6.1.1.

Notiuni de potential
Potentialul unui câmp de forte se defineste ca fiind functia continua si derivabila ale carei
derivate partiale sunt componentele câmpului pe axele de coordonate.
Potentialul câmpului gravitatii, denumit si potential de atractie sau potential newtonian al
unui corp solid de volum v este definit prin relatia:

∫∫∫
?(a,b,c)dadbdc
V(x, y, z) =
v (x − a)2 + (y − b)2 + (z − c)2
sau (6.1)

∫∫∫ ∫∫∫
?dv dm
V =G =G
l l
v v
unde:
m - masa punct sursa;
l - distanta dintre punctul atras (de masa m=1) si punctul sursa;
G - constanta atractiei universale;
a,b,c - coordonatele tridimensionale ale punctului sursa.

Ecuatia unei suprafete de nivel:

dW = 0 sau W(x,y,z) = constant . (6.2)

6.1.2. Potentialul Pamântului dezvoltat în functii armonice

Se cunoaste ca potentialul gravitatii se poate dezvolta în functii armonice sferice conform
unei relatii de forma:

∞
r' n ? 2 ⋅ r2
W = G⋅ ∑ ∫∫∫ r
n =0
P (cosϕ ) +
n +1 n
2
sin 2? . (6.3)

G - constanta gravitationala geocentrica;

r' - distanta geocentru - element de masa;
Z
r - distanta geocentru - punct considerat pe suprafata fizica;
Pn(cosf ) -polinom Legendre de ordinul n;
ω - viteza de rotatie a Pamântului; P (X,Y,Z) (r,θ,L)

? - colatitudine a punctului considerat.

r

θ dM(a,b,c)
r’
Y
rp
L

X
Elementul de masa (dM) si punctul de referinta (P) în câmpul gravitatii
6.1.3. Probleme limita ale teoriei potentialului
• Functia armonica este o functie continua V împreuna cu derivatele de ordinul 1 si 2, care
îndeplinesc conditia Laplace: ∇2V = 0 . (Operatorul ∇2 poarta numele de laplacian).

Problemele limita ale teoriei potentialului constau în determinarea unor functii

armonice V, ca solutii ale ecuatiei Laplace si care în mod suplimentar, trebuie sa
îndeplineasca anumite conditii pe domeniul lor de definitie D [ Moritz, 1967,1993 ].

In Geodezia fizica, problemele limita ale teoriei potentiale se refera la:

- functia V definita de potentialul gravitatii, care este armonica în exteriorul maselor sursa
2
(∇ Ve = 0 );
- domeniul D reprezentat de suprafata Pamântului, aproximata în general de un elipsoid sau
de o sfera de raza medie.

§ Prima problema limita (problema Dirichlet )

Se poate scrie sub forma:

V|D = f ; Ve = ? . (6.4)

Se cunosc valorile potentialului gravitatii (f) pe suprafata Pamântului (D).

Se cauta determinarea potentialului pentru spatiul exterior suprafetei Pamântului (Ve).

§ A doua problema limita (Neumann)

Se poate scrie sub forma:

ϑV
= f ; Ve = ? . (6.5)
ϑn D

Se cunosc derivatele normale ale potentialului gravitatii pe suprafata Pamântului (D) si se cauta
determinarea potentialului pentru spatiul exterior suprafetei Pamântului (Ve).

§ A treia problema limita

ϑV
h ⋅V + k ⋅ = f . (6.6)
ϑn D

In acest caz, se cunosc combinatii liniare între potentialul gravitatii si derivatele sale normale pe
suprafata Pamântului (D) si se cauta potentialul exterior suprafetei Pamântului (Ve).

Daca unul din parametrii h, respectiv k ia valoarea zero, atunci aceasta problema limita devine una
din celelalte doua probleme limita:

h=0 problema a doua limita

k=0 prima problema limita.
6.1.4. Ondulatiile geoidului
Ondulatia geoidului (N) - reprezinta distanta dintre geoid si elipsoidul de referinta.,
masurata pe directia normalei la elipsoid .
Suprafata geoidului si suprafata elipsoidului de nivel se presupun a avea potentiale de aceeasi
valoare:

WPo = UQo , (6.7)

unde:
WPo - potentialul geoidului;
UQo - potentialul normal al elipsoidului de nivel.

Potentialul efectiv al gravitatii la nivelul geoidului este:

WPo = UPo + Tpo , (6.8)

unde TPo - potential perturbator.

v Formula Bruns:
N =T (6.9)
?

Formula Bruns - stabileste legatura dintre ondulatia geoidului si potentialul perturbator.

Potentialul perturbator T nu poate fi determinat direct, însa el poate fi exprimat functie de
anomaliile gravitatii (∆g):

∆g = gPo - γQo . (6.10)

γPo - gravitatea normala.

v Ecuatia fundamentala a Geodeziei fizice:

∆g + ϑT − 1 ϑγ ⋅T = 0 . (6.11)
ϑH P γ ϑH P
o o

Ecuatia fundamentala a Geodeziei fizice exprima legatura între anomaliile gravitatiei ∆g (care
pot fi masurate) si potentialul perturbator necunoscut T.
Daca se scrie ecuatia (6.11) sub forma:

1 ϑγ ϑT
T− = ∆g , (6.12)
γ ϑH Po ϑH Po

rezulta o ecuatie similara cu cea din a treia problema limita a teoriei potentialului.
Potentialul perturbator T se determina considerând o ipoteza suplimentara, cum este cea a
considerarii întregii mase a Pamântului ca fiind în interiorul geoidului, ipoteza care se accepta si la
calculul anomaliilor ∆g. In acest caz, potentialul T va fi o functie armonica si va satisface ecuatia
Laplace:

ϑ 2T ϑ 2T ϑ 2T
∆T = + + = 0. (6.13)
ϑ x
2
ϑ y
2
ϑ2z
6.1.5. Formula Stokes
Este una din relatiile de calcul, care permit determinarea practica a ondulatiilor geoidului pe baza
anomaliilor gravitatii.

sfera (s )
? L'-L ?' P

A
P P'
r
?

? r' P'
O

Reprezentarea elementelor functiilor armonice sferice

v Dezvoltarea ondulatiei geoidului în functii armonice sferice:

∞ n
N = 1 ∑ ∑( anm cos mL + bnm sin mL )Pnm(cosθ )
R ⋅ γ n=2 m=0 (6.14)
.

unde: R - raza sferei; γ - gravitate normala; m-gradul dezvoltarii; n - ordinul dezvoltarii;

θ,θ' - colatitudini; Pnm(cosθ) este polinomul Legendre.

Relatia de mai sus poate fi scrisa si cu ajutorul functiei Stokes:

S (ψ ) = 1 + 1 − 5 cosψ − 6 sinψ − 3 cosψ ln(sin2 ψ + sinψ ) .

sinψ 2 2 2
2
unde ψ este distanta sferica între punctele P si P’ pe sfera σ (fig. de mai sus).

• Particularitate a functiei Stokes: în origine ea este nedeterminata (ψ→0 implica S(ψ)→∞)

v Forme particulare ale ecuatiei Stokes

geodezice (B,L): N ( B ,L ) =
R ∆gS (ψ )cos BdBdL
4πγ σ∫∫
• functie de coordonatele (6.15)

• functie de coordonatele sferice R π π

N (ψ , A ) = ∫ ∫ ∆g(ψ , A )S (ψ )dψdA
polare (ψ, A): 4πγ A= 0ψ =0 (6.16)
6.1.6. Problema Molodenski
• Pentru determinarea potentialului perturbator T si a ondulatiei geoidului N în ipotezele clasice
de reprezentare se accepta ca întreaga masa a Pamântului este concentrata în interiorul
geoidului. In aceasta ipoteza, functia T devine armonica si satisface ecuatia Laplace (∇2T=0).
In aceeasi ipoteza s-au dedus si anomaliile gravitatii necesare determinarii ondulatiei N.

• Molodenski (1945) a propus eliminarea ipotezei de mai sus si rezolvarea celei de-a treia
probleme limita a teoriei potentialului la nivelul suprafetei fizice. La fel ca si în ipoteza
precedenta, potentialul T va fi o functie armonica, deoarece masele din afara suprafetei fizice a
Pamântului sunt neglijabile.

• In cadrul ipotezei Molodenski se considera o suprafata specifica denumita teluroid [Hirvonen],

care are proprietatea ca UQ = WP, adica punctele de pe suprafata sa au potentialul (normal) egal
cu potentialul punctelor de pe suprafata fizica.

Suprafata teluroidului nu este o suprafata echipotentiala. Punctele de pe suprafata

teluroidului se afla la distanta ζ de suprafata fizica si la distanta HN de suprafata elipsoidului
de referinta. Distanta ζ se numeste anomalia înaltimii.

Daca potentialul W (al suprafetei fizice) ar fi egal cu potentialul normal U în orice punct al
suprafetei fizice, atunci teluroidul ar coincide cu suprafata fizica, ζ→ 0, iar HN → h (h-altitudinea
elipsoidala).
Pentru determinarea anomaliei înaltimii ζ se poate folosi relatia Bruns:

T
ς= P , (6.17)
γQ

unde:
TP - potentialul perturbator la nivelul suprafetei fizice; γQ - gravitatea normala la nivelul teluroidului.
Pentru determinarea anomaliei gravitatii ∆g* se utilizeaza o relatie de forma [Ghitau, 1983]:

∆g* = gP - γQ . (6.18)

Deoarece teluroidul nu este o suprafata echipotentiala, legatura dintre ∆g* si ζ va diferi de cea
existenta între ∆g si N. Solutia de calcul a anomaliei altitudinii este de forma [Moritz, 1967, 1993]:

ς = R ∫∫  ∆g − ϑ∆g S(ψ )dσ + ϑς H ,

 
(6.19)
4πG  ϑH  ϑH

unde ∆g - (ϑ∆g/ϑH) H=∆g*.

Legatura între ondulatia geoidului N si ondulatia teluroidului ζ (anomalia altitudinii) este de

forma:

ς = N − ( g −γ ) H . (6.20)
γ
6.1.7. Metode de determinare a ondulatiilor (cvasi)geoidului
1. Generalitati
Nevoia de determinare a ondulatiilor geoidului este o urmare a variatelor directii în care o
buna cunoastere a unor fenomene implica si determinarea acestei marimi.
• In Geodezie apare necesitatea cunoasterii ondulatiilor geoidului pentru:
- reducerea observatiilor geodezice la suprafata elipsoidului.
- cvasi-nivelment GPS / GLONASS (obs.satelitare combinate cu modelul geoidului);
- determinarea orbitelor precise ale satelitilor;
Intre determinarea ondulatiilor geoidului si câmpul gravitatii exista o strânsa legatura.
Rezolutia cu care este determinat câmpul gravitatii se regaseste în precizia cu care se pot
determina si ondulatiile geoidului. Ca indicatori ai rezolutiei câmpului gravitatii pot fi folositi:
- λ/2 - cea mai mica lungime de unda a câmpului;
- n - gradul dezvoltarii în serie la reprezentarea prin functii armonice sferice;
- E - marimea în blocuri regulate ("grid").

Indicatorii rezolutiei câmpului gravitatii

Rezolutie Lung Mediu Scurt F. scurt
[λ/2] km > 550 > 55 > 5.5 >0.5
n < 36 < 360 < 3600 < 36000
o o o
E >5 > 0.5 > 0.05 > 0.005o

La data actuala o rezolutie tipica este cea în care câmpul gravitatii este cunoscut pâna la ordinul de
dezvoltare n >200 ceea ce corespunde unei anomalii gravimetrice de ± 5 mgal sau o precizie a
ondulatiei geoidului de sub ± 10 cm.

2. Metode si tehnologii de determinare a ondulatiei geoidului

• Principiile de calcul pun în lumina modul de realizare a legaturii între marimea

masurata în câmpul real al gravitatii si “anomalia” acestei marimi, relativ la un
câmp gravitational (normal) determinat de un model elipsoidal.
Ondulatia geoidului poate fi determinata sub urmatoarele forme:
- marime punctuala;
- valori ale unui profil;
- suprafata continua.

• Clasificarea metodelor de determinare a ondulatiilor geoidului

1. Metode astronomo-geodezice;
2. Metode satelitare pasive;
3. Metode satelitare active;
4. Metode gravimetrice;
5. Metode combinate.
 § Metode astronomo-geodezice

• Nivelment astronomo-geodezic ⇒ Din ce în ce mai putin utilizat în prezent;

Unghiul de deviatie totala a verticalei (u) - este unghiul format între normala la elipsoid si
normala la sfera ce trece prin punctul dat. Daca deviatia verticalei se masoara într-un plan de azimut
(α) rezulta proiectia deviatiei verticalei (ε) pe acea directie:

ε = ξcosα + ηcosα . (6.21)

verticala normala meridian

geodezic
ZG
e geoid
?
e Z'
Ao -dN
a
ds
S a

elipsoid Z" u ?
ds

A'
ZA
Fig.3.3. Componentele deviatiei verticalei
ZG - proiectia zenitului geodezic pe sfera de raza egala cu unitatea;
ZA - proiectia zenitului astronomic pe sfera de raza egala cu unitatea;
S - proiectia punctului vizat pe sfera de raza egala cu unitatea;
u - unghi (total) de deviatie a verticalei; ξ - componeta în meridian;
ds - element liniar pe elipsoid; η - componenta în primul vertical;
dN - element liniar de variatie a ondulatiei geoidului.

• Variatia ondulatiei geoidului pe un profil AB oarecare:

B
N B = N A − ε dS∫
A
. (6.22)

Este de subliniat caracterul dublu relativ al acestor deteminari datorat momentului (epocii)
efectuarii observatiilor si sistemului (elipsoidului) de referinta ales.

Deviatia verticalei la nivelul terenului poate fi determinata pe diverse cai.

• Cea mai utilizata metoda este cea a compararii coordonatelor astronomice si geodezice
pentru acelasi punct pe baza relatiilor:

ξ=ϕ-B, (6.23a)

η = (λ-L) cosB . (6.23b)

• In ultimul timp, coordonatele geodezice (B,L) pot fi determinate si cu ajutorul Geodeziei cu

Sateliti. In acest mod, coordonatele geodezice sunt determinate functie de un elipsoid de
referinta geocentric.
• Metode satelitare pasive
Pot fi clasificate în metode : - dinamice;
- geometrice.
a. Metode dinamice

Dupa cum s-a prezentat în paragraful 3.3, potentialul gravitational W este armonic în
exteriorul atmosferei terestre. O solutie a ecuatiei Laplace în punctul P de coordonate sferice (φ,
λ, R) se poate exprima cu ajutorul unor serii armonice sferice (Heiskanen si Moritz, 1967) sub
forma:
∞ n n
a
∑ ∑( C
W =
GM . (6.24)
  nm cos mλ + S nm sin mλ )Pnm (sinψ )
n =0  
r r m =0

Coeficientii armonici (Cnm, Snm) pot fi determinati din analiza perturbatiilor orbitei satelitilor
artificiali. Valorile determinate ale coeficientilor Cnm, Snm , împreuna cu constantele a, GM si ω
definesc geopotentialul câmpului gravitatii.

METODA SATELITARA PASIVA DINAMICA

ZT (CTP,CIO)

Satelit
Perigeu

f
orbita

X'

Nod ascendent YT

XT

Elementele orbitei kepleriene

Notatie Parametru Notatie Parametru
a semiaxa mare a orbitei eliptice M(t) anomalie medie
e excentricitatea elipsei E(t) anomalie excentrica
i înclinarea orbitei f(t) anomalie adevarata
Ω ascensia dreapta a nodului ascendent
ω argumentul perigeului
to momentul trecerii la perigeu
• Se trece de la orbita kepleriana la orbita perturbata;
• Se constituie modelul de calcul (integrare) a unei orbite osculatoare;
• Se determina:
Variatia elementelor orbitale functie de componentele perturbatiilor (F,G,H)
da 2a 2 a  p 
= ⋅  e ⋅ H ⋅ sin f + ⋅ G ;
dt b GM  r 
de b a  r+ p er  
= ⋅ ( H sin f +  cos f +  ⋅ G  ;
dt a GM   p p  
di r a
= ⋅F ⋅ cos( ω + f ); (6.25)
dt b GM
dΩ r a sin( ω + f )
= ⋅F ⋅ ;
dt b GM sin i
dω b a  1 r+ p r 
= ⋅− ⋅ s ⋅ cos f + ⋅ G ⋅ sin f − ⋅ F ⋅ sin( ω + f ) ⋅ ctgi  .
dt a GM  e e⋅ p p 

• Potentialul gravitatii (V) si potentialul perturbator (R)

G⋅M
V = +R, (6.26)
r
R - potentialul perturbator cu componente pe 3 directii (F,G,H)
sau daca dezvoltam în functii armonice sferice se obtine:

GM ∞  a n ∞ n  1 n
V = [ 1 − ∑   J n Pn (cosθ ) − ∑ ∑   ( Cnm cos mλ + Snm sin mλ )Pnm (cosθ )] , (6.27)
r n= 2  r  n= 2 m =1 r 
m - ordinul; n -gradul; Jn - coeficienti armonici zonali; Cnm,Snm - coeficienti armonici “teserali”.

• Se atribuie variatia compon. orbitei, influentei potentialului perturbator

∆a = 0;
1 − e2
∆e = − tgi ⋅ ∆ i ;
e
3
a   5  (6.28)
∆ i = 3 π e  e   1 − sin 2 i  cos i cos ω ⋅ J 3 +
 p   4 
4
45 a   7 
+ π e  e   1 − sin 2 i  sin 2 i sin 2 ω ⋅ e ⋅ J 4 + ... ;
16  p   6 
2 3
 a   a   15 
∆Ω = − 3 π e  e  cos i ⋅ J 2 + 3 π  e   1 − sin 2 i  ctgi ⋅ sin ω ⋅ e ⋅ J 3 +
 p   p   4 
4
15  a e   7 2 i  cos i ⋅ J + ... ;
+ π   1 − 4 sin  4
2  p   
2
 a   5 
∆ ω = 6 π  e   1 − sin 2
i ⋅ J2 .
 p   4 
b. metode geometrice

*** Metoda satelitara pasiva geometrica (GPS/GLONASS)

h = Hor + N . (6.29)

N = h - Hor . (6.30)

? S = h - HN (6.31)

?N ˜ ? ?. (6.32)

satelit orbita satelit

Q
? HN supraf. fizica
WP
P
"0" Amsterdam

"0" Constanta HN

P" supraf. marii

?N ˜ ? ?
WP"

?S h geoid
Wo
P'

Po
elipsoid
Uo
?h

Qo

• O alta metoda des utilizata este cea a observatiilor de tip SLR (Satellite Laser Ranging -
Masuratori Laser de Distante spre Sateliti). Ea a fost utilizata ca metoda geometrica de
determinare a ondulatiilor geoidului, dar azi este folosita si ca metoda satelitara activa prin
îmbarcarea la bord a unor astfel de sisteme si instalarea reflectoarelor pe suprafata terestra.
• Metode satelitare active

• Aceste metode de determinare a ondulatiei (cvasi)geoidului se bazeaza pe observatii efectuate

cu ajutorul unor elemente "active" instalate la bordul unor sateliti specializati. Elementele
"active" cel mai des utilizate în prezent sunt sisteme de masurare de tipul RADAR-
altimetrelor, instrumentelor laser de masurare (SLR) si a unor sisteme de pozitionare de
înalta precizie.
Satelitii lansati echipati cu radar-altimetre [Seeber, 1993]:

GEOS-3 SEASAT-1 GEOSAT ERS-1 TOPEX /

POSEIDON
Orbita:
Perioada revol. 102min. 100min. 100min. 100min. -
Inaltimea 840km 760km 780km 770km 1340km
Inclinarea 115o 108o 108o 98.5o 66o
Revol./zi 14.1 14.3 14.3 14.3 -
Data lansare 09.04.1975 7.06.1978 13.03.1985 7.07.1991 10.08.1992
Altimetrul: 13.6GHz
Frecventa 13.9GHz 13.9GHz 13.56GHz 13.8GHz 5.3GHz
Raza de actiune
la sol 3.6-14.2km 1.6-12km 9.6km 1-2km -
Precizia ±60cm ±10cm ±3.5cm ≤10cm ±2cm

ð Cartarea suprafetei Pamântului cu ajutorul unui radar-altimetru ENDEAVOUR misiunea

din 11-22.02.2000. Inclinarea orbitei navetei = 57o ; acoperire 80% (60oN - 56oS)din suprafata
terestra; rezolutie de circa 30m (fata de ~1km pâna la acea data). Cantitatea de date: cca.9.8
terrabytes reprezentând circa 15 000 de CD-uri.

• Evolutia sistemelor SLR

Studiul misc. tectonice
Studiul deform. crustale

Studiul misc. interplaci

Studiul mareelor Det. param. rot. Pamânt
Det.param.rot.Pam.
Det.param.câmp gravit.

3m 1m 30cm 10cm 3cm 1cm 1-3mm

1965 1970 1975 1980 1985 1990 1995

 Principiul radar-altimetriei cu sateliti
Orbita calculata

Orbita adevarata

HS

h
Suprafata instantanee a marii

∆n Suprafata medie a marii

Geoid
N

Elipsoid

Ecuatia de observatii în cazul altimetriei cu sateliti este de forma:

h = N + n + ∆n + Hs + d (6.33)
h - cota elipsoidala;
N - ondulatia geoidului;
n - variatia suprafetei medii a marii fata de geoid;
∆n - variatia instantanee a suprafetei marii;
Hs - observatia altimetrului din satelit;
d - diferenta între orbita calculata si orbita actuala a satelitului.

• Aplicatie în Geodezie: N = h - (n + ∆n + Hs + d);

• Aplicatie în Oceanografie: (n + ∆n) = h - (N + Hs + d);

• Aplicatie în Navigatie (studiul orbitei): d =h - (N + n + ∆n+ Hs) .

• Metode gravimetrice ð bazate pe principiile teoriei potentialului.

• Metoda Stokes - dezvoltata de George Stokes (1849)

- cea mai frecventa met. de det. ondulatiei N pe baza mas. gravimetrice la suprafata Pamântului

Problema determinarii ondulatiei poate fi privita din punct de vedere matematic ca o

problema a valorilor de frontiera: determinarea unei functii armonice pe baza unor valori
(masuratori) cunoscute pe frontiera S (suprafata geoidului). Rezolvarea problemei se face pe
baza cunoasterii valorilor anomaliilor gravimetrice (∆g) definite sub forma conditiei de
frontiera exprimata de ecuatia fundamentala a Geodeziei fizice.
Solutia gravimetrica a ecuatiei Laplace pentru potentialul perturbator este data de o integrala de
suprafata de forma:

R
N= S(ψ )∆gdσ .
4πγ ∫∫
(6.34)

Ondulatia N determinata se refera la acelasi elipsoid la care sunt referite anomaliile

gravimetrice. Solutia data de integrala Stokes elimina coeficientii armonici de ordinul 1, astfel
încât ondulatiile N vor fi referite la un elipsoid geocentric.
Precizia metodelor gravimetrice este influentata de:
- ipotezele simplificatoare în determinarea integralei Stokes;
- metodele practice de calcul a integralei Stokes;
- calitatea datelor gravimetrice;
- distributia datelor gravimetrice.
Solutia Stokes este “sensibila” în urmatoarele puncte:
- suprafata de frontiera (geoidul) este aproximata cu o sfera de raza R;
- valorile anomaliilor ∆g reprezinta valori pe geoid;
- potentialul perturbator trebuie sa fie armonic în exteriorul geoidului (nu trebuie sa
existe mase în exteriorul suprafetei geoidului).

Problema datorata ipotezei ca observatiile gravimetrice sunt masurate la nivelul geoidului (nu
exista mase în exteriorul geoidului) se rezolva astfel:
- atmosfera poate fi “înlaturata” (redusa) pe baza solutiei problemei valorilor pe frontiera;
- conditiile necesare solutiei Stokes pot fi create “artificial” prin introducerea unor ipoteze
matematice menite sa regularizeze suprafata Pamântului. Acest lucru este realizat prin aplicarea
variatelor reduceri gravimetrice prin care:
- se elimina masele topografice exterioare geoidului;
- se reduce valoarea gravitatii din punctul de statie la suprafata geoidului prin
aplicarea reducerii de aer liber (Faye).

• Inlaturarea sau deplasarea maselor în reducerile gravimetrice aplicate, schimba

valoarea geopotentialului si implicit forma efectiva a suprafetei care se determina, care va diferi de
cea a geoidului. Acest efect datorat reducerilor gravimetrice aplicate se numeste efect indirect.
Suprafata care se determina a fost numita “co-geoid”.
Anomalia gravimetrica în reducere de "aer liber" este
∆gF = gP - γo + F . (6.35)

Efectul indirect datorat reducerii de aer liber este în general mic, de ordinul metrilor, cu exceptia
zonelor muntoase. Utiliz.∆gF în integrala Stokes duce la erori de determinare a cogeoidului de
ordinul a 1 ppm (parti per milion) ce pot fi considerate ca o buna aproximare de determinare a
geoidului real.
• Metode combinate

Sunt metode care utilizeaza procedee de determinare a ondulatiilor geoidului sau a deviatiei
verticalei prin combinarea metodelor descrise mai sus.

1. Metoda interpolarii deviatiei verticalei.

2. Metoda colocatiei.

3. Metoda utilizarii anomaliilor gravimetrice satelitare si terestre.

4. Metoda colocatiei combinata cu metoda Stokes.

5. Metoda Molodenski.

• Metoda Molodenski

O metoda eleganta de combinare a coeficientilor geopotentiali determinati satelitar cu

datele gravimetrice de suprafata a fost propusa de Molodenski în 1962.

Aceasta tehnica combina integrarea pe o zona (sferica) limitata a anomaliilor

gravimetrice terestre cu un model geopotential trunchiat (care utilizeaza functii de trunchiere
specifice Qn(ψ0):

2π ψ o n' n n
1
∫∫ ∑ ∑( C
R GM
N= S (ψ o )∆gdσ + Qn (ψ o )( n − 1 )  '
nm cos mλ + S nm
'
sin mλ )Pnm (sinψ ) , (6.36)
4πγ Rγ n=2  R m =0
0 0

unde functiile de trunchiere Molodenski sunt definite astfel:

cos ψ o

Qn (ψ o ) = ∫ S(ψ )P (cosψ )d (cosψ )

−1
n (6.37)

Pn(cosψ) este polinomul Legendre de gradul n.

Metoda a fost aplicata în determinarea unui geoid european [Groten si Rummel, 1974]. Precizia
metodei depinde de aceiasi factori ca si celelalte metode combinate, dar în plus ea depinde si de
precizia de determinare a functiilor Molodenski Qn(ψ0)
 DATE PRIMARE (mas. compensate) DATE PRIMARE (modele)

G.P.S. Niv.geometric Gravimetrie Cote MDT Model EGG97

(trigonometric) (m=n=360)

(ho,L, B) Ho ?go HN (Cmn,Smn)

M.N.75 GRS80
WGS84 M.N.75 GRS80

x puncte y puncte z puncte (zeci)mii puncte 105 338 coeficienti

Modelul rezidual al terenului Calcul influente cu ? mare si

?gMRT=F(?go,HN) mediu (?g,N)EGG=S (B,L,Cmn,Smn)

Etapa "remove":
∆g MRT − red = ∆g o − ∆g MRT ,
∆g red = ∆g MRT − red − ∆g EGG .

Calcul influente cu ? mic

?MRT-red =F(?gMRT )

Etapa "restore":
Cvasigeoid
ζ = ζ MRT − red + N OSU ;
~
"calculat"
ζ − N ≅ −( ∆g B / γ o )H N
-------------------------
~ ~
N = ζ − (ζ − N )
Cvasigeoid
"masurat"

Calcul cvasigeoid "masurat" Interpolare valori în

N o= h o- Ho punctele GPS de control
~ ~
N → Nc

Calcul influente remanente

dN = N o- Nc
Calcul parametri transf.
cvasigeoid calc.-cvasigeoid mas.
~
N o ? Nc (Cvasi)geoid
final

(Cvasi)Geoid final:
~
N →N

Fig. Schema bloc de prelucrare a datelor (domeniul spatiu) >> (domeniul spectral)