47.

PERFUZIA
Definiţie:
~ Perfuzia este o injecţie prelungită –continuă sau discontinuă – de introducere picătură cu picătură,
intravenos sau subcutanat, a unor soluţii perfuzabile, cu sa fără medicament, pentru reechilibrarea
hidroionică şi volemică a organismului.
~ Perfuzia de sânge sau transfuzia este o injecţie intravenoasă continuă – picătură cu picătură – de
sânge integral sau derivate de sânge.
Clasificarea perfuziilor:
~ În funcţie de durata de administrare:
▪ Perfuzie de scurtă durată.
▪ Perfuzii de lungă durată.
~ În funcţie de ritmul de administrare:
▪ Perfuzii în jet continuu.
▪ Perfuzii lente.
Metode de perfuzare:
~ Prin ace metalice fixate direct în venă.
~ Prin canule din material plastic introduse transcutanat prin lumenul acelor (care se retrag
ulterior) sau introduse chirurgical.
~ Prin denudare venoasă – evidenţierea venei pe cale chirurgicală şi poziţionarea unei canule sau
cateter se poate menţine câteva săptămâni.
~ Prin branulă se poate menţine mai multe zile.
~ Pompă de perfuzie este un sistem electronic de administrare a soluţiilor perfuzabile, cu reglare
programată a volumului şi fixarea ratei fluxului de lichid.
Scop:
~ Aport parenteral de lichide.
~ Reechilibrare hidroionică şi volemică → hidratare şi mineralizare.
~ Reglarea echilibrului acido-bazic.
~ Scop depurativ diluând şi favorizând excreţia din organism a produşilor toxici.
~ Scop anestezic.
~ Alimentaţie parenterală – parţială sau totală.
~ Efect terapeutic prelungit.
~ Administrarea de medicamente cu efect rapid, uşor de controlat, cu recomandare strict intravenos prin
perfuzie.
~ Completarea proteinelor sau a altor componente sanguine.
~ Menţinerea căii de acces venos.
Materiale necesare:
~ Perfuzor1→ trocar cu apărătoare, tubulatură transparentă, picurător, clemă sau robinet de
închidere, tub pentru aer:
o Set perfuzie cu filtru2.
o Set perfuzie cu valvă şi micropicurător cu filtru.
o Set perfuzie cu valvă pentru suprapresiune şi filtru.
o Trusă transfuzie.
~ Pompa de perfuzie→ este constituită dintr-un sistem electronic propriu pentru administrarea
soluţiilor, perfuzoarele având o lungime variabilă între 1,5-2 m, cu reglare programată a volumului şi
fixarea ratei de flux.
~ Pompa de perfuzie – injecţie→ sistem prin care pot fi folosite simultan mai multe seringi acţionate
de un propulsor linear cu piston. Pot fi administrate doze exacte. Debitul este de 1-100 ml/h.3

1
Se livrează de obicei împreună cu soluţia perfuzabilă.
2
Filtrul are rolul de a reţine particulele care ajunse în circulaţie ar provoca reacţii caracteristice de respingere faţă de corpii
străini, leziuni vasculare şi microembolii.
3
Ambele sisteme tip pompă de perfuzie sunt prevăzute cu alarmă vizuală şi sonoră.
~ Piese intermediare→ robinete care asigură mai multe căi de administrare şi permit administrarea
simultană la aceiaşi linie venoasă a 2 perfuzii. Montarea perfuziei se face prin înfiletare la ac, canulă,
fluturaş.
~ Soluţie de perfuzat.
~ Stativ.
~ Suport pentru fixarea braţului.
~ Materiale pentru puncţie venoasă.
~ Leucoplast sau material pentru fixarea aparatului de perfuzie.
~ Tăviţă renală.
~ Mănuşi de protecţie.
~ Alcool.
~ Tampoane.
Soluţii perfuzabile:
~ Sunt soluţii sterile, apirogene → în flacoane sau pungi PVC.
~ Pungile din plastic nu necesită utilizarea tubului de aer.
~ Au termenul de valabilitate înscris pe flacon sau pungă.
~ Cantitatea soluţiei variază de la 50-100-150-200-500-1000 ml.
~ Trebuie încălzite la temperatura corpului.
~ Soluţiile perfuzabile sunt grupate în 6 grupe:
o Soluţii electrolitice.
o Soluţii glucozate – cu hidraţi de carbon.
o Soluţii mixte. – electroliţi + hidraţi de carbon.
o Soluţii macromoleculare.
o Soluţii nutritive.
o Soluţii spciale.
~ Soluţii utilizate:
o Soluţii izotone = soluţii care au aceiaşi presiune osmotică cu a sângelui, acelaşi punct de
congelare şi nu modifică sensibil proprietăţile elementelor figurate din sânge :
 Ser fiziologic (9g‰ NaCl).
 Ser glucozat 5%.
 Lactat de sodiu 1,9%.
 Bicarbonat de sodiu 14‰.
 Soluţie de KCl 2%.
o Soluţii hipertone = se administrează strict intravenos deoarece concentraţia crescută a
serului provoacă escare la locul injectării ca urmare a deshidratării intracelulare locale:
 Soluţii glucozate → ser glucozat 10%, 20%, 33%, 45%.
 Soluţii clorurare → NaCl 10% sau 20% – se injectează 30-60 ml.
 Soluţii bicarbonatate 30%.
 KCl 2% în glucoză 5%.
o Soluţii mixte :
 Ringer – soluţie de electroliţi:
 KCl 0,3g + CaCl2 0,5g + NaCl 8,5g + apă āā 1000ml.
 Soluţie Darow :
 KCl 2,8g + NaCl 4g + lactat Na 20% 29g + apă āā 1000ml.
 Soluţie Krebs :
 NaCl 7g + KCl 0,28g + CaCl2 o,27g + fosfat acid de K 1,16g + sulfat de
Mg 2,40g + apă āā 1000ml.
o Soluţii macromoleculare:
 Dextran 40 în ser glucozat 5%.
 Dextran 40 în ser fiziologic.
 Dextran 70 în ser glucozat 5%.
 Serodextran – Dextran 70 în Ringer-Lactat.
 Albumină 20%
 Plasmă pasteurizată 4%.
  Plasmasteril în ser fiziologic.
o Soluţii nutritive:
 Aminosol 10% - cu acizi aminaţi.
 Aminosol-glucozat.
 Intralipid 10% sau 20%.
 Nutriflex 32 cu 750 Kcal/l.
 Nutriflex 48 cu 1250Kcal/l.
 Aminomel.
 Proteinsterilele H sau N.
o Alte soluţii: Ringer-Lactat. Levosan. Aminofuzin. Gastrofuzin. Manitol 10% sau
20% → prezintă cristale deoarece soluţia este suprasaturată şi trebuie încălzită până dispar
cristalele. Uree 30%. Soluţie Buttler, soluţie Locke, soluţie Hartman, soluţie Tham,
soluţie Fischer – alcalină.
~ Înlocuitori ai masei circulante: Dextran 70 – Macrodex. Dextran 40 - Rheomacrodex. Marisang.
Plasmă umană, sânge integral, derivate de masă eritrocitară.
~ Serurile glucozate şi aminoacizii trebuie ferite de căldură şi de lumină pentru a nu-şi pierde valoarea
biologică.
Locul puncţiei pentru perfuzie:
~ Pentru perfuzii se aleg mai întâi venele periferice→ venele dorsale ale mâinii şi antebraţului.
~ Pentru perfuzii repetate se începe puncţia venoasă cu venele distale, protejând vasele de calibru mare.
~ Venele de la plica cotului.
~ Venele epicraniene sau jugulare la corpului mici şi sugari.
~ Venele de pe suprafaţa dorsală a mâinii.
~ Venele subclaviculare sau femurale.
Pregătirea pacientului:
~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica, necesitatea şi importanţa ei, durerea şi durata perfuziei.
~ Se roagă bolnavul să urineze.
~ Se aşează bolnavul cât mai comod, în decubit dorsal, cu braţul sprijinit pe pernă elastică (sau pe
suport) → se utilizează pe cât posibil braţul folosit mai puţin.
~ Poziţia trebuie să fie cât mai comodă şi relaxată, accesibilă puncţiei.
~ Pregătirea locului constă din dezinfecţie, spălare, degresare, îndepărtarea ceasului i bijuteriilor.
~ Se protejează regiunea interesată a patului cu muşama şi aleză.
~ Se acoperă bolnavul cu învelitoare.
~ Se aduc lângă pacient materiale pregătite fie pentru puncţia venoasă, fie pentru cateterism venos.
Pregătirea flaconului:
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile.
~ Alegerea soluţiei de perfuzat o face medicul diferenţiat pentru perfuzii de scurtă durată sau perfuzii de
lungă durată.
~ Se controlează soluţia de perfuzat: etichetă, conţinut, valabilitate, aspect limpede, clar, integritate,
etanşeitate, corespondenţa cu soluţia recomandată.
~ Temperatura soluţiei perfuzabile trebuie să fie de 18-24 0C (temperatura camerei). Încălzirea
flacoanelor în urgenţă se va face cu mijloace specifice – termostat, contact cu organismul uman.
~ Se îndepărtează protecţia de pe dopul de cauciuc.
~ Se controlează aparatul de perfuzat: valabilitate, aspect, integritate, etanşeitate, corespondenţa cu
soluţia recomandată şi se desface aparatul de perfuzie.
~ Se dezinfectează dopul de cauciuc.
~ Se închide prestubul aparatului de perfuzie.
~ Se îndepărtează teaca de protecţie a acului şi se puncţionează dopul de cauciuc cu acul trocar al
aparatului.
~ Se îndepărtează teaca de protecţie a acului tubului de aer şi se puncţionează dopul de cauciuc (nu este
necesar în cazul utilizării soluţiilor perfuzabile ambalate în pungii).
~ Se suspendă flaconul, cu perfuzorul montat, pe stativ.
~ Se deschide prestubul în aşa fel încât lichidul să pătrundă în tubul perfuzor înlocuind coloana de aer.
~ Se formează nivelul de lichid (cca. ½ din picurător) şi se continuă scoaterea aerului până apare la
extremitatea perfuzorului prima picătură de lichid.
~ Se închide prestubul, se repune apărătoarea amboului şi se atârnă tubulatura perfuzorului pe stativ.
Execuţie:
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşile de protecţie.
~ Se examinează calitatea venelor.
~ Se aplică garoul şi se alege locul puncţiei.
~ Se dezinfectează locul cu alcool.
~ Se cere bolnavului să strângă pumnul de câteva ori şi să rămână cu pumnul strâns.
~ Se execută puncţia venoasă (cât mai periferic) şi se verifică poziţia acului.
~ Se cere bolnavului să desfacă pumnul şi se desface garoul.
~ Se ataşează la ac amboul perfuzorului.
~ Se deschide prestubul şi se reglează ritmul perfuziei → obişnuit 60 picături pe minut sau în funcţie
de necesităţi şi de soluţia administrată.
~ Rata de flux a perfuziei (debitul) este fixată de medic şi se calculează după următoarea formulă:
Picătur Volum total x picături / ml
i
=
Minut Timpul total de infuzie în
minute
~ Când există cateter instalat se evită fluxul sanguin sau pătrunderea aerului.
~ Perfuzia se adaptează la cateter cu robinetul închis.
~ Se deschide robinetul şi se reglează debitul, se fixează cateterul sub formă de buclă la piele cu
leucoplast, braţul fiind fixat pe suport sau legat direct de pat.
~ Cateterul este lăsat à demeure în funcţie de durata tratamentului perfuzabil şi de toleranţa pacientului.
Perfuzia subcutanată:
~ Necesită o substanţă de felul hialuronidazei pentru difuziunea mai rapidă a soluţiei.
~ Locul injectării → peretele abdominal (stâng), faţa externă a coapsei.
~ Se execută puncţia după tehnica injecţiei subcutanate, se verifică poziţia acului prin mobilizare şi se
adaptează perfuzorul la ac.
~ Se fixează acul, tubulatura – cu leucoplast la nivelul pielii.
~ Se reglează ritmul perfuziei.
Perfuzia epicraniană:
~ Se aplică la sugar şi copilul mic.
~ Un ajutor menţine copilul în poziţie.
~ Se spală, eventual se rade locul şi se dezinfectează.
~ Se trage cu degetul vena aleasă şi se puncţionează cu un ac fin → ac fluturaş.
~ Pentru eliminarea aerului din cateter se injectează cu seringa soluţie de perfuzat.
~ Se racordează perfuzorul la ac şi se reglează ritmul.
~ Se fixează acul, cateterul şi perfuzorul cu benzi de leucoplast.
Rolul asistentei medicale în timpul perfuziei:
~ Supraveghează starea generală a bolnavului → funcţii vitale (TA, puls, respiraţie), paloarea.
~ Supraveghează locul puncţiei → riscurile necrozei, hematomul, infiltratul paravenos,.
~ Supraveghează ritmul de curgere a lichidului → numărul de picături pe minut, volumul, pompa de
perfuzie.
~ Se supraveghează modul de funcţionare a aparatului → etanşeitatea sistemelor, cudările tubulaturii.
~ Se pregăteşte la nevoie un nou flacon cu soluţie perfuzabilă.
~ Se închide prestubul înaintea golirii complete a flaconului şi se schimbă flaconul de perfuzie.
o Se îndepărtează protecţia de pe dopul noului flacon.
o Se dezinfectează dopul de cauciuc şi se mută perfuzorul (apoi tubul de aer).
o Se fixează noul flacon în stativ şi se reglează debitul.
o Se aplică eticheta cu inscripţiile necesare.
o Se notează bilanţul hidric → se ia în calcul şi cantitate de lichid rămasă în flaconul
schimbat.
~ Administrează medicaţie recomandată  prin perfuzie sau pe tubul perfuzorului.
~ Asigură administrarea perfuzie pe cât posibil, la temperatura corpului.
Administrarea medicamentelor prin perfuzie:
~ În timpul perfuziei se pot administra vitamine, electroliţi, antibiotice, calmante etc.
~ Pentru introducerea medicamentelor în recipientul cu soluţia perfuzabilă se badijonează cu alcool
iodat 1% dopul de cauciuc şi se puncţionează cu acul ataşat la seringa cu medicament.
~ Medicamentele pot fi administrate în flaconul de perfuzie cu tubul pensat şi răsturnat sau cu seringa
prin tub sau prin adaptare la robinetul cateterului → se închide circulaţia lichidului pe toată durata
injectării medicamentului.
~ Soluţiile medicamentoase trebuie să fie compatibile cu soluţiile perfuzabile.
~ În cazul soluţiilor incompatibile care sedimentează, cristalizează, inactivează sau modifică soluţia se
recomandă perfuzii scurte sau injecţii intravenoase scurte directe.
~ Pentru a menţine vena deschisă se introduc pe canulă 0,1-0,2 ml heparină.
Îngrijiri după tehnică:
~ Se aplică un tampon cu alcool la locul puncţiei.
~ Se extrage acul brusc din venă sau se retrage amboul.
~ Se lasă un pansament fixat cu leucoplast la locul puncţiei.
~ În cazul când pacientul are montată o branulă se îndepărtează amboul perfuzorului şi se închide
branula în condiţii de asepsie perfectă.
~ Se înveleşte bolnavul şi se aşează comod.
~ Se supraveghează şi, dacă nu sunt contraindicaţii, se pot administra lichide calde.
~ Se notează în foaia de observaţie cantitatea de lichid perfuzată.
Incidente şi accidente:
~ Hiperhidratare → prin perfuzie în exces. La cardiaci poate determina edem pulmonar acut, tuse,
expectoraţie hemoptoică, polipnee, hipertensiune. Se reduce ritmul transfuziei sau chiar se întrerupe
complet, se injectează cardiotonice.
~ Embolie gazoasă + sincopă cardiacă → prin pătrunderea aerului în curentul circulator. Se previne prin
eliminarea aerului din tub înainte de instalarea perfuziei, întreruperea perfuziei înainte de golirea
completă a flaconului şi prin neutralizarea perfuziilor cu presiune.
~ Dispnee + dureri precordiale→ supraîncărcarea inimii la introducerea bruscă de cantităţi mari de
lichid – se întrerupe perfuzia sau se asigură un ritm lent de administrare.
~ Revărsat lichidian → în ţesuturile perivenoase poate da naştere la flebite, necroze.
~ Frison şi stare febrilă → prin nerespectarea condiţiilor de asepsie.
~ Infecţii prin aspiraţie şi diaree → prin hrănire îndelungată prin perfuzie.
~ Compresia vaselor sau a nervilor → datorită folosirii diferitelor aparate sau obiecte de susţinere a
braţului.
~ Coagularea sângelui pe ac sau cateter → se previne prin perfuzarea lichidului cu soluţie de heparină.
~ Refularea masivă sanguină→ prin puncţionarea unei artere.
~ Embolie de cateter→ prin fixarea neglijentă a acestuia.
~ Intoleranţă (durere, edem) → se retrage acul.
~ Tromboză → prin mobilizarea cheagului de sânge.
~ Limfangită → apariţia durerii pe traiectul vasului, colorat în roşu, cald, dureros la atingere, datorită
intoleranţei la soluţii şi cateter sau greşeli de asepsie. Cateterul nu se aplică niciodată la membrele inferioare
pentru evitarea acestei complicaţii.
~ Ruperea cateterului..
~ Greşirea căii de administrare→ nu se administrează niciodată prin perfuzie subcutanată soluţii
hipertone; se verifică înainte calea de administrare a soluţiei.
~ Escare→ prin greşirea căii de administrare, prin nesupravegherea perfuziei – perfuzie paravenoasă, ac
nefixat sau braţ nefixat – mai ales în cazul perfuziilor hipertone.
~ Şoc→ apare transpiraţia, paloarea feţei, agitaţie, frison, sete intensă – se opreşte perfuzia şi se
injectează antialergice, eventual oxigenoterapie.
~ Cefalee.
~ Oprirea bruscă a perfuziei→ se schimbă poziţia acului sau se schimbă acul.
~ Sclerozarea venei→ se aplică comprese umede reci şi se schimbă cât mai de locul injecţiei.
~ Hematom→ se aplică comprese reci locale.
Observaţii:
~ Instalarea perfuziei se va face în condiţii de asepsie perfectă.
~ Viteza (debitul) perfuziei depind de: Diferenţa de presiune dintre lichidul de perfuzie şi cateterul
pacientului. Diametrul tubului perfuzorului. Viscozitatea soluţiei perfuzate. Rezistenţa dată de pacient
prin presiunea sângelui venos, tromboză la nivelul cateterului, aderenţe la peretele vasului, vase
înguste.
~ Reglarea vitezei de curgere se face asigurând scurgerea liberă, evitând cudările tubului, susţinând
braţul, folosind prestubul sau pompa de perfuzie.
~ În caz de hipovolemie se administrează perfuzia folosind o pompă pentru a mări presiunea din
interiorul flaconului în vederea reumplerii volumetrice mai rapid. Accidentele persuziei sub presiune
sunt: supraîncărcarea volemică, ruperea venelor, perfuzarea paravenoasă prin poziţia greşită a
acului sau cateterului, embolie gazoasă.
~ Utilizarea flacoanelor etanşe elimină riscul emboliilor gazoase.
~ Înlocuirea flaconului sau întreruperea perfuziei se va face înainte de golirea completă pentru a împiedica
pătrunderea aerului în perfuzor şi pentru a reţine 2-3 ml de soluţie pentru control, în cazul în care s-ar
produce un accident (intoleranţă).
~ Este obligatorie NOTAREA PE FLACON→ ORA DE APLICARE, RITMUL DE ADMINISTRARE,
COMPONENŢA SOLUŢIILOR PERFUZATE, MEDICAMENTELE ADĂUGATE, ORA DE
ÎNTRERUPERE A PERFUZIEI, NUMELE ASISTENTEI CARE A MONTAT PERFUZIA.
~ Administrare de glucoză, indiferent de concentraţie, impune tamponarea cu insulină.
Cantitate de Concentraţie Pacient cu glicemie Pacient cu
glucoză % normală diabet
250 ml 5% 2,5 u.i. 6 u.i
500 ml 5% 5 u.i. 12 u.i.
250 ml 10% 5 u.i. 12 u.i.
500 ml 10% 10 u.i. 24 u.i.
250 ml 20% 10 u.i. 24 u.i.
500 ml 20% 20 u.i 48 u.i.
~ Abordul venos superficial la nivelul membrelor inferioare este realizat doar în cazuri de urgenţă
majoră şi pentru scurtă durată pentru a evita complicaţiile tromboembolice şi septice.
~ Nu se refolosesc recipientele sau pungile cu soluţii perfuzabile a căror conţinut nu a fost epuizat!
~ Locul perfuziei este recomandat să fie schimbat la fiecare 72 ore.
PREGĂTIREA FLACONULUI DE PERFUZIE
Materiale şi instrumente necesare
~ Trusă pentru perfuzarea soluţiei.
~ Soluţie de perfuzat.
~ Stativ.
~ Tăviţă renală.
~ Mănuşi de protecţie.
~ Tampoane cu soluţie dezinfectantă – alcool, eter, alcool iodat.
Soluţii perfuzabile
~ Sunt soluţii sterile, apirogene, în flacoane sau pungi PVC.
~ Trebuie încălzite la temperatura corpului.
~ Manitol soluţie 10-20% care prezintă cristale trebuie încălzită până dispar cristalele deoarece soluţia
este suprasaturată.
~ Serurile glucozate şi aminoacizii sunt ferite de căldură şi de lumină.
~ Soluţii utilizate: Izotone → ser fiziologic 9g‰ NaCl, ser glucozat 5%, lactat de sodiu 1,9%,
bicarbonat de sodiu 14‰, soluţie de KCl 2%. Hipertone → soluţii glucozate 10,20, 33, 40%, soluţie
NaCl 10,20%. Ringer - soluţie de electroliţi. Soluţie Darow, soluţie Krebs. Soluţie Butler, soluţie
Locke, soluţie Hartmann, soluţie Tham, soluţie Fischer – alcalină. Înlocuitori ai masei circulante.
Dextran 70 - Macrodex, Dextran 40. Plasmă umană, sânge integral, derivate de masă eritrocitară.
Pregătirea flaconului
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşile de protecţie.
~ Se controlează soluţia de perfuzat: valabilitate, aspect, integritate, etanşeitate, corespondenţa cu
soluţia recomandată.
~ Se îndepărtează protecţia de pe dopul de cauciuc şi se dezinfectează dopul de cauciuc.
~ Se desface aparatul de perfuzie.
~ Se puncţionează dopul cu acul trocar al aparatului după ce s-a închis prestubul.
~ Se suspendă aparatul pe stativ.
~ Se deschide prestubul în aşa fel încât lichidul să pătrundă în tubul perfuzor înlocuind coloana de aer.
~ Se formează nivelul de lichid (cca. ½ din picurător) şi se continuă scoaterea aerului până apare la
extremitatea perfuzorului prima picătură de lichid.
~ Se închide prestubul, se repune apărătoarea amboului (menţinută pe o compresă sterilă) şi se suspendă
tubulatura perfuzorului pe stativ.
Schimbarea flaconului cu soluţie perfuzabilă
~ Se pregăteşte soluţia pentru schimbare
~ Se închide prestubul perfuzorului
~ Se îndepărtează din stativ punga goală (în care s-au păstrat câţiva mililitri de soluţie)
~ Se dezinfectează dopul de cauciuc al pungii de schimb
~ Se scoate rapid acul perfuzorului din punga goală şi se introduce în punga de schimb
~ Se suspendă punga, se verifică prezenţa aerului pe tub(care va fi îndepărtat) şi se fixează debitul perfuziei
~ Se aplică eticheta pe care se notează data, ora schimbării, medicaţia adăugată /eventual), doza, ritmul
de administrare.
Schimbarea perfuzorului
~ Se verifică trusa de perfuzie ce va fi schimbată
~ Se desface ambalajul
~ Se aplică clema sau prestubul pe tubul perfuzorului
~ Se ataşează la punga de perfuzie, se umple camera perfuzorului cel puţin 1/3
~ Se deschide prestubul şi se lasă lichidul să curgă până dispar bulele de aer
~ Se închide prestubul perfuzorului vechi şi se îndepărtează de la branulă
~ Se ataşează de o manieră sterilă perfuzorul nou la branulă, se deschide clema şi se fixează debitul de curgere