Sunteți pe pagina 1din 10

ARGUMENT

Parteneriatul porneşte de la ideea că instituțiile colaboratoare au un fundament comun de


acţiune şi un principiu al reciprocităţii, ceea ce le permite să-şi unească eforturile spre atingerea unui
ţel comun. Printre marile provocări ale unui dascăl, integrarea unui elev cu cerințe educaționale
speciale într-o clasă obișnuită, este, de departe, cea mai mare dintre toate! Legislația este generoasă,
însă incluziunea este un proces nestandardizat, nu există o strategie unitară de aplicare a legislației în
vigoare, profesorii nu au fost suficient instruiți să lucreze cu elevi cu C.E.S., iar adaptarea materiei și
a mijloacelor de predare-învățare este dificil de realizat de cele mai multe ori. Incluziunea socială se
definește prin acceptarea de către instituțiile de învățământ a tuturor copiilor. Fiecare copil este
diferit și are propriile nevoi, fie că este sau nu un copil cu dizabilități. Diversitatea din cadrul
grupului poate cauza probleme, care prezintă riscul de a conduce la neglijare, excludere sau
segregare. Provocările pentru grup și pentru cei responsabili de grup sunt de a uni grupul și a lupta
împotriva nevoii de excludere, care ar putea apărea. O școală poate fi incluzivă și poate aborda
practici incluzive în abordarea copiilor, dacă se dorește cu adevărat acest lucru.
Prin prezentul proiect ne dorim ca elevii din învățământul de masă să conștientizeze
necesitatea integrării copiilor cu dizabilități în grupurile de lucru, joacă, socializare etc., să scape de
prejudecăți și norme dictate și impuse de educația și cultura mediului, să privească cu mai multă
empatie și simpatie, să le acorde importanța cuvenită, să le acorde respect, să le vorbească și să-i
trateze ca pe egalii lor.
Ne adresăm cadrelor didactice și tuturor celor care lucrează și interacționează cu copiii cu
cerințe educative speciale. Ne dorim ca prin acest proiect să arătăm că acești copii NU merită să fie
priviți altfel decât ceilalți copii, că merită să li se acorde înțelegere, șanse pentru viitor, importanță și
mai mult decât orice respect. Aceasta pentru că și ei sunt oameni, și ei simt (durere, bucurie, tristețe,
veselie), și ei știu și pot să facă lucruri minunate (juca, dansa, desena, cânta, picta, etc.) chiar dacă
sunt privați de buna funcționare a organismului.

2
• Inițiator: Școala Gimnazială Mihai Viteazul Călărași
Coordonatori proiect:
Școala/Instituția Numele și prenumele Semnătura
Prof. Ciorcilă Aurica Mihaela
Școala Gimnazială„Mihai Viteazulˮ Prof. Dragomir Marcela
Călărași Prof. Dumitrașcu Andreea
Prof. Puișor Luiza Corina
Prof. Zamfir Georgica
Informatician Gorincu Raisa
Prof. Stanciu Valentina
Liceul Danubius Călărași Informatician: Fulga Loredana
Bibliotecar: Bucur Elena
Școala Specială Gimnazială nr. 1 Călărași Educator înv. special: Grigoruță Ana
Maria
Prof. învățământ special: Brașoveanu
Ioana Cristina
Asociația Noi Orizonturi Educator înv. special: Zeța Pompilia
Inspectoratul Școlar Județean Călărași Inspector învățământ special: Magearu
Corina
CJRAE Călărași Prof. Năstase Mariana
Asociația de părinți Școala 10 Călărași Stoian Rodica Cecilia

Instituțiile partenere vor desfășura activități comune în contextul pandemic actual cu ocazia
sărbătorilor importante.
Echipa de proiect:
Cadrele didactice care se vor alătura și se vor implica în derularea proiectului (acorduri de
parteneriat) – Anexa 1

3
Scopul proiectului:
Toţi oamenii au îndatoriri unii faţă de alţii, iar îndeplinirea acestora nu este un lucru greu dacă se
obişnuiesc de mici să respecte, să ajute, să fie politicoşi, înţelegători, să aprecieze binele, să fie generoşi, să
fie în stare să redea un zâmbet pe chipul copiilor care sunt în suferinţă.
Conștientizarea tuturor copiilor și elevilor din învățământul de masă că, în ciuda diferențelor dintre
ei, copiii cu deficiențe au drepturi și șanse egale ca și ei, că simt, știu, pot, acționează și merită să fie tratați
cu înțelegere și respect.
Obiectivele proiectului:
Perceperea diferenței dintre copii ca resurse în sprijinul educației, mai degrabă decât ca
problemă ce trebuie depășită.
Înlăturarea obstacolelor din calea incluziunii, obstacole provocate de societate și nu de
problemele medicale specifice.
Schimbarea atitudinii față de copilul cu deficiențe.
Reducerea riscului de marginalizare și excluziune socială a copiilor cu dizabilități.
Dezvoltarea gustului estetic și a sensibilității pentru valorile artistice.
Dezvoltarea motivației, voinței, imaginației și a creativității.
Dezvoltarea stimei de sine, a încrederii în forțele proprii și totodată a personalității lor.
Dezvoltarea capacității de relaționare și afirmare socială precum și a spiritului de echipă.
Dezvoltarea relației elev-elev/ profesor-elev.
Crearea unor noi șanse de integrare emoțională, socială și educațională.

Resursele proiectului
Materiale: blocuri desen, acuarele, culori, carioci, creioane, imprimantă, coli etc.
Umane: cadre didactice și elevi din învățământul de masă și din învățământul special.
Grup țintă:
Copiii și cadrele didactice din învățământul special și de masă și părinții acestora;
Comunitatea locală.
Beneficiarii proiectului:
elevii din învățământul special și de masă;
cadrele didactice implicate în proiect;
instituţiile partenere;
4
membrii comunităţii locale.
Promovare și mediatizare:
- pe site-urile oficiale ale partenerilor;
- în mass-media locală;

SECȚIUNI CONCURS:
1. Secțiunea I – creații literare
2. Secțiunea a II-a - desen
Secțiunea I – creaţii literare adresate elevilor din ciclul primar, gimnazial, liceal fără CES.

Creațiile literare (scrisori, eseuri, poezii etc.) vor respecta tema proiectului : Mă implic! Îmi
pasă! Acționez!
Textele vor fi redactate în WORD (format .doc sau .docx), salvate și trimise în format PDF.
Fontul folosit va fi Times New Roman de mărimea 12, iar spațiul între rânduri va fi de 1,5. Folosirea
diacriticelor nu este obligatorie.
Prima pagină va avea scris OBLIGATORIU: numele școlii, localitatea, adresa, profesor
coordonator, specialitatea, numele elevului/elevilor coordonaţi, clasa, iar pe ultima pagină
bibliografia utilizată (dacă este cazul). Fişierul, va fi denumit cu numele unității şcolare respective şi
al elevului, respectând formatul: nume_unitate şcolară_nume elev şi va fi trimis, în format
electronic, prin e-mail, la adresa raisagorincu@yahoo.com.
Participarea la concurs este gratuită.

CRITERII DE EVALUARE PUNCTAJ


Încadrarea în temă 20 p
Formularea unui titlu expresiv/ personalizat al lucrării 20 p

Expresivitate şi sensibilitate 20 p

Mesajul transmis 20 p

Originalitatea și creativitatea interpretării temei alese 20p

TOTAL 100 puncte

5
Secțiunea a II-a - Creaţii plastice adresate elevilor din ciclul primar, gimnazial, liceal - elevi cu
cerințe educaționale speciale.

- Creaţiile artistice (desen, pictură, colaj, poster, grafică etc.) vor fi realizate în tehnică de lucru la
alegere, pe hârtie format A4 sau A3. Elevii trebuie să respecte tema principală: „Pot! Vreau!
Acționez!”. Creaţiile artistice vor avea în dreapta, jos, o etichetă în care se va specifica numele şi
prenumele elevilor, clasa, şcoala, localitatea şi judeţul, numele cadrului didactic coordonator.
Lucrările elevilor scanate/fotografiate vor fi trimise electronic la adresa de e-mail:
raisagorincu@yahoo.com.

CRITERII DE EVALUARE PUNCTAJ


Încadrarea în temă 20 p
Respectarea tehnicii de lucru aleasă 20 p

Expresivitate şi sensibilitate 20 p

Mesajul transmis 20 p

Originalitate, creativitate și imaginaţi 20p

TOTAL 100 puncte

Participarea la concurs este gratuită. Profesorii coordonatori pot participa la ambele


secțiuni cu MAXIMUM 3 lucrări.
Acordurile de parteneriat semnate, ştampilate şi scanate color, fişa de înscriere,
creațiile literare şi lucrările elevilor scanate/fotografiate vor fi trimise pe adresa de e-mail :
raisagorincu@yahoo.com până la data de 25 mai 2022.

PROGRAM
- Data desfăşurării: 15 mai 2022
- ÎNSCRIEREA se va face în perioada 01 martie 2022 – 25 mai 2022 pe baza fişei de înscriere
trimisă în format electronic la adresa de mail: raisagorincu@yahoo.com, împreună cu
parteneriatul completat, ștampilat și scanat color, creațiile literare şi lucrările elevilor
scanate/fotografiate.

6
- Rezultatele vor fi afișate pe site-ul Scolii Gimnaziale „Mihai Viteazulˮ Călărași
- NU SE PERCEPE TAXA DE PARTICIPARE!
- Toți profesorii coordonatori primesc adeverințe de participare și diplome de participare
pentru elevii coordonați.
- Se vor acorda diplome și cărți pentru premiile I, II, III. Se acordă diplome pentru premiile
speciale și mențiuni pentru fiecare din secțiuni !
- Se trimit diplome și adeverințe exclusiv on-line!
- Nu se admit contestaţii ale premiilor acordate de juriu!
- PARTICIPAREA SE FACE EXCLUSIV ON LINE.
- Expedierea electronică a diplomelor și a adeverințelor de participare/coordonare preșcolari/elevi
se va face după încheierea concursului, în perioada mai-iunie 2022, la adresele de email indicate
de profesorii îndrumători în fişele de înscriere.

DATE CU CARACTER PERSONAL ȘI DREPTURI DE AUTOR

Prin înscrierea în concurs, fiecare participant este de acord ca datele sale cu caracter personal precum
și orice alte date, puse la dispoziția sau transmise organizatorilor cu ocazia înscrierii în concurs și/sau cu
ocazia identificării, validării, acordării și înmânării premiilor.
Datele cu caracter personal ale Participanților sunt protejate conform legislației în vigoare pentru
confidențialitatea și securitatea prelucrării datelor.
Doar numele și prenumele câștigătorului vor fi făcute publice.
Fiecare dintre participanți, la momentul înregistrării la concurs, își va da în mod expres
consimțământul cu privire la prelucrare datelor cu caracter personal (secțiune prezentă în cadrul
formularului de înscriere).
Drepturile de autor rămân în posesia autorului, dar prin participarea la concurs, autorul este de acord
să fie folosite imaginile lucrărilor sale pentru publicitate şi reclamă pentru concurs, cât şi pentru realizarea
unui panou sau expoziţie.

Anexe:
1. Acord de parteneriat
2. Fișă înscriere concurs
7
Nr. ____________/______________ Nr. ____________/_________________
Școala Gimnazială Mihai Viteazul Călărași Instituția: ________________________
Str. Prel. București, nr. 12 _________________________________
Călărași, Județ Călărași Loc./Jud. _________________________
Telefon: 0242.334.723 Telefon: _________________________

ACORD DE PARTENERIAT
Încheiat astăzi, ______________între:

1. Părțile contractante:
Școala Gimnazială Mihai Viteazul, județ Călărași, localitate Călărași, Strada Prelungirea București,
nr. 12, telefon: 0242.334.723, e-mail: mihaiviteazul_cl2007@yahoo.com, reprezentată prin director
prof. drd. Brașoveanu Antoaneta Ancuța și următoarele cadre didactice în coordonatoare
Ciorcilă Aurica-Mihaela, Dragomir Marcela, Dumitrașcu Andreea, Puișor Luiza Corina, Zamfir
Georgica , informatician Gorincu Raisa, în calitate de organizator
și
Școala/ Instituția_____________________________________________________________, județ
____________________, localitatea ________________________, str. ______________________,
nr. _________, email: ___________________________, reprezentată prin director /director adjunct
_________________________________________________ și următoarele cadre didactice
implicate în proiect :
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
în calitate de partener.
2. Obiectul acordului:
Obiectul prezentului Acord de parteneriat îl reprezintă colaborarea dintre aplicant și partener în
vederea organizării și desfășurării de activități în cadrul concursului național ”Pot! Vreau! Acționez!,
ediția I, schimbul de bune practici și promovarea experienței elevilor și a cadrelor didactice în
context multidisciplinar (arte, abilități practice, competențe digitale).
8
3. Grup țintă: elevi și cadre didactice din învățământul preuniversitar, elevi cu CES încadrați în
centre și învățământul de masă.
4. Obligațiile părților
a. Organizatorul se obligă:
- să distribuie regulamentul activităților organizate;
- să informeze cadrele didactice și elevii cu privire la conținutul proiectului educativ în care vor fi
participanți;
- să organizeze expoziție cu lucrările elevilor (fizic și virtual – recomandăm aplicația Padlet);
- să respecte termenele de desfășurare a concursului;
- să emită și să distribuie diplome pentru elevii participanți și adeverințe cadrelor didactice
coordonatoare;
- să mediatizeze rezultatele activităților și să promoveze parteneriatul și proiectul pe pagina
oficială: https://www.scoala10mihaiviteazu.ro/ și mass-media.
b. Partenerul se obligă:
- să mediatizeze activitățile în unitatea școlară;
- să antreneze elevii pentru desfășurarea activităților;
- să selecteze, să scaneze și să trimită pe adresa de e-mail (raisagorincu@yahoo.com), lucrările
elevilor care participă la concurs;
- să evite orice situație generatoare de risc, ce poate afecta în mod negativ imaginea concursului.
5. Durata acordului
Acordul intră în vigoare la data semnării acestuia și este valabil pe parcursul anului școlar 2021 –
2022.
6. Clauze finale ale acordului
Concursul Pot! Vreau! Acționez! face parte din categoria activităților extrașcolare și
urmărește stabilirea de relații dintre instituții pe toată derularea activităților proiectului. Prezentul
acord se încheie în două exemplare, câte unul pentru fiecare partener și intră în vigoare la data
semnării lui.
Organizator, Partener,
Școala Gimnazială Mihai Viteazul Călărași ______________________________________
Director, Director,
Prof. drd. Brașoveanu Antoaneta - Ancuța _______________________________________

9
L.S L.S.

FIȘA DE ÎNSCRIERE
Concurs școlar național Pot! Vreau! Acționez!
(concurs de incluziune socială a copiilor cu CES)
An școlar 2021 - 2022

Numele și prenumele cadrului didactic îndrumător: _________________________________________


_____________________________________________________________________________________
Școala: ______________________________________________________________________________
Adresă : _____________________________________________________________________________
Adresa de e-mail pentru transmiterea diplomelor și adeverinței: ______________________________
_____________________________________________________________________________________
Telefon profesor îndrumător : __________________________________________________________

Nr. Numele și prenumele elevului Secțiunea Clasa/ Elev cu Titlul lucrării


(I sau II) grupa /fără
CES
1
2
3

Semnătura cadrului didactic:

* Fișa de înscriere și parteneriatul se trimit, completate și scanate color, la adresa de e-mail:


raisagorincu@yahoo.com

10

S-ar putea să vă placă și