CAPITOLUL I

NOȚIUNI PRIVIND CANCERUL MAMAR

I. 1. Particularitățile glandei mamare

Glanda mamară deriva din ectoderm, si se formeaza prin evolutia glandelor apocrine sub
control hormonal, fiind inrudita cu cele din urma din punct de vedere structural, functional si
embrionar.
Împreună cu părţile moi învecinate, se va alcătui mamela (din limba latină – mamma) sau
sânul, pentru specia umană (din limba latină – sinus, ce înseamnă pliu, curbură sau sinuozitate1 , de
unde provine și termenul de senologie).
Termenul de sân este caracteristic omului pentru că pune in evidență o particularitate unică în
cadrul ierarhiei mamiferelor și chiar a ordinului primatelor, anume faptul că sânul isi pastrează
relieful si aspectul “plin” începând cu perioada pubertății pana la menopauza, pe parcursul perioadei
de activitate genitală.
La restul mamiferelor, inclusiv la primate, mamela are aspect tumescent numai în perioada
lactației, în restul timpului fiind plonjantă și avand un aspect degonflat.
Reputatul zoolog Desmond Morris 2, sustine ca relieful caracteristic glandei mamare, datorat
unei dezvoltari particulare a tesutului adipos alaturat, este o adaptare la bipedalism.
Sânul (sau glanda mamară) este unica glandă care are ca scop principal supraviețuirea
speciei și nu cea a individului, rolul sau fiind cea de secretie a laptelui, singurul aliment potrivit
pentru nutriția nou-născutului și protejarea sa imunologică în perioada perinatală împotriva unor
infecții, când sistemul său imun este încă insuficient dezvoltat.
Functia aceasta explica si existenta secretiei de feromoni la nivelul glandelor areolare captati
de catre organul vomero-nazal al fatului, organul Jacobson, mecanism ce semnaleaza sursa de lapte
pentru copil. Acest organ se atrofiaza, în general, după primele luni de viață.3

Termenul latin sinus desemnează, de fapt, un pliu particular al togăi, care acoperea pieptul la femei. Prin extensie,
desemnează și partea corespunzătoare a corpului. De la sinus derivă și senologia, specialitatea medicală care studiază
afecţiunile sânului.
Morris D. - Le singe nu – Ed. Grasset, pg. 58, 2002
2
Clasic, după Carl Linnaeus (sau Carolus Linnaeus, 1707 -1778), "părintele taxonomiei moderne"4
care a introdus clasificarea binomială,5,6 mamela constituie un important caracter filogenetic,
prezenţa sa separând vertebratele inferioare de cele superioare, respectiv mamiferele (din limba
latină mamma și ferre – a purta, deci animale care au mamele).
Clasificarea lui Linnaeus a revoluționat științele naturale, detronând clasificarea lui
Aristotel (384 î.Hr.- 322 î.Hr.) din Historia Animalium (Descrierea animalelor) și pe cea a lui John
Ray (clasificare mai puțin cunoscută, datând din 1693) și care împărțea animalele în ovipare și
vivipare, fiind și la ora actuală în vigoare, deși a fost făcută înaintea descoperirii celor mai puțin
evoluate mamifere, prototerienii sau monotremele (reprezentate, de exemplu, de ornitorinc).

Aspecte ale dezvoltării filogenetice a glandei mamare

Conform teoriei macroevoluției,7 modificările structurale și funcționale nu apar din senin, ci
implică modificări la scară largă, desfășurate pe lungi perioade de timp.
Dacă mamela, ca organ unitar, este atributul mamiferelor, lactația, ca o componentă necesară
dezvoltării produsului de concepție, apare mult mai timpuriu, la strămoșul comun al mamiferelor,
respectiv la sinapside din triasic (cu peste 300 de milioane de ani în urmă).8
Sinapsidele timpurii depuneau ouă cu coajă pergamentoasă, cu intoleranță la uscare, motiv pentru
care, pentru perpetuarea speciei, a fost necesară o modificare adaptativă, respectiv dezvoltarea
unor glande cutanate, specializate în secreția unui lichid ce să mențină gradul necesar
de umiditate.
În timp, compoziția chimică a secreției s-a modificat, ajungând să conțină lizozim, proteine
implicate în imunitate și micropicături de lipide, care au devenit un mod de transfer de energie
primară.9
Conform legilor evoluției, succesul lactației, în ceea ce privește asigurarea viabilității produsului de
concepție, a dus la selecția și fixarea mutației, conducând, în final, la apariția
mamiferelor.
La cele mai evoluate mamifere, om, primate (maimuțele Bonobo, o specie particulară de cimpanzeu)
și la delfini, în funcție de contextul cultural și educațional, sânii au rol în seducție, erotism și
sexualitate.10
De remarcat faptul că, la aceleași specii, femelele prezintă etapă de menopauză, perioadă în care
pierd capacitatea de reproducere și preiau funcția de educare a puilor grupului.

3
Trotier D. - Organe voméronasal et phéromones humaines - Annales françaises d'Oto-rhino-laryngologie et de
Pathologie Cervico-faciale, Volume 128, Issue 4, pg. 222-228, 2011
4

Calisher C.H. - "Taxonomy: what's in a name? Doesn't a rose by any other name smell as sweet?". - Croatian

Anderson J.M. - Carl Linnaeus: Father of Classification. - United States: Enslow Publishers, 1997
Nomenclatura binară sau binomială este sistemul științific actual de denumire a speciilor, introdusă de Carl von
Linné sau Carl Linnaeus (1707–1778) în lucrările sale: Species plantarum (1753) și Systema naturae (1758), pentru
animale.
Freeman, S. and Herron, J. C. - Evolutionary analysis. Third edition. - Upper Saddle River, NJ: Pearson/Prentice Hall,
2004
Oftedal O. T. - The evolution of milk secretion and its ancient origins - Animal, 6 (3):355-68, 2012
Oftedal O. T. – op. cit.
Waal F., Lanting F. - Bonobo: The Forgotten Ape. - University of California Press, 1997
3
Cu alte cuvinte, menopauza ar trebui privită ca un caracter benefic evolutiv: pe de-o parte exclude
de la reproducere femelele cu material genetic îmbătrănit, fenomen cu atât mai riscant din punct de
vedere al perp etuării speciei, cu cât este vorba de specii monoembrionare, și oferă puilor șansa
instruirii de către exemplare a căror experiență le-a asigurat supraviețuirea.

Aspecte ale dezvoltării ontogenetice a glandei mamare

Glanda mamară este una dintre puținele structuri tisulare ale mamiferelor care pot suferi, în
mod repetat, cicluri de creștere, diferențiere funcțională și de regresie, timp de decenii.
Morfogeneza glandei mamare sau mamogeneza, adică evoluția de la apariția primordiului
embrionar la stadiul final, secretor, este cel mai îndelungat proces de diferențiere din organism,
comparabil doar cu cel al celulelor gonadale.
Prin natura funcției sale, glanda mamară atinge gradul maxim de dezvoltare (diferențere) și
capacitatea funcțională doar în perioada de alăptare.
Acest fenomen, care poate avea loc de un număr variabil de ori, în decursul perioadei de
activitate sexuală, se bazează pe o capacitate remarcabilă de regenerare și remodelare a
structurilor secretorii ale lobulului mamar pe seama unui fond de celule stem cu capacitate de
autoreînnoire ce persistă la nivelul epiteliului.
În ultimii 100 de ani, motivați de dorința de a înțelege mecanismul apariției cancerului
mamar, cercetătorii au studiat asiduu morfogeneza glandei mamare la animalele de laborator și la
om. De-a lungul ultimului deceniu, glanda mamară a devenit un important model de sistem, de sine
stătător, pentru înțelegerea biologiei celulare a morfogenezei tisulare.
Multiplele căi de semnalizare tisulară, de la mai multe tipuri celulare, factori mecanici,
rearanjarea și apoptoza celulară sunt orchestrate împreună pentru a crea pattern-ul dezvoltării
glandei mamare.11
Căile de semnalizare mecanice și moleculare, intricate, care controlează morfogeneza
mamară constituie, actualmente, un model pentru reglarea dezvoltării altor organe epiteliale. Mai
mult, cercetătorii consideră că aceleași mecanisme de semnalizare moleculară, care reglează
morfogeneza normală a glandei mamare, intervin și în procesul carcinogenezei mamare.

Dezvoltarea glandelor mamare începe precoce, la embrionul de 6 mm.12 Primul stadiu în

dezvoltarea glandei mamare îl constituie apariţia crestelor mamare, îngroşări ectodermale (proliferare
ectodermală pluristratificată) situate simetric pe faţa ventrală a embrionului, de la rădăcina mugurelui
membrului superior (viitoarea regiune axilară), până pe faţa medială a mugurelui membrului inferior
(viitoarele regiuni inghinală şi pubiană) – „linia laptelui” și care se înfundă în mezodermul subiacent
(fig. G. I. 1).
Dezvoltarea glandei mamare implică induc ția reciprocă între ectoderm și mezoderm și este
coordonată temporal și spațial prin diverse căi de semnalizare.
Cu toate ca mai multe gene sunt susceptibile de a controla dezvoltarea glandei mamare, rolurile
funcționale au fost identi ficate precis doar pentru genele din clasa Wnt, FGF (factorul de creștere a
fibroblastelor) și cele legate de proteina de semnalizare a hormonului paratiroidian,
PTHrP (Parathyroid hormone-related protein).13

11
Gjorevski N., Nelson M. C. - Integrated morphodynamic signalling of the mammary gland - Nature Reviews
Molecular Cell Biology 12, pg. 581-593, 2011
Ranga V. și col. – Anatomia omului Pereții trunchiului – Ed. Cermaprint, București, pg. 127-131, 2002
Hens R.J., Wysolmerski J.J. - Key stages of mammary gland development: Molecular mechanisms involved in the
formation of the embryonic mammary gland - Breast Cancer Res.; 7(5): 220–224, 2005
4
Conform celebrului aforism a lui E. Haeckel, conform căruia „ontogeneza repetă filogeneza” ,
prezența crestelor mamare la embrionul uman reprezintă un vestigiu filogenetic, de la speciile cu
poliembrionie fiziologică, din care se vor forma un număr caracteristic speciei de perechi de glande
mamare, în funcție de numărul mediu de pui pe care îi nasc femelele.
Astfel, numărul de perechi de glande mamare poate varia de la 2 la 12 (la tanrec, un
mamifere insectivor din Madagascar).14
La nivelul crestelor mamare, sub influența unor gene homeotice ce controlează dezvoltarea de-a
lungul axului rostro-caudal, are loc al doilea stadiu de dezvoltare, constând în apariția a 5 -7 perechi
de muguri ectodermali mamari lentiformi, numiți și placode mamare, dispuși simetric și formați prin
proliferare ectodermală secundară.
Sub influența unor factori de transcripție, cu originea în mezodermul subiacent, placodele mamare
cresc, iar porțiunile crestei mamare situate între aceștia se atrofiază și dispar (fig. G. I. 2).

Fig. G. I. 1 Linia laptelui la embrion (A) și posibila localizarea a polimastiei sau politeliei la
adult (B), după Skandalakis15

Placodele mamare constituie punctul de plecare al viitoarelor glande mamare.

Fiecare pereche de noduli are propriul său set de coordonare genetică (gene și de factori de
transcripție – fig. G. I. 2),16 fapt ce explică diversitatea anomaliilor congenitale ale glandelor
mamare, datorate lipsei de expresie a unora dintre gene sau, invers, expresia unor gene ce ar fi trebuit
să fie reprimate.
Expresia ectopică a FGF 1 determină apariția de glande mamare ectopice, iar în lipsa PTHrP,
placoda mamară nu evoluează și apare amastia.17
În mod normal, încă de la sfârșitul săptămânii a 7-a, la embrionul uman persistă numai câte o singură
placodă, în regiunea toracală a fiecărei creaste - mugurele mamar primitiv, formându-se
astfel primordiul unei singure perechi de glande mamare.
Mugurele mamar primitiv începe să se înfunde în mezoderm, astfel încât suprafața sa se deprimă,
formând foseta lactiferă. Fundul fosetei este reprezentat de proliferarea ectodermală, clasic denumită
placă Langer, ce constituie originea sistemului canalicular lactifer (fig.G. I. 3).

Richard D., Beaumont A., CassierP. - Biologie animale. Les Cordés: Anatomie comparée des vertébrés - , Ed.
Dunod,pg. 140, 2009
Skandalakis J.E., Gray S.W., Rowe J.S. Jr. - Anatomical Complications in General Surgery. - New York: McGraw-Hill,
1983
Robinson W.G. - Cooperation of signalling pathways in embryonic mammary gland development - Nature Reviews
Genetics 8, 963-972, 2007
Hens R.J., Wysolmerski J.J. – op cit.
5

Fig. G. I. 2 Mecanismul genetic de control al placodei mamare 3 la șoarece, după Veltmaat18

În luna a II-a de viaţă intrauterină, foseta mamară (sau lactiferă) se accentuează, iar în luna a
III-a începe al treilea stadiu de dezvoltare al glandei, constând în formarea sistemului ductal al
glandei.
Sub influența mezodermului local, pe fața profundă a plăcii Langer, ectodermul proliferează și
formează 15-20 muguri epiteliali, ce cresc în mezenchimul adiacent, de care rămân separați prin
membrana bazală și din care se formează cordoane celulare pline, primordiul sistemului ductal
(fig.G. I. 3).

Fig. G. I. 3. Dezvoltarea glandei mamare, după Skandalakis19

La început, aceste cordoane celulare ectodermale nu au lumen. În lunile V-Vl cordoanele se

tunelizează, prin necrobioză axială20 și apare un lumen central, formându-se astfel ductele
galactofore primare. Acestea se ramifică prin formarea de muguri secundari, dând astfel naștere
canalelor galactofore secundare.

Veltmaat JM, Van Veelen W, Thiery JP, Bellusci S. - Identification of the mammary line in mouse by Wnt10b
expression - Dev Dyn. ;229(2):349-56, 2004
Skandalakis J.E., Gray S.W., Rowe J.S. Jr. – op. cit.
Ranga V. și col. – op cit.
6
Procesul de ramificare continuă până spre sfârşitul lunii a VII-a, când începe procesul de formare al
acinilor glandulari,21 care rămân în stadiul de structuri celulare pline până când, în cursul unei
viitoare sarcini, glanda își va relua dezvoltarea, pregătindu-se pentru lactație.
Mezenchimul imediat adiacent mugurilor ectodermali se diferențiază și va forma ulterior stroma
intralobulară, constituind o unitate funcțională cu sistemul canalicular intralobular.
În cursul dezvoltării, prin factorii de transcripție pe care îi secretă (în special PTHrP), acest
mezenchim deține rolul esenţial în stabilirea direcţiei diferenţierii tisulare ectodermale. Când rolul
inductor mezenchimal este perturbat, celulele ectodermale ale placodei mamare urmează calea
dezvoltării epidermice, fiind supuse diferențierii scuamoase, iar mamogeneza eșuează22
(amastie).
Mecanismul de semnalizare PTHrP este esențial și pentru inducerea ectodermului din vecinătatea
fosetei mamare (lactifere), cu transformarea sa în complex areolo-mamelonar. Lipsa expresiei
PTHrP determină atelia, iar supraexpresia – politelie sau chiar transformarea întregului
tegument ventral în epiteliu areolar, la animalele de laborator.23 Expresia PTHrP în afara crestei
mamare poate induce ectotelia, prezența ectopică de complexe areolo -mamelonare, în literatură
fiind descrise cazuri de ectopie la nivelul feței, antebrațului, pe spate și chiar la nivelul plantei.
Rezultatele studiilor de manipulare genetică a mecanismelor de semnalizare ne fac să credem că,
într-un viitor nu prea îndepărtat, reconstrucția complexului areolo-mamelonar ar putea deveni o
problemă de inginerie genetică.24
Mezodermul din jurul sistemului canalicular și a stromei intralobulare va forma stroma extralobulară,
inertă funcțional, reprezentată de septurile interlobulare și interlobare, ce conțin și o cantitate
semnificativă de țesut adipos, aspect specific glandei mamare.
De remarcat faptul că, fiind o glandă ectodermală, glanda mamară nu prezintă o capsulă glandulară
propriu-zisă.

Tulburările de dezvoltare ale crestelor mamare , datorate perturbărilor mecanismului de

semnalizare, determină anomalii congenitale de număr şi poziţie ale sânilor şi mameloanelor:
persistenţa crestelor mamare în alte regiuni generează polimastia sau politelia.25 Polimastia si
politelia apar doar de-a lungul crestelor mamare, prezenţa lor înafara crestei mamare constituind
ectopie mamară sau mamelonară. Polimastia este o afecțiune destul de frecventă (3-15% cazuri, în
funcție de rasă) și prezența sa este extrem de importantă în cazul persoanelor cu risc crescut de cancer
mamar, aceste glande supranumerare trebuind să fie diagnosticate, urmărite și, eventual excizate.26
tulburarea de evoluţie a porţiunii persistente a crestelor mamare determină amastie, atelie sau
tulburări de conformaţie a papilei mamare (hipotrofie, papilă ombilicată).
dezvoltarea inegală și asimetrică a mugurilor mamari determină anizomastia.
fuzionarea celor două creste mamare, situație fiziologică la bovine, caprine și ovine
(formarea ugerului), determină sinmastia.

Bareliuc L., Neagu N.- Embriologie umană normală şi patologică. Ed. Medicală, Bucureşti, 1987
Hens R.J., Wysolmerski J.J. – op cit.
Foley J, Dann P, Hong J, Cosgrove J, Dreyer B, Rimm D, Dunbar M, Philbrick W, Wysolmerski J. - Parathyroid
hormone-related protein maintains mammary epithelial fate and triggers nipple skin differentiation during embryonic
breast development. - Development.;128:513–25, 2001
Cao YL, Lach E, Kim TH. - Tissue-engineered nipple reconstruction. - Plast Reconstr Surg., 102(7):2293-8, 1998
Ranga V. și col. – op. cit
Bröker ME, Bekken JA, Reijnen MM, Bröker WF - Breast cancer in an accessory breast - Ned Tijdschr
Geneeskd.;155(41):A3638, 2011
7
Dezvoltarea postnatală a glandei mamare
La naştere, la nou-născuţii de ambele sexe poate exista o hipertrofie a mamelei, însoţită uneori chiar
şi de o secreţie ce durează cateva zile şi care se datorează secreției de prolactină, determinată de
întreruperea bruscă a stimulării estrogenice materne.
Fiind un caracter dependent hormonal, mamelele sunt mici şi fără diferenţiere intersexuală în
copilărie. Diferenţele apar la instalarea pubertăţii, când:
la sexul masculin, glanda rămâne mică (3 cm/0,5 cm), rudimentară, cu structură simplă şi
nefuncţională. În cursul unor boli endocrine, după tratamente hormonale sau cu substanţe cu structură
înrudită cu a hormonilor gonadali feminini, sau după andropauză, glanda se poate dezvolta şi la
bărbat, pe seama componentei glandulare, a ţesutului adipos sau a ambelor componente, situația
purtând numele de ginecomastie (la nou-născuţii de sex masculin ginecomastia este fiziologică).27
la sexul feminin, dezvoltarea marcată a sânului, după pubertate, constituie un caracter sexual
secundar, după scorul Tanner Whitehouse,28 datorat secreţiei de estrogen. Datorită intrării în
activitate a gonadei, glanda mamară se dezvoltă în două salturi, dependente hormonal:29
o saltul pubertar, când sânii cresc rapid, în special pe seama ţesutului celulo-adipos dintre lobuli şi
acini.
o saltul perioadei de sarcină şi alaptare, când sânii cresc în special pe seama
dezvoltării rapide a canalelor intralobulare şi formării de noi muguri, ce devin noi
acini secretori.
După ablactare, sânii revin progresiv spre dimensiunile din afara lactației.
După menopauză începe atrofia parenchimului glandular, sistemul ductal putând prezenta, uneori,
dilatări chistice.

Aspecte ale stratigrafiei și structurii sânului

Stratigrafic, la nivelul mamelei întâlnim următoarele planuri:30, 31, 32
pielea, cu două regiuni distincte:
zona periferică, cu tegument fin, subțire, cu puțini foliculi pilosebacei
zona centrală, alcătuită din:
areola mamară - arie circulară, cu delimitare periferică mai mult sau mai puțin netă, cu diamteru
de aproximativ 15-30 mm și care are aspect și pigmentație diferite de cele ale tegumentului din jur.
Culoarea areolei depinde de gradul de pigmentare al persoanei respective, variind de la roz pal la
brun. Areola conţine glande sudoripare, sebacee, unele cu structură intermediară şi chiar glande
mamare accesorii. Glandele sebacee sunt mari, situate superficial, formând mici noduli pe suprafaţa
areolei, numiţi tuberculi Morgagni. Aceştia cresc în volum în timpul sarcinii şi sunt cunoscuţi sub
denumirea de tuberculi Montgomery.

Ranga V. și col. – op. cit

Melmed S., Polonsky S.K., Larsen P.R., Kronenberg M.H. - Williams Textbook of Endocrinology - Elsevier
Health Sciences, 2015
Papilian V. – Vol II. Splanhnologie, ediția a X-a – Ed. Bic All, București, pg. 305-312, 2001
Albu I., Georgia R. – Anatomie topografică, ediția a II-a – Ed. All, București 1998
Papilian V. – op. cit.
Ranga V. și col. – po. cit.
8
Secreția acestor glande conține feromoni, stimuli pentru reflexul de supt al nou-născutului. În luna a
II-a de sarcină, areola se extinde formând areola secundară şi se hiperpigmentează, gradul de
pigmentare diminuând după
ablactare.
papila mamara (mamelon) - proeminenţă cilindrică sau conică, numită mamelon, cu o lungime de
10-l2 mm şi diametru de 8-l0 mm, având pe extremitatea liberă un numar de 20-30 de orificii mici,
pori galactofori, prin care se deschid canalele galactofore sau lactifere. Ocazional, mamelonul
poate fi hipertrofic, hipotrofic sau chiar ombilicat, ultimele două variante fiind incompatibile cu
alăptarea.
mușchiului neted areolo-papilar, mușchi neted cutanat, anexat tegumentului ariei areolo-papilare,
responsabil de modificările de relief ale regiunii areolo-papilare. Componenta areolară a
muşchiului are aspectul unei reţele cu fibrele orientate circular şi radiar. La periferia areolei, fibrele
muşchiului se prind prin fascicule elastice pe dermul pielii, iar în regiunea centrală, la baza papilei,
se continuă cu m papilei. Componenta papilară a muşchiului are fibrele periferice dispuse spiralat,
iar cele centrale, vertical. Prin contracţie, fibrele m papilar comprimă papila la bază, o rigidizează şi
o proiectează înainte (telotism). La erecţia mamelonului contribuie şi dilatarea venelor, ce formează
la acest nivel un adevărat plex venos erectil. Mușchiul areolo-papilar este inervat de fibrele
simpatice postganglionare din structura nervilor intercostali și, fiind un mușchi neted, răspunde și la
stimulii hormonali adrenergici.
ţesutul celulo-adipos premamar, absent în zona centrală şi mai gros la periferia sânului, unde
fuzionează cu stratul celulo-adipos retromamar.
corpul glandei mamare, care prezintă:
față anterioară, convexă, neregulată, datorita crestelor fibroglandulare Duret (fig. G. I. 4), separată
de tegumentul regiunii prin țesutul celulo-adipos premamar, compartimentat prin lamele
fibroconjunctive ce se inseră în derm. Aceste lamele
conjunctive aderă la crestele fibroglandulare, străbat corpul glandei mamare şi se inseră pe fascia
pectorală şi pe claviculă, constituind ligamentele suspensoare ale
sânului (ligamentele Cooper sau retinaculele sânului).
În cancerul mamar cu invazie dermală, retracţia ligamentelor Cooper se reflectă clinic prin apariţia
unei zone deprimate, cu pielea modificată – îngroşată, fixată de planurile subiacente, cu pigmentaţie
modificată și cruste hiperkeratozice.
Aceste modificări trebuie diferenţiate de aspectul de "coajă de portocală", ce constă în piele
neregulată, asprită. Aspectul este determinat de obstrucţia tumorală a vaselor limfatice superficiale,
care nu mai pot prelua lichidul interstițial, ceea ce duce la apariția unui edem al tegumentelor.33
față posterioară, plan-concavă, separată de fascia m pectoral mare prin ţesutul celulo-adipos
retromamar
circumferință, neregulată, ce poate prezenta prelungiri – axilară Spence (cea mai mare şi mai
constantă fig. G. I. 4), claviculară, hipocondrică, epigastrică, sternală
două porţiuni:
o periferică, formată preponderent din parenchim glandular, mai moale şi de culoare mai roşiatică,
datorată vascularizației mai dezvoltate la nivelul porțiunii secretorii a glandei

Skandalakis J.E., Gray S.W., Rowe J.S. Jr. – op. cit.

9
centrală, formată preponderent din ductele lactifere, înconjurate de stromă densă, mai dură la
palpare şi de culoare albicioasă.

a. b.
Fig. G. I. 4. Disecția sânului Piesă din colecția Muzeului Disciplinei de Anatomie
UMF Carol Davila 1. mamelon 2. areolă 3. creastă fibroglandulară Duret 4. m areolar 5.
prelungire axilară Spence

Structural, corpul mamelei este alcatuit din:34, 35, 36

parenchim glandular, alcatuit din:
ᜀĀᜀĀ 10-30 de lobi, glande elementare tubulo-alveolare, de formă piramidală, cu baza
spre periferie şi vârful continuat printr-un duct lactifer, separaţi prin septuri
interlobare din ţesut conjunctiv dens, ce contine o mare cantitate de țesut adipos.
⸀ĀᜀĀᜀ fiecare lob este compartimentat prin septuri conjunctive fine (septuri interlobulare)
într-un numar variabil de lobuli, care conţin acini glandulari de la care porneşte sistemul canalicular
şi care sunt înconjuraţi de stroma intralobulară.
sistemul canalicular este format din ducte intralobulare, ducte interlobulare și ducte lactifere,
care prezintă o dilatare fuziformă (sinus lactifer) şi se deschid la nivelul papilei prin 15-20 de
orificii lactifere (sau galactofore).
În afara lactaţiei, ductele intralobulare se termină «în fund de sac», sub forma unor muguri celulari
plini – muguri de aşteptare sau acini rudimentari, din care, în ultima perioadă a gestaţiei şi în cursul
lactaţiei se formează acinii sau alveolele secretoare (fig. G. I. 5).
Canaliculul lactifer intralobular și acinii glandulari dependenți de el, înconjurați de stroma
funcțională intralobulară, alcătuiesc unitatea terminală ducto-lobulară (UDTL), descrisă de
Wellings.
În cancerul mamar, structura ductală se descompune, generând o masă de celule epiteliale.
Colorarea imunohistochimică cu anticorpi specifici pentru receptorul de estrogen (ER; nuclee
colorate maro), arată că doar o mică parte din celulele epiteliale sunt ER pozitive în țesutul
mamar normal, în timp ce ele sunt abundente în tumori (fig. G. I. 6).
În jurul acinilor şi al canalelor galactofore se găsesc celule mioepiteliale ce intervin în ejecţia
laptelui.

Albu I., Georgia R. – op. cit

Papilian V. – op. cit.
Ranga V. și col. – po. cit.
10

Fig. G. I. 5. Diagrama de segmentare a ductelor lactifere (galactoforice), după Trojani

(citat de Tourasse și col.37)
duct lactifer lobar, de calibru mare 2. duct lactifer interlobular, de calibru mediu 3. duct
lactifer interlobular, de calibru mic 4. unitate terminală ducto-lobulară (UDTL)

a. b.
Fig. G. I. 6. Reacție imunohistochimică pentru receptorii de estrogen, după Ali S.38
țesut normal, cu 1 – celule epiteliale 2 – fibroblaste 3. celulă cu ER
țesut tumoral mamar
stroma corpului mamelei:
stroma interlobară şi interlobulară, mai densă, nefuncţională şi cantitativ constantă
stroma intralobulară, funcţională, ce suferă influenţe hormonale ce determină
remanieri stromale.
În afara gestaţiei, în corpul mamelei predomină stroma.
Glanda mamară este învelită de o pseudocapsulă fibroasă (denumirea corectă ar fi cea de
fascie mamară), dependentă de fascia superficială, care se împarte într-un strat superficial şi
altul profund, care fuzionează la periferia glandei şi se continuă superior până la claviculă,
printr-o lamă conjunctivă imprecis delimitată, ce constituie un fel de ligament suspensor al
mamelei, iar inferior, unde este mai densă, fuzionează cu fascia pretoracică,39 ducând la
apariția șanțului inframamar.
Nefiind o veritabilă capsulă, fenestra țiile sale permit trecerea vaselor și continuitatea dintre
țesutul adipos prefascial și cel din stroma glandei, constituind astfel o cale de propagare a
infecțiilor și tumorilor.
țesutul celuloadipos retromamar, subţire, interpus între corpul mamelei şi fascia muschiului
pectoral mare, constituind un spaţiu de clivaj folosit în extirpările glandei sau inserţia unui
implant retromamar.

37
Tourasse C., Coulon A., Dénier J-F. - Corrélations radio-histologiques des images subtiles échographiques -
Journal de Radiologie diagnostique et interventionnelle, Volume 95, n 2, pg. 186-200, 2014
38
Ali S, Coombes RC. - Endocrine-responsive breast cancer and strategies for combating resistance. - Nature
reviews Cancer.;2(2):101-12, 2002
Skandalakis J.E., Gray S.W., Rowe J.S. Jr. – op. cit.