Motivația

Motivația poate fi definită ca procesul de selecție, orientare și menținere a comportamentului

uman, în funcție de anumite nevoi și satisfacții.
Motivația in muncă reprezintă disponibilitatea unui individ de a depune un efort intens
sunținut, pentru a realiza obiectivele organizationale, cu speranța că efortul depus va conduce la
realizarea unor obiective individuale.
Prin efectele sale, motivația dinamizează individul, îi facilitează adaptarea, îi orientează
conduita și dă o anumită culoare activității depuse. Dacă unui individ i se impune o anumită activitate
de care nu este atras și care nu îi face plăcere, acesta va avea un comportament pasiv și, întrucât
activitatea nu îi stârnește interesul, va obosi foarte repede. Dacă în schimb, motivația este puternică,
rezistența la efort crește și senzația de oboseală, care corespunde unor fenomene fiziologice reale,
apare mult mai târziu, deoarece motivația stimulează acţiunea, iar plăcerea acțiunii constituie ea însăși
un avantaj. Se poate spune că motivația diferă de la o persoană la alta, ba mai mult ea se poate
manifesta diferit chiar și la aceeași persoană, în perioade diferite ale existenței sale.
Anumite motivații sunt înnăscute, în timp ce altele sunt dobândite sau impuse de situația
imediată. Motivațiile legate de foame, sete, somn, de exemplu sunt înnăscute, în schimb ce motivațiile
profesionale sunt dobândite.
I. Tipuri de motivare
În funcție de elementul care generează motivația, s-au conturat mai multe tipuri de motivație care pot
fi grupate în perechi opuse, două câte două:
- Motivația intrinsecă și extrinsecă;
- Motivația pozitivă și negative;
- Motivația cognitivă și afectivă;
1.Motivația intrinsecă și extrinsecă
Motivația intrinsecă este generată, pe de o parte de surse interne subiectului (de nevoi și trebuințe), iar
pe de altă parte, de surse provenite din activitatea desfășurată. Acest tip de motivație are o puternică
forță de declanșare și menținere a activității și este strans legată de procesul muncii. Principalele surse
ale motivației intrinseci sunt:
- natura muncii ( omul se realizează și se dezvoltă prin activitatea desfașurată, munca fiind scopul
angajării sale);
- finalitatea social a muncii ( pe lângă faptul că muncește , omul urmărește și obținerea anumitor
rezultate, destinate satisfacerii anumitor nevoi sociale);
- realizarea propriei personae ( munca reprezintă unul din domeniile cele mai potrivite pentru a ne
pune în valoare propriile posibilități și capacități).
Motivația extrinsecă este generată de surse exterioare subiectului sau naturii activității lui. Ea poate fi
surgerată sau impusă de una sau mai multe persoane din afară. În organizație, se poate vorbi de
motivația extrinsecă, de exemplu, în cazul promovării pe un post considerat doar ca sursă de venituri.
2.Motivația pozitivă și negativă
Motivația pozitivă constă în relaționarea directă și proporțională a rezultatelor obținute, cu satisfacțiile
personale. Are efecte benefice asupra organismului sau a relațiilor inter-umane, fiind stimulată de
laude, încurajare, felicitări, recompense.
Motivația negativă este generată de folosirea unor factori motivaționali agresivi, cum ar fi:
amenințarea, pedeapsa, blamarea, fapt ce îl determină pe individ să adopte comportamente de abținere,
de refuz, de evitare.

3. Motivația cognitivă și afectivă

Acestea sunt forme ale motivației legate de unele trebuințe imediate ale ale indivizilor.
Motivația cognitivă este legată de nevoia de a ști, de a cunoaște, de a fi stimulat sensorial. Se
manifestă sub forma curiozității față de cea ce este nou, inedit. Se bazează pe procese cognitive de
percepție, de gândire, memorie și imaginație, stimulând activitatea intelectuală.
Motivația afectivă este determinată de nevoia omului de a obține recunoașterea celorlalți și de a se
simți bine în compania lor. În organizație, motivația afectivă poate apărea, spre exemplu, sub forma
acceptării unor sarcini și posturi din dorința de a nu fi considerat in incapabil sau rău intenționat.