Relocatorul

Astăzi m-a sunat redactorul șef și mi-a spus că așteaptă de la mine o proză nouă
pentru numărul special de sărbători. Dar vezi să fie o proză nouă! A mai precizat el. Să nu-
mi vii iar cu una scoasă de prin cărțile tale prăfuite. Că de alea s-au cam săturat cititorii
noștri. Ai timp destul. Și vezi să fie o proză, nu momente și schițe, cum am văzut că faci în
ultimul timp. Că a trecut vremea lui Nenea Iancu! Apoi a închis.
Ce puteam să fac? La un moment dat am fost tentat să-i spun adevărul, dar nu m-ar
fi crezut. Sunt un tip slab. Dacă eram bărbat trebuia să-i spun că eu nu sunt scriitor ci
scrib. Că nu eu inventez toate poveștile acelea pe care le scriu. Că există o entitate care se
folosește de mine pentru a-și scrie prozele și cărțile. Că eu nu pot să-i spun : Hai dragă să
ne apucăm de treabă că redactorul șef a spus... Că ea vine când are ea chef. Și are chef
când nu te aștepți. Uneori m-a trezit din somn și m-a pus la treabă. De vreo două ori am
făcut greșeala să las pentru a doua zi scrierea prozei pentru care fusesem trezit. Ideea era
foarte bună, dar dimineața când am încercat să-mi amintesc despre ce era vorba, am
constatat că nu-mi mai aminteam nimic. Atunci mi-am pus pe noptieră un carnețel cu pixul
alături Când mă trezea entitatea cu vreo idee nouă. Eu o treceam repede în carnețel și mă
culcam mai departe. A doua zi când, odihnit, voiam să mă apuc de lucru, citeam în carnet
niște idei banale, unele de-a dreptul puerile. Cum să scrii despre așa ceva! Deci cu
entitatea nu merge. Ori scrii când vrea ea, ori nu scrii deloc.
Confrații mei, scriitorii, i-au spus inspirație. Adică el, scriitorul, are sau nu
inspirație. Nu că ar depinde de bunăvoința adevăratului scriitor care-i dictează. Un singur
poet mi-a spus odată că el, de azi înainte, o să-și pună toate poeziile între ghilimele,
întrucât nu este el cel care le creează. Simțise și el că ceva este în neregulă aici.
Dar de acum, gata cu metafizica. Voi deveni un scriitor adevărat. Am să-mi fac
cafeaua de dimineață și am să-mi planific ca până la prânz să scriu zece pagini. Îmi iau
personajul și-l fac eu s-mi umple cele zece pagini. Că dacă nu, îl iau și-l trec prin cele mai
teribile lovituri ale sorții, ca să am mâine dimineață de lucru să-l scot la liman. Eventual,
dacă comanda e de mai multe sute de pagini, îl fac să se îndrăgostească, să se însoare să
facă copii să...
Ajunge. Redactorul vrea o povestire nu un serial. Atunci mai bine am să povestesc
un episod din viața mea. Că avem parte de atâtea întâmplări stranii, care pe moment ni se
par normale, dar privindu-le retrospectiv ne dăm seama de stranietatea lor. Că nu se
potriveau nici cu locul și nici cu timpul în care au avut loc.