Relația dintre copiii adulți și părinții lor

În viața fiecărui om părinții joacă un rol extrem de important. Ei sunt primele persoane cu
care avem legătură odată ce venim pe lume. Părinții noștri devin părinți pentru toată viața
noastră, nu numai în perioada copilăriei când ne învață să mergem, să vorbim, să ne
comportăm.

Sentimentele și legătura puternică pe care există între fiecare părinte și copil va rămâne
puternică pe tot parcursul vieții chiar și când devenim adulți.

Pentru părinți este foarte greu de acceptat că fiica sau fiul lor a crescut și a devenit un adult,
care are o viață independentă, o viață separată de părinți. Există niște părinți pentru care le
este chiar foarte greu de a recunoaște maturizarea copiilor și trăiesc niște emoții interioare din
cauza acesteia. Nu trebuie neapărat ca copilul să facă o altă familie, aceste sentimente de
groază a părințiilor se poate întâmpla chiar și când copilul se mută într-un alt oraș de a-și
continua studiile sau de a-și găsi un loc de muncă mai convenabilă sau mai târziu chiar din
cauza că vor să întemeieze o familie. De aceea se întâmplă ca copilul să aibă niște sentimente
de vinovăție sau un fel de teamă de a nu dezamăgi pe părinții lui.

În cazul părinților care acceptă cu greutate ca copilul părăsește casa psihologii vorbesc de un
așa numit sindrom al cuibului părăsit, când părinții fac reprosuri de genul că am crezut că vei
rămâne mai mult timp cu noi, nu credeam că ne vei părăsi așa de repede după tot cea ce am
făcut pe toată durata vieții noastre pentru tine.

Când suntem copii așteptăm de la părinții noștri cea mai mare afecțiuni și griji într-o formă de
a ne da sfaturi despre lucrurile vieții, despre ce și când se face, dacă se face cum se face, dacă
nu se face de ce nu se face, ce se va întâmpla dacă facem și ce nu. Se întâmplă că aceste
comportamente de a ne da sfaturi se menține și în perioada când copilul nu mai este copil ci și
a devenit un adolescent sau un adult tânăr. În aceste situații copilul poate să se sature de a le
spune mereu ce și cum și de ce se face și el poate să devină rebel, poate să respingă sfaturile
primite de părinți. În acest fel relația copil-părinte se transformă într-o relație de încercări
continuu, în care cele două părți își încearcă limitele față de celălalt. Aceste perioade ale
relației pot fi caracterizate prin diferite conflicte, apar reproșurile, care de mai multe ori
conduc la sentimente de vinovăție că nu m-am comportat corect, după care urmează
împăcările, consolările și toate aceste la urmă formează un ciclu ce se repetă de mai multe ori
în relația părinte-copil. În momente de acest fel este foarte necesar răbdarea atât mdin partea
părinților cât și din partea copilulul, trebuie să înțeleagă fiecare parte propriile sentimente,
propriile trăiri cât și pe trăirile celuilalt. În același timp părinții trebuie să înțeleagă că copii
cresc și odată cu creșterea lor independența devine un factor important în viața lor, care nu
înseamnă că vor să fie în conflict cu părinți doar că este ceva foarte natural în dezvoltarea
fiecărui individ.

O altă problemă pe care reprezintă în viața unui adult tânăr cu relația părinților este partenerul
de viață pe care își alege adultul. Părinții trebuie să înțeleagă că un partener în viața copilului
nu înseamnă că partenerul ia copilul de la părinți. În timpul liber adultul trebuie să aibă pe
cineva și părinții ar trebuie să vadă pe partener ca un aspect de fericire în viața copilului nu ca
un dușman care vrea să-și ia copilul răsfățat al familiei. Părinții trebuie să acorde atenția lor
atât adultului cât și partenerului și să încearcă să aibă o relație cât mai bun, o relație pasnică și
să considere partenerul ca persoana cea mai importantă din viața copilului. Este foarte
important faptul că părinții trebuie să accepte ca nu doar viața pe care are copilul lor în cadrul
familiei este importantă ci și experiențele pe care le trăiește cu partenerul de viață este foarte
utilă în dezvoltarea lui.

Bibliografia

Muntean, A. Psihologia dezvoltării umane, Editura Polirom Iași

Papalia D., E., Olds, S., W., Feldman, R., D., (2010) Dezvoltarea umană, Editura Trei