Infractiuni contra infaptuirii justitiei.

Aspecte introductive

Obiectul infracțiunilor contra înfăptuirii justiției

Obiectul juridic generic al infracțiunilor contra înfaptuirii justiției îl constituie
valorile sociale privitoare la înfă ptuirea justiției în țara noastră . Aceste valori sociale,
reglementate de norme juridice, vor deveni ele însele raporturi juridice cu un continut
complex de drepturi și obligații conexe, la a că ror ocrotire concură și legea penală .
La majoritatea infracțiunilor obiectul juridic este complex deoarece, ală turi de
justiție sunt ocrotite și alte valori sociale cum ar fi: libertatea, demnitatea persoanei sau
avutul să u ori relațiile de serviciu, de pildă , art. 268 – „inducerea în eroare a organelor
judiciare”, art. 274 – „ră zbunarea pentru ajutorul dat justiției”, art. 279 – „ultrajul
judiciar”, art. 281 – „supunerea la rele tratamente”, 282 – „tortura” și alte asemena fapte
prevă zute de noul Cod penal româ n.
În general, infracțiunile contra înfaptuirii justiției nu au un obiect material,
decâ t în masura în care consideră m ca facâ nd parte din sfera valorilor concret ocrotite
de norma incriminatoare, însă și actele materiale pe care le întocmesc sau le efectuează
organele de justiție.
Totuși, pot prezenta obiect material, și anume corpul persoanei vă tă mate, acele
infracțiuni contra înfă ptuirii justiției, în a că ror componență este asbsorbită o
infracțiune contra integrită ții corporale sau să nă tă ții persoanei, astfel cum este
infracțiunea de „ultraj judiciar” prevă zută de art. 279 Cod penal.
Avâ nd în vedere aceste aspecte, obiectul nu este comun pentru toate
infracțiunile din această categorie, astfel că unele infracțiuni din categoria celor contra
înfă ptuirii justiției au obiect material iar altele nu au.

II.2. Subiecții infracțiunilor contra înfăptuirii justiției

Subiectul activ al unora din infractiunile contra înfă ptuirii justiției poate fi orice
persoană cu capacitate penală 1. La alte infracțiuni se cere ca subiectul activ să
îndeplinească o anumită calitate, stabilită explicit sau implicit pentru fiecare infracțiune
în parte, de exemplu:
 calitatea de funcționar public pentru infracțiunea de „omisiunea
sesiză rii” prevă zută de art. 267 din Codul penal;
 calitatea de martor, expert sau interpret pentru infracțiunea de
„marturie mincinoasă ” prevă zută de art. 273 alin (2) din Codul penal;
 calitatea de organ de cercetare penală , procuror sau judecă tor
pentru infracțiunea de „cercetare abuzivă ” prevă zută de art. 280 din Codul
penal;
 calitatea de persoană aflată în stare legală de reținere sau deținere
pentru infracțiunea de „evadare” prevă zută de art. 285 din Codul penal.

1
Capacitatea penală reprezintă aptitudinea oricărei persoane fizice, normală din punct de vedere fizic
şi psihic, care a împlinit vârsta de 14 ani, de a răspunde pentru încălcarea legii penale. Minorul sub 14
ani nu are capacitate penală (prezumţie absolută de nerăspundere penală), iar minorul cu vârsta între
14-16 ani se prezumă că nu are capacitate (prezumţie relativă), afară de cazul când se dovedeşte că a
acţionat cu discernământ. Minorul peste 16 ani răspunde penal, are o capacitate penală deplină
(prezumţie absolută de răspundere penală), http://legeaz.net/dictionar-juridic/

1
 O situație distinctă intervine atunci câ nd calitatea persoanei constituie o
circumstanță agravantă , cum ar fi, de exemplu, în cazul infracțiunii de „înlesnirea
evadă rii” prevă zută de art. 286 alin. (3) Cod penal, cazul pesoanei care avea îndatorirea
de a-l pă zi pe cel reținut sau deținut.
În ceea ce privește participația penală , infracțiunile contra înfă ptuirii justiției
sunt, de regulă , susceptibile de a fi să vâ rsite cu participație, sub toate formele sale.
Subiectul pasiv al infracțiunilor contra înfaptuirii justiției este statul, ca titular al
valorii sociale ocrotite. În doctrină s-a apreciat că „înfă ptuirea justiției în sens larg
cuprinde, pe lâ ngă funcția principală de jurisdicție, și funcțiile complementare de
urmă rire penală și executare a hotă râ rilor judecă torești și a mă surilor judiciare, toate
acestea concurâ nd la înfă ptuirea justiției”2.
În afară de subiectul pasiv principal, unele infracțiuni contra înfă ptuirii justiției
au și subiect pasiv secundar, adiacent și anume persoana fizică vă tă mată prin să vâ rșirea
infracțiunii în integritatea ei corporală sau în libertatea ori în demnitatea sa.
De regulă , în cazul acestor infracțiuni care presupun existența unui subiect pasiv
adiacent, acesta poate fi orice persoană . Totuși, legea prevede explicit necesitatea
existenței unor condiții speciale sau calită ți ale subiectului pasiv secundar, precum:
 calitatea de judecă tor, procuror sau avocat ori un membru de
familie al acestora, prevă zută la art. 279 Cod penal, în conținutul infracțiunii de
„ultraj judiciar”;
 calitatea de persoană urmă rită sau judecată într-o cauză penală ,
prevă zută la art. 280 Cod penal, în conținutul infracțiunii de „cercetarea
abuzivă ”;
 calitatea de persoană aflată în stare de reținere, deținere ori în
executarea unei mă suri de siguranță sau educative, privative de libertate,
prevă zută la art. 281 alin. (2) Cod penal, în conținutul infracțiunii de „supunerea
la rele tratamente”.

II.3. Latura obiectivă a infracțiunilor contra înfăptuirii justiției

Infracțiunile contra înfă ptuirii justiției sunt, în general, infracțiuni comisive,
elementul lor material realizâ ndu-se printr-o acțiune. Elementul material se poate
realiza însă , și printr-o inacțiune, cum ar fi, de pildă , în cazul infracțiunilor de
„nedenunțare” prevă zută de art. 266 Cod penal și „omisiunea sesiză rii” prevă zută de art.
267 Cod penal.
Există , de asemenea, posibilitatea ca elementtul material să se contureze, atâ t
printr-o acțiune, câ t și printr-o inacțiune, în cadrul aceleiași infracțiuni, cum ar fi, în
cazul infracțiunii de „mă rturie mincinoasă ”, prevă zută de art. 273 Cod penal, fă ptuitorul
putâ nd avea o atitudine comisivă prin acțiunea de „a face afirmații false”, precum și o
atitudine omisivă prin „a nu spune tot ce știe” în legă tură cu faptele despre care a fost
întrebat.
Art. 17 din Codul penal prevede: „Să vâ rşirea infracţiunii comisive prin omisiune
- Infracţiunea comisivă   care presupune producerea unui rezultat se consideră  
să vâ rşită  şi prin omisiune câ nd: a) exista o obligaţie legală   sau contractuală  de a acţiona;
b) autorul omisiunii, printr‐o acţiune sau inacţiune anterioară , a creat pentru valoarea
socială   protejată   o stare de pericol care a înlesnit producerea rezultatului.”

2
Vintilă Dongoroz ș.a., Explicații teoretice ale Codului de procedură penală român. Partea
specială, ed. a 2-a, Editura Academiei Române, Editura All Beck, București, 2003, vol. IV, p. 142.

2
 Astfel, putem vorbi despre o infracțiune contra înfă ptuirii justiției a că rei
element material prezintă ambele modalită ți de să vâ rșire (acțiune sau omisiune) și în
cazul infracțiunii de „asistența și reprezentarea neloială ” prevă zută de art. 284 Cod
penal. În tiparul variantei de bază a acestei infracțiuni poate intra orice acțiune sau
omisiune, atâ t timp câ t a fost realizată ca urmare a unei înțelegeri frauduloase cu un terț
avâ nd interese contrare cu cele ale clientului.
Urmarea socialmente periculoasă constă , în principal, în primejduirea bunei
desfă șură ri a activită ții de justiție, fă ră ca, de regulă , să fie necesar să se ajungă la un
asemenea rezultat.
În subsidiar, poate apă rea și o altă urmare constâ nd în periclitarea libertă ții,
demnită ții persoanei sau a să nă tă ții ori integrită ții ei corporale, în situațiile prevă zute la
art. 281 Cod penal – „supunera la rele tratamente”, art. 282 Cod penal – „tortura”, art.
283 Cod penal – „represiunea nedreaptă ”, art. 268 Cod penal – „inducerea în eroare a
organelor judiciare” etc.
Legătura de cauzalitate dintre fapta comisă și urmarea imediată creată pentru
activitatea de înfă ptuire a justiției se naște, de regulă , prin materializarea acțiunii tipice,
fiind suficientă crearea unei stă ri de pericol pentru interesul social ocrotit în principal și
în secundar.

II.4. Latura subiectivă a infracțiunilor contra înfăptuirii justiției

Infracțiunile contra înfă ptuirii justiției, fiind în majoritatea lor infracțiuni de
acțiune, se comit, de regulă , cu intenție, fie directă , fie indirectă . O singură excepție
privește infracțiunea de „înlesnirea evadă rii” prevă zută de art. 286 alin. (4) Cod penal,
care poate fi savâ rșita și din culpă .
Tot cu titlu de excepție, infracțiunile prevă zute de art. 274 și 279 Cod penal,
respectiv „ră zbunarea pentru ajutorul dat justiției” și „ultrajul judiciar”, pot fi să vâ rșite
cu intenție depă șită .
La infracțiunile omisive, potrivit dispoziției art. 16 alin. (6) din Codul penal,
privind vinovă ția fă ptuitorului, elementul subiectiv este caracterizat prin să vâ rșirea
faptei cu intenție sau din culpă , numai câ nd este prevă zut de lege în mod expres.

II.5. Forme și sancțiuni

Deși sunt posibile actele pregă titoare la majoritatea infracțiunilor contra
înfă ptuirii justiției, legiuitorul nu a considerat necesară pedepsirea acestora.
În referire la tentativa acestor infracțiuni, aceasta este incriminată numai în
ceea ce privește infracțiunile de „tortură ” prevă zută de art. 282 Cod penal, „represiunea
nedreaptă ” prevă zută de art. 283 Cod penal, „evadarea” prevă zută de art. 285 Cod penal
și „înlesnirea evadă rii” prevă zută de art. 286 Cod penal.
Legiuitorul a prevă zut pentru infracțiunile contra înfă ptuirii justiției, în general,
pedepse cu închisoarea, datorită importanței valorilor sociale ocrotite de normele
juridice din acest capitol. Ca sancțiune alternativă la pedeapsa închisorii, Codul penal
prevede sancțiunea amenzii.
Cauze speciale de nepedepsire a membrilor de familie sunt prevă zute pentru
infracțiunile de „favorizarea fă ptuitorului” – art. 269 alin. (3) Cod penal și „tă inuire” –
art. 270 alin (3) Cod penal. De asemenea, nu se pedepsesc persoanele care, înainte de
punerea în mișcare a acțiunii penale, respectiv arestarea sau reținerea persoanei în
cauză , autorul recunoaște fapta să vâ rșită , precum prevă d textele incriminatoare ale
infracțiunilor de „nedenunțare” – art. 266 alin. (3) Cod penal, „inducerea în eroare a

3
organelor judiciare” – art. 268 alin. (3) Cod penal și „mă rturia mincinoasă ” – art. 273
alin. (3) Cod penal.
Mai mult decâ t atâ t, în cazul infracțiunilor de „influențarea declarațiilor”
prevă zută de art. 272 alin. (2) Cod penal și „compromiterea intereselor justiției”
prevă zută de art. 277 alin. (4) Cod penal, legea prevede cauze justificative.
Cu privire la punerea în mișcare a acțiunii penale, legiuitorul a prevă zut
necesitatea existenței plâ ngerii prealabile pentru să vâ rșirea infracțiunilor de „asistența
și reprezentarea neloială ” prevă zută de art. 284 Cod penal și „nerespectarea hotă râ rilor
judecă torești” prevă zută de art. 287 Cod penal.

Favorizarea faptuitorului

Infracțiunea de favorizare a fă ptuitorului este infracțiunea ce constă în ajutorul

moral sau material, în modalitate directă sau indirectă . dat unui fă ptuitor, fă ră a exista o
înțelegere existentă în înainte sau în timpul să vâ rșirii faptei prevă zute de legea penală ,
în scopul împiedică rii sau îngreună rii cercetă rilor într-o cauză penală , tragerii la
ră spundere penală , execută rii unei pedepse sau mă suri privative de libertate, astfel după
cum ne este edictat în art. 269 alin. (1) Noul Cod Penal.
Cu unele modifică ri de ordin terminologic și de conținut, favorizarea
fă ptuitorului, prevă zută în art 269 NCP, are corespondent în incriminarea cu denumirea
marginală ”Favorizarea infractorului” din art. 264 CP 1969.
Ca și în vechiul Cod penal, favorizarea fă ptuitorului este infracțiunea subsecventă
care, în esență , se rezumă la ajutorul dat unei persoane ce a participat (ca autor,
instigator sau complice) la comitere unei fapte prevă zute de legea penală , fă ră o
înțelegere prealabilă .
Noul Cod Penal a renunțat la noțiunile de ”infracțiune” și ”infractor” din
conținutul denumirii marginale a infracțiunii, uzitâ ndu-le pe cele de ”faptă prevă zută de
legea penală ” și de ”fă ptuitor”, deoarece bunul mers al cursului justiției poate fi afectat și
prin favorizarea comisă în legă tură cu o faptă prevă zută de legea penală care însă nu
întrunește și celelalte tră să turi esențiale ale infracțiunii (de pildă , în ipoteza în care se
reține cauza de neimputabilitate a iresponsabilită ții ori a erorii), pentru că întrunirea
tră să turilor esențiale ale infracțiunii și a responsabilită ții penale se realizează în cadrul
procesului penal și nu în raport de aprecierea fă cută de favorizator.
1.2 Conditii preexistente
Avâ nd în vedere definiția oferită de Noul Cod Penal asupra infracțiunii de favorizare
a fă ptuitorului, elementul material constă în ajutorul dat unui făptuitor, direct sau
indirect, în scopul împiedică rii sau îngreună rii cercetă rilor într-o cauză penală , tragerii
la ră spundere penală , execută rii unei pedepse sau mă suri privative de libertate, existâ nd
o așa-numită favorizare personală.
O primă condiție preexistentă este reprezentată de comiterea unei fapte prevă zut de
legea penală , despre a că rei comitere favorizatorul să fi avut cunoștință . În cazul în care
se acordă ajutor în afara cunoașterii acestei circumstanțe, favorizatorul va beneficia de o
cauză de neimputabilitate (eroarea), întrucâ t în mintea sa nu s-a realizat nicio
convingere cu privire la posibilul ajutor acordat unui fă ptuitor, astfel că favorizatorul,

4
deși va întruni condițiile pentru comiterea infracțiunii, elementul subiectiv lipsește cu
desă vâ rșire, fiind înlă turată ră spunderea penală .
Nu există condiții prerechizite cu privire la persoana fă ptuitorului și la calitatea
acestuia în comiterea infracțiunii. Astfel fă ptuitorul, a că rui favorizare se realizează ,
poate avea calitatea de subiectiv activ nemijlocit al faptei prevă zute de legea penală
(indiferent de natura acesteia), complice sau instigator.
De asemenea, nu este necesar ca fapta tipică să fi fost consumată , aceasta putâ nd
ră mâ ne și în faza tentată , infracțiunea de favorizare subzistâ nd și atunci câ nd
infracțiunea nu este executată pâ nă la capă t.
Un lucru esențial cerut de legea penală pentru existența infracțiunii de favorizare
a fă ptuitorului este ca înțelegerea de a-l ajuta pe fă ptuitor să aibă loc după să vâ rșirea
faptei prevă zute de legea penală . În cazul existenței unei înțelegeri prealabile cu privire
la favorizarea fă ptuitorului, infracțiunea de favorizare a fă ptuitorului se transformă în
complicitate la infracțiunea să vâ rșită de cel favorizat, întrucâ t sub auspiciile normelor
de drept penal general cu privire la complicitate, aceasta presupune o înțelegere
prealabilă sau concomitentă de a se acorda ajutor înaintea, în timpul sau după să vâ rșirea
unei fapte prevă zute de legea penală .
”Fapta de a avertiza, prin intermediul telefonului, persoana care are calitatea de
complice la să vâ rșirea infracțiunii de luare de mită să pă ră sească locul unde urma să fie
surprinsă de organele judiciare în flagrant, primind suma de bani pretinsă ca mită ,
întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de favorizare a infractorului
(făptuitorului)”3.
După cum arată și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, elementul
esențial ră mâ ne acela că nu trebuie să existe o înțelegere anterioară sau concomitentă
comiterii faptei între favorizator și cel favorizat, întrucâ t alterarea acestei circumstanțe
poate metamorfoza infracțiunea fie în complicitate la infracțiunea să vâ rșită de cel
favorizat, fie în tă inuire.
Un alt lucru esențial privitor la infracțiunea de favorizare a fă ptuitorului este acea
că are caracter subsidiar, fiind reținută numai dacă nu există alte incrimină ri speciale ale
favoriză rii (mă rturie mincinoasă , înlesnirea evadă rii), întrucâ t gradul de pericol de
social al infracțiunii de favorizare a fă ptuitorului este mai redus în raport cu alte
incrimină ri speciale.
În acest sens, fapta unui martor de a da declarații necorespunză toare în fața
organului judiciar, pentru a se ză dă rnici tragerea la ră spunderea penală a unui fă ptuitor,
constituie numai infracțiunea de mă rturie mincinoasă , neputâ ndu-se reține un concurs
în formă ideală între infracțiunea de favorizare a fă ptuitorului și cea de mă rtuire
mincinoasă .
În cazul în care elementele altei incrimină ri speciale nu sunt întrunite, fapta va
reprezenta infracțiunea de favorizare a fă ptuitorului. Astfel, fapta unui participant în
procesul penal (care nu are calitatea de martor, expert sau interpret) de a da declarații
necorespunză toare în fața organului judiciar, pentru a ză dă rnici tragerea la ră spunderea
penală a unui fă ptuitor, constituite infracțiunea de favorizare a fă ptuitorului, nu cea de
fals în declarații.
În acest sens a fost reținută și în pratica judiciară . Astfel, ”Fapta unei persoane
care, aflâ ndu-se în executarea unei pedepse privative de libertate cu durată mare,
sesizează organele de urmă rire penală afirmâ nd că este autorul unei anume infracțiuni,
3
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală. decizia nr. 1978/2009, Buletinul Jurisprudenție, 2009,
p. 760.

5
pe care el nu o comisese, pentru a ză dă rnici urmă rirea penală împotriva adevă raților
vinovați, pe care îi cunoștea, constituie infracțiunea de favorizare a infractorului
(făptuitorului)”4.
1.3 Subiecții infracțiunii
Subiectul activ al infracțiunii de favorizare a fă ptuitorului poate fi orice persoană ,
neexistâ nd vreo calificare în acest sens, astfel că orice persoană fizică sau juridică care
are capacitate penală poate fi subiect activ la infracțiunii de favorizare a fă ptuitorului.
De asemenea, persoana vă tă mată 5 ori avocatul suspectului sau inculpatului pot fi
subiecți activi nemijlociți ai infracțiunii de favorizare a fă ptuitorului.
Participanții la să vâ rșirea infracțiunii principale nu pot fi autori, complici sau
instigatori ai infracțiunii de favorizare a fă ptuitorului, intrucâ t din momentul participă rii
la infracțiunea principală (în formele descrise mai sus), acestora le este prezumat
interesul de a evita tragerea la ră spundere penală . Această chestiune, intens dezbă tută
de doctrina, își gă sește explicația în faptul că din momentul să vâ rșirii unei fapte
prevă zute de legea penală , în calitate de autor, coautor, complice, instigator, acestora nu
le mai pot fi imputate acțiunile de evitare a ră spunderii penale, întrucâ t elementul
subiectiv cu privire la infracțiunea principală privește și posibilele consecințe de natură
penală pe care infracțiunea principală le poate avea, astfel că să vâ rșirea unei infracțiuni
absoarbe în mod natural și favorizarea cu privire la fapta comisă .
Participația penală la infracțiunea de favorizare a fă ptuitorului este posibilă în toate
formele, coautorat, instigare, complicitate, nefiind o infracțiune susceptibilă de autor
unic, cum sunt infracțiunile comise cu intenție repentină .
Subiectul pasiv în cazul infracțiunii de favorizare a fă ptuitorului este statul, deoarece
infracțiunea de favorizare a fă ptuitorului privește relațiile sociale referitoare la
înfă ptuirea actului de justiție. În cazul unui concurs de infracțiuni, în situația în care
favorizatorul comite și o altă infracțiune (de exemplu loviri și alte violențe sau un omor),
va exista și un subiect pasiv subsidiar, însă nu ca rezultat direct al infracțiunii de
favorizare, ci ca un subiect pasiv subsidiar al unei infracțiuni comise pentru înlesnirea
să vâ rșirii infracțiunii de favorizare a fă ptuitorului.

1.4 Continutul constitutiv

Conținutul constitutiv al orică rei infracțiuni este redat în definiția dată infracțiunii în
Codul Penal. Astfel infracțiunea de favorizare a fă ptuitorului este infracțiunea ce constă
în ajutorul material sau moral, direct sau indirect, dat unui fă ptuitor fă ră o înțelegere
prealabilă sau concomitentă cu să vâ rșirea faptei prevă zute de legea penală , tragerii la
ră spunderea penală , execută rii unei pedepse sau mă suri privative de libertate.
Continutul constitutiv al infracțiunii desemnează totalitatea condițiilor prevă zute de
legea penală , care trebuiesc îndeplinite, cu privire la actul de conduită interzis pe care le
îndeplinește fă ptuitorul ori care devin relevante prin să vâ rșirea acțiunii și/sau a
inacțiunii prevă zute de că tre acesta.
4
Curtea de Apel București, Secția a II-a Penală, decizia nr. 216/1996, în C.P.J., 1996, p. 83
5
” În cazul persoanei vătămate este necesar ca acțiunea penală pentru fapta comisă de autor să poată fi
pusă în mișcare din oficiu, întrucât nedepunerea plângerii prealabile nu poate fi echivalată unui act de favorizare.
Deopotrivă, actele de favorizare pot fi comise după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.” M. Udroiu,
Sinteze și grile. Drept Penal. Partea Specială. Noul Cod Penal, Ed. C.H. Beck, Ediția a II-a, București, 2015,
p.320.

6
 Continutul constitutiv este o componentă a conținutului juridic, avâ nd ca laturi
principale, latura obiectivă (fizică ) cea care presupune manifestarea în planul realită ții a
anumitor acțiuni și/sau inacțiuni, și cea subiectivă (psihică ) care constă în atitudinea
fă ptuitorului față de fapta comisă și față de rezultatele acesteia.

1.4.1 Latura obiectiva

Elementul material constă în ajutorul dat unui fă ptuitor, direct sau indirect, în
scopul împiedică rii sau îngreună rii cercetă rilor într-o cauză penală , tragerii la
ră spundere penală , execută rii unei pedepse sau mă suri privative de libertate (favorizare
personală).
Ajutorul (care poate consta într-o acțiune sau inacțiune) dat fă ptuitorului poate
interveni în tot cursul urmă ririi penale (indiferent de calitatea fă ptuitorului, suspect sau
inculpat), în cursul procedurii de camera preliminară ori al judecă ții în primă instanță
sau în apel, ori după ră mâ nerea definitivă a hotă râ rii.
În acest sens, norma penală ne oferă mai multe variante alternative de să vâ rșire a
infracțiunii de favorizare a fă ptuitorului.
În primul râ nd poate consta în ajutorul dat fă ptuitorului în cursul urmă ririi
penale, nefiind necesară calitatea de suspect sau inculpat, prin ajutorul destinat eludă rii
organelor de cercetare penală sau în scopul împiedică rii efectuă rii unui act de procedură
necesar pentru realizarea scopului cercetă rii penale. De exemplu, poate consta în
ajutorul dat prin ascunderea fă ptuitorului pentru a se evita ducerea la îndeplinire a
mandatului de arestare preventivă . Însă , conform aceleiași legi, ajutorul dat trebuie să
provină din rezoluțiunea infracțională a favorizatorului fă ră circumstanțierea acesteia
de că tre o înțelegere intervenită înainte sau în timpul comiterii faptei penale de că tre
fă ptuitor.
În al doilea râ nd, o altă modalitate de să vâ rșire a infracțiunii de favorizare a
fă ptuitorului constă în ajutorul acordat în timpul procedurii de cameră preliminară . Un
bun exemplu în acest sens, este ascunderea fă ptuitorului pentru a se evita audierea
acestuia și posibila reținere, în cazul descoperirii unor noi detalii privitoare la faptă , care
să contravină scopului art. 203 din Codul de procedură penală , existâ nd și probabilitatea
unei mă suri preventive.
În al treielea râ nd, ajutorul poate fi acordat câ t timp procesul este în faza fondului
sau în faza apelului, câ t și după ră mâ nerea definitivă a hotă râ rii de condamnare, fie prin
acordarea unui ajutor în forma pă ră sirii teritoriului național, pentru a se evita
executarea pedepsei privative de libertate. În cazul aplică rii unei pedepse cu amenda
fă ptuitorului, favorizatorul poate acorda ajutor în modalitatea acordă rii de sfaturi și
ajutor pentru atingerea stă rii de insolvabilitate de că tre fă ptuitor pentru a se evita plata
amenzii și a despă gubirilor.
Urmarea imediată a infracțiunii este creearea unei stă ri de pericol pentru
înfă ptuirea justiției. Fiind o infracțiune de pericol, în cazul acesteia, starea de pericol
rezultă doar din producerea faptei nefiind necesară demonstrarea vreunui rezultat, cum
este cazul infracțiunilor de pericol.
Starea de pericol rezultă din atingerea relațiilor sociale privind înfă ptuirea
justiției, organele judiciare fiind practic împiedicate a trage la ră spundere fă ptuitorul
infracțiunii principale, creâ ndu-se o stare de pericol pentru întreaga societate. Un efect
subsidiar al infracțiunii de favorizare a fă ptuitorului este transmiterea unui mesaj de

7
neîncredere în organele judiciare ale statului, împiedicarea acestora la realizarea
scopului pentru care au fost instituite, transmițâ nd un mesaj eronat cu privire la
capacită țile acestora de a aduce în fața justiției pe justițiabili, astfel îndemnâ nd la
comiterea de infracțiuni, întrucâ t tragerea la ră spundere penală este îngreunată , fiind
greu realizabilă .
Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei, întrucâ t prin ajutorul
acordat unui fă ptuitorul se stabilește cauzalitatea, relevâ nd dorința favorizatorului de a
comite o faptă prevă zută de legea penală , prin împiedicarea sau îngreunarea acțiunilor
organelor judiciare cu privire la fă ptuitorul infracțiunii principale.

1.3.1 Latura subiectiva

Modalitatea subiectivă de comitere a faptei este reprezentată de comiterea faptei

cu intenție directă sau indirectă , infractorul trebuind să aiba reprezentarea faptei
comise de persoana favorizată și să prevadă și să urmarească favorizarea acesteia sau
cel puțin să accepte că prin activitatea sa îl favorizeaza pe fă ptuitor.
Dacă favorizarea se să vâ rsește în alte circumstanțe în care favorizatorul nu are
cunoștință de comiterea unei fapte penale, sau chiar dacă are cunoștință de comiterea
unei fapte prevă zute de legea penală este forțat sau împiedicat să acționeze în alt mod,
pot fi incidente în cauză anumite cauze de neimputabilitate (cum ar fi eroare, cazul
fortuit sau starea de necesitate sau constrâ ngerea).
Pentru a exista favorizarea în forma prevă zută de legea penală , favorizatorul nu
numai că trebuie să cunoască comiterea unei fapte penale de că tre fă ptuitor, dar trebuie
să acționeze și în sensul ajută rii acestuia pentru evitarea tragerii la ră spunderea penală
aferentă comiterii faptei.
Astfel, favorizatorul trebuie să acționeze în scopul împiedică rii sau îngreună rii
cercetă rilor într-o cauză penală , tragerii la ră spunderea penală , execută rii unei pedepse
sau mă suri privative de libertate.
Nu interesează sub aspectul existenței infracțiunii intenționate mobilul cu care a
fost să vâ rșită , aceasta putâ nd fi avut în vedere de instanță la individualizarea pedepsei.
Infracțiunea de favorizare a fă ptuitorului nu este o infracțiune circumstanțiată de
existența unui mobil sau al unui scop anume, fiind suficientă doar comiterea faptei și
realizarea pericolului social cu privire la înfă ptuirea justiției. În cazul existenței unui
anume mobil sau scop, acestea pot fi considerate ca circumstanțe judiciare, și pot fi
avute în vedere la stabilirea pedepsei (în sens pozitiv sau negativ), întrucâ t chiar dacă nu
sunt avute în vedere la existența infracțiunii de că tre legiuitor, mobilul și scopul pot
releva starea de periculozitate a infractorului precum și posibilitatea unei recidive
viitoare a acestuia.
Infracțiunea de favorizare a fă ptuitorului nu poate fi comisă din culpă , întrucâ t
scopul avut în vedere de legiuitor este comiterea acesteia cu intenție, avâ ndu-se în
vedere în primul râ nd rezoluția infracțională a favorizatorului și atitudinea psihică a
acestuia cu privire la fă ptuitor și fapta comisă de acesta.
În conformitate cu art. 74 Noul Cod Penal, stabilirea duratei ori a cuantumului
pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii să vâ rșite și cu periculozitatea
infractorului, care se evaluează după urmă toarele criterii:
a) împrejură rile și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite;
b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită ;

8
 c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii;
d) motivul să vâ rșirii infracțiunii și scopul urmă rit;
e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale
infractorului;
f) conduita după să vâ rșirea infracțiunii și în cursul procesului penal;
g) nivelul de educație, vâ rsta, starea de să nă tate, situația familială și socială .

În conformitate cu normele edictate de acest articol și avâ nd în vedere că mobilul și

scopul nu sunt necesare pentru existența infracțiunii, putem ajunge totuși la concluzia că
existența unui scop determinat (știința că pentru ajutorul acordat, chiar în lipsa unei
înțelegeri, fă ptuitorul va ră splati eforturile favorizatorului) sau a unui mobil anume
(dorința de ră zbunare pe procurorul coordonator întrucâ t în trecut au existat anumite
divergențe) pot influența pedeapsa aplicată de judecă tor infractorului (avâ nd în vedere
și normele prevă zute la litera d) a art. 74 din Noul Cod Penal).
1.5 Formele infracțiunii
În ceea ce privește formele infracțiunii, actele de pregă tire și tentativa sunt
posibile, dar nu sunt incriminate, întrucâ t în forma actelor pregă titoare sau a tentativei
nu se întrunesc elementele prevă zute de conținutul constitutiv al infracțiunii, pericolul
social al infracțiunii fiind extrem, nefiind adusă practic nicio atingere relațiilor sociale
privitoare la înfă ptuirea justiției, întrucâ t nu există nicio înțelegere prealabilă între
favorizator și fă ptuitor.
În lipsa acestei înțelegeri, chiar daca condițiile privitoare la actele pregă titoare sau
tentativă ar fi îndeplinite, atitudinea fă ptuitorului și chiar circumstanțele privitoare la
fapta comisă nu sunt alterate în sensul negativ, actul justiției putâ nd fi efectuat în
aceeași modalitate.
Consumarea infracțiunii are loc în momentul acordă rii ajutorului fă ptuitorului,
chiar dacă cercetă rile într-o cauză penală , tragerea la ră spunderea penală , executarea
unei pedepse sau mă suri privative de libertate nu au fost efectiv împiedicate sau
îngreunate. Ceea ce este important este consumarea infracțiunii în oricare din formele ei
și nu rezultatul, întrucâ t pericolul pentru înfă ptuirea este creat (doar prin posibiltatea
existenței) chiar dacă prin acțiunile judicioase ale organelor judiciare pericolul a fost
înlă turat.
Infracțiunea poate fi să vâ rșită și în formă continuată , caz în care fapta se epuizează
la momentul realiză rii ultimului act de executare. În acest sens un bun exemplu, este
ajutorul acordat fă ptuitorului sub forma ascunderii acestuia în diverse locații diferite,
pentru a se evita descoperirea acestuia de că tre organele judiciare.
În conformitate cu art. 35 Noul Cod Penal, ”Infracțiunea este continuată câ nd o
persoană să vâ rșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții și
împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni care prezintă , în parte, conținutul
aceleiași infracțiuni”.
Avâ nd în vedere modalitatea de comitere a infracțiunii de favorizare a
infractorului, ne este relevat în mod clar că aceasta poate fi comisă în formă continuată ,
întrucâ t favorizatorul poate comite acte de natură diferită (ajutor acordat în ipostaze
multiple – ascundere, ajutor financiar etc.), care sunt îndreptate împotriva aceluiași
subiect pasiv (statul reprezentat prin organele judiciare), la intervale diferite de timp
(nefiind necesare o comitere succesivă , fă ră diferențiere temporală ).

9
 În cazul comiterii infracțiunii sub formă continuată , în conformitate cu art. 36 alin.
(1) Noul Cod Penal, ”Infracțiunea continuată se sancționează cu pedeapsa prevă zută de
lege pentru infracțiunea să vâ rșită , al că rei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani, în
cazul pedepsei cu închisorii, respectiv cu cel mult o treime în cazul pedepsei amenzii”.
Astfel în cazul să vâ rșirii infracțiunii de favorizare a fă ptuitorului în forma
continuată , instanța se va orienta că tre maximul special al pedepsei, iar în cazul în care,
reținâ nd și celelalte aspecte esențiale ale comiterii faptei, va consider că nu este
îndestulă tor va putea majora acel maxim cu cel mult 3 ani.

1.6 Sanctiuni

Pedeapsa prevă zută de lege pentru infracțiunea de favorizare a fă ptuitorului este

închisoarea de la 1 la 5 ani sau amenda.
Totuși, o regulă specială a fost instituită de că tre legiuitor cu privire la stabilirea
pedepsei pentru infractor. Pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decâ t
pedeapsa prevă zută de lege pentru fapta să vâ rșită de autor (dacă fapta autorului a fost
consumată se va avea în vedere maximul special prevă zut de norma de incriminare, iar
dacă fapta autorului a ră mas în stadiul tentativei se va avea în vedere maximul special al
pedepsei prevă zute de lege pentru infracțiunea consumată , redus conform dispozițiilor
privind tratamentul sancționator al tentativei).
Astfel, se va avea în vedere pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârșită
de autorul infracțiunii principale, și nu pedeapsa efectiv aplicată autorului infracțiunii
principale. Nu va conta dacă autorul infracțiunii principale va fi pedepsit cu amenda,
neexistâ nd o normă prohibitivă în acest sens, pentru aplicarea unei pedepse cu
închisoarea pentru favorizator. Desigur, instanța la aprecierea pedepsei pentru
favorizator va avea în vedere și infracțiunea principală , pentru care favorizarea a fost
efectuată , astfel că pedeapsa stabilită va avea ca circumstanțiere și gravitatea faptei
principale.
De asemenea, legea prevede și o cauza special de nepedepsire, redată de situația
în care favorizare este comisă de un membru de familie al fă ptuitorului favorizat, nu se
pedepsește.
În conformitate cu art. 177 Noul Cod Penal, prin membru de familie se înțelege:
a) ascendenții și descendenții, frații și surorile, copii acestora, precum și persoanele
devenite prin adopție, astfel de rude;
b) soțul;
c) persoanele care au stabilit relații asemă nă toare acelora dintre soți sau dintre
pă rinți și copii, în cazul în care conviețuiesc.

În cazul în care fapta prevă zută de legea penală este să vâ rșită de mai mulți fă ptuitori,
cauza de nepedepsire se reține numai câ nd favorizatorul are calitatea de membru de
familie cu toți infractorii.
În logica legii penale, relațiile de familie reprezintă un primat, astfel că faptele comise
de membrii de familie întru protejarea fă ptuitorilor/infractorilor sunt considerate ca
fă câ nd parte din psihologia grupului de familie, fiind considerate astfel ”acțiuni
salvatoare” din punctul de vedere personal al membrilor de familie.

10
 Încadrarea pedepsei prevă zute de lege între 1 și 5 ani dar și alternativa pedepsei cu
amenda prezintă importanță întrucâ t, pedeapsa este una destul de severă în raport cu
fapta comisă , contribuind la descurajarea acțiunilor de subminare a acțiunilor de
aducere în fața justiției de că tre organele judiciare pe justițiabili.

Tăinuirea

(1) Primirea, dobândirea, transformarea ori ȋnlesnirea valorificării unui bun, de

către o persoană care fie a cunoscut, fie a prevăzut din ȋmprejurările concrete că
acesta provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, chiar fără a
cunoaşte natura acesteia, se pedepseşte cu ȋnchisoare de la unu la 5 ani sau cu
amendă.
(2) Pedeapsa aplicată tăinuitorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa
prevăzută de lege pentru fapta săvârşită de autor.
(3) Tăinuirea săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte.

CONDIŢII PREEXISTENTE

Obiectul infracţiunii

Obiectul juridic
Spre deosebire de vechiul Cod penal, obiectul juridic special al infracţiunii de
tă inuire este constituit din relaţiile privind ȋnfă ptuirea justiţiei. Obiectul juridic este unul
complex, ȋntrucâ t lezeză şi relaţii sociale de ordin patrimonial.
Infracţiunea nu mai reglementează ca obiect juridic principal ocrotirea relaţiilor
sociale de ordin patrimonial, deoarece prin conţinutul constitutiv al infracţiunii, fapta
afectează ȋntr-o primă mă sură relaţiile privitoare la buna desfă şurare a ȋnfă ptuirii
justiţiei penale, relaţii ce nu trebuie să fie perturbate prin realizarea elementului
material al infracţiunii de tă inuire, şi anume, primirea, dobâ ndirea, transformarea ori
ȋnlesnirea valorifică rii unor bunuri provenite din fapte prevă zute de legea penală . Cu
atâ t mai mult, nu toate bunurile ce alcă tuiesc obiectul material al infracţiunii de tă inuire
provin din comiterea unor infracţiuni contra patrimoniului, acesta fiind un alt argument
pentru care infracţiunea de tă inuire este reglementată ȋn cadrul infracţiunilor contra
ȋnfă ptuirii justiţiei.
Aşadar, pe langă obiectul juridic special, principal, avem şi un obiect juridic
adiacent, care constă ȋn relaţii de ordin patrimonial. Buna desfă şurare a unui proces
penal presupune obstrucţionarea introducerii ȋn circuitul civil a unor bunuri provenite
dintr-o faptă incriminată de legea penală .

11
 Obiectul material
Se poate vorbi de obiect material adiacent al infracţiunii de tă inuire, aceasta
neprezentâ nd un obiect material principal. Ca obiect material, discută m de bunurile
mobile (lucruri, animale, bani, valori, etc.).
Ȋn doctrină , există controverse cu privire la posibilitatea existenţei ca obiect
material un bun imobil. Se susţine ideea că ar putea constitui obiect material adiacent al
infracţiunii de tă inuire un bun imobil provenit, spre exemplu, dintr-o ȋnşelă ciune atunci
câ nd aceasta este comisă ȋn varianta ȋnlesnirii valorifică rii. Cel mai probabil ȋntr-o
situaţie de genul acesta se va reţine ca infracţiune spă larea de bani [art. 29, alin. (1), lit.
a), b) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spă lă rii banilor, precum
şi pentru instituirea unor mă suri de prevenire şi combatere a finanţă rii terorismului,
republicată ].

Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ la infracţiunii de tă inuire nu este unul circumstanţiat.

Prin excepţie, tă inuitorul poate fi proprietarul bunului tă inuit, ȋn situaţia ȋn care

bunul provine dintr-o faptă incriminată de legea penală , să vâ rşită faţă de o persoană
care deţinea ȋn mod legitim acel bun. Spre exemplu, avem situaţia ȋn care bunul este
furat de un terţ, de la creditorul gajist şi tă inuit apoi de proprietarul bunului care este
debitorul gajist.
Aşadar, nefiind circumstanţiat, subiectul activ la infracţiunii poate fi orice
persoana care are capacitatea de a ră spunde penal, fă ră nicio altă condiţionare.
Capacitatea penală este aptitudinea unei persoane de a ră spunde penal pentru
fapta/infracţiunea să vâ rşită . Nu au capacitate penală minorii cu vâ rsta de pâ nă la 14 ani
şi iresponsabilii (persoane alienate mintal), categorii de persoane care nu au
discernă mâ ntul necesar pentru a conştientiza gravitatea faptelor să vâ rşite şi
consecinţele lor.
Din categoria subiectului activ, sunt excluşi membrii de familie [art. 270, alin. (3),
C.pen.], acest lucru reprezentâ nd o cauză de nepedepsire. Tă inuirea să vâ rşită de un soţ
sau de o rudă apropiată nu se pedepseşte. Astfel, nu se face distincţie ȋn cazul ȋn care
tă inuitorul este soţ sau rudă apropiată cu autorul infracţiunii, cu un participant la
să vâ rşirea infracţiunii, sau cu autorul unei alte infracţiuni aflată ȋn legatură cu
infracţiunea principală . Beneficiar al cauzei de nepedepsire este inclusiv persoana care
primeşte, ȋn condiţiile articolului 270 C.pen., bunuri provenite din furt sau tă inuite de
chiar fiul să u, chiar dacă acesta nu se află ȋntr-o legatură de rudenie cu autorul
infracţiunii de furt.
Această cauză de nepedepsire intervine, indiferent, dacă relaţiile soţ-soţie,
relaţiile de concubinaj, sau de rudenie există faţă de autorul, participanţii sau tă inuitorii
infracţiunii principale.
Putem ȋntâ lni ca autor al infracţiunii de tă inuire şi persoana juridică .
Participaţia penală este posibilă ȋn toate formele: coautorat, instigare şi
complicitate.

12
 Coautoratul este forma de participaţie ȋn care la să vâ rşirea unei fapte incriminate
de legea penală contribuie ȋn mod nemijlocit două sau mai multe persoane. Coautoratul
nu presupune existenţa instigatorilor, sau complicilor, dar nici nu ȋi exclude.
Instigarea este formă a participaţiei penale ce constă ȋn determinarea, cu intenţie
şi prin orice mijloace, a unei alte persoane (instigat), să să vâ rşească o faptă prevă zută de
legea penală . Instigatorul mai poate fi numit şi autorul moral al infracţiunii.
Complicitatea este o formă a participaţiei penale ce presupune o ȋnlesnire, o
ajutorare materială , sau morală a unei persoane oferită cu prilejul să vâ rşirii unei
infracţiuni. Participantul la o faptă penală din care provine un bun tă inuit nu poate fi
considerat subiect activ al infracţiunii de tă inuire, dacă exista o ȋnţelegere anticipată cu o
altă persoană ȋn ceea ce priveşte bunurile ce vor fi obţinute şi apoi tă inuite. Ȋn acest caz
se reţine complicitatea la fapta respectivă , conform art. 48, alin. (2) din Codul penal.

Subiectul pasiv al infracţiunii de tă inuire este statul, prin organele sale

jurisdicţionale, activitatea lor fiind perturbată de infractori. Statul este organizatorul şi
responsabilul cu infă ptuirea justiţiei. Interesele sale cu privire la ramura penală sunt
vă tă mate prin să vâ rşirea infracţiunii de tă inuire.
Subiectul pasiv secundar poate exista, fiind o persoană fizică sau o persoană
juridică , chiar dacă acesta nu este circumstanţiat. Subiectul pasiv adiacent este unul
indirect, lucru specific acestei infracţiuni, deoarece el coincide de cele mai multe ori cu
subiectul pasiv al infracţiunii principale, infracţiune din care bunul tă inuit provine.

Locul şi timpul săvârşirii infracţiunii

Locul şi timpul să vâ rşirii infracţiunii nu sunt cerinţe existenţiale pentru
realizarea conţinutului consitutiv al infracţiunii. Deşi, ȋn reglementarea legală nu sunt
fă cute preciză ri cu privire la locul şi timpul să vâ rşirii infracţiunii, consideră m că există o
cerinţă implicită cu privire la timp. Astfel, conform art. 48, alin. (2) C.pen. infracţiunea
poate fi să vâ rşită doar după comiterea faptei la care se referă textul legal de la art. 270
C.pen., deoarece tă inuirea este o formă de complicitate materială , posterioară ,
sancţionată de legiuitor ȋn conformitate cu textul legal.

Situaţia premisă
Infracţiunea de tă inuire are un caracter autonom, independent, cu toate că
situaţia premisă este relevată de existenţa unui bun provenit din comiterea unei fapte
prevă zute de legea penală . Ȋnsă , această corelare a tă inuirii cu existenţa prealabilă a unei
fapte prevă zute de legea penală nu aduce atingere caracterului sau propriu. Astfel, va
exista infracţiunea de tă inuire şi ȋn cazul ȋn care fapta din care provine bunul atrage
asupra sa, spre exemplu, o cauză de neimputabilitate ( iresponsabilitatea).
Jurisprudenţa ne arată că tă inuitorul poate fi obligat la plata, ȋn solidar, cu autorul
furtului, la plata despă gubirilor ȋn raport cu valoarea bunurilor tă inuite. Doctrina critică
această soluţie, ară tâ nd că tă inuitorul nu participă la despă gubiri, nu ră spunde nici
singur, nici ȋn solidar pentru infracţiunea principală şi nici pentru prejudiciul produs
prin comiterea faptei.
Articolul 1369 Cod civil clarifică situaţia, şi arată ȋn mod clar că , tă inuitorul
ră spunde atâ t penal, câ t şi civil, ȋn solidar cu autorul faptei din care provine bunul.
Ipoteza prin care fapta anterioară este o infracţiune contra patrimoniului este cea
mai frecventă ȋn practică , ȋnsa pot exista şi exceptii, spre exemplu bunurile obţinute prin
infracţiuni de corupţie.

13
 Ȋn ideea că bunurile tă inuite pot proveni din orice faptă prevă zută de legea
penală , nu doar fapte cu caracter patrimonial, este un argument suplimentar pentru
apartenenţa tă inuirii ȋn categoria infracţiunilor contra ȋnfă ptuirii justiţiei.

CONŢINUTUL CONSTITUTIV AL INFRACŢIUNII

Latura obiectivă

Elementul material
Elementul material constă ȋntr-o acţiune şi se poate realiza ȋn una dintre
urmatoarele modalită ţi prevă zute de textul legal: primirea, dobâ ndirea, transformarea
sau ȋnlesnirea valorifică rii unui bun provenit dintr-o faptă penală .
Deşi denumirea marginală a infracţiunii oferă un sens general, şi anume
ascunderea unui bun, elementul material este unul complex. Realizarea elementulului
material ȋn oricare dintre cele patru modalită ţi contribuie la ascunderea bunului,
deoarece se pierde legă tura dintre bun şi proprietar, dar şi legă tura cu infracţiunea
principală .

„Primirea” presupune că fă ptuitorul (tă inuitorul) acceptă , ia ȋn deţinere, ȋn

posesie (depozit, gaj, comodat, etc.) bunul care i se dă , i se oferă . A primi bunul ȋnseamnă
că fă ptuitorul acceptă sa ȋl deţină cu orice titlul. Bunul tă inuit trebuie să provină dintr-o
faptă prevă zută de legea penală şi poate fi primit direct de la cel care a să vâ rşit fapta, sau
de la o altă persoană .

„Dobândirea” este mai mult decâ t primirea şi reprezintă situaţia ȋn care

tă inuitorul devine proprietarul bunului ȋn cauză prin cumparare, donaţie, schimb, dare
ȋn plată , etc.
De exemplu, X cumpă ră de la Y un cartuş de ţigă ri, cunoscâ nd provenienţa ilicită a
acestuia şi plă teşte pentru el echivalentul valorii reale. Dacă X urmă reşte prin această
faptă obţinerea unui folos material, el să vâ rşeşte infracţiunea de tă inuire.
Totodată , aceeaşi infracţiune este să vâ rşită şi de că tre cumpă ră tor, care ȋn
schimbul restituirii preţului plă tit pentru acel bun, bunul este restituit autorului faptei,
ȋn acest caz infracţiunea consumâ ndu-se ȋn timpul dobâ ndirii bunului. Activită ţile
ulterioare acestui moment nu au influenţă asupra existenţei infracţiunii.

„Transformarea” presupune modificarea formei sau substanţei bunului prin

diverse mijloace: topire, vopsire, montare ȋn forme, macinare, etc. Prin folosirea
mijloacelor trebuie ca bunul să constituie, sau să aibă apartenenţa unuia nou, care să nu
poată fi identificat cu uşurinţă cu cel iniţial.

Prin „ȋnlesnirea valorificării unui bun” se ȋnţelege a ajuta, a sprijini ȋn orice mod o
persoană să realizeze folosul urmă rit prin să vâ rşirea faptei. Prin această modalitate se
ȋnstră inează bunul şi se obţin foloase materiale.
De exemplu, ȋn cazul ȋn care o persoană cumpă ră de la un şofer care sustrage
dintr-un şantier o cantitate de balast şi o transportă la domiciliul să u cu autoutilitara

14
cumpă ră torului, se realizează elementul material al infracţiunii de tă inuire, prin
ȋnlesnirea valorifică rii bunului.

S-a stabilit ȋn practica judiciară că infracţiunea de tă inuire este să vâ rşită de că tre

cel care s-a ȋnţeles cu autorul unei infracţiuni de furt, să vâ ndă bunurile sustrase şi să
ȋmpartă preţul, după ce este comisă fapta de furt. De asemenea, infracţiunea de tă inuire
este să vâ rşită şi de persoana care fiind de faţă la comiterea unei tâ lhă rii primeşte un bun
de la fă ptuitor. Pentru existenţa infracţiunii de tă inuire este necesar ca bunul să provină
din să vâ rşirea unei fapte incriminate de legea penală , neavâ nd importanţă dacă autorul
infracţiunii din care provine bunul tă inuit ră spunde penal, sau nu.
Infracţiunea, deşi este prevă zută ȋn modalită ţi alternative, este necesară
să vâ rşirea orică reia dintre modalită ţile enumerate mai sus. Cu toate că fă ptuitorul
să vâ rşeşte ȋn cadrul aceleaşi rezoluţii infracţionale mai multe acţiuni prezentate (spre
exemplu, tă inuitorul transformă bunul şi ȋi ȋnlesneşte valorificarea), infracţiunea de
tă inuire pă strează acelaşi caracter autonom, unitar.
Există şi ipoteza ȋn care elementul material se realizează succesiv, ȋn modalită ţi
diferite, modalită ţi care de altfel, sunt limitate. Spre exemplu, elementul material al
infracţiunii de tă inuire, ȋn cazul ȋn care fă ptuitorul consumă bunuri (ţigă ri) achiziţionate
din vâ nzarea unui alt bun sustras (vâ nzarea fiind realizată de autorul sustragerii), nu se
realizează .
O discuţie controversată există cu privire la delimitarea infracţiunii de tă inuire de
infracţiunea de spă lare de bani, prevă zută la art. 29, alin. (1), lit. c din Legea nr.
656/2002 [„constituie infracţiunea de spă lare a banilor şi se pedepseşte cu ȋnchisoare
de la 3 la 10 ani: (...) c) dobâ ndirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscâ nd că
acestea provin din să vâ rşirea de infracţiuni”].
Proiectul Codului penal prevedea eliminarea literei c) a art. 29 din Legea
656/2002 şi introducerea infracţiunii de spă lare de bani imediat după infracţiunea de
tă inuire, dar ȋntr-o reglementare care sa nu se suprapună cu textul infracţiunii de
tă inuire. Ȋ nsă , ȋn momentul adoptă rii Codului penal s-a renunţat la ideea aceasta, iar
infracţiunea de spă lare de bani a ră mas reglementată ȋn legea specială . Modalitatea ȋn
care aceasta este reglementată se suprapune cu infracţiunea de tă inuire.
„Ȋn doctrină s -a ară tat că aceste aspecte exprimă clar voinţa legiutorului de a
renunţa la infracţiunea din legea specială ȋn mă sura ȋn care ea s-ar suprapune cu
infracţiunea de tă inuire, operâ nd astfel o abrogare parţială specială , care este implicită , a
textului art. 29, lit. c), din Legea nr. 656/2002.”6

Urmarea imediată a infracţiunii este reprezentată de starea de pericol creată

pentru relaţiile sociale privitoare la ȋnfă ptuirea justiţiei. Aceasta constă ȋn schimbarea
situaţiei de fapt, sau a situaţiei juridice, a bunului care formează obiectul material al
infracţiunii de tă inuire, ȋn funcţie de modalită ţile de să vâ rşire ale elementului material al
laturii obiective.
Astfel, urmarea imediată ȋn cazul infracţiunii de tă inuire constă ȋn faptul că
tă inuitorul, ȋn cazul să vâ rşirii elementului material ȋn modalitatea primirii, intră ȋn
deţinerea, stă pâ nirea bunului. Ȋn cazul ȋn care elementul material este să vâ rşit ȋn
modalitatea dobâ ndirii urmarea imediată constă ȋn obţinerea titlului de proprietate.
Schimbarea substanţei, sau formei bunului reprezintă urmarea imediată ȋn cazul
6
C. Rotaru, A.-R. Trandafir, V.Cioclei, Drept penal, Partea specială II, Curs tematic, Editura C.H.
Beck, Bucuresti, 2016, pp. 77.

15
să vâ rşirii elementului material ȋn modalitatea transformă rii; iar ȋn cea din urmă
modalitate, ȋnlesnirea valorifică rii unui bun, urmarea imediată constă ȋn valorificarea ȋn
orice mod a bunului.
Urmarea imediată are ca efect producerea unei diminuă ri, scă deri, reduceri a
posibilită ţilor prin care persoana, posesoare a bunului inainte de să vâ rşirea faptei, il
poate recupera, indiferent de modalitatea prin care este realizat elementul material. Ȋn
acelaşi timp, urmarea imediată ȋmpiedică descoperirea, urmă rirea şi tragerea la
ră spundere penală a fă ptuitorilor, astfel fiind ȋngreunată realizarea ȋnfă ptuirii justiţiei.
Ȋn doctrină există pă reri cu privire la existenţa unei urmă ri imediate adiacente
care constă ȋn modificarea substanţei bunului, trecerea lui ȋntr-o altă sferă patrimonial,
sau schimbarea situaţiei bunului respectiv. Suntem de pă rere că urmarea imediată
adiacentă presupune existenţa unei rezultat. Aşadar, indiferent de modalitatea ȋn care
elemental material este realizat trebuie să se producă o modificare ȋn starea de fapt a
bunului, indiferent de situaţia juridică , sau condiţia materială a bunului.

Legătura de cauzalitate completează latura obiectivă a infracţiunii. Aceasta

constă ȋn raportul de la cauză la efect, existent ȋntre elementul material şi urmarea
imediată . Legă tura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei (ex re).

Latura subiectivă

Sub imperiul vechiului Cod penal (1969) se considera că infracţiunea de tă inuire

are ca formă de vinovă ţie intenţia, ȋn ambele forme ale sale. Alţi autori au apreciat că
tă inuirea nu putea fi comisă decâ t prin forma de vinovă ţie a intenţiei directe, datorită
faptului că se urmă reşte schimbarea situţiei de fapt a bunului, fie modificarea lui, fie
trecerea acestuia ȋntr-un alt patrimoniu.
Se ară ta că pentru a fi ȋntregită latura subiectivă era necesară existenţa a două
cerinţe esenţiale. Astă zi, există o singură condiţie, divizată la râ ndul ei ȋn alte două
subcondiţii, subcondiţii ce sunt ȋn mod evident, alternative. Existenţa, sau inexistenţa
vinovă ţiei va depinde de realizarea acestei cerinţe.
Astfel, cerinţa esenţială ataşată laturii subiective este ca fă ptuitorul să cunoască
provenienţa bunului dintr-o faptă prevă zută de legea penală , sau să prevadă acest lucru
din ȋmprejură ri concrete, chiar dacă nu cunoaşte natura faptei.
Faptul că , fă ptuitorul trebuie să cunoască provenienţa bunului reprezintă una
dintre subcondiţiile alternative prezentate şi ȋn vechiul cod. Fă ptuitorul nu trebuie să
cunoască ȋn mod exact cine a să vâ rşit fapta, sau care este natura acesteia, ȋnsă ȋn
momentul tă inuirii trebuie să fie conştient de faptul că bunul provine din comiterea unei
fapte incriminate de legea penală .
Tă inuitorul nu trebuie să fie participant la infracţiunea din care provine bunul, cu
toate ca acesta trebuie să cunoască natura bunului. Astfel, spre exemplu, “fapta celui care
ȋl determină pe altul să să vâ rşească o faptă prevă zută ȋn legea penală şi cumpă ră de la
autor bunul provenit din să vâ rşirea infracţiunii consituie numai instigare, iar nu
infracţiunea de instigare aflată ȋn concurs cu cea de tă inuire.”7

7
C.S.J., Secţia penală, decizia nr. 329/13.02.1996 (www.legalis.ro).

16
 Ȋn situaţia ȋn care ȋntre tă inuitor şi autorul faptei există o promisiune de tă inuire
a bunurilor, o ȋntelgere prealabilă , nu se mai poate pune ȋn discuţie problema tă inuirii, ci
se are ȋn vedere existenţa complicită ţii la infracţiunea din care provine bunul.
Această distincţie a adus ȋn practică dificultă ţi ȋn situaţia actelor repetate ale
tă inuirii. Spre exemplu, se va reţine complicitate la infracţiunea de furt ȋn cazul ȋn care
există mai multe acte de cumpă rare a unor bunuri provenite din furt, fă ră o ȋnţelegere
prealabilă . Ȋn cazul ȋn care există o acţiune de primire a bunului şi una de ȋnlesnire a
valorifică rii bunului, fă ră să existe o ȋnţelegere ȋn legă tură cu a doua faptă , se reţine
infracţiunea de tă inuire.
Ȋn situaţia ȋn care o persoană comite furturi repetate, iar bunurile provenite din
aceste furturi ajung la aceeaşi persoană , ȋn mod obişnuit, pentru valorificare, ascundere
sau transformare, practica mai veche a admis faptul că se va reţine o complicitate morală
la aceste acţiuni, ci nu infracţiunea de tă inuire.
Ȋn practica judiciară există controverse cu privire la ȋncadrarea juridică a
primului act de tă inuire şi a celor ulterioare, ȋn cazul ȋn care după primul act tă inuitoul
lasă să se ȋnţeleagă că va valorifica pe mai departe bunurile sustrase.
Odată cu apariţia acestor controverse a fost necesară promovarea unui recurs ȋn
interesul legii, admis de instanţa supremă şi care stabileşte că ȋn cazul unor situaţii de
acest gen, ȋncadrarea corectă este concursul de infracţiuni şi complicitate la furt. Astfel,
avem concurs de infracţiuni ȋntre tă inuirea comisă prin primul act şi complicitatea la
furt, prin actele comise ulterior.
O altă condiţie, care ȋnsă nu se regă sea şi ȋn vechiul cod penal se referă la ipoteza
ȋn care fă ptuitorul fie a prevă zut, fie putea să prevadă ca bunurile provin din să vâ rşirea
unei fapte reglementate de legea penală .
Nu este necesar ca autorul să cunoscă natura faptei din care provine bunul
tă inuit.
Formularea textului legal poate conduce la ideea posibilită ţii comiterii
infracţiunii şi cu intenţie depă şită . De asemenea, “a prevă zut”, conduce doar la ideea
existenţei unei culpe cu prevedere.
Ȋnsă , pentru a da naştere la interpretarea şi reţinerea unei culpe cu prevedere,
textul ar trebui completat prin “prevederea şi acceptarea” provenienţei bunului. Şi ȋn
cazul infracţiunii de spă lare de bani (Legea 656/2002), mai favorabilă ar fi fost
formularea “cunoaşterea provenienţei bunurilor sau scopul urmă rit poate fi
dedus/dedusă din circumstanţele faptice obiective” [art. 29, alin. (4) din Legea
656/2002], ȋn raport cu regimul sancţionator al faptei. 8

FORME. MODALITĂŢI. SANCŢIUNI. DISPOZIŢII PROCESUALE.

Formele infracţiunii

Câ nd analiză m formele infracţiunii de tă inuire trebuie să avem ȋn vedere

urmă toarele aspecte: actele pregă titoare, consumarea şi epuizarea infracţiunii.
Infracţiunea de tă inuire este susceptibilă de acte pregă titoare şi de tentativă , dar
legea nu le sancţionează .

8
A se vedea G. Bodoroncea, ȋn Comentariu, p. 580.

17
 Tă inuirea se consumă ȋn momentul execută rii cu intenţie a orică reia din acţiunile
specifice: primirea, dobâ ndirea, transformarea, ȋnlesnirea valorifică rii bunului provenit
din să vâ rşirea unei fapte prevă zute de legea penală . Astfel, consumarea faptei se produce
odată cu realizarea elementului material, ȋn oricare dintre modalită ţile prevă zute de
legea penală .
Infracţiunea de tă inuire este o infracţiune de pericol, ȋntrucâ t nu necesită
existenţa unui rezultat. Dovedirea existenţei pericolului este incriminată chiar de
legiuitor, ȋn reglementarea legală .
Tă inuirea poate avea formă continuată . Ȋn acest caz, fapta este considerată
epuizată odată cu efectuarea ultimului act al acţiunii de tă inuire. Spre exemplu, ȋn cazul
transformă rii bunului tă inuit, există o ȋnşiruire de operaţiuni ce pot fi efectuate la
intervale diferite de timp, iar tă inuirea se va epuiza odată cu executarea ultimului act din
componenta activită ţii fă ptuitorului, iar sancţionarea acestuia se va face prin raportare
la acest moment.

Modalităţi ale infracţiunii

Modalitaţile prin care se realizează tă inuirea sunt: primirea, dobândirea,
transformarea, sau ȋnlesnirea valorificării bunului tăinuit.
Modalită ţile faptice sunt numeroase ȋn raport cu diversele procedee folosite de
tă inuitori, dar acestea se au ȋn vedere la individualizarea pedepsei.

Sancţiuni
Sancţiunea pentru infracţiunea de tă inuire este inchisoarea de la unu la 5 ani, sau
amenda, sancţiune ce nu poate depă şi pedeapsa prevă zută de lege pentru infracţiunea
din care provine bunul tă inuit. Acestă incriminare este o specificitate a sancţiunii, de
altfel firească , de care legiuitorul ţine cont.
Legea reglementează şi cauza de nepedepsire ȋn cazul faptei comise de un
membru de familie. Calitatea de membru de familie trebuie să existe la momentul
să vâ rşirii faptei.
Ȋn privinţa sancţiunilor civile, tă inuitorul nu va fi obligat la plata despă gubirilor
civile ală turi de cel care a să vâ rşit fapta prevă zută de legea penală .

Dispoziţii procesuale
Acţiunea penală reprezintă un cumul de mijloace procesuale prin care se
realizează tragerea la ră spundere penală a unei persoane care a comis o infracţiune.
Raportul de drept procesual se naşte odată cu sesizarea organelor judiciare,
comparativ cu raportul de drept penal, care se naşte odată cu nerespectarea unei norme
juridice.
Acţiunea penală este o fază distinctă a procesului penal. Ea succede ȋnceperii
urmă ririi penale in rem, precum şi continuă rii ei in personam.
Acţiunea penală are drept scop tragerea la ră spundere penală , după ce sunt
conturate elemente esenţiale ale vinovă ţiei, urmate de trimiterea ȋn judecată şi
verificarea acuzaţiei de că tre instanţa de judecată .

18
 Ȋn cazul infracţiunii de tă inuire, acţiunea penală se pune ȋn mişcare din oficiu şi
este supusă regulilor comune cu privire la efectuarea urmă ririi penale.
Potrivit art. 44 alin. (3) C.proc.pen., competenţa de a judeca toate cauzele reunite
ȋi revine instanţei superioare ȋn grad, ȋn cazul ȋn care competenţa după calitatea
persoanelor aparţine unor instanţe cu grad diferit. Instanţa care judecă infracţiunea la
care tă inuirea se referă este instanţa competentă , ȋn cazul judecă ţii.

INDUCERE ÎN EROARE A ORGANELOR JUDICIARE

Art. 268 Cod penal:

(1) Sesizarea penală, făcută prin denunț sau plângere, cu privire la
existența unei fapte prevăzute de legea penală ori în legătură cu săvârșirea unei
asmenea fapte de către o anumită persoană, cunoscând că aceasta este nereală, se
pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Producerea sau ticluirea de probe nereale, în scopul de a dovedi
existența unei fapte prevăzute de legea penală ori săvârșirea acesteia de o
anumită persoană, se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani.
(3) Nu se pedepsește persoana care a săvârșit inducerea în eroare a
organelor judiciare, dacă declară, înainte de reținerea, arestarea sau de punerea
în mișcare a acțiunii penale împotriva celui față de care s-a făcut denunțul sau
plângerea ori s-au produs probele, că denunțul, plângerea sau probele sunt
nereale.

Sesizarea organelor judiciare prin denunț sau plâ ngere, precum și probele
efectuate pentru stabilirea adevă rului cu privirea la fapta prevă zută de legea penală care
formează obiectul învinuirii, împrejurarea în care au fost comise, autorul sau autorii și
vinovă ția sunt esențiale pentru declanșarea și desfă șurarea procesului penal, în special
în fazele de urmă rire și judecată a acestuia.
Buna-credință este absolut necesară în formularea denunțului sau plâ ngerii și în
aducerea dovezilor, întrucâ t ele trebuie să contribuie la înfă ptuirea justiției penale, la
stabilirea adevă rului și aplicarea justă a legii penale.
O învinuire mincinoasă fă cută printr-un denunț sau plâ ngere cu privire la
existența unei fapte prevă zute de legea penală ori în legă tură cu să vâ rșirea unei
asemenea fapte de că tre o anumită persoană , cunoscâ nd că aceasta este nereală , poate
împiedica sau deturna înfă ptuirea justiției penale.
Activitatea organelor judiciare cu atribuții în procesul penal în faza de urmă rire
penală sau judecată poate fi îngreunată sau împiedicată de să vâ rșirea unor asemenea
fapte. Organele judiciare pot avea reale dificultă ți, uneori greu de depă șit, fiind pusă în
pericol înfă ptuirea eficientă a justiției penale și creâ ndu-se, astfel, stă ri de pericol pentru
relațiile sociale referitoare la acestea.
Întrucâ t a considerat periculoase social asemenea fapte și a constatat justificat
că , pentru prevenirea și combaterea lor, este necesară intervenția legii penale,
legiuitorul le-a incriminat, în art. 298 din Codul penal din 1864, sub denumirea de

19
„denunțarea calomnioasă ”9, faptă ce fă cea parte din grupul infracțiunilor contra onoarei,
ală turi de „mă rturia mincinoasă ”, „calomnia” și „injurii și relevarea secretelor”, în
capitolul dedicat crimelor și delictelor contra particularilor.
Denumirea marginală de „denunțare calomnioasă ”10 a fost preluată și de Codul
penal din 1936, însă incriminarea a fost trecută în grupul infracțiunilor contra
administră rii justiției.
În art. 259 Cod penal din 1969 era incriminată , de asemenea, „denunțarea
calomnioasă ”11.
Sesiză rile mincinoase prin care se învederează să vâ rșirea unor fapte prevă zute
de legea penală care nu au avut loc, sau se impută să vâ rșirea unei fapte prevă zute de
legea penală de că tre o anumită persoană aduc, în viziunea noului Cod penal, atingere
înfă ptuirii justiției, deoarece determină organele de urmă rire penală să își îndeplinească
obligația procedurală pozitivă de a efectua o anchetă efectivă însă pentru acuzații fictive
risipind astfel resurse de personal, timp, mijloace investigative sau, mai grav, să propună
sau să dispună mă suri privative sau restrictive de libertate sau de alte drepturi
fundamentale, ori ingerința în dreptul la viață privată .
Legiuitorul noului Cod penal a elaborat, prin regâ ndirea denunță rii calomnioase,
conceptul infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare care se prezintă sub
două variante, corespunză toare primelor două alineate ale art. 268 Cod penal.
Reglementată în alin. (1), varianta tip sau de bază , prezintă la râ ndul să u două
modalită ți alternative de să vâ rșire a faptei, elementul de noutate fiind prima dintre
modalită ți, care nu a mai existat pâ nă acum în legislația româ nească . Dacă în
reglementarea din Codul penal din 1969, era de esența infracțiunii de denunțare
calomnioasă ca fă ptuitorul să învinuiască pe nedrept o anumită persoană de comiterea
unei infracțiuni, în noua reglementare este prevă zută și modalitatea comiterii
infracțiunii prin transmiterea unei sesiză ri penale nereale a existenței unei fapte
prevă zute de legea penală , fă ră a se face referire la un anumit fă ptuitor.
Sunt patru modalită ți alternative în care poate fi comisă varianta agravată ,
prevă zută în alin. (2). Pentru prima dată în legislația noastră este incriminată

9
Art. 298 C.pen. din 1864 avea următorul conținut: „Acela care, cunoscând că acuzațiunea sa este
mincinoasă, face înaintea unei autorități publice sau înaintea ofițerului de poliție judecătorească, o
înscrisă denunțiațiune calomniatoare, prin care să acuze o persoană că ar fi comis o faptă supusă
pedepsei, sau că ar fi călcat datoriile sale de funcționar public, se va pedepsi cu închisoarea de la o
lună până la un an. Se va putea încă condamna și la interdicțiune pe timp mărginit.
10
Art. 269 C.pen. din 1936 avea următoarea formulare legală: „Acela care printr-o plângere scrisă
adresată unei autorități acuză pe altul de săvârșirea unei crime sau delict, știind că denunțarea sa este
mincinoasă, ori cu știință inventează sau produce contra lui probe mincinoase, comite delictul de
denunțare calomnioasă și se pedepsește cu închisoare corecțională de la 1 la 3 ani, amendp de la 2.000
la 5.000 lei și interdicție corcțională de la 1 la 3 ani. Dacă denunțarea se referă la o contravenție sau la
infracțiune disciplinară, pedeapsa este de la 3 luni la un 1 an și amenda de la 2.000 la 3.000 lei. Când
cel acuzat pe nedrept a fost condamnat, din această cauză, se aplică pedeapsa pentru mărturie
mincinoasă.
11
Art. 259 C.pen. din 1969 avea următorul conținut: „(1) Înviuirea mincinoasă făcută prin denunț sau
plângere, cu privire la săvârșirea unei infracțiunide către o persoană, se pedepsește cu închisoare de la
6 luni la 3 ani. (2) Producerea ori ticluirea de probe mincinoase, în sprijinul unei învinuiri nedrepte, se
pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani. (3) Dacă cel care a săvârșit fapta declară mai înainte de
punerea în mișcare a acțiunii penale față de persoana în contra căreia s-a făcut denunțul sau plângerea,
ori împotriva căreia s-au produs probele, că denunțul, plângerea sau probele sunt mincinoase,
pedeapsa se reduce potrivit art. 76”

20
modalitatea „producerea sau ticluirea de probe nereale, în scopul de a dovedi existența
unei fapte prevă zute de legea penală ”.
Modalită țile de comitere ce erau prezente și la infracțiunea de denunțare
calomnioasă realizate prin acțiunile de producere sau ticluire de probe nereale, în scopul
de a dovedi comiterea unei fapte prevă zute de legea penală de că tre o anumită persoană
s-au menținut.
Incriminarea a dobâ ndit un conținut extins prin aducerea în domeniul penal a
unor activită ți care ar putea să determine declanșarea nejustificată a procesului penal
sau chiar realizarea condițiilor pentru condamnarea unor persoane nevinovate.
De asemenea, în locul cauzei de reducere a pedepsei existentă în Codul penal din
1969, a fost introdusă o cauză de nepedepsire. Cauza de impunitate a fost justificată de
legiuitor prin necesitatea „de a încuraja persoanele care comit această infracțiune să
comunice organelor judiciare dacă denunțul, plâ ngerea sau probele aduse sunt
neadevă rate pentru a nu mai continua investigațiile și a nu se produce vreo vă tă mare
drepturilor ori intereselor unei persoane inocente”12

II.1. Obiectul infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare

Prin incriminarea faptelor care definesc infracțiunea de inducerea în eroare a
organelor judiciare sunt ocrotite, în special, relațiile sociale referitoare la înfă ptuirea
justiției penale. Acest mă nunchi de relații sociale alcă tuiesc obiectul juridic special al
infracțiunii.
Prin această infracțiune se protejează un segment important al activită ții de
înfă ptuire a justiției, fiind vorba de protejarea activită ții organelor judiciare penale.
Legiuitorul dă un avertisment celor care, din diverse motive (ră zbunare, ură ,
urmă rirea unui interes material, intimidarea subiectului pasiv secundar cu care
fă ptuitorul are mai multe litigii civile și penale etc.), ar putea încerca să sesizeze
organele judiciare în legă tură cu fapte nereale sau care, deși au fost comise în realitate,
nu au fost să vâ rșite de persoana indicată în acest sens de că tre fă ptuitor.
Cei care formulează denunțuri sau plâ ngeri penale trebuie să exercite aceste
drepturi prevă zute de Constituție și Codul de procedură penală cu bună -credință .
Buna-credință trebuie să existe și în cazul propunerii și admnistră rii mijloacelor
de probă în procesul penal.
Atunci câ nd se aduc în atenție probe produse sau ticluite special în scopul de a
dovedi existența unei fapte prevă zute de legea penală , faptă care în realitate nu s-a
comis, ori să vâ rșirea acesteia de că tre o anumită persoană , alta decâ t autorul real al
faptei reclamate, sesiză rile penale false pot fi de natură să declanșeze nejustificat
activitatea organelor judiciare, să irosească timpul acestora ori să perturbe desfă șurarea
procesului penal.
În prezent sunt incriminate și acele fapte care, fă ră a face referire la o persoană
anume, determină organele de urmă rire penală să dispună începerea urmă ririi penale in
rem, să efectueze cercetă ri, uneori complexe, presupunâ nd cheltuieli inutile, punâ nd în
pericol și credibilitatea organelor judiciare, față de legislația anterioară 13 care pedepsea
doar sesiză rile nereale cu privire la o anumită persoană .
12
*** Noul Cod penal și legea de punere în aplicare - cu expunere de motive și index alfabetic,
actualizat 25 noiembrie 2012, Editura Hamangiu, București, 2012, p.52
13
Infracțiunea de „denuțare calomnioasă” prevăzută de art. 259 din Codul penal din 1969

21
 Așadar, relațiile sociale a că ror formare, desfă șurare și dezvoltare normală sunt
strâ ns legate de înfă ptuirea justiției penale, de apă rarea acesteia împotriva pericolului
deturnă rii ori blocă rii prin formularea de învinuiri mincinoase, prin denunțuri sau
plâ ngeri și prin producerea sau ticluirea de probe mincinoase în scopul unei învinuiri
nedrepte constituie obiectul juridic special al infracțiunii analizate.
Infracțiunea de inducere în eroare a organelor judicare are și un obiect juridic
special secundar (adiacent), numai în teza a doua, atunci câ nd sesizarea facută prin
denunț sau plâ ngere privește să vâ rșirea unei fapte prevă zute de legea penală de că tre
anumite persoane. Obiectul juridic special secundar este constituit, în acest caz, de
relațiile sociale referitoare la demnitatea, onoarea, libertatea sau prestigiul persoanei
învinuite pe nedrept.
Obiectul juridic este unul eventual multiplu întrucâ t devin concurente mai multe
interese sociale ocrotite. Consumarea faptei însă , se poate produce doar prin punerea în
pericol a înfă ptuirii justiției.
Obiectul juridic special secundar este posibil și în situația în care fă ptuitorul
reclamă existența unei fapte să vâ rșite de legea penală , iar, ulterior, după ce organele
judiciare au început urmă rirea penală , ticluiește probe nereale, indicâ nd sau lă sâ nd să se
înțeleagă despre ce persoană este vorba, prin menționarea elementelor sale de
identificare, respectiv a unei porecle sau pseudonim care sunt de notorietate.
Reținerii existenței și a unui obiect juridic secundar are o importanța practică ce
constă în posibilitatea participă rii în procesul penal, în calitate de persoană vă tă mată și
parte civilă , a subiectului pasiv secundar adiacent.
De asemenea, în cazul în care subiectul pasiv secundar nu a exercitat acțiunea
civilă în procesul penal, va putea să sesizeze instanța civilă în vederea repară rii daunelor
materiale și morale care i-au fost cauzate prin infracțiunea de inducere în eroare a
organului judiciar.
Fiind o infracțiune de pericol, infracțiunea de inducere în eroare a organelor
judiciare nu poate avea un obiect material. Atâ t plâ ngerea și denunțul, câ t și probele
mincinoase produse sau ticluite, în scopul de a dovedi existența unei fapte prevă zute de
legea penală ori să vâ rșirea acesteia de că tre o anumită persoană , sunt mijloace de
realizare a infracțiunii sau produse ale acesteia și nu obiectul ei material.

II.2. Subiecții infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare

Orice persoană fizică ce îndeplinește condițiile prevă zute de lege pentru a
ră spunde penal cu privire la vâ rstă , responsabilitate și discernă mâ nt poate fi subiect
activ nemijlocit al infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare. Textul de
lege nu impune condiții speciale sau anumite calită ți pentru acest subiect al infracțiunii.
Ș i persoana vă tă mată printr-o infracțiune poate fi subiect activ. Aceasta, fă ră să
fie de rea-credință , poate să învinuiască o altă persoană de comiterea infracțiunii, iar
ulterior, constatâ nd că există dubii cu privire la vinovă ția celui indicat drept autor,
produce sau ticluiește probe nereale pentru a proba să vâ rșirea infracțiunii de că tre acea
persoană . În acest caz, va ră spunde pentru varianta agravată a infracțiunii prevă zută de
art. 268 alin. (2) teza a II-a Cod penal.
Participaţia penală proprie este posibilă în forma coautoratului, a instigă rii şi
a complicită ţii.
Coautoratul este posibil, fiind îndeplinite exigenţele legale privind reţinerea
acestuia atunci câ nd sesizarea mincinoasă este redactată de mai mult de o persoană ori
câ nd probele false sunt produse ori ticluite de că tre mai multe persoane.

22
 În doctrină s-a susținut că în situația în care „o persoană învinuiește mincinos,
prin denunț sau plâ ngere, pe cineva de să vâ rșirea unei infracțiuni, iar o altă persoană
produce sau ticluiește probe în sprijinul acelei învinuiri nedrepte, fiecare ră spunde ca
autor, primul pentru infracțiunea prevă zută în varianta din alin. (1), iar cel de-al doilea
pentru varianta din alin. (2)”14.
Consideră m că doar în cazul în care cei doi fă ptuitori au acționat fă ră o
înțelegere sau cooperare anterior sau în timpul comiterii faptei poate fi reținută această
situație.
S-a susținut și pă rerea contrară , în sensul că sunt coautori și „fă ptuitorii care se
înțeleg să să vâ rșească unul fapta prevă zută în alin. (1), iar celă lalt fapta prevă zută în
alin. (2)”. Fiecare coautor va ră spunde pentru infracțiunea în forma agravată 15.
Astfel, în cazul în care a existat o voință comună de conlucrare, o înțelegere
anterioară comiterii faptei ca, după depunerea unui denunț nereal de că tre unul dintre
fă ptuitori, celă lalt să îi asigure producerea probelor, cei doi fă ptuitori sunt coautori ai
infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, în temeiul art. 268, alin. (1) și (2)
din noul Cod penal.
Această soluție se impune avâ nd în vedere că cei doi subiecți activi au comis
acțiuni tipice ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunii, urmă rind același scop,
învinuirea nedreaptă a unei persoane cu privire la comiterea unei fapte prevă zute de
legea penală .
Fiecare dintre fă ptuitorii în discuție a avut reprezentarea acțiunilor pe care le va
realiza celă lalt, astfel încâ t, chiar dacă nu a acționat în mod direct, a constituit un sprijin
moral pentru acțiunile comise, ceea ce se înscrie în antecedența cauzală a infracțiunii, în
sensul de complicitate morală , fiind absorbită de fapta comisă în mod direct.
Pe lâ ngă realizarea uneia dintre acțiunile prevă zute de art. 268 Cod penal, ceea
ce este esențial pentru reținerea coautoratului este prezența legă turii subiective dintre
fă ptuitori înainte sau în timpul execută rii acțiunii incriminate.
Semnatarii unui denunț nereal cu privire la existența unei fapte prevă zute de
legea penală sunt coautori, urmâ nd să ră spundă pentru infracțiunea în varianta tip
prevă zută de art. 268 alin. (1) Cod penal.
În situația în care o persoană face un denunț nereal cu privire la existența unei
fapte prevă zute de legea penală , iar ulterior instigă o altă persoană să producă sau
ticluiască probe, în scopul de a dovedi existența acestei fapte, acestă din urmă persoană ,
acționâ nd fă ră vinovă ție, consideră m că prima persoană va ră spunde pentru
infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare în varianta tip și cea agravată cu
încadrarea juridică prevă zută de art. 268 alin (1) și (2) Cod penal, participația improprie
în modalitatea instigării (determină rii) prevă zută de art. 52 alin. (3) Cod penal, fiind
absorbită de fapta comisă în calitate de autor.
La infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare poate fi complice
mandatarul care, în baza unei procuri speciale, depune la organele de urmă rire penală o
plâ ngere întocmită de că tre o altă persoană , cunoscâ nd caracterul mincinos al acesteia,
realizâ nd în acest sens o acțiune prin care a ajutat la comiterea faptei de că tre autor.
Avocatul care, cunoscâ nd caracterul nereal al unui denunț, pentru a-l ajuta pe
clientul să u să scape de ră spundere penală , depune o plâ ngere la organele judiciare, iar
14
Vintilă Dongoroz ș.a., Explicații teoretice ale Codului penal român. Partea specială, Editura
Academiei Române, București, 2003, p. 147
15
Avram Filipaș, Infracțiuni contra înfăptuirii justiției, Editura Academiei Româme, București,
1985, pp. 17-18

23
ulterior înlesnește acțiunea fă ptuitorului de ticluire a mijloacelor de probă nereale va
ră spunde pentru aceleași acte de participație.
La varianta agravată , complicele poate efectua acte preparatorii, ajutâ nd autorul
să ticluiască sau să producă probe nereale, comițâ nd acțiuni specifice complicită ții
anterioare.
Denunțul trebuie să fie depus personal, prin fax, e-mail sau prin poștă , textul de
lege nereglementâ nd posibilitatea depunerii denunțului prin reprezentant.
Participaţia improprie, în modalitatea intenţiei şi culpei, este posibilă .
Modalitatea intenţiei şi lipsa de vinovă ţie poate subzista, de asemenea, dacă autorul se
află într-una din cauzele justificative ori de neimputabilitate (de exemplu: eroarea,
starea de necesitate, constrâ ngerea fizică şi cea morală , intoxicaţia).
Suntem în prezența unei situații speciale atunci câ nd o persoană se
autoînvinuiește mincinos de să vâ rșirea unei fapte prevă zute de legea penală sau
ticluiește ori produce probe în sensul dovedirii acestei învinuiri. Este ceea ce s-a numit
în doctrină „autoînvinuire mincinoasă ”.
În acest sens, pot exista mai multe ipoteze, printre care și acelea în care o
persoană se autoînvinuiește, în mod nereal de comiterea unei fapte prevă zute de legea
penală să vâ rșită de o altă persoană (pe care denunță torul nu o cunoaște sau, dimpotrivă ,
are date despre identitatea acesteia) ori cazul în care autoînvinuirea nereală se referă la
o faptă prevă zută de legea penală care în realitate nu s-a comis.
Astfel, fă ptuitorul depune o declarație la organele de urmă rire penală , susținâ nd
că a să vâ rșit o infracțiune, declarație în care descrie aspecte relevante privind
desfă șurarea activită ții infracționale în legă tură cu o infracțiune de furt din locuință , de
pildă , (despre care organele judiciare au luat cunoștință că s-a comis în baza plâ ngerii
anterioare, depusă de că tre persoana vă tă mată , astfel că s-a dispus începerea urmă ririi
penale in rem).
În baza acestui autodenunț, organele judiciare vor derula activită ți specifice,
respectiv vor efectua reconstituire, percheziții, recunoașteri din grup etc.
De asemenea, poate apă rea și situația în care, prin denunțul respectiv, organele
judiciare iau pentru prima oară cunoștință despre comiterea unei fapte prevă zute de
legea penală , faptă al că rei autor nemijlocit denunță torul susține în fals că este.
Este esențială împrejurarea că fapta prevă zută de legea penală a fost comisă ,
însă denunță torul nu îl cunoaște pe autorul acesteia. Poate fi și o altă ipoteză în care
denunță torul se autoînvinuiește de să vâ rșirea unei fapte prevă zute de legea penală care
nu s-a comis în realitate.
Ulterior, fiind trimis în judecată , cel în cauză își retractează declarațiile date pe
parcursul urmă ririi penale, susținâ nd că nu este autorul faptei și că s-a autoînvinuit
pentru că a primit promisiuni de la organele de urmă rire penală , în sensul de a beneficia
de un regim privilegiat în penitenciarul în care era încarcerat.
Se constată , pe parcursul cercetă rii judecă torești, pe baza mijloacelor de probă
administrate, că inculpatul trimis în judecată nu este autor al infracțiunii, astfel încâ t se
dispune achitarea sa, în temeiul art. 16 alin (1) lit. c din Codul de procedură penală (nu
există probe că o persoană a să vâ rșit infracțiunea).
În condițiile în care s-a constatat că autoînvinuirea a fost mincinoasă , se ridică
problema dacă autorul unui astfel de autodenunț poate fi tras la ră spundere penală
pentru infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare, prevă zută de art. 268

24
Cod penal sau poate fi acuzat de favorizarea fă ptuitorului, astfel cum este reglementat de
art. 269 Cod penal16.
În ceea ce privește reglementarea infracțiunii de denunțare calomnioasă , așa
cum era prevă zută în art. 259 din Codul penal din 1969, doctrina a susținut că „întrucâ t
infracțiunea presupune o învinure mincinoasă adusă altuia sau întă rirea, prin
producerea sau ticluirea de probe mincinoase a unei învinuiri a altuia, subiect activ al
infracțiunii nu poate fi persoana care se autoînvinuiește în mod mincinos ori produce
sau ticluiește probe mincinoase în scopul propriei învinuiri nedrepte”17.
Interpretarea gramaticală a textului art. 268 din noul Cod penal duce la
concluzia că legiuitorul nu a avut în vedere și această ipoteză , a autoînvinuirii, respectiv
ca subiect activ al infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare să fie cel care
se autoînvinuiește mincinos de comiterea unei fapte prevă zute de legea penală .
Astfel, modalită țile normative prevă zute de alin. (1) și (2) ale art. 268 Cod penal,
respectiv acelea în care se face o sesizare penală nereală cu privire la existența unei
fapte pevă zute de legea penală sau se produc ori se ticluiesc probe pentru a dovedi
existența unei asemenea fapte, legiuitorul a avut în vedere cazul în care organele
judiciare sunt sesizate în mod fictiv cu privire la o faptă prevă zută de legea penală , care
în realitate nu a fost comisă ori se produc probe pentru a confirma existența acestei
fapte.
În acest mod este protejată activitatea organelor judiciare împotriva acțiunilor
care ar declanșa nejustificat începerea urmă ririi penale ori trimiterea în judecată și
condamnarea unei persoane, câ t timp nu există o faptă penală care să fi fost comisă în
realitate.
Este evident că nu intră în domeniul reglementat de art. 268 alin. (1) teza I și
alin. (2) teza I ipotezele ce au fost luate în discuție anterior privind formularea unei
autoînvinuiri, întrucâ t autorul acestei incrimină ri se referă la o faptă concretă ce a fost
comisă , cu privire la care organele de urmă rire penală au fost sesizate anterior de că tre
persoana vă tă mată sau pe care fă ptuitorul o sesizează pentru prima dată ori organele
judiciare s-au sesizat din oficiu.
Referitor la celelalte modalită ți normative de comitere a infracțiunii, care au
existat și în reglementarea anterioară și care presupun ca sesizarea penală nereală să se
refere la comiterea unei fapte prevă zute de legea penală de că tre o anumită persoană ori
ticluirea sau producerea de probe în scopul dovedirii unei asemenea fapte, consideră m
că nu poate fi autor persoana care se autoînvinuiește mincinos, atâ t timp câ t textul de
lege se referă la altă persoană .
Prin acțiunea persoanei care se autoînvinuiește în mod nereal buna desfă șurare
a activită ții de înfă ptuire a justiției este pusă în pericol, se aduce atingere obiectului
juridic special al infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, sunt declanșate
acțiuni specifice desfă șură rii procesului penal, ce presupun irosirea timpului și cheltuieli
inutile pentru organele judiciare și pot conduce în final chiar la erori judiciare prin
sancționarea unor persoane nevinovate.

16
Art. 269 C.pen. (Favorizarea făptuitorului): (1) Ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării
sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse
sau măsuri privative de libertate se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă. (2)
Pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta
săvârșită de autor. (3) Favorizarea săvârșită de un membru de familie nu se pedepsește.
17
Octavian Loghin, Tudorel Toader, Drept penal român. Partea specială, ediția a III-a revăzută și
adăugită, Casa de Editură și Presă „Șansa”, București, 1999, p. 374

25
 Potrivit dispozițiilor legale în vigoare, persoana juridică nu este exclusă de la
calitatea de subiect activ al infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, fiind
necesar a se constata că fapta a fost comisă în realizarea obiectului de activitate sau în
interesul ori în numele persoanei juridice18.
În ceea ce privește subiectul pasiv, se va face o delimitare cu privire la
subiectul pasiv principal și cel secundar. Astfel, statul este subiectul pasiv principal,
avâ nd în vedere pericolul adus înfă ptuirii justiției.
În plus, statul deține calitatea de subiect pasiv la toate modalită țile de comitere
a faptei, în timp ce persoana fizică sau juridică acuzată pe nedrept de să vâ rșirea unei
fapte prevă zute de legea penală poate avea calitatea de subiect pasiv secundar doar în
cazul în care există o învinuire adusă expres acesteia de că tre fă ptuitor.
Poate fi subiect pasiv secundar al infracțiunii de inducere în eroare a organelor
judiciare o persoană juridică , întrucâ t, potrivit art. 135 Cod penal, persoana juridică , cu
excepția statului și autorită ților publice, ră spunde penal pentru infracțiunile să vâ rșite în
realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice.
Astfel o persoană juridică poate fi acuzată de comiterea unei fapte penale ce face
obiectul unei sesiză ri penale nereale.
În situația în care, prin denunțul sau plâ ngerea adresate organelor judiciare este
acuzată pe nedrept o persoană juridică , societate, de pildă , de efectuarea de activită ți
ilegale privind traficul de droguri sub masca unor activită ți de comerț cu plante
medicinale, dovedindu-se ulterior că faptele nu există , persoana juridică ce a fost supusă
unor percheziții, blocă ri de conturi bancare, mediatizarea acestor acțiuni, poate să
participe în proces în calitate de persoană vă tă mată ori să se constituie parte civilă
pentru prejudiciul suferit, avâ nd calitatea de subiect pasiv secundar al infracțiunii de
inducere în eroare a organelor judiciare.

II.3. Locul și timpul săvârșirii infracțiunii de inducere în eroare a

organelor judiciare
Legea nu prevede condiţii speciale de loc ori de timp pentru să vâ rşirea
infracţiunii. Ele vor fi, eventual, luate în considerare la individualizarea ră spunderii.
Din punct de vedere temporal, este posibil ca producerea sau ticluirea probelor
nereale să se facă după ce au fost sesizate organele judiciare prin plâ ngere sau denunț în
scopul dovedirii existenței unei fapte prevă zute de legea penală , ori să vâ rșirii acesteia
de că tre o anumită persoană . Nu este prevă zută în mod obligatoriu această condiție
pentru toate faptele ce s-ar comite, fă ptuitorul putâ nd să pregă tească probele nereale
anterior formulă rii plâ ngerii sau denunțului.

III.1. Elementul material al infracțiunii de inducere în eroare a organelor

judiciare
În varianta tip (de bază), elementul material al laturii obiective a infracțiunii
de inducere în eroare a organelor judiciare se realizează prin sesizarea penală , fă cută

18
Art. 135 din noul Cod penal reglementează condițiile răspunderii penale a persoanei juridice: (1)
Persoana juridică, cu excepția statului și autorităților publice, răspunde penal pentru infracțiunile
săvârșite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice. (2)
Instituțiile publice nu răspund penal pentru infracțiunile săvârșite în exercitarea unei activități ce nu
poate face obiectul domeniului privat. (3) Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude
răspunderea penală a persoanei fizcie care a contribuit la săvârșirea aceleiași fapte.

26
prin denunț sau plâ ngere, cu privire la existența unei fapte prevă zute de legea penală ori
în legă tură cu să vâ rșirea unei asemenea fapte de că tre o anumită persoană , cunoscâ nd
că aceasta este nereală .
Elementul material poate fi să vâ rșit doar prin comisiune, constâ nd în acțiunea
de a sesiza organele judiciare cu privire la să vâ rșirea unei fapte prevă zute de legea
penală , respectiv în producerea sau ticluirea de probe nereale, așa cum este prevă zut la
alin. (2).
Așa cum reiese din redactarea textului de lege, pot exista două modalită ți de
să vâ rșire a infracțiunii în varianta de bază . Pentru a ră spunde penal, este suficient ca
fă ptuitorul să comită cu vinovă ție una dintre aceste modalită ți.
Prima modalitate de să vâ rșire a elementului material al laturii obiective a
infracțiunii rezidă în sesizarea penală prin plâ ngere sau denunț cu privire la existența
unei fapte prevă zute de legea penală , cunoscâ nd că aceasta este nereală .
Fă ptuitorul trebuie să sesizeze organele de urmă rire penală prin formularea
unei plâ ngeri sau a unui denunț cu privire la existența unei fapte prevă zute de legea
penală , indiferent de sfera de competența materială , personală sau teritorială a acestora.
Nu este necesar, pentru existența infracțiunii, ca actele de sesizare să respecte
toate condițiile prevă zute în legea procesual penală , astfel că este importantă intenția
fă ptuitorului de a induce în eroare organele judiciare.
Sesizarea adresată organelor judiciare trebuie să fie mincinoasă , în sensul că
faptele prevă zute de legea penală ce formează obiectul sesiză rii trebuie să fie nereale, iar
fă ptuitorul să cunoască acest lucru.
Această primă modalitate este denumită de unii autori „sesizare mincinoasă ”19.
Pentru comiterea faptei sub forma sesiză rii mincinoase nu este necesar să fi
fost identificat și fă ptuitorul și se referă la sesizarea prin denunț sau plâ ngere doar cu
privire la să vâ rșirea unei fapte prevă zute de legea penală , fă ră a indica autorul acesteia.
A doua modalitate alternativă de să vâ rșire a infracțiunii, în varianta tip, constă
în sesizarea penală fă cută prin plâ ngere sau denunț în legă tură cu să vâ rșirea unei fapte
prevă zute de legea penală de că tre o anumită persoană , cunoscâ nd că acesta este
nereală .
Denumită în doctrină „învinuire mincinoasă ”20, această din urmă modalitate a
variantei tip presupune ca plâ ngerea penală sau denunțul fă tuitorului să fie îndreptate
împotriva unei persoane determinate, cunoscâ nd totuși faptul că aceasta este
nevinovată .
Învinuirea mincinoasă poate fi realizată și printr-un denunț anonim, dacă
ulterior este identificată persoana care a fă cut sesizarea.

Cerințele esențiale pentru acțiunea ce constituie elementul material al

infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare

19
Mihail Udroiu, Drept penal. Partea specială. Noul Cod penal, Editura C.H.Beck, București, 2014,
p. 300
20
Ibidem, p. 301

27
 A) Sesizarea penală trebuie realizată prin plângere sau denunț, așa cum sunt
reglementate de noul Cod de procedură penală în art. 28921, respectiv art. 29022.
Pe cale de consecință , nu constituie elementul material al laturii obiective a
infracțiunii în discuție sesizarea nereală sau mincinoasă , care nu este fă cută prin denunț
sau plâ ngere. Poate constitui, eventual, elementul material al infracțiunii de mă rturie
mincinoasă , de exemplu, în cazul învinuirii fă cute cu ocazia ascultă rii unui martor.
Elementul material al infracțiunii există doar în cazul în care plâ ngerea sau
denunțul sunt adresate organelor de urmă rire penală . Nu are relevanță dacă organele
judiciare nu sunt competente după materie, calitatea persoanei sau teritoriu.
Chiar dacă se referă la o învinuire mincinoasă , dacă plâ ngerea sau denunțul nu
sunt adresate acestor organe specializate ale statului, nu determină existența
infracțiunii, întrucâ t în această situație nu sunt acte care să declanșeze, fă ră intervenția
și filtrul altora, urmă rirea penală sau judecata.
Sesizarea cu privire la să vâ rșirea unui delict civil sau unei contravenții, abateri
disciplinare sau de altă natură nu determină existența elementului material al
infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, chiar dacă este formulată prin
denunț sau plâ ngere.
În ipoteza în care, pentru fapta prevă zută de legea penală pentru care s-a sesizat
organul judiciar cu plâ ngere sau denunț, acțiunea penală se pune în mișcare la plâ ngerea
prealabilă a persoanei vă tă mate, apreciem că infracțiunea de inducere în eroare a
organelor judiciare nu ar putea fi reținută , dacă plâ ngerea sau denunțul s-au formulat de

21
Art. 289 C.p.p. – Plângerea: (1) Plângerea este încunoștiințarea făcută de o persoană fizică sau
juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracțiune. (2) Plângerea trebuie să cuprindă:
numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea și domiciliul petiționarului ori, pentru persoane
juridice, denumirea, sediul, codul unic de înregistrare, codul de identificare fiscală, numărul de
înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar,
indicarea reprezentantului legal ori convențional, descrierea faptei care formează obiectul plângerii,
precum și indicarea făptuitorului și a mijloacelor de probă, dacă sunt cunoscute. (3) Plângerea se poate
face personal sau prin mandatar. Mandatul trebuie să fie special, iar procura rămâne atașată plângerii.
(4) Dacă este făcută în scris, plângerea trebuie semnată de persoana vătămată sau de mandatar. (5)
Plângerea în formă electronică îndeplinește condițiile de formă numai dacă este certificată prin
semnătură electronică, în conformitate cu prevederile legale. (6) Plângerea formulată oral se
consemnează într-un proces-erbal de către organul care o primește. (7) Plângerea se poate face și de
către unul dintre soți pentru celălalt soț sau de către copilul major pentru părinți. Persoana vătămată
poate să declare că nu își însușește plângerea. (8) Pentru persoana lipsită de capacitatea de exercițiu
plângerea se face de reprezentantul său legal. Persoana cu capacitate d exercițiu restrânsă poate face
plângere cu âncuviințarea persoanelor prevăzute de legea civilă. În cazul în care făptuitorul este
persoana care reprezintă legal sau încuviințează actele persoanei vătămate, sesizarea organelor de
urmărire penală se face din oficiu. (9) Plângerea greșit îndreptată la organul de urmărire penală au la
instanța de judecată se trimite, pe cale administrativă, organului judiciar competent. (10) În cazul în
care plângerea este întocmită de o persoană care locuiește pe teritoriul României, cetățean român,
străin sau persoană fără cetățenie, și prin aceasta sesizează săvârșirea unei infracțiuni pe teritoriul unui
alt stat membru al Uniunii Europene, organul judiciar este obligat să primească plângerea și să o
transmită organului competent din țara pe teritoriul căreia a fost comisă infracțiunea. Regulile privind
cooperarea judiciară în matrerie penală se aplică în mod corespunzător.
22
Art. 290 C.p.p. – Denunțul: (1) Denunțul este încunoștiințarea făcută de către o persoană fizică sau
juridică despre săvârșirea unei infracțiuni. (2) Denunțul se poate face numai personal, dispozițiile art.
289 alin. (2), (4)-(6) și (8)-(10) aplicându-se în mod corespunzător.

28
altă persoană decâ t cea care este titulara acestui drept potrivit art. 295 Cod procedură
penală 23.
Motivarea acestui raționament constă în faptul că nu se poate dispune punerea
în mișcare a acțiunii penale de că tre organele de urmă rire penală , dacă nu sunt sesizate
de titularul plâ ngerii prealabile, astfel încâ t nu s-ar putea reține că au fost puse în pericol
valorile sociale protejate de art. 268 din noul Cod penal.
B) În cazul primei modalită ți de să vâ rșire, sesizarea penală trebuie să se refere
la existența unei fapte penale. În noul Cod penal a fost înlocuită cerința cu privire la
să vâ rșirea unei infracțiuni cu cea referitoare la să vâ rșirea unei fapte prevă zute de legea
penală .
Întrucâ t încadrarea juridică o stabilește organul judiciar, pentru existența
elementului material, este suficient ca fă ptuitorul să descrie o situație de fapt ce ar putea
fi încadrată în dispozițiile unei norme penale din Codul penal sau legile penale speciale,
fă ră a invoca și temeiul legal al acesteia.
Atunci câ nd fă ptuitorul doar face referire la o faptă prevă zută de legea penală ,
nu se poate reține că acțiunea acestuia nu este la fel de periculoasă pentru valorile
sociale ocrotite.
Nu se va putea reține că sunt întrunite elementele infracțiunii de inducere în
eroare a organelor judiciare, sub aspectul laturii obiective, dacă se reclamă să vâ rșirea
unei contravenții, a unei abateri civile sau a orică rei alte fapte care nu este prevă zută de
legea penală , chiar dacă fapta respectivă nu există în realitate, iar plâ ngerea sau
denunțul au fost formulate cu rea-credință .
C) Sesizarea penală nereală trebuie să fie în legă tură cu să vâ rșirea unei fapte
prevă zute de legea penală de o anumită persoană, în cazul celei de-a doua modalită ți
de să vâ rșire.
Se vor reține în concurs real atâ tea infracțiuni câ ți subiecți pasivi secundari au
fost vă tă mați prin comiterea faptei de inducere în eroare a organelor judiciare, în
situația în care prin același act de sesizare sau prin acte de sesizare succesive sunt
învinuite mincinos mai multe persoane. De asemenea, în cazul în care s-au formulat
sesiză ri succesive împotriva mai multor persoane, se va reține că s-a comis un concurs
real de infracțiuni.
D) Fapta sesizată trebuie să nu fie reală, să nu aibă o existență obiectivă .
Fapta prevă zută de legea penală reclamată poate fi un rod al imaginației
subiectului activ pentru a ascunde o infracțiune pe care el însuși a să vâ rșit-o.
De exemplu, o persoană poate formula plâ ngere, prin invocarea să vâ rșirii
infracțiunii de tâ lhă rie pentru a ascunde o faptă de delapidare, exemplu ce va fi
prezentat în„Capitolul V – Exemple de practică judiciară ”.
În jurisprudență au mai fost reținute ca exemple de fapte nereale cazul sesiză rii
unui furt imaginar pentru a se încasa nejustificat o asigurare sau acțiunea de denunțare
a furtului propriului vehicul pentru a nu fi tras la ră spundere cu privire la un accident de
circulație.
În alin. (2) al art. 268 Cod penal este prevă zută varianta agravată a infracțiunii
de inducere în eroare a organelor judiciare, fiind posibile patru modalită ți normative
alternative de comitere.
23
Art. 295 C.p.p. – Plângerea prealabilă: (1) Punerea în mișcare a acțiunii penale se face numai la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede că este
necesară o astfel de plângere. (2) Plângerea prealabilă se adresează organului de cercetare penală sau
procurorului, potrivit legii. (3) Dispozițiile art. 289 alin. (1)-(6) și (8) se aplică în mod corespunzător.

29
 Prin acțiunile de producere sau ticluire de probe nereale, în scopul de a dovedi
existența unei fapte prevă zute de legea penală se pot realiza două dintre modalită ți, iar
celelalte două modalită ți presupun producerea sau ticluirea de probe nereale, în scopul
dovedirii că s-a să vâ rșit o faptă prevă zută de legea penală de că tre o anumită persoană .
Producerea de probe nereale sau mincinoase înseamnă prezentarea unor
probe false în fața unui organ de urmă rire penală sau a unei instanțe de judecată , cu
scopul de a dovedi existența unei fapte prevă zute de legea penală și/sau acuză rii pe
nedrept de să vâ rșirea unei asemenea fapte a unei persoane nevinovate24.
Chiar în ipoteza în care probele false dovedesc o faptă care există în realitate sau
sunt create pentru a acuza adevă ratul autor al faptei prevă zute de legea penală , va fi
sancționată activitatea de fabricare a acestora. Spre exemplu, atunci câ nd, pentru a
dovedi să vâ rșirea unei vă tă mă ri de că tre adevă ratul autor, fă ptuitorul îi sustrage
acestuia un obiect personal pe care se află urme papilare și pe care îl plasează la locul
comiterii faptei.
Prin introducerea alin. (2) al acestei infracțiuni în noile prevederile legale se
realizează extinderea urmă ririi și se dorește prevenirea riscului ca organele judiciare să
își întemeieze soluțiile sau mă surile pe probe false, adevă rul judiciar neputâ nd fi stabilit,
în niciun caz, pe probe nereale.
Ticluirea de probe reprezintă construirea de probe mincinoase, realizarea unor
bunuri, urme sau scenarii mincinoase, cu scopul de a dovedi existența unei fapte
prevă zute de legea penală sau acuză rii pe nedrept de să vâ rșirea unei asemenea fapte a
unei anumite persoane.
Se va reține concursul cu infracțiunea de inducere în eroare a organelor
judiciare în situația în care producerea sau ticluirea de probe mincinoase constituie ea
însă și o infracțiune (de pildă , falsificarea unor înscrisuri oficiale25).
În schimb, în ipoteza în care sunt realizate concomitent ori în baza aceleiași
rezoluții toate modalită țile alternative ale elementului material cu privire la aceeași
învinuire, se va reține unitatea naturală de infracțiune, iar nu concursul de infracțiuni.
Dacă aceeași persoană să vâ rșește una dintre modalită țile prevă zute de alin. (1),
sesizâ nd nereal organele de urmă rire penală , cu privire la o faptă prevă zută de legea
penală , iar ulterior produce și probe nereale pentru a dovedi această faptă , se va reține o
singură infracțiune, iar nu un concurs real, pedeapsa aplicâ ndu-se potrivit limitelor
speciale prevă zute de alin. (2).
Pentru a se putea reține existența infracțiunii în varianta agravată , este necesar
ca probele nereale să fie aduse, direct sau indirect, în fața organelor judiciare. În acest
moment se va considera consumată infracțiunea de inducere în eroare a organelor
judiciare.
În situația în care producerea sau ticluirea de probe este realizată de un organ
de cercetare penală , procuror sau judecă tor consideră m că se va reține forma asimilată
de cercetare abuzivă prevă zută de art. 280 alin. (2) Cod penal.

24
Avram Filipaș, Op. Cit., p. 29.
25
În noul Cod penal este reglementat, în art. 322, „Falsul în înscrisuri sub semnătură privată”, cu
următorul conținut: Falsificarea unui înscris sub semnătură privată, prin contrafacerea scrierii sau a
subscrierii ori prin alterarea lui în orice mod, respectiv prin atestarea la momentul întocmirii
înscrisului a unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea, cu știință, de
a insera unele date sau împrejurări, dacă făptuitorul folosește el însuși înscrisul falsificat sau îl
încredințează unei alte persoane spre folosire, în vederea producerii de consecințe juridice.

30
 III.2. Urmarea socialmente periculoasă
Incriminarea de inducere în eroare a organelor judiciare este o infracțiune de
pericol abstract (prezumat).
Legiuitorul a prezumat crearea unei stă ri de pericol pentu valoarea socială
ocrotită prin chiar incriminarea faptei. Suntem în fața unei prezumții absolute, astfel că
nu se poate face dovada contrară , respectiv nu se poate proba împrejurarea că fapta
comisă nu a adus atingere valorii sociale ocrotite.
Se crează o stare de pericol pentru buna desfă șurare a activită ții de înfă ptuire a
justiției penale în oricare dintre variantele de să vâ rșire a infracțiunii.
Pericolul poate să se concretizeze fie în efectiva inducere în eroare a organelor
judiciare, fie în sancționarea unei persoane nevinovate conform legii penale ori
întemeierea hotă râ rii pe probe nereale.
În textul de incriminare nu este prevă zută o modificare în realitatea
înconjură toare ca urmare a comiterii acțiunii ce intră în structura laturii obiective, astfel
că infracțiunea este una de pericol, aspect ce determină efectele specifice cu privire la
stabilirea raportului de cauzalitate, la momentul consumă rii, la aplicarea legii penale în
timp și spațiu.
Dacă s-a început urmă rirea penală împotriva unei persoane nevinovate ori s-au
restrâ ns drepturi ale acestei persoane prin luarea unor mă suri preventive ori instituirea
unor mă suri asiguratorii asupra bunurilor persoanei acuzate de comiterea unei
infracțiuni contra patrimoniului, pe baza unei învinuiri nereale sau a unor probe nereale
ce au fost produse în scopul dovedirii unei învinuiri injuste, în opinia noastră , se va
reține că , prin comiterea faptei de inducere în eroare a organelor judiciare s-a cauzat o
vă tă mare și subiectului pasiv secundar al infracțiunii.
Existența infracțiunii nu este condiționată de vă tă marea cauzată , în subsidiar,
subiectului pasiv secundar, dar va putea fi avută în vedere la individualizarea sancțiunii
penale ce se va aplica subiectului activ, în cazul stabilirii vinovă ției sale.

III.3. Legătura de cauzalitate

Legă tura de cauzalitate constă în raportul de determinare de la cauză la efect ce
trebuie să existe între elementul material al acesteia și urmarea imediată , întregind
latura obiectivă a infracțiunii.26 Aceasta rezultă ex re27.
Materializarea acțiunii tipice, cu toate cerințele prevă zute în norma penală , este
suficientă să creeze o stare de pericol pentru interesul social ocrotit în principal și în
secundar.
Astfel, fiind vorba despre o infracțiune de pericol, legă tura de cauzalitate dintre
fapta comisă și urmarea imediată creată pentru activitatea de înfă ptuire a justiției
rezultă din însă și comiterea faptei.
Dacă se invocă și o vă tă mare de natură materială și morală cauzată subiectului
pasiv secundar, trebuie să se stabilească , pe bază de probe, valoarea prejudiciului și dacă
a existat o legă tură de la cauză la efect între această vă tă mare și acțiunea subiectului
activ al infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare.
În niciuna dintre variantele sale, consumarea infracțiunii nu este condiționată ,
potrivit normei penale, de producerea unui rezultat material.

26
Horia Diaconescu, Infracțiuni contra înfăptuirii justiției, Editura C.H.Beck, București, 2014, p.
34.
27
dolus ex re - rezultă din materialitatea faptelor, http://legeaz.net/dictionar-juridic/

31
 În aceste condiții, se va reține comiterea faptei chiar dacă , de exemplu, sunt
înfă țișate organelor judiciare probele nereale produse ori ticluite, în scopul dovedirii
comiterii unei fapte prevă zute de legea penală de că tre o anumită persoană , însă acestea
constată la timp caracterul fictiv al dovezilor invocate, astfel încâ t sunt înlă turate din
sistemul probatoriu al cauzei.
Dacă a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de inducere în eroare a
organelor judiciare, fă ptuitorul nu va fi achitat pe motivul că probele nereale nu au fost
ținute în seama de că tre organele judiciare, întrucâ t norma de incriminare nu
condiționează consumarea infracțiunii în discuție în varianta agravată prevă zută de alin.
(2), de aptitudinea pe care ar putea să o aibă probele fictive de a determina pronunțarea
unei hotă tâ ri injuste28.
În ceea ce privește vă tă marea intereselor subiectului pasiv secundar,
consideră m că aceasta nu rezultă numai din să vâ rșirea elementului marterial. Sunt
necesare verifică ri suplimentare, în funcție de natura și întinderea prejudiciilor invocate
de subiectul pasiv secundar.
Dacă se invocă , de pildă , că , din cauza unei acuzații nereale privind comiterea
unei infracțiuni de spă lare de bani, subiectul pasiv secundar a suferit daune materiale și
morale determinate de intervenția chirurgicală și de perioada de spitalizare pe care a
suportat-o, este necesar să se verifice dacă între acțiunea fă ptuitorului care a depus un
denunț la organele de poliție și pretinsul prejudiciu există legă tură de cauzalitate.
Dacă se constată că o intervenție chirurgicală la care a fost supusă persoana
vă tă mată era inevitabilă și nu a fost determinată de starea psihică tensionată pe care i-a
provocat-o aflarea împrejură rii că este învinuită pentru o anumită infracțiune, urmează
a se constata lipsa legă turii de cauzalitate între fapta comisă și vă tă marea pretinsă de
că tre subiectul pasiv.

IV.1. Forma de vinovăție

În plan subiectiv, în varianta normativă prevă zută la alin. (1) al art. 268 Cod
Penal, infracțiunea se să vâ rșește cu intenție directă sau indirectă .
Fă ră a fi prevă zută în mod expres intenția directă cu care trebuie să acționeze
fă ptuitorul, forma de vinovă ție care caracterizează latura subiectivă a infracțiunii rezultă
implicit din cerința impusă de lege ca denunță torul sau autorul plâ ngerii să cunoască
împrejurarea că fapta să vâ rșită sau să vâ rșirea acesteia de o anume persoană sesizate
organelor judiciare sunt false.
Astfel, se desprinde implicit intenția directă cu care trebuie să acționeze
fă ptuitorul din cerința cunoașterii de că tre denunță tor sau semnatarul plâ ngerii a
împrejură rii că fapta prevă zută de legea penală sau să vâ rșirea acesteia de o anume
persoană sesizate organelor judiciare sunt nereale, sunt mincinoase.
Cunoscâ nd caracterul nereal, mincinos al sesiză rii sale, fă ptuitorul a dorit și
urmă rit producerea rezultatului socialmente periculos, faptele sale caracterizâ nd și
definind astfel intenția directă cu care acționează acesta.
Forma de vinovă ție a intenției indirecte, eventuale, nu este exclusă de condiția
cunoașterii de fă ptuitor a caracterului nereal, mincinos al sesiză rii adresate prin denunț
sau plâ ngere organelor judiciare, deoarece deși nu a urmă rit rezultatul acțiunii sale, a
acceptat riscul producerii acestuia.
28
Maria Oprea, Op. Cit., p.109

32
 În modalitatea normativă agravată prevă zută în alin. (2) al art. 268 Cod penal,
latura subiectivă a infracțiunii este definită de intenția directă calificată de scop.
Persoana care produce sau ticluiește probele nereale trebuie să acționeze în
scopul de a dovedi existența unei fapte prevă zute de legea penală ori să vâ rșirea acesteia
de o anumită persoană , formularea legii în această privință fiind clară , fă ră echivoc.
Existența laturii subiective a infracțiunii în general și a inducerii în eroare a
organelor judiciare în special, sunt determinate de stabilirea, fixarea unui scop, nu și de
realizarea lui.
Trebuie să existe reaua-credință a fă ptuitorului în momentul sesiză rii organelor
judiciare, nefiind constituite elementele laturii subiective a infracțiunii în ipoteza în care
fă ptuitorul a fost în eroare cu privire la fapta prevă zută de legea penală pe care a
reclamat-o.
Eroarea în care s-a aflat fă ptuitorul trebuie să reiasă din mijloacele de probă
administrate, dar și din conținutul plâ ngerii sau denunțului formulate.
Nu a fost incriminată comiterea infracțiuni de inducere în eroare a organelor
judiciare din culpă .

IV.2. Mobilul și scopul

Pentru existența infracțiunii nu interesează mobilul sau scopul cu care a fost
să vâ rșită . Pot fi avute în vedere de instanță la individualizarea pedepsei.
Apreciem că pot fi rare cazurile în care fă ptuitorul a acționat cu intenția de a
perturba activitatea organelor judiciare.
De cele mai multe ori sunt urmă rite interese personale care pot fi determinate
de sentimente ca ura, invidia, ră zbunarea, încercarea de a intimida o persoană cu care
fă ptuitorul are neînțelegeri.
Cercetarea acestor împrejură ri va ajuta la determinarea cu certitudine a
elementului subiectiv cu care a acționat fă ptuitorul.
Anterior sesiză rii organelor judiciare prin plâ ngere sau denunț, este posibil, ca
fă ptuitorul să fi adus la cunoștința altor persoane intenția sa de a formula sesizarea
neadevă rată și motivele pentru care face acest lucru.
Faza oratorie a infracțiunii este relevantă în ceea ce privește buna-credință a
denunță torului sau a celui care face plâ ngerea.
De aceea, organele judiciare sunt obligate să ia în considerare și să adminstreze
orice mijloc de probă care poate avea relevanță sub aspectul dovedirii elementului
intențional cu care a acționat subiectul activ, dacă acesta a cunoscut că sesizarea penală
este nereală .
Nu este suficient ca denunțul sau plâ ngerea și cele aduse la cunoștința organelor
judiciare să nu fie adevă rate. Este necesar ca acest lucru să fie cunoscut de fă ptuitor, care
acționează chiar și în situația în care are reprezentarea că va fi cercetată o persoană
nevinovată ori organele judiciare se vor sesiza și vor face investigații cu privire la o
infracțiune care nu s-a comis în realitate.

Forme, modalități, sancțiuni și aspecte procesuale

V.1. Forme
Actele pregă titoare deşi sunt posibile, nu au fost incriminate de legiuitor în ceea
ce privește să vâ rșirea infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare.

33
 De asemenea, forma tentată nu este pedepsită , deşi apreciem că ar putea fi
posibilă , în special în ce priveşte variantă normativă prevă zută la alin. (2) al art. 268 Cod
penal.
Legiuitorul a considerat că nu se impune sancționarea manifestă rilor exterioare
ce nu s-au consumat, ră mâ nâ nd în forma actelor pregă titoare sau a unui început de
executare și că ocrotirea anticipată a valorilor sociale este suficientă prin avertismentul
pe care îl dă existența normei penale.
Dacă o altă persoană culege date, informații, pregă tește și ajută la ticluirea
probelor ce urmează a fi folosite în cursul procesului, cunoscâ nd caracterul lor nereal,
această contribuție poate fi calificată drept acte de complicitate anterioară și sancționate
în conformitate cu art. 48 raportat la art. 268 alin. (2) Cod penal.
Infracţiunea este consumată în momentul în care activită țile incriminate au fost
realizate, respectiv depunerea plâ ngerii sau a denunțului ori folosirea probelor
mincinoase produse sau ticluite şi se poate înfă ţişa sub forma infracţiunii simple.
”Momentul consumă rii infracțiunii de denunțare calomnioasă este reprezentat
de data prezentă rii denunțului sau plâ ngerii la organul competent, și nu de data
întocmirii acestor înscrisuri.”29
În ceea ce priveşte forma infracţiunii continue, consideră m că , în principiu, ea
nu este posibilă , acţiunea infracţională (iter criminis) neputâ nd a se prelungi în timp.
Infracţiunea poate fi comisă în forma continuată , atunci câ nd, la diferite
intervale de timp, autorul, în temeiul aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi împotriva
aceluiaşi subiect pasiv, acţionează pentru realizarea elementului material al faptei.
În această situație, infracțiunea se va epuiza la momentul realiză rii ultimului act
de executare. Dacă nu se va putea stabili unitatea de rezoluţie infracţională în concret,
vom fi în prezenţa a unui concurs real (omogen) de infracţiuni.
Pentru a se putea reține că s-a să vâ rșit o infracțiune de inducere în eroare a
organelor judiciare, în condițiile art. 268 alin. (1) sau (2), cu referire la art. 35 alin. (1)
Cod penal, este necesar să se constate că subiectul activ a formulat plâ ngeri sau
denunțuri prin care a urmă rit învinuirea aceleiași persoane de comiterea unei
infracțiuni sau a produs ori ticluit probe nereale pe care le-a depus, la diferite intervale
de timp, organelor judiciare, în scopul dovedirii aceleiași învinuiri, despre care știa că
este fictivă .
Dacă fă ptuitorul formulează plâ ngeri sau denunțuri împotriva mai multor
persoane, pe care le învinovă țește, în mod nereal, de să vâ rșirea unor fapte diferite
prevă zute de legea penală , dacă nu se poate reține existența unicită ții rezoluției
infracționale, se va constata că faptele au fost să vâ rșite în concurs real, în conformitate
cu art. 38 alin. (1) Cod penal.
În ipoteza în care plâ ngerea sau denunțul nereale nu menționează numele
pretinșilor autori ori se susține că aceștia nu sunt cunoscuți, va exista o singură
infracțiune de inducere în eroare a organelor judiciare.
Dacă plâ ngerea nereală se referă la să vâ rșirea unei fapte prevă zute de legea
penală de că tre două sau mai multe persoane împreună , apreciem că va exista o singură
infracțiune unică de inducere în eroare a organelor judiciare.
În acest caz, subiectul activ comite o singură acțiune tipică , respectiv formularea
unei plâ ngeri sau a unui denunț prin care se reclamă că s-a comis o faptă prevă zută de
legea penală , despre care știe că nu este reală , infracțiunea fiind așadar una simplă .

29
Tribunalul Suprem, secția penală, Decizia nr. 2657/1972, în C.D., 1972, p. 366

34
 Infracțiunea se consumă la momentul formulă rii sesiză rii penale nereale,
existâ nd și o unică rezoluție infracțională .
Problema care se ridică este aceea a compatibilită ții infracțiunii simple cu
pluralitatea subiecților pasivi secundari care sunt indicați ca participanți la comiterea
faptei prevă zute de legea penală reclamată și ar putea fi vă tă mați prin comiterea
infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare.
Reținerea infracțiunii simple sau a concursului este relevantă , în actuala
reglementare, sub aspectul tratamentului sancționator al concursului de infracțiuni,
care, potrivit art. 39 Cod penal, impune o agravare a ră spunderii penale prin
obligativitatea aplică rii unui spor fix la pedeapsa rezultantă 30.
Relevantă pentru reținerea unei infracțiuni simple sau a unui concurs ideal de
infracțiuni este valoarea socială ocrotită în principal prin incriminarea faptei de
inducere în eroare a organelor judiciare.
Prin norma penală se protejează , în principal, activitatea organelor de urmă rire
penală și a instanțelor de judecată , avâ ndu-se în vedere evitarea falsei sesiză ri a acestora
cu privire la existența unei fapte prevă zute de legea penală ori la să vâ rșirea unei
asemenea fapte de că tre o anumită persoană .
În secundar, incriminarea ocrotește onoarea, demnitatea, libertatea persoanei
care este subiect pasiv secundar al infracțiunii, ală turi de valoarea socială ocrotită în
principal.
Doctrina și jurisprudența (corespunză toare Codului penal din 1969) au reținut
că , în cazul infracțiunilor contra persoanei, „pluralitatea subiecților pasivi implică , chiar
în cazul unită ții de acțiune, o pluralitate de infracțiuni (în concurs ideal)”31. În acest sens,
s-a apreciat că „această soluție se întemeiază pe împrejurarea că , în cazul infracțiunilor
contra persoanei, ocrotirea legii penale se adresează fiecă rei persoane în
individualitatea sa. Fiecare subiect pasiv suportă , în mod distinct, câ te un rezultat
autonom al acțiunii unice să vâ rșite de fă ptuitor. De aceea, această acțiune unică , ce a dat
naștere unei pluralită ți de rezultate (uneori omogene, alteori eterogene) ră sfrâ nte
asupra mai multor persoane, caracterizează concursul de infracțiuni”32.
De asemenea, doctrina a reținut cu privire la posibilitatea ca pluralitatea de
persoane pă gubite printr-o singură activitate infracțională să determine o pluralitate de

30
Art. 39 Cod penal – Pedeapsa principală  în caz de concurs de infracţiuni: (1) În caz de concurs
de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte  şi se aplică  pedeapsa,
după cum urmează: a) când s‐au stabilit o pedeapsă  cu detenţiune pe viaţă  şi una sau mai multe
pedepse cu închisoare ori cu amendă, se aplică  pedeapsa detenţiunii pe viaţă; b) când s‐au stabilit
numai pedepse cu închisoare, se aplică  pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime
din totalul celorlalte pedepse stabilite; c) când s‐au stabilit numai pedepse cu amendă, se aplică 
pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite; d)
când s‐au stabilit o pedeapsă  cu închisoare  şi o pedeapsă  cu amendă, se aplică  pedeapsa închisorii,
la care se adaugă  în întregime pedeapsa amenzii; e) când s‐au stabilit mai multe pedepse cu
închisoare  şi mai multe pedepse cu amendă  se aplică  pedeapsa închisorii conform lit. b), la care se
adaugă  în întregime pedeapsa amenzii conform lit. c). (2) Atunci când s‐au stabilit mai multe pedepse
cu închisoarea, dacă  prin adăugare la pedeapsa cea mai mare a sporului de o treime din totalul
celorlalte pedepse cu închisoarea stabilite s‐ar depăşi cu 10 ani sau mai mult maximul general al
pedepsei închisorii, iar pentru cel puţin una dintre infracţiunile concurente pedeapsa prevăzută  de lege
este închisoarea de 20 de ani sau mai mare, se poate aplica pedeapsa detenţiunii pe viaţă.
31
V. Papadopol, D. Pavel, Formele unității infracționale în dreptul penal român, Casa de Editură și
Presă „Șansa”, București, 1992, p. 46
32
Ibidem

35
infracțiuni, că aceste aspecte sunt incidente în cazul infracțiunilor complexe, de exemplu
infracțiunea de ultraj judiciar, situație în care se aduce atingere atâ t autorită ții, câ t și
titularilor de valori sociale ocrotite care sunt persoanele fizice dețină toare ale autorită ții
de stat.
Infracțiunea în discuție nu este o infracțiune complexă , legiuitorul neprevă zâ nd
necesitatea vă tă mă rii sau a punerii în pericol a două sau mai multor valori sociale
pentru a se putea reține comiterea faptei.
Consumarea infracțiunii are loc dacă s-a comis acțiunea prevă zută de norma
legală și s-a produs urmarea imediată ce constă în vă tă marea sau punerea în pericol a
înfă ptuirii justiției în ceea ce privește sesizarea organelor judiciare
Consideră m că existența unui subiect pasiv secundar multiplu nu determină
disocierea acțiunii unice de inducere în eroare a organelor judiciare în mai multe
infracțiuni aflate în concurs ideal sau real.
De exemplu, dacă subiectul activ vrea să ascundă o infracțiune de delapidare pe
care a comis-o, formulâ nd o plâ ngere nereală prin care sesizează organele judiciare cu
privire la faptul că a fost tâ lhă rit de o sumă de bani de că tre mai multe persoane,
consideră m că , și sub aspect subiectiv, infracțiunea este unică , existâ nd o rezoluție
infracțională unică .
Apreciem că această soluție se impune și în raport cu noua concepție a Codului
penal, cu privire la unitatea subiectului pasiv în cazul infracțiunii continuate.
În concluzie, nefiind o infracțiune complexă ori contra persoanei, consideră m că
în situația existenței unei singure acțiuni infracționale, a unei rezoluții infracționale
unice și a unei pluralită ți de subiecți pasivi secundari, se va reține existența unei
infracțiuni simple de inducere în eroare a organelor judiciare.
În variantele normative în care se sesizează în mod nereal cu privire la existența
unei fapte prevă zute de legea penală , ori se produc sau se ticluiesc probe, în scopul
dovedirii unei asemenea fapte, câ nd nu există un subiect pasiv secundar, pentru a se
putea reține caracterul continuat al infracțiunii, este necesar să se verifice celelalte
elemente legate de unicitatea hotă râ rii infracționale și intervalele de timp în care s-au
comis acțiunile ce reprezintă , fiecare în parte, conținutul infracțiunii de inducere în
eroare a organelor judiciare.

V.2. Modalități
Astfel cum este redactat textul de lege, pot exista două modalită ți de să vâ rșire a
infracțiunii în varianta de bază . Este suficient ca fă ptuitorul să comită cu vinovă ție una
dintre aceste modalită ți, pentru a ră spunde penal.
În varianta tip, prima modalitate de să vâ rșire a infracțiunii de inducere în
eroare a organelor judiciare, prevă zută în art. 268 alin. (1) teza I Cod penal, constă în
sesizarea penală prin plâ ngere sau denunț cu privire la existența unei fapte prevă zute de
legea penală , cunoscâ nd că aceasta este nereală .
A doua modalitate alternativă de comitere a infracțiunii analizate, în varianta
tip, prevă zută în art. 268 alin. (1) teza a II-a Cod penal, constă în sesizarea penală fă cută
prin plâ ngere sau denunț în legă tură cu să vâ rșirea unei fapte prevă zute de legea penală
de că tre o anumită persoană , cunoscâ nd că acesta este nereală .
Varianta agravată a infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare
este prevă zută în alin. (2) al art. 268 Cod penal, fiind posibile patru modalită ți normative
alternative de comitere.

36
 Două dintre aceste modalită ți se pot realiza prin acțiunile de producere sau
ticluire de probe nereale, în scopul de a dovedi existența unei fapte prevă zute de legea
penală .
Celelalte două modalită ți presupun producerea sau ticluirea de probe nereale, în
scopul dovedirii că s-a să vâ rșit o faptă prevă zută de legea penală de că tre o anumită
persoană .

V.3. Sancțiuni
Codul penal prevede pedeapsa cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda
pentru forma tip prevă zută de art. 268 alin. (1) Cod penal. În reglementarea anterioară
nu a existat amenda ca sancțiune alternativă la această variantă de comitere a faptei.
Comiterea faptelor corespunză toare variantei agravate a infracțiunii de
inducere în eroare a organelor judiciare prevă zută de art. 268 alin. (2) Cod penal se
pedepsește, conform legii, cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

V.4. Cauza de nepedepsire

Cauza de nepedepsire a infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare
este prevă zută de alin. (3) al art. 268 Cod penal.
Aceasta nu exclude existența infracțiunii, reprezentâ nd o renunțare a
legiuitorului de a-l mai sancționa pe fă ptuitorul care declară , înainte de reținerea,
arestarea sau de punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva celui față de care s-a
fă cut denunțul sau plâ ngerea ori s-au produs probele, că denunțul, plâ ngerea sau
probele sunt nereale.
Cauza de nepedepsire reprezintă o încurajare de a nu se continua o acțiune care
ar putea perturba activitatea organelor judiciare.
Avâ nd în vedere modul în care este redactată norma penală , se ridică problema
dacă persoana care face plâ ngere invocâ nd existența unei fapte prevă zute de legea
penală ce nu s-a comis, fă ră a învinui o anumită persoană , beneficiază de cauza de
impunitate.
În acest caz, cel care a fă cut plâ ngerea nereală nu menționează o persoană care
să fie acuzată de să vâ rșirea faptei, autor care nu există , iar organele judiciare, după ce au
administrat mai multe mijloace de probă , au constatat că fapta nu este reală , nu a fost
să vâ rșită .
Apreciem că autorul plâ ngerii nereale nu va putea să se prevaleze de cauza de
nepedepsire atunci câ nd constată că organele judiciare au descoperit nerealitatea
plâ ngerii, fă ră să existe o persoană împotriva că reia să fie începută urmă rirea penală .
Formularea cauzei de nepedepsire este restrictivă . Legiuitorul a prevă zut că
aceasta intervine pâ nă la reținerea, arestarea sau punerea în mișcare a acțiunii penale
împotriva celui față de care s-a fă cut denunțul sau plâ ngerea ori s-au produs probe.
Nu este inclusă și premisa în care este sesizată o faptă inexistentă , astfel încâ t va
fi pedepsit pentru inducerea în eroare a organelor judiciare subiectul activ care a
reclamat o astfel de faptă , chiar dacă , după ce a sesizat organelor judiciare, a recunoscut
caraterul nereal al denunțului sau plâ ngerii.

INFRACȚIUNEA DE OBSTRUCȚIONARE A JUSTIȚIEI

Cursul firesc al desfă şură rii justiţiei presupune, pe de o parte, activitatea

organelor judiciare, iar, pe de altă parte, ajutorul, contribuţia sau sprijinul pe care îl dau

37
persoanele care deţin date, informaţii, ztscrisuri ori bunuri necesare pentru soluţionarea
cauzelor ori care : articipă sau sunt prezente la efectuarea unui act procedural.
De cele mai multe ori, aceste informaţii sunt elemente esenţiale în dezlegarea
procesului, indiferent de natura acestuia.
Potrivit art. 271 C. pen., constituie infracţiunea de obstrucţionare a justiţiei fapta
persoanei care, fiind atenţionată asupra consecinţelor faptei sale:
a) împiedică , fă ră drept, organul de urmă rire penală sau instanţa de judecată să
efectueze, în condiţiile legii, un act procedural;
b) refuză să pună la dispoziţia organului de urmă rire penală , instanţei de judecată sau
judecă torului-sindic, în tot sau în parte, datele, informaţiile sau bunurile deţinute, care i-
au fost solicitate în mod explicit, în condiţiile legii, în vederea soluţionă rii unei cauze.

Domeniul de aplicare a normei penale din art. 271 C. pen. vizează deopotrivă
cauzele penale şi procesele civile.

CONDIȚII PREEXISTENTE

3.1. Obiectul infracțiunii

 Obiectul juridic special este eventual multiplu
Domeniul de reglementare îl constituie unul dintre aspectele activiă ţii de justiţie,
respectiv administrarea mijloacelor de probă . În anumite împrejură ri, înfă ptuirea
justiţiei trebuie să se sprijine pe ajutorul unor persoane ce deţin date sau informaţii
necesare află rii adevă rului. De promptitudinea cu care se administrează mijloacele de
probă , se pun la dispoziţia organelor de urmă rire penală , a instanţei sau a judecă torului-
sindic datele, înscrisurile, informaţiile sau bunurile deţinute depind şi soluţionarea cu
celeritate a cauzei şi respectarea dreptului la un proces echitabil al pă rţilor implicate.
Apă rarea acestor aspecte ale înfă ptuirii justiţiei constituie obiectul juridic special
principal al infracţiunii.
În secundar, pot fi puse în pericol sau vă tă mate şi drepturile persoanelor
interesate în proces, inclusiv atunci câ nd este vorba de inculpaţi aflaţi în stare de arest
preventiv, infracţiunea putâ nd să aibă şi un obiect juridic special secundar.
 Obiect material
Conduita tipică a subiectului activ, aşa cum este prevă zută în norma de
incriminare, nu pune în pericol şi nici nu lezează un obiect material. Datele, informaţiile,
înscrisurile sau bunurile deţinute ce nu sunt puse la dispoziţia organelor judiciare nu se
interpun între autor şi valoarea, socială ocrotită , nu sunt lezate sau puse în pericol,
acestea putâ nd avea rolul de mijloace materiale de probă (în cauzele penale) sau dovezi
în procesele civile.
Avâ nd în vedere aceste aspecte, apreciem că , în niciuna dintre variante,
infracţiunea nu are un obiect material33.

3.2. Subiecții infracțiunii

 Subiectul activ
Orice persoană fizică poate fî subiect activ nemijlocit (autor) al infracţiunii, dacă
îndeplineşte condiţiile prevă zute de lege pentru a ră spunde penal: persoană că reia i s-a
solicitat o anumită conduită de că tre organele judiciare.

33
M. Udroiu, Drept penal. Partea specială, ediția a 6-a, Editura C.H. Beck, București 2019, p. 480

38
 Există şi o excepţie, cea reglementată de alin. (2) al art. 271 C. pen . care se referă
la „persoana urmă rită sau judecată pentru infracţiunea ce formează obiectul procesului
penal”.
S-a dat expresie, prin aceasta prevedere, dreptului la tă cere al suspectului şi
inculpatului, precum si dreptului de a nu contribui la propria incriminare.
Câ t priveşte martorul, în art. 118 C. pr. pen. s-a prevă zut în mod expres dreptul
acestuia de a nu se autoacuza34. Acest drept priveşte doar posibilitatea martorului de a
nu da declaraţie în cauza respectivă , martorul putâ nd fi însă subiect activ al infracţiunii
prevă zute de art. 271 alin. (2) C. pen., dacă i se solicită predarea unor obiecte care l-ar
plasa în categoria participanţilor la infracţiune.
Participaţia la comiterea infracţiunii este posibilă sub forma instigă rii şi a
complicită ţii.
Dacă persoana urmă rită sau judecată pentru infracţiunea ce formează obiectul
procesului penal încearcă să determine sau determină (prin corupere, constrâ ngere sau
prin altă faptă cu efect vă dit intimidant) o altă persoană să nu prezinte probe într-o
procedură judiciară , fapta sa va fi sancţionată în conformitate cu art. 272 C. pen., ce
incriminează influenţarea declaraţiilor. Consideră m că dispoziţia de incriminare din art.
272 C. pen. are caracter special, legiuitorul neprevă zâ nd în conţinutul acesteia o cauză
de excludere a tipicită ţii pentru persoana urmă rită sau judecată .
Persoana juridică poate fi subiect activ al infracţiunii dacă sunt îndeplinite
condiţiile prevă zute de art. 135 C. pen. pentru a ră spunde potrivit legii penale şi a comis
una dintre acţiunile sau inacţiunile ce intră în conduita tipică . în cazul în care se solicită
unei persoane juridice să pună la dispoziţia organelor de urmă rire penală datele sau
informaţiile pe care le deţine în legă tură cu o pretinsă faptă de trafic de substanţe toxice
(art. 359 C. pen.) comisă de că tre o altă societate, dacă organele de conducere decid să
nu comunice aceste informaţii, trebuie să se verifice, pentru a se stabili dacă se
antrenează ră spunderea penală , dacă reprezentanţii au acţionat în interesul, în numele
ori în realizarea obiectului de activitate al persoanei juridice. Consideră m că ar trebui
aplicat în mod corespunză tor dreptul persoanei juridice de a nu se autoincrimina, aşa
cum a fost dezvoltate acest aspect în legă tură cu martorul sau persoana fizică urmă rită
ori judecată .
Subiect pasiv principal este statul, ca titular al dreptului de administrare a
justiţiei, iar persoana sau pă rţile ale că ror drepturi sunt prejudiciate prin întâ rzierea
soluţionă rii cauzei ori prin neadministrareu completă a probatoriului pot avea calitatea
de subiect pasiv secundar al infracţiunii.

3.3. Locul și timpul comiterii infracțiunii

Dacă în ceea ce priveşte locul comiterii faptei nu sunt prevă zuţii condiţii speciale,
din punct de vedere temporal, acţiunea de împiedicare a efectuă rii actului procedural
trebuie să aibă loc ulterior „avertiză rii" subiectului activ asupra consecinţelor faptei sale.
Situaţia premisă o constituie o procedură judiciară care so desfă şoară în faţa
organelor de urmă rire penală sau a instanţei de judecată , indiferent de natura acesteia
(civilă , penală , administrativă ), Aceste aspecte rezultă din împrejurarea că în alin. (2) al
art. 271 C. pen. se face referire la soluţionarea unei cauze ce trebuie să fie preexistenţii
34
Art. 118 C. pr. pen., intitulat „Dreptul martorului de a nu se acuza”, are următorul conţinut: „Declaraţia de
martor dată de o persoană care, în aceeaşi cauză, /interior declaraţiei a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de
suspect ori inculpat nu poate fi folosită împotriva sa. Organele judiciare au obligaţia să menţioneze, cu ocazia
consemnării declaraţiei, calitatea procesuală anterioară”.

39
solicită rii adresate subiectului activ, iar legiuitorul nu a fă cut o precizare expresă cu
referire la procesul penal. De asemenea, actul procedural la care face referire alin. (1)
nu poate fi efectuat decâ t în cadrul unei cauza aflate pe rolul organelor judiciare.
De asemenea, trebuie să existe solicitarea adresată de că tre organele judiciare şi
avertismentul pe care acestea îl adresează subiectului activ, cu privire la consecinţele
faptei sale, avertisment ce constituie o condiţie prealabilă de tipicitate. În condiţiile în
care se constată lipsa acestui avertisment, fapta nu va putea fi considerată infracţiune,
chiar dacă au fost comise acţiuni sau inacţiuni tipice, pentru cazul prevă zut de art. 16
alin. (1) lit. b) C. pr. pen. (fapta nu este prevă zută de legea penală ).

CONȚINUTUL CONSTITUTIV
4.1. Latura obiectivă
 Elementul material
Norma de incriminare a fost realizată de că tre legiuitor prin folosirea elementelor
normative (act procedural, organ de urmă rire penală , instanţă , judecă tor-sindic,
înscrisuri), care au sensul dat de că tre legea de procedură penală , dar şi a unor expresii
ori noţiuni din vorbirea curentă (a împiedica, date, informaţii, bunuri).
Faptele reglementate în cele două alineate sunt modalită ţi alternative,
infracţiunea putâ ndu-se realiza în oricare dintre acestea. Se poate reţine, totodată , că
legiuitorul a prevă zut în mod limitativ acţiunile prin care se poate realiza elementul
material.
În modalitatea împiedică rii, fă ră drept, a efectuă rii de că tre organul de urmă rire
penală sau instanţa de judecată a unui act procedural, subiectul activ comite fapta prin
acţiune în cadrul unei proceduri judiciare ce se desfă şoară în conformitate cu dispoziţiile
legale, expresia „a împiedica” are sensul comun35, însemnâ nd „a opri, a ţine în loc pe
cineva sau ceva; a se aşeza în calea cuiva sau a ceva”, a face imposibilă sau a bloca
desfă şurarea unui act procedural.
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească acţiunea de împiedicare:
 Să privească efectuarea de către organele de urmărire penală sau instanţa de judecată
a unui act procedural; actele procedurale sunt mijloacele prin care se aduc la
îndeplinire sarcinile ce decurg din actele şi măsurile procesuale 36.
 Acţiunea de împiedicare trebuie să se realizeze fără drept.
Această condiţie este întă rită de menţiunea din conţinutul normei penale cu
privire la efectuarea actului procedural în condiţiile legii. Subiectul activ nu poate invoca
un viciu de legalitate a actului de procedură sau necompetenţa organului judiciar pentru
a împiedica efectuarea actului procedural, întrucâ t aceste neregularită ţi procedurale
sunt supuse sancţiunilor prevă zute de legea procesual-penală . în condiţiile în care o
percheziţie domiciliară s-ar efectua fă ră mandat de percheziţie, nu se mai poate reţine că
acţiunea de împiedicare a fost efectuată fă ră drept.
 împiedicarea efectuării actului procedural trebuie să fie totală.
Orice acţiune care nu blochează activitatea organelor judiciare, care doar
stâ njeneşte ori tulbură efectuarea unui act procedural nu se poate reţine că se înscrie în
conduita prevă zută în norma de incriminare.

35
M. Oprea, op. cit., p. 217
36
Ibidem, p. 217

40
 A doua modalitate normativă se comite prin refuzul de a pune la dispoziţia
organelor judiciare sau a judecă torului sindic, în tot sau în parte, datele, informaţiile,
înscrisurile sau bunurile deţinute.
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească acţiunea sau inacţiunea:
 să existe anterior o solicitare explicită cu privire la bunuri, date sau informaţii în
vederea soluţionă rii unei cauze;
 solicitarea trebuie să fie fă cută în condiţiile legii;
 să existe şi o avertizare cu privire la consecinţele refuzului de a pune la dispoziţie
cele solicitate; dacă solicitarea a fost fă cută în scris, ea trebuie să cuprindă în
conţinutul să u şi avertizarea cu privire la refuzul de a comunica cele solicitate; în caz
contrar, se poate comite infracţiunea de obstrucţionare a justiţiei;
 solicitarea să vină de la organele de urmă rire penală , de la judecă torul-sindic sau de
la instanţa de judecată .
Refuzul se poate realiza prin acţiune sau omisiune.
Urmarea imediată
Pentru prima variantă de comitere a infracţiunii se prevede în norma de
incriminare producerea unei urmă ri materiale, respectiv împiedicarea efectuă rii actului
procedural. Nu este suficient ca subiectul activ - încerce să blocheze organele judiciare în
acţiunea pe care o desfă şoară fiind necesar ca acţiunea comisă să stopeze derularea
acesteia în condiții normale.
Refuzul de a pune la dispoziţia organelor judiciare înscrisurile datele,
informaţiile, bunurile deţinute poate determina întâ rzieri în soluţionarea cauzei sau
chiar producerea unor prejudicii persoanelor interesate care au înţeles să se folosească
de acestea în valorificarea intereselor lor procesuale. Varianta a doua de comitere a
faptei este una de pericol abstract, nefiind necesară pentru consumarea infracţiunii
dovedirea producerii unei vă tă mă ri a obiectului juridic.
Infracţiunea poate fi comisă în concurs real cu cea de distrugere de înscrisuri sau
mijloace de probă , prevă zută de art. 27 5 C. pen.

 Raportul de cauzalitate
Există legă tură de cauzalitate între acţiunea subiectului activ comisă conform
normei de incriminare din prima variantă şi vă tă marea produsă atunci câ nd
împiedicarea efectuă rii actului procedural este consecința acestei acţiuni fă ră să existe
alte împrejură ri care au avut rol determinant şi necesar în producerea rezultatului. În
acest sens, în situaţia în care s-a dispus efectuarea unei cercetă ri la faţa locului, în
conformitate cu art. 192 şi art. 194 C. pr. pen., dacă una dintre persoanele chemate de
că tre organele de urmă rire penală lipseşte, nefiind posibilă efectuarea cercetă rii din
acest motiv, nu se va putea constata comiterea infracţiunii de obstrucţionare a justiţiei
de că tre un membru de familie a inculpatului care nu a permis accesul organelor de
urmă rire penală la locul unde trebuia să se desfă şoare constatarea, motivat de faptul că
acţiunea sa nu a avut rolul de condiţie sine qua non în producerea rezultatului.
În cazul celei de-a doua variante normative, urmarea produsă este starea de
pericol pentru activitatea organelor judiciare sub aspectul posibilei tergiversă ri a
soluţionă rii cauzei, imposibilită ţii dovedirii unei situaţii de fapt, a vinovă ţiei sau
nevinovă ţiei suspectului ori inculpatului.

4.2. Latura subiectivă

41
 Infracţiunea se poate comite cu intenţie directă sau indirectă . Textul de lege nu
cere existenţa unui mobil sau scop special. Avâ nd în vedere condiţia din cuprinsul
normei penale ce impune avertizarea subiectului active cu privire la consecinţele
conduitei sale, consideră m că infracţiunea ar putea fi comisă mai ales cu intenţie directă ,
în sensul că fă ptuitorul -urmă reşte producerea rezultatului prevă zut de lege.
4.3. Forme. Sancțiuni.
 Forme
Actele preparatorii şi tentativa nu sunt incriminate. Pentru varianta normativă a
refuzului, fiind vorba de o omisiune, nu este posibilă tentativa. Infracţiunea se consumă
în momentul în care a fost împiedicată fectuarea unui act procedural, s-a manifestat
expres refuzul de a pune la dispoziţia organelor judiciare informaţiile, înscrisurile,
bunurile deţinute ori a expirat termenul de prezentare a acestora în cazul în care
infracţiunea s-a comis prin omisiune şi obligaţia impusă subiectului activ trebuia
îndeplinită pâ nă la un anumit termen.
Consumarea infracţiunii în prima variantă normativă are loc atunci câ nd se
produce efectiv împiedicarea efectuă rii actului procedural. În cazul refuzului de a pune
la dispoziţia organelor judiciare datele, bunurile sau informaţiile solicitate, consumarea
faptei are loc la momentul manifestă rii exprese a refuzului sau la expirarea termenului
fixat pentru prezentare.
Infracţiunea poate fî comisă în mod continuat dacă în aceeaşi cauză subiectul
activ comite, la diferite intervale de timp, acţiuni sau inacţiuni ce intră în conţinutul tipic,
toate fiind caracterizate de aceeaşi rezoluţie infracţională .
 Sancţiuni
Pedeapsa prevă zută de lege pentru această infracţiune este închisoarea de la 3
luni la un an sau amenda. Constată m că sancţiunile prevă zute pentru fapte
asemă nă toare sau de mai mică gravitate din legislaţiile altor ţă ri europene se situează în
limita maximă a pedepsei de 6 luni închisoare, fiind pedepsite cel mai adesea cu amenda.
Dispoziţiile alin. (2) prevă d o cauză de excludere a tipicită ţii pentru persoana urmă rită
sau judecată pentru infracţiunea ce formează obiectul procesului penal.

Infractiunea de purtare abuziva

Conținutul legal

Infracțiunea de purtare abuzivă este reglementată și prevă zută în art. 296 C. pen
și constau în:

(1) Întrebuințarea de expresii jignitoare față de o persoană de că tre cel aflat în

exercitarea atribuțiilor de serviciu se pedepsește cu închisoarea de la o lună la 6 luni sau
cu amendă .

(2) Amenințarea ori lovirea sau alte violențe să vâ rșite în condițiile alin. (1) se
sancționează cu pedeapsa prevă zută de lege pentru acea infracțiune, ale că rei limite
speciale se majorează cu o treime.”37

37
Horia Diaconescu, Ruxandra Răducanu, Infracțiuni de corupție și de serviciu, Ed. C.H. Beck,
București, 2017, pg. 128

42
 Comportarea respectuoasă și decentă , atentă față de persoanele cu care intră în
contact a celui aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ocrotesc autoritatea instituției
pe care o reprezintă , prestigiul acesteia, dar în același timp și drepturile legitime,
demnitatea și integritatea fizică ale celui ce apelează la el.38

Folosirea unui limbaj inadecvat, trivial, amenințarea, lovirea sau alte violențe
împotriva unor persoane de că tre un funcționar public sunt fapte incompatibile cu buna
desfă șurare a activită ții de serviciu, aducâ nd atingere valorilor mai sus amintite și
relațiilor sociale ce se formează în legă tură cu acestea.

Obiectul juridic special al infracțiunii este constituit de relațiile sociale ce se

nasc în legă tură cu autoritatea serviciului, demnitatea, conduita corectă , decentă și
respectuoasă a prestatorului unui serviciu public în raporturile sale față de orice
persoană . Asta implică excluderea folosirii unor expresii jignitoare ori a actelor de
violență fizică . Se au în vedere relațiile sociale referitoare la normala desfă șurare a
activită ții de serviciu, relații ce presupun corectitudine din partea funcționarilor.39

În ceea ce privește obiectul juridic secundar, acesta constă în încă lcarea

relațiilor sociale referitoare la demnitatea sau integritatea corporală ori să nă tatea
persoanei, relații ce constituie față de cele ocrotite în principal prin dispozițiile art. 296
C. pen. obiectul juridic secundar.

Nevoia de a ocroti aceste relații provine din motive ce țin de organizarea firească
a relațiilor sociale, de asigurarea de că tre legiuitor a unei protecții a persoanelor
împotriva unor potențiale abuzuri ale celor ce exercită atribuțiile de serviciu. Totodată ,
putem considera că s-a avut în vedere și un scop secundar, mai subtil, acela de a-i educa
pe cei ce se află în exercițiul atribuțiilor de serviciu, inclusiv funcționarii publici și
personalul asimilat funcționarilor publici, în virtutea respectului față de cei în folosul
că ruia exercită respectivele îndatoriri, dar și față de instituția pe care o reprezintă , al
prestigiu este afectat de acțiunile acestora.

Obiectul material al infracțiunii trebuie cercetat și analizat distinct în fiecare

dintre cele două modalită ți normative ale infracțiunii.

Așadar, în varianta prevă zută prin alin. (1), infracțiunea nu are în structura sa
juridică obiect material întrucâ t acțiunea care definiște materialitatea ei nu este
îndreptată și exercitată împotriva unei existențe corporale, materiale – întrebuțințarea
de expresii jignitoare. În mod similar stau lucrurile și în modalitatea normativă prevă zită
la alin. (2), ipoteza ce prevede să vâ rșirea infracțiunii prin amenințare îndreptată și
exercitată asupra psihicului persoanei.

Același alin. (2) însă , prevede și ipoteza exercită rii de loviri sau alte violențe, caz
în care infracțiunea de purtare abuzivă are în structura sa jurică un obiect material,
reprezentat din corpul persoanei supuse unei forme de agresiune. 40
38
Ibidem, apud. Vintilă Dongoroz, p. 129
39
Tudorel Toader, Drept penal român – partea speciala, Ediția a 6-a, revizuită și actualizată, Ed.
Hamangiu, București, 2012, p. 276
40
Horia Diaconescu, Ruxandra Răducanu, op.cit., p. 130

43
 Hainele cu care este îmbră cată persoana, actele sau alte obiecte aflate asupra sa la
momentul să vâ rșirii actului de agresiune fizică nu pot constitui obiectul material al
infracțiunii, chiar dacă faptele care definesc materialitatea ei sunt să vâ rșite mediat prin
intermediul acestora. Exercitarea mijlocită a purtă rii abuzive prin bunurile aflate asupra
pesoanei, nu conferă acestora statutul de obiect material al infracțiunii.

Subiectul activ al infracțiunii de purtare abuzivă nu poate fi decâ t o persoană

aflată în exercitarea atribuțiilor de serviciu, determinat fiind prin lege conform art. 260
alin. (1) C.pen., prin calitatea de funcționar sau alt salariat. Vorbim așadar despre o
infracțiune cu subiect activ dublu calificat ce privește, pe de o parte, existența unui
raport de serviciu al acestuia, iar pe de alta, de cerința ca acesta să se afle în timpul
exercită rii lui. În consecință , autor al infracțiunii nu poate fi decâ t persoana ce
îndeplinește această dublă calificare a subiectului activ.

Noul Cod Penal a extins sfera incrimină rii purtă rii abuzive, nelimitandu-se la
sfera funcționarilor publici și privați. Astfel, subiect activ nemijlocit al infracțiunii de
purtare abuzivă poate fi orice persoană ce desfă șoară atribuțiile de serviciu la orice
persoană juridică publică ori privată , sau la o persoană fizică . Prin comparație, Codul
penal din 1969 incrimina prin infracțiunea de purtare abuzivă doar faptele să vâ rșite de
că tre un funcționar public aflat în exercițiul atribuțiilor de seviciu, limitâ nd astfel sfera
sa de aplicare.

Infracțiunea poate fi să vâ rșită de o singură persoană , dar și de mai multe, ce

realizează nemjlocit, în mod simultan sau succesiv acțiunile incriminate de lege sub
denumirea de “purtare abuzivă ” contra persoanelor. 41

Infracțiunea este susceptibilă de să vâ rșire cu participație. Pentru a ne afla în

prezența coautoratului este necesar ca toți fă ptuitorii să aibă calitatea specială cerută de
lege autorului. Fă ptuitorul ce să vâ rșește acte de executare fă ră a îndeplini cerințele
calificate cerute de lege, ră spunde în calitate de complice.

Ca excepție de la posibilitatea să vâ rșirii infracțiunii în forma de pariticipație a

coautoratului, este situația în care fapta este comisă prin întrebuințarea de expresii
jignitoare, situație în care fiecare subiect activ are calitatea de autor. 42

Celelalte două forme de participație penală , complicitatea și instigarea, sunt

posibile indiferent de calitatea fă ptuitorului.

O persoană juridică nu poate fi autor la infracțiunii, dar poate avea calitatea de

instigator sau complice.

Subiectul pasiv general este reprezentat de stat, autoritatea, instituția publică ,

persoana fizică ori juridică în serviviul că rora acționează fă ptuitorul, al că ror prestigiu și
credibilitate sunt afectate, puse în pericol prin purtarea abuzivă a acestuia. În cazul
41
Ion Gheorghiu-Brădet, op.cit., p. 269
42
Mihail Udroiu, Drept penal. Partea specială., Ediția 4, Ed. C.H. Beck, București, 2017, p. 502

44
acestei infracțiuni avem șii un subiect pasiv secundar și anume orice persoană care a
fost amenințată ori asupra că reia au fost exercitate actele de violență .

O pluralitate de subiecți pasivi secundari, atrage, în principiu, reținerea unui

concurs de infracțiuni. Infracțiunea de purtarea abuzivă poate fi reținută în concurs ideal
cu infracțiunea de ultraj să vâ șită asupra aceleiași persoane în cazul în care persoana
vă tă mată are calitatea de funcționar public ce îndeplinește o funcție ce implică exercițiul
autorită ții de stat și se afla în exercițiul funcției la momentul savâ rșirii infracțiunii
asupra sa.43

Conținutul constitutiv

Latura obiectivă

Elementul material al laturii obiective este reglementat în mod diferit pentru

cele două modalită ți normative ale infracțiunii de purtare abuzivă . Acesta este și unul
dintre criteriile esențiale de diferențiere a acestora.

“Întrebuințarea de expresii jignitoare față de o persoană de că tre cel aflat în

exercitarea artribuțiilor de serviciu se pedepsește cu închisoare de la o lună la 6 luni sau
cu amendă .”44

Așadar în varianta normativă prevă zută la alin. (1), elementul material al

infracțiunii constă în utilizarea de expresii jignitoare față de o persoană . Prin formula
“întrebuințarea de expresii jignitoare” legiuitorul a urmă rit sancționarea orică rei
atingeri adusă onoarei ori reputației unei persoane prin cuvinte, gesture sau alte
mijloace, ori supunerea unei persoane batjocurii. În vechea reglementare penala, prin
art. 205 era incriminată infracțiunea de insultă , faptă dezincriminată , nu fă ră a naște
numeroase controverse, de Noul Cod Penal. Raportâ ndu-ne la reglementarea anterioară ,
trebuie să reținem că faptele ce realizau conținutul infracțiunii de insultă , erau absorbite
de infracțiunea de purtare abuzivă , atunci câ nd erau să vâ rșite de un funcționar public
aflat în exercitarea atribuțiilor de seviciu.45

Formularea folosită de legiuitor are un sens larg, incluzâ nd orice atingere adusă
onoarei ori reputației unei persoane, orice acțiune prin care este lezată demnitatea,
reputația unei persoane, putâ nd consta în cuvinte adresate pe cale orală ori scrisă ,
gesturi, ori orice alte mijloace prin care persoana ar fi supusă unor umilințe.

Este demn de menționat și faptul că persoana – subiect pasiv – trebuie să fie

prezentă în momentul să vâ rșirii faptei, altfel neaflandu-ne în prezența infracțiunii de
purtare abuzivă . În vechea reglementare, situația în care persoana împotriva că reia se
să vâ rșește infracțiunea nu era prezentă , atunci ne aflam în fața infracțiunii de insultă ori
43
Ibidem, p. 503
44
Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal (publicată în M. Of. nr. 510 din 24 iulie 2009), art. 296,
alin. (1)
45
Octavian Loghin, Tudorel Toader,op.cit., 1994, p. 335

45
a celei de calomnie, ambele dezincriminate în prezent. Totuși, există numeroase opinii
care susțin că prezența fizică a persoanei nu este o condiție atâ t de restrictivă cum ar
putea pă rea la prima vedere, întrucâ t întrbuințarea de expresii jignitoare de că tre
subiectul activ prin convorbiri telefonice, corespondență , ori prin intermediul orică ror
altor mijloace de comunicare cu persoana vă tă mată , nu exclud să vâ rșirea infracțiunii.

A doua modalitate a infracțiunii de purtare abuzivă este reglementată prin art.

296 alin. (2): “Amenințarea ori lovirea sau alte violențe să vâ rșite în condițiile alin. (1) se
sancționează cu pedeapsa prevă zută de lege pentru acea infracțiune, ale că rei limite
speciale se majorează cu o treime.“46

În această a doua modalitate normativă , elementul material al laturii obiective al

acestei infracțiuni poate fi să vâ rșit atâ t prin amenințare, câ t și prin loviri sau alte
violențe, în mod alternativ. Este o variantă agravantă care presupune folosirea orică ror
acte de violență , constrâ ngeri ce ar putea cauza suferințe fizice, orice fel de manifestă ri
brutale.

Amenințarea, ca mijloc de să vâ rșire a elementului material al laturii obiective al

infracțiunii de purtare abuzivă trebuie să fie distinctivă și distinctă de infracțiunea
prevă zută la art. 206 Cod penal – Amenințarea. Totuși, la fel ca cazul infracțiunii de
amenințare, aceasta trebuie să fie serioasă și percepută ca reală de că tre subiectul pasiv.

În cazul lovirii și altor violențe ca mijloc de realizare a infracțiunii de purtare

abuzivă , acestea constituie infracțiunea distinctă prevă zută de art. 193 alin. (1) și (2)
Cod penal, în această situație infracțiunea de lovire și alte violențe pierzâ ndu-și
individualitatea juridică și încetâ nd a mai exista ca infracțiune separată . Așadar, atunci
câ nd lovirea și alte violențe constituie elementul material al laturii obiective al
infracțiunii de purtare abuzivă , prima este absorbită de cea de-a doua. În cazul în care ca
urmare a lovirilor sau altor violențe să vâ rșite în condițiile impuse de art. 296 alin. (2)
Cod penal, subiectul pasiv suferă o vă tă mare corporală , ne vom afla în prezența unui
concurs formal între infracțiunea de purtare abuzivă și cea de vă tă mare corporală . 47

Atâ t în modalitatea normativă prevă zută de art. 296 la alin (1), câ t și în cea
prevă zută la alin (2) Cod penal, elementul material al laturii ei obiective constă într-o
faptă , o acțiune a subiectului activ, fiind o infracțiune comisivă .

Urmarea imediată

Diferă în funcție de ipotezele de să vâ rșire a elementului material al laturii

obiective a infracțiunii de purtare abuzivă și de cele două modalită ți normative
prevă zute de legiuitor.

Așadar, în ipoteza amenință rii și lovirii ce a provocat doar suferințe fizice, atâ t în
modalitatea prevă zută la alin. (1), câ t și în cazul celei de la alin. (2), infracțiunea de
purtare abuzivă este una de pericol.

46
Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal (publicată în M. Of. nr. 510 din 24 iulie 2009)
47
Horia Diaconescu, Ruxandra Răducanu, op. cit., p. 132

46
 În concluzie, urmarea imediată constă în starea de pericol creată de lezarea
demnită ții persoanei, a autorită ții și respectului unită ții în care activează subiectul activ
al infracțiunii.

În cazul lovirilor sau altor violențe care au provocat leziuni fizice ce au necesitat
îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, infracțiunea de purtare abuzivă este una de
rezultat material.

Aceste urmă ri rezultă în mod subînțeles din acțiunea incriminată , întrucâ t legea
nu prevede în mod expres să existe asemenea urmă ri.

Legătura de cauzalitate

Între elementul material și urmarea imediată trebuie să existe o legă tură de

cauzalitate. La fel ca în cazul urmă rii imediate, legă tura de cauzalitate are o determinare
diferită între cele două modalită ți normative ale infracțiunii de purtare abuzivă .

Așadar, în modalitatea normativă prevă zută de art. 296 alin (1), precum și cea
prevă zută la alin. (2), ipoteza lovirii și amenintă rii a că ror urmare a fost doar provocarea
de suferințe fizice, legă tura de cauzalitate trebuie să existe între faptele ce definesc
elementul material al infracțiunii și consecințele survenite, aceasta rezultâ nd ex re.

În modalitatea normativă prevă zută la alin. (2), ipoteza să vâ rșirii infracțiunii prin
lovire sau alte violențe care au provocat leziuni pentru a că ror vindecare sunt necesare
îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile și în care legă tura de cauzalitate trebuie
demonstrată probator.

Latura subiectivă

Sub aspectul laturii subiective infracțiunea de purtare abuzivă se să vâ rșește cu

intenție directă sau indirectă . Ceea ce presupune că fă ptuitorul își dă seama că prin
acțiunea sa demnitatea unei persoane va fi atinse, sau îi va cauza acesteia o vă tă mare în
mod voit, folosește expresii jignitoare ori să vâ rșește loviri sau alte violențe. În cazul
variantei agravante faptuitorul urmă rește ca rezultatul să se producă , ori doar
acceptâ nd aceasta în varianta intenției indirecte.48

Din opinia doctrinară dar și din practica juridică se desprinde ideea că atâ t
mobilul, câ t și scopul urmă rit nu interesează sub aspectul să vâ rșirii infracțiunii. Totuși,
acestea vor fi luate în considerare de că tre instanța de judecată în vederea
individualiză rii judiciare a ră spunderii penale.

48
Gheorghe Nistoreanu, Alexandru Boroi, Ioan Molnar, Vasile Dobrinoiu, Ilie Pascu, Valerică Lazăr,
Idem, p. 340

47
Forme, Modalități si Sancțiuni

Forme. Legiuitorul româ n nu sancționează infracțiunea de purtare abuzivă decâ t

în formă consumată . Infracțiunea se consideră a fi consumată în momentul în care
fă ptuitorul întrebuințează expresii jignitoare față de o persoană cu care intră în contact,
în teza prevă zută de alin. (1), ori exercită fapte de amenință ri, loviri ori alte violențe în
cazul ipotezelor alin. (2), în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legă tură cu
exercitarea acestora. Dacă fă ptuitorul să vâ rșește fapta în mod repetat, la intervale de
timp diferite, față de aceeași persoană și în executarea aceleiași rezoluții infracționale,
ne află m în prezența infracțiunii în formă continuată , epuizarea avâ nd loc în momentul
să vâ rșirii ultimei acțiuni.49

În modalitatea normativă prevă zută la alin. (2), a să vâ rșirii infracțiunii prin loviri
sau alte violențe, ne află m în prezența unei infracțiuni comisive și intenționate, ce este
compatibilă cu forma imperfectă a tentativei, dar care nu se pedepsește. Tentativa
imperfectă este acea formă în care deși hotă râ rea infracțională este pusă în executare,
executarea însă este întreruptă și drept urmare, rezultatul nu se produce.

În modalitatea normativă a să vâ rșirii elementului material al întrebuință rii

expresiilor jignitoare – alin. (1) – câ t și în cea a amenință rilor prevă zute de alin. (2),
infracțiunea este una de pericol și prin urmare este incompatibilă cu tentativa, chiar și în
formă imperfectă . Infracțiunile de pericol sunt acelea la care urmarea imediată se
manifestă sub forma unei stă ri de periclitare a unor valori sociale ocrotite și nu sunb
forma unui rezultat concret.

Modalități.

Infracțiunea de purtare abuzivă este prevă zută în 3 variante, una tip și două
variante agravante.

La varianta tip evidențiem o singură modalitate normativă , aceea a utiliză rii de

expresii jignitoare față de o persoană de că tre o altă persoană aflată în exercitarea
atribuțiilor de serviciu, enunțată de art. 296 alin (1).

Prima variantă agravată este cea stipulată de art. 296 alin. (2) și anume
amenințarea să vâ rșită de că tre persoana aflată în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu.
Această variantă normativă absoarbe infracțiunea de amenințare prevă zută de art. 206
NCP atunci câ nd sunt întrunite condițiile subiectului activ calificat. Dacă subiectul activ
nemijlocit nu este o persoană aflată în exercițiul atribuțiilor de serviciu, se va reține
comiterea infracțiunii de amenințare.

În situația în care imediat după folosirea de expresii jignitoare, subiectul activ

folosește amenință ri împotriva subiectului pasiv, se va reține doar forma agravată
prevă zută de art. 296 alin. (2) teza I care absoarbe forma de bază .50
49
Octavian Loghin, Tudorel Toader, idem, p. 336
50
Mihail Udroiu, idem, p. 504

48
 Cea de-a doua variantă agravată este aceea a ipotezei exercită rii de loviri sau alte
acte de violență să vâ rșite de persoana ce se află în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu,
așa cum o regă sim în art. 296 alin (2). Să vâ rșită în aceste condiții, infracțiunea de
purtare abuzivă o absoarbe pe cea de loviri sau alte violențe, prevă zută la art. 193. În
cazul în care subiectul activ nu este o persoană aflată în exercitarea atribuțiilor de
serviciu, se va reține să vâ rșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe.

În situația în care imediat după folosirea de expresii jignitoare ori dupa

amenințare, subiectul activ exercită și acte de violență aspura victimei, se va reține
numai forma agravată prevă zută de art. 296 alin (2) teza a II-a ce absoarbe atâ t forma de
bază , câ t și prima variantă agravată .

Atunci câ nd actele de violență sunt exercitate asupra unei persoane împotriva

că reia se află în desfă șurare o cercetare, iar violențele au fost exercitate în scopul
obținerii de declarații în cadrul respectivei cercetă ri, se va reține doar infracțiunea de
cercetare abuzivă prevă zută de art. 280 NCP care o absoarbe pe cea de purtare abuzivă .

Dacă prin actele de violență se urmă rește vă tă marea corporală a victimei,

suprimarea vieții acesteia ori dacă acest rezultat se produce praeterintenționat,
infracțiunea de purtare abuzivă va fi rețiunută în concurs cu infracțiunea de vă tă mare
corporală , loviri sau vă tă mă ri cauzatoare de moarte, omor.

În scopul de a exemplica mai bine cele de mai sus, în cele ce urmează va fi

prezentată în extract o soluție a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, decizia
1378 din 10 noiembrie 2015:

„Fapta inculpatului care, în calitate de pă durar, avâ nd statut de funcționar public, în timp
ce participa la efectuarea unei inspecții în cantonul de care ră spunde, împreună cu alți
doi funcționari publici din cadrul Ocolului Silvic, a amenințat-o pe persoana vă tă mata și
i-a aplicat lovituri în urma că rora aceasta a suferit leziuni ce au necesitat un numă r de 4-
5 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de purtare
abuzivă , infarcțiune prevă zută de art. 250 alin (3) C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 5
NCP. Cererea de schimbare a încadră rii juridice este nefondată întrucâ t (...) fiind o
infracțiune complexă , aceasta absoarbe în conținutul ei infracțiunile de lovire și
amenințare.”51

Sancțiuni.

Regimul pedepselor este prevă zut în mod diferit pentru cele două modalită ți
normative ale infracțiunii.

În cazul în care infracțiunea de purtare abuzivă este comisă prin modalitatea

prevă zută la art. 296 alin (1) – întrebuințarea de expresii jignitoare – pedeapsa este
alternativă , între închisoare de la o lună la 6 luni sau amenda.

În cazul în care elementul material al infracțiunii este realizat printr-o faptă de

amenințare ori printr-o faptă de loviri sau alte violențe, pedeapsa va fi preluată de la
51
www.rolii.ro

49
infracțiunea care formează elementul material al laturii obiective a infracțiunii de
purtare abuzivă , ale că ror limite speciale se majorează cu o treime.

Elementele generale ale infracţiunilor de corupţie

Corupţia- fenomen sociopolitic şi juridic

Prin definiţia şi esenţa cuvâ ntului "om" reiese faptul că acesta nu tră ieşte singur,
ci într-o permanentă convieţuire cu semenii să i, asigurâ ndu-şi supravieţuirea şi evoluţia
prin îmbună tă ţirea mediului în care convieţuieşte şi sistematizarea mediului social.
În cadrul unei societă ţi, fiecare membru trebuie să -şi asume drepturile şi
îndatoririle pretinse, bazandu-se pe un cadru propice dezvoltă rii acesteia52.
Acţiunile şi inacţiunile fiecă rui individ în parte sunt pareciate, socotite si
calificate drept "convenabile" sau mai puţin convenabile, atâ t pentru propria persoană ,
câ t şi pentru cei din grupul lor53.
Din punct de vedere al fenomenului sociopolitic şi juridic, corupţia este una
dintre acele fapte ale indivizilor considerată neconvenabilă atâ t pentru el câ t şi pentru
ceilalţi membrii ai societă ţii. Este considerată un fenomen social deoarece apariţia,
existenţa şi dezvoltarea acesteia au fost condiţionate de viaţa de relaţie şi de cea socială
precum şi de dispoziţiile de conduită existente în cadrul societă ţii, norme pe care noi,
oamenii, trebuie să le respectă m.
Pe lâ ngă fenomenul social exemplificat mai sus, corupţia a devenit şi un fapt
juridic, generator de consecinţe juridice şi ră spundere penală . Aşadar, corupţia creează
urmă ri periculoase pentru ordinea socială , este o realitate care nu poate fi şi nici nu
trebuie ignorată , fiind reglementată prin norme de drept penal, astfel încâ t orice
persoană care să vâ rşeşte o faptă prevă zută de legea penală să fie trasă la ră spundere.

Conceptul corupţiei în dreptul român şi internaţional

Istoricul corupţiei
Noţiunea de "corupţie" a luat naştere din "corrumpere" care semnifică a rupe, a
distruge. Este evident că prin să vâ rşirea unei fapte de corupţie se încalcă legea,
îndatoririle dar şi valorile morale.
În dicţionarul Merriam Webster, prin corupţie se înţelege afectarea integrită ţii şi a
unor principii de bază ce stau la buna desfă şurare a societă ţii54. Aceasta presupune
folosirea unor mijloace contrare legii, precum luare de mită pentru să vâ rşirea unor fapte
mai mult sau mai putin în tandem cu legea. În dicţionarul Black's Law , corupţia este
naalizată mai în detaliu, fiind considerată acea faptă să vâ rşită cu intenţie, faptă ce nu
respectă obligaţiile şi nici drepturile altor persoane, prin intermediul că reia se obţine un
avantaj patrimonial sau nepatrimonial, pentru propria persoană sau pentru altcineva,
încă lcâ ndu-se drepturile altor indivizi55.
Conform Dicţionarului Explicativ al limbii române termenul de corupţie îşi are
originea în cuvâ ntul latinesc "coruptio-onis" care semnifică o încă lcare a îndatoririlor, a

52
Horia Diaconescu, Infracţiunile de corupţie şi cele asimilate sau în legătură cu acestea, Ed. All
Beck, Bucureşti, 2004, pag.1.
53
Tudorel Toader, Drept penal.Parta specială.Culegere de probleme din practica judiciară pentru
uzul studenţilor, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003.
54

55
Black's Law Dictionary, Ed. Bryan A. Garner- 7th ed.-St. Paul, West Group, 1999.

50
moalită ţii, integrită ţii şi onestită ţii56. Conform dreptului penal, prin corupţie se
evidenţiază acel comportament al unei persoane prin intermediul că ruia încearcă să
profite de atribuţiile şi îndatoririle faţă de societate şi membrii acesteia, obţinâ nd în
schimbul acestor fapte contrare legii o sumă de bani sau alte beneficii. Prin să vâ rşirea
unor astfel de acţiuni sau inacţiuni, nu se face altceva decâ t punerea în pericol a vieţii
sociale şi a tuturor domeniilor de activitate ale statului.
Despre corupţie se vorbea chiar şi în Vechiul Testament, în Cartea Regilor, Cap. 8-
3, câ nd, referindu-se la fiii lui
Samuel, se afirma că : "Fiii lui nu umblau pe că ile sale, ci se abă teau la lă comie, luau
daruri şi judecau strâ mb"57.
Ş i în Grecia, multitudinea cazurilor de mită , l-au impulsionat pe Platon să
introducă o sancţiune foarte aspră şi anume pedeapsa cu moartea pentru acele persoane
care în schimbul unor activită ţi la care erau obligate să le să vâ rşească , ei primeau
anumite daruri, afirmâ ndu-se că : "Nu trebuie să primeşti daruri nici pentru lucrurile
bune, nici pentru cele rele".
Herodot afirma că regele Cambyses II (Cambysey II 530-522 i.e.n. din dinastia
Ahemenizilor, fiul lui Cirus II) a hotă râ t sa ucidă un judecă tor care a să vâ rşit fapte de
corupţie, regale îmbră câ ndu-şi cu pielea acestuia scaunul să u. Cicero, un mare gâ nditor
al antichită ţii, consideră că indiferent de funcţia pe care o ocupi, persoana care comite o
infracţiune de corupţie sau asimilată corupţiei, comite o crimă .
În legile mozaice se prevede biciuirea persoanelor corupte, iar legile prevă d
confiscarea banilor, a bunurilor sau a altor foloase. Din acest paragraf reiese faptul că
este interzis să se primească orice sumă în plus pentru aducerea la îndeplinire a unora
dintre cele mai de preţ şi valoroase angajamente şi srcini de natură civică .
De-a lungul timpului, fenomenul corupţiei s-a dezvoltat, magistraţii putâ nd să
primească anumite compensaţii sau daruri, fă ră însă a depaşi o anumita sumă în timpul
unui an. În Rusia, în timpul ţarilor erau frecvent practicate infracţiunile de dare şi luare
de mită de la nivelul simplilor funcţionari pâ nă la cel al demnitarilor. A ră mas celebru în
istorie ră spunsul unui înalt demnitar, atunci câ nd pentru aprobare i s-au oferit 3000 de
ruble, spunâ ndu-i-se că nu va afla nimeni. Ră spunsul a fost: "dă -mi 5000 şi spune-i cui
vrei". Un alt exemplu în istorie este omul politic de la începutul secolului trecut, prinţul
Talleyrand, care a strâ ns o avere considerabilă din atenţiile primite drept mită pentru
diversele servicii fă cute celor care apelau la el58.
În practica judiciară , V. Dobrinoiu,avâ nd ca model raportul prezentat de A.
Gardiner la conferinţa Internaţională de la Amsterdam, este de acord cu clasificarea
corupţiei în corupţie albă, cenuşie şi neagră. Pe cea albă o consideră tolerabilă ,
nepunâ ndu-se accent atâ t de mare pe sancţionarea şi condamnarea celui care a să vâ rşit-
o, cea cenuţie este prezentă atunci câ nd o parte a societă ţii este de acord cu aplicarea
unei pedepse, şi cea neagră , în cadrul că reia este imperios necesară sancţionarea şi
condamnarea câ t mai rapidă a persoanei care a comis acea faptă 59.
În analiza fenomenului corupţiei, doua faze se disting clar:iniţial doleanţa
individului de a obţine un folos sigur şi rapid fă ră a depune efort, iar în unele cazuri şi

56
Theodor Mrejeru, Dumitru Petre, Andreiu Florescu, Dan Safta, Marieta Safta, Infracţiuile de
corupţie.Aspecte teoretice şi practice, Ed. All Beck, Bucureşti, 2000.
57
Gheorghe Nistoreanu şi colaboratorii, Drept penal-parte specială, Ed. Europa Nova, Bucureşti,
1997, pag.345.
58
G. Antoniu, Şt. Daneş, M. Popa, Codul penal pe înţelesul tuturor, Bucureşti 1995, pag. 202.
59
V. Dobrinoiu, Corupţia în dreptul penal român, Ed. Arta Lex, Bucureşti, 1995, pag. 33.

51
prin orice mijloace, iar în al doilea râ nd interdicţiile de la nivelul societă ţii care dau
naştere penuriei, care la râ ndul să u creează corupţie. Există doua legi ale economiei, care
au demonstrat că au aplicabilitate în majoritatea sistemelor, fă ră a se ţine cont de spaţiu
şi timp:
- "lipsa generează specula";

- "prohibiţia dublează consumul";

Aceste fenomene au loc atunci câ nd alocarea resurselor se face pe baze

administrative, şi nu prin preţ60.
În Franţa, Napoleon a fost cel care a aplicat pedepse ustură toare pentru
să vâ rşirea infracţiunilor de corupţie, atâ t referitoare la îndatoririle şi sarcinile de
serviciu, câ t şi comiterea unor fapte contrare legii şi fişei postului.

Noţiunea corupţiei şi înţelesul ei în legislaţia română

Condiţiile economico-sociale, istorice, morale, religioase au contribuit la
perceperea şi evaluarea de că tre societate a fenomenului de corupţie. Nicio societate,
indiferent de regimul politic dominant şi de modul de organizare al statului, nu este
ferită de fenomenul de corupţie şi de consecinţele mai puţin favorabile ale acesteia.
Societatea este considerată cadrul de desfă şurare a acţiunilor indivizilor, istoria
punâ ndu-şi amprenta asupra acesteia, ghidâ ndu-se după anumite reguli şi valori, fiind
obligatorie respectarea anumitor raporturi între cetă ţeni şi colectivitate.
Omul nu îşi poate alege necondiţionat cadrul existenţei şi al acţiunii sale pe care
îl moşteneşte de la înaintaşi, se înscrie în el şi îl transformă treptat prin propria sa
activitate, odată cu propria sa dezvoltare61.
În legislaţia ţă rii noastre, spre deosebire de legislaţiile altor state precum Italia,
Franţa, SUA etc, nu există o prevedere legală prin care să se incrimineze o infracţiune
numită "corupţie", însă , în această noţiune sunt cuprinse nenumă rate încă lcă ri ale legii
penale, fapte ce privesc relaţiile de serviciu.
În orice formă este să vâ rşită , în cadrul fenomenului de corupţie sunt prezenţi doi
subiecţi, corupătorul şi coruptul şi un interes comun al acestora, care dă naştere relaţiei
coruptive.
În HG nr, 1065/2001, corupţia reprezintă utilizarea abuzivă a puterii publice
pentru obţinerea de foloase personale necuvenite. Pornind de la această definiţie,
corupţia are urmă toarele tră să turi62:
- Exercitarea îndatoririlor de serviciu printr-un exces de putere;

- Vă tă marea persoanelor din jur sau a altor entită ţi prin acţiuni frauduloase şi
infracţiuni de înşelă ciune;

- Scopul ilicit al fondurilor pentru susţinerea de campanii eletorale şi partide

politice;

- favoritismul;

60
V. Dobrinoiu, Corupţia în dreptul penal român, Ed. Atlas Lex, Bucureşti, 1995, pag.6.
61
Horia Diaconescu, Infracţiunile de corupţie şi cele asimilate sau în legătură cu acestea, Ed. All
Beck, Bucureşti, 2004, pag.4.
62
I.V.Ivanoff, Deontologia funcţiei publice, Exerciţiul onest şi patologic al funcţiei publice, Ed.
Valahia University Press, Târgovişte, 2004, p.163.

52
 - puterea exercitată în mod arbitrar în legea achiziţiilor publice şi a privatiză rii;

- nerespectarea principiilor transparenţei, prin omiterea cu bună ştiinţă a

informaţiilor de interes public, pentru să vâ rşirea de acţiuni contrare legii;

- conflictul de interese- prin angajarea de tranzacţii sau dobâ ndirea unei poziţii
ori a unui interes commercial care nu este compatibil cu rolul şi îndatoririle
oficiale;

- lipsa impunerii şi nerespectarea obligaţiilor pentru exercitarea în mod corect

a funcţiilor;

- îngă duinţa acţiunilor antisociale;

- abaterea de la principiul deontologiei profesionale.

În concluzie, asupra corupţiei şi-a pus amprenta istoria, aceasta fiind rezultatul
comunică rii omului cu mediul în care tră ieşte şi se dezvoltă , modul în care acesta
percepe realitatea dar şi regulile convieţuirii, în care cinstea, adevă rul şi onestitatea ar
trebui să fie principiile de bază care coordonează întreaga societate.
Societatea, atâ t pe plan naţional câ t şi comunitar, nu a fost şi nici în prezent nu
este absentă de consecinţele grave ale corupţiei.

Prezenţa celor trei "i"

Orice persoană implicată într-un proces îşi doreşte soluţionarea acestuia corectă ,
pentru aceasta fiind nevoie ca poliţistul, judecă torul, procurorul etc să fie profesionişti şi
să acţioneze în mod obiectiv. De aceea, statul de drept presupune necesitatea prezenţei
celor trei "i" şi anume: imparţialitate, independenţă şi integritate.
Imparţialitatea presupune analizarea echidistantă a faptelor şi aplicarea în mod
obiectiv a legii, fă ră a avea dubii sau pejudecă ţi în privinţa cazului instrumentat şi fă ră a
susţine prin vreo modalitate interesele vreuneia dintre pă rţi. În sistemul justiţiei,
imparţialitatea este asigurată de respectarea incompatibilită ţilor, interdicţiilor şi
conflictului de interese.
Independenţa presupune instrumentarea şi analizarea cazului în absenţa oică rei
influenţe exterioare şi a orică rei presiuni de orice natură , fie că aceasta este din partea
şefilor, a celorlalte puteri sau a grupurilor de interese.
Integritatea presupune acţionarea pe baza unor principii şi valori, fă ră a exista
vreun compromis din partea orică rei pă rţi implicate în dosarul respectiv, fiind necesară
exercitarea atribuţiilor şi obligaţiilor de serviciu în mod cinstit, corect şi onest. Practic, în
sistemul juridic, aceasta trebuie să respecte principiul egalită ţii, să respecte toate
termenele prevă zute de lege, asigurâ nd deplina legalitate a actului şi cazului
instrumentat.

Luarea de mita

Infracțiunea de luare de mită corespunde cu luarea de mită din Vechiul Cod

penal art.254, avâ nd aceeași denumire marginală .

53
 În prezent, infracțiunea de luare de mită este reglementată în cadrul art. 289 din
noul C. pen. astfel:
„(1) Fapta unui funcționar public care, direct ori indirect, pentru sine sau
pentru altul, va pretinde ori va primi bani sau alte foloase necuvenite ori va accepta
promisiunea unor astfel de beneficii, în legă tură cu îndeplinirea, neîndeplinirea,
urgentarea sau întâ rzierea îndeplinirii actului ce intră în sfera îndatoririlor sale de
serviciu sau în legă tură cu îndeplinirea a unui act contrar acestor îndatoriri, se va
pedepsi cu închisoare de la 3 la 10 ani și cu interzicerea de a exercita dreptului de a
ocupa o funcție publică ori de exercitare a profesiei sau activitații în executarea că reia a
comis fapta.
(2) Fapta prevă zută în alin. (1), comisă de una dintre persoanele de la articolul
175 alin. (2), va constitui infracțiune doar atunci câ nd va fi să vâ rșită în legă tură cu
neîndeplinirea, amâ narea îndeplinirii unui act privitor la funcțiile sale legale sau în
legă tură cu efectuarea unei activită ți contrare acestor îndatoriri.
(3) Banii, foloasele sau orice alte valori primite vor fi supuse mă surii confiscă rii,
iar dacă acestea nu se mai gă sesc, se va dispune confiscarea lor prin echivalent” 63.
În legislația actuală , infracțiunea de luare de mită , cunoaște modifică ri
deosebite.
În primul râ nd, luarea de mită din noua configurație include și fapta prev.la
art.256 C. pen. din 1969 și anume infracțiunea de ,,Primirea de foloase necuvenite”.
În Codul de la 1969 s-a pus problema existenței a două infracțiuni distincte, însă
acestea erau diferite doar asupra elementului temporal, în sensul că , dacă în cazul luă rii
de mită , bunurile sau foloasele erau acceptate înainte de îndeplinirea sau neîndeplinirea
unui act de că tre funcționar, sau în același timp, în cazul primirii de foloase necuvenite,
foloasele erau primite ulterior activită ților din partea subiectului activ al infracțiunii.
O altă diferență între cele două incrimină ri apare la nivelul elementului
material. Astfel, una dintre modalită țile de realizare a elementului material din vechea
reglementare, respectiv aceea în care subiectul activ nu respinge promisiunea unor
foloase, nu mai este întâ lnită în NCP.
Modifică rile aduse de Noul Cod penal s-au îndreptat și cu privire la mă rirea
sferei de subiecți activi ai infracțiunii de luare de mită , iar conceptul de funcționar
public este explicat mai detaliat în noua reglementare în sensul că astfel, se fac trimiteri
la prevederile art. 175 alin. (2) care vizează includerea în categoria funcționarului public
a persoanei care ,,exercită un serviciu de interes general pentru care a fost învestită de
autorită țile de ordin public ori care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu
privire la îndeplinirea respectivului serviciu public”64.
Diferența cea mai importantă față de vechea reglementare apare la nivelul
condiției atașate elementului material. Astfel, în timp ce vechiul text conținea cerința ca
fapta să se să vâ rșească în scopul îndeplinirii, neîndeplinirii actului de serviciu (să fie
anterioară actului), noua incriminare impune condiția ca fapta să se realizeze în legă tură
cu îndeplinirea, neîndeplinirea actului de serviciu (poate să fie și ulterioară actului)65.
O altă noutate față de vechea reglementare este introducerea ipotezei de a
urgenta îndeplinirea unui act de serviciu. Această condiție atașată elementului material

63
Legea nr.285/2009 privind Codul penal (publicat în M. Of. nr.510 din 24.07.2009).
64
Legea nr.286/2009 privind Codul penal (publicat în M. Of. nr.510 din 24.07.2009).
65
Cristina Rotaru, Andra-Roxana Trandafir, Valerian Cioclei, Drept penal. Partea specială
II, Editura C. H. Beck, București, 2016,p.207.

54
care nu a fost prevă zută în VCP, intra în sfera îndeplinirii actului în vechiul cod de la
1969.
De asemenea, NCP nu a menținut varianta agravată din incriminarea anterioară
(art. 254 alin.2) și anume aceea care se referea la funcționarul cu atribuții de control,
însă art. 7 din Legea nr.78/2000 suplinește printr-o variantă agravată cu un subiect activ
bine conturat.
Așadar, infracțiunea este incriminată în noua reglementare într-o variantă
tip(alin.1), o variantă atenuată (alin.2), ce rezultă din raportarea la ar. 308 C. pen. și o
variantă agravată , ce rezultă prin raportarea la textul de lege specială , respectiv art.7 din
Legea nr. 78/2000.

Obiectul infracțiunii

Obiectul juridic special este acea relație socială concretă asupra că reia s-a adus
atingere prin să vâ rșirea infracțiunii.
În cadrul infracțiunii de Luare de mită , prev. de art. 289.N.C.P., obiectul juridic
special este format din acele valori sociale ce impun interzicerea de a obține foloase
necuvenite în legă tură cu atribuțiile de serviciu, de că tre funcționarii publici sau de că tre
persoanele prevă zute la art.308 C. pen.
Obiectul material nu există în cazul infracțiunii de luare de mită , fiind o
infracțiune formală (de pericol).
În doctrină a fost exprimată și opinia contrară , potrivit că reia, în anumite
ipoteze, respectiv atunci câ nd actul efectuat de subiectul activ privește un obiect
material, acesta ar reprezenta chiar obiectul material al infracțiunii de luare de mită .
Spre exemplificare, se folosesc două ipoteze: ipoteza funcționarului poștal care acordă
preferință în remiterea coletelor celor care îi dau mită , situație în care acele colete ar fi
obiect material și ipoteza în care folosul necuvenit ar consta în prestarea unei munci
(repararea unui imobil), situație în care obiectul asupra că ruia se efectuează munca
devine și obiect material al infracțiunii. Această opinie însă nu ține seama de sensul
noțiunii de obiect material, de corespondența necesară între obiectul juridic și obiectul
material. În mod evident, nici coletele poștale și nici imobilul reparat din exemplele
descrise nu pot fi o materializare a relațiilor de serviciu ce constituie obiectul juridic al
infracțiunii de luare de mită 66.
De asemenea, în practica judiciară s-a precizat că luarea de mită ,, nu are obiect
material, deoarece banii sau foloasele constituie obiectul mitei, iar nu obiectul
infracțiunii”67.
Astfel că , banii, bunurile sau alte valori necuvenite care au fost primite
reprezintă bunurile dobâ ndite prin să vâ rșirea infracțiunii, vor fi supuse confiscă rii
speciale constituind obiectul mă surii de siguranță , iar nu obiectul material al infracțiunii.

Subiecții infracțiunii

66
Cristina Rotaru, Andra-Roxana Trandafir, Valerian Cioclei, Drept penal. Partea specială
II, Editura C. H. Beck, București, 2016,p.209.
67
A se vedea C.S.J., Secția penală, decizia nr. 1789/2003, în C.P. Ad. p. 878.

55
 Prin sintagma de subiecți ai infracțiunii se relevă pe de o parte, persoanele
implicate în să vâ rșirea unei infracțiuni (subiectul activ), iar pe de altă parte, persoanele
care suportă consecințele acesteia (subiectul pasiv).
Subiectul activ al infracțiunii este persoana fizică sau persoana juridică ce a
să vâ rșit fapta direct și nemijlocit ( autorul) ori a participat la să vâ rșirea infracțiunii
(instigatorul sau complicele).
Pentru a îndeplini această calitate, subiectul activ al unei infracțiuni trebuie să
îndeplinească anumite condiții generale pentru a ră spunde penal, și anume: vâ rsta,
responsabilitatea și libertatea de voință și de acțiune.
Subiectul pasiv este definit ca fiind persoana fizică sau juridică titulară a valorii
sociale ocrotite și care este vă tă mată ori pusă în pericol prin infracțiune68.
În cazul infracțiunii de luare de mită , subiectul activ este calificat.
Autorul în varianta tip este funcționarul public definit în art.175 alin. (1)C. pen.,
respectiv: acea persoana care cu titlu permanent sau temporar, cu sau fă ră o
remunerație: execută competențe și responsabilită ți, stabilite în temeiul legii, în scopul
de a realiza funcțiile puterii legislative, executive sau judecă torești, iar aceștia pot fi
senatorii, deputații, magistrații, membri de Guvern, membrii CSM; ,,exercită o funcție de
demnitate publică sau o funcție publică de orice natură ”69, iar aceștia sunt funcționarii
publici propriu ziși sau cei cu statutul special, funcționarii publici din cadrul
administrației publice centrale și locale președintele Curții de Conturi, polițiștii.
Medicul încadrat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul
public de să nă tate în accepțiunea dispozițiilor art. 175 alin. 1 lit. b teza a II-a NCP, are
calitate de funcționar public70.
De asemenea, pot avea calitatea de subiect activ al infracțiunii de luare de
mită ,,persoana care cu titlu permanent ori temporar, cu sau fă ră o remunerație exercită
singură sau împreună cu alte persoane, la o regie autonomă ”71 (de exemplu Regia
Autonomă pentru Activită ți Nucleare, Regia Autonomă Monitorul Oficial), ,,al altui
operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat,
funcții legate de înfă ptuirea obiectului de activitate al acesteia”(directorul unei regii
autonome guvernatorul BNR, persoanele încadrate în instituții bancare cu capital
integral sau majoritar de stat).
În practica judiciară s-a considerat ca pot fi incluse în categoria funcționarilor
publici de la art.175 alin.1 lit. c) NCP persoanele care exercită în cadrul regiei autonome
înființate potrivit legii (...)ori al unui alt operator economic sau al unei persoane juridice
care are capitalul majoritar de stat înființate potrivit Legii societă ților nr.31/1990,
competențe legate de realizarea obiectului de activitate al acestea 72.
Potrivit art.175 alin. (2) NCP vor avea calitate de subiect activ și persoanele
asimilate funcționarilor publici și anume cele care exercită o funcție de interes public
pentru care au fost învestite de autorită țile publice sau care sunt supuse unui control
sau unei supravegheri a acestora cu privire la îndeplinirea acelui serviciu public 73
(notarii, executorii judecă torești, administratorii, interpreții).

68
Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, Drept penal român. Partea generală, Editura
Universul Juridic, București, 2014, pp. 147-156.
69
Legea nr.286/2009 privind Codul penal (publicat în M. Of. nr.510 din 24.07.2009).
70
I.C.C.J., decizia nr. 26/2014,www. scj.ro.
71
Legea nr.286/2009 privind Codul penal (publicat în M. Of. nr.510 din 24.07.2009).
72
I.C.C.J., decizia nr. 26/2014,www. scj.ro.
73
Legea nr.286/2009 privind Codul penal (publicat în M. Of. nr.510 din 24.07.2009).

56
 Expertul tehnic judiciar va fi funcționar public asimilat potrivit deciziei instanței
supreme și va ră spunde potrivit dispozițiilor art. 289 alin.(2) C. pen.
Vor fi subiecți activi ai infracțiuni 289 alin.(2) doar dacă „ faptele sunt comise în
acord cu neîndeplinirea, amâ narea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale
sau în legă tură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri, prin urmare,
funcționarii publici asimilați nu sunt subiecți activi nemijlociți ai infracțiunii atunci câ nd
fapta se comite în modalitatea îndeplinirii sau accelerarea îndeplinirii unui act ce intră
în îndatoririle sale de serviciu„74.
Conform art. 293 NCP, vor fi subiecți activi ai infracțiunii de luare de mită
persoanele care, pe baza unor convenții de arbitraj, vor fi chemate să pronunțe o
hotă râ re cu privire litigiile ce le vor fi date spre soluționare de că tre pă rțile acestor
convenții, indiferent dacă procedura arbitrală se desfă șoară după legea româ nă sau în
baza unei alte legi75.
De asemenea potrivit art. 294 NCP, vor putea fi subiecți activi nemijlociți ai
infracțiunii de luare de mită dacă , prin tratatele internaționale la care statul româ n este
parte, nu se dispune altfel:„ a)funcționarii sau persoanele care își desfă șoară activitatea
pe baza contractului de muncă ori alte persoane care exercită funcții similare în cadrul
unor organizații publice internaționale la care Româ nia este parte; b) membrii
adună rilor parlamentare ale organizațiilor internaționale la care statul româ n este
parte;
c) funcționarii sau persoanele care își desfă șoară atribuțiile pe baza unui
contractului sau alte persoane care exercită funcții similare, în cadrul Uniunii Europene;
d) persoanelor care exercită funcții juridice în cadrul unor instanțe internaționale a
că ror competență este acceptată de Româ nia, precum și funcționarii de la grefele acestor
instanțe; e) funcționarii unui ță ri stră ine; f) membrii unor adună ri parlamentare sau
administrative ale unui stat stră in. g) membrii juriului din cadrul unor instanțe
stră ine”76.
Potrivit art. 1 din Legea nr.78/200 vor fi de asemenea subiecți activi nemijlociți
ai infracțiunii de luare de mită persoanele care a)vor exercita o funcție publică ,
indiferent de modalitatea în care au fost învestite, în cadrul sistemelor publice sau
instituțiilor publice;
b) care vor îndeplini, permanent sau temporar, potrivit legii, funcția sau o
însă rcinarea, în mă sura în care vor participa la luarea deciziilor sau le vor putea
influența, în cadrul instituțiilor publice, regiilor autonome, societă ților prevă zute de
Legea nr. 31/1990, republicată , cu modifică rile și completă rile ulterioare, companiilor
de stat, societă ților de stat, unită ților cooperatiste sau al altor agenți de ordin economic;
c) care vor exercita atribuții de control, potrivit legii;
d) care vor acorda asistență specializată unită ților prevă zute la lit. a) și b), în
mă sura în care vor participa la luarea deciziilor sau le vor putea influența;
e) care, indiferent de calitatea lor, vor realiza, controla sau acorda asistență
specializată , în mă sura în care vor particip la luarea unor decizii sau le vor putea
influența, cu privire la: operațiunile care antrenează circulația de capital, operațiuni
bancare , schimbul valutar sau schimb de credit, operațiuni de plasament, în burse, în
asigură ri, în plasament mutual ori referitor la conturile bancare și cele asimilate
acestora, tranzacții comerciale naționale și internaționale;
74
Mihail Udroiu, Drept penal .Partea specială, Editura C. H. Beck p.413.
75
Legea nr.286/2009 privind Codul penal (publicat în M. Of. nr.510 din 24.07.2009).
76
Legea nr.286/2009 privind Codul penal (publicat în M. Of. nr.510 din 24.07.2009).

57
 f) care vor deține o funcție de conducere în partide sau în formațiuni politice,
în sindicate, patronate ori în asociații fă ră scop lucrativ sau fundații; g) persoane fizice
neprevă zute la lit. a)-f), în condițiile stabilite de lege77.
De asemenea, în varianta agravată prevă zută de art. 7 din Legea nr. 78/2000 a
infracțiunii de luare de mită vor putea fi subiecți activi nemijlociți persoanele care: vor
exercita funcții de demnitate publică ; cei care sunt magistrați sau organele de cercetare
penală sau cei cu atribuții de a constata ori de a sancționa contravențiile sau persoanele
care pe baza unui acord de arbitraj vor fi solicitate pentru pronunțarea unei hotă râ ri cu
privire la un litigiu ce le va fi dat spre soluționare de că tre pă rțile la acest acord,
indiferent dacă procedura arbitrală se desfă șoară în baza legii româ ne ori în baza unei
alte legi”78.
Ș i practica judiciară a reținut că „ fapta persoanei care, în calitate de agent de
poliție, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pretinde și primește o sumă de bani,
în scopul de a nu sancționa cu amendă contravențională persoana care a să vâ rșit
contravenții la regimul circulației pe drumurile publice constituie elementele
constitutive ale infracțiunii de luare de mită , în variantă agravată , întrucâ t agentul de
poliție constituie, în sensul art. 7 din Legea nr. 78/2000, o persoană care are, potrivit
legii, atribuții de constatare și de sancționare a contravențiilor”79.
Într-o altă cauză s-a apreciat că fapta agentului F.F.C. în calitate de inculpat și
șef adjunct de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Bihor –Serviciul
Rutier Bihor, cu funcții de organ de poliție judiciară , de a solicita în luna septembrie
2013 denunță torului K.M. suma de 1200 lei pentru a nu instrumenta un dosar penal în
care denunță torul era cercetat pentru comiterea unei infracțiuni rutiere, într-un mod în
care să se ajungă la trimiterea în judecată a denunță torului, din această sumă
menționată primind sumele de 700 lei și 200 lei în perioada septembrie –octombrie
2013, și care ulterior pe parcursul urmă ririi penale, l-a asigurat pe denunță tor că în
schimbul unor sume de bani va urmă ri să îngreuneze soluționarea dosarului pâ nă la
intrarea în vigoare a noului Cod penal și a noului Cod de procedură penală , cunoscâ nd și
urmă rind producerea unei situații juridice mai favorabile denunță torului, va întruni
elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prev. de art. 254 Cod penal
raportat la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Printr-o sentință penală nr.
350/2014 a Tribunalului Bihor inculpatul a fost condamnat la o pedeapsa închisorii de
2 ani cu aplicarea art. 86 indice 1 Cod penal din 1968, pe durata unui termen de
încercare de 4 ani. Apelul declarat de fă ptuitor a fost admis, și s-a dispus în temeiul art.
81 Cod penal din 1968 suspendarea condiționată a execută rii pedepsei pe durata unui
termen de încercare de 3 ani80.
S-a decis că nu poate sa fie subiect activ al infracțiunii de luare de mită angajatul
care va primi foloase materiale pentru a nu-și îndeplini îndatorirea generală de
asigurare a pazei împotriva sustragerilor de la locul de muncă stabilită prin contractul
de muncă prin care fusese angajat în funcția de electrician81.
772
Legea nr. 78 din 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de
corupție (publicată în M. Of nr. 219 din 18 mai 2000).
78
Legea nr. 78 din 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de
corupție (publicată în M. Of nr. 219 din 18 mai 2000).
79
A se vedea Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, decizia nr. 693/2009,
http://www.scj.ro.
80
https://revista.universuljuridic.ro/infractiunea-de-luare-de-mita/3/.
81
C.S.J, secția penală, decizia nr.1266/1998, www. legalis.ro.

58
 Participația penală la infracțiunea de luare de mită va fi posibilă în toate
variantele de incriminare sub toate modalită țile și anume coautoratul, instigarea sau
complicitatea.
Coautoratul reprezintă forma participației penale care constă în să vâ rșirea în
mod nemijlocit a unei fapte prevă zute de legea penală de că tre două sau mai multe
persoane, numite coautori.
Coautoratul este posibil la infracțiunea de luare de mită dacă toți subiecții activi
au calitatea de funcționari publici sau calită țile prevă zute de lege la momentul comiterii
faptei și să aibă atribuții legate de actul de serviciu în legă tură cu care ia mită .
Potrivit art.47 C. pen. „instigator este persoana care, cu intenție, determină o
altă persoană să să vâ rșească o faptă prevă zută de legea penală ˮ82.
Calitatea de instigator ori complice cu privire la infracțiune de luare de mită o
poate avea orice persoană care îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a ră spunde
penal.
Complicitatea este forma participației penale ce constă în fapta persoanei,
numită complice, care cu intenție va înlesni sau va ajuta în orice mod pentru comiterea
unei fapte prevă zute de legea penală ori va promite, înainte sau în timpul comiterii
faptei că va tă inui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe fă ptuitor, chiar
dacă , după să vâ rșirea faptei, această promisiune nu mai este îndeplinită 83.
Mituitorul nu este participant la infracțiunea de luare de mită , ci o să ră spundă
penal pentru o infracțiune distinctă și anume darea de mită .
De altfel, autorul nemijlocit al infracțiunii de luare de mită nu are calitatea de
complice sau instigator la infracțiunea de dare de mită .
În principiu, persoana juridică nu poate avea calitate de subiect activ al
infracțiunii de luare mită întrucâ t aceasta nu întrunește condițiile necesare subiectului
activ, însă au existat și opinii contrare potrivit că rora nu va fi exclusă situația în care o
persoană juridică să fie autor al infracțiunii de luare de mită ( de exemplu, în ipoteza în
care administratorul judiciar în cadrul procedurii de insolvență -funcționar public
asimilat- este o persoană juridică , dacă infracțiunea va fi comisă în realizarea activită ții
sale, în interesul ori în numele persoanei juridice)84.
Subiectul pasiv este autoritatea, instituția publică sau persoana juridică de
interes public ori privată , organizație internațională pentru care subiectul activ
desfă șoară o activitate și față de care are îndatoriri de serviciu.
În situația în care luarea de mită va fi comisă de o persoană care exercită un
serviciu de interes public, subiect pasiv este statul ca titular al intereselor publice
apă rate prin această incriminare85.

CONȚINUT CONSTITUTIV

Latura obiectivă
Elementul material al laturii obiective reprezintă acțiunea/inacțiunea prohibită
prin norma de incriminare.
82
Legea nr.286/2009 privind Codul penal (publicat în M. Of. nr.510 din 24.07.2009).
83
Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, Drept penal român. Partea generală, Editura
Universul Juridic, București, 2014, p.375.
84
Mihail Udroiu, Drept penal. Partea specială, Editura C. H. Beck p.417.
85
Constantin Duvac, Luarea de mită în noul Cod penal, în „Dreptul” nr. 4/2013,p.107.

59
 În cazul luă rii de mită , elementul material constă într-o acțiune ce se realizează
în trei modalită ți prevă zute de norma de incriminare și anume pretindere, primire ori
acceptare de promisiuni sau foloase necuvenite.
Noul cod nu mai pă strează reglementarea din VCP unde elementul material se
putea realiza și printr-o inacțiune.
Prima modalitate-pretinderea-presupune a formula explicit o cerere (de bani
sau alte foloase) din partea subiectului activ. „Infracțiunea subzistă , chiar dacă
solicitarea fă ptuitorului nu este satisfă cută ori dacă folosul a fost pretins cu titlu de
împrumut. De exemplu, a comis infracțiunea de luare de mit inculpatul care nu întocmea
dosarele de pensionare, ci avea, potrivit fișei postului, doar atribuția de a calcula timpul
util de muncă , dar a pretins și primit diverse sume de bai, lă sâ nd să se înțeleagă că va
întocmi dosare de pensionare numai foștilor membri ai C.A.P care dau sumele
respective”86.
În cazul acestei modalită ți de comitere a faptei, inițiativa aparține
funcționarului public.
„În practica judiciară s-a decis că infracțiunea de luare de mită se consumă în
momentul pretinderii beneficiului, iar nu în momentul în care funcționarul a și primit
folosul material, fiind suficientă simpla acceptare a promisiunii fă cute, indiferent dacă
fapta a fost sau nu urmată de primirea banilor pretinși sau promiși”87.
„În doctrină , s-a susținut că pretinderea poate fi și aluzivă , dar, în același timp,
neechivocă , fiind suficient ca ea să fie inteligibilă pentru cel că ruia i se adresează ”88.
„Nu este necesar ca suma de bani să fie determinată în concret în momentul
pretinderii, fiind suficient să fie exprimată într-un procent din valoarea sumelor totale ce
i-au fost aprobate drept compensații mituitorului”89.
A doua modalitate de să vâ rșire a faptei-primirea- constă în intrarea în posesia
banilor sau altor foloase. Elementul material în acest caz presupune o acțiune
corespunză toare remiterii directe sau indirecte, pentru sine sau pentru altul de că tre
mituitor. Remiterea se poate realiza prin tradițiunea bunurilor, transferul sumelor de
bani prin virament bancar, prin încheierea unor contracte de vâ nzare sau de
consultanță .
Primirea este spontană , inițiativa aparținâ nd mituitorului pentru că în cazul în
care fă ptuitorul acceptă promisiunea de primire a acestor foloase, infracțiunea se
consuma la momentul acceptă rii, iar nu la momentul primirii bunurilor.
Astfel, constituie infracțiunea de luare de mită , „fapta inculpatei, medic la un
dispensar de a primi de la salariați diverse sume de bani pentru a le elibera certificate de
concediu medical„90; „funcționarul public care observă că solicitantul îi pune în cutia de
pe birou o sumă de bani pentru a face un act la care era obligat după lege și nu refuză

86
C.S.J, Secția penală, decizia nr.1923/1995, în Dreptul nr.5/1996p.129 apud Alexandru
Boroi, Drept penal. Partea specială, Editura C. H. Beck, București, 2014 p.432.
87
Petre Dungan, Tiberiu Medean, Viorel Pașâca, Drept penal. Partea specială Prezentare
comparativă a noului Cod penal și a Codului penal din 1968, Editura Universul Juridic, București,
2012, p. 12.
88
Viorel Pașca, Luarea de mită (Infracțiuni de corupție), în Noul Cod penal
comentat. Partea
specială, vol. II, Vasile Dobrinoiu, Mihai Adrian Hotca, Mirela Gorunescu, Viorel
Pașca,Maxim Dobrinoiu, Ilie Pascu, Ioan Chiș, Costică Păun, Norel Neagu, Mircea
Constantin Sinescu, Editura Universul Juridic, București, 2012, p. 181.
89
Constantin Duvac, Luarea de mită în noul Cod penal, în „Dreptul” nr. 4/2013,p.108.

60
folosul oferit”91; sau profesorul care acceptă bani pentru promovarea unei elevă la
disciplina pe care o predă .
Acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase necuvenite constituie acordul
expres sau tacit al autorului referitor la oferta mituitorului, mai precis se confirmă
disponibilitatea persoanei mituite de a primi în viitor bunuri sau alte foloase. Inițiativa
aparține persoanei care dă mita, iar funcționarul public, fiind pus în fața promisiunii, o
acceptă .
Acceptarea se poate face direct, indirect, pentru sine sau pentru altul. Așadar,
pentru existența infracțiunii de luare de mită nu este relevant dacă funcționarul
să vâ rșește faptele incriminate direct, adică el însuși, sau indirect, prin intermediul unei
alte persoane, în ambele situații el va calitatea de autor.
Noua reglementare nu a mai prevă zut varianta alternativă a elementului
material al infracțiunii nerespingerea promisiunii de bani sau alte foloase necuvenite
prevă zute de C. pen. din 1969 , ci a fost dezincriminată de NCP, în mă sura în care nu se
va reține o acceptare tacită si neîndoielnică a promisiunii.
„În ipoteza în care mita nu ajunge direct la autorul infracțiunii de la persoana
care dă mita, ci prin mijlocirea unui intermediar, acesta va avea calitatea de complice la
infracțiunea de dare de mită dacă scopul urmă rit a fost acela de a-l ajuta pe mituitor,
respectiv de complice la infracțiunea de luare de mită dacă scopul urmă rit a fost acela de
a-l ajuta pe mituit. Nu va fi exclus ca în sarcina intermediarului să se rețină instigarea la
dare de mită (care absoarbe complicitatea), respectiv instigarea la luare de mită
( absoarbe instigarea) dacă acesta a determinat pe mituitor sau mituit să comită
infracțiunea, iar apoi a ajutat la realizarea faptei tipice„92.
„Acceptarea de promisiuni nu realizează elementul material al incrimină rii dacă
fă ptuitorul denunță de îndată celor în drept că i s-au fă cut promisiuni de dare de mită „93.
Acțiunea care constituie elementul material al luă rii de mită trebuie să
îndeplinească mai multe condiții esențiale ce trebuie realizate cumulativ, pentru ca fapta
comisă de subiectul activ nemijlocit să constituie infracțiunea de luare de mită .
O primă condiție atașată elementului material este ca oricare dintre acțiuni
trebuie să se raporteze la bani sau alte foloase care nu sunt cuvenite în mod legal
fă ptuitorului. Sfera noțiunii de foloase include orice avantaj de natură patrimonială și
pot fi bunuri, premii, împrumuturi și chiar promovare în funcție.
„În practica judiciară s-a decis că fapta unui funcționar public de a solicita o
sumă de bani cu titlu de împrumut, în scopul de a face un act contrar funcțiilor sale de
serviciu, va realiza infracțiunea de luare de mită , deoarece împrumutul constituie un
beneficiu în sensul dispozițiilor art. 289 C. pen. Întrebuințarea banilor pentru o perioadă
de timp este de natură a asigura un beneficiu celui care îi obține pe această cale”94.

90
Tribunalul Municipiului București, secția a II-a penală, decizia nr. 129/1993, în
„Dreptul” nr. 9/1994, p. 91.
91
Tribunalul Municipiului București, secția a II-a penală, decizia nr. 2254/1984,
Vasile Papadopol, Ștefan Daneș, Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală
pe anii 1981-1985, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989, p. 186.
92
Mihail Udroiu, Drept penal. Partea specială, Editura C. H. Beck p.418.
93
Siegfried Kahane, Abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi (Infracțiuni de serviciu
sau în legătură cu serviciul), în Explicații teoretice ale Codului penal român. Partea specială, vol. IV,
Vintilă Dongoroz ș.a., Editura Academiei Române, București, 1972, p. 132.
94
Curtea Supremă de Justiție, secția penală, decizia nr. 1431/1998, în „Dreptul” nr.12/1999,
p. 171.

61
 În ceea ce privește banii, trebuie să se înțeleagă orice monedă națională sau o
altă monedă , primiți în numerar sau în valută .
În literatura de specialitate s-a exprimat opinia că , dacă între bunul primit
și actul realizat este o vă dită disproporție, fapta nu va constitui luare de mită 95.
Prin expresia „alte foloase” din conținutul art. 289 Cod penal nu vor fi incluse și
favorurile sexuale, pretinse sau obținute de fă ptuitor în legă tură cu comeptențele sale de
serviciu de la o persoană interesată direct sau indirect, întrucâ t legiuitorul a incriminat o
astfel de faptă diferit și atenuat în art. 299 alin. (1) Cod penal, folosirea abuzivă a funcției
în scop sexual96.
A doua condiție a elementului material presupune ca banii sau foloasele
pretinse, primite sau acceptate pentru sine sau pentru altul să fie necuvenite, adică
autorul să nu fie îndreptă țit de a le primi sau de a le pretinde.
Nu va fi de esența infracțiunii de luare de mită cui se remit efectiv sumele de
banii sau beneficiile, însă funcționarul public trebuie să cunoască natura retributivă a
acestora și scopul pentru care au fost date sau promise97.
În raport cu specificul incrimină rii, legea nu definește noțiunea „pentru altul”
însă majoritatea autorilor sunt de pă rere că beneficiarul acțiunii incriminate este o altă
persoană fizică decâ t subiectul activ nemijlocit.
Dacă autorul comite vreuna dintre acțiunile incriminate alternativ prin art. 289
în interesul unei persoane juridice de drept public sau privat, fapta sa nu va mai putea fi
considerată drept luare de mită 98.
Este necesar ca acțiunea de pretindere, primire sau acceptare de promisiuni de
bani sau alte foloase necuvenite să fie comisă în legă tură cu realizarea, nerealizarea,
urgentarea ori amâ narea îndeplinirii unui act și să facă parte din sfera atribuțiilor 99
funcționarului public sau să fie în legă tură cu îndeplinirea unui act contrar acestor
atribuții.
Această cerință are o importanță hotă râ toare pentru existența infracțiunii de
luare de mită , deoarece, fiind vorba de o infracțiune de corupție, ea nu va putea fi
reținută în sarcina unui funcționar decâ t în cazul încă lcă rii uni obligații ce intră în
competența sa de serviciu. Funcționarul public care va pretinde sau va primi bani sau
foloase pentru îndeplinirea sau neîndeplinirea unui act privitor la prerogativele sale de
serviciu trebuie să fie competent a îndeplini sau a nu îndeplini acel act în momentul

95
Siegfried Kahane, Abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi (Infracțiuni de
serviciu sau în legătură cu serviciul), în Explicații teoretice ale Codului penal român. Partea
specială, vol. IV, Vintilă Dongoroz ș.a., Editura Academiei Române, București, 1972, p.133.
96
Acest text are următoarea redactare: „Fapta funcționarului public care, în scopul de
a îndeplini, a nu îndeplini, a urgenta ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle
sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, pretinde ori obține
favoruri de natură sexuală de la o persoană interesată direct sau indirect de efectele acelui act
de serviciu se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani și interzicerea exercitării
dreptului de a ocupa o funcție publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea
căreia a săvârșit fapta”.
97
Viorel Pașca, Luarea de mită (Infracțiuni de corupție), în Noul Cod penal comentat.
Partea specială, vol. II, Vasile Dobrinoiu, Mihai Adrian Hotca, Mirela Gorunescu, Viorel Pașca,
Maxim Dobrinoiu, Ilie Pascu, Ioan Chiș, Costică Păun, Norel Neagu, Mircea Constantin Sinescu,
Editura Universul Juridic, București, 2012, p. 485.
98
Constantin Duvac, Luarea de mită în noul Cod penal, în „Dreptul” nr. 4/2013, p.113.
99
Legea nr.286/2009 privind Codul penal (publicat în M. Of. nr.510 din 24.07.2009).

62
să vâ rșirii acțiunii sau inacțiunii incriminate. Nu are importanță daca ulterior
funcționarul și-a pierdut această competență 100.
O altă condiție esențială atașată elementului material este ca pretinderea,
primirea sau acceptarea promisiunii de bani sau de alte foloase necuvenite de că tre
autor trebuie comisă în legă tură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori
întâ rzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legă tură cu
îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.
Pretinderea sau acceptarea de promisiuni nu pot fi decâ t anterioare sau
concomitente îndeplinirii, neîndeplinirii, urgentă rii ori întâ rzierii în îndeplinirea actului
determinat privitor la îndatoririle de serviciu. În schimb, primirea foloaselor se poate
realiza și după acest moment 101.
Există luare de mită în legă tură cu amâ narea îndeplinirii unui act privitor la
îndatoririle de serviciu în cazul funcționarului însă rcinat cu executarea unui mandat de
arestare care a primit daruri de la cel urmă rit, în scopul de a nu executa imediat, ci după
o anumită perioadă de timp, acel mandat102.
De asemenea, este necesar ca îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea sau
întâ rzierea actului licit sau ilicit al funcționarului public să intre în sfera atribuțiilor de
serviciu.
Neîndeplinirea acestei cerințe poate conduce la reținerea unei alte infracțiuni
precum înșelă ciunea.
Pentru a susține acuzația de luare de mită trebuie dovedite, din punct de vedere
obiectiv:„ conduita proprie a persoanei acuzate în legătură cu banii sau foloasele:
pretinderea de bani sau alte foloase care nu i se cuvin, primirea de bani sau alte foloase
care nu i se cuvin, acceptarea promisiunii de bani sau de foloase care nu i se cuvin, faptul
că aceasta nu a respins o asemenea promisiune (de exemplu, acceptarea de lucruri în
interes individual de la firma care era beneficiară de contracte de prestă ri servicii la
instituția la care lucra un inculpat);conduita proprie a persoanei acuzate în legătură cu
actele de serviciu: îndeplinirea, neîndeplinirea ori întâ rzierea îndeplinirii unui act
privitor la îndatoririle sale de serviciu , realizarea unui act contrar acestor atribuții (de
exemplu, omisiunea exercită rii orică rui control, aflat în atribuțiile celor care au
beneficiat de lucră ri personale din partea firmei care lucra pentru instituția la care erau
angajați, cu privire la realitatea lucră rilor efectuate de această firmă și la cuantumul
sumelor acceptate la plată );legătura dintre banii sau foloasele necuvenite și actul de
serviciu. Banii sau produsele trebuie să fie pretinse, primite etc. cu titlu de contra -
echivalent al conduitei pe care fă ptuitorul se angajează să o aibă și anume pentru
îndeplinirea, neîndeplinirea, sau îndeplinirea cu întâ rziere a unui act de serviciu. Dacă
legă tura lipsește, fapta nu are caracter penal. Dacă însă scopul urmă rit se realizează și
acuzatul face un act contrar îndatoririlor de serviciu, act care constituie prin el însuși o
infracțiune, cum ar fi un fals în înscrisuri, infracțiunea de luare de mită intră în concurs
cu acea infracțiune”103.

100
Alexandru Boroi, Drept penal. Partea specială, Editura C. H. Beck, București, 2014
p.435.
101
Siegfried Kahane, Abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi (Infracțiuni de serviciu
sau în legătură cu serviciul), în Explicații teoretice ale Codului penal român. Partea specială, vol. IV,
Vintilă Dongoroz ș.a., Editura Academiei Române, București, 1972, p.133.
102
Tribunalul Capitalei, secția I penală, decizia nr. 2735/1956, în „Legalitatea populară” nr.
8/1957, p. 956.

63
 Conform art. 289 alin. (2) Cod penal, „fapta comisă de un funcționar public
asimilat prevă zut de art. 175 alin. (2) Cod penal va fi tipică numai atunci câ nd este
comisă în legă tură cu neîndeplinirea, amâ narea îndeplinirii unui act privitor la sarcinile
sale legale sau în legă tură cu efectuarea unui act contrar acestor sarcini„104.
Prin art. 289 alin. (2) Cod penal legiuitorul a tranșat o problemă dezbă tută în
literatura de specialitate, în sensul că notarul public, executorul judecă toresc sau alte
persoane care va executa o funcție de interes public, vor putea fi subiecți activi ai
infracțiunii de luare de mită dacă îndeplinesc condițiile conținutului constitutiv al
infracțiunii.
Prin realizarea elementului material (acțiunea/inacțiunea interzisă în norma de
incriminare) împotriva obiectului unei infracțiuni va avea ca și consecință vă tă marea
sau punerea în pericol a acestuia (urmarea imediată ).
Urmarea produsă prin comiterea faptei poate consta fie într-o schimbare a unui
obiectul sau poziției acesteia (câ nd obiectul are un aspect material-moartea unui om,
diminuarea patrimoniului), ori constă într-o stâ njenire a normalei desfă șură ri a
relațiilor sociale nă scute în legă tură și datorită valorii sociale ocrotite. Infracțiunile ce au
în conținut referiri la rezultatul efectuat vor fi infracțiuni de rezultat.
Rezultatul luă rii de mită va fi perceptibil și va fi constatat pentru calificarea
faptei ca infracțiune. Câ nd în conținutul infracțiunii nu sunt referiri cu privire la rezultat,
astfel de infracțiuni se numesc infracțiuni de pericol sau de atitudine105.
Infracțiunea de luare de mită este o infracțiune formală întrucâ t în cazul ei
urmarea imediată reprezintă starea de pericol creată pentru normala desfă șurare a
activită ții autorită ților, instituțiilor de ordin public, a operatorilor economici sau
persoanelor juridice care au capitalul majoritar sau integral de stat, a persoanelor care
exercită un serviciu de interes public sau a orică rei persoane juridice.
În literatura juridică , s-a relevat, pe drept cuvâ nt, că atunci câ nd elementul
material constă în primirea de mită care a fost pretinsă în scopul îndeplinirii unui act
licit privitor la sarcinile de serviciu, urmarea imediată constă și în vă tă marea
patrimoniului adusă persoanei constrâ nse la mită .
Câ nd mituitorul dă mită din proprie inițiativă , nu se poate vorbi de un
prejudiciu în patrimoniu acestuia, fapta sa constituind infracțiune, iar diminuarea
patrimoniului suferită nu se va afla în raport cauzal cu acțiunea celui mituit. Acest
rezultat, adiacent și eventual, va fi nerelevant sub aspectul existenței infracțiunii de
luare de mită , însă survenirea sa va face inaplicabile dispozițiile legale privitoare la
mă sura de siguranță a confiscă rii speciale106.
Existența unei infracțiuni este condiționată de legă tura de cauzalitate dintre
elementul material și urmare imediată .
Legă tura de cauzalitate între elementul material și urmarea imediată , deși nu
este prevă zută în conținutul juridic al infracțiunii, caracterizează orice infracțiune.
Cercetarea legă turii de cauzalitate este necesară în cazul infracțiunilor la care
urmarea imediată se materializează printr-un rezultat, printr-o schimbare în realitatea

103
I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 3113/2014, www.scj.ro apud Mihail Udroiu, Drept
penal. Partea specială, Editura C. H. Beck p.420.
104
Legea nr.286/2009 privind Codul penal (publicat în M. Of. nr.510 din 24.07.2009).
105
Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, Drept penal român. Partea generală, Editura
Universul juridic, București , 2014 p.161.
106
Alexandru Boroi, Drept penal. Partea specială, Editura C. H. Beck, București, 2014
p.436.

64
obiectivă . În cazul infracțiunilor de pericol, stabilirea legă turii de cauzalitate nu este
necesară , ea rezultâ nd din să vâ rșirea faptei107.
În cazul infracțiunii de luare de mită legă tura de cauzalitate rezultă din
materialitatea faptei, astfel încâ t nu se cere a fi dovedită .

Latura subiectivă
Latura subiectivă ca element al conținutului constitutiv al infracțiunii cuprinde
totalitatea cerințelor solicitate de lege cu privire la atitudinea conștiinței și voinței
autorului față de faptă și urmă rile acesteia, pentru caracterizarea faptei ca infracțiune.
Vinovă ția ca element al conținutului infracțiunii se poate prezenta sub una
dintre formele prevă zute de art.16 C. pen. (intenție, culpă intenție depă șită )108.
Elementul subiectiv al infracțiunii de luare de mită , în toate variantele sale de
incriminare, este intenția directă . În cazul în care fapta nu este să vâ rșită sub aspect
subiectiv sub forma intenției, fapta nu va fi încadrată ca și infracțiune de luare de mită
ci eventual va fi altă infracțiune daca îndeplinește condițiile legale.
Printr-o sentința penală nr. 401 din 20 decembrie 2010 a Tribunalului Arad,
menținută prin decizia penală nr. 81/A/25 aprilie 2012 a Curții de Apel Timișoara și
decizia nr. 4111/12.12.2012 a ICCJ, nepublicate instanța a constatat a că din
coroborarea probelor administrate în cauză rezultă că valoarea de 100.000 euro a fost
oferită inculpaților M .I și A.G. cu titlu de diferență față de prețul total ce a fost înscris în
factură , prețul adevă rat al tranzacției fiind de 235.000 euro, și nu pentru ca inculpații
M .I și A.G. să fie de acord cu perfectarea tranzacției cum s-a reținut prin rechizitoriu. De
asemenea, prin chiar actul de sesizare a instanței s-a reținut că inculpații M .I și A.G. au
condiționat vâ nzarea de primirea unei sume de 100.000 euro, bani care să nu fie
evidențiați în nici un document. Este categoric că inculpații M .I și A.G. au condiționat
încheierea contractului de plata sumei de 100.000 euro, bani care să nu fie semnalați în
nici un document, deziderat de ordin material acceptat de coinculpații B.M, P.F.M, E.J.A și
S.C.D., în sensul că aceștia au acceptat sa facă plata prețului total în termenii în care le-
au fost impuși .În privința inculpaților M .I și A.G s-ar putea discuta despre să vâ rșirea de
că tre aceștia a unei infracțiuni de înșelă ciune în detrimentul celorlalți acționari ai SC C.
SA Oradea, dacă acești acționari nu li s-a dat partea cuvenită din suma de 100.000 euro
încasată de inculpați, și a unei infracțiuni de evaziune fiscală , dacă pentru suma ce au
încasat-o nu au fost plă tite taxe și impozitele datorate statului, dar astfel de infracțiuni
nu au fă cut obiectul judecă ții, instanța nefiind sesizată cu comiterea unor astfel de
infracțiuni care ar fi presupus administrarea altor probe, încă din faza de urmă rire
penală . Așa fiind instanța a constatat că fapta inculpaților B. M, P.F.M, E.J.A și S.C.D., nu
întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită , suma de 100.000
euro fiind achitată cu titlu de preț și nu cu scopul de a determina pe inculpații M .I și A.G
la îndeplinirea unui act în exercitarea îndatoririlor de serviciu, lipsind astfel latura
subiectivă a infracțiunii sub forma intenției directe”. În consecință instanța a
concluzionat că nici fapta inculpaților M .I și A.G nu întrunește elementele constitutive
ale infracțiunii de luare de mită , prevă zută de art. de 254 alin. (1) Cod penal raportat la
art. 1 lit. g) și art. 6 din Legea nr.78/2000, de asemenea nici fapta inculpaților B.M, P.F.M,
E.J.A și S.C.D nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită ,
prevă zută de art. de 255 alin. (1) Cod penal raportat la art. 1 lit. g) și art. 6 din Legea nr.

107
Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, Drept penal român. Partea generală, Editura
Universul juridic, București , 2014 p.166.
108
Ibidem.

65
78/2000, întrucâ t lipsește latura subiectivă a acestor infracțiuni, și drept urmare, în
baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) Cod procedură penală s-a dispus
achitarea acestora pentru infracțiunile ară tate. În ceea ce privește infracțiunea de
spă lare de bani prevă zută de art. 23 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 656/2002 raportat la
art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 reținută în persoana inculpatului M.I. în baza art. 11
pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) Cod procedură penală s-a dispus de că tre instanța
de judecată achitarea, întrucâ t inculpatul a fost achitat pentru comiterea infracțiunii de
luare de mită , suma de 50.000 euro folosită de fă ptuitor pentru achiziționarea unui
imobil în municipiul Oradea nefiind dobâ ndită prin să vâ rșirea unei infracțiuni109.
În cazul infracțiunii de luare de mită , subiectul activ își dă seama că banii sau
foloasele pe care le pretinde sau le primește sau care constituie obiectul promisiunii
acceptate sunt necuvenite ,iar el dorește cu toate acestea să le pretindă , sa le primească
sau să accepte promisiunea fă cută de că tre mituitor.
Cerința să vâ rșirii faptei cu intenție directă în toate modalită țile omiterii
infracțiunii rezultă din scopul special pe care îl urmă rește fă ptuitorul, și anume:
îndeplinirea, neîndeplinirea, întâ rzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale
de serviciu sau efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri. Pentru existența acestei
infracțiuni este necesar ca, în momentul să vâ rșirii acțiunii sau inacțiunii incriminate,
fă ptuitorul să fi urmă rit acest scop. Dacă funcționarul pretinde, primește banii sau
foloasele, însă nu în scopul de a îndeplini, de a nu îndeplini un act privitor la îndatoririle
de serviciu, fapta nu constituie infracțiune de luare de mită 110.
Tot infracțiune de luare de mită va fi și în cazul în care scopul urmă rit prin
comiterea faptei nu a fost efectiv realizat, iar ulterior să vâ rșirii acțiunii sau inacțiuni
incriminate subiectul activ nu are conduita la care s- a angajat.
Mobilul faptei analizate este, de regulă , dorința subiectului activ de a obține
câ știguri pe că i ilicite. Pot fi și alte impulsuri secundare, adiacente, care să tindă la
determinarea funcționarului să să vâ rșească luarea de mită , însă aceste elemente
subiective nu condiționează existența vinovă ției.

FORMELE ȘI MODALITĂȚILE INFRACȚIUNII DE LUARE DE MITĂ

Actele preparatorii sau actele de pregă tire constituie prima etapă a activită ții
infracționale ( perioada externă ) și reprezintă acele activită ți de procurare a
informațiilor sau crearea unor condiții optime pentru să vâ rșirea unei infracțiuni.
Potrivit art. 32 C. pen. tentativa ca formă a infracțiunii constă în „punerea în
executare a intenției de a să vâ rși infracțiunea, executare care a fost întreruptă sau nu și
a produs efectul ˮ111.
În cazul infracțiunii de luare de mită actele de pregă tire și tentativa nu sunt
incriminate ca forma infracțională . Tentativa este posibilă în modalitatea întreruptă ,
însă nu este pedepsită .

109
Infracțiunea de luare de mită, în Revista Universul Juridic nr. 9, septembrie 2015, p. 70-
71.
110
Alexandru Boroi, Drept penal. Partea specială, Editura C. H. Beck, București, 2014
p.436.
3
Legea nr.286/2009 privind Codul penal (publicat în Monitorul. Oficial nr.510 din
24.07.2009).
111
Legea nr.286/2009 privind Codul penal (publicat în Monitorul Oficial nr.510 din 24.07.2009).

66
 Infracțiunea de luare de mită este o infracțiune cu consumare anticipată , iar
activită țile care ar putea fi acte preparatorii sau cele care ar putea să intre în conținutul
tentativei sunt acte de executare de sine stă tă toare care intră în conținutul constitutiv al
infracțiunii.
Fiind o infracțiune de pericol, infracțiunea de luare de mită se consumă în
momentul realiză rii elementului material, respectiv în momentul pretinderii sau primirii
banilor sau foloaselor necuvenite ori în momentul în care fă ptuitorul acceptă sau nu
respinge promisiunea unor astfel de foloase.
În literatura juridică se apreciază ca luarea de mită este o infracțiune
instantanee, deoarece simplul act al pretinderii, acceptă rii unei promisiuni consumă
infracțiunea112.
De asemenea, s-a constatat că „în cazul în care acceptarea unei promisiunii de a
primi foloase a fost urmată de primirea acelor foloase, trebuie să se considere că
infracțiunea s-a consumat în momentul înfă ptuirii înțelegerii ilicite dintre mituitor și cel
mituit, fă ră ca primirea ulterioară a foloaselor promise să mai prezinte vreo relevanță în
ceea ce privește consumarea infracțiunii”113.
În cazul în care fă ptuitorul realizează mai multe dintre variantele alternative ale
elementului material, se va reține o unică infracțiune, iar nu concurs de infracțiuni sau
forma continuată .
Se va reține concurs în cazul în care funcționarul public pretinde sau primește
bani sau foloase necuvenite de la mai multe persoane, fă ră a exista vreo legă tură între
acestea, pentru realizarea aceluiași act care intră în sfera de atribuții, iar nu o infracțiune
continuată 114.
Fapta va caracterul de infracțiune continuată în situația în care banii sau alte
foloase sunt remise în rate succesive. De asemenea va fi o infracțiune continuată în
situația în care actele materiale repetate sunt eșalonate în timp pe baza unei decizii
unice care le unește. Va exista o unitate legală de infracțiuni în cazul în care atâ t actul
inițial, de primire de foloase, câ t și actele corelative, subsecvente, de primire în rate a
folosului pretins sunt eșalonate în timp. Este cazul medicului care, pe baza unei rezoluții
unice inițiale, după ce a primit un folos, pretinde majorarea lui115.
Infracțiunea de luare de mită în oricare din variante (tip, agravantă ) are două
modalită ți: pretinderea sau primirea de că tre funcționar de bani sau alte foloase ce nu i
se cuvin sau acceptarea sau nerespingerea de că tre funcționar a promisiunii de foloase
necuvenite.
Infracțiunea de luarea de mită are o variantă agravată prevă zută de art.7 din
Legea 78/2000 și este mai gravă atunci câ nd este comisă „ de o persoană care exercită o
funcție de demnitate publică , magistrat, organ de cercetare penală , sau are atribuții de
constatare sau de sancționare a contravențiilor, sau de persoanele care pe baza unui
acord de arbitraj, sunt chemate să pronunțe o hotă râ re cu privire la un litigiu ce le este

112
S.Kahane, Infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul, în V.Dongorez și colab.,vol
IV,p.154 apud Alexandru Boroi, Drept penal. Partea specială, Editura C. H. Beck, București, 2014
p.437.
113
Alexandru Boroi, Drept penal. Partea specială, Editura C. H. Beck, București, 2014
p.437.
114
Mihail Udroiu, Drept penal. Partea specială, Editura C. H. Beck p.426.
115
Alexandru Boroi, Drept penal. Partea specială, Editura C. H. Beck, București, 2014
p.438.

67
dat spre soluționare de că tre pă rțile la acest acord, indiferent, dacă procedura arbitrală
se desfă șoară în baza legii româ ne ori în baza unei alte legi”116.
Varianta atenuată obținută prin raportare la art.308 C. pen. presupune
să vâ rșirea faptei de că tre persoanele care exercită , permanent sau temporar, cu sau fă ră
remunerație, o însă rcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele
prev. la art. 175 alin2.NCP și anume„ persoana care exercită un serviciu de interes public
pentru care a fost învestită de autorită țile publice sau care este supusă controlului ori
supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public ori în
cadrul orică rei persoane juridice”117.

Darea de mită

Conţinutul legal
Potrivit art. 309 alin. 1 Cod pen. constituie infracţiune de dare de mită promisiunea,
oferirea sau darea, direct ori indirect, de bani sau alte foloase unui funcţionar public sau
unui funcţionar ori unei persoane care exercită un serviciu de interes public, pentru sine sau
pentru altul, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act
privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor
îndatoriri.
De asemenea, potrivit alin. 2, este dare de mită şi promisiune, oferirea sau darea,
direct ori indirect, de bani sau alte foloase unui funcţionar al unui stat străin sau al unei
oroganizaţii publice internaţionale, pentru a îndeplini sau a nu îndeplini un act privitor la
îndatoririle sale de serviciu, în scopul obţinerii unui folos necuvenit în cadrul operaţiunilor
economice internaţionale.
Alin. 3 incriminează ca dare de mită şi promisiunea, oferirea sau darea, direct ori
indirect de bani sau alte foloase uneia dintre persoanele prevăzute în art. 308 alin. 3, pentru
sine sau pentru altul, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui
act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de face un act contrar acestor
îndatoriri.

Condiţii preexistente
Obiectul infracţiunii. Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale referitoare
la activitatea de serviciu a cărei normală desfăşurare este incompatibilă cu săvârşirea actelor
de corupere asupra funcţionarilor publici, funcţionarilor sau altor persoane care exercită un
serviciu de interes public. Obiectul material la această infracţiune nu există. Există însă teorii
care admit existenţa obiectului material, însă numai în situaţia ofertei de mită respinsă de către
funcţionar118. Bunurile oferite devin astfel obiecte materiale ale infracţiunii. Într-o altă opinie
se consideră că, dacă acţiunea făptuitorului se referă la un anumit bun, infracţiunea are şi un
obiect material care constă tocmai în acel bun119.
Subiecţii infracţiunii. Subiectul activ este necircumstanţiat putând fi orice persoană
fizică care îndeplineşte condiţile legale de răspundere penală. Darea de mită poate fi săvârşită
şi de o persoană juridică.

116
Mihail Udroiu, Drept penal. Partea specială, Editura C. H. Beck p.425.
117
Legea nr.286/2009 privind Codul penal (publicat în M. Of. nr.510 din 24.07.2009).
118
V. Dongoroz şi colab., op. cit., pag. 139.
119
O. Loghin şi T. Toader, op. cit. pag. 405.

68
 Având în vedere că luarea şi darea de mită sunt infracţiuni corelative, întotdeauna
mituitorul va fi subiect activ la darea de mită (şi nu instigator sau complice la luarea de mită)
iar cel care a luat mită (adică mituitul) va fi subiect activ la luarea de mită (nu instigator sau
complice la darea de mită)120.
Darea de mită poate fi comisă atât direct de către mituitor, cât şi indirect, prin
intermediar, în acest caz fiind necesar ca promisiunea, oferta sau folosul să ajungă la
funcţionar, să nu rămână la intermediar.
Potrivit art. 313 Cod pen. persoana juridică se sancţionează de asemenea pentru
săvârşirea infracţiunii de dare de mită.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele.
Subiectul pasiv este reprezentat de autoritatea publică, instituţiile publice, instituţiile
sau alte persoane juridice publice ori private din al căror personal face parte funcţionarul
public sau funcţionarul căruia i se dă mită. Statul ca garant şi ocrotitor al intereselor publice
poate fi subiect pasiv în situaţia când se încearcă mituirea unei persoane care exercită un
serviciu de interes public. În cazul alin. 2 şi 3, subiect pasiv va fi autoritatea publică a statului
străin ori organizaţia internaţională din care face parte funcţionarul căruia i se oferă sau dă
mită.

Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă. Elementul material al infracţiunii de dare de mită se realizează prin
promisiune, oferire sau dare de bani ori alte foloase ce nu se cuvin.
“Promisiunea” presupune asumarea unui angajament de către o persoană, de a remite
în viitor bani sau alte foloase unui funcţionar public (sau funcţionar).
Prin “oferire” se înţelege a înfăţişa, a prezenta anumite obiecte, bani, bunuri sau alte
foloase, unui funcţionar public (sau funcţionar) urmând ca acesta să le primească pentru a
îndeplini sau a nu îndeplini un act ce intră în sfera atribuţiilor sale de serviciu. Oferta trebuie
să fie reală şi să pornească la iniţiativa mituitorului.
Prin “dare” se înţelege acţiunea mituitorului de a preda în mâna funcţionarului mituit
banii sau alte foloase care nu i se cuvin acestuia din urmă, ceea ce în mod necesar presupune
şi săvârşirea infracţiunii corelative de luare de mită.
Infracţiunea de dare de mită presupune îndeplinirea următoarelor condiţii esenţiale:
1) Întotdeauna promisiunea, oferirea sau darea să aibă ca obiect bani, bunuri sau alte
foloase.
2) Banii sau foloasele oferite sau date să fie necuvenite, adică să nu fie datorate în mod
legal funcţionarului sau unităţii din care acesta face parte.
3) Dacă infracţiunea s-a realizat în forma promisiunii sau oferirii, remiterea efectivă a
banilor sau altor foloase se poate face şi după ce funcţionarul a îndeplinit sau nu a îndeplinit
atribuţiile de serviciu, a întârziat îndeplinirea acestora sau a făcut un act contrar îndatoririlor
de serviciu.
4) Actul în vederea căruia se dă mită poate fi un act licit sau unul ilicit.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru buna desfăşurare a
activităţii autorităţilor, instituţiilor publice, a altor persoane juridice de drept public sau a
oricărei persoane juridice private.
Legătura de cauzalitate. De regulă, legătura de cauzalitate rezultă din însăşi
materialitatea faptei.
Latura subiectivă. Infracţiunea de dare de mită se săvârşeşte cu intenţie directă
calificată prin scop. Scopul constă în îndeplinirea, neîndeplinirea au întârzierea îndeplinirii
unui act privitor la îndatoririle de serviciu ale celui asupra căruia se comite actul de corupere.
120
Gh. Nistoreanu şi colab. op. cit., pag. 355.

69
 Cauze care exclud existenţa infracţiunii
Potrivit dispoziţiilor art. 309 alin. 4, Cod pen., darea de mită nu constituie infracţiune
atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mită. În
această situaţie, ne aflăm în prezenţa unei cauze speciale de înlăturare a caracterului penal al
faptei, prin lipsa de vinovăţie a făptuitorului.
Constrângerea poate consta chiar şi într-un refuz al funcţionarului de a îndeplini actul
cerut de solicitant fără acordarea de bani sau alte foloase, perspective de natură a crea în
psihicul celui constrâns o presiune puternică, determinându-l să dea banii sau foloasele.
Forme. Modalităţi. Sancţiuni.
Forme. Actele preparatorii şi tentativa nu sunt incriminate. Promisiunea sau oferirea
de bani ori alte foloase reprezintă un început de executare a dării de mită, care însă sunt
incriminate autonom ca infracţiune consumată.
Infracţiunea de dare de mită, fiind o infracţiune instantanee se consumă în momentul
săvârşirii oricăreia dintre acţiunile tipice – de dare, oferire ori promisiune.
Dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 55 alin. 2 Cod pen., infracţiunea poate
subzista şi în formă continuată.
Modalităţi. Art. 309 Cod pen. prevede o variantă tip şi două variante asimilate.
Varianta tip se realizează atunci când acţiunea incriminată se îndreaptă asupra unui
funcţionar public, unui funcţionar sau unei persoane care exercită un serviciu de interes
public.
Prima variantă asimilată constă în promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte
foloase necuvenite unui funcţionar al unui stat străin sau al unei organizaţii publice
internaţionale.
Cea de a doua variantă asimilată constă în promisiunea, oferirea sau darea de bani sau
alte foloase necuvenite uneia dintre persoanele prevăzute în art. 308 alin. 3 Cod pen.
Potrivit art. 309 alin. 6 Cod pen., banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut
obiectul dării de mită se confiscă, iar, dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la
plata echivalentului lor în bani.
Măsura confiscării speciale operează numai atunci când fapta se săvârşeşte prin oferire
şi prin dare de bani şi alte foloase.
În situaţia în care mita a fost promisă, oferită sau dată ca urmare a constrângerii
confiscarea specială nu se aplică, iar banii, valorile sau orice alte bunuri vor fi restituite
persoanei care le-a dat în baza art. 309 alin. 7 Cod pen.

Cauză de nepedepsire. Potrivit dispoziţiilor art. 309, alin. 5 Cod pen., mituitorul nu
se pedepseşte dacă denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost
sesizat pentru acea infracţiune.
Pentru a opera această cauză de nepedepsire trebuie îndeplinite trei condiţii:
1. Mituitorul să denunţe fapta. Fapta se consideră denunţată de exemplu, în cazul în care
mituitorul, fiind urmărit pentru altă infracţiune, face o declaraţie prin care aduce la cunoştinţa
organului de urmărire penală fapta sa de dare de mită, precum şi fapta funcţionarului care a
primit mită.
2. Denunţarea să fie făcută unei autorităţi, indiferent dacă aceasta este sau nu competentă
a efectua urmărirea penală în această materie.
3. Denunţul să fie făcut mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu
privire la fapta de mituire.
Sancţiuni. Pentru varianta tip, sancţiunea este închisoarea strictă de la 1 an la 5 ani.
Pentru prima variantă asimilată (alin. 2) pedeapsa este închisoarea strictă de la 1 an la 7 ani,

70
iar pentru cea de a doua variantă asimilată (alin. 3) pedeapsa este închisoarea strictă de la 1 an
la 5 ani.

Infractiunea de cumparare de influenta

Definiţia infracţiunii "cumpărare de influenţă "

Alin. 1 al art. 292 defineşte cumpă rarea de influenţă ca fiind: "Promisiunea,

oferirea sau darea de bani ori alte foloase, pentru sine sau pentru altul, direct ori
indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra
unui funcţionar public, pentru a-l determina pe acesta să îndeplinească , să nu
îndeplinească , să urgenteze ori să întâ rzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle
sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu
închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercită rii unor drepturi".

Alin. 2: "Fă ptuitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul
de urmă rire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta".

Alin. 3: "Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat,
dacă au fost date după denunţul prevă zut in alineatul precedent".

Alin. 4: "Banii, valorile sau orice alte bunuri date sau oferite sunt supuse
confiscă rii, iar dacă acestea nu se mai gă sesc, se dispune confiscarea prin echivalent".

Această infracţiune este incriminată distinct prin art. 6¹ din Legea nr. 78/2000
însă nu poate fi tratată separat de infracţiunea de trafic de influenţă deoarece reprezintă
cea de-a doua componentă a infracţiunii bilaterale.

Incriminarea distinctă a acestei fapte a reprezentat o cerinţă impusă atâ t de

Convenţia penală privind corupţia adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1992, câ t şi de
Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei adoptată la New York la 31 octombrie
2003. În acest sens, prin art.18 lit. a) din Convenţia Naţiunilor Unite se prevede
obligativitatea statelor semnatare de a adopta mă surile legislative necesare pentru
atribuirea caracterului de infracţiune, în cazul în care actele au fost să vâ rşite cu intenţie,
faptei de a promite, de a oferi ori de a da unui agent public sau orică rei alte persoane,
direct ori indirect, un folos necuvenit, cu scopul de a abuza de influenţa sa reală , ori
presupusă , în vederea obţinerii de la o autoritate publică a statului parte a unui folos
necuvenit pentru instigatorul iniţial al actului sau pentru oricare altă persoană .

Condiţiile preexistente ale infracţiunii

71
Obiectul infracţiunii

Obiectul juridic special cuprinde acele relaţii din cadrul societă ţii ce se referă la
activitatea desfă şurată în cadrul unită ţilor publice sau private şi care exclude orice
posibilitate de a crea suspiciune în legă tura cu corectitudinea funcţionarului public sau
persoanei care exercită permanent sau temporar, cu sau fă ră remuneraţie o însă rcinare
de orice natură sau serviciu unei persoane fizice dintre cele prevă zute la art. 175 alin
(2) sau în cadrul orică rei persoane juridice. Potrivit acestui articol, în legea penală , prin
funcţionar se înţelege acel individ care desfă şoară un serviciu public pe care trebuie să -l
respecte în totalitate, fiind supus controlului şi supravegherii, iar în caz de nerespectare
fiind tras la ră spundere.

Obiectul material- lipseşte, banii sau foloasele pretinse sau primite de subiectul
activ, nu sunt obiecte materiale ale infracţiunii, constituind simple lucruri prin
intermediul că rora se să vă rşeşte infracţiunea.

Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ al infracţiunii de cumpă rare de influenţă poate fi orice persoană

care beneficiază de toate atuurile pentru a influenţa sau a lă sa să creadă că poate face
lucrul acesta asupra unei persoane, în scopul să vâ rşirii, neîndeplinirii, urgentă rii ori
întâ rzierii execută rii şi realiză rii unui act din îndatoririle sale sau unui act contrar
acestor îndatoriri.

În cazul acestei infracţiuni participaţia penală este posibilă sub toate formele,
coautorat, instigare, complicitate, cu precizarea că , în cazul coautoratului, toţi
participanţii trebuie să aibă calitatea cerută de lege.

Există şi poibilitatea să vâ rşirii prin intermediar a infracţiunii de cumpă rare de

influenţă , în acest caz, cumpă ră torul fiind autor al infracţiunii şi nu instigator; drept
urmare, nu se poate afirma faptul că intermediarul ar fi fost instigat de că tre
cumpă rator. În realitate, deşi intermediarul să vâ rşeşte acţiunea prevă zută în textul de
incriminare, de exemplu darea de bani sau de alte foloase, efectuâ nd această activitate ca
un act de înlesnire a activită ţii cumpă ră torului de influenţă , poate fi considerat doar
complice la această infracţiune.

Cumpă rarea de influenţă prin intermediar nu poate fi considerată infracţiune

dacă acţiunea se opreşte la intermediar, ci doar dacă promisiunea, oferta şi foloasele
ajung la traficant.

Acţiunea de mijlocire între cumpă ră torul şi vâ nză torul de influenţă pe care o

desfă şoară intermediarul va constitui, după caz, complicitate la cumpă rarea de influenţă
sau la vâ nzarea de influenţă , după cum a înţeles să ajute prin acţiunile sale pe
cumpă ră torul sau vâ nză torul de influenţă .

Subiectul pasiv

Cumpă rarea de influenţă este considerată atâ t o infracţiune în legă tură cu

serviciul dar şi o infracţiune de corupţie. Aşadar, subiectul pasiv principal este
reprezentat de organul de stat, instituţia publică sau orice altă persoană juridică în al

72
că rei serviciu se gă seşte funcţionarul public ori persoana prevă zută în art. 308 C.pen.,
pentru a că rui influenţare, fă ptuitorul promite, oferă sau dă bani ori alte foloase.

Subiectul pasiv secundar este reprezentat de persoanele menţionate anterior în

ale că ror atribuţii de serviciu intră efectuarea unui act pentru care este real interesată
persoana că reia i se permite intervenţia şi asupra că reia fapta prezintă suspiciune.

În varianta tip a acestei infracţiuni, subiectul pasiv secundar este reprezentat de

funcţionarul public a că rui influenţă este traficată . În varianta atenuată , subiectul pasiv
secundar este persoana care exercită , permanent sau temporar, cu sau fă ră o
remuneraţie, o însă rcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele
prevă zute în art. 175, alin. (2) C.pen. sau în cadrul orică rei persoane juridice şi asupra
că reia subiectul activ pretinde că are influenţă . Sfera subiecţilor pasivi secundari se
extinde şi în cazul infracţiunii de cumpă rare de influenţă asupra persoanelor prevă zute
în art.1 din Legea nr. 78/2000 şi art. 294 C.pen.121.

Participaţia penală esteîntâ lnită în toate modalită ţile.

Coautoratul este posibil, însă , pentru a exista acestuia este necesar ca subiectul
activ să îndeplinească calitatea de funţionar sau funcţionar public, aşa cum îi este
solicitată şi autorului. Instigator şi complice pot fi orice persoană .

Coautoratul este considerat acea situaţie în care două sau mai multe persoane
contribuie nemijlocit la să vâ rşirea unei fapte prevă zute de legea penală , în baza unei
voinţe commune, a unei legaturi subiective.

Instigator este considerat persoana care, cu intenţie, determină o altă persoană

să să vâ rşească o faptă prevă zută de legea penală , iar, potrivit art. 48 din N.C.P,
complicele este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la să vâ rşirea
unei fapte prevă zute de legea penală .

În cazul acestei infracţiuni, relaţia infracţională nu presupune existenţa

cunoştinţei şi acceptul funcţionarului cu privire la acţiunea cumpă ră torului de influenţă .
În situaţia în care funcţionarul, anterior efectuă rii sarcinii de serviciu a acceptat
promisiunea de a primi o sumă de bani, persoana care transmite suma de bani prin
intermediul celui care pretinde că are influenţă asupra funcţionarului, nu este autor al
infracţiunii de cumpă rare de influenţă , ci este autor al infracţiunii de dare de mită , iar
intermediarul este complice la infracţiunea de luare si dare de mită , în condiţiile în care
funcţionarul se face vinovat de infracţiunea de luare de mită . Dacă o persoană oferă unui
funcţionar o sumă de bani în vederea îndeplinirii de că tre aceasta a unui act ce intră în
atribuţiile sale de serviciu si totodata pentru a interveni pe lâ ngă un coleg de serviciu
pentru ca acesta să realizeze un act contrar atribuţiilor sale de serviciu, respectiva
persoană comite două infracţiuni de dare de mită şi de cumpă rare de influenţă aflate în
concurs.

Latura obiectivă

Alexandru Boroi, Drept penal. Parte specială conform Noului Cod Penal, Ediţia 2, Ed. C.H.
121

Beck, Bucureşti, 2014, pag. 456.

73
Elementul material

Elementul material al infracţiunii de cumpă rare de influenţă este reprezentat de

promisiunea unei sume de bani sau a unui alt folos unei persoane care are influenţă
asupra cuiva sau doar lasă această impresie, pentru a interveni pe lâ ngă un funcţionar
public sau pe langă o persoană prevă zută în art. 308 C.pen, dar şi în darea sau oferirea
de bani sau de alte foloase în scopul menţionat mai sus.

Elementul material poate fi să vâ rşit alternativ prin cele trei modalită ţi, toate fiind
efectuate printr-o acţiune, ce constă în promisiunea, oferirea sau darea de bani ori de
alte foloase unui funcţionar public. Se poate observa că elementul material al acestei
infracţiuni poate fi să vâ rşit doar prin acţiune, spre deosebire de infracţiunea de luare de
mita al că rei element material se să vâ rşeşte şi prin inacţiune sau omisiune.

În ceea ce priveşte infracţiunile de dare de mită şi cea de cumpă rare de influenţă ,

analizâ nd elementul material se observă că în cazul ambelor infracţiuni acesta se
să vâ rşeşte la momentul promisiunii, oferirii sau dă rii de bani ori alte foloase
funcţionarului, respectiv persoanei care are sau pretinde că are influenţă asupra unui
funcţionar.

Prin promisiune se înţelege aranjamentul, fă gă duiala, obligaţia pe care şi-o asumă

o persoană faţă de un funcţionar, de a-i remite în viitor, într-o perioadă determinată sau
nedeterminată , o sumă de bani sau de alte foloase. Promisiunea poate îmbră ca mai
multe forme: poate fi fă cută verbal sau în scris, expresă , implicită ori abuzivă . Există
ipoteza câ nd foloasele care sunt promise funcţionarului nu sunt determinate însă , şi în
această situaţie, promisiunea trebuie să fie serioasă şi nu vaga sau imposibil de realizat.

Petru ca elementul material să poată fi realizat, promisiunea, indiferent de modul

în care s-a realizat, trebuie să ajungă la cunoştinţa destinatarului însă , nu este necesar ca
acesta să şi înteleagă despre ce este vorba.

Un alt mod prin care poate fi realizat elementul material al cumpă ră rii de
influenţă este oferirea. Prin aceasta se înţelege propunerea fă cută funcţionarului de a-i
da bani sau alte foloase, însoţită de prezentarea acestora sau de punerea lor efectivă la
dispoziţia persoanei.

Oferta trebuie să îndeplinească urmă toarele condiţii:

- să fie precisă ;

- să fie neechivocă ;

- să se realizeze printr-o acţiune efectivă , reală ;

- oferta să nu se limiteze la a fi o simplă intenţie;

În cazul oferirii, nu trebuie îndeplinită vreo condiţie suplimentară , este suficientă

efectuarea ei de că tre persoana care să vâ rşeşte infracţiunea, nefiind necesar ca oferta să
fie şi primită .

Darea de bani sau de alte foloase constă în acţiunea de a înmâ na şi a preda celui
de la care se cumpă ră influenţă aceste valori. Ea implică si acţiunea corelativă de a le

74
primi. Nu are importanţă dacă banii sau foloasele au fost date la insistenţa
funcţionarului sau din proprie iniţiativă .

Diferenţa dintre cumpă rarea de influenţă şi infracţiunea de dare de mită este

aceea că dacă la darea de mită promisiunea, oferirea sau darea se fac pentru a cumpă ra
îndeplinirea sau neîndeplinirea activită ţii funcţionarului public sau persoanei prevă zute
în art. 308 C.pen, la cumpă rarea de influenţă , aceste activită ţi sunt desfă şurate pentru a
cumpă ra influenţa unui terţ asupra activită ţii funcţionarului public sau persoanei
prevă zute în art. 308 C.pen.

Pentru întregirea laturii obiective a infracţiunii de cumpă rare de influenţă

trebuie îndeplinite şi respectate anumite condiţii esenţiale, şi anume:

a) oricare dintre modalită ţile de realizare a elementului material şi anume

promisiune, oferire sau dare să fie să vâ rşite ca urmare a influenţei pe
care vâ nză torul de influenţă pretinde că o are asupra unui funcţionar
public sau persoană prevă zută în art. 308 C.pen;

b) acţiunea prin care se realizează elementul material trebuie să fie

efectuată de că tre autor pentru intervenţia traficantului pe lâ ngă un
funcţionar public sau persoana prevă zută în art. 308 C.pen, pentru a-l
determina să îndeplinească , să nu îndeplinească , să urgenteze ori să
întâ rzie un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, ori să facă un act
contrar îndatoririlor sale;

c) acţiunea ce constituie elementul material trebuie efectuată înainte ca

funcţionarul public sau persoana prevă zută în art. 308 C.pen pe lâ ngă
care s-a promis că se va interveni să fi îndeplinit actul ce intra în
atribuţiunile sale de serviciu, sau cel mai tâ rziu în timpul îndeplinirii
acestor atribuţii;

d) promisiunea, oferirea sau darea este necear să aibă ca obiect bani sau
alte foloase;

e) banii sau foloasele nu trebuie să fie datorate în mod legal

funcţionarului, adică să aibă caracter de retribuţie, ci este necesar ca ele
să fie necuvenite;

Urmarea socialmente periculoasă

Aceasta se concretizează prin naşterea unui pericol pentru îndeplinirea

îndatoririlor de serviciu de că tre funcţionarii publici şi implicit pentru autorită ţile şi
instituţiile unde aceştia sunt angajaţi122.

Prin încercarea de cumpă rare de influenţă sau prin coruperea efectivă a

funcţionarului, se împietează asupra probită ţii acestuia.

122
D.Dolling, Rapport General, Revue international de droit penal, nr. 1-2/2003, pag. 23.

75
 Prin să vâ rşirea acţiunii ce caracterizează şi defineşte materialitatea cumpă ră rii
de influenţă nu se produce un rezultat material, nu are loc o vă tă mare materială sau o
modificare a existenţei materiale ci, rezultatul faptei care constituie elementul material
al laturii obiective al acestei infracţiuni, constă întotdeauna în starea de pericol creată
pentru relaţiile sociale care formează obiectul juridic special al acesteia şi de protecţie a
legii penale.

În situaţia în care elementul material al laturii obiective se realizează prin

oferirea sau darea de bani sau de alte foloase materiale, există o urmare socialmente
periculoasă subsecventă ce constă in prejudiciul patrimonial pentru cel care oferă banii
sau foloasele materiale.

Legătura de cauzalitate

Legă tura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată rezulta din
materialitatea faptei. Aceasta întregeşte latura obiectivă a infracţiunii, fiind puntea de
legă tură dintre cauză şi efect.

Latura subiectivă a infracţiunii

Infracţiunea de cumpă rare de influenţă , sub aspectul laturii subiective, se

să vâ rşeşte cu intenţie directă , calificată prin scop. De aici rezultă că , să vâ rşind cu
intenţie una dintre acţiunile specifice cumpă ră rii de influenţă , fă ptuitorul ştie că banii
sau foloasele pe care le promite, oferă sau le dă unui funcţionar nu se cuvin de drept
acestuia, ci este o retribuţie pentru a-l convinge pe acesta să îndeplinească , să nu
îndeplinească , să urgenteze ori să întâ rzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle
sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

Acţionâ nd în acest mod, fă ptuitorul este conştient de reprezentarea pericolului

creat pentru desfă şurarea activită ţii organizaţiilor de stat sau publice, precum şi de
inevitabilitatea producerii acestui rezultat.

Modalităţi şi sanctiuni

Forme- în cazul cumpă ră rii de influenţă sunt ptezente acte pregă titoare dar şi
tentativa, acestea nefiind incriminate de lege. Actele pregă titoare şi tentativa sunt
asimilate faptei consumate. Asemă nă tor dă rii de mită , tentativa nu este pedepsită de
lege.

Dintre acţiunile ce constituie elementul material al infracţiunii de cumpă rare de

influenţă , promisiunea de bani sau de alte foloase reprezintă o modalitate de pregă tire a
să vâ rşirii infracţiunii şi a cumpă ră rii în mod concret şi efectiv de influenţă , incrimat
autonom ca infracţiune consumată .

Modalităţi- cumpă rarea de influenţă poate fi să vâ rşită prin urmă toarele trei
modalită ţi: promisiunea, oferirea sau darea de bani ori de alte foloase, modalită ţi
analizate anterior la elementul material.

76
 Infracţiunea consumată- consumarea infracţiunii cumpă rarea de influenţă are loc
instantaneu, în momentul să vâ rşirii orică reia dintre acţiunile tipice şi anume
promisiune, oferire sau dare de bani ori de alte foloase. Bunurile patrimoniale sau
nepatrimoniale primite de la cel condamnat trebuie să se confişte, iar dacă acestea
numai există , el va fi sancţionat prin echivalentul în bani al acestora.

Sancţiuni- conform alin. (1) al art. 292, cumpă rarea de influenţă se pedepseşte cu
închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercită rii unor drepturi.

Cauza de nepedepsire

Alin. (2) al art. 292 C.pen prevede faptul că fă ptuitorul nu se pedepseşte dacă
anunţă organele competente ( cele de urmă rire penală )mai înainte ca acestea să fi fost
sesizate cu privire lacomiterea acelei fapte interzise de lege. Din acest text nu se întelege
clar că rui organ trebuie să fie adresat denunţul aşa cum o face art. 6¹, alin. (2) din Legea
nr. 78/2000, considerâ nd că acesta trebuie adresat organului de urmă rire penală . Dacă ,
dintr-o eroare, denunţul este înaintat greşit, se va trimite, pe cale administrativă ,
organului judiciar competent cu soluţionarea acestuia.

În situaţia în care cauza de nepedepsire este luată în considerare, soluţia care se

impune a fi luată este clasarea cauzei.

Restituirea banilor, valorilor sau a bunurilor

Conform alin. (3) al art. 292 C.pen, tot ceea ce s-a primit fă ră a se datora în mod
legal se restituie persoanei care le-a dat, doar dacă acestea au fost acordate după
denunţul prevă zut în alin. (2). De aici rezultă că , dacă banii, valorile sau orice alte bunuri
au fost date înaintea denunţerii, acestea nu se vor mai restitui, ci se vor confisca.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că dispoziţiile art. 6¹, alin. (2) şi alin.
(4) din Legea nr. 78/2000 pivind nepedepsirea fă ptuitorului şi restituirea banilor,
valorilor sau orică ror altor bunuri care au fă cut obiectul infracţiunii sunt aplicabile doar
infracţiunilor prevă zute de legea specială , însă cum acest text a fost abrogat la intrarea
în vigoare a noului Cod Penal, soluţia aceasta a ră mas fă ră suport legal123.

Confiscarea specială

Potrivit art. 292, alin (4) C. pen. Toate bunurile sau sumele de bani oferite sunt
supuse confiscă rii, iar dacă acestea numai pot fi restituite în starea iniţială , se trece la
confiscarea lor prin echivalent. Dacă infracţiunea s-a comis prin promisiunea de a da
bani, valori sau alte bunuri, nu se poate dispune confiscarea sau obligarea la plata
echivalentului, întrucâ t legea se referă numai la situaţia în care aceste valori au fost date
sau oferite124.

Aspecte generale asupra infracţiunilor de fals

Infracțiuni de fals. Aspecte generale

123
Vasile Păvăleanu, Drept penal special, Curs Universitar, Ed. Universul Juridic, pag. 358.
124
Ibidem, pag. 358.

77
 Să vâ rșirea unor fapte de fals presupune aducerea unei grave atingeri asupra
încrederii și adevă rului, determinâ nd desfă şurarea relaţiilor dintre indivizi.
De regulă , oamenii apreciază că relaţiile dintre ei se fundamentează pe încredere
și adevă r, context care nu implică sau nu-i obligă la verificarea acestuia. În momentul în
care nu ar exista un minimum de încredere reciprocă , realizarea relaţiilor sociale ar fi o
reală si stâ njenitoare situaţie, ce ar duce la întreprinderea de mă suri de siguranţă şi de
verificare a adevă rului.
Din această cauză , legiuitorul a considerat că este necesar ca pentru ocrotirea
relaţiilor sociale, pentru asigurarea normalei formă ri şi desfă şură ri a acestor relaţii să
fie incriminate faptele prin să vâ rşirea că rora alterâ ndu-se adevă rul se creează un grav
pericol sau se aduce o vă tă mare anumitor relaţii sociale.
Infracţiunile de fals sunt acele fapte prevă zute de Codul penal, să vâ rşite cu
vinovă ţie şi care sunt de natură să aducă atingere încrederii publice acordată anumitor
lucruri, semne sau înscrisuri că rora li se atribuie din punct de vedere juridic însuşirea de
a exprima adevă rul.
Au fost incriminate acele fapte de alterare a adevă rului care, aducâ nd atingere
unor valori sociale ocrotite de lege prezintă gradul de pericol social al unor infracţiuni.
Infraсţiunilе dе falѕ au fоѕt ѕanсţiоnatе înсă din antiсhitatе, рrеzеntâ nd о ѕеriе dе
nuanţă ri dеtеrminatе dе еvоluţia ѕосială şi есоnоmiсă , avâ nd mоdalită ţi dе ѕanсţiоnarе
difеritе în funсţiе dе роlitiсa реnală a fiесă rui ѕtat.
Lеgiuitоrul a dоrit ѕă rеalizеzе о ѕiѕtеmatizarеa infraсţiunilоr dе falѕ şi lе-a
îmрă rţit duрă natura еntită ţii aѕuрra сă rеia ѕеaсţiоnеază , сrеâ ndu-ѕе aѕtfеl trеi
ѕubgruре: falѕifiсarеa dе mоnеdă , timbrе ѕau altе valоri – сaрitоlul I, falѕifiсarеa
inѕtrumеntеlоr dе autеntifiсarе ѕau dе marсarе – сaрitоlul II şi falѕul în înѕсriѕuri -
сaрitоlul III.
Fiесarе din aсеѕtе gruре dе infraсţiuni arе, în fеlul ѕă u, о anumită оmоgеnitatе,
dеtеrminată dе сaraсtеrul оmоgеn al еntită ţilоr сu рrivirе laсarе ѕе altеrеază adеvă rul.
Dеѕigur, aсеaѕtă оmоgеnitatе nu еѕtе dерlină , dеоarесе din fiесarе ѕubgruрă faс рartе nu
faрtе dе falѕ рrорriu-ziѕ, сi altе faрtе lеgatе dе aсеѕtеa, сееa се еxрliсă еxiѕtеnţa сһiar şi
în сadrul ѕubgruреlоr a unоr difеrеnţiеri рrivind atâ t соnţinutul infraсţiunilоr, сâ t şi
mоdul lоr dе ѕanсţiоnarе.
Infraсţiunilе dе falѕ ѕunt aсеlе faрtе рrеvă zutе dе Cоdul реnal, ѕă vâ rşitе сu
vinоvă ţiе şi сarе ѕunt dе natură ѕă aduсă atingеrе înсrеdеrii рubliсе aсоrdată anumitоr
luсruri, ѕеmnе ѕau înѕсriѕuri сă rоra li ѕе atribuiе din рunсt dе vеdеrе јuridiс înѕuşirеa dе
a еxрrima adеvă rul.
Тоatе aсеѕtе infraсţiuni ѕunt сuрrinѕе în Тitlul VI al Рă rţii ѕресialе a Cоdului
реnal, ѕub dеnumirеa infraсţiuni dе falѕ.
Рrin falѕ în ѕеnѕul сеl mai larg al aсеѕtеi nоţiuni ѕе înţеlеgе оriсе altеrarе a
adеvă rului.
Αu fоѕt inсriminatе aсеlе faрtе dе altеrarе a adеvă rului сarе, aduсâ nd atingеrе
unоr valоri ѕосialе осrоtitе dе lеgе рrеzintă gradul dе реriсоl ѕосial al unоr infraсţiuni.
125

Faрtеlе inсriminatе ѕub dеnumirеa dе infraсţiuni dе falѕ соnѕtituiе о сatеgоriе

binе рartiсularizată şi еxtrеm dе variată în ѕfеra vaѕtă a faрtеlоr ѕосоtitе сa fiind ѕосial
реriсulоaѕе.

L. Ionescu, Expertiza criminalistică a scrisului, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2010., p. 25

125

78
 Faрtеlе dе falѕ aduс о gravă atingеrе a dеvă rului şi înсrеdеrii сarе trеbuiе ѕă
dеtеrminе fоrmarеa şi dеѕfă şurarеa rеlaţiilоr dintrе оamеni. 126
Οriсе rеlaţiе ѕосială рrivеştе şi ѕе grеfеază ре о anumită rеalitatе ре сarе ѕubiесţii
rеlaţiеi о au în vеdеrе şi aсă rеi еxiѕtеnţă imрliсă о rесiрrосă bună сrеdinţă şi înсrеdеrе
din рartеaaсеѕtоr ѕubiесţi; fă ră îndatоrirеa dе rеѕресt faţă dе adеvă r şi fă ră ѕеntimеntul
dе înсrеdеrе сă adеvă rul еѕtе еfесtiv rеѕресtat, rеlaţiilе ѕосialе nu ar fi роѕibilе dесâ t сu
anеvоiоaѕе рrесauţiuni şi сu inеvitabilе riѕсuri.127
Dе aсееa, lеgеa реnală a ѕосоtit сă еѕtе nесеѕar сa, реntru осrоtirеa rеlaţiilоr
ѕосialе, реntru aѕigurarеa nоrmalеi fоrmă ri şi dеѕfă şură ri aaсеѕtоr rеlaţii, ѕă fiе
înсriminatе faрtеlе рrin ѕă vâ rşirеa сă rоra, altеrâ ndu-ѕе adеvă rul ѕе сrееază un grav
реriсоl ѕau ѕе aduсе о vă tă marе anumitоr rеlaţii ѕосialе.
Cееa се еѕtе ѕресifiс реntru infraсţiunilе dе falѕ şi lе difеrеnţiază dе altе faрtе dе
dеnaturarе a adеvă rului, еѕtе îmрrејurarеa сă înşеlarеa înсrеdеrii рubliсе ѕе rеalizеază
рrin рrоduѕul aсtivită ţii infraсţiоnalе (înѕсriѕuri, mоnеdе, ѕigilii, inѕtrumеntе dе
autеntifiсarе ѕau marсat, timbrе еtс.).
Αсеѕtе luсruri сarе соnѕtituiе рrin еlе înѕеle рrоba adеvă rului ѕе buсură оbiесtiv
dе înсrеdеrеa gеnеrală , indереndеnt dе реrѕоana сarе a еfесtuat aсеa aсtivitatе. 128
Αltfеl ѕрuѕ, în сazul infraсţiunilоr dе falѕ, altеrarеa adеvă rului, dеşi ѕе rеalizеază
рrintr-о aсtivitatе iliсită a реrѕоanеi, rеzultatul aсеѕtеi aсtivită ţi şi anumе înşеlarеa
înсrеdеrii рubliсе, ѕе оbţinе рrin рrоduѕul aсtivită ţii fă рtuitоrului şi nu рrin aсtivitatеa
рrорriu-ziѕă a реrѕоanеi сarеa rеalizat рrоduѕul mеnţiоnat.129
Ѕрrе еxеmрlu, falѕifiсarеa dе mоnеdе ѕau altе valоri dеşi еѕtе соnѕесinţa unеi
ореraţiuni dе соntrafaсеrе ѕau altеrarе dесă trе fă рtuitоr, înşеlarеa înсrеdеrii рubliсе ѕе
рrоduсе рrin рă trundеrеa în сirсulaţiе a unоr mоnеdе ѕau valоri falѕе, fă ră рutеrе
сirсulatоriе, iar nu еfоrtul fă сut соnсоmitеnt сu оbţinеrеa mоnеdеi ѕau valоrii rеѕресtivе
dе сă trе fă рtuitоr.
Ре dе altă рartе, în сadrul infraсţiunilоr dе falѕ, сееa се ѕе inсriminеază еѕtе
altеrarеa adеvă rului în сuрrinѕul unоr еntită ţi сarе au mеnirеa роtrivit lеgii ѕă faсă
dоvada adеvă rului ре сarе îl еxрrimă ѕau îl atеѕtă .130
Οbiесtul јuridiс gеnеriс al infraсţiunilоr dе falѕ îl соnѕtituiе rеlaţiilе ѕосialе
rеfеritоarе la înсrеdеrеa рubliсă în autеntiсitatеa еntită ţilоr сu înѕuşirе рrоbatоriе,
adiсă adеvă rul ре сarе aсеѕtеa au dеѕtinaţia lеgală dе a-l еxрrima ѕau atеѕta, lеgiuitоrul
urmă rind aѕtfеl ѕă осrоtеaѕсă , рrin miјlоaсе ѕресifiсе drерtului реnal, înсrеdеrеa рubliсă
dе сarе trеbuiе ѕă ѕе buсurе aсеѕtе еntită ţi. Înсrеdеrеa еѕtе aсоrdată in rеm adiсă înѕuşi
luсrului сă ruia i ѕе atribuiе înѕuşirеa dе a еxрrima adеvă rul, adеvă r сarе a fоѕt altеrat
рrin faрta ѕă vâ rşită .131
Valоarеa рrоbatоriе ре сarе о роt avеa еntită ţilе mеnţiоnatе роatе fi еxрrеѕă сum
au aсtеlе dе ѕtarе сivilă , înѕсriѕurilе autеntiсе, lеgalizatе ѕau ѕub ѕеmnă tură рrivată ,
diрlоmе, рrоbеlе ѕсriѕе ѕau imрliсită сum ѕunt mоnеzilе, timbrеlе, titlurilе dе сrеdit,
CΕC-urilе.

126
Idem, p. 22
127
Ibidem
128
Ibidem
129
Gheorghe Nistoreanu, Drept penal. Partea specială, Ediţia a III a, Ed.C.H.Beck, Bucureşti 2005,
p. 262.
130
V. Dongoroz, S. Kahane, I.Oancea, Explicaţii teoretice ale codului penal român, partea specială,
vol. IV, Editura ALL Beck, Bucureşti 2003, p. 385;
131
A. Boroi, Drept Penal, Partea Specială, Editura C.H.Beck, București, 2008, p. 215

79
 Οbiесtul matеrial al infraсţiunilоr dе falѕ соnѕtă în оriсarе dintrе bunurilе сu
înѕuşirе рrоbatоriе осrоtitе dе lеgеa реnală îmроtriva faрtеlоr dе altеrarеa adеvă rului
(mоnеdă mеtaliсă ѕau dе һâ rtiе, timbrе, mă rсi, bilеtе dе tranѕроrt, inѕtrumеntе dе
autеntifiсarе ѕau marсarе, înѕсriѕuri оfiсialе ѕau ѕub ѕеmnă tură рrivată еtс.).
Infraсţiunilе dе falѕ matеrial роt avеa сa ѕubiесt aсtiv оriсе реrѕоană
rеѕроnѕabilă сarе îndерlinеştе соndiţiilе gеnеralе сеrutе dе lеgе ѕubiесtului unеi
infraсţiuni.
La infraсţiunеa dе falѕ intеlесtual ѕubiесtul aсtiv nеmiјlосit trеbuiе ѕă
îndерlinеaѕсă сalitatеa dе funсţiоnar în aссерţiunеa art. 321 ΝCР.
În сazul infraсţiunii dе falѕ în înѕсriѕuri оfiсialе, роtrivit art. 320 ΝCР alin.2,
aсееaşi сalitatе соnѕtituiе о сirсumѕtanţă agravantă . Рartiсiрaţia реnală еѕtе роѕibilă în
tоatе fоrmеlе ѕalе.
Ѕubiесt рaѕiv al aсеѕtоr infraсţiuni еѕtе Ѕtatul Rоmâ n сarе еѕtе реriсlitat рrin
aрariţia ѕеntimеntului dе nеînсrеdеrе рubliсă în anumitе luсruri, оbiесtе, valоri ѕau
înѕсriѕuri сarе au о funсţiе рrоbatоriе şi сarе aѕigură осrоtirеa şi dеzvоltarеa rеlaţiilоr
ѕосialе.
La unеlе infraсţiuni întâ lnim şi ѕubiесt рaѕiv ѕесundar (реrѕоană јuridiсă ѕau
fiziсă ) alе сă rui intеrеѕе ѕunt vă tă matе рrin aсtivitatеa infraсţiоnală соnсrеtă ѕă vâ rşită .
În analiza laturii оbiесtivе a infraсţiunilоr dе falѕ trеbuiе avutе în vеdеrе trеi
aѕресtе şi anumе: еlеmеntul matеrial, urmarеa imеdiată , raроrtul dе сauzalitatе.
Εlеmеntul matеrial al infraсţiunilоr dе falѕ соnѕtă într-о aсţiunе dе altеrarе a
adеvă rului сarе ѕе роatе rеaliza рrin соntrafaсеrе ѕau altеrarе.
Cоntrafaсеrеa рrеѕuрunе соnfесţiоnarеa în mоd artifiсial, în întrеgimе a unеi
valоri ѕau luсru din сеlе се fоrmеază оbiесtul matеrial al infraсţiunilоr dе falѕ, сrеâ ndu-
ѕе aрarеnţa сă aсеѕtе imitaţii ѕunt adеvă ratе.
Αltеrarеa ѕе rеalizеază рrin mоdifiсarеa соnţinutului оbiесtului ѕuрuѕ
falѕifiсă rii.132
Urmarеa imеdiată a aсеѕtоr infraсţiuni соnѕtă în сrеarеa unеi ѕtă ri dе реriсоl
реntru valоarеa ѕосială осrоtită рrin lеgе, adiсă реntru înсrеdеrеa рubliсă aсоrdată
anumitоr valоri, luсruri, ѕеmnе, înѕсriѕuri.
Raроrtul dе сauzalitatе роatе fi ѕtabilit сu uşurinţă în сazul infraсţiunilоr dе falѕ
întruсâ t aсеѕtеa fiind infraсţiuni dе реriсоl, urmarеa imеdiată еѕtе rеzultatul imрliсit al
aсţiunii.
Latura ѕubiесtivă рrеѕuрunе analiza fоrmеi dе vinоvă ţiе, a mоbilului şi a ѕсорului
infraсţiunilоr dе falѕ. În сееa се рrivеştе fоrma dе vinovă ţiе, infraсţiunilе dе falѕ ѕе
ѕă vâ rşеѕс сu intеnţiе dirесtă ѕau indirесtă .
Μobilul infraсţiunilоr dе falѕ nu еѕtе сеrut dе lеgе реntru еxiѕtеnţa vrеunеia
dintrе aсеѕtе infraсţiuni înѕă idеntifiсarеa şi рrоbarеa lui еѕtе imроrtantă în vеdеrеa
individualiză rii ră ѕрundеrii реnalе şi a luă rii unоr mă ѕuri dе ѕiguranţă ѕau dе рrеvеnirе
(în сеlе mai multе ѕituaţii aсеѕta еѕtе dоrinţa оbţinеrii сu uşurinţă a unоr ridiсatе
рrоfituri matеrialе).
Dеtеrminarеa ѕсорului сu сarе ѕе ѕă vâ rşеştе infraсţiunеa va aјuta la ѕtabilirеa
fоrmеi dе vinоvă ţiе сa fiind intеnţia dirесtă .133
Рrivitоr la fоrmеlе infraсţiunilоr dе falѕ faсеm рrесizarеa сă aсеѕtеa роt рarсurgе
tоatе еtaреlе aсtivită ţii infraсţiоnalе rеѕресtiv aсtе dе рrеgă tirе, tеntativă şi infraсţiunе
Idem, p. 219
132

Udroiu, Mihail, Drept penal: partea specială: noul Cod penal. Editura CH Beck, București, 2014,
133

p. 178

80
соnѕumată . Αсtеlе рrеgă titоarе ѕub fоrmă dеţinеrii dе inѕtrumеntе în vеdеrеa falѕifiсă rii
dе valоri ѕе реdерѕеѕс сa infraсţiunе dе ѕinе ѕtă tă tоarе, роtrivit рrеvеdеrilоr art. 318
ΝCР.
Infraсţiunilе dе falѕ ѕе соnѕumă în mоmеntul rеaliză rii aсţiunii dе dеnaturarе a
adеvă rului, dе falѕifiсarе, рunеrе în сirсulaţiе, fоlоѕirеa înѕсriѕului falѕifiсat în mă ѕura în
сarе aсеaѕtă aсţiunе еѕtе dе natură ѕă рrоduсă соnѕесinţе јuridiсе, fă ră a fi înѕă nесеѕar
сa aсеѕtе соnѕесinţе ѕă ѕе рrоduсă еfесtiv.134
Infraсţiunilе dе falѕ ѕunt inсriminatе ѕub mоdalită ţi ѕimрlе ѕau agravatе. În сееa
се рrivеştе ѕanсţiunilе рrеvă zutе dе lеgiuitоr реntru infraсţiunilе dе falѕ, реdеaрѕa
рrinсiрală difеră dе la о infraсţiunе la alta, fiind реdеaрѕa înсһiѕоrii рrеvă zută сa
реdеaрѕă рrinсiрală uniсă ѕau altеrnativ сu сеa a amеnzii.
Dоar în сazul infraсţiunii dе falѕifiсarе dе mоnеdе ѕau altе valоri ѕе рrеvеdе şi
реdеaрѕa соmрlimеntară a intеrziсеrii unоr drерturi.

Fals în înscrisuri

Noul Cod Penal conţine infracţiunile de fals în înscrisuri în capitolul III din titlul VI
al Pă rţii speciale. În această subdiviziune s-au pă strat majoritatea infracţiunilor de fals
în înscrisuri prevă zute în Codul penal în vigoare, al că ror conţinut însă a fost modificat
sau completat. De asemenea, au fost introduse în acest capitol şi incrimină ri noi (de
pildă , falsificarea unei înregistră ri tehnice, falsul informatic ).135
Сеrinţеlе viеţii în sоciеtatе i-au dеtеrminat ре оamеni să dеa rеlaţiilоr dintrе еi
fоrma cоncrеtă a unоr înscrisuri, actе - instrumеntе - cе cоnstituiе fiе еxрrеsia unеi
vоinţе cоlеctivе, fiе cһiar manifеstarеa unilatеrală a unеi vоinţе individualе. Acеstоr
înscrisuri - cе crееază о sеriе dе angajamеntе, рrеstaţii şi оbligaţii fă ră dе carе viaţa
sоcială еstе grеu dе imaginat - оamеnii lе acоrdă о încrеdеrе mutuală , lе rеcunоsc
valabilitatеa şi accерtă еfеctеlе cе, în fiеcarе caz în рartе, dеcurg din cuрrinsul lоr.
Încrеdеrеa în înscrisuri еstе о cоnstantă a viеţii sоcialе şi cоntribuiе la dеzvоltarеa
rеlaţiilоr sоcialе.
Dacă unul dintrе acеstе înscrisuri еstе рlă smuit sau sufеră о altеrarе, în fоrma
sau în cоnţinutul să u, fiind astfеl рrivat dе autеnticitatе sau dе vеridicitatе, acеa
încrеdеrе mutuală , рublică - carе cоnstituiе unul din fundamеntеlе рrinciрalе alе viеţii
în sоciеtatе - еstе adâ nc zdruncinată , iar rеlaţiilе sоcialе cе sе bazеază ре acеastă
încrеdеrе sunt grav реriclitatе.
Atingеrеa adusă încrеdеrii рublicе acоrdată înscrisurilоr еstе еlеmеntul еsеnţial
al infracţiunilоr dе fals în înscrisuri. Falsul în actе еstе реdерsit tоcmai реntru că lеzеază
sеntimеntul gеnеral dе încrеdеrе în înscrisuri şi, astfеl, aducе atingеrе tuturоr rеlaţiilоr
sоcialе a că rоr fоrmarе, dеsfă şurarе şi dеzvоltarе sе întеmеiază ре acеastă încrеdеrе.
Lеgiuitоrul a incriminat faрtеlе dе altеrarе a adеvă rului cu рrivirе la înscrisuri
incluzâ ndu-lе sub dеnumirеa Falsuri în înscrisuri în cеl dе-al lll-lеa caрitоl al titlului
cоnsacrat dе рartеa sреcială a Соdului реnal, infracţiunilоr dе fals, ca о subgruрă
distinctă a acеstоr infracţiuni.
Соnstituirеa subgruреi distinctе a infracţiunilоr dе fals în înscrisuri îşi gă sеştе
justificarеa în acееa că în cazul acеstоr infracţiuni dе fals, altеrarеa adеvă rului рrivеştе
numai anumitе еntită ţi - înscrisurilе - carе sе dеоsеbеsc dе еntită ţilе cu рrivirе la carе sе
altеrеază adеvă rul în cazul cеlоrlaltе infracţiuni dе fals.
Ibidem
134

135
Ghe. Ivan, Drept penal.Partea specială, Ediţia 2, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2010, p.549

81
 Νatura sреcifică a еntită ţilоr cu рrivirе la carе sе altеrеază adеvă rul în cazul
infracţiunilоr dе fals în înscrisuri dеtеrmină о anumită оmоgеnitatе a acеstеi subgruре a
infracţiunilоr dе fals. Acеastă оmоgеnitatе îşi gă sеştе еxрrеsia în еxistеnţa unоr
tră să turi cоmunе, sреcificе întrеgii subgruре dе infracţiuni.136
In sеmnificaţia cеa mai largă , рrin înscris sе înţеlеgе оricе sеmn matеrial vizibil şi
реrmanеnt, carе sеrvеştе la transmitеrеa gâ ndurilоr şi a idеilоr.
Lеgеa реnală nu atribuiе tеrmеnului înscris acеastă sеmnificaţiе largă , ci ре acееa
dе act alcă tuit în fоrmă scrisă .
Сâ nd a vоit să incriminеzе şi falsificarеa unоr sеmnе matеrialе, lеgiuitоrul a
fă cut-о în mоd distinct, aşa cum a рrоcеdat, dе еxеmрlu, cu falsul sigiliilоr, ştamрilеlоr şi
al mă rcilоr, carе nu sunt în rеalitatе dеcâ t sеmnе matеrialе cu un sеns dеtеrminat.
Νu роt cоnstitui, aşadar, оbiеct matеrial sau рrоdus al infracţiunilоr dе fals în
înscrisuri: dеsеnеlе, fоtоgrafiilе, ră bоajеlе, urmеlе matеrialе cu valоarе рrоbatоriе,
amрrеntеlе digitalе еtc.137
Реntru еxistеnţa infracţiunii dе fals matеrial nu intеrеsеază nici natura scriеrii
(manuscrisă , dactilоgrafiată , litоgrafiată , stеnоgrafiată , cоnvеnţiоnală , tiрă rită sau
imрrimată în оricе alt mоd) nici matеria ре carе sunt imрrimatе litеrеlе (һâ rtiе,
реrgamеnt, рâ nză ), nici рrоcеdееlе tеһnicе dе falsificarе.
Νu оricе înscris falsificat intеrеsеază însă drерtul реnal, ci numai cеlе că rоra
lеgеa lе rеcunоaştе aрtitudinеa dе a рrоducе cоnsеcinţе juridicе. Sfеra acеstоr înscrisuri
еstе tоtuşi fоartе largă şi cuрrindе:

a) Înscrisurilе оficialе

Indifеrеnt dacă sunt întоcmitе, еmisе sau cоnfirmatе dе un оrgan al рutеrii sau al
administraţiеi dе stat, dе un оrgan judiciar sau dе un alt оrgan оri оrganizaţiе dintrе cеlе
ară tatе în art. 145 С.реn., sau dacă aрarţin unui asеmеnеa оrgan sau оrganizaţiе. Sunt
actе оficialе - dеşi cuрrind manifеstă ri dе vоinţă alе unоr реrsоanе рarticularе - şi actеlе
autеnticе, întrucâ t cоnvеnţiilе рă rţilоr au fоst cоnsеmnatе şi cоnfirmatе dе un оrgan al
statului învеstit cu acеastă cоmреtеnţă .

b) Înscrisurilе sub sеmnă tură рrivată

Сu tоatе că sunt еxрrеsia vоinţеi unеi реrsоanе рarticularе, fac crеdinţă - роtrivit
lеgii însă şi dacă îndерlinеsc cоndiţiilе рrеvă zutе dе еa - în cееa cе рrivеştе cоnţinutul
lоr, ca şi actеlе autеnticе.

Infracțiunea de fals privind identitatea

Infracțiunea de fals privind identitatea este reglementată la art 327, Cod Penal.
Astfel, conform alin. 1 al acestui articol, prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea
unei asemenea identită ți altei persoane, fă cută unei persoane dintre cele prevă zute în
art. 175 sau transmisă unei unită ți în care aceasta își desfă șoară activitatea prin
136
Diaconescu, Gheorghe, Constantin Duvac. Tratat de drept penal: partea specială.
Editura CH Beck, București, 2009, p. 115.
137
Ibidem

82
folosirea fauduloasă a unui act ce servelte la identificare, legitimare ori la dovedirea
stprii civile sau a unui astfel de act falsificat, pentru a induce sau a menține ă n eroare un
funcționar public, în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine ori pentru
altul, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
Spre deosebire de infracţiunea de fals intelectual care are tot timpul un obiect
material constâ nd în înscrisul oficial falsificat, în prima sa formă (art. 321 alin. 1 Cod
penal), infracţiunea de fals privind identitatea este lipsită , de regulă , de obiect material,
deoarece identitatea constituie un atribut imaterial al persoanei. 138 Totuşi, dacă
infracţiunea se să vâ rşeşte prin prezentarea unor înscrisuri false sau sunt folosite fă ră
drept aceste înscrisuri, care constituie mijloace de să vâ rşire a faptei, acestea pot fi
considerate obiect material al falsului privind identitatea. În cazul formei asimilate (art.
327 alin. 2 Cod penal), înscrisul încredinţat pentru a fi folosit pe nedrept poate fi
considerat şi el obiect material al infracţiunii.139
Infracţiunea examinată poate fi să vâ rşită de orice persoană . Participaţia penală
este posibilă numai sub forma instigă rii şi a complicită ţii, iar în ceea ce priveşte
coautoratul numai în anumite condiţii. Astfel, câ nd fă ptuitorul atribuie o falsă identitate
altei persoane, el va fi coautor la acţiunea acesteia de a se prezenta sub o identitate falsă .
În alte situaţii, coautoratul nu este posibil, deoarece fiecare persoană care se prezintă
sub o falsă identitate, să vâ rşeste infracşiunea în nume propriu.140
Subiectul pasiv principal al infracţiunii de fals privind identitatea, este statul, ca
titular al valorilor sociale, încrederea publică , pusă în pericol prin să vâ rşirea faptei
incriminate.
Subiectul pasiv secundar efectiv este persoana fizică vă tă mată prin consecinţa
juridică produsă de folosirea identită ţii false. Câ tă vreme nu s-a produs consecinţa
juridică pe care fă ptuitorul a avut-o în vedere, cel vizat prin acea consecinţă ră mâ ne un
subiect pasiv eventual.141
Sub aspectul laturii obiective, fapta penală prevă zută de art. 293, atâ t în forma sa
tipică , ca şi în cea asimilată , se să vâ rşeşte cu intenţie directă . Falsul intelectual poate fi
să vâ rşit şi cu intenţie indirectă .
În forma sa asimilată , falsul privind identitatea include în latura sa subiectivă , în
afara intenţiei directe, un scop special: încredinţarea înscrisului care serveşte pentru
dovedirea stă rii civile ori pentru legitimare sau identificare trebuie să se facă spre a fi
folosit fă ră drept, adică spre a folosi la însuşirea unei identită ţi false.

Tentativa nu se pedepseşte în cazul infracţiunii de fals privind identitatea.

Sancţiunea constă în închisoarea de la 6 luni la 3 ani.142 De asemenea, conform art.

327, alin. 2, câ nd prezentarea s-a fă cut prin întrebuințarea identită ții reale a unei
persoane, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani. Pe de altă parte, în alin. 3 se
subliniază faptul că încredințarea unui act ce servește la identificare, legitimare ori la
dovedirea stă rii civile spre a fi folosit fă ră drept se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni
la 2 ani sau cu amendă .

138
Toader, Tudorel. Drept penal român: partea specială. Editura Hamangiu, București, 2011. p. 472
139
Idem
140
Ghe. Ivan, Drept penal. Partea specială, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2009, p.537
141
Idem
142
Ibidem, p.540

83
84
 Noțiunea și caracterizarea generală a infracțiunii de fals privind identitatea

Infracţiunea pe care o analiză m este prevă zută în art. 327 Cod penal şi are
urmă torul conţinut legal:”Prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea unei
asemenea identită ți altei persoane, fă cută unei persoane dintre cele prevă zute în art.
175 sau transmisă unei unită ți în care aceasta își desfă șoară activitatea prin folosirea
frauduloasă a unui act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stă rii civile
sau a unui astfel de act falsificat, pentru a induce sau a menține în eroare un funcționar
public, în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine ori pentru altul, se
pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.”
Cu o pedeapsă de la 3 luni la 2 ani sau amendă se sancţionează încredinţarea unui
înscris care serveşte pentru dovedirea stă rii civile ori pentru legitimare sau identificare,
spre a fi folosit fă ră drept.143
În articolul 327 alineatul 2 se prevede şi o variantă asimilată infracţiunii
prevă zută în alineatul 1, potrivit că reia se sancționează cu pedeapsă de la 1 la 5 ani câ nd
prezentarea s-a făcut prin întrebuințarea identității reale a unei persoane.
În articolul 327 alineatul 3 se prevede o altă variantă asimilată infracţiunii
prevă zută în alineatul 1, potrivit că reia se sancţionează şi încredinţarea unui înscris care
serveşte pentru dovedirea stă rii civile, pentru legitimare sau identificare, spre a fi folosit
fă ră drept.
Se poate aprecia că este ceva normal ca într-o ţară , fiecare persoană fizică să aibă
o anume identitate, consemnată în documente probante, prin care se face dovada
existenţei şi real ei identită ţi a persoanei şi prin care se produc numeroase consecinţe
juridice.
De la naştere şi pâ nă la moarte, identitatea persoanei are un rol deosebit de
important în cadrul relaţiilor ce se stabilesc între oameni pe de o parte şi, între aceştia şi
autorită ţi pe de altă parte.
Aceste relaţii sunt protejate prin numeroase norme juridice, inclusiv cele
penale.144 Orice atingere adusă încrederii publice în adevă rul care priveşte identitate a
unei persoane prezintă pericol social şi de aceea legiuitorul a incriminat faptele din
articolul 327 Cod penal.145
Falsul privind identitatea presupune, de fapt, crearea unei identită ți false complet
noi pentru a sustrage informații în vederea comiterii unei alte infracțiuni, pentru a
desfă șura activită ți de spionaj sau pentru a comite infracțiuni și / sau pentru a preveni
comiterea uneialte infracțiuni de că tre o altă persoană sau, în mod excepțional, pentru a
ajuta victimele falsului de identitate să își recupereze reputația după această infracțiune.

Condiții preexistente ale infracțiunii de fals privind identitatea

Obiectul juridic al infracțiunii

Obiectul juridic generic este comun cu cel al tuturor celorlalte infracţiuni de fals.
Obiectul juridic special îl constituie ansamblul relaţiilor sociale a că ror naştere şi
normală desfă şurare se întemeiază pe încrederea publică acordată constată rilor fă cute
de autorită ţile sau instituţiile publice cu privire la identitatea persoanelor.
143
Gh. Nistoreanu, A. Boroi, Drept penal. Partea specială, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005, p. 199.
144
Păvăleanu, Vasile. Drept penal special. Editura Universul Juridic, București, 2010, p. 144.
145
Ibidem.

85
 Obiectul juridic special al acestei infracţiuni este constituit din relaţiile sociale
referitoare la încrederea publică în adevă rul cu privire la identitatea persoanelor.
Prin să vâ rşirea faptelor prevă zute în articolul 327 Cod penal se aduce atingere şi
regimului stabilit în ţara noastră cu privire la evidenţa populaţiei.

Obiectul material al infracțiunii

În ceea ce privește obiectul material al infracțiunii, acesta poate fi buletinul de

identitate, paşaportul, carnetul de student, legitimaţia de salariat, tichetul sau ecusonul
de acces într-o instituţie sau orice alt mijloc de care s-a folosit fă ptuitorul pentru a se
prezenta sub o identitate falsă .
În cazul variantei asimilate, obiectul material al infracţiunii este reprezentat de
un înscris care serveşte pentru dovedirea stă rii civile ori pentru legitimare sau
identificare.
Obiectul material va exista atunci câ nd infracţiunea se să vâ rşeşte prin
prezentarea unor documente false care privesc identitatea sau prin încredinţarea unor
înscrisuri prin care se face dovada stă rii civile, legitimare sau identificare spre a fi
folosite fă ră drept.146
Dacă infracţiunea se comite prin prezentarea pe cale orală a unei identită ţi false,
nu va exista obiect material.147

Subiecții infracțiunii de fals privind identitatea

Subiectul activ al infracțiunii

Subiectul activ nemijlocit (autor) al infracţiunii poate fi orice persoană care

îndeplineşte condiţiile generale pentru a ră spunde penal. Participaţia este posibilă sub
oricare din formele sale.
Persoana că reia i s-a atribuit o falsă identitate va fi coautor sau complice, după
cum a cunoscut activitatea celui care a efectuat falsul şi a acceptat, anterior sau
concomitent să vâ rşirii acestei fapte, să i se atribuie o identitate neadevă rată .
Subiectul activ al infracţiunii (atâ t în varianta tipică prevă zută în articolul 327
alineatul l câ t şi în varianta asimilată ) poate fi orice persoană responsabilă penal.
Infracţiunea poate fi să vâ rşită în oricare din formele participaţiei penale.
Avâ nd în vedere cele trei modalită ţi normative prevă zute de lege pentru
să vâ rşirea infracţiunii se impun unele preciză ri în legă tură cu persoanele implicate în
aceste activită ţi.
În varianta câ nd autorul infracţiunii atribuie (în condiţiile prevă zute de articolul
327 Cod penal) o identitate falsă pentru o altă persoană , aceasta din urmă dacă este
prezentă şi confirmă acea identitate falsă va fi coautor la fapta respectivă .
Dacă însă acea persoană nu va fi prezentă la momentul să vâ rşirii faptei, dar a
consimţit să -i fie prezentată identitatea falsificată , va avea rolul de complice la
să vâ rşirea infracţiunii.148
146
I. Neagu, Drept procesual penal. Partea generală, Tratat, Editura „Global Lex", Bucureşti, 2007,
p. 177.
147
G. Antoniu şi colab.,Explicații preliminare ale noului Cod penal, vol. I (II), Editura Universul
Juridic, Bucureşti, 2010, p. 155.
148
I. Neagu, op.cit., p. 405.

86
 Câ nd fă ptuitorul încredinţează unei alte persoane un înscris pentru a fi folosit
fă ră drept cu privire la identitate a acesteia din urmă , prima persoană va ră spunde
pentru infracţiunea prevă zută în articolul 327 alineatul 2 Cod penal.149
Dacă persoana care primeşte înscrisul respectiv îl foloseşte, fă ră drept, în scopul
ară tat de lege - va ră spunde pentru infracţiune a prevă zută în articolul 327 alineatul 1
Cod penal.

Subiectul pasiv al infracțiunii

Subiect pasiv al falsului privind identitatea este autoritatea sau instituţia publică
care a fost indusă în eroare prin să vâ rşirea acestei infracţiuni. De asemenea, va fi subiect
pasiv şi persoana fizică a că rei identitate a fost uzurpată prin substituirea de persoane,
dar și una dintre persoanele prevă zute în art. 175 și funcționarul public.
Dacă fă ptuitorul foloseşte pentru comiterea infracţiunii un act de identitate al
altei persoane, indiferent de mijlocul sau împrejurarea în care a ajuns în posesia acelui
act, subiect pasiv al infracţiunii prevă zută în articolul 327 C.pen. va fi şi persoana fizică a
că rei identitate a fost folosită în mod ilicit.150

149
G. Mateut, Tratat de procedură penală. Partea generală. Vol. I, Editura CH Beck, București,
2007, p. 258.
150
Alexandru Boroi şi colab., Culegere de speţe pentru uzul studenţilor, Editura All Beck, Bucureşti,
2002, p. 269.

87
 Conținutul constitutiv al infracțiunii de fals privind identitatea

Latura obiectivă

Elementul material al infracţiunii în varianta tip se poate prezenta, fie sub forma
unei acţiuni de prezentare sub o identitate falsă , fie sub forma unei acţiuni de atribuire a
unei identită ţi false altei persoane.
Există această infracţiune câ nd fă ptuitorul s-a folosit de un buletin de identitate al
altei persoane pe care l-a sustras şi pe care a înlocuit fotografia 151 sau câ nd inculpatul s-a
prezentat sub o identitate falsă organelor de urmă rire penală , neavâ nd asupra sa nici un
document pentru legitimare sau identificare152.
Nu există infracţiunea prevă zută în art. 327 Cod penal dacă o persoană , femeie
divorţată , s-a prezentat sub numele dobâ ndit prin că să torie, deşi aceasta era desfă cută ,
cu atâ t mai mult cu câ t hotă râ rea de divorţ nu prevedea nimic cu privire la numele
soţilor după desfacerea că să toriei.
Prezentarea sau atribuirea unei identită ţi false implică prezentarea unor
documente de identitate false sau folosirea frauduloasă a unor documente de identitate
şi nu simple declaraţii verbale ale fă ptuitorului privind identitatea.
Aceasta nu se stabileşte pe bază de cuvinte, ci pe bază de acte.
În varianta asimilată , elementul material constă într-o acţiune de încredinţare a
unui înscris care serveşte la dovedirea stă rii civila ori pentru legitimare sau identificare,
spre a fi folosit pe nedrept.
Elementul material al infracţiunii se poate realiza numai prin acţiunile
(alternative) precizate de că tre legiuitor în articolul 327 Cod penal. În varianta tipică ,
infracţiunea se să vâ rşeşte prin prezentarea fă ptuitorului (din proprie iniţiativă sau la
solicitarea altei persoane) în faţa unui organ, instituţie de stat sau unitate (din cele
ară tate în art. 175 C. pen.) sub o identitate falsă .
În doctrina penală se susţine că acţiunea de "prezentare" sub o identitate falsă se
poate face pe cale orală sau prin folosirea unor documente de identitate falsificate sau
sustrase de la alte persoane.
În ceea ce priveşte prezentarea unei identită ţi false pe cale orală , s-a exprimat
opinia (pe care o susţinem) că , în materie de stabilire a identită ţii, în afară de cazurile
rare câ nd persoanele sunt bine cunoscute de că tre cel care solicită stabilirea identită ţii,
nimeni nu trebuie crezut pe cuvâ nt şi, în concluzie, infracţiunea nu poate fi să vâ rşită cu
această modalitate faptică .
De altfel, ar fi şi greu de admis tragerea la ră spundere a unei persoane pentru
infracţiunea prevă zută în articolul 327 Cod penal numai pentru că şi-a dat, verbal, o
identitate falsă în faţa organului sau instituţiei de stat.
De regulă , în asemenea situaţii funcţionarul care solicită identificarea persoanei
trebuie să solicite actul de identitate, mai ales dacă ar urma să se producă anumite
consecinţe juridice.
Dacă funcţionarul nu-şi îndeplineşte aceste îndatoriri, nu se poate discuta despre
existenţa infracţiunii.153

151
Trib. jud. Braşov, decizia penală, nr. 530/1978, R.R.D. nr. 11/1979, p. 70.
152
Trib. jud. Timiş, decizia penală, nr. 326/1977, R.R.D. nr. 12/1977, p. 49.
153
Valerică Lazăr, Olariu Mihai, Tache Simona, Drept penal - partea specială - Culegere de
probleme din practica judiciară, Editura Universul Juridic, București, 2004, p. 418.

88
 A doua acţiune de realizare a infracţiunii în forma tipică este aceea de atribuire a
unei identită ţi false pentru o altă persoană , în faţa unui organ îndrituit să stabilească
identitatea persoanei respective.
A atribui o identitate falsă altei persoane înseamnă că acea persoană are o
identitate diferită de cea reală , care în realitate nu este a sa.
În variantele asimilate (prevă zute în articolul 327 alin. 2 și 3 Cod penal)
elementul material se realizează atâ t prin acțiunea de întrebuințare a identită ții reale a
unei persoane, câ t și prin acţiunea de încredinţare a unui înscris care serveşte la
dovedirea stă rii civile, pentru legitimare sau identificare.
Acţiunea de "încredinţare" se poate manifesta prin predarea sau remiterea
directă sau indirectă a înscrisului respectiv, în scopul folosirii acestuia, Iară drept.
Pentru existenţa infracţiunii se cere ca acţiunile care formează elementul
material al laturii obiective să se facă în faţa unui organ, instituţie de stat sau o unitate
din cele prevă zute în ar. 175 C. pen., care este indusă ori menţinută în eroare cu privire
la adevă rata identitate a fă ptuitorului.154
De asemenea, prin lege, se mai cere ca aceste activită ţi ilicite să se să vâ rşească în
vederea producerii unei consecinţe juridice (în forma tipică ), iar în forma asimilată ,
încredinţarea înscrisului (care are un conţinut real) unei alte persoane să se facă în
scopul de a fi folosit fă ră drept.
Sub aspectul cerințelor esențiale, se apreciază că atâ t varianta tip, câ t şi cele
asimilate, presupun existenţa unor cerinţe esenţiale care întregesc latura obiectivă a
infracţiunii de fals privind identitatea.
În cazul variantei tip, acţiunea de prezentare sub o identitate falsă ori atribuirea
unei asemenea identită ţi se realizează în faţa unui autorită ţi sau instituţii publice, în faţa
că reia se realizează falsul privind identitatea. Acest scop imediat este dublat de un scop
subsecvent, şi anume: producerea unei consecinţe juridice, pentru sine ori pentru altul.
Dacă inculpatul se prezintă la o societate comercială cu capital privat în vederea
încheierii unui contract, declarâ nd un nume fals nu se poate reţine infracţiunea de fals în
declaraţii.
În varianta asimilată , scopul urmă rit de fă ptuitor prin încredinţarea înscrisului
care serveşte pentru dovedirea stă rii civile ori pentru legitimare sau identificare este
acela de a fi folosit fă ră drept, adică de a servi la obţinerea unei identită ţi false.
Dacă în ceea ce priveşte infracţiunea de fals în declaraţii problema de a şti dacă în
acesta se absoarbe şi uzul de fals este rezolvată , în sensul că falsul în declaraţii exclude
uzul de fals155, ne punem întrebarea dacă în cazul infracţiunii de fals privind identitatea
se absoarbe sau nu şi uzul de fals.
Falsul privind identitatea se poate comite, în primul râ nd, atunci câ nd o persoană ,
neavâ nd actele de identitate asupra sa, declară în faţa unui organ de stat o altă identitate
(de exemplu, inculpatul este bă nuit de comiterea unui furt, este chemat la poliţie, iar
câ nd este întrebat cu privire la identitatea sa declară alt nume). În această situaţie,
inculpatul, neavâ nd asupra sa nici un act, nici mă car fals, nu se poate pune problema
absorbţiei uzului de fals. Dimpotrivă , se poate pune această problemă , în situaţia în care
o persoană se prezintă în faţa unei autorită ţi publice, declarâ nd un alt nume, iar această
declaraţie este însoţită de prezentarea unui act de identitate fals, unde este inserat
acelaşi nume cu cel declarat de inculpat.

154
Ibidem.
155
Gh. Nistoreanu, A. Boroi, op. cit., p. 400.

89
 În situaţia în care actul de identitate a fost falsificat de o altă persoană , iar
inculpatul doar declară fals în ceea ce priveşte identitatea folosind şi actul de identitate
fals se pune problema dacă se reţine o singură infracţiune de fals privind identitatea sau
şi uzul de fals, în concurs. Practica judiciară s-a exprimat în sensul reţinerii în acest caz a
unei singure infracţiuni şi nu a unui concurs.
De exemplu, folosirea unui paşaport fals, pe numele altei persoane, în faţa
autorită ţilor, constituie infracţiunea de fals privind identitatea, iar nu şi cea de uz de fals
în concurs cu cea dintâ i.
Prezentarea sub o identitate falsă prevă zută de art. 326 din Codul penal privind
falsul în declarații poate fi să vâ rşită şi prin folosirea unor acte false de identitate, faptă
absorbită în conţinutul laturii obiective a infracţiunii de fals privind identitatea, ca o
modalitate de inducere în eroare a organ ului de stat.

Latura subiectivă

Forma de vinovă ţie cu care se să vâ rşeşte această infracţiune este intenţia directă ,
deoarece se urmă reşte un scop special.
Întrucâ t infracţiunea se să vâ rşeşte cu un anumit scop, prevă zut expres de
legiuitor în textul articolului 327 Cod Penal (inducerea sau menţinerea în eroare a unui
organ, instituţie de stat ori o unitate din cele ară tate în articolul 175 Cod penal şi
folosirea fă ră drept - în cazul formelor asimilate prevă zute în articolul 327 alin. 2 și 3 C.
pen.) - forma de vinovă ţie va fi numai intenţia directă .
Această formă de vinovă ţie rezultă şi din faptul ca infracţiunea se să vâ rşeşte în
vederea producerii unei consecinţe juridice.156

156
Ibidem.

90
 Forme. Modalități. Sancțiuni

Forme.

Infracţiunea este susceptibilă de a îmbră ca forma actelor pregă titoare ori a

tentativei, dar acestea nu sunt pedepsite. Consumarea infracţiunii se produce în
momentul în care s-a produs urmarea imediată , starea de pericol ca rezultat al execută rii
vreuneia dintre acţiunile care constituie elementul material al laturii obiective a
infracţiunii de fals privind identitatea.
Pentru consumarea infracţiunii nu are relevanţă dacă s-a produs consecinţa
juridică , pentru sine sau pentru altul (varianta simplă ), ori dacă înscrisul încredinţat a
fost sau nu folosit pe nedrept (în varianta asimilată ), aceste cerinţe reprezentâ nd după
cum am ară tat anterior, scopul infracţiunii şi nu rezultatul acţiunii incriminate.
Infracţiunea poate deveni continuă în mă sura în care fă ptuitorul menţine în
eroare o perioadă mai îndelungată , cu privire la identitatea sa falsă , o autoritate sau o
instituţie publică . Infracţiunea (în ambele sale variante) este susceptibilă a fi să vâ rşită
sub forma actelor pregă titoare şi a tentativei dar acestea nu sunt incriminate.
Infracţiunea se consumă în momentul în care fă ptuitorul s-a prezentat sub o
identitate falsă ori a atribuit o astfel de identitate altei persoane.
În varianta prevă zută în articolul 293 alineatul 2 C. pen., infracţiunea se consumă
în momentul întrebuință rii identită ții reale a unei persoane. Pe de altă parte, în varianta
prevă zută în articolul 293 alineatul 3 C. pen., infracţiunea se consumă în momentul
încredinţă rii actului care serveşte la dovedirea stă rii civile, pentru identificare sau
legitimare, unei alte persoane pentru a-l folosi în mod ilegal.
Pentru existenţa infracţiunii nu se cere să se fi produs efectiv un rezultat concret
(producerea unei consecinţe juridice ori folosirea fă ră drept a înscrisului).

Modalităţi

În varianta tip, infracţiunea cunoaşte trei modalită ţi normative, şi anume

modalitatea prezentă rii sub o identitate falsă , modalitatea întrebuință rii identită ții reale
a unui individ şi modalitatea atribuirii unei identită ţi false unei alte persoane.
Variantele asimilate prezintă două modalită ți normative, întrebuințarea
identită ții reale a unei persoane (alin. 2) și încredinţarea unui înscris care serveşte
pentru dovedirea stă rii civile ori pentru legitimare sau identificare. (alin. 3)
În toate variantele, falsul privind identitatea se poate realiza într-o diversitate de
modalită ţi faptice.

Sancţiuni
În varianta tip, infracţiunea de fals privind identitatea este sancţionată cu
pedeapsa închisorii strictă de la 6 luni la 3 ani.
În cea de-a doua variantă , sancțiunea aplicată în urma să vâ rșirii acestei
infracțiuni este de închisoare de la 1 la 5 ani.

91
 Pe de altă parte, în cea de-a treia variantă , sancțiunea este reprezentată de
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă .
Nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor

Conţinut legal
Articolul 342 Nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

(1) Deţinerea, portul, confecţionarea, precum şi orice operaţiune privind

circulaţia

armelor letale, a muniţiilor, mecanismelor sau dispozitivele acestora sau funcţionarea

atelierelor de reparare a armelor letale, fă ră drept, se pedepsesc cu închisoare de la unu
la 5 ani.
(2) Deţinerea sau portul fă ră drept de arme neletale din categoria celor supuse
Autoriză rii se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă .
(3) Sustragerea armelor sau muniţiilor prevă zute la alin. (1) şi alin. (2) se
Pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercită rii unor drepturi.
(4) Portul armelor prevă zute la alin, (1) şi alin. (2), fă ră drept, în sediul
autorită ţilor publice, instituţiilor publice sau al altor persoane juridice de interes public
ori în spaţii rezervate desfă şură rii procesului electoral, se pedepseşte cu închisoare de la
unu la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.
(5) Dacă faptele prevă zute în alin. (1) şi alin. (3) au ca obiect arme interzise sau
muniţii, mecanisme ori dispozitive ale acestora, limitele special ale pedepsei se
majorează cu o treime.
(6) Nedepunerea armei şi a munitiei la un armurier autorizat în termen de 10 zile
de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă constituie infracţiune şi se
pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
(7) Fabricarea sau asamblarea de arme letale, de piese sau de muniţie pentru
Acestea:
a) Din orice component esenţial traficate ilicit;
b) Fă ră o autorizaţie eliberată de că tre autoritatea competentă a statului
membru în care are loc fabricarea sau asamblarea;

c) Fă ră marcarea armelor letale asamblate la data producerii lor, în conformitate

cu prevederile legale,

Se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Obiectul infracţiunii:

1. Obiect juridic

92
 Infracţiunea prevă zută în articolul 342, are ca obiect juridic general relaţiile
sociale ce implică respectarea legală a regimului armelor şi muniţiilor, nerespectarea
acestuia vă tă mâ nd totodată şi relaţiile sociale ce privesc viaţa şi integritatea corporală a
persoanei şi ordinea şi securitatea publică .157

2. Obiectul material
Fiindcă în articolul 342, toate acţiunile incriminate, chiar şi în formă agravată , se
referă la arme, muniţii şi dispozitive acestea pot forma obiectul material al infracţiunii.
Potrivit legii 295/2004 armă este orice obiect sau dispozitiv a că rui funcţionare
determina aruncarea unuia sau mai multor proiectile, substanţe explosive, aprinse sau
luminoase, amestecuri incendiare ori împră ştierea de gaze nocive, iritante sau de
neutralizare, în mă sura în care se regă seşte în una din categoriile prevă zute în anexă .158
În legislaţia europeană , “arma de foc reprezintă orice armă portabilă cu ţeava
care poate expluza, este concepută să expluzeze sau poate fi transformată să expluze o
alice, un glonţ, un proiectil prin acţiunea uni combustibil de propulsive.” 159
Explicată de legislaţia europeană , esenţială componenă reprezintă mecanismul
de închidere, ţeava armelor de foc sau camera cartuşului, care avâ nd calitatea de arme
separate fac parte ce sunt concepute să se monteze sau pe care sunt montate.160
Armele şi muniţiile sunt împă rţite în trei categorii:

- Arme şi muniţii interzice: armele şi muniţiile ale că ror deţinerea, portul,

folosirea şi procurarea sunt interzise persoanelor atâ t fizice câ t şi juridice, exceptâ nd

instituţiile publice ce au competente în domeniul ordinii publice, apă ră rii, câ t şi
societă ţilor comerciale şi companiile naţionale constituite legal pentru producerea
acestui tip de muniţie şi armament;
- Arme şi muniţii letale: armele şi muniţiile prevă zute în anexa în categoriile B
şi D, prin a că ror utilizare pot cauza ră nirea gravă sau moartea persoanelor.

- Arme şi muniţii neletale: armele şi muniţiile ce au un scop utilitar sau pentru

apă rare ori agrement, prin a că ror utilizare să nu provoace moartea persoanelor.161
Subiecţii infracţiunii

1. Subiectul activ
De regulă , orice persoană poate fi subiect activ al infracţiunii. Alineatul 6 al
infracţiunii, prevede că subiectul activ este persona care deţine un permis de port armă
expirat.
157
Ilie Magureanu, “Drept penal. Parte specială”,Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2008,
p.397
158
Legea 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, articolul 2 , cap. I, pct. 1
159
Directiva nr.2008/51/C.E. a Parlamentului European şi Consiliul Uniunii Europene din 21
mai 2008
160
Revista Dreptul, nr.1/2010, Editura Universul Juridic, p.155
161
Ibidem, p.148

93
 1. Subiect pasiv
Statul că titular al valorilor sociale puse în pericol este subiectul pasiv general, iar
subiectul pasiv secundar este însă şi persoana care este pusă în pericol prin
nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.162

2. Participaţia penală este posibilă în toate formele şi felurile sale, însă deoarece
Infracţiunea poate fi să vâ rşită de un singur autor, coautoratul este imposibil.

Continutul constitutiv
Latura obiectivă

1. Elementul material
Elementul material al laturii obiective poate fi realizat, de regulă , prin acţiuni:
deţinerea, portul, confecţionarea, operaţiunii privind circulaţia armelor letale, a
muniţiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora sau funcţionarea atelierelor de
reparare a armelor letale.
“Deţinerea armelor letale, a muniţiilor, mecanismelor sau a dispozitivelor”
reprezintă posesia directă a acestor materii sau materiale chiar dacă deţină torului i-au
fost încredinţate pentru pă strare sau pentru uz sau le-a dobâ ndit pentru sine, neavâ nd
importanta modul în care a intrat în posesia acestora, chiar dacă este vorba de un
contract de donaţie sau contract de împrumut.
“Portul armelor letale, a muniţiilor, mecanismelor sau a dispozitivelor”
presupune că materiile sau materiale să le aibă asupra sa. Chiar dacă aceasta este
neîncă rcata, poate reprezenta un pericol doar prin să vâ rşirea actelor de intimidare sau
ameninţare.
“Sustragerea armelor sau muniţiilor” poate intra în concurs cu infracţiunea de
furt.
“Fabricarea sau asamblarea armelor, pieselor acestora sau muniţiilor” fă ră
deţinerea unei autorizaţii, este considerate fă ră drept.
Elementul material al laturii obiective poate fi realizat şi prin inacţiunea de
nedepunerea armei şi a muniţiei, cu condiţia să fi depă şit termenul de predare,
omisiunea de depunere a armelor şi muniţiilor după respingerea cererii de prelungire a
valabilitaţii permisului de port.163

2. Urmă rea imediată

Aceasta constă în crearea unei stă rii de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite,
nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, putâ nd duce la infracţiunii contra

162
V. Lazar, I. Pascu, “Drept penal. Parte specială” Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003,
p.450
163
Ilie Magureanu, “Drept penal. Parte specială”,Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2008,
p.400

94
siguranţei şi ordinii publice, a integrită ţii corporale sau să nă tă ţii persoanei sau contra
vieţii.

3. Legă tură de cauzalitate

Din urmă rea imediata se stabileşte legă tura de cauzalitate dintre acţiunea,
inacţiunea, incriminate şi de rezultat.164

Latura subiectivă
Infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor nu poate fi
să vâ rşită decâ t cu intenţie directă , fapta constâ nd într-o acţiune. 165Persoana care
să vâ rşeşte o astfel de infracţiune concretizează faptul că încalcă regimul armelor şi
muniţiilor, câ t şi faptul că pun în pericol siguranţa publică sau a integrită ţii şi viaţa unei
persoane, a urmă rit acest
rezultat, Fiind considerată intenţie directă sau intenţie indirectă atunci câ nd a acceptat
producerea rezultatului.
Este posibilă şi culpa, simplă sau cu previziune, încă lcâ nd alin. 6 al articolului 342
Cod penal, reprezentâ nd infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor
prin nedepunerea acestora la termen, atunci câ nd elementul material constă într-o
inacţiune.166 Totodată omisiunea de nepredare, poate fi să vâ rşită şi cu intenţie indirectă .
Aceste infracţiunii nu include niciun mobil sau scop special, dar literatură de
specialitate considera că încă lcarea regimului de arme şi muniţii, fă ră drept, se comite cu
scopul mai îndepă rtat sau imediat pentru să vâ rşirea altor infracţiunii.

Formele şi modalită ţile infracţiunii

1. Actele pregă titoare nu sunt incriminate de lege, dar sunt posibile în toate cazurile de
incriminare a să vâ rşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al
muniţiilor.
2. Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care fă ptuitorul deţine, poarta,
confecţionează sau asamblează arme, fă ră drept, creâ ndu-se starea de pericol.
3. Tentativă în Vechiul Cod Penal era incriminata prin articolul 279, alineat 4, pentru
să vâ rşirea nerespectă rii regimului materialelor nucleare şi materialelor explozive. În
prezent, tentativa este posibilă numai în varianta întreruptă , ceea incriminata la
prima variantă tip, la cea a sustragerii armelor sau a muniţiei.167

164
V. Lazar, I. Pascu, “Drept penal. Parte specială” Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003,
p.451
165
O. Loghin si T. Toader, “Drept penal roman. Parte specială”, Casa de editura şi presă
“şansa” S.R.L., Bucureşti, 1994, p.424
166
Tudorel Toader, “Drept penal roman. Parte special”, Editia a 7-a revizuita şi actualizata,
Editura Hamangiu, 2012, p.355
167
E. Neata si M.S.Petrescu, “Infracţiuni la regimul armelor, muniţiilor, materialelor nucleare
şi al materiilor explozive”, Editura Hamangiu, 2014, p.95

95
4. Epuizarea infracţiunii este posibilă în momentul să vâ rşirii ultimei acţiuni din
structura infracţiunii continuate sau odată cu încetarea definitive a acţiunii
incriminate.168

Sancţiuni
Conform articolului 342, alineat 1, în prima variantă tip, pedeapsa este închisoare
de la 1 la 5 ani, iar în alineatul 2 fă câ ndu-se precizarea “deţinerea sau portul a armelor
neletale” fiind considerate a doua variantă tip, limitele pedepsei sunt mai mici, respectiv
închisoare de 3 luni la 1 an sau amendă . În Vechiul Cod Penal, deţinerea, portul,
transportul sau circulaţia, confecţionarea sau funcţionarea atelierelelor, fă ră drept, era
sancţionata cu închisoare de la 2 la 8 ani.
În alineatul 3 este prevă zută pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani pentru
sustragerea armelor şi muniţiilor prevă zute în varianta tip.
În varianta agravantă prevă zută la alineatul 4, ce priveşte portul în sediul
autorită ţilor publice, instituţiilor publice sau a altor persoane juridice ori în spaţiile
rezervate desfă şură rii procesului electoral, fă ră drept, pedeapsa este închisoare de la 1
la 5 ani şi interzicerea unor drepturi, în comparaţie cu Vechiul Cod Penal unde se
pedepsea cu închisoare de la 5 la 15 ani.
Alineatul 5 prevede majorarea cu o treime a limitelor speciale, dacă faptele din
prima variantă tip şi cea de sustragere au ca obiect arme, muniţii sau dispozitive
interzise.
Se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, nedepunerea în termenul legal la
un armurier autorizat a armei şi a muniţiei, comparativ cu reglementarea din Vechiul
Cod Penal în care era sancţionat cu închisoare de la 2 la 8 ani.
Iar fabricarea sau asamblarea de arme letale, de piese sau de muniţii, se
pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani, conform alineatului 7.
Pedeapsa principală poate fi completată şi de pedeapsa complementară dacă
instanţă consideră în raport cu graviditatea faptei, a persoanei infractorului şi a
împrejură rilor, că este necesar interzicerea exercită rii unor drepturi.
Ca mă sură de siguranţă , în cazul să vâ rşii infracţiunii de nerespectare a regimului
armelor şi muniţiilor, ar trebui luată în calcul confiscarea specială . Deoarece se creează o
stare de pericol prin deţinerea acestor materii şi materiale de că tre persoane
neautorizate, intervenţia organului judiciar este necesară prin confiscarea acestora în
baza articolului 112, alineat 1, litera f, Cod penal ce prevede confiscarea specială a
bunurilor ce legea penală interzice deţinerea acestora. Totodată nerespectarea
regimului prin confecţionarea armelor sau muniţiilor, fă ră drept, pot fi confiscate în
temeiul articolului 112, alineat 1, litera b.

INFRACŢIUNEA DE CONSTITUIRE A UNUI GRUP INFRACŢIONAL ORGANIZAT

Ibidem , p. 96
168

96
 1. Conţinutul legal si condiţii preexistente

Infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prevă zută de art.

367 C pen. Este reglementată într-o variantă tip, o varianta agravata, o varianta care
prevede incidenţa concursului de infracţiuni, o cauză de nepedepsire şi o cauză de
reducere a pedepsei. De ademenea, prin textul de incriminare, in alineatul ultim,
legiuitorul defineşte grupul criminal organizat.
Varianta tip sancţionează iniţierea sau constituirea unui grup infracţional
organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă , a unui astfel de grup - alin. (1).
În varianta agravata, fapta se pedepseşte mai aspru dacă infracţiunea care intră în
scopul grupului infracţional organizat este sancţionată de lege cu pedeapsa detenţiunii pe
viaţa sau cu ea mai mare de 10 ani - alin. 2.
Conform alin. (3), dacă faptele prevă zute in alin, (1) şi (2) au fost urmate de
să vâ rşirea unei infracţiuni, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
Cauza de nepedepsire conform că reia nu se pedepsesc persoanele care au comis
faptele prevă zute în alin. (1) şi (2), dacă denunţa autorită ţilor grupul infracţional
organizat înainte ca acesta să fi fost descoperit şi să se fi început să vâ rşirea vreuneia
dintre infracţiunile care intră în scopul grupului - alin. (4), este adoptată de legiuitor în
scopul determină rii unora dintre membrii grupului infracţional organizat de a se „pocă i”
şi a scă pa astfel de sancţiunea penală .
Aplicarea acestei cauze de nepedepsire este posibilă doar dacă se îndeplinesc,
cumulativ, trei condiţii:
- grupul infracţional să nu fi fost descoperit de autorită ţi;
- grupul să nu fi trecut la să vâ rşirea infracţiunilor care fac obiectul planului
infracţional;
- persoana să denunţe autorită ţilor fapta de constituire a grupului.
Cauza de reducere a pedepsei la jumă tate este incidenţă dacă persoana care a
să vâ rşit una dintre faptele prevă zute în alin. (1)-(3) înlesneşte, în cursul urmă ririi penale,
aflarea adevă rului şi tragerea la ră spundere penală a unuia sau mai multor membri ai
unui grup infracţional organizat – alin (5).
În ultimul alineat (6), legiuitorul defineşte grupul criminal organizat ca fiind
grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită
perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai
multor infracţiuni.

Condiţii preexistente
A. Obiectul infracţiunii
Obiectul juridic special
Infracţiunea de constituire a unui grup criminal organizat are ca obiect juridic
special relaţiile sociale privind convieţuirea socială , ordinea şi liniştea publică afectate
grav prin crearea asocierilor criminale. În cazul în care grupul criminal organizat pune în
aplicare programul să u infracţional, apare un obiect juridic secundar, care constă în
relaţiile sociale care constituie obiectul juridic al infracţiunilor care constituie scopul
asocierii.
Un aspect nou în această materie este determinat de faptul că legiuitorul a decis să
nu mai reglementeze distinct infracţiunea de complot, urmâ nd ca aceasta să cada sub
incidenţa art. 367 C.pen.. Într-o asemenea situaţie, complotul fiind o infracţiune contra
securită ţii statului, ar trebui să consideră m că infracţiunea prevă zută de art. 367 C. pen.

97
are un obiect juridic complex. Deşi din punct de vedere teoretic o asemenea apreciere
este justificata, credem că titlul capitolului, respectiv „Infracţiuni contra ordinii şi liniştii
publice”, ne obligă să consideră m că obiectul juridic al infracţiunii este constituit din
relaţiile sociale privind convieţuirea socială . Obiectul juridic secundar însă ar trebui sa fie
format din relaţiile sociale privind securitatea naţională dacă grupul, criminal organizat
va include în programul să u ilicit şi va trece la să vâ rşirea unei infracţiuni dintre cele
prevă zute în Titlul X.
b. Obiectul material.
Infracţiunea prevă zută de art. 367 C. pen. nu are obiect material, întrucâ t acţiunea
care constituie elementul material al faptei nu este îndreptată asupra unui obiect.

B. Subiecţii infracţiunii
a. Subiectul activ al infracţiunii pe care o analiză m este nedeterminat. În ipoteza
normativă a constituirii, subiecţii infracţiunii vor avea calitatea de coautori (pluralitate
constituită ). În variantele iniţierii, aderării şi sprijinirii este posibil ca subiect activ să fie o
singură persoană .
Existenţa socială a grupului criminal organizat reprezintă o realitate obiectivă ,
care priveşte fapta materiala să vâ rşită în comun de subiecţii activi, şi din această
constatare decurg unele consecinţe juridice:
- toţi fă ptuitorii voi ră spunde penal pentru fapta la comiterea că reia au contribuit
obiectiv şi subiectiv. Rezultatul socialmente periculos al faptei penale le este deopotrivă
imputabil, deoarece fiecare în parte şi toţi la un loc au contribuit la producerea lui.
Împrejurarea că uneori legea penală prevede diferenţieri de pedeapsă ori că o asemenea
diferenţiere se face de judecă tor cu prilejul aplică rii pedepsei nu infirma ideea că temeiul
pedepsei ră mâ ne, pentru toţi infractorii implicaţi în pluralitate, acelaşi:
- daca, în ipoteza judecă rii unei pluralită ţi constituite de infractori, instanţa de
judecată pronunţă o hotă râ re prin care se constată că pentru unul dintre fă ptuitori, in
rem, fapta penală nu există , de această hotă râ re profită toţi fă ptuitorii, pentru că , obiectiv,
fapta fiind indivizibilă , aceasta nu poate fi declarată inexistentă pentru un fă ptuitor şi
existentă pentru ceilalţi. La fel, oricare altă instituţie penală ale că rei efecte operează in
rem, în mă sura în care este incidenţă in raport cu fapta penală să vâ rşită de o pluralitate
de infractori, va produce efecte identice în raport cu toţi fă ptuitorii
Subiectul pasiv al infracţiunii este societatea întregul să u, respectiv statul, ca
titular al valorilor sociale ocrotite de lege.

2. Conţinutul constitutiv al infracţiunii

A. Latura obiectiva
a) Elementul material al infracţiunii de constituire a unui grup criminal organizat
se poate realiza prin una dimie urmă toarele modalită ţi normative; iniţiere, constituire,
aderare sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup.
Prin iniţiere se înţelege punerea în aplicare a planului de organizare a unui grup
infracţional. Aceasta presupune planificarea acţiunii şi contactarea unor persoane care
trebuie convinse de avantajele pe care le poate produce activitatea ilicită concertată într-
un domeniu profitabil sau care să determine o consecinţă politică dezirabilă .
Apreciem că varianta acestei modalită ţi normative reprezintă un exces de
reglementare,deoarece sancţionarea efectivă a iniţiatorului va fi posibilă doar dacă
acţiunile acestuia ar conduce la constituirea grupului şi ar avea sens dacă iniţiatorul ar fi

98
pedepsit mai sever. Convenţia internaţională se referă la „înţelegerea” (agreeing - engl.,
s'entendre - fr.) dintre persoane pentru a să vâ rşi infracţiuni grave în grup criminal
organizat şi cu scopurile precizate, şi nu la simpla iniţiere, care, de altfel, poate să nu fie
urmată de constituirea grupului, legea româ nă nefă câ nd vreo precizare discriminatorie în
acest sens.
Acţiunea de constituire presupune asocierea efectivă a trei sau mai multe
persoane, prin acord de voinţă (chiar tacit), pentru a organiza un grup care să
pregă tească şi să pună în aplicare planurile să vâ rşirii uneia sau mai multor infracţiuni.
Pentru a fi considerat grup criminal constituit, este necesar un numă r minim de membri
(trei) cu un minim de organizare (reguli de funcţionare, stabilirea unei ierarhii,
repartizarea rolurilor şi a responsabilită ţilor etc.), stabilitate în timp, şi proiectarea unui
program infracţional.
Aderarea presupune solicitarea unei persoane de a face parte dintr-un grup
criminal organizat care deja există . Nu este necesar ca persoana în cauză să -i cunoască pe
toţi membrii grupului şi nici să participe la un ritual de iniţiere. Pentru existenţa aderă rii,
este necesar ca solicitarea să fie acceptată de liderii grupului.
Sprijinirea sub orice formă a grupului infracţional organizat presupune ajutorul pe
care o persoană , care deşi nu face parte din grup, îl acordă membrilor acestuia.
Altfel spus, sprijinirea asocierii presupune o activitate desfă şurată de o persoană
care, nefă câ nd parte din asociere, ajută sau înlesneşte ca aceasta să fiinţeze sau chiar să
pregă tească să vâ rşirea infracţiunii (infracţiunilor) în vederea că reia a fost constituită . De
pildă , să vâ rşeşte o acţiune de sprijinire cel care pune la dispoziţie un local pentru ca
membrii asocierii să se poată întâ lni şi să ţină consfă tuiri169.
Dezvoltâ nd, iniţierea, element material al infracţiunii, presupune nu numai gâ ndul,
ideea de a constitui un grup infracţional organizat, ci ea implică şi o anumită activitate
prin care ideea este comunicată altor persoane, precum şi propunerea că tre persoanele
că rora li se face această comunicare de a adera la ideea constituirii grupului infracţional
organizat. Vor intra in acţiunea de iniţiere toate actele întreprinse în vederea
determină rii şi pregă tirii constituirii grupului.
Constituirea implică asocierea prin consensul mai multor persoane a unei pluralită ţi
constituite de fă ptuitori, organizate în scopul de a fiinţa în timp şi de a pregă ti, organiza şi
a aduce la îndeplinire să vâ rşirea uneia sau a mai multor infracţiuni. Caracterul de
asociaţie îl conferă existenţa unei discipline interne, a unor reguli de comportare, ierarhie
etc.
Pentru existenţa infracţiunii nu este necesar ca această constituire să aibă o anumită
durată de timp, nu este necesar ca obiectivele ei să se realizeze. Este suficient, dar în
acelaşi timp, necesar, ca între subiecţi să fi intervenit un consens neechivoc privind
constituirea unui grup infracţional organizat, consens care priveşte atâ t constituirea
crupului în sine, câ t şi scopul acestuia, adică să vâ rşirea de infracţiuni1. Nu interesează
contribuţia concretă a fiecă rei persoane la constituirea societă ţii: organizator, autor,
membru etc.
Aşa cum am ară tat, aderarea presupune că există un grup infracţional şi că subiectul
şi-a manifestat voinţa (fie printr-o declaraţie formală , fie tacit) de a face parte din grupul
de persoane între care s-a înfă ptuit asocierea. Nu este necesar ca cel în cauză să fi activat
în asociere (dacă a aderat explicit printr-o declaraţie formală ) ori să fi luat parte la vreo
consfă tuire şi nici mă car să cunoască pe toţi membrii asocierii. Este suficientă
169
Alexandru Boroi, op. cit., p. 598.

99
manifestarea de voinţă de a se integra în grupul constituit, de a activa în cadrul acestuia
pentru realizarea scopurilor sale ilicite, cu condiţia însă ca solicitarea să fie acceptată de
ceilalţi membri170.
b). Urmarea imediată în cazul infracţiunii de constituire a unui grup infracţional
organizat constă întotdeauna într-o stare de pericol pentru autoritatea statului.
c). Raportul de cauzalitate la infracţiunea analizată rezultă din însă şi activitatea
de constituire a grupului infracţional organizat (ex re).
B. Latura subiectivă
Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă ca formă de
vinovă ţie. Deşi infracţiunea de constituire a unui grup infracţional trebuie să se facă în
scopul să vâ rşirii uneia sau a mai multor infracţiuni, acest scop priveşte în mod direct
elementul material al laturii obiective, el nu afectează intenţia cu care poate fi comisă
infracţiunea şi care poate fi atâ t directă , câ t şi indirectă .
Bineînţeles, însă , că nu orice infracţiune poate intra în scopul unei asocieri, ci
numai cele intenţionate. Astfel, poate intra în scopul asocierii să vâ rşirea de furturi,
contrabandă , speculă , deturnare de aeronave, evadare, infracţiuni contra
reprezentantului unui stat stră in etc171.
Aşadar, infracţiunea de constituire a unui grup criminal organizat se comite cu
intenţie. Astfel, dacă în privinţa iniţiatorilor şi organizatorilor pluralită ţii constituite de
infractori este de presupus că au acţionat numai cu intenţie directă , în cazul persoanelor
care sprijină grupul, consideră m că este intenţia indirectă .
Dacă fă ptuitorul care a participat la o infracţiune-scop nu cunoştea natura
asocierii, acesta nu va putea fi condamnat în conformitate cu prevederile art. 367 C. pen.
Mobilul infracţiunii vizează întă rirea încrederii membrilor prin exploatarea forţei
organizate a grupului infracţional.
Scopul este acela de a obţine, pe calea asocierii, avantaje ilicite, care pot fi
materiale sau/şi politice.

3. Forme. Modalităţi. Sancţiuni

Forme
La ceastă infracţiune, deşi actele pregă titoare şi tentativa sunt posibile, ele nu sunt
incriminate.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul comiterii acţiunii care reprezintă
modalitatea normativă de să vâ rşire a infracţiunii (iniţiere, constituire, aderare sau
sprijinire), neinteresâ nd dacă scopul a fost realizat sau nu.
Infracţiunea este continuă , iar epuizarea acesteia se produce, de regulă , prin
arestarea şi membrilor grupului infracţional. Ipotetic, putem considera ca moment posibil
al epuiză rii, decizia comună a membrilor grupului de a înceta existenţa asocierii ilicite.
Modalităţi
Modalită ţile normative sub care se realizează infracţiunea: iniţierea, constituirea,
aderarea sau sprijinirea, sunt prevă zute în mod alternativ, infracţiunea putâ ndu-se
să vâ rşi în oricare dintre acestea. Dacă se să vâ rşeşte infracţiunea sub mai multe
modalită ţi, aceasta va fi avută în vedere la individualizarea pedepsei.

Ibidem.
170

171
L.N. Pârvu, Implicaţiile adoptării unor legi succesive irivind sancţionarea asocierii pentru săvârşirea
de infracţiuni, Dreptul nr. 9/2003, p. 153.

100
 Modalită ţile faptice se regă sesc în fiecare modalitate normativă , astfel, de exem-
plu, în cazul iniţierii sau constituirii unei unui grup infracţional organizat, împrejurarea
că la această acţiune au luat parte mai multe persoane ori în cazul sprijinirii,
împrejurarea că s-a dat un sprijin material puternic172.

Sancţionare
În actuala reglementare, infracţiunea de constituire a unui grup infracţional
organizat se sancţionează , în varianta tip, cu închisoare de la unu la 5 ani şi interzicerea
exercită rii unor drepturi, iar în varianta agravată , cu închisoare de la 3 la 10 ani şi
interzicerea exercită rii unor drepturi.
Legea prevede o cauză de nepedepsire [alin. (4)] şi o cauză de înjumă tă ţire a
pedepsei [alin. (5)].
Potrivit dispoziţiilor art. 112 1 C. pen., instanţa va putea dispune mă sura de
siguranţă a confiscă rii extinse dacă va constata îndeplinirea condiţiilor legale.
Prin urmare, sancţiunea pentru varianta prevă zută la alin.(l) ai art. 367 NCP este
închisoarea de la 1 an la 5 ani şi interzicerea unor drepturi, iar câ nd infracţiunea care
intră în scopul grupului infracţional organizat este sancţionată de lege cu pedeapsa
detenţiunii pe viaţă sau cu închisoarea mai mare de 10 ani, pedeapsa este închisoarea de
la 3 ani la 10 ani şi interzicerea exercită rii unor drepturi. În cazul în care faptele
prevă zute la alin. (1) (2) au fost urmate de să vâ rşirea unei infracţiuni, se aplică regulile
privind concursul de infracţiuni. De asemenea, conform alin. (4), nu se pedepsesc
persoanele care au comis faptele prevă zute în alin. (1) şi (2) dacă denunţă autorită ţilor
grupul infracţional organizat, înainte ca acesta să fi fost descoperit şi să se fi început
să vâ rşirea vreuneia dintre infracţiunile care intră în scopul grupului. în cazul alin. (5),
dacă persoana care a să vâ rşit una dintre faptele prevă zute în alin. (1), (2) şi (3)
înlesneşte. În cursul urmă ririi penale, aflarea adevă rului şi tragerea la ră spundere penală
a unuia sau mai multor membri ai unui grup infracţional organizat, limitele speciale ale
pedepsei se reduc la jumă tate173.

172
Alexandru Boroi, op. cit., p. 599.
173
Alexandru Boroi, op. cit., p. 600.

101