Sunteți pe pagina 1din 9

Relatii interpersonale

Nebunia in randul indivizilor este rara, dar in cadrul grupurilor,


partidelor si popoarelor este regula.
-Friedrich Wilhelm Nietzsche

Proiect realizat de:


Popoviciu Catalina Maria
Radulescu Patricia Alexandra
Ionita Alexandra Mihaela
Seria II, Grupa 6, Anul I

Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, Bucuresti


Relatiile interpersonale au constituit dintotdeauna mediul optim de dezvoltare a
oricarei fiinte umane. Si cnd spun asta, ma refer la acel tip de relatie interpersonala definita
ca o relatie interpsihologica, directa, reciproca, care se desfasoara att n plan constient ct si
n plan inconstient. Nu putem sa ne dezvoltam ca oameni n afara relatiilor cu alti semeni deai nostri. Cazurile rare de copiii crescuti de animale confirma aceasta ipoteza: lipsa
interactiunilor umane duce la nedezvoltarea acelor abilitati specific umane, gndirea,
limbajul, sociabilitatea etc. Deasemeni, unele cazuri de copii institutionalizati, n trecut, au
aratat ca lipsa unui contact psihologic intim ntre copil si un adult, prezent n mod constant,
duce la o slaba dezvoltare psihologica si chiar fizica. Copii institutionalizati aveau adesea o
greutate sub normal si repere psihologice de dezvoltare sub vrsta cronologica. Depresia
anaclitica este un fenomen descris la copiii foarte mici, privati de afectiunea si atentia
materna.
Relatiile interpersonale cu parintii au un rol pivotal in dezvoltarea individului si a tipului de
relatii pe care le va stabili ulterior cu alti indivizi de-a lungul vietii. Multe din datele interne
ale fiecaruia individ se capata in cadrul acestora relatii primare. De exemplu, stima de sine.
Daca unui copil i se repeta, sub diverse moduri, mai mult sau mai putin explicite, ca el sau ea
nu este capabil de a face un lucru cum trebuie, daca este criticat tot timpul, daca este in
permanenta comparat cu cei care au performante mai bune (parintii sau fratii mai mari) sau
daca pur si simplu nu este lasat a se descurce singur in diverse situatii potrivite vrstei, atunci
copilul respectiv va dezvolta o nencredere n sine, se va ndoi toata viata de propriile lui
capacitati de a face fata, de a se descurca. Iar relatiile pe care le va stabili cu alti indivizi, de-a
lungul vietii, vor fi probabil de tip dependent, submisiv, in care va fi tentat sa atribuie
celorlalti o pricepere, putere si importanta mai mare decat lui nsusi. Un alt exemplu este cel
al copiilor care au crescut privati de o minima afectiune. La rndul lor, adulti fiind, vor fi
incapabili sa ofere altora afectiune. Copiii care au fost abuzati psihic, fizic sau sexual, vor
deveni niste adulti cu o stima de sine scazuta, mpovarati de grave sentimente de vinovatie,
ura si neputinta, bntuiti de depresii permanente sau periodice, incapabili de a construi relatii
armonioase cu parteneri lor. Unii vor deveni la rndul lor niste abuzatori, nefiind capabili de a
relationa dect n jurul ideii de suferinta, de umilinta a celuilalt, dupa modelul relatiei cu
proprii parinti.
Chiar si n cazurile mai putin dramatice si patologice, modelul relatiei cu parintii si modelul
relatiei dintre dintre parinti vor ramne un model important, ce-i drept inconstient, pe baza
caruia se vor construi viitoarele relatii. In general, cu ct un individ este mai important, mai
semnificativ pentru noi din punct de vedere emotional, cu att relatia noastra cu aceasta este
mai asemanatoare cu relatia cu parintii. Relatiile mai periferice sunt mai libere de asemenea
influente.
In orice relatie, inclusiv in relatia primara cu parintii, exista doua dimensiuni al carui raport
se poate modifica n timp: dimensiunea afiliativa, de apropiere, de atasament si dimensiunea
individualizanta, de distantare, de auto-sustinere. Initial, prima dintre aceste dimensiuni este
singura prezenta n mod evident, copilul simtindu-se una cu parintele. Abia la o vrsta ceva

mai mare ncepe copilul sa realizeze ca exista o lume n afara lui, ca mama nu face parte din
el si el nu face parte din mama lui. Se cheama ca a nceput desprinderea din starea de fuziune
psihologica. Procesul va continua, cu perioade de progres accentuat si perioade mai calme,
pna la vrsta adulta, cnd se presupune ca ar trebui sa se atinga o stare de relativa
independenta psihologica a individului fata de parinti. Adolescenta este una din perioadele
cele mai dinamice de pe parcursul acestui proces de individualizare, n care tnarul simte
nevoia sa de desprinda, chiar si n modul cel mai dureros, de modelul parental, pentru a-si
afirma personalitatea.
Asa cum spuneam mai sus, nu numai relatia dintre parinti si copii este importanta pentru
dezvoltarea acestora din urma, dar si tipul de relatie dintre parinti. Sa nu uitam ca atunci cnd
intram n viata de cuplu, primul si cel mai important model pe care l avem este cel al relatiei
de cuplu dintre parintii nostri. Daca aceasta relatie a fost, sa zicem, una extrem de
traditionala, bazata pe roluri bine conturate ale fiecaruia dintre parteneri, foarte probabil ca si
noi, la rndul nostru, vom cauta un partener cu care sa putem reproduce acelasi tip de relatie
traditionala. De aceea se spune ca n fiecare casnicie sunt de fapt trei casnicii, fiecare partener
venind de acasa cu modelul casniciei parintilor, pe care va incerca sa il reproduca sau,
dimpotriva, sa l exluda pe cat de mult posibil si n propria casnicie.
In sfrsit, n cadrul aceleiasi familii, mai exista o a treia categorie de relatii, si anume cele
dintre frati. Locul pe care fiecare dintre frati l are n ierarhia copiilor influenteaza nu numai
tipul de relatii interpersonale pe care fiecare l va dezvolta mai trziu, dar si personalitatea lor,
ntr-o anumita masura. Se spune adesea despre copiii singuri la parinti ca sunt mai egoisti,
mai putin cooperanti, mai putin sociabili etc. Pe de alta parte, experienta de frate mai mare
poate contribui fie la dezvoltarea unui simt crescut de responsabilitate, fie la aparitia unei
atitudini resentimentare, de revendicare, legata de preocuparea excesiva a parintilor de
nevoile fratilor mai mici. In cazul mezinului, acesta creste n snul familiei avnd o
experienta complet diferita de a fratilor mai mari. Sentimentul de ocrotire si preocupare din
partea ntregii familii pot contribui la dezvoltarea unui sentiment de securitate deosebit de
puternic. Alteori nsa, postura de cel mai mic din familie poate predispune la aparitia unei
personalitati slabe, dependente, permanent framntate de ndoieli si incertitudini visavis de
capacitatea proprie de realizare. Nu n ultimul rnd, copilul mijlociu creste adesea avand
sentimentul ca este uitat undeva la mijloc. Cei care studiaza familiile (in special terapeutii de
familie) au constatat ca adesea cuplurile sunt formate din oameni care au avut aceeasi pozitie
in ierarhia fraternala si deci o experienta similara in cadrul familiei de origine.
In familiile extinse, acestor tipuri principale de relatii, copil-parinte, parinte-parinte, copilcopil, li se adauga si cele datorate prezentei bunicilor. Relatiile nepoti-bunici au fost oarecum
neglijate de psihologi, fiind fie expediate usor sub pretextul unei lipse de specificitati, fie
percepute prin prisma unor sabloane de tipul bunicii sunt cei care i rasfata pe nepoti. In
fapt, rolul acestora este mult mai complex. Uneori, ei reprezinta adevarati parinti de
substitutie, n cazul absentei fizice sau psihologice a unuia sau ambilor parinti, care impun
copiilor un mod particular de raportare la conceptul de autoritate, apartenenta, securitate,

afectivitate, etc. Alteori bunicii joaca rolul de buffer sau de tampon-mediator ntre parinti si
copii, imprimnd relatiei dintre acestia anumite caracteristici.
Toate aceste relatii intrafamiliale (copil-parinte, parinte-parinte, frate-frate, nepot-bunic) se
constituie ca modele si repere n termeni de valori morale (sa nu minti), valori
interpersonale (sa fii intotdeauna cinstit cu ceilalti) orientare sociala (nu e bine sa te bagi
in grupuri, partide sau organizatii etc.), implicare sociala (e important sa ii ajuti pe altii),
samd. Chiar daca procesul de implinire a personalitatii unui individ nu se termina niciodata
pe deplin, baza acestui proces are loc in primii ani de viata (cei sapte ani de acasa) si in
perioada de pna la desprinderea tanarului de familie. Intr-un anumit sens, influenta familiei
continua si dupa aceea, fie direct (tanarul lungeste mult perioada de dinaintea desprinderii, in
special din motive economice, fie ramane in contact strns cu familia, din aceleasi motive
economice sau conjuncturale), fie indirect, prin intermediul a ceea ce psihanalistii numesc
introiectii, modele si seturi de valori preluate din exterior si interiorizate sub forma unor
modele sau valori devenite personale.
Atunci cand vorbim de impactul primelor instante de relationare asupra dezvoltarii
individului, ca individ de sine statator si ca partener social, trebuie sa luam in considerare si
relatiile din afara familiei. Vorbim aici de rolul celor de aceeasi vrsta prieteni, colegi,
vecini etc. in dezvoltarea procesului de socializare. In interactiunea cu cei de o vrsta, copiii
invata sa devina atat cooperanti ct si competivi, invata sa se raporteze la ceilalti ca la niste
egali (in cazurile fericite) si isi contureaza o imagine de sine care tine cont nu numai de ceea
ce reprezinta copilul in cadrul sistemului familial, ci si in cadrul mai largit al micro-societatii
in care traieste. Copilul nu se poate simti dect incomplet si neimplinit in raport cu adultul
perfect; dar in relatia cu cei de aceeasi vrsta, el se poate simti competent, adecvat, capabil.
De asemeni, in afara relatiilor cu cei din aceeasi categorie de vrsta, exista relatiile
privilegiate cu anumiti adulti profesori, antrenori, preoti, etc. oameni cu un anumit statut
de la care copilul preia, sub forma unor deziderate sau modele de urmat, anumite
caracteristice ale acestora. Uneori, aceste relatii privilegiate nici macar nu se desfasoara n
plan real: cu totii am avut ca model, la un moment dat al vietii noastre, un erou de desene
animate, un sportiv de performanta, un savant, un ndraznet, un cutezator sau cel putin un
personaj fascinant.
Nu n ultimul rnd, discutia despre modelele de relationare timpurie si impactul lor asupra
stilului interpersonal de mai trziu trebuie sa mentioneze si acele aspecte care tin de
caracteristicile grupului de apartenenta. Apartenenta la unul dintre cele doua sexe
influenteaza foarte mult, prin intermediul interventiilor educative si corective ale parintilor,
profesorilor etc., a raspunsurilor venite din partea celorlalti, evaluarea unui comportament
interpersonal ca fiind adecvat sau dimpotriva. Astfel, unele comportamente vor fi ntarite, iar
altele extinse. De exemplu, un baietel care plnge pentru ca i-a fost luata jucaria de catre un
alt baietel s-ar putea sa fie luat n derdere de tatal sau sau de un alt coleg de joaca pentru
aceasta atitudine de fetita, fiind n acelasi timp ncurajat sa si recapete jucaria prin forta.
Apartenenta la o clasa sociala poate de asemenea sa joace un anumit rol n dezvoltarea unei

anumite imagini de sine si tip de relatie preferata. De exemplu, un copil provenit dintr-o
familie modesta de muncitori necalificati s-ar putea simti jenat sa se joace cu copii proveniti
dintr-o familie mai nstarita, daca cei din familia sa sau cei care asista ntmplator la
asemenea scene fac din discrepanta sociala a copiilor un subiect de discutie si de
discriminare. Incetul cu ncetul, un asemenea copil ar putea dezvolta o constiinta de sine
marcata de sentimentul de insuficienta, inabilitate, incompetenta, n raport cu cei din clasele
sociale superioare.
Cercetarea persoanei din punctul de vedere situaional, punct de vedere propriu
psihologiei sociale, implic urmrirea ei din perspectiva aciunii pe care o exercit asupra
altora si a influenei pe care o suport de la acestia, adic urmrirea ei din perspectiva
interaciunii. n forma sa primordial, interaciunea psihosocial se realizeaz n cadrul
relaiilor interpersonale. n sens larg, relaiile personale reprezint orice legtur ntre indivizi
sub forma perceperii, nelegerii, evalurii si preferrii sau respingerii unei persoane de ctre
o alta. n sens restrns, relaiile interpersonale designeaz uniunea psihic bazat pe o
legtur invers sau feed back dezvoltat si implicnd minimum dou persoane.
Relaiile interpersonale se caracterizeaz prin reciprocitate si constiina relaiei. ntr-o
relaie interpersonal, fiecare participant nglobeaz n cmpul constiinei lui att pe el nsusi,
ct si pe partenerul su, precum si elementele mediului comun. Comportamentul fiecrui
participant devine stimul pentru comportamentul celuilalt, astfel nct ei se regleaz reciproc.
n procesul interacional, participanii se adapteaz n permanen unul la cellalt (ceilali).
Totalitatea acestor fenomene poart numele de cmp mutual mprtsit.
1. Sociabilitatea baz a relaiilor interpersonal
Suportul relaiilor psihosociale l constituie o trebuin uman fundamental aceea a
sociabilitii, a faptului c pentru a-si desfsura viaa normal individul are nevoie de relaii cu
semenii si.
Schutz gseste trei aspecte ale trebuinei de relaionare :
a. trebuina de incluziune este primordial, aprnd deja la copilul mic sub forma
apetitului de comunicare, a dorinei de a fi ngrijit, de a atrage atenia, a fricii de a fi
neglijat.
b. nevoia de control n funcie de particularitile individuale, omul simte nevoia fie de a
domina, fie de a fie de a fi controlat de ctre alii.
c. Nevoia de afeciune reclamat mai ales n cuplul diadic.
Cteva dintre tipurile de relaii interpersonale care pot exista si coexista sunt
urmtoarele:
- relaii funcionale ( socio profesionale )
- relaii de intercomunicare
- relaii intercognitive
- relaii simpatetice sau prefereniale.
Desigur, analiza este fcut doar n scop didactic, pentru c real, oamenii funcioneaz
simultan pe toate palierele personalitii lor.
Dintre aceste tipuri de relaii ne vom opri asupra relaiilor simpatetice sau
prefereniale, bazate pe criteriul opiunii afective.

Relaiile simpatetice sunt structurate pe trei dimensiuni : atracie, respingere,


indiferen.
J.L.Moreno, inventatorul sociometriei (aplicarea msurii = metrum, la fiinta sociala =
socius) vorbeste despre existena a doi vectori: unul centrifug (ceea ce pleac de la persoan)
si altul centripet (ceea ce vine spre persoan). Astfel, vectorul centrifug defineste totalitatea
sentimentelor de atracie, respingere sau indiferen pe care un subiect le ncearc fa de
membri din anturajul su, iar vectorul centripet reprezint totalitatea sentimentelor pe care
persoana le suscit n ceilali.
Calcularea atraciilor si respingerilor pe care cineva le emite fa de ceilali ne va da
indicele expansivitii sociale, iar numrul de atracii si respingeri primite ne va furniza
indicele statutului social sau a integrrii sociale a individului. Astfel, pornind de la relaiile
interpersonale, vom avea o gam foarte larg de tipuri de relaii cele de reciprocitate ( n
care fie c partenerii se atrag, fie c se respuing mutual), Situaii de unilateralitate, n care
sentimentele unei persoane nu sunt mprtsite si de cealalt persoan, statute privilegiate,
cum este cel al centralitii, individul care suscit cele mai multe sentimente de atracie,
neutralitatea desemnnd un numr mare de reacii de indiferen pe care un individ la
manifest fa de ceilali sau izolarea, poziie ingrat, autoimpus sau impus de grup,
relevat printr-un mare numr de sentimente de respingere ndreptate ctre un individ.
2. Factori cu inciden asupra relaiilor simpatetice
Un prim factor este reprezentat de cadrul spaial, de via. Exist o influen puternic
a proximitii spaiale asupra modului n care se formeaz relaiile simpatetice, fie ele
amicale, fie de parteneriat erotic. n literatura de specialitate referitoare la cuplu, primul filtru
n alegerea marital este considerat filtrul proximitii.
Un al doilea factor care pare a avea importan este cel socio economic. Multe
contacte sunt favorizate de reeaua de status roluri sociale. Indivizii ale cror statute
corespund este probabil c frecventeaz aceleasi cercuri, au aceleasi tipuri de activiti, se
supun acelorasi cutume sociale.
Nu n ultimul rnd factorii axiologici, sistemele de norme si valori mprtasite
reprezint importante fundamente pentru relaiile simpatetice.
3. Teorii privind atracia interpersonal :
1.Un prim grup de teorii consider recompensa ca baz a atraciei interpersonale, prin trei
modaliti principale :
a. O persoan care manifest fa de noi grij, suport, afeciune.
b. O persoan ale crei caracteristici frumusee, inteligen, farmec - ne recompenseaz
c. O persoan prin intermediul creia putem accede la recompens
4. Teoria echilibrului F.Heider postuleaz faptul c oamenii simt nevoia unei
consistene, unui echilibru att n cogniiile, ct si n sentimentele si relaiile lor sociale. De
aceea, relaiile echilibrate sunt percepute ca gratifiante, iar cele neechilibrate ca neplcute.
Echilibrul este dat de reciprocitatea dintre ceea ce dm si ceea ce primim ntr-o relaie.
Exemplul cel mai elocvent al unei astefl de relaii gratifiante, echilibrate este prietenia.
Prietenia poate fi considerat relaia psihosocial de durat dintre dou fiine umane, rezultat
al alegerii libere si bazate pe afeciune, ncredere si preuire mutual.
Caracteristici ale acestui tip de relaie sunt :
- are n centrul ei afectivitatea si preuirea reciproc, fiind o relaie autentic ntre dou
persoane egale, dincolode condiia social sau de alt natur.
- reprezint o relaie de durat simpatiile ocazionale neputnd fi cuprinse n aceast
categorie.
- se bazeaz pe acordarea de sprijin moral, susinere si aprare mutual.
- respectul reciproc face ca, chiar n condiiile existenei unor tensiuni, conflicte, acestea

s poat fi depsite. Mai mult, prietenii sunt dispusi s-si ierte greselile, dar nu condescendent
ci cu nelegerea felului unic de a fi si a se manifesta al celuilalt.
Orice teorie presupune, de asemenea, o viziune fundamental asupra esenei naturii
umane. O teorie vorbete, de obicei n tcere, despre modul n care fiinele umane i
desfoar activitatea zilnic de existen uman, n acelai mod, o persoan i formeaz un
punct de vedere despre lume i i creeaz relaii avnd acel punct de vedere mereu mai la
ndemn dect orice altceva -cel puin la nceput. Astfel, activitatea de relaionare apare n i
prin negocierea unor astfel de cadre i presupuneri. Noi ar trebui s le examinm pe acestea
din urm, precum i modul n care ele acioneaz mai ales prin discuie. Este ca i cum
fiecare partener ar avea cte o lentil de stereoscop, iar relaia ar fi adus la via de ctre
parteneri prin alturarea lentilelor i observarea rennoit a tuturor lucrurilor n perspectiv
tridimensional. Astfel, acest capitol a schiat cazul n care relaiile se bazeaz pe negocierea
de semnificaii i n care discuia este o activitate-cheie prin care relaiile snt create, susinute
i dezvoltate. Capitolul a debutat prin prezentarea poziiei care susine c interaciunea dintre
dou intelecte apare ntr-un context semantic n care semnificaia este mprtit i unde
aprecierea aciunilor, gesturilor, a limbii, a comportamentului nonverbal, precum i a altor
forme de comunicare simbolic este mprtit de ctre participanii la relaie. Am susinut,
de asemenea, c extinderea negociat de semnificaie de la un domeniu al gndirii la altul este
o caracteristic a relaiilor, n care dou intelecte care intr n relaie se extind reciproc n
procesul de comunicare. Capitolul a prezentat, de asemenea, ideea c acelai principiu, care
apare i n cazul metaforelor, care (ca i relaiile) dau natere la o extindere negociat a
semnificaiei, este supus unei anumite constrngeri de ctre contextul n care i are originea,
ia n considerare influenele lingvistice asupra gndirii i extinde sistemul de semnificaii din
care a aprut metafora. Procesul de creare a unei legturi ntre lucruri prin utilizarea unor
puncte de referin comune sau prin unirea diferitelor domenii de discurs, sau a diferitelor
moduri de nelegere, este un proces-cheie nu numai pentru nelegerea modului n care
oamenii comunic, ci i pentru cel n care ei relaioneaz. Prin folosirea instrumentelor
reciproc avantajoase, discuia le permite oamenilor s recunoasc asemnrile care
construiesc legturi ntre intelecte, care dau natere, la rndul lor, accesului de la unul la altul,
permind, apoi, dezvoltarea mai departe de acest punct. Procesul psihologic de referire
reciproc, care are loc n cadrul conversaiilor zilnice, este o concretizare omis, dar
important, care are funcia de a crea legtura dintre dou intelecte, permindu-le s
inventeze o nou nelegere cooperant, ajutndu-i totodat s o susin. Discuia este factorul
de comportament social din care reies multe dintre celelalte procese relaionale.
Intlnirea cu cellalt
Imaginafi-v mirarea unui marian dup aterizarea pe Pmnt, cnd observ c
pmintenii vorbesc tot timpul sau comunic permanent prin simboluri: brfesc, spun glume,
se ceart, fac relatri, confereniaz, ascult conferine, iau notie, scriu cri, citesc cri,
picteaz tablouri, regizeaz piese de teatru, merg s vad piese teatru, spun povesti, ascult
poveti, acoper table cu simboluri matematice - chiar i noaptea viseaz o adevrat estur
de simboluri. Pe scurt, pmintenii par s-fi petreac cea mai mare parte a timpului
comunicind cu ajutorul unui simbol sau al altuia, n timp ce celelalte creaturi alepmintului
-peste dou milioane de specii - nu scot nici un cuvnt... [Dar] cnd marianul a ntrebat
despre posibilele legturi dintre ciudatul nego cu cuvinte al omului si nc mai ciudatul su
comportament [n relaii], a primit drept rspuns o cane intitulat Maimua goal.
Cei doi parteneri care se ntlnesc ntr-o relaie snt doi indivizi autoreflexivi,
nconjurai de diferite contexte sociale i umane, studiate n Capitolele l i 2. Capitolul de fa
dezvolt explorarea contextelor temporal i lingvistic care afecteaz modurile n care cei doi

parteneri ajung s neleag mai multe unul despre cellalt, ncercnd s dobndeasc acces n
sistemul de semnificaii personale al celuilalt, fiecare persoan caut, la nceput, s explice
comportamentul (adic, explicarea celuilalt ca obiect) i apoi s interpreteze sistemul de
semnificaii al celuilalt (adic, s-1 neleag pe cellalt ca persoan).
n concluzie, nu putem s ne dezvoltm ca oameni n afara relaiilor cu ali semeni
de-ai notri. Lipsa interaciunilor umane duce la nedezvoltarea acelor abiliti specific umane,
gndirea, limbajul, sociabilitatea etc. (Costin Ptracu)
Relaiile interpersonale reprezint un mediu necesar, activ, semnificativ al vieii
personale. Acesta, pe de o parte cristalizeaz, modeleaz stilul de via al fiecruia, iar pe de
alt parte, condiioneaz calitatea mediului uman. n acest fel, ele pot afecta pozitiv sau
negativ calitatea vieii. ( Elena Zamfir, 1997, p.183 )

Bibliografie
Moscovici, S. - Psihologia social a relaiilor cu cellalt, Iasi, Ed. Polirom, 1999
Mitrofan, L. - Elemente de psihologie sociala, Ed. SPER, Bucuresti, 2004
Cristea, D. Tratat de psihologie social, Editura Pro Transilvania, Bucureti, 2000
www.psihogen.ro , accesat in data de 12.05.2015, ora: 17:02