CAPITOLUL 1

FIZIOLOGIA PARTURIȚIEI LA VACĂ

1.1. Aspecte generale

Parturiția (fătarea) reprezintă etapa fiziologică de încheiere a perioadei de gestație, prin

care fătul sau fetușii sunt expulzați în mediul extern. În procesul fătării este inclusă și eliminarea
învelitorilor fetale, moment care reprezintă încheierea acestui mecanism fiziologic și începutul
puerperiumului, o altă perioadă din viața aparatului genital al femelei (Groza I., 2006).
Se consideră că fătarea se manifestă spontan, normal și eutocic atunci când expulzarea
fătului se realiează prin forțele proprii femelei. Atunci când apar modificări de ordin matern sau
fetal, iar femela se află în neputința eliminării produsului sau produșilor de concepție, intervine
termenul de distocie sau fătare patologică (Bogdan L. și Groza I., 2009).
Dacă expulzarea fătului, care este viabil, are loc înainte de termenul final al gestației,
este vorba despre o fătare prematură. Dacă eliminarea fătului în mediul exterior se prelungește
peste termenul final al perioadei de gestație, nașterea se numește intârziată. În funcție de durata
actului, parturiția poate să fie rapidă și ușoară sau laborioasă și lentă, atunci când fetusul este
expulzat într-un timp îndelungat, ducând la extenuarea femelei (Boitor I., 1985).

1.2. Schimbările hormonale de la sfârșitul perioadei de gestație

Progesteronul este esențial pentru inițierea și menținerea gestației. Corpul luteal este
sursa primară de progesteron pe durata gestației, iar regresia luteală este necesară pentru ca
parturiția să aibă loc. Progesteronul este de asemenea produs de către celulele binucleate din
cotiledonul țesutului placentar. După 120 zile de gestație, placenta începe să secrete
progesteronul. Pană la 240 zile de gestație, sursa placentară de progesteron este suficientă pentru
menținerea gestației. Înainte cu 4-6 săptămâni de fătare, progesteronul placentar începe să scadă
gradual, iar menținerea gestației devine dependentă de corpul luteal. După luna a VII-a de
gestație, prezența corpului luteal nu mai este indispensabilă pentru menținerea gestației (Hopper
R.M., 2015; Cernescu H., 2003).
 Până la acest moment, sub influența progesteronului, sensibilitatea miometrului față de
ocitocină este scăzută. De asemenea, sensibilitatea este scăzută și față de adrenalină, histamină,
excitații mecanice și electrice. Prin acest mod se justifică lipsa contracțiilor mușchiului uterin din
perioada gestației (Groza I., Muntean M., 2002). La baza mecanismului de fătare stă explicația
neurohormonală, procesul de expulzare a fătului apare în urma unei schimbări hormonale totale.
Scăderea bruscă a nivelului de progesteron din ultimele zile se datorează creșterii
corticosteroizilor fetali, a 11-β-hidroxilazei și a unor modificări morfofiziologice de la nivelul
placentei (Senger P.L., 2003).
Nivelul crescut al cortizolului din sânge este urmat de o creștere a sintezei de estrogeni
la nivel placentar. Sub acțiunea enzimei 17α-hidroxilază, progesteronul este modificat în 17α-
hidroxiprogesteron. De asemenea, cortisolul fetal declanșează enzima 17,20-liază pentru
transformarea 17α-hidroxiprogesteronului în androstendion. Pe lângă conversia progesteron-
androstendion, corticoizii fetali determină și sinteza de PGF2α. Estradiolul, PGF2α și cortizolul
fetal inițiază o ușoară activitate contractilă a miometrului. Prin mișcările fătului se crează o presiune la
nivel cervical, momentul declanșator pentru începutul secreției de ocitocină. Cu cât forța exercitată asupra
cervixului este mai mare, cu atât nivelul de eliberare al ocitocinei este mai ridicat. Asocierea hormonală
dintre estradiol, prostaglandină și ocitocină provoacă contracțiile uterine necesare expulzării fătului
(Senger P.L., 2003). În figura 1.1 sunt sistematizate modificările endocrine produse în primul stadiu al
parturiției.

Figura 1.1. Profilul hormonal relativ în perioada parturiției

Sursa: Pathways Pregnancy and Parturition
 Un alt hormon implicat în parturiție este relaxina. Sinteza acestui hormon este susținută
de PGF2α. Relaxina are ca efecte relaxarea ligamentelor sacro-ischiatice, relaxarea și deschiderea
cervixului, infiltrația articulațiilor bazinului, creșterea sensibilității uterului față de ocitocină
(Groza I., Muntean M., 2002).

1.3. Parturiția la vacă

Fătarea la vacă este divizată în 3 stadii. Deschiderea gâtului uterin caracterizează primul
stadiu. Deschiderea cervicală poate începe cu 4 până la 24 ore înaintea expulzării fătului. În acest
stadiu nu mai există influența progesteronului, iar miometrul devine sensibil la factorii care
măresc rata și amplitudinea contracțiilor. Această etapă poate să treacă complet neobservată, dar
pot exista modificări de comportament precum izolarea sau discomfortul. În canalul cervical
pătrund progresiv sacii alantoidian și amniotic, fenomenul numindu-se eliminarea ,,pungii
apelor". Pătrunsă în vagin, punga apelor se rupe datorită presiunii prea mari la care este supusă,
lichidele fetale se scurg la exterior, lubrefiind conductul vaginal și vestibulul. Durerea este
intensificată datorită compresiunii fătului pe filetele nervoase. În această etapă, fătul suferă un
proces de acomodare pentru adoptarea poziției cele mai favorabile pentru expulzare (Groza I.,
2006).
Al doilea stadiul este definit prin angajarea și expulzarea fătului. Expulzarea poate să
dureze de la 30 de minute până la 3-4 ore. În această etapă, fătul își întinde membrele anterioare,
iar capul este așezat în așa fel încât să se formeze un ,,con fetal". Prezentarea posterioară a
conului este dată de membrele posterioare. În acest stadiu durerea este resimțită la nivel maxim,
iar eforturile de expulzare sunt foarte puternice. La nivelul cel mai înalt se află și intensitatea
contracției și tonusului uterin, dar și a presei abdominale. După expulzare vaca este epuizată, iar
pentru 10-15 minute adoptă o pauză de recomfortare (Bogdan L., 2009).
Stadiul final, cel de expulzare a placentei, este rezultatul anemiei apărute în urma ruperii
cordonului ombilical, cu dehiscența placentară. Contracția uterină și abdominală este continuă
până la expulzarea placentei. Eliminarea placentei se face în decurs de 2 ore. Peste 6 ore
eliminarea este întârziată, iar peste 12 ore apare retenția placentară. Cervixul se închide treptat, la
3-4 zile este permeabil pentru 2-3 degete, iar la 9-13 zile închiderea este totală (Groza I., 2006).