REFERAT

SISTEME MODERNE DE PROTECȚIE

ȘI MONITORIZARE A SISTEMELOR
ELECTROENERGETICE
 PROTECŢII PREVĂZUTE LA
TRANSFORMATOARELE ELECTRICE
 Introducere

Transformatorul electric este un aparat electromagnetic static, având două sau mai multe
înfăşurări electrice cuplate magnetic care transformă parametrii (uzual curentul şi tensiunea dar
şi numărul de faze) energiei electrice de curent alternativ. Deci atât la intrare cât şi la ieşire
întâlnim aceeaşi formă de energie (electrică) dar cu parametrii diferiţi.
Protecţia prin relee a transformatoarelor şi autotransformatoarelor trebuie realizată cu
considerarea particularităţilor grupei şi schemei de conexiuni a acestora din staţia în care acestea
sunt instalate.
Pentru transformatoare şi autotransformatoare se prevăd protecţii împotriva defectelor
(interne şi externe) şi regimurilor anormale de funcţionare.
Principalele defecte interne sunt: scurtcircuitele polifazate, scurtcircuitele monofazate în
cazul reţelelor cu neutrul legat direct la pământ, puneri la pământ monofazate în cazul reţelelor
cu neutrul izolat sau compensat.
Dintre defectele externe ce pot apărea în funcţionarea unui transformator putem enumera:
scurtcircuitele polifazate pe barele transformatorului sau pe linie, scurtcircuitele monofazate şi
respectiv puneri la pământ.
Regimurile anormale ale transformatoarelor şi autotransformatoarelor sunt cele în care au
loc supraintensităţi provocate de scurtcircuite exterioare îndepărtate sau de suprasarcini. Tot
regim anormal este considerat faptul că s-a produs scăderea nivelului de ulei în cuvă.
În general, zona protejată este porţiunea cuprinsă între întrerupătoarele care leagă
transformatorul sau autotransformatorul de sistem, incluzând şi conductoarele de legătură.
Transformatoarele şi autotransformatoarele fiind obiecte cu putere unitară mare, instalarea
protecţiilor se face conform unor normative severe. Se vor prevedea următoarele tipuri de
protecţii:
 protecţia diferenţială longitudinală, împotriva defectelor interne;
 secţionarea de curent, pentru defecte interne şi puteri unitare mici (S<1000[kVA]);
 protecţia cu relee de gaze, pentru defecte interne şi puteri S>1000[kVA]
 protecţia maximală de curent, cu sau fără blocaj de tensiune minimă, împotriva
supraintensităţilor provocate de scurtcircuite externe;
 protecţii de distanţă, pentru transformatoare cu S>200[MVA], sau când protecţiile
maximale de curent nu sunt suficient de sensibile;
 protecţii maximale de curent,împotriva suprasarcinilor.
 Conținut
1. Protecţiile maximale de curent împotriva scurtcircuitelor exterioare şi a suprasarcinilor

Protecţia maximală de curent împotriva scurtcircuitelor exterioare şi a suprasarcinilor

diferă după cum transformatorul este cu două sau trei înfăşurări.

1.1. Cazul transformatoarelor cu două înfăşurări

Semnalizare
B 1 • K1 ardere siguranţe
TT
I1Semnalizare
Decl. I1, I2
+º
+º ºº RI
T RT
K2 2º º 5
-
T +º
+ + +
+
º +
º +
º º • º º
I I U< RV I T RT9 RI
RC RC
1º 3 º
RC
4º 6º 8º RdS
TC
-- --
S
º º º FCSI
º• • º 7
º •
I2
Δt
De la TT { •
B2
• •

Fig.1. Schema principială a protecţiei maximale de curent a transformatoarelor

cu două înfăşurări împotriva scurtcircuitelor exterioare şi a suprasarcinilor, în
varianta cu FCSI.
 I pp1  1.2I nomT
 ta8  ta max.ext  t K
  1,5
sensI
I ) I pp3  (1.3......1.4)I II) )  t a 2  t III) )  1,2 (1)
nomT 
 K sensI

 t  0.6 sec
I pp3  (05 nomT 
..................)
I

În cazul alimentării transformatoarelor dintr-o singură parte, transformatoarele de

curent TC pentru alimentarea protecţiei maximale de curent se instalează pe partea
alimentării, astfel încât protecţia prin relee să acţioneze ca rezervă împotriva defectelor
interne (fig. 1).
La transformatoare racordate pe ambele tensiuni la surse de alimentare
transformatoarele de curent TC se instalează pe partea alimentării principale, acolo unde
aportul la un defect intern este mai mare.
Protecţiile sunt:
- 1, 2 protecţia împotriva suprasarcinilor;
- 3, 4, 5, 8 - protecţia împotriva scurtcircuitelor trifazate cu blocaj de tensiune minimă;
 - 6, 7, 8 - protecţia împotriva scurtcircuitelor exterioare nesimetrice bazată pe
detectarea componentelor de secvenţă inversă de curent. Se utilizează un
filtru de curent de secvenţă inversă (FCSI) - figura 1.

Reglajele de curent şi timp sunt cele menţionate în relaţiile (1), iar protecţia se
desensibilizează în raport cu un curent de sarcină maximă:

n (2)
I sarc  n I
ntrafo
unde:
max
1
n = numărul de transformatoare de putere în paralel, iar:
Intrafo = curentul nominal al transformatorului.

La reglajele de timp (relaţiile 1) ta max ext reprezintă cel mai mare timp al protecţiilor
maximale de curent temporizate al elementelor următoare spre consumatori. Condiţiile II din
relaţiile 1 asigură selectivitatea declanşărilor. Se verifică coeficienţii de sensibilitate
(condiţiile III din relaţiile 1) care trebuie să fie pentru funcţia de bază a protecţiei de cel puţin
1,5, iar pentru funcţia de rezervă a protecţiei (la un defect pe bara următoare înspre
consumator) de cel puţin 1,2.

1.2. Cazul transformatoarelor cu trei înfăşurări

Se poate utiliza shema principiala din figura 2.

Condiţii ce trebuie avute în vedere:
- pentru mărirea sensibilitaţii protecţiei se recomandă introducerea blocajelor de
tensiune minimă (u<);
- reglaje de timp:

ta5,6  ta max. ext.  t

ta 4  max .(ta5. , ta 6 )  t t  0,6 sec (3)

La un defect exterior pe una din tensiuni protecţia trebuie să comande numai

declanşarea întreruptorului de la tensiunea respectivă, transformatorul rămânând în funcţiune
cu celelalte două înfăşurări la tensiunea barelor. Pentru creşterea sensibilitaţii se prevede
blocajul de tensiune minimă U < ( nu este figurat în schemă).
Reglajele de timp se aleg în aşa fel încât funcţionarea protecţiei să fie selectivă
(relaţiile 3). De retinut ca ta max ext are aceeasi semnificatie ca in relatiile 1.
 220 (110) kV
B2 110 (35) kV
B1

I
•
S
1 + + + ºº I2
+ + +
ºº º + ºº ºIº ºº
ºI RT
7 RI 2 T RT
RC 4 T
1
TC º
º 5
º TC RC
• S
º • -

T
+ + S
ºº ºº
3 I 6 T RT
º RC
TC
º •
I3 •
6 kV
B3

Fig.2. Schema principială a protecţiei împotriva scurtcircuitelor exterioare şi a

suprasarcinilor pentru transformatoarele cu trei înfăşurări.

Protecţia prin relee 1, 4, 7 ce declanşează întreruptoarele de pe toate tensiunile este

protecţia de rezervă şi pentru defecte interne în transformator.
Protecţia împotriva suprasarcinilor este unică şi se instalează pe partea alimentării
transformatorului la transformatoare alimentate dintr-o singură parte. La cele alimentate din
două sau trei parţi pot fi necesare relee de curent maximale pe fiecare tensiune, dar toate
comandând un singur releu de timp cu acţionare la semnalizare cu temporizare.

2. Protecţia diferenţială longitudinală a transformatoarelor şi autotransformatoarelor

Există anumite particularităţi ale protecţiei diferentiale longitudinale la transformatoare

(autotransformatoare) în raport cu generatoarele:
- necesitatea compensării inegalităţii curenţilor secundari;
- necesitatea compensării defazajului curenţilor secundari;
- compensarea şocului de curent de magnetizare;
- compensarea curenţilor de dezechilibru din schema protecţiei diferenţiale.

2.1. Compensarea inegalităţii curenţilor secundari

Curentul prin circuitul diferenţial (fig 3) va fi cel din relaţia (4):
 IR DIF/Kext = i1-i2 ≈ 0 (4)
(la fel ca la regim normal de funcţionare).

B1 I1 nTC 1 NT nTC 2 I 2B2

Kext
• •
ºº ºº
U1 i1 TR i2 U2
•
RDIF

•
Fig.3. Principiul protectiei diferentiale longitudinale la transformatoare
(autotransformatoare)
Transformatoarele de curent cu care se alcătuieşte circuitul diferenţial TC 1 şi TC2 au
rapoartele de transformare nTC1 si nTC2, iar raportul de transformare al transformatorului de
putere este NT. Pentru a se asigura egalitatea curenţilor secundari i1 şi i2, deci, pentru a face ca
în regim normal sau la un defect exterior curentul prin releul diferenţial IR DIF să fie 0, trebuie
să existe relaţiile (5), care conduc la determinarea raportului nTC2 / nTC1:
U1 I2
N   ;
T
U2 I1
i 1 I1
 i2  I 2 (5)
nTC1 nTC
2

I n 2
 I2  TC
nTC1
 NT ,
1

condiţie greu de îndeplinit cu exactitate deoarece valorile rapoartelor de transformare n TC1,

nTC2 şi NT sunt standardizate şi în consecinţă pot apare curenţi de dezechilibru prin bobina R DIF.
Ori de câte ori la regim normal sau la un defect extern apare un curent de dezechilibru mai
mare decât 5 % In trebuie să se introducă măsuri de compensare a inegalităţii curenţilor
secundari. În principal, acestea sunt:
 utilizarea de transformatoare cu saturaţie rapidă TSR cu bobine de egalizare care să
compenseze fluxul dat prin bobina de lucru (fig.4.) cu WL spire;
 folosirea RDIF cu bobine de frânare şi bobine de egalizare de tip RDS, in doua sectii
identice cu un numar de spire Weg.
In figura 4 WL reprezinta spirele bobinei de lucru, iar Weg, spirele bobinei secundare a
releului.
Compensarea fluxurilor (amperspirelor) este cea prezentată în relaţia (6) :

Wegi2 = wL (i1-i2) (6)

 B1
U1 decl.
I1 I1 +

ºº
ºi I
TC1 1

º WS

TR Weg WL

TSR

TC2 º i i2 i  1i 2
2

º •
I2 I2

B2
• U2
L1

Fig.4. Utilizarea TSR cu bobine de egalizare şi de frânare

2.2. Compensarea defazajului curenţilor

În cazul în care transformatorul protejat are conexiune stea –triunghi, iar între curenţii
primari de la cele două capete ale zonei protejate există un defazaj de 30 (sau multiplu de
30) atunci prin releu ar circula în regim normal curenţii:
i R1  iR 2 

iS1  i
i S2 valori care nu mai sunt nule


i
T1 T2

Corecţia este urmatoarea: se conectează secundarele celor două grupuri de TC în mod

diferit, astfel:
- în triunghi pe partea conexiunii stea ;
- în stea pe partea conexiunii triunghi.
Se produce astfel o rotaţie în sens invers a fazorilor curenţilor secundari care
compensează defazajul curenţilor primari.

2.3. Problema şocului de curent de magnetizare

În regim normal de funcţionare, curentul de magnetizare al unui transformator de putere

nu depăşeşte 5%In, dar la revenirea tensiunii după lichidarea unui scurtcircuit exterior sau la
conectarea sub tensiune a transformatorului, apare un curent de magnetizare de şoc ce poate
atinge (68)In. Un exemplu de astfel de curent de magnetizare este prezentat in figura 5. Acest
curent are două componente: curentul periodic de magnetizare şi curentul aperiodic
(tranzitoriu).

(I)

(t)
Fig. 5: Exemplu de curbă de variaţie a curentului de
magnetizare

Factorii care controlează durata şi amplitudinea curentului de magnetizare sunt:

- puterea transformatorului;
- rezistenţa în sistemul electroenergetic de la sursă pînă la transformatorul respectiv;
- caracteristicile fizice ale transformatorului;
- fluxul rezidual şi momentul punerii sub tensiune.
Din analiza ecuaţiilor care caracterizează acest curent, rezultă:
- valoarea componentei aperiodice şi deci a curentului de magnetizare depinde de
momentul conectării: va fi maximă atunci când tensiunea trece prin zero şi va fi
nulă (curentul de magnetizare va avea numai componentă periodică) când tensiunea
are valoarea maximă;
- timpul în care se amortizează componenta aperiodică depinde de constanta de timp
a înfăşurării.
Rezistenţa electrică de la sursă pîna la transformator determină amortizarea curentului.
Transformatoarele din apropierea generatoarelor vor avea un curent de magnetizare de
lungă durată pentru că rezistenţa este foarte mică. De asemenea, transformatoarele mari au un
curent de magnetizare de lungă durată pentru că inductanţa L este foarte mare în comparaţie cu
rezistenţa R.

În realitate, însă, valoarea curentului în momentul conectării depinde şi de starea de

magnetizare iniţiala, respectiv de existenţa unui flux remanent, care poate contribui la mărirea
sau micşorarea valorii curentului.
Rezultă, deci, ca situaţia cea mai defavorabilă apare atunci când tensiunea trece prin
valoarea zero şi fluxul remanent are valoarea maximă şi de sens opus fluxului remanent, fiind
atinsă valoarea maximă totală după o semiperioadă.
În primele cateva perioade, curentul de magnetizare descreşte rapid, apoi scade foarte
lent dacă rezistenţa este mică. În relaţia care defineşte constanta de timp a circuitului (L/R)
inductanţa L variază ca rezultat al saturării transformatorului. În timpul primelor perioade,
fenomenul de saturaţie este accentuat şi inductanţa L este mică. Conform literaturii de
specialitate, constanta de timp are valori cuprinse între 200ms, pentru transformatoare mici, pîna
la un minut, pentru transformatoare mari.
Cele prezentate sunt valabile atât pentru transformatorul monofazat cât şi pentru
fiecare fază a transformatorului trifazat. Pentru transformatoarele trifazate, curentul de
magnetizare în regim tranzitoriu mai este influenţat atât de simetria/nesimetria circuitului
magnetic cât şi de grupele de conexiuni.
o Curentul de magnetizare în regim tranzitoriu se caracterizează prin:
 o componentă aperiodică importantă (aproximativ 40-60% din fundamentală) care are
valoarea maximă în primele două perioade urmată de o scădere mai rapidă până se
atinge 2,5 ... 3 In. De la această valoare amortizarea se produce mai lent, timpul fiind în
general de ordinul secundelor. Curentul de magnetizare în regim stabilizat reprezintă
aproximativ 5% din In. Comparativ cu acest curent, curentul de scurtcircuit are o
amortizare mult mai rapidă, respectiv în primele 2-3 perioade, după care urmează
regimul stabilizat. Pentru funcţionarea eronată a protecţiei diferenţiale, numai perioada
de început a fenomenului este critică.
 un conţinut de armonici superioare -în special a doua şi a treia- destul de însemnat.
Armonica a doua poate să atingă pâna la 70% din fundamentala (în mod curent însă 30-
40%), armonica a treia până la 25%. Celelalte armonici sunt cu mult mai mici;
aproximativ 5% armonica a patra, 4% armonica a cincea, etc. Curentul de scurtcircuit,
chiar dacă conţine armonici superioare, este pe departe diferit de curentul de
magnetizare.

o Şocul de curent de magnetizare este cunoscut ca fiind o cauză importantă de funcţionare

incorectă a protecţiilor la transformatoare sau la elemente de reţea care au în vecinătate
transformatoare.
Acest curent, prezent numai pe o parte a protecţiei diferenţiale (pe partea alimentării),
produce un efect similar cu un defect in interiorul transformatorului. Şocul curentului de
magnetizare mai poate apărea şi după revenirea tensiunii la bornele transformatorului/bobinei
ca urmare a eliminării unui scurtcircuit apropiat. Curenţii diferenţiali nedoriţi pot rezulta şi
prin conectarea în paralel al transformatoarelor, sau prin supraexcitarea
transformatorului/bobinei datorită tensiunii peste valoarea nominală, şi/sau a frecvenţei
scăzute.
Având în vedere cele prezentate în legătură cu fenomenele ce pot să apară la punerea
sub tensiune a transformatoarelor, curentul de magnetizare poate induce un fals curent de
lucru pentru protecţia diferenţială de transformator. Din acest motiv, echipamentele de
protecţie diferenţială au înglobate “sisteme” de blocare a acţionării protecţiei la apariţia
şocului de magnetizare. Principala metodă de realizare a acestui blocaj este calculul raportului
dintre amplitudinea componentei de armonică a doua şi a celei fundamentale. Când acest
raport depaşeşte o anumită valoare, protecţia se blochează. Valoarea pragului de blocaj al
acestui raport poate fi fixă sau variabilă. Un prag cu o valoare fixă sau un prag cu valoare
reglabilă dar reglată necorespunzator pot fi surse de acţionare eronată a protecţiei diferenţiale.

2.4. Compensarea curenţilor de dezechilibru

Se asigură compensarea efectului curenţilor de dezechilibru, care în cazul trafo

(autotrafo) au mai multe componente (relaţiile 7):

Idez  Idez.TC  Idez egalizare  IdezRAT

(7)
I ppdif  ksig * Idezcalc p ; ksig  1.2 1.5;

unde:
I dez.TC - curentul de dezechilibru datorat neidentităţii caracteristicilor magnetice ale TC;
I dez egalizare - curentul de dezechilibru datorat neegalităţii perfecte a curenţilor secundari chiar
dacă se introduc bobine de egalizare;
I dezRAT - curentul de dezechilibru determinat de funcţionarea regulatorului automat de tensiune
la transformatoare sub sarcină.

Curentul de pornire al protecţiei diferenţiale I ppdif se calculează conform relaţiilor (7)

prin desensibilizarea (Ksig >1) în raport cu curentul de dezechilibru de calcul raportat la
primar Idez calcp, dat de suma celor trei componente (relatiile 7).

3. Protecţia cu relee de gaze a transformatoarelor de putere

În figura 6 este reprezentată schema de principiu a protecţiei de gaze a

transformatoarelor.
Releul Buchholz se aplică la toate transformatoarele în cuva de ulei, prevazute cu
conservator şi acţionează la defecte interne în interiorul cuvei transformatorului care sunt
însoţite de degajarea unor gaze ca urmare a descompunerii materialelor electroizolante.
Releul se instalează pe conducta de legatură dintre cuvă şi conservatorul de ulei şi este
prevăzut cu o paletă rotitoare cu două plutitoare cu contacte in mercur (figura 7, a şi b).
Astfel, la defecte în fază incipientă se produce o degajare lentă de gaze care se acumulează în
partea superioară a releului. Dacă defectul se agravează, degajarea de gaze devine violentă,
amestecul de gaze cu ulei trece în viteză prin releu, determină coborârea celui de-al doilea
plutitor şi închiderea celui de –al doilea contact al releului, ceea ce face ca prin releul
intermediar de ieşire (fig. 7) să se transmită comanda de declanşare. Pentru a menţine un
impuls prelungit de declanşare şi a se evita funcţionarea intermitentă a contactului sub efectul
turbulenţei amestecului de gaze şi ulei releul 2 este prevăzut cu autoreţinere prin contactul
inferior. Autoreţinerea se anulează manual prin butonul BD, iar dispozitivul de deconectare
DD (fig.7.) se comută atunci când se fac verificări ale protecţiei sau când se schimbă sau se
completează uleiul din cuva transformatorului protejat. Releul 3 este un releu de semnalizare
a funcţionării protecţiei de gaze.

Semnal
+
º º } declanşare I , I .
1 2
+
º
+
º º
+ º º RI
+
ºº 2 º
1
- º BD
S
Releu BUCHHOLZ RB-5 3

DD

4º ºº ºIº •
º Semnal
ºII
F1
Fig.6 Protecţia cu relee de gaze (BUCHHOLZ)
º 1

În cazul transformatoarelor fărăOcuvă, detecţia gazelor rezultate din distrugerea

progresivă a izolaţiei la defectele interne se realizează cu traductoare (senzori) de gaze.
O2
F2
º
 a1 a b1 b2
Conservator
Releu
de gaze

º º

TR

Cuvă
transformator

O• O•

a) b)

Fig. 7. Releu de gaze BUCHHOLZ: a) construcţie; b) instalare .

4.Protecţia transformatoarelor împotriva scurtcircuitelor monofazate

Se realizează cu o protecţie maximală de curent homopolar (fig.8) sau cu o maximală

de tensiune de secvenţă homopolară (fig. 9) şi depinde de modul de tratare al neutrului
transformatoarelor.
Astfel:
- pentru transformatoare cu neutrul legat la pământ (fig. 8.), se prevede o protecţie
maximală de curent de secvenţă hompolară temporizată ce acţionează la declanşare,
prin releul intermediar cu funcţie de releu de ieşire 3;
- dacă transformatoarele nu au neutrul legat la pământ (fig.9) se prevede o protecţie
maximală de tensiune de secvenţă homopolară temporizată ce acţionează la
declanşare prin releul intermediar de ieşire 3.
 L
K

IL

220 (110) kV
B1
I1

+ + + º Decl. I1
º ºº ºº + Decl. I2

R S T
3i 1 Ih 2 T 3 RI
TC º º 0 S 4
º º º
º•
FCSH

TR
• SEP

I2
6kV
B2

Fig. 8. Protecţia maximală de curent de secvenţă homopolară.

L1 B1
• 220(110)kV

I1 SEP •
TT
+ •
+ + +º º }decl I , I
TR º º 1 2 Ω
1 Uh 2T 3RI º º
º º S 4 •
Uh

10(6)kV

I2
B2
•
Fig. 9. Protecţia maximală de tensiune de secvenţă homopolară.
Releul de tensiune homopolară Uh este alimentat din secundarul în triunghi deschis al
transformatorului de tensiune TT legat la bare.
Ambele protecţii sunt sensibile, se reglează conform valorilor menţionate în relaţiile 8
în care pentru asigurarea selectivităţii, temporizarea releului 2 trebuie să fie mai mare cu
t=0,6 secunde decât ta max reprezentând cea mai mare temporizare a protecţiilor de curent
homopolare ale liniilor care pleacă de la aceleaşi bare:

I pph  (0.4......0.8)InomTR ;
ta 2  ta max  t (8)
Ipp h=(0.4…0.8)InomTR ;

unde Ksens ≥ 1,5 (pentru un scurtcircuit monofazat, în regim minim de funcţionare, la capătul
opus al celei mai lungi linii racordate la barele de înaltă tensiune).

Concluzii
Principala utilizare a transformatoarelor este la transportul energiei electrice pe distanțe mari,
prin implementarea liniilor de înaltă tensiune (zeci sau sute de kilovolți). Aceasta este necesar
din rațiuni economice. La capătul de aplicare (intrare) a energiei se folosesc transformatoare
ridicătoare de tensiune, iar la destinație energia se transmite linilor de joasă tensiune prin
intermediul unor transformatoare coborâtoare de tensiune electrică. Prin folosirea unor tensiuni
înalte și foarte înalte se scade curentul prin linie la valori care reduc pierderile prin efect Joule
la un nivel rezonabil, astfel nefiind necesară utilizarea unor conductoare cu secțiuni sensibil
mai mari, care ar ridica costul construcției și conservării linilor electrice de transport de
energie.
 Bibliografie

1. Bejan, I., Balaban, G., Automatizări şi telecomenzi în electroenergetică, Editura

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976.
2.Asandei, D., Protecţia sistemelor electrice, Editura Matrix Rom, Bucureşti, 1999.
3.Călin, S., Marcu, S., Protecţia prin relee a sistemelor electrice, Editura Tehnică, Bucureşti,
1975.
4. Nicolae Chiosa, Nicolae Pantazi, Bucur Luştrea, Ioan Borlea, Constantin Bărbulescu, Aspecte
esenţiale ale introducerii sistemului de măsurare a sincrofazorilor în sistemul energetic national,
The 7th International Power Systems Conference, 21-23.11.2007, Timişoara, Romania, pag.
157-166
5. Pal, C. ş.a. Protecţia sistemelor electroenergetice, Editura “C. Gâldău”, Iaşi, 1996.