Cum sa crestem copii sanatosi intr-o societate a abuzului

Ruxandra Mercea,

Copiii au nevoie ca adultii din viata lor sa fie acolo pentru a la indeplini nevoile de baza: hrana, siguranta,
iubire. In primii ani de viata, modul in care raspundem nevoilor lor, ca parinti, le transmite copiilor diverse
mesaje, de exemplu daca pot sa aiba incredere in noi sau nu, daca suntem acolo pentru ei cu caldura sau nu,
daca suntem mereu acolo cand au nevoie de noi sau nu, daca pot conta pe iubirea noastra in mod neconditionat.

Apoi copiii ajung la perioada de explorare, incep sa testeze limitele si din nou primesc anumite mesaje din
modul in care reactionam. Cand incep gradinita si mai apoi scoala, ei deja poarta aceste mesaje, la care se
adauga toate celelalte mesaje care vin din relatia cu profesorii. E foarte important daca profesorii ii penalizeaza
si ii pedepsesc cand fac greseli sau, dimpotriva, daca reactioneaza cu intelegere si incredere, cu dorinta de a-i
sprijini sa repare lucrurile. E important si daca profesorii ofera recompense pentru lucruri pe care copiii le fac
oricum din placere: sa ajute, sa organizeze, sa creeze, sa se concentreze. La fel de important e daca profesorii si
parintii il eticheteaza pe copil si solicita sa ii multumeasca pe ei pentru ca sunt o autoritate, pentru ca sunt mai
mari, mai batrani, mai cu experienta. In acest fel, copilul intelege ca are nevoie de aprobarea altora ca sa stie
cine este si cine poate fi si mai intelege ca e o lipsa de respect sa iti exprimi nevoile in relatie cu o persoana mai
... (va invit pe voi sa alegeti eticheta).

Incet-incet, toate aceste mesaje se adauga biologiei copilului, adica temperamentului cu care s-a nascut, si astfel
el isi formeaza impresia despre lume si despre relatii, creandu-si modele de gandire. Cand e mic, aceste modele
il ajuta sa supravietuiasca, insa pe masura ce creste modelele il impiedica sa aiba relatii autentice, frumoase. Il
impiedica sa actioneze dintr-o motivatie intrinseca. Ajunge sa faca lucruri doar pentru a-si multumi parintii,
profesorii, pentru a le castiga aprecierea. Sau pentru a nu avea parte de consecinte nedorite, dureroase, din frica
sau rusine.

Care e legatura celor de mai sus cu abuzul, fie el de putere, incredere, emotional sau fizicÃŽ In copilarie am
simtit cu totii ca oamenii mari sunt puternici, ca avem nevoie de ei ca sa supravietuim. Din relatiile cu parintii si
cu profesorii am invatat multe despre cine suntem si cum sa reactionam ca sa primim ce ne dorim cel mai mult:
iubire neconditionata. Copiii care cresc cu rusine, critica, frica, sarcasm sau ironie, judecata, pedepse,
comparatii, manipulare si conditionari invata de mici ca abuzul e normal, ca daca adultii se poarta asa, atunci
inseamna ca asa e bine. Cand ajung la randul lor adulti, le este greu sa mai vada ca sunt parte din abuz, nu il
recunosc, il neaga sau il mentin, reprosand, impartind vini sau simtindu-se neputinciosi, victime.

Traim intr-o tara in care abuzul e normalizat. In fiecare familie avem cel putin o relatie cu o persoana careia ii
dam putere asupra noastra si cu care ne e greu sa interactionam, insa ne consolam spunand ca "asa e el/ea". In
fiecare scoala avem cel putin un om care nu vede impactul actiunilor lui asupra celorlalti si continua sa faca rau.
Iar ceilalti ajung sa creada ca este un lucru normal, pentru ca, ce sa-i faci , asa e el/ea.

Ce e de facutS Sa nu uitam ca in familiile si scolile noastre copiii au nevoie de modele, au nevoie de adulti care
au mesaje interne sanatoase sau cel putin lucreaza pentru a si le (re)construi astfel. Adulti care nu tolereaza
abuzul si nu-l ignora. Copiii nostri au nevoie sa stie ca ii putem tine in siguranta, ca noi suntem dispusi si
motivati sa ne schimbam pentru ei si ca, prin schimbarea noastra, le oferim o sansa la o viata mai sanatoasa
emotional si social. Abuzul nu exista fara doua parti, la fel cum nici respectul nu exista fara doua parti. Nimeni
nu s-a nascut cu dreptul de a face rau altcuiva, indiferent de varsta sau experienta. E rolul nostru de adulti sa
intelegem cum functioneaza si cum arata abuzul. Nu intotdeauna e vadit agresiv, insa efectele lui sunt mereu
devastatoare.

De fiecare dintre noi depinde sa ne luam puterea inapoi, prin a pune limite celor care se folosesc de puterea lor
pentru a abuza, constient sau inconstient. Limite care sa ne tina pe noi si pe copiii nostri in siguranta, precum:
"Am nevoie sa imi spui diferit ce vrei sa imi spui", "Am nevoie sa avem aceasta conversatie cand simt ca poti sa
ma asculti si sa ma intelegi", "Am nevoie sa te opresti", "Am nevoie sa iti asumi contributia la relatia noastra",
"Am nevoie sa simt ca iti pasa de copil sau de mine".

As vrea sa vorbim mai mult cu totii despre aceasta putere, pe care uneori o dam altora fara sa vrem sau sa stim.
Fiecare dintre noi are puterea de a-si exprima nevoile, de a fi cine poate fi, de a-si schimba povestea, de a se
simti in siguranta, de a creste copii sanatosi.

Acest text este primul dintr-o serie de zece articole dedicate noua, parinti si profesori, pentru a deveni
mai constienti si pentru a intelege ce putem face ca sa nu mai contribuim la mentinerea si dezvoltarea
abuzului in familiile si scolile noastre. Printre urmatoarele teme abordate se vor numara: rusinea, critica,
frica, sarcasmul, judecata, pedepsele sau manipularea acasa si la scoala.

Va invit la aceste reflectii si schimbari de paradigme cu multa bunatate fata de noi, cu incredere ca impreuna
putem si cu dorinta de mai bine, mai ales in momentele in care ne este cel mai greu.

Cititi si alte texte semnate de Ruxandra Mercea.