Ornamentație / culori[modificare 

| modificare sursă]
O formă comună de dimorfism este ornamentația. Unul din sexe are culori mai saturate.[1] Trăsaturi
exagerate sunt folosite în special în competiția pentru un partener.[2] Ornamentele sunt costisitoare
ca producție și mantenanță.[3][4][5]. Un exemplu foarte bun este păunul, care dezvoltă un penaj foarte
bogat pentru a atrage și curta femela, dar îngreuiază zborul si limitează abilitatea acestuia de a
scapa de prădători. Fiind atăt de puternic colorat, camuflarea este dificilă.
Alt exemplu de dicromatism sexual este vrabia albastră. Masculii sunt mai galbeni decât femelele,
se pare ca efect a consumului unei larve lepidoptere care conține cantități mari de carotenoide
și zeaxanthin.[6] Această dieta rezultă într-un penaj de o culoare albastră dintr-o zona invizibilă
pentru ochiul uman a spectrului, dar vizibilă pentru femele.[7][8] În alte cuvinte, deși ne par galbene
aceste vrăbii au un penaj albastru mai mult sau mai puțin intens, ca indicator a cantității de
carotenoid consumate, și indirect a abilităților de a găsi mâncare.[1][9] Carotenoidele joaca un rol
important în dezvoltare funcțiilor imune la mai multe specii animale.
În multe cazuri, femelele preferă caracteristici sexuale secundare exagerate când aleg un partener
(Ryan and Rand, 1993),[2] discriminând masculii cu culori terne.[10] Există o teorie a ornamentației
care definește că evoluția speciei se bazează în preferințele discriminatorii ale femelei în alegerea
partenerului.

Specii cu femele mai mari decât masculii[modificare | modificare sursă]

În anumite specii de insecte, paianjeni, anumiți pești, păsări de pradă și anumite mamifere
precum hiena sau balena albastră, femela este mai mare decât masculul.[11] În anumite specii
femelele sunt sedentare și rar distribuite, iar masculuii au sarcina de a le găsi. Vollrath și Parker
argumentează că această diferentă de comportament rezultă în diferențe de selecție între sexe,
favorizănd evident masculii mai mici.[11]
Un exemplu de dimorfism sexual de mărime este liliacul Myotis nigricans. În această specie,
femelele sunt mult mai mari decăt masculii, diferind în greutate corporală, dimensiuni craniale și
lungimea antebrațelor.[12] Diferența de mărime se crede ca se datorează selecției naturale pe care o
au femelele mai mare ca fecunditate. Femelele suportă costul energetic de a produce ouă care este
mult mai mare decât costul energetic al mascului care produce sperma. Avantajul fecundității spune
că o femelă mai mare poate produce mai mulți urmași și le poate oferi acestora condiții mai bune de
supraviețuire. Acest fapt este valid pentru majoriatea ectotermelor. Alt motiv pentru care se crede ca
femelele sunt mai mari este datorită faptului că acestea oferă îngrijire un timp urmașilor până aceștia
se maturizează Timpul de gestație și lactație este foarte lung pentru M. nigricans, femelele alăptând
progeniturile păna aproape la vârsta adultă.[13] Nu ar fi cababile sa zboare și să prinda prada daca nu
ar compensa cpentru masa adițională a puilui. Ca adăugare la ipoteza care explica avantajele unei
femele mari, există ipoteza paralelă ca un mascul de mici dimensiuni este o adaptare a masculilor
care crește manevrabilitatea și agilitatea, în competiția contra femelelor pentru mâncare și alte
resurse.
Femelă Cryptopsaras couesii, un pește pescar, cu un mascul atașat (vezi săgeată)

Anumite specii de pește pescar prezintă dimorfism sexual extrem. Femele au o aparență normală,
dar masculii sunt creaturi rudimentare cu sisteme digestive minimale. Un mascul trebuie să
găsească o femelă și să se unească cu ea, trăind parazitic, și fiind aproape doar un organism care
produce spermă. O situație similară se întâlnește la gândacul de apă Zeus Phoreticovelia disparata,
unde femela are o zonp galndulară pe spate prin care hrănește masculul care este agățat de ea.
Masculii pot supraviețui și separați de femele, dar în general nu trăiesc singuri.[14]

Diferențe psihologice și de comportament[modificare | modificare sursă]

Diferențierea indusă de către cantitatea de hormoni sexuali a fost demostrată experimental pe mai
multe animale. La anumite mamifere, comportamente adulte sexuale pot fi modificate prin
suplimentarea sau depravarea de hormoni androgeni la nivel fetal sau în periada infantilă, chiar
dacă nivelele la adult sunt normale.

Evoluția dimorfismului sexual[modificare | modificare sursă]

Vezi și: Selecție sexuală și Alegerea partenerului.
În 1871 Charles Darwin a emis teoria selecției sexuale, care conectează dimorfismul sexual selecția
sexuală. În mai multe specii non monogame reprezintă un beneficiu pentru mascul în a se cupla cu
cât mai multe femele, însă acest beneficiu este mic sau inexistent pentru femele.[15] Pentru aceste
specii exită o presiune a selecției pentru orice trăsături care îl ajută pe mascul în a avea cât mai
multe partenere, și ca urmare masculii se diferențiază de femele.

Mascul (stănga), pui, și femelă (dreapta) urangutan de Sumatra.

Aceste trăsături sunt cele care ii permit să câștige controlul asupra unui teritoriu sau asupra
unui harem.[16][17][18]
Femelele pot alege masculi care dau impresia de puternici și sănătoși, având astfel gene bune și
dând naștere unor progenituri sănătoase.[19] Cu toate acestea, în anumite specii femele nu aleg
neapărat trăsături conectate cu rata de supraviețuire, precum coada păunului, care are un potențial
de a reduce această rată.[18] Doua teorii pentru a explica acest fapt sunt ipoteza fiului
frumos și principiul handicapului.
Ipoteza fiului frumos argumentează ca femelele aleg o anumită trăsătură datorită faptului că această
trăsătura va incrementa șansele de succes ale progeniturilor, chiar dacă aceasta este detrimentală
individual. Progeniturile care nu vor fi interesante pentru femele nu se vor reproduce.[20]
Principiul handicapului susține că dacă un mascul supraviețuiește având un handicap, în cazul
păunului o coadă care îi împiedică fuga, dovedește că genele sale sunt „bune”. Dacă masculii cu
gene „rele” nu ar supraviețuii handicapului, femelele ar evolua în a alege masculi cu acest tip de
handicap, această trăsătură acționând ca un semnal de succes.[21]
Dimorfism sexual la mamifere și
păsări[modificare | modificare sursă]
Creierul multor specii de păsări și mamifere, incluzând oamenii,
este semnificativ diferit între mascul și femelă.[22] Atăt genele cât
și hormonii afectează formarea creierului animal înainte
de naștere sau de eclozare. Hormonii afectează semnificativ
formarea creierului, precum și dezvoltarea acestui la pubertate.
Un articol din 2004 Nature Reviews Neuroscience notează că
„datorită faptului că este mai ușor să manipulezi nivelul de
hormoni decăt valorile genelor și cromozomilor care influențează
sexul, efectele hormonilor au fost studiate mai intensiv și sunt
mai bine înțelese, decât acțiunea directă asupra creierului a
genelor sexuale”. Articolul concluzionează că „în timp ce
efectele diferențiate ale secrețiilor gonadelor pare a fi dominant,
diferențele genelor care contribuie la diferențele sexuale în
creier contribuie semnificativ”.[23]

Oameni[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Diferențe sexuale la oameni.
Dimorfismul sexual la oameni este un subiect controversat, în
special când se trece de la diferențele fizice la abilități mentale Top: Ilustrație stilizată
sau la diferențe psihologice. (Pentru discuție vezi sex și reprezentănd dimorfismul
psihologie, gen, și transgenic.) Diferențe evidente între bărbați și sexual uman pe placa Pioneer.
femei includ toate caracteristicile relaționate cu sistemul Deasupra: Comparație
reproductiv, în special sistemul hormonal endocrin, încluzând între pelvisul masculin și
efectele psihologice și de comportament. Diferențe sexuale feminin.
nedisputate includ diferențierea gonadelor și a aparatului sexual
intern și extern, diferențe ale pieptului, ale masei musculare, de
înălțime și ale părului. În exterior, cel mai pronunțat dimorfism sexual este pieptul, partea inferioară a
feței și zona dintre centură și genunchi.[24][25][26]
Rata metabolică basică este cu 6% mai mare la adolescenți bărbați decât la femei și crește la
aproximativ 10% după pubertate. Femeile au tendința de a transforma o mai mare parte
de hrană în grăsime, în timp ce bărbații transformă mai mult în mușchi și în rezerve circulatorii de
energie. Femeile (în medie) sunt în proporție de 52% de puternice ca bărbații în partea superioară a
corpului și, în jur de 66% în partea inferioară .[27] Bărbații în medie au oase mai dense și mai
rezistente, la fel pentru tendoane și ligamente. Bărbații disipă căldură mai rapid decât femeile prin
intermediul glandelor sudoripare[necesită citare]. Femeile au o protecție mai mare și rezerve mai mari de
energie stocate în țesutului adipos subcutanat, absorbind mai puțină caldură exotermică, și reținând
mai multă caldură endotermică.[necesită citare]
Bărbații au trahee și bronhii mai mari, până la 30% mai mult volum în plămâni raportat la masa
corpului. Au o inimă mai mare, 10% mai multe celule roșii, un nivel mai ridicat de hemoglobină, și
implicit o capacitate mai mare de asimilare a oxigenului. De asemenea au un număr mai mare de
factori de coagulare, vitamina K, protrombină și trombocite. Aceste diferențe rezultă într-o capacitate
mai mare de vindecare a rănilor și o toleranță mai mare la durere periferică.[28]
Femeile au mai multe celule albe (atât stocate cât și în circulație), mai
multe granulocite și limfocite B și T. Deasemenea ele produc mai mulți anticorpi și într-un ritm mai
accelerat. Din această cauză dezvoltă mai puține boli și sucumbă acestora mai puțin timp.
[28]
 Etologii argumentează că femelele, datorită faptului că interacționează cu alte femele și cu copii
în grupuri sociale, au beneficiat de o selecție naturală.[29][30][31][32][33]
Anumiți biologi argumentează că gradul de dimorfism sexual al unei specii este invers proporțional
cu gradul de grija maternală/paternală. Specii cu un grad ridicat de dimorfism, precum fazanul, tind
să fie specii în care grija puilor este responsabilitatea exclusivă a mamei, cu foarte puțină participare
a tatălui.[necesită citare].

Păsări[modificare | modificare sursă]

Rațe mandarine, mascul (stânga) și femelă (dreapta)

Dimorfismul sexual se poate manifesta la păsări în diferențe de mărime sau de penaj. Diferențele de
mărime variază între specii, dar nu sunt regulă, în general păsările de pradă sau anumite specii de
păsări nezburătoare nefiind diferențiate.[34] Diferențele de penaj, ca ornamentație sau culoare, de
asemenea variază, dar în general masculii sunt mai ornamentați și prezintă culori mai vii.[35] Astfel de
diferențe au fost atribuite contribuțiilor inegale din partea partenerilor sexuali.[36] În anumite specii,
contribuția mascului se termină la sfârșitul copulării, în timp ce la alte specii mascului îngrijește
urmașii. Diferitele forme de penaj au evoluat pentru a reflecta aceste diferențe și alte măsuri a valorii
reproductive, cum ar fi condiția fizică[37] sau supravietuirea.[38] Fenotipul masculin trimite semnale
femelei, care apoi alege cel mai „potrivit” mascul disponibil.
Dimorfismul sexual este un rezultat al selecției genetice, dar depinde și de mediul înconjurător. Un
exemplu de polimorfism sexual determinat de mediu este Carpodacus mexicanus. Masculii acestei
specii pot fi clasificați în trei categorii în timpul sezonului de împerechere: negrii, maron și sub-
maron.[37] Aceste diferențe apar ca răspuns la starea de sănătate a păsării: dacă pasărea este
sănătoasă va produce mai mulți hormoni androgeni devenind negre, în timp ce păsările mai puțin
sănătoase produc mai puțini hormoni devenind maron.[37] Succesul reproductiv al masculilor este
astfel determinat de nivelul de succes avut în afara sezonului de împerechere, variând anual în
funcțiile de condițiile de mediu.
Dimorfismul sexual este controlat prin selecție naturală și selecție sexuală. De exemplu, dimorfismul
sexual în culoare crește vulnerabilitatea în fața predatorilor.[39] De asemenea, energia necesară
producerii de ornamente exagerate este un cost pentru masculi, regăsit în diminuarea imunității.
[37]
 Atât timp cât beneficiile reproductive ale trăsături dimorfice este mai mare decât costul impus prin
selecția naturală trasăturile se vor propaga în întreaga populație. Beneficiile reproductive se
manifestă printr-un număr mare de urmași, iar selecția naturală impune costuri sub formă de
supraviețuire redusă. Acest lucru înseamnă că dacă trasătura cauzează moartea prematură a
masculilor aceasta este promovată atât timp căt trăsătura va produce mai mulți urmași decât
numărul celor fără trăsătură. Adesea diferențele de formă sau de rol reproductiv cauzează diferențe
de comportament. Masculii și femelele au roluri diferite în procesul reproductiv. Compartamentul de
curtare și de reproducere al masculilor este regulat în mare măsură de hormoni.[40] Hormonii apar la
pubertate și continuă să activeze anumite comportamente când este nevoie de-a lungul maturității,
precum teritorialitatea în timpul sezonului de împerechere.[40] Hormoni organizaționali apar doar în
timpul unei faze critice în dezvoltarea timpurie, chiar inainte sau imediat după eclozare, determinând
modificări de comportament pe întreaga durată a vieții păsării.[40] Aceste diferențe de comportament
pot cauza sensibilități disproporționate datorită presiunii antropogenice.[41] Femelele speciei Saxicola
rubetra din Elveția se reproduc în zone cu ierburi.[41] Daca iarba este cosită la începutul sezonului de
împerechere, acesta rezultă în mai multe morți de femele.[41] Populațiile multor specii de păsări sunt
adeasea predominant mascului, iar dacă diferențele sexuale de comportament cresc această
proporție populația generala suferă un declin rapid.[41]
În consecință, dimorfismul sexual are importanță în conservarea speciilor. Diferențele de formă și
comportament pot rezulta în segregare sexuală.[42] Cele mai investigate cazuri de dimorfism sexual
continuă să fie copitatele,[42] dar și liliecii,[43] canguri,[44] și păsările.[45] Planuri de conservare au fost
create, specifice pentru speciile cu puternica segregare sexuală.[43]

Pești[modificare | modificare sursă]
Există cazuri în care masculii sunt mult mai mari decât femelele. Un exemplu este Lamprologus
callipterus, o specie de ciclide în care masculul este de pâna la 60 de ori mai mare decat femela. Se
crede că masculul este mai mare deoarece acesta are rolul de a găsi și a apăra cochilii de melci în
care femela depune ouălele.[46] Masculii mari și puternici pot găsi si apăra cele mai mari cochilii, iar
femelele rămân mici pentru a putea intra în cochilii pentru a depune icrele.[47] Așadar, creșterea în
dimensiuni a femelei este limitată , femela reglăndu-și rata de creștere în funcție de dimensiunile
cochiliei disponibile.[48]
Dimorfismul sexual apara și în cazul peștilor hermafrodiți. Aceste specii sunt cunoscute
ca hermafrodite secvențiale.[49] În sistemele în care un mascul se împerecheaza cu mai multe
femele, mărimea masculului joacă un rol important în succesul reproductiv.[50][51]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Dimorfism sexual

 Caracteristici sexuale primare

 Caracteristici sexuale secundare
 Principiul lui Bateman
 Proporția degetelor
 Diferențe de gen
 Intersex
 Diferențiere sexuală
 Reproducere sexuată
 Selecție sexuată
 Gene sexuale