Sunteți pe pagina 1din 11

MUNCA IN FOLOSUL COMUNITATII-

MASURA/OBLIGATIE IN CADRUL
SANCTIUNILOR COMUNITARE APLICABILE
MAJORILOR
CUPRINS

 “Coordonarea prestării unei munci neremunerate în folosul comunităţii”


 “Punerea în executare a obligaţiei de prestare a unei munci neremunerate în folosul
comunităţi”
 “Coordonarea executării amenzii prin prestarea unei munci neremunerate în folosul
comunităţii”
 “Procedura de aplicare a sanctiunilor”
 “Executarea sancțiunilor”

“Coordonarea prestării unei munci neremunerate în folosul comunităţii”

2
In ţara noastră, reforma legislaţiei penale a continuat cu modificarea şi completarea
Codului Penal român, încă de la inceputul anului 2004. Astfel, măsurile de probaţiune sunt
inserate, fie ca măsuri în folosul comunităţii, fie ca măsuri şi sancţiuni neprivative de libertate
de sine stătătoare cum ar fi: prevederea expresă a realizării supravegherii prin intermediul
„serviciilor de reintegrare socială şi supraveghere” ,mai exact actualele servicii de probaţiune
în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere; munca în folosul comunităţii ca o
pedeapsă fundamentala; prevederea expresă a obligaţiei de a frecventa cursurile şcolare din
învăţământul general obligatoriu în cazul măsurii educative a libertăţii sub supraveghere;
reglementarea expresă a suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate minorului şi a
suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicate minorului, cu menţionarea
pronuntata a rolului „serviciilor de reintegrare socială şi supraveghere”; introducerea unei noi
măsuri educative, precum: libertatea sub supraveghere severă, cu referire pronuntata la
realizarea acesteia prin intermediul „serviciilor de reintegrare socială şi supraveghere”.
Modul de reglementare al muncii în folosul comunităţii este un aspect foarte important
deoarece este prezent în proiectul de lege, fie ca o sancţiune de sine stătătoare, atât pentru
minori, cât şi pentru majori, fie ca o măsură sau obligaţie, atât în cadrul măsurilor educative
aplicate minorilor, cât şi în cazul sancţiunilor neprivative de libertate. Se mentioneaza faptul
ca din perspectiva tendinţelor de dezvoltare a probaţiunii, dispoziţiile Codului penal român
din 2004 au fost coordonate cu cele ale “Legii nr. 294 din 2004 privind executarea pedepselor
şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal”, act normativ care a
statuat rolul „serviciilor de reintegrare şi supraveghere” în ceea ce priveşte executarea
pedepselor principale neprivative de libertate.
Asadar, chiar de la inceputul anului 2004, „serviciile de reintegrare” au fost autorizate să
proiecteze toate activităţile din cadrul supravegherii în comunitate „în numele organului de
executare” care este instanţa de executare penală prin intermediul judecătorului delegat cu
executarea, aspect care a modificat înţelesul „răspunderii primare” privind „executarea
practică” a unei sancţiuni neprivative de libertate. Privind toate acestea, se impunea o
colaborare tipică, prin menţinerea unui dialog constant , între „serviciul de reintegrare” şi
instanţa de executare, mai exact între „consilierul de reintegrare” şi judecătorul delegat cu
executarea.
In prezent, aceste aspecte sunt sprijinite de catre legislaţia penală în vigoare , respectiv
“Codul penal român, legea probaţiunii şi legea privind executarea pedepselor şi a măsurilor

3
dispuse de organele judiciare” , care la randul lor prevăd în mod obligatoriu ca executarea, în
cazul persoanelor majore, a „obligaţiei de prestare a unei munci neremunerate în folosul
comunităţii” , precum şi „executarea pedepsei amenzii prin prestarea unei munci
neremunerate în folosul comunităţii” se vor realiza sub coordonarea consilierului de
probaţiune manager de caz în procesul de supraveghere şi asistare la nivelul structurilor
teritoriale de probaţiune.

“Punerea în executare a obligaţiei de prestare a unei munci neremunerate în folosul


comunităţi”

4
Codul penal român prevede, potrivit cu regimul individualizării pedepsei, în cazul
persoanei faţă de care s-a dispus amânarea executării pedepsei, executarea a uneia sau a mai
multor obligaţii printre care şi prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii.
Punerea în executare a obligaţiei mentionate anterior se realizează de către consilierul de
probaţiune manager de caz din cadrul serviciului de probaţiune în baza caruia locuieşte
persoana care urmează sa presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii, într- un anumit
interval de timp de cel mult 6 luni de la data la care va incepe prestarea muncii,insa cu
excepţia situaţiilor care sunt prevăzute de lege, mai exact “art. 51 şi 52 din Legea nr.
254/2016 impreuna cu art. 61 din Legea nr. 252/2013): starea de incapacitate temporară de
muncă nu a încetat sau persoana nu mai este aptă pentru prestarea uneia sau mai multor
activităţi dintre cele stabilite de consilierul de probaţiune. In astfel de situaţii munca
neremunerată în folosul comunităţii poate fi prestată până la expirarea termenului de
supraveghere, iar două ore de activitate prestată efectiv echivalează cu o zi de muncă.
Pe baza copiei de pe hotărârea judecătorească şi a evaluării iniţiale a persoanei, consilierul
de probaţiune manager de caz, emite o decizie prin care stabileşte una din cele două instituţii
din comunitate menţionate în sentinţă la care comunica deasemenea, acestei instituţii o copie
de pe dispozitivul hotărârii, precum şi decizia sa. Mai apoi, decizia se comunică şi persoanei
supravegheate. Consilierul de probaţiune, pe parcursul executării obligaţiei, monitorizează
realizarea activităţii de prestare a muncii în folosul comunităţii, iar la finalizarea acesteia, tot
acesta va ataşa, la dosarul de probaţiune, în copie, documentul eliberat de instituţia din
comunitate care atestă prestarea muncii.

“Coordonarea executării amenzii prin prestarea unei munci neremunerate în folosul


comunităţii”

5
Amenda penală “face parte din categoria pedepselor principale şi constă în suma de bani
pe care persoana condamnată este obligată să o plătească statului în cuantum care se stabileşte
prin sistemul zilelor-amendă.” (art. 61 alin (1) şi alin (2) din Legea nr. 286/2009, cu
modificările şi completările ulterioare.
In situatia în care instanţa de executare solicita executarea amenzii prin muncă
neremunerată în folosul comunităţii (art. 64 din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi
completările ulterioare), o copie a hotărârii se trimite serviciului de probaţiune competent
care, prin consilierul de probaţiune procedează la punerea în executare a obligaţiei.
Realizarea muncii în folosul comunităţii se va face într-un interval de maximum 2 ani de la
rămânerea permanenta a hotărârii de executare a pedepsei amenzii, prin prestarea unei munci
neremunerate în folosul comunităţii, şi poate sa înceteze prin plata amenzii corespunzătoare
zilelor-amendă neexecutate.

Se va întocmi un dosar de executare a muncii neremunerate în folosul comunităţii, de catre


consilierul de probaţiune desemnat , dosar care cuprinde următoarele documente:

 “copia de pe hotărârea judecătorească prin care s-a dispus pedeapsa” ;


 “referitoare la contactarea şi informarea persoanei” ;
 “referitoare la evaluarea persoanei în vederea stabilirii activităţii care urmează a fi
prestată” ;
 “referitoare la colaborarea cu instituţii din comunitate” ;
 “referitoare la planificarea şi derularea activităţii de prestare a muncii în folosul
comunităţii care justifică situaţia persoanei” ;
 “referitoare la modul de executare a obligaţiei” ;
 “înştiinţările adresate instanţei de executare sau judecătorului delegat cu executarea,
după caz” ;
 “referitoare la starea de sănătate” ;
 “orice alte documente relevante pentru caz”.

6
Asadar, consilierul de probaţiune responsabil de caz este obligat să sesizeze instanţa de
executare in situatia in care persoana condamnată nu mai poate realiza munca sau atunci când
constată că aceasta nu reaizeaza obligaţia de muncă neremunerată în folosul comunităţii.

Conform Ordonantei nr. 55 din 16 august 2002 privind regimul juridic al sancțiunilor
prestării unei activități în folosul comunității, se mentioneaza faptul ca “activitatea în folosul
comunității se prestează în domeniul serviciilor publice, pentru întreținerea locurilor de

7
agrement, a parcurilor și a drumurilor, păstrarea curățeniei și igienizarea localităților,
desfășurarea de activități în folosul căminelor pentru copii și bătrâni, al orfelinatelor, creșelor,
grădinițelor, școlilor, spitalelor și al altor așezăminte social-culturale”. Sancțiunea prestării
unei activități în folosul comunității se realizeaza după programul de muncă sau, in alte
situatii dupa programul școlar al contravenientului, pe o durată desfasurata între 50 de ore și
300 de ore, de maximum 3 ore pe zi, iar în zilele nelucrătoare de 6-8 ore pe zi.
În cazul în care contravenientul poate sa realizeze sancțiunea în fiecare zi din cursul
săptămânii, iar autoritățile publice locale, prin persoanele împuternicite, pot asigura
supravegherea activității contravenientului, durata maximă de lucru nu poate sa depaseasca 8
ore pe zi.

Procedura de aplicare a sanctiunilor

Privind acest aspect, se mentioneaza faptul ca in cazul contravențiilor pentru care legea
prevede sancțiunea amenzii alternativ cu sancțiunea prestării unei activități în folosul
comunității, dacă agentul constatator apreciază că sancțiunea amenzii este suficienta, aplică
amenda procedând potrivit dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul
juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu
modificările ulterioare. Totodata, daca în raport cu gravitatea faptei, se apreciază că amenda
nu este suficienta, agentul constatator încheie procesul-verbal de constatare a contravenției și
îl înaintează instantei competente, în cel mult 48 de ore.
Instanța apreciază asupra legalității și procesului-verbal și pronunță una dintre următoarele
soluții:
a) “aplică sancțiunea amenzii” ;
b) “aplică sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, dacă apreciază că
aplicarea amenzii contravenționale nu este îndestulătoare ori contravenientul nu
dispune de mijloace materiale și financiare pentru plata acesteia” ;
c) “anulează procesul-verbal”.
De asemenea, se specifica fatul ca dacă o persoană a săvârșit mai multe contravenții
stabilite prin același proces-verbal, în cazul în care pentru toate faptele sau numai pentru unele
dintre ele se deduce sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, sancțiunile se

8
cumulează fără a putea depăși maximul general stabilit de lege,iar in toate situațiile, instanța
stabilește prin hotărâre natura activităților ce vor fi prestate de acesta în folosul comunității,
pe baza datelor comunicate de primarul localității în care contravenientul își are domiciliul
sau reședința, ținând cont si de aptitudinile sale fizice și psihice, dar și de nivelul pregătirii
sale profesionale.

Executarea sancțiunilor

Potrivit Articolului 15, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității se pune în
executare de către prima instanță de judecată prin emiterea unui mandat de executare,iar
sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității se execută în raza unității
administrativ-teritoriale în care contravenientul își are domiciliul sau reședința. Totodata,
Consiliul local stabileste prin hotărâre, domeniile serviciilor publice și locurile în care
contravenienții vor realiza activități în folosul comunității.
Primarul, la stabilirea conținutului activității ce urmează să fie prestată de contravenient, va
avea în vedere pregătirea profesională și starea sănătății acestuia, atestate prin acte eliberate în
condițiile legii. De asemena, se specifica cu exacitate faptul ca “este interzisă stabilirea pentru
contravenient a prestării de activități în subteran, în mine, metrou ori în alte asemenea locuri
cu un grad ridicat de risc în prestarea activității, precum și în locuri periculoase ori care, prin
natura lor, pot pricinui suferințe fizice sau pot produce daune sănătății persoanei”, iar
sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității se execută cu respectarea normelor de
protecție a muncii.
Conform art. 18, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității poate fi aplicată
și minorilor, dar doar dacă la data săvârșirii faptei sa implinit vârsta de 16 ani. Activitatea se
realizează pe un interval cuprins între 25 de ore și 150 de ore, este interzisa obligarea
minorului la realizarea activități care poate aduce riscuri sau care ii poate afecta educația sau
să îi dăuneze sănătății ori dezvoltării fizice, mentale, spirituale, morale sau sociale. Totodata,
in executarea obligației de a aduce la îndeplinire mandatul de executare, primarul stabilește
conținutul activității, condițiile în care aceasta se realizează ,dar si programul de lucru al
minorului.

9
Un alt aspect important mentionat in prezenta ordonanta, este faptul ca contravenientul
trebuie sa se prezinte nu mai tarziu de 3 zile de la primirea mandatului de executare, la
primarul unității administrativ-teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau reședința, pentru
luarea în evidență și executarea sancțiunii.Ca urmare, inceperea executării sancțiunii consta în
prestarea unei activități în folosul comunității ce se face în cel mult 5 zile de la primirea
mandatului de executare.Asadar,primarul are obligația să asigure evidenta sancțiunilor
aplicate contravenienților și a executării sancțiunilor, în condițiile prezentei ordonanțe.
In situatia în care contravenientul, cu intentie nu se prezintă la primar pentru realizarea
sancțiunii, se sustrage de la realizarea sancțiunii după începerea activității sau nu își
îndeplinește îndatoririle ce îi revin la locul de muncă, judecătoria, la sesizarea primarului, a
unității de poliție sau a conducerii unității la care contravenientul avea obligația să se prezinte
și să presteze activitatea în folosul comunității, poate sa inlocuiasca sancțiunea respectiva cu
sancțiunea amenzii. Executarea sancțiunii prestarii unei activități în folosul comunității se
realizeaza timp de 2 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a
aplicat sancțiunea, iar dacă “până la punerea în executare a mandatului de executare a
sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității sau dacă în timpul executarii
sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității a intervenit o hotărâre definitivă de
condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, cu executare, sancțiunea contravențională nu
se mai execută”. Contravenientul poate face plangere impotriva măsurilor luate cu privire la
conținutul activității, la condițiile în care se realizează, precum și la modul în care se exercită
supravegherea, aceasta plangere se depune la primar sau la unitatea de poliție de care aparține
agentul responsabil cu supravegherea activității. Plângerea împreună cu actul de verificare a
aspectelor sesizate se înaintează judecatoriei, în termen de 5 zile de la înregistrare. Plângerea
se soluționează în termen de 10 zile de la primirea acesteia, iar in cazul în care instanța
constată că plângerea este întemeiată, poate dispune, schimbarea activității sau a măsurilor de
supraveghere.

10
BIBLIOGRAFIE

 Sandu, M. 2017. Reactia sociala impotriva criminalitatii. Supravegherea si asistenta


post-penala. Bucuresti: Pro Universitaria
- “Coordonarea prestării unei munci neremunerate în folosul comunităţii”

 ORDONANȚĂ nr. 55 din 16 august 2002 privind regimul juridic al sancțiunilor


prestării unei activități în folosul comunității

11

S-ar putea să vă placă și