Fazele unei relatii de cuplu

Fazele unei relatii de cuplu seamana foarte mult cu fazele dezvoltarii si maturizarii unui copil.
Ca sã devinã autonom, copilul are nevoie sã treacã prin mai multe stadii. Orice stadiu de
dezvoltare presupune un castig si o pierdere. La fel, orice relatie pe care o avem trece prin diverse
stadii.

Stadiul simbiotic-fuzional îl regãsim înainte de nastere si putin dupã nastere când copilul si mamã
sunt încã un tot. La fel, faza de îndrãgostire  de o persoanã la vârsta adultã corespunde fazei 
fuzionale. Cei care “se îndrãgostesc foarte des” fãrã a continua dupã dez-îndrãgostire relaţia si
fãrã a trece într-o altã fazã, îsi doresc sã revinã mereu si mereu la stadiul de fuziune cu mama. În
timpul vieţii intrauterine nu existã Eu si Tu ci Eu sunt Tu si Tu sunt Eu. Aceasta este faza
simbioticã, de nediferenţiere între persoane.

Prima faza a unei relatii deseori pentru multe persoane consta in “indragostire”. Indragostirea
fulgeratoare, “dragostea la prima vedere” contine : atractie fizica, dorinta sexuala si acel ceva
inefabil care deseori e verbalizat asa “parca il/o cunosc de mult timp….”. Asta nu arata decit ca
persoana de care ne-am indragostit are trasaturi inconstient si foarte des asemenatoare cu o
persoana importanta din viata noastra (parinte, bunic). Sint persoane care se indragostesc de
mirosul alteia pentru ca le aminteste de copilarie….de mirosul unei persoane dragi din
copilarie….Si astfel, indragostirea nu este decit o repetare a unei relatii cu o alta
persoana…..Cind ne indragostim nu vedem in fata noastra deseori persoana reala care este
celalalt, ci ceea ce credem noi si visam ca e celalalt. Ne indragostim pe de o parte de ceva care ne
aduce aminte de experientele trecute si de masca celuilalt….insa nu de el cum e cu adevarat.
Psihanalistii spun ca indragostirea de cineva se aseamana cu prima relatie din viata unui om,
relatia cu mama de simbioza totala, cind mama si copilul sint un tot. Daca moare mama, maore si
copilul. In faza de indragostire sint unii care spun “nu pot trai fara….”. De aceea indragostirea
cuprinde ceva irational, pasional, obsesiv in ea. Cind esti obsedat de celalalt, asta nu inseamna
dragoste ci boala.
De multe ori dupã faza de simbiozã are loc prima crizã a cuplului. Multe persoane se simt atunci
abandonate, deziluzionate de partenerii lor, neînţelegând de cele mai multe ori cã urmãtoarele
faze conteazã cu adevãrat într-o relaţie. Suntem într-o comuniune nediferenţiatã cu persoana de
care ne-am îndrãgostit. La modul patologic unele persoane sunt în acest stadiu când au o adictie
(de substantã, de joc). Deseori dupa faza de simbioza unele cupluri se despart, nefiind capabile sa
isi vada partenerul asa cum este si sa treaca la o alta faza a relatiei. Destul de des la terapie vin
cupluri aflate in faza simbiotica-dependenta care incep sa aiba probleme cind apare copilul pe
lume. Deseori in aceste cupluri femeia se comporta foarte des ca “o mama” pentru sot si cind
apare copilul pe lume, “iubita mama” nu mai are timp de “sotul-copil”….Sotul copil isi cauta
astfel o alta mama si iubita pentru ca se simte abandonat.
O relatie in aceasta faza seamana cu bungee jumping.

Exista insa si relatii care incep mai realist, fara romantism si indragostire, as spune mai rational,
relatie care in timp se transforma in dragoste. Atractia fizica este un ingredient necesar intr-o
relatie, insa nu suficient pentru un cuplu. Un astfel de inceput al unei relatii poate avea uneori
sorti de izbinda mai mari decit o relatie inceputa furtunos, pasional, deoarece persoanele vad in
fata lor persoana reala, nu partenerul Ideal…din capul lor….

Stadiul de dependentã. Copilul dupã nastere este total dependent de pãrintii lui. Pãrintele face
totul pentru copil si este firesc în aceastã fazã de dupã nastere pânã la un an. Încet, încet, pe
parcurs ce lunile trec, copilul câstigã în autonomie, dacã este încurajat de cãtre persoana care îl
îngrijeste.
Întâlnesc multi copii care si la vârsta de cinci ani sunt hrãniti de pãrintii. Pãrintii unui astfel de
copil, de obicei sunt foarte anxiosi di îdi centreazã întreaga atentie pe acest aspect al vietii
copilului. Evident cã pentru un copil de cinci ani, nu mâncarea e importantã, ci joaca. El mãnâncã
dacã simte cã îi e foame si dacã este lãsat “sã simtã” cã îi e foame.
Avem exemple foarte clare de simbiozã si dependenţã (de diverse tipuri) când mama doarme în
pat cu copilul, când pãrinţii dorm în pat cu copilul, când secretara este pe post de mamã pentru
sef (face si alte lucruri care nu sunt scrise în fisa postului: îi duce copilul la scoalã, îi face
cafeaua).

Persoanele adulte care rãmân constant în acest stadiu nu se întreţin singure, material si afectiv, au
mereu nevoie ca altcineva sã le poarte de grijã. Faza de dependenta mai apare cind unul dintre
parteneri este bolnav, insa aceea este o dependenta fireasca data de conditiile respective.

Stadiu contra-dependentei. Adolescentul se rãzvrãteste si este rebel însã, are nevoie încã de
sprijinul pãrintilor fiind ambivalent între dependentã si independentã. Se rãzvrãteste, însã tine
cont de autoritate. Persoanele adulte care se aflã des în acest stadiu pot fi mereu cârcotase si
critice fatã de orice autoritate, însã fac exact “invers”. Persoanele adulte aflate în stadiile de mai
sus, când trec printr-o situatie de pierdere, fac fatã mult mai greu acelei situatii de pierdere, decât
o persoanã care se aflã în stadiul independent. Partenerii care sint in aceasta faza deseori sint in
lupta de putere si fiecare incearca sa demostreze celuilalt ce “tare e el”. Daca unul vrea ceva,
celalalt musai vrea alceva, insa nu negociaza ci se cearta continuu.

Stadiul independentei În acest stadiu copilul este capabil sã facã lucruri de unul singur, sã se
joace, sã construiascã, sã se îngrijeascã (dupã doi ani copilul capãtã din ce în ce mai multã
autonomie). Ca adulti, putem sã functionãm si singuri, chiar dacã de multe ori nu ne place.
Persoanele care aleg constant acest stadiu rãmân singure, temându-se de adevãrata intimitate.
Sunt genul de persoane care spun “Nu am nevoie de nimeni sã îmi satisfacã dorinţele”. In aceasta
faza partenerii pot fi chiar indepartati afectiv unul de celalalt si exista riscul sa se ocupe mai mult
de servici decit de viata relationala. Aceasta este faza in care unul sau ambii parteneri pot spune
“dar oare de ce mi-o fi placut de….?”

Stadiu inter-dependentei – maturizãrii (iubirea matura) Copiii care se aflã în acest stadiu se simt
capabili si valorosi, pot sã îsi rezolve singuri problemele si când nu se descurcã singuri cer
ajutorul, fãrã a se simţi mai puţin capabili sau nevalorosi. În acest stadiu persoana adultã are
capacitatea de a face lucrurile singurã, se întreţine singurã, însã cere ajutor când are nevoie în
funcţie de situaţie, adecvat, fãrã sã se simtã dependentã de persoana care îi oferã ajutorul.

Putem fi independenţi în cadrul unei relaţii negociind nevoile proprii, nevoile

partenerului/partenerei, sã ne acceptãm limitele noastre si ale partenerului, sã fim constienţi de
ceea ce avem de oferit si ceea ce ne oferã partenerul. Putem negocia rolurile în familie în asa fel
încât sã fie flexibile: dacã unul din parteneri rãmâne somer, va prelua treburile casnice din familie
si celãlalt se va ocupa de finanţe, ca apoi când se reîncadreazã în câmpul muncii sã renegocieze
rolurile.

O relatie in aceasta faza are doi parteneri care stiu cine sint ei insisi, ce vor de la o relatie, ce
valori, vise dorinte au, isi asuma responsabilitatea unei relatii si unei familii, se angajeaza ambii
in si pentru relatie. O relatie in aceasta faza sigur nu da “senzatiile tari” ale indragostirii, ci e
asezata, calma, profunda.

Fazele nu sint batute in cuie. Posibil exista sub faze pentru fiecare dintre noi.