Sunteți pe pagina 1din 1

La data de 

9 aprilie 2009 mandatul i-a expirat. La 12 mai 2009 a fost ales președinte al


Parlamentului Republicii Moldova, cu votul a celor 60 de deputați PCRM. În același timp, Vladimir
Voronin cumulează și postul de președinte în exercițiu al R. Moldova până la 7 iunie. Dacă până la
această dată nu se va reuși alegerea președintelui, fiind necesare 61 de voturi, se vor anunța alegeri
anticipate pentru toamnă. Opoziția democratică deține 41 de mandate - PL-15, PLDM-15, AMN-11 -
liderii acestora, Mihai Ghimpu, Vlad Filat și respectiv Serafim Urechean au declarat de numeroase
ori că nu vor vota un președinte propus de comuniști nici chiar dacă acesta ar "ar avea accent
dâmbovițean" (declarația îi aparține lui Vlad Filat și face aluzie la Marian Lupu, fostul președinte la
Parlamentului între 2005 și 2009).
Vladimir Voronin este căsătorit și are doi copii. Soția sa, Taisia Mihailovna, care este de origine
ucraineană, este casnică. Fiul, Oleg, este președintele băncii FinComBank. Fiica, Valentina, este
medic – terapeut, și lucrează la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” din Chișinău.
Voronin despre protestele de la 7 aprilie 2009:
„Voi apăra integritatea statului de manifestanți! Acești protestatari nu sunt decât niște fasciști care
încearcă să comită o lovitură de stat!”
Într-o investigație din 2009, ziarul „Timpul” scrie că în cei peste opt ani de președinție, Vladimir
Voronin a acordat peste 2000 de distincții de stat, toate mergând către apropiații săi din electoratul
PCRM ori către funcționarii oportuniști. Câteva zeci de comuniști și simpatizanți ai regimului au fost
decorați, pe durata celor două mandate, de două sau chiar trei ori. În ajunul Zilei Independenței din
2009, dar și a plecării lui Voronin de la Președinție, acesta a mai acordat un număr de 42 de
distincții celor care l-au servit.[5][6]

Controverse[modificare | modificare sursă]
Pe data de 18 februarie 2012, la o manifestație organizată de PCRM, Vladimir Voronin, în fața a mii
de oameni, a făcut o afirmație despre John Onoje, — care protesta împotriva Partidului Comuniștilor,
aflându-se în partea opusă de drum — pentru care a fost acuzat de rasism:
„Nu pot nici data alegerii președintelui să о numească. Iaca numai așa... să scheaune acolo pot, de
partea șeia, о adus un negru din Africa, о prins unu' care a coborât dintr-un copac de acolo și l-o adus
aiși... și el le face lor politică. Ați văzut cine apără interesul Alianței? Africa! Negrii! [7]”
Acest fapt a fost adus în atenție de către Amnesty International Moldova, care a caracterizat acest
fapt drept o discriminare rasială, de lezare a demnității umane [8].

Critica[modificare | modificare sursă]
Anatol Șalaru despre Vladimir Voronin:
„Să-i spună cineva bătrânului bolșevic aborigen, Voronin, că în țările civilizate NATO este sinonim cu
securitate, siguranță și apărare națională. Dacă nu crede, să încerce, în loc de Karlovy Vary, să meargă
două săptămâni să bea ape minerale la Donbas și Lugansk. Câte o săptămână în fiecare, ca să nu se
obișnuiască cu binele pe care ni-l dorește nouă”
[9]
.
„Ceea ce nu înțelege Voronin este că aderarea la NATO se face în urma unui referendum. Și unirea cu
România, la fel. În NATO nu intră doar armata, intră toată țara. El joacă pe sentimentele oamenilor. În
NATO când o să intrăm, o să intre și Voronin și toți. Dacă va fi un referendum și cetățenii vor vota pentru
aderarea la NATO, va intra și Voronin. Asta în cazul în care nu-și va lua bagajele și nu va pleca la
Moscova”

S-ar putea să vă placă și