Profesor Angela Ciortuz

Curs: Obstetrică, Ginecologie și nursing specific

I. Nașterea- Parturiția (accouchement, delivery)

A. Fiziologia nașterii
Definiție: Ansamblul de fenomene mecanice și fiziologice care au drept consecință expulzarea sau
extragerea pe căi naturale a fătului viabil și a anexelor sale.
Nașterea este un act reflex de o mare complexitate reprezentând totalitatea fenomenelor
fiziologice, mecanice și plastice care survin la sfârșitul gestației și prin care fătul este expulzat,
fără complicații materno-fetale.
Se poate vorbide:
• Naștere normală (eutocică) sau naștere patologică (distocică)
• Naștere la termen (matură-9 luni) sau naștere prematură (în lunile7-9)
• Naștere spontană (prin forțe intrinseci) sau provocată (intervenție medicală)
• Naștere unică (monofetală) sau naștere multiplă (gemeni, trigemeni..)
• Naștere pe căi genitale sau naștere cezariană
Forme de naștere
Nașterea normală sau eutocică, fără complicații materno-fetale.
Nașterea spontană, fără nicio asistență mecanică, farmacologică sau medicală.
Nașterea la termen reprezintă expulzarea pe căi naturale a unui făt la termen (38-42 săptămâni de
sarcină).
Nașterea dirijată, declanșată spontan, dar se intervine prin medicamente.
Nașterea provocată, declanșată artificial.
Nașterea distocică , în caz de vicii de prezentație, distocii mecanice sau de dinamică, care necesită
intervenții farmacologice și obstetricale.
Nașterea prin operație cezariană în care fătul este extras pe cale operatorie.
Nașterea precipitată (durează puțin), - nașterea prelungită, peste 12-15 ore la primipare și 6-8 ore
la multipare.
Nașterea prematură, la 28-37 de săptămâni de sarcină.

Nașterea se definește prin totalitatea fenomenelor active și pasive( fiziologice, mecanice și plastice
), care conduc la expulzia fătului și anexelor sale, când acesta atinge vârsta viabilității. Nașterea
este considerată:
• Prematură - între 28-37 săptămâni;
• La termen – între 38-42 săptămâni;
• Cu termen depășit – peste 42 de săptămâni;
Nașterea normală este nașterea care se termină fără complicații materne sau fetale și care decurge
după un mecanism fiziologic, dar care în anumite momente poate prezenta mici tulburări
funcționale care prelungesc nașterea. Definirea ”nașterii normale” cuprinde următorii parametrii
principali:
• Sarcină cu evoluție fără complicații;
• Declanșarea spontană a nașterii;
• Vârsta sarcinii între 37-42 săptămâni;
• Sarcină monofetală cu făt în craniană;
• Lichid amniotic clar;
• Debutul unor contracții regulate, ce cresc în intensitate și frecveță;
• Ștergerea și dilatarea progresivă a colului;
• Punga amniotică în tensiune în timpul contracțiilor uterine;
• Coborârea progresivă a craniului cu nașterea spontană a unui făt fără suferință;
• Delivrența completă a placentei și a membranelor;
Prezentația craniană este o prezentație cefalică cu craniul flectat. Nașterea în prezentație craniană
este cea mai eutocică, fiind considerată prototipul nașterii normale.
Nașterea este spontană, când se declanșează prin mecanisme naturale sau poate fi indusă artificial
prin mijloace farmacodinamice, când există indicații materne sau fetale de terminare a cursului
sarcinii. La sfârșitul sarcinii, uterul care a fost considerat insensibil până la 36-38 de săptămâni
trebuie pregătit pentru a produce contracții coordonate și suficient de puternice ca să determine
dilatarea colului și coborârea fătului.
Determinismul nașterii
Factorii incriminați în declanșarea nașterii sunt incomplet elucidați. Printre ei se numără factori:
-imunologici (nașterea apare ca un moment în care toleranța imunologică de sarcină se pierde, iar
unitatea fetoplacentară este rejetată de mecanismele imunocompetente materne);
- biochimici (creșterea concentrației proteinelor contractile actina, miozina și depozitele de
glicogen în celula musculară netedă a miometrului, sub efectul estrogenilor);
-mecanici acționează prin distensia uterină, în special la nivelul regiunii cervicoistmice;
-hemodinamici care intervin prin modificări ale circulației uteroplacentare, cu hipoxia deciduală,
locul principal de sinteză a prostaglandinelor, importante în inițierea contracției uterine;
-hormonali :au împărțiți în uterotropine, care relaxează musculatura (progesteron, hCG, relaxina)
și uterotonine care stimulează contracția uterină (acitocina, prostaglandinele);
Declanșarea nașterii
Inducerea travaliului este reprezentată de schimburile biochimice dintre mamă și făt. Declanșarea
nașterii pare mai mult un efect de dispariție a influențelor inhibitorii ale sarcinii asupra
miometrului, decât un proces activ susținut de factorii de stimulare a contracției uterine.
În inițierea travaliului un rol important îl are fătul, care este privit ca un”ceas biologic” de
programare a momentului declanșării nașterii. Mecanismele materne au rol de modulare a acestui
moment. Prin maturarea hipofizei fetale crește sinteza de ACTH și ocitocina fetală, crescând astfel
producerea de cortizol fetal ce va activa aromatazele placentare, cu virarea steroidogenezei spre
estrogeni și schimbarea raportului estrogeni/progesteron, care va stimula formarea canalelor
transmembranare (gap junctions) între celulele miometriale, sinteza receptorilor pentru ocitocină
în miometru și membranele fetale și biosinteza prostaglandinelor. Eliberarea de prostaglandine la
nivel decidual este favorizată și de hipoxia uteroplacentară (prin modificări de senscență a
placentei), de formarea pungii amniotice și expunerea membranelor la flora vaginală.
Prostaglandina PGF2 alfa este principalul activator al evenimentelor mecanice ale nașterii,
contracțiilor uterine și ramolirea colului.
Procesul nașterii uterine, evenimentele parcurse de miometru cu ocazia sarcinii au fost sitematizate
în 4 faze, pentru a recunoaște modificările majore, uterine, morfologice și funcționale și a progresa
în mod ordonat și cronologic.
B. Fazele nașterii
Faza 0 Faza 1 Faza 2 Faza 3
• Concepție Activarea Stimularea travaliului Involuția uterului,
• Contracții miometrului • Travaliul lactația și restabilirea
absente • Pregătirea stimulat • Restabilirea
Liniște pentru • Începutil pacientei
miometrială travaliu travaliului • Involuția
• Începutul • Travaliul activ uterină
parturiției • Nașterea • Restabilirea
fertilității
 • Pregătirea
uterului
pentru travaliu

Faza 0 - de ”liniște miometrală”, cân mușchiul uterin este refractar la stimulii contractili. Această
fază durează din momentul nidației până aproximativ cu două săptămâni înainte de naștere și se
datorează influențelor inhibitorii ale sarcinii asupra miometrului, guvernate de o serie de factori
dominați în principal de progesteron.
Faza 1 – de activare a miometrului ( de transfomări funcționale suferite de miometru și col), când
au loc modificări morfologice și funcționale, pregătitoare pentru declanșarea nașterii. Sub efectul
predominant al estrogenilor cresc receptorii de ocitocină, cresc proteinele de legătură între fibrele
musculare (gap junctions), uterul devine iritabil, se înmulțesc contracțiile nedureroase, se formează
segmentul inferior și prezentația coboară, iar colul se ramolește. Prima perioadă duce la ștergerea
și dilatarea colului. Începe atunci când contracțiile uterine devin suficient de frecvente, intense și
lungi pentru a iniția ștergerea și dilatarea evidentă a colului.
Faza 2 – de stimulare a travaliului, când sub efectul uterotonicelor (ocitocina, prostaglandine,
endotelina 1) se inițiază activitatea contractilă a uterului și dilatarea colului, cu expulzia fătului și
a anexelor. Această fază este împărțită, la rândul ei în trei stadii ale travaliului: ștergerea și
didlatarea colului, expulzia fătului și delivrența.
A doua perioadă a nașterii implică expulzia fătului. Ea începe cu dilatarea completă a colului și
se termină când fătul este degajat complet.
Faza 3 – de recuperare după naștere (puerperiului), de refacere a parturientei, când are loc involuția
uterului, lactația și restabilirea spre final a fertilității.
A treia perioadă implică separarea și expulzia placentei; începe o dată cu eliberarea fătului și se
termină cu eliberarea placentei.

Fazele Caracteristici definitorii Fenomene biologice

nașterii
0 - faza de „linişte uterină” -lipsa de sensibilitate a fibrelor
- lipsa contracţiilor în ciuda stresului de miometriale la stimuli contractili,
sarcină determinată mai ales de progesteron;
- colul nu este modificat, se menţine -inhibarea contracţiilor miometriale,
continent limitarea propagării contracţiilor
miometriale;
-activitate crescută a enzimelor care
degradează uterotropinele / uterotoninele
1 -faza de „activare uterină” -uterotropine necunoscute sensibilizează
-apar contracţii uterine ocazionale, fibra miometrială la acţiunea
Nedureroase uterotoninelor;
- se formează segmentul inferior
 - se produce înmuierea colului uterin -activitate crescută a enzimelor care
degradează mediatorii cu activitate
progesteronică / relaxantă.

2 travaliul, faza de activitate maximă - -creşte concentraţia de Ca în fibra

nașterea
-contracţii uterine sistematizate,
susţinute
- ştergerea şi dilatarea colului uterin
- fenomenele active şi pasive din travaliu
se soldează cu expulzia fătului (naşterea)
miometrială,
-creşte acțiunea receptorilor pentru
oxitocină pe fibra miometrială;
- nivelul seric al oxitocinei creşte
semnificativ doar în expulzie.

3 -retracţia şi contracţia uterină, după lăuzia imediată, când nivelul

-mecanisme fundamentale de hemostază uterotoninelor încă se menţine crescut,
imediat postpartum modificările hormonale favorizeze lactaţia
- involuţia uterului şi alăptarea.
- restabilirea fertilităţii

C. Fenomenele travaliului
Nașterea reprezintă confruntarea dintre mobilul fetal și rezistența canalului de naștere, sub efectul
contracțiilor uterine expulzive. În acest proces sunt implicate fenomene active și pasive.
Fenomene active Fenomene pasive
• Contracții uterine • Formarea segmentului inferior
• Contracția mușchilor abdominali • Ștergerea și dilatarea colului
• Formarea pungii amniotice
 • Amplianța vaginului, vulvei, perineului
• Atitudini și mișcări ale mobilului fetal
• Modificări plastice ale fătului

Contracţiile uterine din travaliu au următoarele caracteristici: dureroase, globale, „totale”, ritmice,
susţinute („sistematizate”), progresive ca intensitate, durată şi frecvenţă. Spre sfârşitul perioadei
a II-a, contracţiile capătă „caracter expulziv”: se succed la interval de 1 – 2 minute, durează peste
50 de secunde, sunt însoţite de contracţia musculaturii abdomino-pelvine (senzaţie de screamăt) şi
determină expulzia în scurt timp a fătului şi a anexelor sale. Contracţia musculaturii abdominale
nu este eficientă, înainte de dilatarea completă a colului uterin.
Travaliul reprezintă faza a doua a naşterii și este definit prin două elemente: ştergerea şi
dilatarea colului uterin și contracţii uterine sistematizate, cu caracter progresiv. Definirea
momentului de debut al travaliului nu se poate face în mod foarte strict, dar un diagnostic clinic
dinamic se pune de multe ori în urma unei probe clinice.

Perioadele nașterii:
• Perioada I-a sau de dilatare
Faza latentă de dilatare a colului
Faza activă, accelararea dilatării
• Perioada II-a, de expulzie a fătului
• Perioada III-a, de expulzie a anexelor fetale
Perioada IV-a de stabilizare a parturienetei

Fig 2 Reprezentarea grafică a travaliului normal

Perioadele travaliului și nașterii
I. Ștergerea și dilatarea colului: variabilă;
în medie, 8 – 12 ore la primipare, 4 – 8 ore la multipare
II. Expulzia: 15 minute – 1 oră coborârea – 1 cm/h la primipare, 2 cm/h la multipare
III. Delivrența: în medie, 5 – 10 minute maxim 30 de minute.
IV. Lăuzia imediată: 2 ore; - consolidarea homeostaziei (lăuzia imediată)

Fig. 3 Partograma nașterii

Perioada I-a sau de dilatare

Faza latentă de dilatare a colului
Faza activă, accelararea dilatării

Perioada I a travaliului se încheie când se ajunge la dilataţie completă.

Fig. 4 – Fazele dilatării colului la primipare și multipar

Perioada I are evoluţie variabilă și este cea mai puţin predictibilă dintre perioadele travaliului. Ea
este subîmpărţită în două faze:
Faza de latență Faza activă
Este între debutul travaliului (greu de precizat) Faza activă a travaliului se împarte în trei
şi dilataţia de 2 cm (debutul fazei active a subfaze:
travaliului); * faza de acceleraţie – viteza cu care se produce
dilataţia creşte constant, pe măsură ce creşte
intensitatea contracţiilor uterine; acest fenomen
se înregistrează, de obicei, până la dilataţie de 4
– 5 cm;
* faza de pantă maximă – viteza cu care se
realizează dilataţie este maximă şi constantă;
progresiunea dilataţiei este între 4 – 5 cm şi 8
cm;
* faza de deceleraţie – viteza cu care se
realizează dilataţia începe să scadă, mobilul fetal
poate începe să abordeze interiorul bazinului
osos;
progresiunea dilataţiei prezintă de la 8 cm la
dilataţie completă
Perioada II-a, de expulzie a fătului

Perioada II a travaliului, expulzia, începe din momentul când dilatarea colului este completă şi se
încheie în momentul expulziei fătului.

Fig 5. Ștergerea și dilatarea colului

Fig.6 Progresia mobilului fetal;

Fig. 7 Contracțiile uterine și ale musculaturii abdominale/ Formarea pungii amniotice

Contracțiile uterine sunt spontane și involuntare, dureroase, ritmice și intermitente, progresive

cu intensitate dureroasă și frecvență. Contracțiile uterine efective durează 30-90 secunde, crează o
presiune de 20-50 mmHg și au loc la 2-4 minute.
Contracțiile mușchilor abdominali sunt contracții voluntare, care se adaugă contracțiilor uterine
în efortul expulziv.
În timpul travaliului, contracțiile determină uterul să se diferențieze în două părți:- segmentul
superior al uterului devine din ce în ce mai gros odată cu progresia travaliului și se contractă spre
inferior cu o forță care expulzează fătul cu fiecare contracție; - segmentul inferior al uterului se
subțiază pasiv cu fiecare contracție a segmentului superior ceea ce inițiază ștergerea colului.
Formarea segmentului inferior rezultă din istm, care se intinde și se subțiază. Prin formarea lui
se distinge porțiunea superioară a uterului, mai groasă și mai fermă și care va reprezenta partea
activă a uterului, mai groasă și mai fermă și va reprezenta partea activă a uterului în travaliu și
segmentul inferior, cu rol pasiv ce va favoriza acomodarea fătului pentru naștere.
Ștergerea și apoi dilatarea colului se realizează sub presiune hidrostatică exercitată prin
membrane sau direct de prezentație. Inițial are loc ștergerea colului prin distensia orificiului
cervical intern și prin includerea structurilor sale în segmentul inferior, apoi urmează dilatarea
orificiului cervical extern prin același efect al contracțiilor uterine.
Formarea pungii amniotice are loc în procesul de ștergere și dilatare a colului și reprezintă
principalul factor de dilatare, înainte de coborârea prezentației.
Amplianța vaginului, vulvei și perineului se realizează sub presiunea de distensie exercitată de
membrane și după ruperea lor, de către prezentație. Această distensie exagerată presupune o
întindere a mușchilor ridicători anali și o subțiere a perineului, care ajunge înainte de expulzie,
aproape ca o membrană. Prin amplianța vaginului, vulvei, și perineului se desăvârșește canalul de
naștere, prin care fătul și anexele vor fi expulzate.
Fig. 8 Canalul de naștere

Perioada III a travaliului, delivrenţa, începe imediat după expulzia fătului şi se încheie în momentul
expulziei placentei. Se admite în prezent că durata normală a delivrenţei este sub 30 de minute.

Perioada IV a naşterii se întinde pe durata primelor două ore după delivrenţă, moment în care
hemostaza la nivelul patului de inserţie placentară este definitivată prin retracţie şi contracţie
uterină. Este denumită lăuzia imediată.
Preocuparea caracteristică perioadelor III şi IV ale travaliului este evitarea sângerării materne
excesive.
Se descriu patru faze ale naşterii (0 – 3) şi patru perioade ale travaliului (I – IV). Perioada IV a
travaliului corespunde cu lăuzia precoce. Faza a treia a naşterii corespunde cu lăuzia.

II. Nașterea normală în prezentație craniană

Prezentația craniană este o prezentație cefalică cu craniul flectat, iar nașterea este cea mai
eutocică, fiind considerată prototipul nașterii normale.
Varietățile de poziție ale prezentației craniene se stabilesc în funcție de reperul de pe craniul
fetal (occiputul) și reperele de la strâmtoarea superioară a bazinului reprezentate de extremitățile
diametrelor oblice, eminețele ileopectinee și articulațiile sacroiliace. Vor fi varietăți anterioare și
posterioare.
Varietăți anterioare: OISA – occipito-iliacă stângă anterioară
OIDA – occipito-iliacă dreaptă anterioară
Varietăți posterioare: OISP - occipito-iliacă stângă posterioară
OIDP - occipito-iliacă dreaptă posterioară
Poziţia este definită prin raportul între punctul de reper al prezentaţiei (occiputul în cazul
prezentaţiei craniene flectate) şi jumătatea stângă sau dreaptă a bazinului osos matern. Fătul în
prezentaţie craniană flectată poate avea occiputul în raport cu osul iliac stâng (OIS) sau cu osul
iliac drept (OID) al bazinului matern.

Fig. 9 Varietăți de poziții: OISA, OIDP

Situaţia prezentaţiei în raport cu planurile bazinului unul din elementele principale ale
diagnosticului progresiei travaliului. Craniul fetal flectat poate fi în una din următoarele situaţii:
* mobilă, când nu a luat contact cu planul strâmtorii superioare;
* aplicată, când a luat contact cu planul strâmtorii superioare, dar poate fi mobilizată;
* fixată, când a luat contact cu planul strâmtorii superioare şi nu mai poate fi mobilizată;
* angajată, când planul corespunzător diametrului de angajare a depăşit planul strâmtorii
superioare;
*coborâtă, când prezentaţia se află în excavaţia pelvină.

A. Mecanismul nașterii
Cuprinde totalitatea mișcărilor pe care le execută fătul în timpul nașterii: mișcarea de propulsie,
schimbările de atitudine respectiv de orientare și care se produc ca urmare a corelației dintre
activitatea contractilă a uterului, forma canalului de naștere și forma mobilului fetal. Fătul își va
orienta diametrele în diametrele cele mai mari ale filierei pelvi-genitale, își va schimba orientarea
prin flectarea unor segmente pentru reducerea diametrelor și va face o mișcare de rotație internă
până când sensul celei mai ușoare îndoiri a diferetelor segmente fetale va coincide cu sensul
curburii canalului genital.
Modificările plastice ale fătului reprezintă o modelarea a mobilului fetal (în special craniul își
îngustează suturile) sub presiunea la care este expus în timpul nașterii.
Mecanismul nașterii în prezentație craniană flectată.
Mecanismul naşterii reprezintă modalitatea prin care mobilul fetal, ovoidal şi cu plasticitate medie,
traversează excavaţia pelvină, uşor neregulată, caracterizată de un ax principal curb, convex spre
sacru, şi de faptul că, la diferite niveluri, diametrele utile maxime sunt orientate diferit.

Cele șapte mișcări cardinale în travaliu și naștere

Timpii mecanici ai nașterii în prezentație craniană
Timpi principali: angajare, coborâre, degajare
Timpi complementari: flexia, rotația internă, deflexiunea, rotația externă
Pentru desăvârșirea nașterii, copilul parcurge un proces de adapatre a capului fetal la diferitele
părți ale pelvisului. Aceste modificări constituie mecanismul travaliului și al nașterii și implică
șapte mișcări cardinale care au loc secvențial.
1. Angajarea este mecanismul prin care diametrul biparietal al capului fetal, diametrul
transvers cel mai mare în prezentația occipitală, trece de strâmtoarea pelvină. Acest
fenomen poate avea loc în ultimele săptămâni de sarcină sau nu poate să nu apară până la
debutul travaliului. Este mult mai probabil să aibă loc înainte de începerea travaliului la o
primipară decât la o multipară.
2. Coborârea – prima cerință în nașterea unui copil este coborârea.
3. Flexia – Când capul care coboară întâlnește rezistență fie datorită pereților pelvisului, fie
diafragmei pelvine, are loc flexia capului fetal.
4. Rotația internă – implică întoaecerea gradată a capului de la poziția inițială spre simfiza
pubiană.
5. Extensia capului este esențială în timpul procesului nașterii. Cînd capul fetal, multiflectat,
vine în contact cu vulva, occiputul este adus în contact direct cu marginea inferioară a
simfizei.
6. Rotația externă – Această mișcare corespunde rotației corpului fetal, aducând umerii într-
o poziție antero-posterioară față de orificiul pelvin.
Expulzia – După ce are loc rotația externă, sub simfiză apare umărul anterior, care este eliberat.
După eliberarea umerilor, restul corpului copilului este expulzat repede.
Fig. 10 Cele 7 mișcări ale travaliului și nașterii în poziția occipito-iliacă dreaptă anterioară
Fig. 11
1.Capul mobil, înainte de a se angaja; 2 .Angajarea, flexia, coborârea; 3. Continuarea coborârii,
rotația internă; 4. Rotația completă, începe extensia; 5. Extensia completă; 6. Rotația externă; 7.
Eliberarea umărului anterior; 8. Eliberarea umărului posterior;

B. Supravegherea și dirijarea travaliului în sala de naștere

1. Depistarea rupturii membranelor
2. Prima perioadă a nașterii
3. A doua perioadă a nașterii
4. A treia perioadă a nașterii
B1. Depistarea rupturii membranelor
Membranele rupte sunt sugerate în orice moment al sarcinii, fie de o izbucnire bruscă de lichid,
uniform scurs, fie de un lichid clar ce provine din vagin. Într-o sarcină la termen, travaliul are loc
la 24 de ore de la ruperea membranelor. Există posibilitatea reală a unei infecții intrauterine dacă
pacienta are membranele rupte de mai mult de 24 de ore, cu sau fără travaliu.
B2. Prima perioadă a nașterii
Durează între 12 ore la primipare și în jur de 7 ore la multipare. Totuși există o mare variație de la
o pacientă la alta.
1.Monitorizarea fetală
Zgomotele cardiace fetale trebuie monitorizate prin orice mijloc după o contracție uterină, pentru
că scăderea bruscă a frecvenței sub 120 bătăi pe minut (bpm) sau o creștere mai mult de 180 bpm
poate indica o suferință fetală.
2.Amniotomia – ruperea artificială a membranelor permite observarea culorii lichidului amniotic
și poate scurta durata travaliului, daca pacienta are deja contracții regulate.
3.Faza latentă a travaliului în care contracțiile uterine sunt rare, percepute ca ceva neconfortabil,
neregulate, dar care au suficientă forță pentru a provoca o dilatație lentă și steregerea cervixulului.
O fază latentă prelungită durează mai mult de 20 de ore la primipare și mai mult de 14 ore la
multipare.
4.faza activă a travaliului urmează după faza latentă și este caracterizată prin dilatatrea cervicală
progresivă. O fază activă prelungită se observă la o primipară care se dilată mai puțin de 1,2
cm/oră. Hipotonia uterină se corectează prin perfuzie cu ocitocină. În hipertonie uterină nu este
indicată ocitocina.

B3. A doua perioadă a nașterii

Durează, în medie 50 de minute la o primipară și 20 de minute la o multipară. Acest stadiu se
caracterizează prin împingerea intensă de către mamă.
Nașterea vaginală spontană:
Nașterea capului – orificiul vulvar este dilatat, cu fiecare contracție, de către capul fătului. Capul
este eliberat apoi lent, cu baza occiputului rotindu-se în jurul marginii inferioare a simfizei pubiene.
Nașterea umerilor – umerii apar la vulvă imediat după rotația externă și apoi eliberați spontan.
Dacă umerii nu sunt eliberați spontan, este folosită tragerea ușoară, pentru a angaja și elibera mai
întâi umărul anterior și apoi cel posterior. Tracțiunea excesivă a capului, poate determina lezarea
temporară sau permanentă a plexului brahial, cunoscută ca paralizia Erb.
B4. A treia perioadă a travaliului
Placenta este expulzată, de obicei la 5 minute după expulzia copilului.
Semne ale dezlipirii placentei:
-Uterul devine globulos și ferm;
-Apare o curgere bruscă de sânge;
-uterul urcă în abdomen, pentru că placenta, o dată ce s-a dezlipit trece în jos spre segmentul
inferior și vagin, împingând prin volumul ei uterul în sus.
-Cordonul ombilical coboară mai mult din vagin, indicând coborârea placentei.
Hemostaza uterină
Vasocontricția produsă de un miometru contractil este mecanismul prin care are loc hemostaza în
situsul placentar. Ocitocina intravenoasă sau intramuscular (10 unități intramuscular sau 20 unități
într-o perfuzie intravenoasă de 1000 ml) sau ergonovina (0,2 mg im sau iv) ajută uterul să se
contracte și scade pierderea de sânge. Aceste medicamente se administrează după expulzia
placentei.

B. Conduita la nașterea normală în prezentație craniană

C1. Evaluarea inițială

Gravida la termen, care se prezintă cu contracții uterine dureroase, este internată şi pregătită pentru
travaliu.

Conduita la internare:
• gravida este internată în maternitate direct în sala de naşteri;
• se face înscrierea în registrul de internări, se complează datelor generale în foaia de
observaţie obstetricală;
• se termometrizează pacientel: parturientele cu stare febrilă sunt îndrumate spre sala de
naştere septică, gravidele cu semne de boli infecto contagioase sunt izolate obligatoriu;
Pregătirea gravidei pentru travaliu: toaletă vulvo-perineală, raderea părului pubian, clismă
evacuatorie, golirea frecventă a vezicii urinare, se recomandă decubit lateral stâng,se realizează
pregătirea psiho-profilactică.

Conduita iniţială în sala de naştere:

* se realizaeză măsurarea înălţimii, greutăţii gravidei și a tensiunii arteriale;
*se evaluează starea generală a gravidei (echilibrată sau nu), se identifică eventualele situaţii de
urgenţă (sângerare importantă, hipertensiune cu semne premonitorii pentru instalarea unui acces
eclamptic);
 Dacă există o situaţie de urgenţă, echipa completă este mobilizată imediat!
* recoltarea probelor biologice uzuale (gleră col pentru culturi, urină pentru examen sumar, sânge);
* se notează în fișă pierderile de sânge sau de lichid amniotic, constatate în cursul manevrelor de
recoltare;
*se examinează gravida şi fătul, în vederea completării foii de observaţie obstetricală; în acest
moment se trece la etapa următoare de stabilire a diagnosticului complet de naștere.
Examinările diagnostice uzuale în sala de naşteri, sunt: palparea abdominală, tuşeul vaginal,
auscultaţia cu stetoscop obstetrical a bătăilor cordului fetal (BCF), monitorizarea fetală externă şi
internă. Se adaugă examene de laborator bioumorale de bază sau speciale : analiza sângelui fetal,
din punct de vedere al echilibrului acido-bazic.

Principalii parametri urmăriţi în travaliu:

- caracterele contracţiei uterine
- starea fetală
- starea membranelor şi caracterele lichidului amniotic
- progresia dilataţiei și prezentaţiei
- durata fazelor travaliului, de la admiterea în sala de naștere
- sediul durerii şi calitatea analgeziei
C2. Stabilirea diagnosticului de naștere

Gravida se poate prezenta în:

• fals travaliu – nu se internează la Sala de naștere;
 • faza latentă a travaliului – atitudinea constă fie în expectativă, fie în probă terapeutică: de
repaus, cu Mialgin, sau de stimulare, cu Oxiton.
• travaliu activ – dilataţie şi contracţii uterine sistematizate, susţinute, cu caracter de travaliu
se internează la SN.
Travaliul este definit prin două elemente: dilataţie cervicală şi contracţii uterine sistematizate.
Dacă nu se întrunesc aceste elemente, nu se pune diagnosticul de travaliu.
Momentul debutului travaliului nu se poate preciza cu exactitate, faza latentă este o noţiune
destul de neclară. Sunt gravide la care se va instala imediat travaliul activ şi care trebuie internate
la sala de naștere. Travaliul activ se diagnostichează de la dilataţie de 2 – 3 cm, cu contracţii uterine
sistematizate.
Diagnosticul complet al gravidei în travaliu cuprinde:
a. istoricul obstetrical: stabilirea rangului gestaţiei şi al parităţii (G/P), istoricul avorturilor
spontane, al naşterilor normale şi patologice;
b. examenul pe aparate şi sisteme: patologii asociate, care pot modifica atitudinea în travaliu, sau
evidenţiază complicaţii ale sarcinii ( HTA);
c. examinare paraclinică, se repetă: grup, Rh dacă nu sunt sigur cunoscute, Hb, Ht, probe de
coagulare,VDRL, sumar urină, cultură din col.
d. Examenul obstetrical iniţial al gravidei în travaliu cuprinde:
* precizarea prezentaţiei, poziţiei, eventual a varietăţii de poziţie, în travaliul mai avansat;
* măsurarea a strâmtorii superioare: pelvimetrie externă şi internă;
* aprecierea situaţiei craniului fetal faţă de planul strâmtorii superioare (nu are contact cu
strâmtoarea superioară, a luat contact cu strâmtoarea superioară, a depăşit strâmtoarea superioară;
ultima variantă implică că naşterea se va finaliza sigur vaginal).
* starea segmentului inferior şi a colului: starea sa (lung, scurtat sau şters), poziţia sa
(posterior, intermediar, anterior sau „în ax”) şi consistenţa sa orientează asupra prognosticului
progresiei dilataţiei şi asupra prognosticului naşterii vaginale.
* starea membranelor şi caracterele lichidului amniotic: membranele pot fi intacte sau rupte.
Dacă există „suspiciune de fisurare a membranelor” se realizează una din următoarele probe: proba
de cristalizare pe lamă – prezenţa LA, determină cristalizare „în frunză de ferigă”, analiza pH
vaginal – pH-ul alcalin creşte suspiciunea asupra ruperii membranelor.
* lichidul amniotic se apreciază cantitativ şi calitativ; calitativ, lichidul amniotic poate fi
limpede / opalescent sau verde / meconial.
* aprecierea viabilităţii şi a stării fetale.

D. Conduita la nașterea în prezantația craniană

Nașterea în prezantația craniană are ca obiective:
-Supravegherea și înțelegerea fenomenelor fiziologice ale nașterii;
-Corectarea în timp util a oricărei anomalii de contracție, ce ar prelungi travaliul peste limitele
considerate optime;
-Menajarea parturientei prin suprimarea sau diminuarea durerii;
-Evitarea și corectarea suferinței fetale;
D1. Conduita la începutul travaliului
Are în vedere:
a. Asigurarea confortului psihic și fizic al parturientei prin: încurajarea participării la naștere a
unei persoane acceptate de gravidă, instruirea în tehnicile de respirație, toaleta organelor genitale,
evacuarea cu regularitate a vezicii și eventual clismă evacuatorie.
b. Examenul obstetrical: aprecierea stării de sănătate a gravidei, a diagnosticului de declanșare a
nașterii (contracții regulate, modificări ale colului), stabilirea prognosticului de naștere.
c. Examinări de efectuat: parametrii clinici (temperatură, puls, TA), testarea sensibilității la
anestezice locale, verificarea grupei sanguine li Rh, efectuarea unei cardiotocografii pentru
aprecierea stării fătului.

D2. Conduita în perioada de dilatare

Se recomandă mobilizarea gravidei în pat poziția de decubit lateral; monitorizarea stării la cel puțin
4 ore (TA, puls, temperatură, mai ales dacă membranele s-au rupt).
Se supraveghează:
a. Contracțiile uterine prin palparea uterului la 30 minute pentru aprecierea frecvenței și duratei
contracțiilor într-un interval de 10 minute. În caz de monitorizare electronică aprecierea
contracțiilor se face pe cardiotocogramă.
b. Dilatarea colului prin tușeu vaginal la cel puțin 4 ore și la 2 ore în faza activă a nașterii. Se
urmărește suplețea și extensibilitatea colului și ritmul de dilatare, care în faza activă este de 1-2
cm/oră ( 10 cm este dilatarea completă). Evoluția dilatării se înregistrează pe partogramă.
c. Progresia prezentației – Angajarea craniului este cel mai important element în supravegherea
mecanismului nașterii în această perioadă. Craniul se consideră angajat când a depășit strâmtoarea
superioară, sub diametrul promonto-retropubian.
d. Starea membranelor și aspectul pungii amniotice sunt indicatori pentru evoluția nașterii.
Ruperea articială a membranelor se recomandă în faza activă a nașterii, în condițiile unei pungi
plate, când craniul este angajat ir dilatarea este de cel puțin 6 cm.
e. monitorizarea stării fetale prin ascultarea BCF -urilor la interval de 30 minute, la sfârșitul unei
contracții sau prin înregistrarea cardiotocografică. Modificarea ritmului cardiac fetal impune
schimbarea poziției gravidei în decubit lateral și verificarea TA.
D3. Conduita în perioada de expulzie
Este perioada când colul este complet dilatat, craniul coboară în planșeul pelvin și apoi este
expulzat prin eforturile conjugate ale contracțiilor uterine și a contracțiilor abdominale voluntare.
a. Pregătirea gravidei pentru naștere prin așezarea în poziția cu coapsele bine flectate pe abdomen,
pentru favorizarea mișcării de mutație a coccigelui și mărirea diametrului anteropoterior al
strâmtorii inferioare.
b. Supravegherea progresiei craniului urmărește rotația și coborârea craniului, care ajunge cu
sutura sagitală în diametrul anteroposterior, iar mica fontanelă orientată spre simfiză, urmând ca
expulzia să se efectueze în poziția OP.
c. Monitorizarea stării materne prin decelarea unor semne de suferință: tahicardia, hipotensiune
arterială.
d. Monitorizarea stării fătului prin înregistrarea continuu a ritmului cardiac fetal sau intermitent la
5 minute prin ascultarea BCF-urilor.
e. Expulzia fătului se face prin evitarea unei degajări bruște sau rapide a capului pentru evitarea
ruperii perineului. Când capul fetal a luat punct fix sub simfiză și nu se mai retrage între contracții,
cu mâna posterioară prin presiune pe rect se facilitează deflectarea capului, care este controlată cu
cealaltă mână anterioară, prin compresiune pe occiput.
După degajarea capului se eliberează căile respiratorii prin ștergerea mucozităților din gură și nas.
Se verifică prin tușeu vaginal prezența unei eventuale circulare de cordon în jurul gâtului, care este
îndepărtată prin trecerea peste capul fătului. În continuare urmează degajarea umerilor, precedată
de rotația externă a capului, după care tracționând cu blândețe de cap în jos se degajă umărul
anterior, apoi prin tracțiune în sus se degajă și umărul posterior.
f. După degajare fătul este culcat pe abdomenul mamei, este acoperit și i se acordă primele îngrijiri.
Clamparea și secționarea cordonului ombilical se face cam la 20 cm de inserția la făt.
Fig. Gesturi obstetricale în expulzie

D4. Conduita în perioada de delivrență

Are ca scop asigurarea unei decolări complete a placentei, cu eliminarea ei și a membranelor fără
lipsuri. Este perioada marilor hemoragii și de aceea asistența ei reclamă răbdare și blândețe din
partea obstetricianului.
Controlul integrității placentei este un timp foarte important și necesar pentru evitarea
hemoragiilor postpartum.
D5. Conduita în perioada a IV-a
După naștere lăuza este ținută sub observație în sala de naștere 2 ore. Se urmărește retracția uterului
(globul de siguranță a lui Pinard), cantitatea de sânge pierdută, constantele hemodinamice,
temperatura, evacuarea vezicii urinare.
Este recomandat un control al părților moi, mai ales când sângerarea vaginală este mai mare sau
lăuza se plânge de dureri pelvine, iar pulsul și TA se modifică (sugerează formarea unui hematom
vaginal). Identificarea unor leziuni de părți moi impune refacerea lor chirurgicală. Refacerea
perineotomiei este efectuată cu tehnica Rucker, care este o sutură cu fir continuu, fără noduri și
care are avantajul că se efectuează dinspre profunzimea planurilor, evitând crearea unor spații
libere, cu formarea de hematoame.

E. Supravegherea fetală în timpul travaliului

Oxigenarea fetală adecvată este esențială pentru nou-născut. Evaluarea fătului în timpul travaliului
este esențială în detectarea hipoxiei care se află la originea suferinței fetale.
Suferința fetală este manifestarea hipoxiei fetale, adică modificările frecvenței cordului fetal
(BCF) sau ale pH-ului sângelui fetal. Gradul și etiologia suferinței fetale pot fi estimate prin:
* Supravegherea continuă a BCF-urilor pentru a înregistra variabilitatea, ritmul de bază sau orice
altă modificare.
* Recoltarea sângelui capilar din scalpul fetal pentru a înregistra pH-ul sângelui.
Este dificil de cuantificat leziunea hipoxică, dar efectele pot fi devastatoare:

Anormalități neurologice – paralizia cerebrală Moartea fătului poate rezulta din asfixie severă
și retardul mental pot reprezenta efectele intrapartum.
asfixiei, care nu pot fi observate la naștere.

BCF-uri normale: Linia de bază normală este frecvența de bază care există între contracții, în
absența accelerațiilor și decelerațiilor. Linia de bază normală este de 120-160 bătăi pe minut(bpm).
Informațiile despre balanța acidobazică fetală pot fi obținute prin recoltarea sângelui din scalpul
fetal. Există concordanță între ph-ul sângelui din scalp, din cordonul ombilical și scorul Apgar.
pH-ul capilar normal fetal este 7,25-7,35 în prima perioadă a travaliului. Valori mai mici de 7,20
indică asfixie importantă. Un pH scăzut trebuie repetat după 20-30 minute.
Fig. Supravegherea fătului în sala de naștere cu ajutorul aparaturii

F. Primele îngrijiri ale nou născutului

Adaptarea nou născutului se apreciază la 1 minut, la 5 minute și la 20 minute după naștere după
scorul Apgar prin care se consemnează principalii parametrii:
- ritmul cardiac, -mișcările respiratorii, - tonusul muscular, - reactivitatea la stimuli, - colorația
tegumentelor.
Se consideră un nou născut normal cu Apgar peste 7. În continuare trebuie să se realizeze
următoarele : evitată hipotermia, dezobstrucția bucofaringiană, identificarea prin brățară,
măsurătorile perimetrelor, profilaxia oftalmiei gonococice, administrarea de vitamină K pentru
prevenirea bolii hemoragice.
Poziții de naștere
Complicațiile nașterii
Distocia se referă la toate anomaliile nașterii care privesc colul și uterul, fătul și pelvisul matern
sau combinația lor. Naștrea distocică este nașterea ce nu se efectuează pe cale naturală sau care
durează mult timp, provocând lezări fizice și psihologice majore și permanente mamei și
copilului.
Nașterea distocică are trei cauze: contracții uterine slabe sau ineficiente, făt prea mare sau în
așezare anormală și pelvis matern nepotrivit ca mărime , formă și consistență. Recunoașterea
acestor cauze, adesea nu este suficientă pentru a estima evoluția nașterii.

Travaliul anormal
Prima perioadă a nașterii cuprinde două faze: o fază latentă și o fază activă de progresiune a
dilatării colului. Prelungirea fazei latente se referă la o lipsă a modificării colului și progresia
dilatării colului peste 20 de ore la o primipară și 14 ore la o multipară, din momentul în care se
percep contracțiile uterine dureroase.

Conduita terapeutică trebuie individualizată după situația obstetricală și după starea de anxietate
și fatigabilitate a parturientei. Sunt două atitudini recomandate: expectativă cu sedare (Mialgin
50 mg) sau stimularea cu ocitocice a travaliului.
Anomaliile fazei active se referă la prelungirea fazei active cu oprirea secundară a dilatării pentru
2 sau mai multe ore. Factorii incriminați sunt anomaliile de poziție fetală, disproporția
fetopelvină, contracțiile uterine hipotonice, anestezia de conducere a nașterii.
Diagnosticul anomaliilor presupune recunoașterea lor și identificarea cauzelor ce le-au
determinat pentru o atitudine adecvată.
Semnele disproporției fetopelvine
Examen abdominal: făt mare, capul fetal debordează simfiza
Examen pelvin: col retractat și edem al colului
Craniu neaplicat pe col, neangajat, cu bosă
Cradiu deflectat sau cu oase încălecate
Altele: Eforturi expulzive la mamă înaintea dilatării complete
Anomalii ale ritmului cardiac fetal

Parturientele cu distocie de fază activă a nașterii au necesitat sacțiune cezariană sau aplicația de
forceps.prognosticul depinde de paritate și de dilatația colului în momentul instalării distociei.
Distociile de prezentații cefalice deflectate
Reprezintă momente ale unei mișcări largi, de la flectarea accentuată a craniului (prezentația
craniană) la deflectarea completă (prezentația facială). În timpul travaliului se produc mutații ale
prezentației.
Nașterile pe cale vaginală sunt posibile deoarece din prezentațiile frontale se transformă în
facială sau craniană, dar cezariana este singura alternativă a unei nașteri distocice, ce se asociază
cu o prezentație deflecată.
Renunțarea la manevrele de transformare într-o prezentație favorabilă, ca și posibilitățile de
monitorizare intrapartum a fătului au scăzut riscurile materne și mortalitatea perinatală.
Atitudinea normală a craniului fetal la naștere este de flexie, cu bărbia aplicată pe torace, pentru
ca să se prazinte la strâmtoarea superioară cu diametrul cel ami mic, suboccipito-bregmatic, de
9,5. Prin deflectare diametrul anteroposterior al craniului se mărește până la cel mai mare,
occipitomentonier de 13,5 cm pentruca prin hiperextensie să se micșoreze la 9,5 cm, diametrul
submentobregmatic.
Singura posibilitate de naștere naturală în prezentație facială este în varianta mentopubiană,
datorită înălțimii simfizei pubiene și lungimii gâtului fetal. În celelate variante de prezentașie,
mecanismul nașterii este blocat.
Distocia umerilor – mecanismul blocării umerilor
Distocia umerilor este o urgență obstetricală, datorată dificultății nașterii umerilor, după nașterea
capului și care impune manopere adiționele tracțiunii de prezentație pentru extragerea lor. Ea se
datorează blocării umerilor la strâmtoarea superioară, fie prin reținerea umărului anterior la
simfiză, fie a umărului posterior la promontoriul sacrat.
Distocia umerilor se recunoaște prin retacția capului născut cu fixarea bărbiei pe perineul mamei,
cu gura semideschisă. Dacă eforturile expulzive ale mamei continuă, fața fătului devine
cianotică.
Mecanismul blocării umerilor la strâmtoarea superioară presupun anomalii în desfășurarea
fenomenelor pasive ale nașterii. Aceste anomelii survin în prezența unei disproporții fetopelvine,
feți mari și când pelvisul matern este la limită pentru dimensiunile fetale În aceste situații
angajarea umerilor nu se face în diametrul util, cel oblic, umerii blocându-se în diametrul
anteroposterior.
Morbiditatea și mortalitatea neonatală este crescută în distocia umerilor fiind manifestată prin
paralizii de plex brahial, fractură de claviculă și de humerus. Aceste complicații survin mai ales
când se insistă pe tracțiunea de cap combinată cu presiune pe fundul uterului.

Complicațiile din perioada a treia a nașterii

În perioada a III-a și a nașterii poate apărea: hemoragia post partum și inversiunea intrauterină.
Hemoragia postpartum
Este definite ca o pierdere exesivă de sânge, de 500 ml în timpul primelor 24 de ore după naștere.
Cauzele sunt:
1.Traumatisme ale tractului genital rezultate din: epiziotomie, rupturi ale colului, vaginului,
perineului, ruptura uterină.
2.Insuficienta compresiei a vaselor de la locul de implantare a placentei care rezultă din
miometru hipoton datorat anesteziei generale, retenția de țesut placentar în cazul placentei
accreta, defecte de coagulare.
Tratamentul presupune: masaj viguros al uterului, utilizarea agenților contractili uterini
(ergonovina 0,2 mg intramuscular, oxitocina 20 de unități intravenos în soluție Ringer lactat
1000ml), controlul manual al cavității uterine, inspecția colului și vaginului, curetajul cavității
uterine, embolizarea vaselor uterine.
Lăuzia fiziologică și patologică
Lăuzia este perioada de 4-6 săptămâni care începe imediat după naștere și termină când
organismul femeii își recapătă starea anterioară gestației și când aparatul reproducător a revenit
la condiția sa negravidică.
În lăuzie distingem 3 mari perioade:
-lăuzia imediată cuprinde primele 24 de ore după naștere. Primele 4 ore după delivrență sunt
încadrate în periada a IV-a a nașterii, numită și ”perioada marilor hemoragii;
-lăuzia propriu-zisă, secundară, care cuprinde primele 10-12 zile după naștere;
-lăuzia tardivă sau îndepărtată care durează până la 6-8 săptămâni.
Revenirea organismului femeii la starea anterioară gestației cuprinde:
Involuția uterului
Uterul recâștigă mărimea sa normală, negestantă în 6 săptămâni; se micșorează de la 1000g la
100 g. Alăptarea accelerează involuția uterului, deoarece stimularea mameloanelor eliberează
ocitocină din neurohipofiză, iar contracțiile rezultatea în miometru facilitaeză involuția uterului.
Contracția uterului provoacă dureri în postpartum, în special la multipare și mamele care
alăptează.
Lohiile
Sunt scurgerile uterine care urmează după expulzia fătului și care durează 4 săptămâni.Lohiile
urât miroasitoare sugerează infecție.
Lohiile ruba sunt lichidul de culoarea sângelui, care se întâlnește doar în primele 3 zile;
Lohiile serosa apar la 4 zile după expulzie și sunt mai decolorate decât lohiile ruba pentrucă sunt
amestecate cu ser;
Lohiile alba apar după a 10 zi de la naștere și capătă o culoare alb sau alb-gălbui, datorită
adaosului de leucocite.
Modificări generale în lăuzie
Aparatul circulator – În primele 48 de ore după naștere există o creștere a volumului sanguin
cardiac, datorită întoarceri venoase crescute, legată de dispariția circulației placentare și scăderii
irigării uterine. Pulsul și tensiunea arterială redevin normale.
Aparatul respirator își reia amplitudinea normală. Frecvența respiratorie revine la normal.
Aparatul digestiv: apetitul este normal. Constipația persistă prin atonia tubului digestiv.
Aparatul urinar se caracterizează prin poliurie tranzitorie. Atonia vezicii urinare este frecventă
după operație cezariană.
Sistemul endocrin – placenta fiind eliminată hormonii placentari nu mai contracarează acțiunea
prolactinei. Gonadotropinele sunt scăzute prolactina este crescută. Spre sfârșitul lăuziei, hipofiza
și ovarele își reiau treptat activitatea ciclică și poate apărea o nouă sarcină.
Sistemul osos – Mamele prezintă o pierdere tranzitorie de aproximativ 3-7% din densitatea
osoasă pe parcursul alăptării, dar aceasta este rapid și complet recuperată după oprirea alăptării.
Sistemul muscular și articular – Hipotonia musculaturii abdominale persistă o perioadă mai
îndelungată de timp. Ligamentele se debarasează de imbibiția de sarcină și involuează. Planșeul
pelvin își recapătă treptat forma și rezistența.
Aspecte clinice
Vezica lăuzelor are o capacitate crescută și o relativă insensibilitate la presiunea lichidului
intravezical. Golirea incompletă și supradistensia pot facilita apariția unei infecții a tractului
urinar, după naștere.
În prima săptămână după naștere, volumul sanguin, crescut în sarcină revine la nivelul ormal din
starea de negraviditate.
Modificările induse de sarcină asupra factorilor de coagulare sangvină persisită un timp variabil
după naștere. Declinul gradat al factorilor de coagulare crescuți explică apariția flebitelor la
extremitățile inferioare.
Pentru femeile care alăptează ovulația are loc de la 10 săptămâni după naștere, iar prima menstră
la 6-8 săptămâni. Contracepția asigurată de alăptare durează 8-9 săptămâni, după care ovulația și
sarcina sunt posibile.

Gimnastica lăuzei
Considerând sarcina, nașterea și lăuzia fenomene fiziologice, lăuza nu trebui privită ca o
bolnavă. Se recomandă mișcări de gimnastică ușoare, necesare pentru redarea musculaturii
generale și mai ales a mușchilor abdominali și perineali.
Exercițiile lui Kegel (contracția mușschilor perineali) facilitează elasticitatea perineală, tonifierea
musculară, cresc circulația perineală și ajută la prevenirea relaxării pelvine al incontineneșei
urinare de efort.
Alăptarea
Laptele de la sân este ideal pentru nou-născuți deoarece asigură o dietă echilibrată. El conține
anticorpi protectori materni, iar limfocitele materne din lapte sunt importante pentru procesele
imunologice ale copilului.
Prolactina care este eliberată de hipofiza anterioarăstimulează secreția lactată. Copilul care suge
acționează ca un stimul ce acționează la nivelul sânului, care scade eliberarea factorului inhibitor
de prolactină de către hipotalamus, inducând tranzitoriu, creșterea secreției de prolactină.
Ocitocina este responsabilă de efectul de eliberare a laptelui din sâni. Stimularea mameloanelor
în timpul alăptării determină eliberarea de ocitocină din hipofiza posterioară
Alăptarea frecventă, la cerere, crește secreția de lapte și contribuie la succesul alimentării la sân.
Secreția de lapte poate fi sporită prin creșterea frecvenței meselor la sân și prin mai multă
odihnă.
Mamele care alăptează trebui să aibă un aport hidric de peste 2l/zi, un consum alimentarde 21 g
proteine/zi și un supliment de 550kcal/zi pentru primele 6 luni de lactație. Este recomandabilă
continuarea administrării unui supliment prenatal de vitamine și minerale și un aport de calciu de
1200 mg/zi.
Complicațiile lăuziei
Mastita puerperală
Este o inflamație a parenchimului glandelor mamare, prezentă după ce a început alăptarea. Poate
debuta cu mamelon dureros sau fisurat. Angorjarea sânilor este însoțită de creșterea temperaturii,
frisoane și apariția unei zone a sânului dure, roșii și sensibilă. Agentul patogen cauzal este de
obicei Staphylococcus aureus. Tratamentul constă din administrarea de antibiotice cu spectru de
acțiune pe gram pozitivi ( penicilină, ampicilină sau antibiotice eficace pe stafilococii rezistenți
la penicilină – cefalosporine, 500 mg oral la 6 ore, timp de 7 zile) și cu golirea regulată a sânului
prin alăptare urmată de mulgere. Căldura trebui aplicată pe sâni. Drenarea abcesului se face dacă
mastita are supurație progresivă. Utilizarea unei creme emoliente este recomandată pentru a
preveni și evita fisurarea mamelonului.
Complicații infecțioase – Infecțiile puerperale
Au ca poartă de intrare pentru agenții patogeni căile genitale și apar pe parcursul celor 6-8
săptămâni de lăuzie. Orice agent patogen aerob sau anaerob poate produce infecții puerperale (
E. Coli, streptococi, stafilococi, Bacteroides fragilis). Sursa poate exogenă ( instrumente,
materiale neaseptizate corespunzător întrebuințate la asistența la naștere sau personal medico-
sanitar purtătoe de germeni) sau endogenă ( floră vaginală saprofită cu multiplicarea anormală a
germenilor determinată de anumite condiții favorizante, flora urinară sau intestinală).
Infecțiile puerperale sunt definite ca orice infecție a tractului genital în timpul lăuziei, însoțită de
temperatură de 38 de grade sau mai mare, care durează cel puțin 2 zile în primele 10 zile după
naștere. Cauzele predispozante sunt ruptura prelungită a membranelor, travaliile lungi,
hemoragiile, resturile placentare, cezariana sau examinări vaginale multiple în timpul travaliului.
Endometrita puerperală este forma clinică cea mai frecventă. Infecțiile tractului urinar apar ca
rezultat alunei vezici hipotone datorată anesteziei sau traumatizării ei într-o naștere vaginală.
Atitudinea terapeutică începe cu efectuarea unei uroculturi, a culturilor din endometru și a
hemoculturii.