Geodezie Satelitara curs-BABUCA NICOLAE-ION

Geodezie Satelitară (G.
S) Curs - Anul III – MTC – 2020
NOȚIUNI PRIVIND POZIȚIONAREA UNUI SISTEM GLOBAL DE

POZIȚIONARE
3.1. Poziționarea absolută
Un sistem global de poziţionare permite determinarea poziţiei unui punct de pe suprafaţa terestră în
funcţie de înregistrările şi măsurătorile asupra semnalelor recepţionate simultan de la un grup de sateliţi, în
funcţie de care se obţin distanţele de la aceştia la antena receptoare.
Coordonatele spaţiale X, Y, Z ale punctului staţionat rezultă printr-o retrointersecţie liniară spaţială
având la bază distanţele deduse şi coordonatele sateliţilor în momentul emisiei, date de efemeride , într-un
sistem geocentric internaţional, spre exemplu WGS 84 (World Geotetic System 1984).
Teoretic, poziţionarea în sistem GPS se sprijină pe un raţionament simplu (figura 1):
 folosind o singură distanţă, punctul nou se poate găsi oriunde pe o sferă în jurul satelitului;
 datele de la doi sateliţi vor genera două sfere care se intersectează după un cerc pe care se
situează receptorul;
 cu trei distanţe de la tot atâţia sateliţi vor rezulta două puncte posibile rezultate din
intersecţia unui cerc cu o sferă;
 măsurătoare suplimentară şi implicit distanţa de la al patrulea satelit, permite calculatorului

să elimine poziţia nesatisfăcătoare (în afara suprafeţei terestre) şi să o stabilească pe cea
corectă.
Necesitatea celui de al patrulea satelit este justificată şi pentru a permite poziţionarea unui punct în
sistem GPS, ce se reduce la rezolvarea unui sistem de patru ecuaţii cu patru necunoscute (X, Y, Z, t).
Figura 3.1 Poziţionarea prin intersecţie spaţială
Practic întrucât ceasul receptorului nu este perfect sincronizat cu cele ale sateliţilor, se obţin de fapt
nişte pseudodistanţe în loc de cele adevărate, funcţie de eroarea de timp. Deşi microprocesorul receptorului
poate ajusta aceste distanţe, rămân alte surse de erori, motiv pentru care vor rezulta mai multe puncte de
intersecţie.
Procesorul receptorului, cuplat cu antena, furnizează în câteva secunde, printr-un calcul statistic,
poziţia medie, ora în timp universal precum şi viteza de propagare a semnalului.
1
Conf. Dr. Ing. Băbucă Nicolae Ion
Geodezie Satelitară (G.S) Curs - Anul III – MTC – 2020
Poziţionarea absolută sau naturală se bazează pe măsurarea fazei codurilor şi pseudodistanţe

ajustate uneori de microprocesorul receptorului, ambiguităţi şi permite o rezolvare rapidă, independentă a
problemei, folosind un singur receptor, aflat în repaos sau în mişcare cu o viteză de până la 400m/s
(1440km/h).
Asemenea determinări sunt folosite doar ca soluţie de navigaţie pentru localizarea unor obiecte fixe
sau vehicule în mişcare, cu o incertitudine de zeci de metri, mai mică în prezent pentru primul caz. În
lucrările geodezice acest mod de determinare are utilizare în special în cazul receptoarelor de mână folosite
la căutarea unor puncte vechi.
Problema ce apare constă în faptul că pot fi determinate doar distanţele primare (denumite
pseudorange) şi momentul în care semnalul este captat de către receptor.
Fig. 3.2 Determinarea intervalului prin observații de cod
Codul (observații de cod)
 Fiecare satelit trimite un semnal unic care se repetă cca. la fiecare 1 msec;
 Receptorul compară semnalul generat cu semnalul recepționat;
 Din diferența de timp (DT) se poate determina o observație a intervalului;
 Ceasul receptorului trebuie sincronizat cu ceasul satelitului.
Faza (observații de fază)
 Lungimea de undă a semnalului este de 19 cm pe L1 și 24 cm pe L2;
 Receptorul compară faza auto-generată cu faza recepționată;
 Numărul de lungimi de undă nu este cunoscut în momentul în care receptorul este pornit
(ambiguitatea fazei purtătoare);
 Atât timp cât urmăriți satelitul, se poate observa schimbarea distanței (ambiguitatea fazei purtătoare
rămâne constantă).
2
Fig. 3.3 Determinarea intervalului prin observații de fază
Aşadar, sunt patru necunoscute care trebuie determinate: poziţia (x,y,z) şi timpul de transmitere
(călătorie) al semnalului.
Pentru a putea determina distanţa faţă de fiecare satelit este folosită una dintre legile mişcării
elaborată de către I. Newton.
Figura 3.2 Determinarea distanței satelit – receptor
De exemplu se poate calcula distanţa pe care a parcurso un tren, dacă se cunoaşte viteza şi timpul în
care s-a deplasat cu acea viteză.
La un sistem de poziționare receptorul v-a calcula distanţa dintre el şi satelit.
Viteza – reprezintă viteză de propagare a semnalului radio. Undele radio se propagă cu viteza
luminii (290. 000 Km/s – 186. 000 mile/s).
Timpul – reprezintă timpul în care semnalul radio ajunge de la satelit la receptorul GPS. Acesta este
puţin mai greu de calculat, deoarece necesită să ştim cu exactitate când a părăsit semnalul radio satelitul şi
când a ajuns la receptor.
Calcularea timpului
Semnalul satelitului are 2 coduri modulate pe el, codul C/A şi codul P. Codul C/A este dat de timpul
măsurat de un ceas atomic foarte precis. Şi receptorul conţine un ceas care este folosit pentru a genera un
3
cod care să se potrivească cu codul C/A. Receptorul GPS mai poate să „potrivească” sau să coreleze codul
primit de la satelit cu codul generat de receptor. Codul C/A este un cod digital care poate fi „pseudo
random” (pseudo aleatoar) sau „random” (aleator).
Precizii privind poziționarea unui punct funcție de coduri:

 Precizie 10 - 100 m (o soluție de epocă, depinde de codul SA)
 Precizie 5 - 10 m (24 de ore)
Observții de cod:
 Precizie 30 - 50 cm (codul P)
 Precizie 1 - 5 m (codul C/A)
Observații de fază:
 Precizie 5 mm + 1 ppm
3.2. Poziționarea relativă sau diferenţială
Pentru lucrările geodezice, o precizie satisfăcătoare, de ordinul centimetrilor sau chiar milimetrilor,
se obţine prin poziţionare diferenţială, bazată pe principiul dublei diferenţe, ce presupune utilizarea a două
receptoare, unul instalat într-un punct cunoscut A, iar altul în punctul nou B (Fig.3.4).
După înregistrarea simultană a semnalelor de la aceiaşi doi sateliţi, prin post-procesarea rezultatelor
rezultă diferenţele de distanţă (D1-D2) şi (D3-D4) prin compararea semnalului de la primul receptor cu cel
de la al doilea (Fig.3.5). În acest mod se pot rezolva, fără echivoc, ambiguităţile şi se elimină cea mai mare
parte a erorilor cunoscute ce influenţează poziţionarea (de ceas, influenţa ionosferei ş.a.,).
Fig. 3.4 Poziționare diferențială între două puncte
4
Fig. 3.5 Poziționare diferențială
În cazul în care se utilizează doar codul, precizia se află în intervalul de 30 - 50 cm. Acesta este
denumit în mod obișnuit DGPS.
Dacă se utilizează faza sau codul și faza precizia este de 5 - 10 mm + 1ppm.
Rezultatul primar al determinărilor diferenţiale este vectorul bază, definit de cele două puncte
staţionate, ale cărui componente, se stabilesc în funcţie de diferenţele de distanţe amintite. Coordonatele
finale ale punctului B se obţin din cele cunoscute ale staţiei A şi relativele vectorului de bază, motiv pentru
care poziţionarea este numită şi relativă.
Condiţiile de respectat în acest mod de poziţionare nu vizează vizibilitatea dintre capetele vectorului
de bază şi nici lungimea lui, ci posibilitatea recepţionării semnalelor de la aceiaşi patru sateliţi într-un
interval de 1- 60 minute, funcţie de tipul receptoarelor, condiţiile iono-troposferice şi configuraţia
sateliţilor.
Pentru siguranţă, se apelează la modul de lucru cu triplă diferenţă prin înregistrări cu cele două
receptoare asupra celor doi sateliţi în reprize diferite, ceea ce conduce la eliminarea sigură a ambiguităţilor
respectiv la detectarea eventualelor scăpări în determinarea numărului de perioade întregi (cycle slips).
Suportul poziţionării relative îl constituie determinarea exactă a timpului necesar parcurgerii
distanţei satelit – receptor prin măsurători de fază asupra undelor purtătoare ale informaţiei.
În concluzie cele două concepte de bază privind modul de poziţionare absolută şi relativă trebuie
privite diferenţiat prin prisma lucrărilor topo-geodezice.
3.3. Poziţionarea diferenţială - DGPS
Poziționarea diferențială cu GNSS, abreviată DGPS, este o tehnică de poziționare în timp real, în
care sunt folosite două sau mai multe receptoare.
Unul dintre receptoare este instalat într-o stație de coordonate cunoscute, unde pe baza măsurătorilor
efectuate cu o anumită rată de înregistrare sunt calculate corecții pentru măsurătorile de pseuodisțante și
5
corecții pentru rata măsurătorilor, care sunt apoi transmise spre unul sau mai multe receptoare mobile.
Receptorul mobil aplică corecțiile transmise și își calculează pozițiile cu pseudodistanțe corectate.
Mare parte a erorilor ce afectează măsurătorile efectuate de sateliţi pot fi eliminate complet sau cel
puţin semnificativ reduse utilizând tehnicile de măsurare diferenţiale.
Fig. 3.6 Metoda poziţionării diferenţiale – DGPS
În prezent s-au realizat sisteme de poziţionare de tip D-GNSS, care au o acoperire globală, corecţiile
diferenţiale determinându-se pe baza unor reţele de staţii GNSS permanente dispuse pe suprafaţa întregului
Glob.
Corecţiile sunt difuzate utilizând sisteme complementare alcătuite din sateliţi de comunicaţie
geostaţionari. Cele mai cunoscute sisteme D-GPS actuale sunt WAAS, EGNOS (3 sateliţi operaţionali din
aprilie 2004) şi MSAS. Aria de acoperire cu corecţii diferenţiale.
Prin această soluție RTK este posibil determinarea şi cunoaşterea rapidă a coordonatelor antenei
receptorului, inclusiv verificarea calităţii măsurătorilor, corelarea şi corectarea erorilor de distanţă cu
transmiterea datelor prin unde radio, GSM sau prin internet.
Fig. 3.7 Sisteme GNSS complementar
6
3.4. Sisteme de coordonate GPS

3.4.1 Sisteme de coordonate naturale
Forma Pamântului poate apărea ca o sferă uniformă când este vazută din spaţiu, în realitate este
departe de a fi uniformă. Termenul natural defineşte suprafaţa de referinţă a sistemului de coordonate, în
cazul nostru Geoidul. Acest sistem de coordonate nu este folosit în calculele geodezice deoarece suprafaţa
de referinţă, geoidul, este greu calculabilă. [21]
Fig. 3.8 Geoidul

3.4.1.1 Coordonate rectangulare şi polare
Poziţia unui punct P în spaţiu poate fi exprimată prin coordonate rectangulare într-un sistem O-XYZ
(conform figurii 1). În acelaşi timp poziţia punctului P poate fi exprimată şi prin coordonate polare sferice
(r, Ф, λ).
Trecerea dintre cele două tipuri de coordonate este asigurată de relaţiile:
x  r cos  cos  
 y = r cos  sin   (3.1)
   
 z  r sin  
unde:
• r – distanţa radială de la origine la punctul P;
• f – latitudine geocentrică;
• λ – longitudine.
7
Fig. 3.9 Coordonate rectangulare (x,y,z) şi coordonate polare sferice (r, Ф, λ)
3.4.1.2 Sistemul de coordonate cartezian geocentric
O metodă alternativă pentru definirea unui punct este folosirea sistemului de coordonate cartezian,
cu axele X,Y,Z şi origine în centrul sferoidului. Aceasta metodă este folosită în primul rând de sistemul
GPS pentru localizarea unui punct în spaţiu.
Fig. 3.10 Sisteme de coordonate tridimensionale elipsoidale
Sistemul de coordonate cartezian geocentric (Fig.3.10) are ca suprafaţă de referinţă geoidul. Este
sistemul de coordonate fundamental al geodeziei. Este un sistem de coordonate tridimensional rectangular
cu centrul în centrul de masă al Pământului. Poziţia unui punct oarecare P de pe suprafaţa Pământului este
definită atât în sistem tridimensional cât si în coordonate astronomice. [21]
Cele trei axe rectangulare sunt:
 Axa Z este axa polilor;
 Axa X este în planul ecuatorului si intersectează meridianul;
 Axa Y este perpendiculară pe celelalte două, situată în planul ecuatorului, cu sensul pozitiv spre
est
8
În geodezie şi topografie sunt luate în considerare trei suprafeţe distincte: [62]

 Suprafaţa fizică terestră, pe care sunt efectuate măsurătorile;
 Suprafaţa de referinţă (elipsoidul), în raport cu care este determinată poziţia planimetrică a

punctelor suprafeţei fizice;
 Geoidul, în raport cu care este determinată poziţia altimetrică a punctelor suprafeţei fizice.
Suprafaţa geoidului este determinată de nivelul mediu al mării. Aceasta este deci suprafaţa care se
obţine dacă suprafaţa liberă a mărilor şi oceanelor ar fi pusă în comunicare şi dacă ar fi pătruns sub
continente înconjurând întreaga planetă. Forma geoidului este foarte aproape de aceea a unui elipsoid de
rotaţie turtit la poli dar suprafaţa sa nu este o suprafaţă geometrică regulată. Ondulaţiile mai mult sau mai
puţin accentuate ale geoidului se datorează diferenţelor de densitate care există din loc în loc pe Terra.
Suprafaţa elipsoidului de referinţă este în schimb o suprafaţă geometrică regulată, definită astfel încât să
aproximeze cât mai bine geoidul pentru teritoriul considerat. [62]
Deoarece forma geoidului nu este uniformă, pentru realizarea cartografiei naţionale, diferite state
sau grupuri de state folosesc elipsoizi de referinţă diferiţi aleşi astfel încât să aproximeze cât mai bine
geoidul în cadrul teritoriului de interes. Recurgând la metode adecvate de transformare şi folosind un
anumit număr de puncte notate în cele două sisteme, este posibilă trecerea, fără probleme particulare, ale
coordonatelor X şi Y ale unui sistem de poziționare la coordonate corespunzătoare în sistemele geodezice
naţionale. Problema este de fapt în ceea ce priveşte cotele. [62]
În geodezie sistemul de coordonate terestru global geocentric este definit astfel:
 originea este situată în centrul de masă al Pământului (geocentru);
 axa Z orientată de-a lungul direcţiei către Polul Nord;
 axa X definită de origine şi punctul de intersecţie al ecuatorului cu meridianul Greenwich;
 axa Y este aleasă astfel încât să se formeze un sistem cartezian cu orientarea spre dreapta;
Această definiţie este influenţată de mai mulţi factori, printre care se pot menţiona:
 poziţia geocentrului este afectată de variaţiile în distribuţia masei Pămîntului;
 Polul Nord nu este fix, poziţia acestuia fiind dependentă de mişcarea polară a Pământului;
 direcţia axei de rotaţie a Pământului se schimbă în spaţiu, datorită fenomenelor de precesie şi

nutaţie;
9
 activitatea tectonică, mişcările regionale ale scoarţei terestre, efectul post-glacial dar şi atracţia
Soarelui, a Lunii sau a altor planete, afectează în timp poziţia punctelor de pe suprafaţa terestră.
3.4.1.3 Coordonate geodezice sau elipsoidale
Poziţia unui punct poate fi definită şi prin coordonate geodezice sau elipsoidale Ф, λ, h (Fig. 3.11).
 latitudinea geodezică Ф – unghiul format de planul ecuatorial cu normala la elipsoid prin punctul P;
 longitudinea geodezică λ – unghiul format de planul meridianului Greenwich şi planul meridianului

local;
 înălţimea elipsoidală h – înălţimea punctului P faţă de suprafaţa elipsoidului, de-a lungul normalei la
elipsoid în punctul P.
Fig. 3.11 Coordonate geodezice (Ф, λ, h)

Primele doua, Ф şi λ, sunt numite şi coordonate geografice ale punctului considerat.
3.4.1.4 Coordonate topocentrice
Coordonatele topocentrice sunt definite ca un set de coordonate rectangulare cu originea localizată

în punctul P. Ţinând seama de acest lucru, un sistem de coordonate local topocentric (P – NEU) se poate
defini astfel (Fig. 3.12):
 originea sistemului este localizată în punctul P;
 axa U este de-a lungul normalei prin punctul P, având direcţia pozitivă orientată în sus;
 axa N, orientată către nord;
 axa E orientată către est.
 Un alt exemplu, în care sistemul de coordonate locale îşi gaseşte aplicaţie, este acela de determinare
a orbitelor unui satelit artificial. În acest caz sistemul (S – uvw) este definit astfel:
 originea sistemului este reprezentată de centrul de masă al satelitului;
10
 axele u şi w se definesc în planul orbital al satelitului, u fiind de-a lungul direcţiei de deplasare a
satelitului (tangenta la elipsa orbitală), iar w este perpendiculară pe direcţia de deplasare;
 axa v este perpendiculară la planul orbital.
Fig. 3.12 Coordonate topocentrice
3.4.1.5 Sistemul astronomic local
Sistemul de coordonate local (Fig.3.9) este un sistem tridimensional și nu poate fi utilizat în lucrările
topografice curente. Pe întinderi mici este nevoie ca suprafeţele de teren să fie prezentate pe planuri. Orice
suprafaţă de teren este de la sine înţeles că este o calotă sferică. În momentul proiectării pe un plan se
produc anumite rupturi, apar anumite erori pe distanțe, pe unghiuri, în calculul suprafeţelor. Dacă planul pe
care se proiectează suprafaţa de interes este tangent la suprafaţa respectivă (o suprafaţă mică), atunci
deformaţiile datorate proiecţiei sunt minime. Planul nou creat trebuie să aibă un sistem de coordonate local
plan bine definit. Oricare punct de pe suprafaţa fizică a Pământului poate deveni origine a unui sistem de
coordonate (topocentru). [21]
Sistemul de coordonate local (Figura 3.10) are axele definite astfel:

 planul orizontal X,Y este perpendicular pe direcţia gravităţii;
 axa X este situată în meridianul local al punctului P (originea sistemului), deci cu sensul pozitiv
spre nordul geografic;
 axa Y are sensul pozitiv spre estul astronomic si este perpendiculară atât pe axa xa cât si pe direcţia
gravităţii;
 altitudinea, H, este îndreptată după tangenta la direcţia gravităţii, cu sensul pozitiv către zenitul
astronomic.
11
În realitate sistemul GPS oferă coordonate oricărui punct de pe suprafaţa Pamântului, folosind un
sistem de coordonate geodezice, bazat pe elipsoid.
Un elipsoid este o sferă turtită. Elipsoidul este ales ca fiind cea mai bună aproximare a formei
pamântului. Acest elipsoid nu este o suprafaţă fizică dar este definită matematic.
Fig. 3.13 Elipsoidul
Fig. 3.14 Forma matematică a elipsoidului
3.4.2. Sisteme de coordonate convenţionale
Elipsoidul este o figură matematică definită de:

 Semi axa majoră (a)
 Semi-axa minoră (b)
 Turtirea (f) = (a-b)/a
 Este o figură simplă
 Nu poate fi percepută de instrumente
De fapt există mai mulţi elipsoizi sau forme matematice care să definească pamântul ( Tab.3.1).
Tab. 3.1 Elipsoizi de referinţă folosiţi în România
Denumirea Anul Semiaxa Turtirea Perioada de

elipsoidului determinării mare numerică utilizare în
de a f România
12
referinţă [m]
Bessel 1841 6 377 397,115 1:299,1528 1873-1916
Clarke 1880 6 378 243,000 1:293,5 1916-1930
Hayford 1909 6 378 388,000 1:297,0 1930-1951
Krasovski 1940 6 378 245,000 1:298,3 1951-prezent
GRS 1980 1980 6 378 137,000 1:298,257 -
WGS - 84 1984 6 378 137,000 1:298,25722 1990-prezent
Elipsoidul folosit de un sistem de poziționare este sistemul WGS 84 (World Geodetic System 1984).
Un punct de pe suprafaţa pamântului poate fi definit prin Latitudine, Longitudine şi înalţimea pe elipsoid.
Fig. 3.15 Elipsoidul WGS 84
3.4.2.1 Sistemul global elipsoidal
Sistemul global elipsoidal este similar cu sistemul cartezian global geocentric. Originea sistemului
este în imediata apropiere a centrului sistemului cartezian global geocentric, respectiv cât mai aproape de
centrul de masă al Pământului. De asemenea, cele trei axe de coordonate sunt apropiate până la coincidentă
cu axele de coordonate ale sistemului cartezian global geocentric. Este de asemenea un sistem de
coordonate tridimensional rectangular. Poziţia unui punct oarecare P de pe suprafaţa Pământului este
definită atât în sistem tridimensional elipsoidal cât și în coordonate elipsoidale (latitudinea și longitudinea
elipsoidală) (Fig.3.10). [21]
Cele trei axe rectangulare sunt:
 Axa Z este cât mai aproape de axa polilor geografici;
 Axa X este în planul ecuatorului elipsoidal și intersectează meridianul;
 Axa Y este perpendiculară pe celelalte două, situată în planul ecuatorului elipsoidului, cu sensul
pozitiv spre est.
13
Coordonatele elipsoidale, analog coordonatelor astronomice sunt:

 latitudinea geodezică, notată B;
 longitudinea geodezică, notată L.
3.4.2.2 Sistemul elipsoidal local
Aşa cum am definit sistemul astronomic local, tot astfel este definit și sistemul elipsoidal local
(Fig.3.10).[21]
Sistemul de coordonate, elipsoidal local, are axele definite astfel:
 planul orizontal xeyae este perpendicular pe normala la elipsoid;
 axa Xeste situată în meridianul geodezic al punctului P (originea sistemului), deci cu sensul
pozitiv spre nordul geodezic;
 axa Y are sensul pozitiv spre estul geodezic și este perpendiculară atât pe axa xe cât și pe
normala la elipsoid;
 altitudinea H, definită și mai sus, este îndreptată după normala la elipsoid, cu sensul pozitiv
către zenitul geodezic.
3.4.3 Sisteme de coordonate plane

3.4.3.1 Proiecţia stereografică 1970
Este Proiecţia oficială folosită în prezent în România. Proiecţia azimutală perspectivă plan secant
are polul proiecţiei în punctul Qo de coordonate Bo = 46° si Lo = 25° est Greenwich. Proiecţia a fost
adoptată începând cu luna septembrie 1971 când a fost emis decretul nr. 305 „cu privire la activitatea
geodezică, topo-fotogrammetrică si cartografică“. A fost preluat, ca suprafaţă de referinţă, elipsoidul
Krasovski.[21]
Avantajul aceste proiecţii este reprezentarea întregii ţări pe un singur plan. Cercul de deformaţie
nulă are raza de 201.718 m și reprezintă intersecţia planului secant cu elipsoidul de rotaţie. Originea
sistemului de axe de coordonate rectangulare este în punctul Qo, axa x fiind îndreptată către nord, iar axa y
către est. [21]
3.4.3.2 Sistemul de coordonate Gauss Kruger
Proiecţia Gauss-Krüger. Această proiecţie a fost introdusă în tara noastră în anul 1951. Din anul
1971, în lucrările civile, Proiecţia Gauss-Krüger a fost înlocuită cu Proiecţia stereografică 1970. Specialiştii
militari folosesc în continuare Proiecţia Gauss-Krüger. [21]
Proiecţia Gauss-Krüger este o proiecţie cilindrică transversală, conformă și are ca suprafaţă de
referinţă elipsoidul Krasovski. Specific proiecţiei este reprezentarea elipsoidului pe fuse, adică pe porţiuni
delimitate de meridiane situate la latitudini diferite, în funcţie de scopul urmărit. Astfel, fusele pot fi de 6°
sau de 3° sau mai mici (pentru reprezentări la scări mari). Orice fus, indiferent de mărime, are un meridian
axial, a cărui longitudine Bo este precizată în raport de meridianul origine. Conform unei înţelegeri
14
internaţionale, acceptată și de țara noastră, numerotarea fuselor de 6° se face cu cifre arabe, de la 1 la 60,
spre est, de la meridianul de 180°, care separă fusele numărul 1 (cuprins între 174° și 180° longitudine
vestică) și numărul 60 (cuprins între 174° și 180° longitudine estică). Țara noastră se reprezintă în fusele de
6° cu numărul 34 (Bo = 21° est Greenwich) și numărul 35 (Bo = 27° est Greenwich). [21]
3.4.3.3 Sistemul de coordonate UTM
Proiecţia MERCATOR este o proiecţie cilindrică și are mai multe variante, în funcţie de poziţia
cilindrului. Când cilindrul este tangent la ecuatorul elipsoidului, Proiecţia este normală sau directă. Când
cilindrul este tangent la un meridian dat, Proiecţia este transversală.
Sistemul UTM acoperă suprafaţa cuprinsă între paralela de 80o latitudine sudică și paralela de 84o
latitudine nordică. Datorită acestui fapt fusele terestre cu lăţime de 6o în longitudine (definite la fel ca și în
Proiecţia GAUSS-KRUGER) cuprinse între aceste paralele poartă denumirea de zone. Peste limita de 84o
latitudine nordică până la pol, respectiv peste limita de 80o latitudine sudică până la pol se aplică un alt
sistem de proiecţie denumit UPS (Universal Polar Stereografic).
Zonele in Proiecţia UTM se numerotează începând de la meridianul de longitudine 180o (meridianul
opus meridianului care trece prin punctul Greenwich), cu cifre arabe de la 1 la 60, în sens antiorar.
Suprafaţa elipsoidului pe plan se proiectează astfel:
 reprezentarea este conformă (modulul de deformaţie unghiulară este nul);
 reprezentarea meridianului axial (central) al unei zone este o dreaptă față de care Proiecţia este
simetrică;
 factorul de scară pe direcţia meridianului axial este ko = 0.9996, deci cilindrul care este circumscris
elipsoidului nu mai este tangent la meridianul axial, ca în cazul proiecţiei GAUSS-KRUGER, ci
secant, după două meridiane simetrice față de meridianul axial, numite meridiane de secantă;
 sistemul de coordonate este propriu fiecărui fus.
România se află pe fusele 34 și 35, marginea de joncţiune dintre cele două zone este meridianul de
longitudine de 24o, situat aproximativ la jumătatea României. [21]
3.4.4 Sisteme de coordonate locale
Ca şi coordonatele GPS, coordonatele locale folosite în majoritatea ţărilor sunt bazate pe elipsoizii
locali. Sistemele de coordonate locale sunt create pentru lucrări de mică anvergură sau pentru lucrări
inginereşti.
Acesti elipsoizi tind să se potrivească mai bine pe zona de interes, dar nu pot fi folosiţi pe alte zone
de pe pamânt. Acum, fiecare ţară are un sistem de referinţă bazat pe un elipsoid local.
15
Atunci când folosim sistemul GPS, coordonatele calculate se află pe elipsoidul WGS 84 (World
Geotetic System 1984). Coordonatele existente sunt de obicei într-un sistem de coordonate local şi de aceea
coordonatele GPS trebuie transformate în sistemul local, (Fig.3.16).
Fig. 3.16 Tipuri de elipsoizi

3.4.5 Sistemul de altitudini
Prin natura lui sistemul GPS afectează cota rezultată în urma măsurătorilor. Toate cotele date cu
sistemul GPS sunt referite la elipsoidul WGS 84 (World Geotetic System), acestea sunt cunoscute ca şi cote
elipsoidale .Cotele existente sunt de obicei cote ortometrice măsurate relativ la nivelul mării .
Media nivelului mării corespunde geoidului. Geoidul poate fi considerat ca suprafaţa
echipotenţială, forţa graviţiei fiind constantă în orice punct de pe geoid. Geoidul este un model neregulat şi
nu corespunde niciunui elipsoid. Densitatea pamântului, totuşi poate avea efect asupra geoidului, provocând
creşteri ale densităţii în unele regiuni şi scăderi în altele.
Relaţia dintre geoid, elipsoid şi suprafaţa pamântului, este prezentată în (Fig.3.17) de mai jos.
Hărţile utilizează cote ortometrice (relative la geoid), astfel că majoritatea utilizatorilor GPS au nevoie de
cote ortometrice.
Această problemă este rezolvată prin utilizarea unui model geoidal pentru conversia cotelor
elipsoidale în cote ortometrice. În zonele aproximativ plane geoidul poate fi considerat constant.
Fig. 3.17 Sistem de înălţimi normale
16
3.5. Sisteme de referință GPS
Sistemele de referinţă terestre au la bază două componente:

 componenta orizontală – constituită dintr-o reţea bidimensională de puncte care are la bază
utilizarea metodelor de triangulaţie;
 componenta verticală – compusă dintr-o reţea verticală unidimensională de puncte determinate

prin nivelment de înaltă precizie.
Simpla însumare a celor două componente nu conduce la formarea unei reţele tridimensionale, în
adevăratul sens al cuvântului, datorită necunoaşterii separaţiei dintre geoid şi elipsoidul de referinţă adoptat.
Pentru a modela şi calcula geoidul este nevoie de măsurători gravimetrice terestre, acestea implicând la
rândul lor existenţa unei reţele gravimetrice bine determinată. Mai mult, pentru menţinerea unui sistem de
referinţă geodezic de înaltă precizie, în ţările nordice trebuie să se ţină seama şi de variaţiile scoarţei
terestre, generate de efectul post-glaciar (“land uplift”).
Două din realizările internaţionale ale sistemelor de referinţă sunt sistemul de referinţă terestru
internaţional şi sistemul de referinţă geodezic global WGS 84. [63]
3.5.1 Datumul geodezic global şi local
În cadrul aplicaţiilor geo-topo-cadastrale se pot identifica două tipuri de datum (Nistor şi Sălceanu
2008):
 datumul geodezic global, la care centrul elipsoidului de referinţă este fixat în centrul de masă al
Pământului;
 datumul geodezic local, pentru care elipsoidul este ales tangent la geoid, în scopul aproximării unei
regiuni în jurul unui punct fundamental.
În cazul datumului local centrul elipsoidului diferă de centrul geoidului datorită orientării datumului
cu o singură staţie astronomică, ceea ce face ca în acest punct fundamental deviaţia verticalei şi ondulaţia să
fie definite în mod arbitrar ca egale cu zero. [63]
Spre deosebire de datumul geodezic local, datumul global, caracterizat de un elipsoid de referinţă,
este ales astfel încât să aproximeze în condiţii optime geoidul în ansamblul său. Un astfel de datum global
este modelul geodezic al Pământului, în care se fac toate determinările GPS, şi definit de elipsoidul WGS
84. [63]
3.5.2 Sistemul de referinţă terestru internaţional ITRS
Pe baza recomandărilor şi specificaţiilor prevăzute de rezoluţia nr. 2 a Uniunii Internaţionale de

Geodezie şi Geofizică (IUGG) din 1991, Serviciul Internaţional de Rotaţie al Pământului (IERS) a pus
bazele sistemului de referinţă terestru internaţional convenţional ITRS.
Sistemul de referinţă terestru internaţional are următoarea definiţie:
 originea sistemului ITRS este în centrul de masă al Pământului (geocentru);
 axa Z, este direcţionată de la geocentru către Polul Nord (terestru) convenţional – CTP (centrul
figurii determinate de mişcarea polară pentru intervalul 1900-1905);
17
 axa X, este intersecţia planului meridianului Greenwich cu planul ecuatorial;
 axaY, este poziţionată în planul ecuatorial, astfel încât, împreună cu celelalte două axe, să
formeze un sistem de coordonate cartezian cu orientarea spre dreapta.
Realizarea practică a ITRS constă într-un set de coordonate rectangulare împreună cu variaţia lor anuală,
pentru o reţea de puncte materializate pe suprafaţa terestră, în zone fără activitate ale plăcilor tectonice şi a
căror poziţie este determinată utilizând diferite tehnici de geodezie spaţială. [63]
3.5.3 Sistemul de referinţă terestru ETRS 89
Europa a avut din totdeauna un rol important în cooperarea internaţională, în ceea ce priveşte
activităţile geodezice. Primele iniţiative s-au materializat prin definirea unor sisteme de referinţă, precum
ED 50 (European Datum 1950) sau ED 87 (European Datum 1987), acestea fiind realizate pe baza
triangulațiilor astronomice existente la nivelul continentului european. Mai mult, în anul 1987, în cadrul
Adunării Generale a Uniunii Internaţionale de Geodezie şi Geofizică s-a propus definirea, realizarea şi
menţinerea unui sistem de referinţă european, ca bază geodezică pentru diferitele proiecte multinaţionale, în
care este necesară geo-referenţierea (ex.: poziţionarea 3D, geodinamică, navigaţie, geoinformatică, etc.), în
strânsă legătură cu celelalte structuri componente ale IAG, EuroGeographycs sau Agenţiile Naţionale de
Cartografie din Europa. Conform celor prevăzute de documentele tehnice, prin sistem de referinţă
european se avea în vedere:
 un număr de staţii de referinţă care folosesc tehnici geo-spaţiale precum VLBI sau SLR;
 reţea de staţii GPS permanente, la nivelul continentului european, denumită EPN (EUREF
Permanent Network);
 reţea de puncte geodezice de referinţă, determinate cu o precizie ridicată, în urma a numeroase

campanii GPS/ GNSS;
 realizarea unei reţele de altimetrie europene unificate UELN (Unified European Levelling
Network) şi integrarea acesteia în reţeaua verticală europeană EUVN (European Vertical GPS
Network).
Fig. 3.18 Schiţa reţelei de staţii GNSS permanente EUREF-EPN
18
În 1990, pe baza rezoluţiei 1, adoptată la întâlnirea de la Firenze, subcomisia Sisteme de Referinţă

Europene recomandă ca sistemul de referinţă terestru adoptat de către EUREF, şi menţinut cu ajutorul EPN,
să fie unul tridimensional (3D) şi să coincidă cu sistemul ITRF la epoca 1989.0, fiind fixat pe partea stabilă
a plăcii euro-asiatice. Acest sistem poartă denumirea de Sistemul de Referinţă Terestru European 89
(ETRS 89 – European Terrestrial Reference System 89).[63]
ETRS 89 este alcătuit din datumul geodezic ETRS 89, bazat pe elipsoidul GRS 80 (Geodetic
Reference System 1980 – Sistem de Referinţă Geodezic 1980) şi sistemul de coordonate geodezice
elipsoidale. [63]
Elementele definitorii ale ETRS 89 sunt prezentate în Tab. 3.1.
ETRS89 a fost transpus în practică după 1990 prin campanii de măsurători şi determinare a
coordonatelor în puncte materializate în teren din fiecare ţară. Odată cu dezvoltarea tehnologiilor GNSS,
ETRS89 este menţinut prin intermediul EUREF – EPN (EUREF Permanent Network), care constă într-un
număr de peste 200 de staţii GNSS permanente, care măsoară în mod continuu utilizând sateliţii GPS
(SUA) şi GLONASS (Rusia), iar apoi pe baza datelor colectate se determină coordonatele acestor puncte.
Pe de altă parte EUREF-EPN constituie contribuţia europeană la îndesirea reţelei de referinţă globale
menţinute de IGS (IGS - International GNSS Service - Serviciul Internaţional GNSS) şi contribuie la
realizarea ITRS.[66]
Tab. 3.2 Parametrii elipsoizilor WGS 84 şi GRS 80
Parametri de definiţie WGS 84 GRS 80

Semiaxa mare a (metri) 6378137,00 6378137,00
Constanta gravitaţională GM (m3s2) 0,3986004418 * 1014 0,3986005 * 1014
Inversul turtirii (1/f) 298,257223563 298,25722101
Viteza unghiulară ω (rads-1) 0,7292115 * 10-5 0,7292115 * 10-5
3.5.4 Descrierea sistemului de referinţă GPS
Sistemul de referinţă al GPS este WGS 84 (World Geodetic Sistem 1984) care este definit asemenea
sistemului ITRF de coordonatele punctelor terestre determinate. Sistemul de coordonate rectangulare al
CTS nu poate fi aplicat în practică, valorile coordonatelor nefiind convingătoare.
Majoritatea utilizatorilor cer coordonate geografice (,,h), de aceea sistemului de referinţă WGS 84
îi aparţine un elipsoid de referinţă geocentric, ai cărui parametri se găsesc în tabelul de mai jos.
Tab. 3.3 Parametrii elipsoidului de referință geocentric
Parametrii elipsoid Valori

a Semiaxa mare 6378137.0 m
f Turtirea 1/298.2572221
J2 Coeficient zonal de gr. II 1082630*10-19
 Viteza unghiulară a rotaţiei 7.292115*10 -11 rad s-1
GM Constanta Geocentrică 3986005*10 8 mł s-2
19
Un vector oarecare X(xyz) din sistemul CTS se poate transforma în coordonate elipsoidale după
relaţia:
 X (n+h)cos cos
X= Y = (n+h)cos sin (3.2)
Z [(b˛ n/a ˛) + h ]sin
Unde:
,- latitudini şi longitudini elipsoidale
h - înălţimea deasupra elipsoidului h=N+H
N - înălţimea geoidului
H - înălţime nivelitică
a,b - semiaxa mare şi mică elipsoid
n - raza de curbură elipsoid
Coordonatele (,,h) elipsoidale respectiv X,Y,Z rectangulare se pot transforma în coordonate
sistem naţional sau sistem local dorit.
Fig. 3.19 Sistemul de referinţă GPS
Poziţia sateliţilor de-a lungul orbitei lor cât şi poziţia punctelor de pe suprafaţa terestră determinate
cu ajutorul sateliţilor este dată de cele trei coordonate ortogonale X, Y, Z raportate la originea unui sistem
ce este descris în continuare (Fig 3.19). Axa Z a acestui sistem este paralelă cu direcţia polului terestru
(CTP) definit în 1984 de Bureau International de l’Heure (BIH acum IRS). Axa X este definită de
intersecţia planului meridianului de referinţă la WGS’84 cu planul ecuatorului conform polului terestru.
Meridianul de referinţă este paralel cu meridianul zero definit de BIH. Axa Y este situată pe planul
ecuatorial şi este perpendiculară pe axa X. Valorile coordonatelor cresc de la stânga la dreapta.
20
La acest sistem de coordonate caracteristic GPS-ului este asociat un elipsoid (elipsoidul GRS80)
având aceeaşi origine cu sistemul cartezian. Coordonatele X şi Y din sistem GPS pot fi uşor transformate în
coordonate geografice (latitudine şi longitudine) raportate la un elipsoid. Cotele furnizate de receptorii GPS
sunt şi ele raportate la suprafaţa elipsoidului prezentat anterior.
Pentru o serie de aplicaţii, cum ar fi navigaţia de exemplu, coordonatele GPS (carteziene sau
geografice) pot fi utilizate direct. Pentru a folosi coordonatele GPS în geodezie sau în topografie, acestea
trebuie să fie transformate în mod oportun.
BIBLIOGRAFIE
Referințe și note
1. Sisteme de poziționare globală, Note de curs și aplicații, Băbucă Nicolae Ion
21

Geodezie Satelitara curs-BABUCA NICOLAE-ION

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Geodezie Satelitara curs-BABUCA NICOLAE-ION

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Geodezie Satelitară (G.

S) Curs - Anul III – MTC – 2020

NOȚIUNI PRIVIND POZIȚIONAREA UNUI SISTEM GLOBAL DE

3.1. Poziționarea absolută

 măsurătoare suplimentară şi implicit distanţa de la al patrulea satelit, permite calculatorului

Figura 3.1 Poziţionarea prin intersecţie spaţială

Poziţionarea absolută sau naturală se bazează pe măsurarea fazei codurilor şi pseudodistanţe

Fig. 3.2 Determinarea intervalului prin observații de cod

Codul (observații de cod)

 Receptorul compară semnalul generat cu semnalul recepționat;

 Din diferența de timp (DT) se poate determina o observație a intervalului;

 Ceasul receptorului trebuie sincronizat cu ceasul satelitului.

Faza (observații de fază)

 Lungimea de undă a semnalului este de 19 cm pe L1 și 24 cm pe L2;

 Receptorul compară faza auto-generată cu faza recepționată;

Fig. 3.3 Determinarea intervalului prin observații de fază

Figura 3.2 Determinarea distanței satelit – receptor

Precizii privind poziționarea unui punct funcție de coduri:

 Precizie 5 - 10 m (24 de ore)

 Precizie 1 - 5 m (codul C/A)

3.2. Poziționarea relativă sau diferenţială

Fig. 3.4 Poziționare diferențială între două puncte

Fig. 3.5 Poziționare diferențială

3.3. Poziţionarea diferenţială - DGPS

Fig. 3.6 Metoda poziţionării diferenţiale – DGPS

Fig. 3.7 Sisteme GNSS complementar

3.4. Sisteme de coordonate GPS

Fig. 3.8 Geoidul

Fig. 3.9 Coordonate rectangulare (x,y,z) şi coordonate polare sferice (r, Ф, λ)

3.4.1.2 Sistemul de coordonate cartezian geocentric

Fig. 3.10 Sisteme de coordonate tridimensionale elipsoidale

 Axa X este în planul ecuatorului si intersectează meridianul;

În geodezie şi topografie sunt luate în considerare trei suprafeţe distincte: [62]

 Suprafaţa de referinţă (elipsoidul), în raport cu care este determinată poziţia planimetrică a

 axa Z orientată de-a lungul direcţiei către Polul Nord;

 axa X definită de origine şi punctul de intersecţie al ecuatorului cu meridianul Greenwich;

 direcţia axei de rotaţie a Pământului se schimbă în spaţiu, datorită fenomenelor de precesie şi

3.4.1.3 Coordonate geodezice sau elipsoidale

 longitudinea geodezică λ – unghiul format de planul meridianului Greenwich şi planul meridianului

Fig. 3.11 Coordonate geodezice (Ф, λ, h)

3.4.1.4 Coordonate topocentrice

Coordonatele topocentrice sunt definite ca un set de coordonate rectangulare cu originea localizată

 axa N, orientată către nord;

 axa E orientată către est.

 originea sistemului este reprezentată de centrul de masă al satelitului;

 axa v este perpendiculară la planul orbital.

Fig. 3.12 Coordonate topocentrice

3.4.1.5 Sistemul astronomic local

Sistemul de coordonate local (Figura 3.10) are axele definite astfel:

Fig. 3.13 Elipsoidul

Fig. 3.14 Forma matematică a elipsoidului

3.4.2. Sisteme de coordonate convenţionale

Elipsoidul este o figură matematică definită de:

 Semi-axa minoră (b)

 Turtirea (f) = (a-b)/a

 Este o figură simplă

 Nu poate fi percepută de instrumente

Tab. 3.1 Elipsoizi de referinţă folosiţi în România

Denumirea Anul Semiaxa Turtirea Perioada de

Fig. 3.15 Elipsoidul WGS 84

3.4.2.1 Sistemul global elipsoidal

 Axa X este în planul ecuatorului elipsoidal și intersectează meridianul;

Coordonatele elipsoidale, analog coordonatelor astronomice sunt: