezvoltare regională reprezintă instrumentul prin intermediul căruia, România

poate accesa fonduri de investiții europene, fonduri menite să contribuie la dezvoltarea economică a
țării, în condițiile în care, România este încă departe de media dezvoltării de la nivelul Uniunii
Europene.

62
 V. STUDIU DE CAZ: MUNICIPIUL ORADEA

În vederea accesării fondurilor ESI, politica Uniunii Europene prevede elaborarea unor
documente strategice de analiză, care să aducă în prim-plan situația economică curentă, precum și
principalele linii directoare spre care se vor îndrepta investițiile publice pentru fiecare perioadă de
finanțare în parte, în acest fel putând fi creat cadrul legislativ care să permită implementarea
prevederilor din acquis.

Întrucât unul dintre obiectivele fundamentale ale Uniunii Europene este reprezentat de
realizarea coeziunii la nivelul statelor membre, coeziune care trebuie să pornească de la nivel local,
orașele europene sunt într-o competiție constantă în vederea atragerii activităților economice
generatoare de venituri. În cea mai mare parte, generarea veniturilor la nivel local depinde atât de
atractivitatea orașului pentru locuitori, turiști sau investitori, cât și de posibilităţile economiei şi
societăţii locale de a valorifica potenţialul existent.

În acest sens, pornind de la documentația de planificare existentă și elaborată la nivel

național și județean, la nivelul Municipiului Oradea au fost întocmite o serie de documente de
planificare strategică în baza cărora se vrea implementarea programelor și acțiunilor de dezvoltare.

Un prim document de planificare strategică elaborat la nivelul Municipiului Oradea este

reprezentat de Planul Integrat de Dezvoltare Urbană, care a fost elaborat în anul 2010, acesta
constituindu-se una dintre condițiile prime în vederea accesării finanțării prin intermediul
Programului Operațional Regional, acesta constituindu-se într-un document strategic-programativ
care abordează şi vizează dezvoltarea urbană într-un mod integrat (PIDU, 2010, 136).

Având la bază radiografia situației economice inițiale ale orașului și evaluarea potențialului
de care acesta dispune, au fost elaborate o serie de nevoi de dezvoltare care vizează trei direcții:
coeziunea socială, creșterea calității vieții și susținerea competitivității economice (PIDU, 2010,
150).

63
 Direcțiile de dezvoltare în cauză au reprezentat baza pentru elaborarea principalelor obiective pe
care și le propune Oradea spre realizare în perioada de finanțare 2007-2013, acestea fiind:

 consolidarea capacității instituționale a municipiului Oradea;

 creșterea gradului de coeziune social;
 creșterea calității vieții în cadrul polului de dezvoltare urbană;
 dezvoltarea serviciilor care stau la baza dezvoltării economice locale pe termen mediu și
lung;
 dezvoltarea activităților din industrie care susțin, pe termen lung, dezvoltarea economică
locală;
 dezvoltarea economiei bazată pe cunoaștere;
 dezvoltarea serviciilor publice în zona metropolitană a polului de dezvoltare urbană (PIDU,
2010, 165-167).

În perioada financiară 2014-2020, pentru a se putea înscrie în rândul orașelor eligibile în

vederea accesării fondurilor europene din cadrul politicii de coeziune, la nivelul Municipiului
Oradea au fost elaborate o serie de documente de planificare cu caracter strategic, impuse de altfel
de legislația în vigoare a Uniunii Europene.

Printre documentele în cauză, se numără Strategia de Dezvoltare Locală 2015-2020, care

este un document prin intermediul căruia se stabilesc principalele direcții de dezvoltare a
comunităților locale, fiind de altfel unul dintre elementele cheie în vederea absorbției fondurilor
europene în perioada de finanțare 2014-2020.

Strategia are la bază obiectivele identificate anterior în PIDU, documentul în sine reprezentând o
variantă actualizată a acestuia. Astfel, obiectivul general al Strategiei de Dezvoltare Locală este
reprezentat de dezvoltarea economică, socială și culturală armonioasă a Municipiului Oradea în
scopul îmbunătățirii calității vieții populației (Strategia de Dezvoltare Locală, 2015, 173).

În vederea atingerii obiectivului general deja stabilit ce vizează ridicarea standardului de viață al
locuitorilor orașului prin valorificarea resurselor locale existente și implicit promovarea
potențialului acestuia vin cinci o cinci obiective strategice, menite să faciliteze implementarea
acestuia:

64
  Creșterea competitivității și a masei economice a municipiului Oradea;
 Realizarea unei infrastructuri de bună calitate și o conectivitate mărită a municipiului;
 Îmbunătățirea calității vieții în Municipiul Oradea;
 Protejarea și punerea în valoare a patrimoniului orașului prin promovare turistică;
 Creșterea calității serviciilor publice (Strategia de Dezvoltare Locală, 2015, 174).

În vederea respectării legislației în vigoare, în principal a Legii 350/2001 privind amenajarea

teritoriului și urbanismul, care prevede faptul că, fiecare localitate trebuie să dețină un plan
urbanistic general, care reprezintă baza legală pentru realizarea programelor şi acţiunilor de
dezvoltare (Art. 46, Alin.1, Legea350/2001), Oradea a elaborate în anul 2016 documentul în cauză.

Planul Urbanistic General are la bază strategiile de dezvoltare elaborate anterior, scopul
acestuia fiind acela de a analiza obiectivele nerealizate din perspectiva anterioară și de a propune noi
obiective în vederea realizării coeziunii economice cât mai eficient.

Întrucât, în perioada de finanțare 2014-2020, Oradea s-a numărat printre orașele României aflate
într-o permanent competiție pentru atragerea investițiilor, aceasta fiind de altfel și fruntașă la
atragerea fondurilor europene, obiectivul general al PUG pentru perspective 2020 este reprezentat de
dezvoltarea economică, socială şi culturală armonioasă a municipiului Oradea în scopul
îmbunătăţirii calităţii vieţii populaţiei (PUG, 2016, 10).

În completarea planului urbanistic general, a fost elaborat tot în anul 2016, Planul de Mobilitate
Urbană, care se constituie a fi un document strategic ce are drept scop principal crearea unui system
de transport durabil la nivelul centrelor urbane. La nivelul municipiului Oradea, PMUD are drept
obiectiv general realizarea unui sistem de transport eficient, integrat, durabil și sigur, care să
promoveze dezvoltarea economică, socială și teritorială (PMUD, 2016, 14).

De asemenea, conform legislației de la nivelul Uniunii Europene, fiecare oraș reședință de județ
trebuie să dețină un plan de mobilitate urbană, aceasta fiind una dintre condițiile fundamentale în
vederea obținerii finanțării prin intermediul axelor prioritare cu privire la infrastructură și transport
public urban din cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.

Obiectivele propuse în cadrul PMUD vin în număr de 20, și vizează intervenții asupra unor
domenii cheie în ceea ce privește realizarea coeziunii economice la nivelul polilor urbani, respectiv:
infrastructură de circulație, transport public, mijloace alternative de mobilitate.

65
 Conform site-ului oficial al primăriei Oradea, secțiunea politici și strategii, valoarea totală a
investițiilor ce vizează cele 20 măsuri propuse în cadrul PMUD, a căror finanțare se va face prin
intermediul POR 2014-2020, se ridică la suma de 82,7 milioane de euro, vizând un orizont de timp
împărțit în două etape: perioada 2017-2020 respectiv2020-2030. (http://www.oradea.ro/politici-si-
strategii-ale-municipiului-oradea/planul-de-mobilitate-urbana-durabila-la-nivelul-popului-de-
dezvoltare-urbana-oradea).

În cadrul Regulamentului Uniunii Europene nr. 1301/2013 privind fondul European de

dezvoltare regională, este precizat faptul că, principal misiune a acestuia este aceea de a susține
dezvoltarea urbană durabilă prin intermediul unor strategii care să stabilească o serie de acțiuni
integrate în vederea abordării provocărilor de natură economic, socială sau de mediu. Prin urmare,
finanțarea prin intermediul FEDR gravitează în jurul unor strategii integrate de dezvoltare urbană,
acest document constituindu-se o condiție fundamental pentru acordarea resurselor financiare prin
intermediul Axei Prioritare 4 Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, a Programului Operațional
Regional 2014 – 2020.

Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Municipiului Oradea a fost elaborată în anul

2017, pentru orizontul de timp 2017-2023, cu scopul de a contribui la creșterea gradului de coeziune
economică.

În cadrul strategiei, s-au prioritizat cinci direcții principale spre care să se direcționeze
resursele financiare în vederea dezvoltării economice, direcții ce vizează: un oraș conectat,
competitiv, turistic, inteligent și al spațiilor publice de calitate. Aceste priorități sunt menite să
susțină obiectivul general al orașului pentru intervalul 2017-2023, și anume creșterea standardului
de viață al cetățenilor (SIDU, 2017, 173).

În perioada financiară 2007-2013, României i-au fost alocate aproximativ 3,72 miliarde de
euro prin intermediul Programului Operațional Regional (Fig.17) din cadrul Fondului European de
Dezvoltare Regională. Municipiul Oradea, a reușit să obțină 10% din finanțarea acordată României
în acest caz, adică aproximativ 0,41 miliarde de euro (Fig.21).

Conform datelor furnizate de site-ul official al municipiului Oradea, subpagina buget,

http://www.oradea.ro/subpagina/buget, în perioada de finanțare 2007-2013, venitul acesteia,
exceptând veniturile din surse proprii, s-a ridicat la suma de aproximativ 419,7 milioane de euro
(Fig.22).
66
 Mai bine de 82% din valoarea totală a bugetului pentru perioada de finanțare a fost obținută
în urma prelevărilor din cadrul bugetul de stat, procent ce se ridică la suma de aproximativ 345,7
milioane de euro. Restul de 18%, adică 74 milioane de euro, a fost obținut din fonduri europene.

0,41
10%

3,72
90%

POR 2007-2013 Oradea

Fig. 21. Finanțarea prin intermediul POR în perioada bugetară 2007-2013 alocată municipiului
Oradea (mld. euro)
Sursa datelor: http://www.oradea.ro/subpagina/buget

450000000 419,7 mil. €

400000000
345,7 mil. €
350000000
300000000
250000000
200000000
150000000
100000000 74 mil. €
50000000
0
2007-2013
Total Buget de stat Fonduri UE

Fig.22. Bugetul municipiului Oradea pentru perioada de finanțare 2007-2013

Sursa datelor: http://www.oradea.ro/subpagina/buget
67
 În condițiile în care, perioada 2007-2013 a fost prima perioada de finanțare la care participă
România în calitate de stat membru, iar documentația strategică de la nivel local prevăzută in cadrul
politicilor UE în vederea accesării finanțării prin intermediul programelor operaționale aferente
fondurilor politicii de coeziune a fost într-un stadiu incipient, Oradea a reușit să atragă individual
finanțare abia în anul 2012.

Bugetul aferent anului 2012 (Fig. 23) a fost de peste 109 milioane de euro, din care, mai bine
de 35 milioane de euro provin din fondurile UE. În anul următor, 2013, veniturile din fonduri
europene a fost cu aproape 3 milioane de euro mao mare, aceasta ridicându-se la 38,9 milioane.

120000000

100000000

80000000

60000000

40000000

20000000

0
2008 2009 2010 2011 2012 2013
Total 45316721 57968798 61214294 61445516 109199874 86773011
Buget de stat 45316721 57968798 61214294 61445516 74123450 44802733
Fonduri UE 35076424 38970278

Fig. 23. Bugetul municipiului Oradea la nivel de ani pentru perioada de finanțare 2007-2013
(mil.euro)
Sursa datelor: http://www.oradea.ro/subpagina/buget

68
 În perioada de finanțare 2014-2020, bugetul acordat României prin intermediul Operațional
Regional din cadrul Fondului European de Dezvoltare Regională (Fig.20), a fost de aproximativ
8,25 miliarde de euro, iar municipiul Oradea, a reușit să obțină peste 6% din totalul acestuia, ceea ce
reprezintă aproximativ 0,52 miliarde de euro, cu 0,11 miliarde mai mult decât în perioada de
finanțare precedentă (Fig.24).

0.52
6%

8.25
94%

POR 2014-2020 Oradea

Fig. 24. Finanțarea prin intermediul POR în perioada bugetară 2014-2020 alocată municipiului
Oradea (mld. euro)
Sursa datelor: http://www.oradea.ro/subpagina/buget

La o analiză asupra site-ului oficial al municipiului Oradea, subpagina buget,

http://www.oradea.ro/subpagina/buget, se poate observa faptul că, în perioada de finanțare 2014-
2020, venitul acesteia, exceptând veniturile din surse proprii, s-a ridicat la suma de aproximativ
526,2 milioane de euro (Fig.22).

Din totalul bugetului pentru întreaga perioadă de finanțare, aproximativ 53,5 %, adică 281,6
milioane de euro au fost obținuți în urma prelevărilor din bugetul de stat, iar 46,5 %, respectiv 244,6
milioane de euro au fost obținuți în urma finanțărilor prin fonduri UE (Fig.25).

69
 600000000

526,2mil. €
500000000

400000000

300000000 281,6 mil. €

244,6mil. €

200000000

100000000

0
2014-2020

Total Buget de stat Fonduri UE

Fig.25. Bugetul municipiului Oradea pentru perioada de finanțare 2014-2020

Sursa datelor: http://www.oradea.ro/subpagina/buget

În perioada bugetară 2014-2020, anul 2015 a fost anul în care, municipiului Oradea i-a fost
alocat cel mai mare buget din cadrul perioadei de finanțare în cauză, acesta ridicându-se la peste 155
milioane de euro, din care, aproape 78 milioane fiind reprezentați de fonduri ale Uniunii Europene
(Fig.26).

Totuși, raportându-ne la întreaga perioadă de finanțare, se poate afirma faptul că, Oradea și-a
menținut un trend constant în ceea ce privește suplimentarea veniturilor de la bugetul de stat cu cele
obținute prin intermediul fondurilor europene, obiectivul general al municipiului, conform
documentelor de planificare strategic elaborate de-a lungul întregii perioade de finanțare, fiind acela
de a asigura coeziunea economic la nivel local, dar și la nivelul întregii zone metropolitane.

70
180000000

160000000

140000000

120000000

100000000

80000000

60000000

40000000

20000000

0
2014 2015 2016 2017 2018 2019 2020
TOTAL 76698912 155757505 53571729 58517273 39861396 73614540 68197679
Buget de stat 44929738 77777120 32467298 57961716 28055457 24629146 15776199
Fonduri UE 31769174 77980385 21104431 555557 11805939 48985394 52421480

Fig. 26. Bugetul municipiului Oradea la nivel de ani pentru perioada de finanțare 2014-
2020(mil.euro)
Sursa datelor: http://www.oradea.ro/subpagina/buget

600000000
526.2 mil €
500000000
419.7 mil.€
400000000
345.7 mil €

300000000 281.6 mil €

244.6 mil €

200000000

100000000 74 mil. €

0
2007-2013 2014-2020
Total Buget de stat Fonduri UE

Fig. 27. Bugetul municipiului Oradea în cadrul ultimelor două perioade de finanțare
Sursa datelor: http://www.oradea.ro/subpagina/buget

71
 Analizând sursa veniturilor municipiului Oradea în cadrul celor două perioade de finanțare,
se poate observa o creștere semnificativă a resurselor financiare la nivel de fonduri UE, diferența la
nivelul celor două perioade fiind de aproximativ 170 milioane de euro.

În ceea ce privește veniturile obținute de Oradea în urma prelevărilor de la bugetul de stat, în

perioada de finanțare 2007-2013, aceasta a obținut cu aproximativ 64 milioane de euro mai mult
decât în 2014-2020, însă privitd în ansamblu, ultima perioadă de finanțare s-a soldat cu o creștere
considerabilă a bugetului, de peste 106 milioane de euro, tocmai datorită aportului semnificativ de
fonduri UE.

Această creștere semnificativă a capitalului de proveniență europeană la nivelul municipiului

Oradea în cadrul celei de-a doua perioadă de finanțare, denotă faptul că, aceasta a adoptat o poziție
ascendentă în ceea ce privește dezvoltarea economică susținută prin intermediul politicii de
dezvoltare regională, coeziunea economică la nivelul orașului Oradea fiind tot mai pregnant
implementată.

Implementarea resurselor de finanțare obținute din fonduri europene, precum și depunerea de

noi proiecte cu finanțare nerambursabilă a fost unul dintre obiectivele principale după care s-a
ghidat Oradea în perioada de finanțare 2014-2020.

În acest sens, în perioada bugetară 2014-2020, Oradea a derulat mai multe proiecte finanțate
prin intermediul Programului Operațional Regional, în vederea susținerii și implementării coeziunii
economice la nivel local.

Conform site-ului oficial al primăriei Oradea, secțiunea politici și strategii,

http://www.oradea.ro/politici-si-strategii-ale-municipiului-oradea, începând cu anul 2013,
Municipiul Oradea a derulat cea mai mare investiție într-un sistem centralizat de termoficare din
românia, în valoare de 112 milioane de euro, din care 94 de milioane provin din proiecte cu
finanțare europeană.

Principalele proiecte derulate în perioada de finanțare 2014-2020 (Tabel 4) au o valoare de

peste 174 milioane de euro, toate fiind finanțate integral din fonduri europene, iar printre cele mai
mari proiecte din acestă perioadă de finanțare se numără și continuarea reabilitării sistemului de
termoficare, cu o valoare de peste 25 milioane de euro, precum și un proiect de regenerare urbană cu
o valoare de peste 23 milioane de euro.

72
 Denumire proiect Valoare proiect(euro)

1 Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul 25,501,074.96

Municipiului Oradea pentru perioada 2009-2028 în scopul
conformării a legislația de mediu și creșterii eficienței
energetice

2 Creșterea performanței energetice a Spitalului Clinic 7,425,549.40

Județean de Urgență Oradea

3 Creșterea performanței energetice a Spitalului Clinic 7,713,445.22

Municipal Dr. Gavril Curteanu Oradea

4 Creșterea eficienței energetice a școlii Gimnaziale Dacia 1,900,635.04

5 Creșterea eficienței energetice a clădirilor existente la 3,456,699.16

Liceul Teoretic Onisifor Ghibu

6 Creșterea eficienței energetice a clădirilor aferente 1,541,881.21

Liceului Ortodox Episcop Roman Ciorogariu

7 Creșterea eficienței energetice a Grădiniței cu program 723,785.42

prelungit nr. 20

8 Dezvoltarea și prioritizarea transportului de călători din 19,229,405.69

Municipiul Oradea

9 Modernizarea parcului de tramvaie din Municipiul Oradea 19,454,878.76

Etapa 1

10 Modernizarea parcului de tramvaie din Municipiul Oradea 19,454,878.76

Etapa 2

11 Crearea unor trasee pietonale și îmbunătățirea 15,297,601.96

tramsportului public de personae în zona centrală a
Municipiului Oradea

12 Coridorul de mobilitate urbană durabilă din Piața Emanuil 23,852,278.63

Gojdu- Vasile Alecsandri, Oradea

13 Coridorul de mobilitate urbană durabilă din Piața Emanuil 19,407,293.42

Gojdu- Piața Cetate, Oradea

14 Extinderea Creșei si Grădiniței nr. 53, cu echiparea 488,950.38

infrastructurii educaționale pentru educația timpurie

73
 antepreșcolară și preșcolară în Municipiul Oradea

15 Extinderea Creșei si Grădiniței nr. 28, cu echiparea 979,880.49

infrastructurii educaționale pentru educația timpurie
antepreșcolară și preșcolară în Municipiul Oradea

16 Construirea Creșei și Grădiniței din parcul Industrial 1, cu 1,460,093.44

echiparea infrastructurii educaționale pentru educația
timpurie antepreșcolară și preșcolară în Municipiul
Oradea

17 Reabilitarea și echiparea infrastructurii educaționale 568,019.17

pentru învățământul professional și ethnic și învățarea pe
tot parcursul vieții în cadrul Colegiului Tehnic Traian
Vuia din Oradea

18 Restaurarea Casei Darvas – La Roche în vederea 2,008,140.36

valorificării patrimoniului cultural secession

19 Restaurarea, conservarea și integrarea în circuitul cultural 1,194,905.60

a obiectivului: Muzeul Francmasoneriei din Oradea

20 Reabilitarea, restaurarea și refuncționalizarea zidurilor 2,336,617.36

Cetății Oradea (bastioane, curtine și contraescarpă), în
vederea introducerii în circuitul turistic - ,,Cetatea Oradea
– Centru multicultural și multiconfesional European –
Etapa a III a’’

21 City Walk: responsabilizarea energetic a localităților prin 150,925.43

dezvoltarea de orașe circulabile pentru pietoni în regiunea
Dunării

TOTAL 174,146,939.84

Tabel. 4. Principalele proiecte cu finanțare europeană derulate de Municipiul Oradea în perioada

bugetară 2014-2020
Sursa datelor: http://www.oradea.ro/subpagina/directia-management-proiecte-cu-finantare-
internationala

74
 Aderarea României la Uniunea Europeană a fost succedată de adoptarea unor documente cu
caracter strategic prevăzute în acquis-ul comunitar, fapt ce implicit a dus la o reorganizare la nivel
teritorial.
În acest sens, conform Legii 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului
naţional – Secţiunea a IV-a Reţeaua de localităţi, localitățile din România au fost ierarhizate la
nivelul a șase ranguri, în funcție de anumite criterii ce vizează, in principiu numărul de locuitori,
gradul de dezvoltare economica, influențe pe care o exercită asupra localităților limitrofe,
accesibilitatea la rețeaua majoră de căi de comunicații.
În conformitate cu ierarhizarea în cauză, primele trei ranguri (0, I și II) vizează localitățile
urbane, astfel rangul 0 revine capitalei României, iar rangurile I și II municiăiilor de importanță
națională, respective interjudețeană.
Municipiul Oradea, alături de alte 10 localități urbane (Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov,
Brăila, Bacău, Galați, Craiova, Constanța, Iași, Ploiești) (Anexa nr.2, alin.3.8 din Legea 351/2001),
face parte din cadrul localităților urbane de rang I.
Raportându-ne la cele două regiuni de dezvoltare din partea de vest a țării, respectiv
Regiunea de dezvoltare Vest și Nord Vest, localitățile urbane de rangul I din cadrul acestora sunt
reprezentate de municipiile Oradea, Cluj-Napoca și Timișoara.
În perioada de finanțare 2014-2020, rata de absorbție a resurselor financiare aferente FEDR
din cadrul politicii de coeziune este destul de însemnată, fiecare dintre cele trei municipii reușind să
atragă peste 200 milioane de euro (Fig.28)
În cadrul Regiunii de dezvoltare Nord-Vest, în perioada bugetară 2014-2020, municipiul
Oradea a ocupat primul loc în ceea ce privește atragerea fondurilor europene, suplimentându-și
bugetul cu aproximativ 244,6 milioane de euro. Municipiul Cluj-Napoca a reușit să atragă în aceeasi
perioada bugetară cu 26,6 milioane de euro mai puțin, respectiv 218 milioane de euro
(https://primariaclujnapoca.ro/proiecte-europene).

Analizând gradul de absorbție al fondurilor europene la nivelului ambelor regiuni de

dezvoltare din partea de vest a României municipiul Oradea se situează pe locul doi, după
municipiul Timișoara, care în perioada de finanțare 2014-2020, a depus proiecte cu finanțare
europeană în valoare de aproximativ 265 milioane de euro (https://www.primariatm.ro/proiecte-cu-
finantare-europeana) , iar municipiul Cluj-Napoca se plasează pe ultimul loc.

75
Fig.29. Resursele financiare aferente FEDR atrase de municipiile de rang I din regiunile de
dezvoltare vest și nord-vest în perioada de finanțare 2014-2020
Sursa layer: https://www.arcgis.com
Sursa date: https://primariaclujnapoca.ro/proiecte-europene
https://www.primariatm.ro/proiecte-cu-finantare-europeana
http://www.oradea.ro/subpagina/buget

76
 CONCLUZII

Scopul definitoriu al acestei lucrări a urmărit analiza funcționării interne a Uniunii Europene
din punct de vedere al gestionării și repartizării bugetului propriu spre statele membre, prin
intermediul politicilor teritoriale pe care aceasta le desfășoară.

Politica de dezvoltare regională este una dintre cele mai complexe politici derulate la nivelul
Uniunii Europene, devenind și principala politică de investiții, statut ce decurge din obiectivul
central în jurul căreia a fost creată, respectiv reducerea disparităților economice şi sociale existente
între diversele regiuni ale Europei. De asemenea, politica de dezvoltare regională este văzută drept o
politică a solidarității la nivelul UE, ce sprijină grăbirea procesului de convergenţă şi atingere a
nivelelor medii de dezvoltare prin intermediul fondurilor structurale de investiții europene pe care le
înglobează.

În vederea analizei impactului teritorial pe care politica de dezvoltare regională îl

întreprinde, la nivel local studiul de caz aferent acestei lucrări vizează unul dintre centrele urbane
care, de-a lungul celor două perioade de finanțare la care a luat parte România în calitate de stat
membru, a obținut finanțări semnificative, respectiv municipiul Oradea.

Încă din perioada de finanțare 2007-2013, Oradea a început demersurile privind eleborarea
documentației strategice prevăzută în legislația europeană în vederea accesării fondurilor structurale,
reușind să își suplimenteze veniturile cu 74 milioane de euro, urmând ca, în perioada de finanțare
2014-2020 valoarea acestora să se ridice la peste 244 milioane de euro.

Aderarea României la Uniunea Europeană a făcut ca, principala prioritate pentru municipiul
Oradea, de-a lungul ultimelor două perioade de finanțare să fie reprezentată de atragerea investițiilor
financiare prin intermediul fondurilor structurale aferente politicii de coeziune, reușind astfel să
deruleze o serie de proiecte de dezvoltare a infrastructurii, element esențial în vederea realizării
coeziunii economice.

77
 Faptul că, în perioada 2014-2020, Oradea a ocupat locul I în cadrul Regiunii de Dezvoltare
Nord-Vest în ceea ce privește derularea proiectelor cu finanțare europeană în valoare de aproximativ
244,6 milioane de euro, plasând municipiul Cluj-Napoca pe locul al II-lea, întărește ideea conform
căreia, atragerea fondurilor europene este o prioritate pentru Oradea.

La nivel teritorial, impactul politicii de dezvoltare regională în cadrul municipiului Oradea

este foarte vizibil, în ultimele două perioade bugetare derulându-se proiecte finanțate prin
intermediul fondurilor structurale în valoare de peste 300 milioane de euro, investițiile majore fiind
realizate în sistemul de termoficare, infrastructură și mobilitate.

În concluzie, la nivelul municipiului Oradea, politica de dezvoltare regională a avut un

impact semnificativ în ceea ce privește gradul ascendent de dezvoltare economică care îi survine în
ultimele două perioade de finanțare, valoarea investițiilor derulate prin intermediul fondurilor
structurale în acest interval având ca efect creșterea calității vieții, Oradea ocupând o poziție fruntașă
în atragerea de fonduri europene.

78
 BIBLIOGRAFIE

1. Bărbulescu, I., Gh., (2006), Uniunea Europeană,Politicile extinderii, Edit.Tritonic, București

2. Bărbulescu, I., Gh., (2008), Procesul decizional în Uniunea Europeană, Edit.Polirom, Iași
3. Dragoş, Dacian, Cosmin, (2007), Uniunea Europeană. Instituţii. Mecanisme, Edit.
C.H.Beck, Bucureşti
4. Fuerea, A., (2011), Manualul Uniunii Europene, Ediția a V-a revăzută și adăugită, după
Tratatul de la Lisabona (2007/2009), Edit. Universul Juridic, București
5. Ispas, G., L., (2011), Uniunea Europeană: Evoluție. Instituții. Mecanisme, Edit. Universul
Juridic, București
6. McCormick, John, (2006), Să întelegem Uniunea Europeana : o introducere concisă, Edit.
7. Meunier, Sophie, McNamara, Kathleen, (2007), Making History: European Integration and
Institutional Change at Fifty, Volume 8, Edit. Oxford University Press Inc, New York
8. Moreau, Philippe., (2002), Instituţiile Europene, Edit. Amarcord, Timişoara
9. Pagden, Anthony, (2002), The idea of Europe. From Antiquity to the European Union, Edit.
Cambridge University Press
10. Păună, Carmen Beatrice, (2007), Rolul dezvoltării urbane în realizarea obiectivelor politicii
de coeziune a Uniunii Europene, Institutul European din România, Bucureşti
11. Roșca, Elisabeta., coordonator(2006), Dezvoltarea regionala in contextul integrarii in
Uniunea Europeana, Edit. Economica, Bucuresti
12. Rusu, Ioana, Eleonora, Goring, G., (2009), Dreptul Uniunii Europene, Edit.C.H.Beck,
București
13. Kotlowski, Dean, (2000), The European Union: From Jean Monnet to the Euro, Edit. Ohio
University Press
14. ***Actul Unic European, online la
https://cdn.cursdeguvernare.ro/wpcontent/uploads/2014/07/actul-unic-european-1986.pdf
15. ***Legea nr.151 din 15 iulie 1998 privind dezvoltarea regională în România, online la
http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=17411
16. ***Legea nr. 350 din 6 iulie 2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, online la
http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=28561

79
17. *** Legea nr. 351 din 6 iulie 2001 privind privind aprobarea Planului de amenajare a
teritoriului naţional - Secţiunea a IV-a Reţeaua de localităţi, online la
http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=28862
18. ***(2003), Uniunea Europeană: istoric, instituții, procese decizionale, online la
http://ier.gov.ro/wp-content/uploads/publicatii/EU.pdf
19. *** (2007), Carta de la Leipzig pentru Orașe Europene Durabile, online la
file:///C:/Users/Diana/Downloads/carta%20de%20la%20leipzig%20traducere%20finala%20
(1).pdf
20. *** (2008), Versiune consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului
privind Funcţonarea Uniunii Europene, online la https://eur-lex.europa.eu/legal-
content/RO/TXT/?uri=OJ:C:2008:115:TOC
21. ***(2010), Planul Integrat de Dezvoltare al Municipiului Oradea
22. ***(2011), Regions in the European Union-Nomenclature of territorial units for statistics
NUTS 2010/EU-27, Eurostat
23. ***(2013), Dimensiunea urbană a Acordului de Parteneriat, Comitetul consultativ privind
coeziunea teritoriala
24. *** (2013), Regulamentul Nr. 1301/2013 al Parlamentului European și al Consiliului,
privind Fondul european de dezvoltare regională, online la https://eur-lex.europa.eu/legal-
content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A32013R1301
25. *** (2013), Regulamentul Nr. 1303/2013 al Parlamentului și Consiliului (RDC), online la
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/ro/TXT/?uri=celex%3A32013R1303
26. ***(2014), Dimensiunea urbana a politicilor UE- Principalele caracteristici ale unei agende
urbane a UE, Comisia Europeana
27. ***(2015), Strategia de Dezvoltare Locală a Municipiului Oradea
28. ***(2016), Tratatul privind Uniunea Europeană, online la https://eur-
lex.europa.eu/collection/eu-law/treaties/treaties-force.html
29. ***(2016), Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, online la https://eur-
lex.europa.eu/collection/eu-law/treaties/treaties-force.html
30. *** (2016), Urban Agenda for the EU. Pact of Amsterdam, online la
https://ec.europa.eu/regional_policy/sources/policy/themes/urban-development/agenda/pact-
of-amsterdam.pdf
31. ***(2016), Plan de Mobilitate Urbană Durabilă Oradea
32. *** (2016), Plan Urbanistic General Oradea
80
33. *** (2017), Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Municipiului Oradea 2017-2023
34. https://www.mae.ro/
35. https://www.arcgis.com
36. https://qualitrainer.eu/discursul-lui-churchill/
37. https://europa.eu/european-union/law/treaties_ro
38. https://op.europa.eu/webpub/com/abc-of-eu-law/ro
39. https://europa.eu/european-union/about-eu/history_ro
40. https://europa.eu/european-union/about-eu/countries_ro
41. https://eur-lex.europa.eu/legalcontent/RO/TXT/HTML/?uri=LEGISSUM:xy0012&from=RO
42. https://www.mae.ro/sites/default/files/file/2009.11.21_brosura_tratatul_lisabona.pdf
43. https://op.europa.eu/webpub/com/abc-of-eu-law/ro
44. https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/20/parlamentul-european-organizare-si-
functionare
45. https://www.europarl.europa.eu/committees/ro/itre/home/highlights
46. https://www.consilium.europa.eu/ro/council-eu/
47. https://www.consilium.europa.eu/ro/european-council/
48. https://curia.europa.eu/jcms/jcms/j_6/ro/
49. http://ec.europa.eu/info/strategy/eu-buget/revenue/own-resources_en
50. https://europa.eu/european-union/about-eu/eu-budget_ro
51. https://www.consilium.europa.eu/ro/policies/
52. https://ec.europa.eu/info/funding-tenders/
53. https://ec.europa.eu/regional_policy/ro/policy/how/priorities
54. https://www.fonduri-structurale.ro/
55. https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/96/fondul-de-coeziune
56. https://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docgener/informat/basic/basic_2014_ro.pdf
57. https://www.eca.europa.eu/lists/ecadocuments/rcr_cohesion/rcr_cohesion_en.pdf
58. http://ier.gov.ro/wp-content/uploads/publicatii/Politica_regionala.pdf
59. https://ec.europa.eu/regional_policy/ro/2021_2027/
60. https://ec.europa.eu/regional_policy/ro/policy/themes/urban-development/
61. https://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docgener/informat/country2009/ro_ro.pdf
62. https://www.eea.europa.eu/data-and-maps/data/eea-countries-for-analysis-1/gis-data/europe-
countries-shapefile
63. https://www.fonduri-ue.ro/por-2014
81
64. http://www.oradea.ro/politici-si-strategii-ale-municipiului-oradea
65. http://www.oradea.ro/subpagina/buget
66. https://activ.oradea.ro/proiecte
67. https://www.fonduri-ue.ro/por-2014
68. http://www.oradea.ro/subpagina/directia-management-proiecte-cu-finantare-internationala
69. https://www.primariatm.ro/proiecte-cu-finantare-europeana/
70. https://primariaclujnapoca.ro/proiecte-europene/

82
83