(Se uită între timp în instrucţiunile de montare.) Totuşi, nu înţeleg. (Apasă la întâm-plare pe butoane.

MAMA: Da, suntem fericiţi aici toţi împreună, n-am ce zice.

TATA (strigă): Dracu’ s-o ia!

MAMA: Fă asta mai târziu, Leo.

TATA: Sunt aproape gata, Els!

MAMA: Leo instalează nişte obloane.

TATA (bate în telecomandă, strigă): Cine naiba poate să priceapă ceva! (Obloanele coboară brusc până
jos, în cameră se face întuneric.)

MAMA: Leo!

TATA: Bravo!

JURGEN: Aşa nu pot să citesc.

ESTHER: Tată!

TATA: Imediat.

MAMA: Leo! Un moment, Thea... S-a făcut deodată întuneric. Leo! Trebuie să închid, Thea! (Închide
telefonul.)

TATA: Perfect!

MAMA: Aşa nu-mi serbez aniversarea, Leo!

TATA: Ei asta-i!

MAMA: Ridică imediat obloanele!

TATA (aprinde o brichetă, încearcă să citească din instrucţiuni): Hm!

Jurgen aprinde o veioză.

TATA: Un pic de răbdare, oameni buni...

MAMA: Doar ai reuşit să le cobori.

TATA: Ei şi?

MAMA: Atunci poţi să le şi ridici.

TATA: Nu văd legătura, Els.

MAMA: Eşti teribil de neîndemânatic, teribil, teribil... (Se scoală.)N-am să stau aici să aştept în beznă.
(Iese, după puţin timp revine.) E un oblon şi în faţa uşii de la intrare, Leo!

TATA: Ai vrut să fie securizată toată casa.

MAMA: Am vrut ca cei de afară să nu poată intra înăuntru.

TATA: Exact.

MAMA: Acum e tocmai pe dos. Nu pot eu să ies din propria mea casă.

TATA: Dacă te-ai calma puţin...

MAMA: Nu mai suport, Leo! Nu poţi să încerci, pentru mine, să faci din ziua asta o zi frumoasă? Uite aşa,
o dată pe an, o zi frumoasă... Îţi cer prea mult?

TATA (la flacăra brichetei, citește din instrucţiunile de montare): Nu înţeleg...

MAMA: Nu înţelegi... (Se duce în spatele lui.) Ridică obloanele, Leo!

TATA: Nu sta în spatele meu, Els, mă scoți din sărite.

Mama îi smulge telecomanda din mână.

TATA: Nu umbla la ea, nu poţi aşa, la întâmplare... (Obloanele se ridică.)

MAMA: Simplu, Leo!

TATA: Cum ai făcut?

MAMA: Ok. Ziua mea e stricată. Datorită lui Leo Beumer.

ESTHER: Acum putem să ne aşezăm la masă?

MAMA: Mi-a pierit cheful. Un asemenea început nu-l mai poți drege. Dar nu las pe nimeni să-mi strice
aniversarea!

TATA: Ascultă, Els...

MAMA: Nu ascult nimic. Nu s-a întâmplat nimic. O luăm de la capăt şi să nu te mai prind că umbli la
obloane, Leo.

Black out

Zi frumoasă cu soare. Întreaga familie e îmbrăcată ca de sărbă -

toare. Masa e pusă, un prânz excesiv de îmbelșugat. Tatăl citește

ziarul, Jurgen citește și el, iar Esther, așezată la masă, se plictiseș -

te. Mama, în picioare lângă fereastră, vorbește la telefon.

MAMA: Fantastic. Nu, într-adevăr fantastic, draga mea. O zi minunată. Patruzeci şi cinci de ani, ei şi? Nu-
i simt deloc. (Râde foarte tare.) Avem aici o adevărată petrecere (către copii și către tată), petrecem de
minune, nu-i aşa?

TATA (în direcţia telefonului): Da, aici e o petrecere, Thea... (Jurgen îl privește ironic.) Ce, nu-i aşa?

MAMA: Mă simt splendid. În definitiv, ce-i 45? Un număr. Ţii minte când a împlinit mama patruzeci şi
cinci de ani...

ESTHER: Mamă!

MAMA: Era o băbătie! Rochii gri şi pantofi ortopedici. Exact! Și uită-te la mine, alte vremuri, Thea dragă.
Cred că am să apuc să trăiesc cel puţin până la o sută cincizeci de ani. Au să facă tot felul de descoperiri,
ascultă-mă pe mine. Ăsta nu-i optimism, e realitate.

ESTHER: Mamă!

MAMA: Ar trebui să ne vezi. Cum stăm noi aici, cu toţii împreună. Leo are un costum nou, are şi papion,
l-am convins până la urmă, Thea! (Izbucnește în râs, Tatăl trage de papion.)

ESTHER: Termină cu cititul, Jurg!

JURGEN (o imită, citind în continuare): Termină cu cititul, Jurg!

MAMA: Lasă-l aşa, Leo, stătea foarte bine...

ESTHER: Tată!

Tatăl – nicio reacţie.