1.

Condiţii interne ale învăţării şcolare: procesele cognitive, afective, volitive - Studiile
de specialitate şi practica educaţională au demonstrat că reuşita învăţării se
datorează influenţei combinate, interacţiunii a două categorii de condiţii: I. condiţii
interne, incluzând factorii biologici şi psihologici; II. condiţii externe, privind
organizarea şcolară, factorii socialculturali, relaţiile profesor-elevi, factori ergonomici,
mediul familial etc. a) Factori de natură biologică: vârsta, dezvoltarea psihofizică
(dezvoltarea structurală şi funcţională a sistemului nervos, a organelor de simţ etc. ),
starea de sănătate
Factori de natură psihologică şi rolul lor în învăţare : Procesele psihice cognitive
(senzoriale şi logice) Senzaţiile - sensibilitatea optimă a analizatorilor; valorificarea
tuturor modalităţilor senzoriale; contribuie prin interacţiunea şi sinteza lor în cadrul
percepţiilor; Percepţiile - bogăţia, diversitatea şi acurateţea percepţiilor; capacitatea
de observaţie şi dezvoltarea spiritului de observaţie; tehnici de învăţare perceptivă;
sunt implicate caracteristicile subiectului cunoscător ; Recomandări: lucrul direct cu
obiectul şi receptarea prezenţei lui prin mai multe simţuri; folosirea materialului
intuitiv, nu doar a celui schematic; verbalizarea experienţei de către profesor şi elevi;
învăţarea prin descoperire şi observaţiile independente ale elevilor; Reprezentările -
cantitatea şi calitatea reprezentărilor; evocarea celor deja formate, înlănţuirea şi
transformarea reprezentărilor, crearea unora noi pentru a ajuta la construirea
noţiunilor; rolul analizei şi sintezei senzoriale, operaţiilor intelectuale şi funcţiei
reglatoare a cuvântului; fac trecerea la procesele cognitive superioare şi sunt o
condiţie favorabilă pentru învăţare;
Gândirea - proces psihic central în cadrul S. P. U • are rol instrumental, fiind implicată
în înţelegere,

formarea de concepte şi operaţii mentale,

în rezolvarea de probleme prin algoritmică

în rezolvarea de probleme prin euristică;

• trebuie exersate latura ei operaţională, formarea conceptelor ştiinţifice şi

plasticitatea ;

• învăţarea cognitivă - ca activitate complexă de dobândire a noi cunoştinţe şi

elaborare a noi structuri intelectuale; • Limbajul - exersarea şi dezvoltarea funcţiilor şi
formelor limbajului, dezvoltarea vocabularului, exersarea şi dezvoltarea limbajului
extern(oral şi scris), dezvoltarea limbajului intern, a expresivităţii limbajului, însuşirea
limbajelor de specialitate ; unitatea gândirelimbaj; limbajul ca suport al gândirii,
determinant în procesul învăţării;
Memoria - capacitatea de întipărire, stocare şi reactualizare a informaţiilor;

• calităţi ale memoriei – volumul,

plasticitatea/ supleţea memoriei,

rapiditatea întipăririi, trăinicia păstrării, fidelitatea reactualizării ;

• rolul proceselor şi al formelor memoriei în învăţare; • cunoaşterea şi respectarea

legităţilor memoriei; • transformarea formelor neproductive în forme productive ale
memorării; • condiţiile memorării: particularităţile materialului de memorat, motivaţia
subiectului, cunoaşterea rezultatelor învăţării, înţelegerea materialului de învăţat,
repetiţia etc.

Memoria pe termen scurt- minute,

Memoria pe termen lung- luni, ani.

Imaginaţia - elaborare de proiecte şi imagini noi, pe baza combinării şi transformării
experienţei; interacţiunea cu toate celelalte procese şi fenomene psihice: senzoriale,
logice, reglatorii, cu structurile de personalitate; • formele imaginaţiei (reproductivă,
creatoare, visul de perspectivă etc. ); • procedeele imaginative: aglutinarea,
multiplicarea, diminuarea, tipizarea, empatia, personificarea, analogia; • imaginaţia
facilitează înţelegerea, rezolvarea de • probleme, dezvoltarea potenţialului creativ;

Strategii de invatare in raport cu memoria

1. Organizarea informatiilor, gruparea, analiza

2. Repetarea
3. Imageria- apel la reprezentare
4. Strategii mnezice- acronime
5. Elaborare-conectare cu lanturi de cunostinte existente, integrare
Procesele şi fenomenele psihice reglatorii în învăţare • Afectivitatea - afecte, emoţii,
dispoziţii, sentimente, pasiuni – asigură susţinerea energetică a activităţii de învăţare;
foarte importante sunt caracteristicile proceselor afective: intensitatea, durata,
polaritatea, caracterul stenic sau astenic, expresivitatea; procesele afective pozitive
(bucuria, satisfacţia, buna dispoziţie) influenţează pozitiv activitatea de învăţare, în
timp ce procesele afective negative (frica, încordarea, tristeţea) sunt factori
perturbatori ai învăţării. • Motivaţia - forţa motrice a întregii dezvoltări psihice umane;
reprezintă totalitatea factorilor care îl mobilizează pe elev pentru activitatea de
asimilare de noi cunoştinţe, formarea de deprinderi, capacităţi, competenţe; motivaţia
„energizează” învăţarea, iar învăţarea însoţită de succes intensifică motivaţia; rolul
modelelor, mediului şi educaţiei în dezvoltarea motivaţiei pentru învăţare; dezvoltarea
intereselor cognitive, a motivaţiei intrinseci, formarea unui nivel de aspiraţie optim şi
mobilizator; formele motivaţiei: pozitivă, negativă; intrinsecă şi extrinsecă; cognitivă şi
afectivă; structurile motivaţionale: trebuinţele (vezi piramida lui Maslow), motivele,
interesele, convingerile, idealurile, concepţia despre lume şi viaţă etc.
Voinţa şi atenţia • Voinţa - capacitatea de efort voluntar, capacitatea de a-şi propune
scopuri şi de a acţiona pentru atingerea lor; de a lua decizii privind propria activitate
de învăţare; • formarea şi exersarea calităţilor voinţei: puterea voinţei, stăpânirea de
sine, perseverenţa, consecvenţa; capacitatea de autodeterminare, autocontrol şi
autoreglare. • Atenţia -valorificarea în activitatea de învăţare a tuturor formelor de
atenţie (involuntară, postvoluntară); exersarea / dezvoltarea însuşirilor atenţiei
(stabilitatea, volumul, flexibilitatea, mobilitatea, distributivitatea atenţiei)

Însuşirile atenţiei

a) Volumul atenției, sau câmpul de comprehensiune al atenției, numărul de elemente sau unități
informaționale (litere, silabe, cuvinte, cifre, figuri geometrice etc.), înregistrate de subiect relativ
simultan, „dintr-o privire”.

b) Concentrarea atenției este o trăsătură a atenției selective, focalizate.

c) Stabilitatea atenției relevă durata menținerii neîntrerupte şi intensive a focalizării acesteia, ceea ce
permite orientarea şi concentrarea optimă a activității psihice în raport cu exigentele unor sarcini.

d) Mobilitatea atenției se evaluează în raport cu capacitatea subiectului de a realiza deplasări ale

focalizării acestui proces psihofiziologic, realizate intenționat, în intervale scurte de timp, în raport cu
solicitările unor sarcini. Durata necesară pentru deplasarea atenției este de minimum 1/6 secunde
(Cherry Taylor).

e) Distributivitatea atenției vizează vechea întrebare privind posibilitatea sau imposibilitatea

efectuării simultane a două acțiuni sau activități diferite.

numărul de acțiuni sau de activități pe care o persoană le poate efectua simultan, fără ca una să
interfereze prea mult cu celelalte.

În funcţie de prezenţa sau absenţa voinţei, atenţia poate fi:

involuntară,

voluntară şi

postvoluntară
Personalitatea Temperamentul - anumite trăsături temperamentale se soldează cu
efecte pozitive în planpsihocomportamental, altele au efecte negative; • luarea în
considerare a trăsăturilor temperamentale în dozarea volumului de muncă, a ritmului
de lucru, a motivării elevului pentru activitate; • diferitele tipuri temperamentale îşi
pun amprenta asupra organizării şi desfăşurării învăţării; • Aptitudinile - sisteme
operaţionale, superior dezvoltate şi de mare eficienţă; rolul aptitudinilor generale şi
speciale în învăţarea şcolară; toate permit obţinerea unor performanţe deosebite la
un obiect de învăţământ sau altul şi în activitatea de învăţare în general; •
cunoaşterea potenţialului aptitudinal, a diverselor tipuri de inteligenţe, proiectarea şi
realizarea unei instruiri diferenţiate şi personalizate; TIM şi instruirea diferenţiată

Caracterul • sistem de atitudini proprii subiectului, exprimate constant în

comportament, definindu -l din perspectivă axiologică; • dezvoltarea atitudinilor
pozitive faţă de învăţare, muncă, colegi etc. ; • trăsături caracteriale care influenţează
eficienţa învăţării (perseverenţa, conştiinciozitatea, hărnicia, calmul, răbdarea,
independenţa etc. ); • rolul autodeterminării şi autoeducaţiei în formarea profilului
psihomoral al elevului
Motivaţia învăţării şcolare – condiţie internă integrativă: geneză, dinamică, forme şi
structuri; legea optimumului motivaţional § Motivaţia reprezintă ansamblul de stimuli
sau de mobiluri - trebuinţe, tendinţe, interese, aspiraţii, scopuri, idealuri care susţin
din interior realizarea anumitor acţiuni, fapte, atitudini; • Accepţiile termenului “a fi
motivat la învăţătură” exprimă în plan psihocomportamental o stare prezentă
dinamogenă, mobilizatoare şi direcţionată spre atingerea unor scopuri. Pentru
aceasta în limbajul curent există expresii precum: “impuls către”, “interesat de”,
“absorbit de” etc. În opoziţie, starea de “a nu fi motivat pentru învăţătură” se traduce
prin absenţa implicării, pasivitate, inactivitate, concentrare deficitară, lipsă de
spontaneitate şi chiar stări de anxietate. • Motivaţia învăţării se subordonează
sensului general al conceptului de motivaţie şi se defineşte ca totalitatea mobilurilor
care declanşează, susţin energetic, activează şi direcţionează desfăşurarea
activităţilor de învăţare.
Relaţia cauzală dintre motivaţie şi învăţare e una reciprocă: motivaţia energizează
învăţarea, învăţarea soldată cu succes intensifică motivaţia. • Din punct de vedere
psihologic importantă este sursa de tensiune motivaţională în învăţare. Această
sursă poate fi: • A) externă şi atunci vorbim despre motivaţia extrinsecă; • B) internă,
caz în care avem motivaţia intrinsecă. Motivaţia extrinsecă vizează: • aşteptarea
laudei, notei, recompensei materiale; • dorinţa de afiliere (elevul învaţă pentru a face
pe plac familiei care îl laudă, îl recompensează; elevul nutreşte dorinţa de a
corespunde aşteptărilor profesorului; doreşte să fie împreună cu copiii de aceeaşi
vârstă etc. ) • tendinţele normative (obişnuinţa de a se supune la norme, la obligaţii);
• teama de consecinţe neplăcute (teama de eşec, de pedeapsă); • Ambiţia; •
trebuinţa de statut ridicat ş. a.
Motivaţia intrinsecă cuprinde: • • • curiozitatea; atitudine epistemică stabilă prin
informaţiile furnizate de procesul învăţării; interesele cognitive; aspiraţia spre
competenţă ş. a. Motivaţia intrinsecă asigură învăţării o susţinere energetică
continuă, ceea ce permite implicarea activă şi însuşirea de lungă durată a
cunoştinţelor; este fundamentul formării competenţelor gândirii logico-matematice şi
a utilizării strategiilor de raţionament operaţional-formal, dar pentru obţinerea
succesului nu este suficient acest lucru; trebuie ca elevul să aibă motivaţia care să-l
determine să utilizeze competenţele dobândite. • Motivaţia intrinsecă este mai
importantă şi mai eficientă în învăţare decât cea extrinsecă, dar la vârste mici acest
raport se inversează. • La şcolarul mic predomină motivaţia extrinsecă, iar prin modul
de org. a situaţiilor de învăţare, prin activizarea şi diferenţierea instruirii, prin stilul
didactic se facilitează evoluţia spre motivaţia intrinsecă. • Structurile motivaţionale
includ: trebuinţele (vezi piramida lui Maslow), motivele, interesele, convingerile,
idealurile, concepţia despre lume şi viaţă.
• Motivele învăţării: motive sociale şi personale, cognitive şi extracognitive; pozitive şi
negative; directe şi indirecte etc. • Ion Neacşu (1990) - următoarele categorii: •
motive profesionale – elevul/studentul/adultul învaţă pentru a se pregăti în vederea
viitoarei profesiuni; • motive cognitive – curiozitatea epistemică, interesul şi nevoia de
a (re)descoperi şi de a construi raţionamente ştiinţifice; satisfacţii provocate de
conţinutul învăţării, de gradul de aplicabilitate practică a multora dintre ideile şi
cunoştinţele învăţate; • motive social-morale – elevul/studentul/adultul învaţă din
dorinţa şi mândria de a fi folositor comunităţii, patriei; din dorinţa de a fi evidenţiat şi
apreciat etc. ; • motive individuale (personale) – elevul/studentul/adultul învaţă pentru
a ajunge un om de seamă, recunoscut; pentru că doreşte să ocupe un anume loc în
ierarhia profesională; pt. a se autoperfecţiona etc. ; • motive materiale – sisteme
premiale, de recompensare; condiţii materiale de studiu în şcoală şi în familie;
statutul de producător şi de consumator de bunuri materiale, culturale, spirituale etc. ;
• motive relaţionale – relaţiile pe care cel care învaţă le stabileşte cu colegii săi, cu
grupul şcolar, educaţional, familial etc.
Optimum motivaţional • Analizând relaţia dintre performanţă şi motivaţia extrinsecă,
se constată o creştere a performanţei proporţională cu intensificarea motivaţiei numai
până la un punct, după care intervine o stagnare şi chiar un regres. Acest punct a
fost denumit „optimum motivaţional” şi are o importanţă deosebită întrucât motivaţia
optimă scurtează timpul învăţării şi poate fi o garanţie a succesului. Optimumul
motivaţional nu se mai aplică în cazul motivaţiei intrinseci, pentru că aici va exista în
mod constant o relaţie de directă proporţionalitate între motivaţie şi progres.
Optimum motivaţional controlează şi reglementează relaţiile dintre nivelul solicitării şi
nivelul mobilizării. Este necesară menţinerea unei relaţii de proporţionalitate între
motivaţie şi activitate, în cazul solicitărilor de nivel mediu, familiare subiectului. În
cazul subsolicitărilor şi suprasolicitărilor corectarea se realizează prin inducerea stării
de submotivare şi supramotivare. • Momentul de optimum motivaţional depinde de
mai mulţi factori: • complexitatea şi gradul de dificultate a sarcinii; • particularităţile
psihice individuale; • aprecierea corectă a dificultăţii sarcinii ( împreună cu
profesorul).
Alte forme duale de motivaţie: • motivaţia pozitivă prin laudă, încurajare, versus cea
negativă - prin pedeapsă şi ameninţare; • motivaţia cognitivă - de cunoaştere a
legităţii interne, a structurii informaţiei recepţionate şi a modului de manifestare a
diverselor fenomene - versus cea afectivă - de afiliere la un grup, de mulţumire a
celor apropiaţi, pentru sentimentele pozitive trăite etc. • Aceste forme de motivaţie
sunt inegal productive, considerându-se că, în general, motivaţia pozitivă, cea
intrinsecă şi cea cognitivă sunt mai productive pentru învăţare decât motivaţia
negativă, cea extrinsecă şi cea afectivă. Desigur, această situaţie poate fi inversată,
în situaţii speciale sau pe perioade scurte de timp.
Condiţii externe ale învăţării şcolare Factori ce ţin de rolurile/funcţiile şi competenţele
prof: • • • • Profesorul are următoarele roluri: - organizator al procesului de
învăţământ şi transmiţător de cunoştinţe; - educator-model pentru elevi; - partener al
părinţilor şi al comunităţii şcolare pentru educaţie; - membru al corpului profesoral.
educatorul trebuie să deţină mai multe tipuri de competenţe: cognitivă, metodologică,
evaluativă, psihosocială, de relaţionare şi comunicare, informatice, metacognitive etc.
calităţile profesorului ca didactician (transmiţător de cunoştinţe): pregătirea temeinică
în domeniul specialităţii, în domeniul psihologiei, pedagogiei şi didacticii specialităţii;
comunicativitate pedagogică; priceperea de a doza cunoştinţele predate în funcţie de
puterea de asimilare a elevilor/studenţilor (accesibilitatea); capacitatea de
sistematizare şi sintetizare a cunoştinţelor. calităţile profesorului ca educator:
empatie; tact pedagogic; simţul măsurii simţul umorului; asertivitate etc.
Factori ce ţin de organizarea şcolară: • Mediul şcolar- ansamblul factorilor naturali şi
sociali, materiali şi spirituali, angajaţi în activitatea de formare-dezvoltare a
personalităţii; pot acţiona direct sau indirect asupra individului. • proiectarea
individualizată şi diferenţiată a învăţării, ţinând cont de profilul psihologic de vârstă şi
individual al elevilor, de obiectivele şi conţinuturile învăţării; Un rol deosebit în
optimizarea învăţării şcolare îl au următorii factori: • formele de organizare a
învăţământului (pe clase şi lecţii, frontal, individual, pe grupe); • sistemul de cerinţe
instructiv-educative (vezi finalităţile educaţiei; ideal, scopuri, obiective); • metodologia
predării-învăţării, cu centrare pe elev, pe implicarea şi activizarea sa; promovarea
metodelor şi procedeelor activ-participative etc. ; • conţinuturile instruirii, prevăzute în
planul-cadru, programele şcolare, manualele alternative etc. • climatul relaţional din
clasa de elevi (ca efect al naturii relaţiilor de intercomunicare, intercunoaştere, socio-
afective, de influenţă şi decizie, structuri preferenţiale, status sociometric , stilul de
conducere promovat de către educator etc);
Factori socio-culturali şi socio-economici • familia - ca şi structură, relaţii
intrafamiliale, compoziţie multi-generaţională, sistem axiologic promovat în creşterea
şi formarea copilului; • nivelul de educaţie al părinţilor - dacă nivelul de educaţie şi
cultură al părinţilor este înalt, atitudinea faţă de educaţia copiilor va fi mai intens
pozitivă; • nivelul socio-economic al părinţilor - efectele acestui factor asupra
educaţiei copiilor sunt discutabile şi variabile de la o familie la alta; • nivelul de
dezvoltare socio-economică al societăţii; • contextul istoric etc.
Factori ergonomici şi de igienă a învăţării ergonomici: • spaţiul şi condiţiile ambientale
legate de temperatură, ventilaţie, iluminat, cromatică, sonorizare; • asigurarea unui
mobilier corespunzător, dispunerea şi calitatea acestuia; • reducerea perturbărilor de
natură fonică sau a oricăror alte noxe; • amenajarea sălii din punct de vedere estetic
şi funcţional.
Condiţii externe • igienici: • asigură condiţiile fizice şi psihice optime pentru realizarea
actului educaţional. • indicatori: • condiţii ce influenţează sănătatea elevilor; •
creşterea şi dezvoltarea fizică şi psihică normale în contextul activităţii şcolare; •
prevenirea surmenajului şcolar şi a inadaptării la ritmul şcolar; • limitarea şi
eliminarea factorilor nocivi din mediul şcolar prea multe sarcini de învăţare, prea
multe sau prea dese examene, sau prea de timpuriu etc. • evitarea oboselii şcolare,
evidenţiată prin semne: • productive - scăderea randamentului; • psihofiziologice; •
subiectiv-emoţionale
Interdependenţa dintre condiţiile interne şi externe ale învăţării. Valorificare şi
optimizare • procesul de instruire implică identificarea, descrierea şi optimizarea
condiţiilor interne şi externe ale învăţării; • pentru a fi eficient, profesorul trebuie să
cunoască: nivelul dezvoltării intelectuale a elevului, nivelul actual al pregătirii sale dar
şi nivelul de aspiraţie şi motivaţie; • variabilele externe au efect doar în condiţiile
prezenţei factorilor interni (motivaţie, aspiraţii, capacitate de învăţare); • cunoaşterea
şi stimularea factorilor interni pentru a se realiza învăţarea; • rolul climatului socio-
afectiv al clasei, al relaţiilor existente în cadrul grupului şcolar; • aptitudinea
pedagogică şi competenţele profesorului influenţează procesul de învăţare.