“COPIL CA TINE SUNT ŞI EU!

PROF. ÎNV. PREŞC.TĂRNĂUCEANU CRISTINA

GRĂDINIȚA CU P.P. NR.12 HUȘI

COPILUL- cea mai pură fiinţă. Privind în ochii copiilor pe care îi educăm, vom vedea o
lume mai bună, fără răutate, o lume în care toţi suntem egali . De la ei, noi ca şi adulţi avem
multe de învăţat. În primul rând ar trebui să nu ne grăbim să catalogăm oamenii în : persoane
normale şi persoane anormale sau diferite/cu probleme, din care doar prima categorie de oameni
este capabilă să înveţe, să comunice, să trăiască normal. Iar pe cei din a doua categorie să nu ne
grăbim să-i judecăm, ci pentru a-i înţelege mai bine ar trebui să trăim în prejma lor pentru ca ei
să aibă posibilitatea să se explice, să se dezvăluie în fiecare zi, conturându-şi astfel adevărata
imagine.
Ce este un copil cu cerinţe educative speciale (C.E.S.)?
Sunt acei copii ale căror cerințe/nevoi speciale sunt de natură educațională și rezultă din
deficiențe mintale, fizice, senzoriale, de limbaj, socio-afective și de comportament ori
asociate, indiferent de severitatea acestora. Pot fi cuprinși în categoria copiilor C.E.S. și unii
copii ocrotiți în instituții rezidențiale, precum și anumiți copii/elevi ce prezintă
tulburări/dificultăți de învățare și/sau adaptare școlară, cu o anumită etnie sau cei
proveniți din familii dezorganizate și/sau cei cu o situație financiară precară .
Unii copii au dificultăți în comunicare, alții diferențiază mai greu sunetele și se exprimă
defectuos; alți copii percep cu dificultate spațiul și se orientează cu greu în acesta; unii copii au
nevoie de mai mult timp și de explicații în plus pentru a înțelege ce îi spune părintele sau
educatorul; unii copii au dificultăți de concentrare a atenției sau le este greu să stea liniștiți pe
scaun; alți copii au ritm mai lent în gândire sau în mișcări sau sunt copleșiți de emoții și nu fac
față sarcinilor la întreaga lor capacitate.
Toți acești copii cu dificultăți în diferite arii (atenție, limbaj, gândire, motricitate,
memorie, orientare spațială, afectivitate, etc.) nu sunt copii buni sau răi, deștepți sau proști. Sunt
copii cu cerințe educative speciale. Ei au nevoie din partea celor din jur, în special a părinților,
educatorilor, învățătorilor, profesorilor, de un plus de atenție, de educație individualizată, de
multă răbdare și înțelegere. 
 Cea mai mare greşeală a noastră ca şi cadre didactice ar fi să-i marginalizăm pe aceşti
copii, să-i etichetăm în “diferiti” sau să-i ignorăm, căci nu vom face altceva decât să le adâncim
starea de neputinţă, lăsându-le impresia de persoane nefolositoare.
Trebuie să găsim metode prin care să-i antrenăm pe toţi în activităţi alături de ceilaţi copii
din grupă. Să nu lăsăm impresia că ei sunt “diferiţi”, ci să le lăsăm impresia că ei sunt copii la fel
ca şi restul copiilor. Văzându-i astfel îi chemăm mai aproape de noi, îi îndrumăm pe calea cea
dreaptă şi mai uşoară spre o viaţă normală.
Una din metodele cea mai la îndemână a educatorului este cea a jocului. Aşa cum spune
şi curriculumul pentru învăţământul preşcolar - 2008 : “ jocul este forma cea mai naturală de
învăţare”.
Copiii cu C.E.S. pot prin joc să-şi exprime propriile capacităţi. Astfel copilul capătă prin
joc informaţii despre lumea în care trăieşte, intră în contact cu oamenii şi cu obiectele din mediul
înconjurător şi învaţă să se orienteze în spaţiu şi timp. Datorită faptului că se desfăşoară mai ales
în grup, jocul asigură socializarea. Jocurile sociale sunt necesare pentru persoanele cu handicap,
întrucât le oferă şansa de a se juca cu alţi copii, orice joc având nevoie de minim două persoane
pentru a se desfăşura. Jocurile trebuie însă să fie adaptate în funcţie de deficienţa copilului.
Copiii cu tulburări de comportament trebuie să fie permanent sub observaţie, iar la cei cu ADHD
jocurile trebuie să fie cât mai variate.
Jucându-se împreună, diferenţele nu vor mai apărea între cele două categorii de copii,
deoarece copilul normal îl va percepe pe cel cu CES ca fiind un partener de joc si invers.
Şi dacă vom înrădăcina această gândire , viziune, percepţie despre copiii cu CES –ca
fiind copiii ce au nevoie de înţelegere, iubire, sprijin- , de la o vârstă cât mai fragedă, avem şansa
ca în viitor percepţia societăţii despre ei să se schimbe.
"Indiferent dacă cresc , ei rămân totuşi copiii noştri şi unul din cele mai importante
lucruri pe care le putem dărui este dragostea noastră necondiţionată .O iubire care nu depinde de
nimic decât de faptul că sunt copiii noştri.". Rosaleen Dickson