Control dimensional

Și Metrologie
LANŢURI DE DIMENSIUNI
Lanţul de dimensiuni

 Reprezintă un şir de dimensiuni liniare (sau unghiulare)

aranjate într-o succesiune logică şi care formează un
contur închis. Conturul închis porneşte de la un front de
plecare Fp şi se întoarce la un front de întoarcere Fî.
 Lanţurile de dimensiuni pot fi liniare paralele, plane sau
spaţiale.
 Orice lanţ de dimensiuni prezintă două tipuri de
dimensiuni:
 dimensiuni componente: L1…Ln
 dimensiunea de închidere L0.
 Dimensiunea de închidere nu se specifică pe desen,
deoarece rezultă prin calcule matematice în funcţie de
dimensiunile componente.
 Lanţ de dimensiuni

Dimensiunile componente sunt

de două feluri: Fî Fp
 dimensiuni măritoare, care,
dacă cresc, conduc la
mărirea dimensiunii de
închidere (ex. L1);
 dimensiuni reducătoare,
care, dacă cresc, conduc
la reducerea dimensiunii de
închidere (ex. L2, L3). L2 L3 L0

L1
Problema directa

 La alocarea toleranţelor în cadrul unui lanţ de

dimensiuni, apar două probleme:
 problema directă
 problema inversă
 Problema directă = atunci când se cunosc valorile
câmpurilor de toleranţă pentru fiecare componentă a
lanţului şi se doreşte determinarea valorii câmpului de
toleranţă al cotei de închidere
 Problema directă este tratată în general ca o
problemă de verificare
Problema inversă

 Atunci când se cunoaşte toleranţa uneia dintre mărimile

ce compun lanţul de dimensiuni dintr-o etapă
anterioară şi este necesară alocarea de valori ale
toleranţelor celorlalte componente ale lanţului sau,
respectiv, efectuarea de corecţii asupra lor, astfel încât
să se respecte ecuaţia fundamentală a lanţului de
dimensiuni, problemă numită şi sinteza toleranţelor
 este o problemă întâlnită frecvent în etapa de
proiectare, atunci când dimensiunea de închidere, cu
rol important în funcţionarea ansamblului, rezultă dintr-o
etapă de calcul anterioară împreună cu intervalul de
toleranţă asociat, iar proiectantul trebuie să aloce valori
pentru toleranţele dimensiunilor componente astfel
încât să respecte aceste cerinţe.
Rezolvarea problemei directe a lanţului de
dimensiuni în cadrul interschimbabilităţii totale

 Problema directă are ca date de intrare L1, L2,…..Ln

(dimensiunile elementelor componente), precum şi
abaterile superioară şi inferioară corespunzătoare:
(ES1, EI1), (ES2, EI2),… (ESn, Ain), cu ajutorul cărora se
determină toleranţa fiecărei dimensiuni: IT1= ES1- EI1, IT
2= ES2- EI2,…. IT n= ESn- EIn.

 Pentru problema directă, trebuie determinate:

 L0 (dimensiunea de închidere),
 IT0 (toleranţa dimensiunii de închidere),
 ES0 şi EI0 (abaterile superioară şi inferioară ale dimensiunii
de închidere).
Dacă se consideră că dimensiunile L1…Lj
sunt măritoare, iar dimensiunile Lj+1...Ln sunt
reducătoare, se pot determina:

j n
L0 =  Li ( m ) − L i (r )
i =1 i = j +1

IT0 = L0 max − L0 min

j n
L0 max =  Li ( m ) max − L i ( r ) min
i =1 i = j +1

j n
L0 min =  Li ( m ) min − L i ( r ) max
i =1 i = j +1
 n
IT0 =  ITk
k =1
j n
ES0 = L0 max − L0 =  ESk ( m ) −  EI k(r )
k =1 k = j +1

j n
EI0 = L0 min − L0 =  EIk ( m ) −  ES k (r )
k =1 k = j +1

 În practică se preferă să se utilizeze toleranţa

teoretică probabilă IT0tp, calculată conform relaţiei:

n
IT0tp =  IT
k =1
k
2
Rezolvarea lanţului de dimensiuni
prin interschimbabilitate totală

 presupune aplicarea normelor impuse de aceasta. În

esenţă, interschimbabilitatea caracterizează
proprietatea pieselor de aceeaşi natură şi fel de a se
schimba între ele fără o prealabilă sortare, reglare sau
ajustare, fără a fi afectate condiţiile tehnice de
funcţionare.
 Aceasta înseamnă că piesele provenite de la
prelucrarea finală se montează în locul lor funcţional, fără
să se ia nici o măsură suplimentară.
 Deoarece interschimbabilitatea totală presupune
satisfacerea relaţiei, n
IT0 =  ITk
k =1
rezultă că piesele trebuie prelucrate la calităţi înalte, astfel
încât intervalele de toleranţă rezultate să aibă valori reduse.
Exemplu

 Se consideră lanţul de
dimensiuni din figura
alăturată, la care se dau:

L1 = 40 ++00,,015
005

L2 = 25 +0,1
L3 = 55 +−00,,02
03

L4 = 30 −0,5
L5 = 30 0,05
Pentru rezolvarea teoretică a
problemei interschimbabilităţii totale,
se parcurg următoarele etape:
1. Se stabilesc dimensiunile măritoare şi dimensiunile
reducătoare:
 dimensiuni măritoare: L1, L2, L3;
 dimensiuni reducătoare: L4, L5.
2. Se calculează L0:
L0 = L1 + L2 + L3 − L4 − L5
3. Se calculează ES0, EI0, IT0:
 E0 = ES1 + ES2 + ES3 − EI 4 − EI5
 EI0 = EI1 + EI2 + EI3 − ES4 − ES5
 IT = L
0 0 max − L0 min = ES0 − EI0
4. Verificare:
5
IT0 =  ITk
k =1

5. Se calculează toleranţa teoretică probabilă IT0tp:

n
IT0tp =  IT
k =1
k
2
Rezolvarea problemei directe a
lanţului de dimensiuni în cadrul
interschimbabilităţii parţiale
 Spre deosebire de interschimbabilitatea totală,
interschimbabilitatea parţială presupune asamblarea
pieselor în poziţia de funcţionare după ce acestea au
suferit un proces de sortare, reglare sau ajustare.
 Şi în acest caz se cere să se rezolve problema directă
a lanţului de dimensiuni.
 Se doreşte determinarea valorii intervalului de
toleranţă al dimensiunii de închidere.
 Rezolvarea problemei directe a lanţului de
dimensiuni prin metoda sortării:

 În figura 8.3 este L3 L0

prezentat un lanţ de
dimensiuni la care se
dau: L1…L5. Se L5
constată că L2
dimensiunile L1…L3
sunt măritoare, iar L1 L4
dimensiunile L4, L5
sunt reducătoare.

L1 = 35 ++00,,045
005 , L2 = 20
+0,15
, L3 = 45 +−00,,02 +0,03
02 , L4 = 30 −0,2 , L5 = 55 −0,01
 Intervalele de toleranţă se pot împărţi pe grupe, în
funcţie de dimensiuni. Fără această repartizare pe
grupe, valoarea intervalului de toleranţă al dimensiunii
de închidere ar fi: n
IT0 =  ITk
k =1

unde, pentru situaţia analizată, n=5.

 Ar rezulta, deci, IT0(1 gr.)=450m, valoare foarte mare,
ce implică un grad de precizie scăzut.
 Dacă, însă, piesele se prelucrează la aceleaşi
toleranţe, dar apoi se împart în două grupe (zona
intervalului de toleranţă se împarte în două), se va
obţine o toleranţă de valoare:
n
IT0,1/2 =  ITk ,1/2
k =1

 respectiv IT0(2 gr.)=225m.

Sortarea

 Dacă, în loc de două grupe, aceleaşi piese se împart

în 5 grupe, în funcţie de aceleaşi criterii, toleranţa
rezultată va avea valoarea de IT0(5 gr.)=90 m.
 Se observă că interschimbabilitatea selectivă
(sortarea) permite prelucrarea pieselor la valori ale
toleranţelor convenabile din punct de vedere
economic, fără ca prin aceasta să scadă precizia
întregului lanţ de dimensiuni.
 Rezolvarea problemei directe a lanţului de
dimensiuni prin metoda reglării:
 Şi în acest caz, pieselor
L3 L
prelucrate li se alocă valori ale 0
intervalelor de toleranţă
convenabile din punct de
vedere economic, în scopul L2

micşorării costurilor de
producţie. De data aceasta, L1 L4
se prevede un sistem de
reglare care, la montaj, poate
fi manevrat astfel încât să
asigure toleranţe impuse
elementului de închidere.
Dimensiunile componente ale L1 = 60 ++00,,25
05
lanţului sunt prelucrate astfel L2 = 25 +0,2
încât să dispună de intervale
de toleranţă largi: L3 = 15 +−00,,11
L4 = 85 −0,4
Metoda reglarii

 Pentru aceste intervale de toleranţă, rezultă o

valoare a intervalului de toleranţă al dimensiunii de
închidere IT0=1000m (IT0=1mm).
 Abaterea superioară a elementului de închidere va fi
egală cu: ES0=950m, iar cea inferioară cu: EI0= -
50m. Se verifică relaţia: IT0=ES0-EI0.
 Sistemul de reglare permite să se impună valori
nelimitat restrânse pentru valoarea toleranţei IT0. Este
însă necesar ca, după reglare, coloana lanţului să se
fixeze la valoarea reglată. Acest lucru se face cu
elemente de reglare fixe sau mobile.
Rezolvarea problemei directe a lanţului de
dimensiuni prin metoda ajustării

 Dacă se utilizează această metodă, lanţului de

dimensiuni i se impune o verigă suplimentară, cu rol
de compensare. Această verigă prezintă un adaos de
prelucrare care la montaj, după măsurare, va fi
prelucrat astfel încât valoarea L0, împreună cu
abaterile ei, să se încadreze în prescripţiile impuse.
Metode de rezolvare aproximativă a
problemei inverse a lanţului de dimensiuni
 Alocarea toleranţelor reprezintă o etapă importantă a
dezvoltării unui produs. Cercetările în acest domeniu au
condus la dezvoltarea unei serii de algoritmi de rezolvare
parţială a problemei sintezei toleranţelor, în funcţie de
diferitele criterii luate în considerare.
 Alocarea intervalelor de toleranţă ale unui sistem se
realizează în funcţie de mai mulţi parametri, printre care
se menţionează procesul de fabricaţie, abaterile
admisibile ale valorilor-ţintă stabilite la proiectare,
costurile de fabricaţie.
 Există două metode clasice de rezolvare parţială a
problemei:
 alcarea toleranţelor direct proporţional cu dimensiunile
componente ale lanţului de dimensiuni (metoda scalării
proporţionale);
 alocarea toleranţelor pe baza metodei factorului de
toleranţă constant.
Metoda factorului de toleranţă
constant

 se bazează pe faptul că prelucrarea la aceeaşi

precizie a diferitelor componente conduce la
egalitatea câmpurilor de toleranţă în situaţia când
dimensiunile componentelor sunt similare.
 Este cunoscută relaţia care furnizează dimensiunea
intervalului de toleranţă:
IT x = C x  i
 unde: i = 0.453 Dm + 0.001Dm
 iar Dm reprezintă dimensiunea medie a intervalului din
care face parte dimensiunea efectivă.
 Se observă că între mărimea intervalului de toleranţă
ITx şi dimensiunea medie Dm se poate stabili o relaţie
de proporţionalitate de forma:

IT x = C  3 Dm

 În continuare, toleranţele vor fi distribuite proporţional,

pe baza unui algoritm de tipul:
n
C = T0 /  3 Dim
i =1

 respectiv:

Ti = C  3 Dim

 Prin IT0 s-a notat toleranţa dimensiunii de închidere a

lanţului format din dimensiunile Di, i=1…n.
 Metoda se încheie cu o etapă de corecţii impuse
pentru a aduce rezultatele obţinute la valorile
standardizate.
Lucarea 2

 1. Definiţi 3 noţiuni
 2. Abaterile de la poziţia reciprocă a axelor şi
suprafeţelor – capitolul 4
 3. Subiect din laborator
 4. Problemă lanț de dimensiuni
 Punctaj:
 30p Lucrarea nr.1
 30p Lucrarea nr. 2
 20p Activitate laborator
 20p Prezentă