Copilul fura- un strigat de ajutor Catre cine striga?

-reactiactiile si manifestarile lui inlocuiesc strigatul de ajutor, prin furt copilul isi revendica
afectiunea parentala pierduta. El isi face parintii de rusinespunanad intregii lumi nedreptattea
care I s-a facut- este un COPIL REVOLTAT, isi cere dreptul la siguranta si autoritate parentala-
Atrage atentia asupra sa cerand vindecare si reechilibrare
-copilul nu are sentimental ca lucrurile se pot schimba de aceea nu cere ajutor
-Cauze>emotionale sau relationale/ patologice
-sunt provocati de cei mari-proba de curaj
-lipsuri material majore care il coplesesc- da vin ape parinti, nu se simte vinovat(imi iau
singur , daca ei nu-mi dau)
-supra-protectia-nu li se ofera libertate, ii place sa-si asume riscuri
-certuri intre parinti frecvente-strigat de ajutor
-lipsa afectiunii parentale reale
-echilibrul familial s-a aschimbat-pierderea unuia dintre membri, depresii, imbolnavirea grava
a unuia dintre ceilalti copii
-1-4 ani e o nv. de cautare sistabilire a identitatii
-de la 6 ani –stie ce face , constiinta lui s-a dezvoltat
-singuratatea si lipsa de atentie din partea parintilor
-nestructurarea clara a normelor moralesi sociale
-dificultatea in a lega relatii apropiate si care ii dau ce are nevoie
-Ce pot face parintii?
-fara pedeapsa-mediul este sarac afectiv
-fara amenintari, intimidari, agresiuni fizice-efectul va fi invers decat cel dorit te vei lovi de
tacere si lipsa de colaborare si ii vei adanci rana psiho-emotionala
-fara blamare, etichetare(discciplinarea sa nu fie umilire)
-sa discute calm si ferm sa-si arate intoleranta fata de un astfel de gest, sa se asigure ca copii
cunosc consecintele
Eu nu aprob furtul, dar sunt aici pentru a te ajuta si pentru a te intelege
-Sa nu ignore gestul-el de fapt te striga si daca nu ii raspunzi se va indrepta in alta parte-gloria
grupului, cmportamente antisociale
-sa ii acorde mai multa atentie si valoare, recunoastere copilului
-accentuarea comp. positive ale copilului

Ce este furtul? Insusirea cu buna intentie a unui bun strain-

Copilul distinge intre bine si rau?-dupa 6-7 ani isi dezvolta socializarea
 Tiparele fuzionale – cum s-au format și cum le recunosc
În viața oricărei persoane relațiile sunt importante: ne dau putere, ne ajută să creștem, să ne
simțim iubiți sau apreciați. Dar, adesea, se întâmplă, pentru unii dintre noi, să ne pierdem în
relații – și anume nevoile, visele, valorile noastre să depindă sau să fie dictate de cei de care
suntem apropiați, de așteptările și de viziunea lor despre viață, să ne asumăm inconștient
drumul și viziunea altora. În aceste contexte, binele emoțional, echilibrul nu se mai află în
controlul nostru, ci este undeva în exterior. Cu alte cuvinte, trăim o relație simbiotică sau
fuzională.
Tiparul de relaționare simbiotic este caracterizat de lipsa granițelor dintre mine și celălalt sau
de granițe neclare, permeabile: nu știu unde încep eu și unde se termină celălalt. Înghit sau mă
las înghițit de altă persoană.
În relațiile simbiotice, fiecare dintre parteneri depinde unul de celălalt pentru îndeplinirea
nevoilor emoționale. Partenerul mă face să mă simtă întreg, nu exist în afara relației, fiind una
cu el/ea. Îmi pierd individualitatea.
Imaginați-vă o situație în care o fiică adolescentă este în pragul alegerii carierei, este
neliniștită, nesigură, iar mama ei îi preia cu totul starea, devine ea însăși neliniștită și nesigură.
Pentru a gestiona situația, pentru reglarea propriei neliniști, controlează, este intruzivă
– trebuie să faci cum îți spun eu, dacă nu mă asculți o să se întâmple așa și așa, nu mă gândesc
decât la binele tău când îți spun asta. Într-o relație simbiotică, mama nu poate face diferența
dintre emoțiile fiicei și propriile ei emoții, între nevoile fiicei și propriile ei nevoi, nu se poate
separa de disconfortul copilului pentru a-i oferi siguranța și sprijin. Fuziunea între părinte și
copil va avea ca rezultat o supraimplicare a unuia în viața celuilalt, de o așa amploare încât
copilului, chiar și atunci când va deveni adult, îi va fi foarte dificil să fie autonom și resposabil
pentru propriile lui alegeri.
Cum se formează, în copilărie, tiparul simbiotic?
Un prim model este părintele care nu îi oferă copilului spațiu pentru intimitate emoțională
– trebuie să fim cele mai bune prietene sau o mama și o fiica trebuie să știe totul una despre
cealaltă sau eu cum crezi că mă simt când nu imi spui de ce ești trist? Este intruziv, părintele
însuși fiind dependent de copil pentru a-i fi bine. Nu îi dă acestuia șansa să învețe despre sine,
despre ceea ce îl bucură sau îl întristează, și cum să își regleze aceste emoții. În alertă continuă,
copilul percepe că de el depinde starea de bine a părintelului. Se va simți vinovat când va
încerca să se desprindă, să fie el însuși, provocând astfel un disconfort emoțional mamei sau
tatălui.
Un alt mod de a ajunge fuzional cu ceilalți este cazul copilului devenit prietenul, confidentul
părintelui sau al copilului transformat el însuși în părinte pentru părintele său. Convingerile
pe care copilul și le formează sunt de supraresponsabilizare – sunt responsabil de binele tău (al
mamei sau al tătălui), de mine depinde dacă ție îți este ok sau nu.
Un alt drum, care duce tot la tiparul simbiotic este cel al părintelului supraimplicat în
activitățile și rezultatele copilului, renunțând la sine însuși. Este activ în toate comitetele de
părinți, este la curent cu toate concursurile și activitățile școlare și extra-școlare. Se informează
permanent de la copil, de la părinți și profesori, antrenori. Alert și activ își dorește să știe tot,
să fie la curent cu tot – ce note au copiii din clasă, ce performanțe au la sport sau orice
altă materie, ce probleme are doamna învățătoare, care sunt concursurile cele mai bune. În
general, își propune ca fiul sau fiica să nu lipsească de la nimic, implicându-i în diverse
proiecte, sacrificându-și – și făcând din asta o virtute, un soi de martirism – timpul petrecut cu
partenerul sau activitățile pentru sine: mi-a luat 100 de puncte la comper , nu am lipsit de la
nici un antrenament al fiului meu. Rezultatele copilului devin, astfel, ale părintelui, iar
experiențele pe care le trăiește copilul sunt trăite la aceeași intensitate și de părinte. Trăiește
prin și pentru copil, iar acesta devine confuz – ce este pentru el si ce este de dragul
părintelui? Părintele își centrează acțiunile pe nevoile și așteptările pe care și le-a proiectat
pentru fiul/fiica sa.
Cum recunosc tiparele fuzionale în relațiile adulte?
Simbioza, fuziunea emoțională învățată și exersată din relația cu părinții, se manifestă în viața
adultă prin incapacitatea de a te detașa de povestea, emoțiile sau nevoile partenerului.
Controlezi, știi mai bine ce are de făcut, încerci să îl faci mai bun, dar în termenii și conform cu
așteptările tale.
Când apar certuri, îți este greu, ești sufocat, înghițit de tumultul lui emoțional, te simți
neputincios. Îți crește propriul tău disconfort – ești realmente copleșit! Și atunci, fie îți asumi
integral vina, ca lucrurile să fie bine din nou, să nu superi, să fie pace, fie te detașezi și fugi ca
să poți face față. În ambele variante, nu știi cum să fii în contact cu tine și cu ceea ce simți tu,
să îți gestionezi emoțiile și comportametele: ești concentrat numai pe celălalt.
Într-o relație simbiotică, mă simt vinovat dacă nu îi dau celuilalt ceea ce cred că are nevoie. Nu
din frica de a pierde relație, ci din faptul că nu sunt conștient că fiecare dintre noi este
responsabil să își gestioneze propriile emoții, să aibă grijă de propriile nevoi. Pentru că nu mai
știu unde încep eu și unde partenerul, soluțiile mele îmi par cele mai potrivite și pentru el, sau,
dimpotrivă, am nevoie să mă sprijin pe el pentru a găsi rezolvări. Nu mă tem, ca în capcana de
subjugare, să îmi exprim nevoile. Nu știu însă care sunt resursele mele, îmi este teamă să mă
aventurez singur pe un drum al meu.
Cum mă pot construi însă altfel decât fuzionând cu cei din jur?
Primul pas este să înțeleg care sunt rădăcinile acestei capcane, cum s-a format. Apoi să învăț
să tolerez vina și tristețea mea, și nemulțumirea, furia celorlalți, atunci când aleg
comportamente sănătoase pentru mine. Să înțeleg că sunt responsabilă de ceea ce fac eu – și,
simetric, ceilalți sunt resposabili de propriile lor comportamente.
În orice relație sănătoasă, avem nevoie să existăm ca indivizi separați, articulați, care se pot
susține conștient și asumat unul pe celălalt.
Când știu cine sunt eu, și îți dau voie ca tu să fii diferit de mine, împreună vom fi mai mult.
Mult mai mult și, mai ales sănătos, decât atunci când eu și cu tine suntem una.

Taţii “amicii fetelor”

Sunt cei care se identifică cu tinereţea fetei lor şi nu vor reuşi să pună o limită, o distanţă
igienică şi utilă între copilărie şi maturitate.

Sunt cei care au ei înşişi dificultăţi în a fi adulţi, în a-şi asuma statutul de părinte care
modelează un destin. Aceştia sunt tentaţi să mai copilărească, şi să-şi găsească aceleaşi
puncte de interes ca fata lor. Dar într-un astfel de “amic” nicio fată nu poate găsi acel sprijin
patern matur de care are nevoie. Pentru că, dincolo de faptul că ei sunt părintele “bun”, care
iartă, răsfaţă şi “înţelege” mereu, prezintă dezavantajul de termen lung al prelungirii
copilăriei propriei fiice, al exemplului de neseriozitate şi neasumare al propriei vieţi, cu bune
dar şi cu rele.

Taţii prea “lipicioşi”

Sunt cei care nu respectă nevoia de intimitate şi de spaţiu personal al fetei lor, fiind mult
prea intruzivi.

Fiecare fată are nevoie de dragoste, dar şi de respect, de apropiere, dar şi de distanţare faţă
de părinte. Sunt mulţi care, inconştient, îşi abuzează afectiv fetele, nereuşind să păstreze
distanţa potrivită şi sănătoasă între ei şi fiică şi fără să paraziteze cu nevoile lor viaţă
afectivă a fetei. Sunt îndeobşte taţii care îţi fac programul zilei, îţi triază fără drept de apel
atât lecturile, cât şi garderoba sau lista de prieteni. Plăcuţi, lipicioşi, însă despotici atunci
când fiica nu întruneşte condiţiile parentale.

De ce este importanta pentru femei relatia cu tatal lor?

Relatia unei femei cu tatal ei este una extrem de importanta, in primul rand din punctul de
vedere al copilului, si, in al doilea rand, din cel al rolului de gen. De multe ori, insa, tatii
prefera sa se retraga din relatie, din punct de vedere emotional, si sa participe doar ca si
construct financiar. Din pacate, aceast tip de prezenta poate avea consecinte grave asupra
vietii unei femei.
Viitorul partener, o alegere facuta in copilarie
Probabil sunteti la curent cu teoria conform careia fiecare femeie cauta imaginea tatalui in
cea a iubitului. Nimic mai adevarat. Acest fapt se intampla deoarece tatal este cel care
imprima, inca din frageda pruncie, imaginea sigurantei, a protectiei. Asadar, inconstient, un
atribut al tatalui, gasit in persoana iubita, va activa in femeie senzatia de siguranta, facand-o pe
aceasta sa se ataseze mult mai repede decat in caz contrar.

Atunci cand tatal este sensibil la nevoile fiicei, iubitor, calm si protector, aceasta va cauta aceste
atributii si in cazul viitorului partener. Mai mult, aceasta va invata din propria familie cum ar
trebui sa arate o relatie sanatoasa si ce caracteristici sunt necesare pentru aceasta. Atunci cand,
in cazul contrar, relatia tata – fiica este una de tip abuziv, aceasta va invata ca „asa este normal
sa arate o relatie” si va intra doar in relatii abuzive. Un caz opus acestei situatii este atunci cand
aceasta isi formeaza ideea conform careia „nu vreau sa repet greselile parintilor” si va deveni
persecutoare fata de partenerul sau. Daca in urma unei astfel de relatii aceasta va avea un fiu, ea
va fi, la randul sau, abuziva fata de el, nepermitandu-i acestuia sa se dezvolte emotional intr-un
mod normal si transformandu-l intr-un viitor barbat docil in fata sotiei.

Un proverb foarte frumos spune ca un tata „trebuie sa fie primul erou al unui baietel si
primul barbat iubit al unei fetite”. Nimic mai adevarat, din punctele de vedere prezentate mai
sus. Bun sau rau, o fetita isi va iubi tatal neconditionat, formandu-si o parere despre cum ar dori
sa arate viitorul sa partener. Se mai spune ca „prima dragoste nu se uita niciodata” si ca de ea
depinde alegerea tuturor partenerilor. Totusi, nimeni nu tine cont ca „prima dragoste” a unui
copil este reprezentata de insasi parintii sai.

Rezultatele profesionale, influentate de tata

Imaginea de sine este si ea influentata, foarte mult, de catre tatal oricarei fetite. Astfel,
tatal este cel care poarta imaginea familiei in exerior, reprezentant si lider al acesteia. Felul cum
este o familie si cum se percepe aceasta se regaseste, adeseori, in imaginea tatalui. Un tata ce isi
poarta imaginea de sine mandru, ce este, de asemeni, mandru de familia sa, va contribui
considerabil la cresterea stimei de sine a copiilor lui. Ei se vor percepe prin imaginea acestuia in
fata societatii, identificandu-se cu acesta, atunci cand isi vor deschide aripile pentru a isi lua
„zborul”.

Perceptia lumii, chiar, este influentata de imaginea pe care o are tatal. Adu-ti aminte, din
copilarie, cum percepeai prezenta unui copil despre al carui tata stiai ca era politist. Il vedeai,
parca, pe o treapta mai sus decat restul, poate si mai destept si mai frumos. Perceptiile ne sunt
grav afectate de statusul social (despre care poti citi in articolul „Socializarea si adolescentii”)
si, implicit, acestea afecteaza felul in care ne purtam cu ei. Cum te-ai fi purtat, in copilarie, fata
de o fetita al carui tata era politist si cum te-ai fi comportat cu una de al carui tata stiai ca era
alcoolic? Copiii sunt, prin natura lor, cele mai discriminatoare persoane, de multe ori fara a
isi da seama. Acest lucru se datoreaza unei moralitati scazute. Felul cum ei se comporta cu
fetita ta va sta la temelia construirii ei, ca om, pe viitor.

O fetita cu care ceilalti copii au fost rautaciosi, de-a lungul timpului, si-a format o imagine de
sine scazuta si un sistem de aparare foarte sensibil si usor de „activat”. De aceea, este foarte
probabil ca aceasta sa se multumeasca cu job-uri de confort, ce nu necesita prea multa implicare
din partea sa sau ce nu ii vor scoate in evidenta adevaratele abilitati.

Acesta este motivul pentru care, chiar daca nu exista o relatie tata – fiica propriu-zisa, ea
continua sa influenteze viata acesteia pana tarziu, poate chiar si la batranete. Este important sa
ai grija de imaginea pe care o afisezi in fata celorlalti, pentru binele prezent si de mai tarziu al
fetitei tale.
Latura feminina, dezvoltata cu ajutorul tatalui
Contrar parerii generale, fetitele sau baieteii nu stiu de la nastere care le sunt atributiile. Rolurile
de gen le sunt impuse de comportamentul societatii in care traiesc, aceasta fiind, in primul rand,
familia. Astfel, pentru ca fetita de acum sa se dezvolte intr-o prezenta feminina, mai tarziu, este
necesar ca tatal sa influenteze, la randul sau, acest aspect.

Studiile au aratat ca femeile ale caror tati au fost galanti cu ele, in copilarie, aducandu-le flori,
facandu-le complimente sau cadouri, s-au adaptat mult mai bine rolurilor familiale de mai tarziu
decat cele ale caror tati evitau sa faca astfel de gesturi. De asemeni, acestea nu traiau un conflict
interior dat de un comportament masculin si necesitatea manifestarii unuia feminin. Tot aceste
femei au fost cele care si-au cautat parteneri atenti si galanti cu ele, spre deosebire de celelalte,
ce se aflau, in mare parte, in familii in care persista conflictul.

Rolurile de sex se invata, in prima instanta, prin intermediul familiei. Rolul de sex feminin,
impus de societate, implica generozitate, caldura, grija, sensibilitate, emotivitate. Toate acestea,
insa, se pot fauri doar cu ajutorul parintilor si felului in care ei raspund nevoilor fiicei lor.
Astfel, fiica ta are nevoie sa fie tratata ca o femeie de catre singurul barbat prezent in viata sa,
adica tu, pentru a invata cum sa se comporte, pe viitor, in fata altor barbati si pentru a nu fi
considerata „masculina”.
Tatal, ca stapan de fata
O intrebare foarte meditativa, propusa spre raspundere parintilor, de catre Adrian Nuta
este „esti parinte sau ai copii?”. De cele mai multe ori, parintii au tendinta sa isi vada copiii ca
pe niste bunuri, aspect despre care am discutat in articolul „Parinti si copii: momentul
separatiei”. Desigur, asa cum am stabilit acolo si cum se poate intelege si din intrebarea pusa de
psihologul Adrian Nuta, aceasta perceptie este una gresita.
Totusi, de-a lungul timpului, inca de la parintii care considerau nasterea fiicei ca dezonoare
pentru familie, in timpurile de demult, pana la cumpararea fetei de catre sotul ei, de la tata, in
vremurile mai apropiate si, in unele culturi, in prezent, fetele au fost considerate „bunuri” ale
parintilor. Desigur, astazi este inadmisibil sa incerci sa iti mariti fiica in scopuri politice, insa,
unii tati, inca mai traiesc dupa considerentul ca „fiica este in subordinea mea”. In mare parte,
aceasta atitudine este data de un stil educativ autoritar, despre care puteti citi in articolul „Tu ce
stil parental ai adoptat?”

Totusi, ce efecte va avea aceasta atitudine a tatalui fata de femeia de mai tarziu? In primul rand,
siguranta sa de sine va fi grav afectata, aceasta neavand o experienta completa de viata, care sa
ii furnizeze instrumentele cu care sa poata sa isi croiasca propria cale in societate. Apoi, ea
insasi se va privi ca un „bun”, care va trece de sub tutela tatalui sub cea a sotului. Un nivel de
maturitate incomplet, dat de aceasta viziune autoritara a tatalui, va fi cel ce va sta la baza unor
alegeri gresite.

Alteori, pentru a scapa de „posesiunea” tatalui, fetele aleg sa se marite de tinere, de multe
ori punand accentul pe partea materiala a partenerului si fara a avea motive
emotionale constructive in alegerea facuta.
Adolescenta si tatal
Atunci cand fetita intra in stadiul adolescentei, tatal trebuie sa isi schimbe rolul si sa se
transforme in prieten al acesteia. Deseori, insa, speriati de noua dorinta de autonomie a
copilului si de nenumaratele posibilitati de manifestare a acesteia, tatii devin din ce in ce mai
autoritari atunci cand fetita devine adolescenta. Neintelegerile si interdictiile sunt, acum, la
ordinea zilei, tatal avand senzatia ca fiica ii „aluneca printre degete”, si raspunzand, la randul
sau, cu o atitudine mai autoritara si mai posesiva.

Totusi, asa cum deja ai inteles, acest tip de abordare duce la un cerc vicios, in care dorinta
adolescentei de libertate va juca un rol principal, in ciuda incercarilor tatalui de a ii interzice
unele actiuni, fapt ce va da nastere unor noi si noi conflicte.

De aceea, este important ca tatal sa inteleaga rolul sau de ghid si prieten, in viata adolescentei,
pentru ca, in perioada adulta, aceasta sa il perceapa ca pe un mentor si nu ca pe cineva care, in
trecut, a incercat sa ii limiteze libertatea. Poate ca nu toti tatii sunt capabili sa vorbeasca despre
farduri, rochii si baieti, cu fiica lor, insa, sfaturile sunt oricand bine-venite, atat timp cat acestea
nu ii ameninta puterea de decizie a fetei.

Stiu ca iti iubesti fetita si, probabil, stie si ea asta. Insa acest lucru nu este de ajuns, deoarece ea
are o nevoie constanta ca acest lucru sa ii fie dovedit. Rolul de sex al barbatilor implica duritate,
lipsa emotivitatii si a sentimentelor insa, uneori, cuvintele „Te iubesc” venite din gura
propriilor parinti pot face adevarate minuni, in comportamentul oricarui adolescent.
Asadar, nu te sfii sa ii arati cat de mult tii la ea si dovedeste-i zilnic acest lucru, chiar daca acum
este mare si pare sa nu mai aiba nevoie de aceste manifestari.
https://www.7p.ro/Default.aspx?PageID=1343