1
CAIETUL X, Ilustraţii pentru pastori
Traducere: Cristescu Lucian, State Artemis, Petre
Emanuel
1. Dezamăgirea
Primi misionari din insulele Marshall, din centrul
Pacificului îşi primeau poşta o dată pe an când o
corabie făcea un tur al Pacificului de Sud. Odată,
corabia a ajuns cu o zi mai devreme în timp ce
misionarii erau plecaţi pe o insulă vecină. Căpitanul
vasului a lăsat poşta în grija băştinaşilor ocupându-
se apoi de alimentarea vasului cu apă şi provizii. În
final, băştinaşii au ajuns în posesia lucrului despre
care misionarii discutau adesea şi îl aşteptau cu
nerăbdare. Poporul a examinat scrisorile pentru a
vedea ce era atât de atractiv şi important pentru ei.
Au ajuns la concluzia că trebuie să fie ceva bun de
mâncare, astfel că au început să rupă scrisorile în
bucăţele mici şi le-au pus la gătit. Bineînţeles,
mâncarea n-avea un gust prea bun, astfel că
băştinaşii erau în continuare frământaţi cu privire la
interesul ciudat al misionarilor faţă de scrisori, până
când aceştia s-au întors şi şi-au găsit scrisorile mult
aşteptate transformate în terci.
2. Învingătorul
Thomas Edison a inventat microfonul, fonograful,
lumina incandescentă, bateria, filmele vorbitoare, şi
alte 1000 de lucruri. În decembrie 1914, el lucra la
baterie de 10 ani. Acest lucru a solicitat imens
resursele lui financiare. Într-o seară, o aprindere
spontană a distrus camera filmelor. În câteva
minute toate cutiile cu compuşi, benzile pentru
înregistrări, şi alte lucruri inflamabile erau în
flăcări. Pompieri din 8 oraşe din apropiere au sosit
pentru incendiu, dar căldura era aşa de mare iar
presiunea apei aşa de mică încât încercarea de
stingere a incendiului a eşuat. Totul a fost distrus.
Edison avea 67 de ani. Cu toate bunurile sale
zburând ca un şuier (deşi distrugerile au depăşit 2
milioane de dolari, clădirile erau asigurate pentru
doar 238 000 $, deoarece erau făcute din beton,
considerat a fi rezistent la foc), ce stare de spirit
putea să aibă? Fiul de 24 de ani al inventatorului,
Charles, îşi căuta cu disperare tatăl. Într-un târziu l-
a găsit, calm, privind focul, cu faţa strălucind de
reflexiile flăcărilor şi barba lui albă fluturând în
vânt. „Mă durea inima pentru el”, spunea Charles.
„Avea 67 de ani, nu mai era tânăr şi totul a dispărut
în flăcări”. Când m-a văzut a ţipat: „Charles, unde e
mama ta?” Când i-am spus că nu ştiu, a zis:
„Găseşte-o şi adu-o aici. Nu va mai vedea aşa ceva
în tot timpul vieţii ei.” În dimineaţa următoare
Edison privea la ruine şi zicea: „E ceva de valoare
şi într-un dezastru. Toate greşelile noastre sunt arse.
Mulţumesc lui dumnezeu că pot să o iau de la
capăt.” La trei săptămâni după incendiu, Edison
producea primul fonograf .
3. Disciplinarea copiilor
Datorită grijii părinteşti şi a dorinţei de a învăţa pe
tineri responsabilităţile, îi cerem să sune acasă când
soseşte la prietenul lui, care stă doar câteva blocuri
depărtare. El începe să uite, pe măsură ce devine
mai încrezător în capacitatea lui de a evita situaţiile
dezastruoase. Prima oară când a uitat, am sunat
pentru a fi sigur că a sosit. I-am spus că data
viitoare când se va mai repeta, se va întoarce acasă.
Câteva zile mai târziu, din nou telefonul a rămas
tăcut şi ştiam că dacă trebuia să înveţe, era nevoie
de o pedeapsă. Dar n-am vrut să-l pedepsim. Am
mers la telefon, regretând faptul că distracţia lui va
fi stricată din lipsă de comunicare cu tatăl lui. În
timp ce telefonam, mă rugam pentru înţelepciune:
„Tratează-l aşa cum te tratez şi Eu”, părea a-mi
spune Domnul. Dar în timp ce telefonul a sunat o
dată, am închis. Câteva secunde mai târziu telefonul
a sunat şi era fiul meu.“Sunt aici, tată!”“De ce a
durat atât de mult până ai sunat?” l-am întrebat.
„Am început să ne jucăm şi am uitat. Dar, tată, am
auzit telefonul sunând o dată şi mi-am amintit.”
4. Disciplină
În 1880 un tânăr care fusese creştin convins a găsit
de lucru într-o casă de amanet. Deşi nu-i plăcea
slujba, a făcut-o cu credincioşie "ca pentru
Domnul" în aşteptarea unei ocazii mai prielnice
pentru un alt loc de muncă. Pentru a se pregăti în
slujba sa de creştin, el a scris pe o bucăţică de hârtie
următoarele hotărâri: "Îi promit Domnului că mă
voi trezi devreme în fiecare dimineaţă pentru a avea
câteva minute—nu mai puţin de cinci—de
rugăciune personală. Mă voi strădui să trăiesc ca un
urmaş umil, blând şi zelos al lui Isus şi prin
mărturie şi avertizare voi încerca să ajut pe alţii să
se gândească la nevoile lor sufleteşti. Astfel mă
oblig să citesc nu mai puţin de patru capitole din
Cuvântul lui Dumnezeu în fiecare zi. Voi cultiva un
spirit de auto-negare şi mă voi oferi ca slujitor al
dragostei Mântuitorului pentru lume." Acel om era
William Booth, care mai târziu a condus mii de
suflete la Hristos şi a fondat Armata Salvării.
5. Nemulţumirea
„Mulţumirea face oamenii săraci, bogaţi;
nemulţumirea îi face pe oamenii bogaţi, săraci.”
Benjamin Franklin
6. Începuturi grele
Fostul boxeur de categorie grea James (Quick)
Tillis e un văcar din Oklahoma care a luptat în
Chicago la începutul anilor 1980. Încă îşi mai aduce
aminte de prima zi din Windy City după sosirea de
la Tulsa. "Am coborât din autobuz cu doua
geamantane de carton în centrul oraşului Chicago şi
m-am oprit în faţă la Sears Tower. Mi-am pus
geamantanele jos, m-am uitat spre turn şi mi-am
zis, 'Voi cuceri Chicago.' "Când m-am uitat în jos
geamantanele dispăruseră."

7. Descurajare
Descurajarea se defineşte ca fiind nemulţumirea cu
privire la trecut, aversiune faţă de şi neîncredere
faţă de viitor. Este nerecunoştinţa faţă de
binecuvântările de ieri, indiferenţa faţă de ocaziile
zilnice şi nesiguranţă privind energia pentru mâine.
Este ignorarea prezenţei frumosului, nepăsarea faţă
de nevoile celor din jur şi necredinţa în făgăduinţele
celor în vârstă. Este nerăbdare cu privire la timp,
imaturitate a gândirii, şi necuviinţă faţă de
Dumnezeu.(William Ward)
8. Ruşinea
La 15 ani a debutat pe scenă jucând rolul Tressel în
Richard III. În doar câţiva ani a devenit principalul
actor al tragediilor shakespearieane de-a lungul
Statelor Unite şi Europei. Era Olivier al timpului
său. A ridicat tragedia pe cele mai înalte culmi.
Edwin avea un frate mai mic, John, care era de
asemenea actor. Deşi nu se putea compara cu
fratele mai mare, a avut o interpretare memorabilă a
lui Brutus în producţia Julius Caesar din 1863, la
New York Winter Garden Theater. Doi ani mai
târziu a interpretat ultimul său rol într-un teatru
când a sărit din loja însângerată a Preşedintelui
Lincoln pe scena Teatrului Ford. John Wilkes
Booth a avut parte de sfârşitul meritat. Dar viaţa lui
criminală a stigmatizat reputaţia fratelui său Edwin.
Numele sau ridica semne de întrebare în mintea
oamenilor. El nu mai era Edwin Booth, marele
actor ci Edwin Booth, fratele asasinului. S-a retras
de pe scenă pentru a cugeta la întrebarea De ce?
Viaţa lui Edwin a fost un accident tragic datorită
numelui său. Autorii ştirilor de senzaţie nu l-au
lăsat să se depărteze de imaginea crimei. E
interesant de notat că purta cu sine o scrisoare ce
putea să-l justifice de comparaţia cu fratele său,
John Wilkes Booth. Era o scrisoare de la generalul
Adams Budeau, Secretar şef al generalului Ulysses
S. Grant, mulţumindu-I pentru un act unic de
eroism. Se pare câ în timp ce aştepta trenul în gara
Jersey City, un vagon de pasageri în care urma să se
îmbarce tocmai sosea. S-a întors la timp pentru a
vedea un tânăr alunecând la marginea mulţimii în
calea trenului ce sosea. Fără să se gândească,
Edwin a alergat la marginea platformei, s-a sprijinit
cu picioarele de şinele de cale ferată şi a apucat
băiatul de guler. Băiatul, recunoscător, şi-a adus
aminte de el dar el nu-l cunoştea pe băiat. Asta a
fost până în momentul în care a primit o scrisoare
de mulţumire, în care a aflat că băiatul salvat era
Robert Todd Lincoln, fiul viitoarei victime a
fratelui său.
9. Valori ignorate
Dacă n-ai avut abonament la The Atlanta Journal
Constitution, probabil că ai pierdut povestea care a
fost prezentată în ediţia din 17 mai 1987. Un
căutător de roci numit Rob Cutshaw avea un mic
magazin pe marginea drumului în Andrews, North
2
Carolina. Ca mulţi alţii din branşă, el căuta roci pe
care le vindea colecţionarilor sau creatorilor de
bijuterii. Ştia suficient despre roci, cum sa strângă
şi ce să vândă, dar nu era expert. Lăsa pe alţii să le
evalueze. Deşi se bucura de slujba lui, aceasta nu-i
acoperea întotdeauna nevoile. Adesea tăia lemne la
lumina lunii pentru a avea o bucată de pâine pe
masă. În timpul unei săpături, cu 20 de ani în urmă,
Rob a găsit o rocă pe care a descris-o ca fiind
"colţoasă şi mare." A încercat, fără succes, să vândă
exemplarul, şi, potrivit Constitution, păstra roca sub
pat sau în magazie. Presupunea că bucata albastră îi
va aduce cam $500 dolari, dar ar fi dat-o şi pe mai
puţin dacă ceva urgent s-ar fi întâmplat, ca de
exemplu taxe presante. Ceea ce Rob era gata să
vândă pe nimica toată s-a dovedit a fi cel mai mare
şi mai scump safir găsit vreodată. Roca albastră pe
care Rob o abandonase în întunericul magaziei timp
de două decenii – cunoscută acum ca "Steaua lui
David”, în greutate de aproape o jumătate de kg,
putea fi vândută uşor cu 75 milioane de dolari.
10. Necinste
Cât de obişnuită e necinstea angajaţilor? Potrivit
unui studiu recent: Falsificarea diagramelor de
prezenţă a fost recunoscută de 5.8% dintre lucrători.
Furtul de mărfuri a fost admis de 6.6%. Dintre cei
care lucrează în magazine cu vânzare cu amănuntul,
57% spun că au abuzat de privilegiile şi reducerile
de angajat.
11. Disonanţă
În anii săi de început, fotograful şi peisagistul
Ansel Adams a studiat pianul, arătând că avea ceva
talent. La o petrecere, în timp ce Adams interpreta
„Nocturna în fa major” de Chopin şi-a amintit că
"într-un fel ciudat mâna mea dreaptă a început în fa
diez major în timp ce mâna dreaptă lucra în fa
major. Nu le puteam aduce la o unitate. Am parcurs
întreaga piesă separat cu fiecare mână." Următoarea
zi un oaspete a făcut o prezentare a interpretării lui
Adams: "N-ai ratat nici o notă greşită!"
12. Tehnică
Conducătorul sovietic Nikita Khrushchev obişnuia
să povestească despre o vreme când apăruse un val
de hoţi mărunţi în uniunea Sovietivă. Pentru a
reduce acest lucru, autorităţile au pus paznici în
jurul fabricilor. La o fabrică de cherestea din
Leningrad, paznicul îi cunoştea foarte bine pe
lucrători. În prima seară, a ieşit afară Pyotr
Petrovich cu o roabă şi, în roabă, un sac voluminos
cu ceva suspicios ieşind din el. "E în regulă,
Petrovich," spune paznicul, "ce ai acolo?" "A, doar
rumeguş şi surcele ," răspunde Petrovich. "Ei, hai,"
spune paznicul, "nu m-am născut ieri. Basculează."
N-a curs nimic altceva decât rumeguş şi surcele.
Aşa că i-a dat voie să le pună la loc şi să plece
acasă. Lucrul acesta se întâmpla de fiecare dată şi
paznicul devenea din ce în ce mai enervat. În final,

curiozitatea a învins enervarea. "Petrovich," spune
el, "Te cunosc. Spune-mi care e obiectul
contrabandei tale, şi te las să pleci." "Roabe,
prietene, " spune Petrovich, "roabe."
13. Diversiune
Un fost ofiţer de poliţie povesteşte despre tacticile
bandelor de vagabonzi hoţi: "Întră în grup într-un
magazin. Unul sau doi se separă de grup, iar alţi
pornesc o agitaţie mare în alt sector al magazinului.
Aceasta atrage atenţia funcţionarilor şi a clienţilor.
În timp ce toţi ochii privesc spre agitaţie, complicii
îşi umplu pungile cu bani şi cumpărături, plecând
înainte ca cineva să bănuiască ceva. După ore sau
chiar zile, vânzătorii păcăliţi îţi dau seama că le
lipsesc diverse lucruri şi anunţă poliţia." Prea târziu.
Cât de adesea această această strategie de efect e
folosită de cel rău! Suntem tentaţi să dăm atenţie
lucrurilor care ne distrag, în timp ce agenţii cei răi
ne jefuiesc vieţile. În timp, după ce păcatele
devenite publice ne-au capturat atenţia, am face
bine dacă am cerceta propriile buzunare morale
pentru a vedea dacă lipseşte ceva.
14. Doar dragostea aduce unitate
În tipul celui de-al doilea război mondial, Hitler a
poruncit tuturor grupurilor religioase să se unească
pentru a le putea controla mai uşor. Unele biserici
au cedat, altele s-au opus. Aceia care au acceptat
ordinul au avut linişte şi pace. Ceilalţi au înfruntat o
persecuţie aspră. În fiecare familie a celor care s-au
opus, cineva a murit într-un lagăr de concentrare.
Când războiul a luat sfârşit, un sentiment de
amărăciune străbătea grupurile religioase
producând tensiune. În final, au decis că situaţia
trebuie rezolvată. Conducători din fiecare grup s-au
retras un timp. Pentru câteva zile, fiecare persoană
a petrecut un timp de rugăciune, examinându-şi
inima în lumina poruncilor lui Hrisos. După aceasta
s-au întâlnit. Francis Schaeffer, care povesteşte
incidentul, întreabă un prieten care a fost acolo”Ce
aţi făcut atunci?” „Eram ca unul”, a spus el. În timp
ce-şi mărturiseau amărăciunea şi ostilitatea lui
Dumnezeu, punându-se sub controlul Lui, Duhul
Sfânt a adus un spirit de unitate. Dragostea a
umplut inimile lor dizolvând orice ură. Când
dragostea domneşte între credincioşi, mai ales în
timpuri de dezacorduri puternice, ea prezintă lumii
un semn clar al adevăraţilor urmaşi ai lui Hristos.
15. Visul lui Wesley
Fiind îngrijorat de fragmetarea bisericii în
denominaţiuni, John Wesley povesteşte un vis avut.
În vis a fost condus la porţile Iadului. Atunci a
întrebat, "E vreun prezbiterian aici?" "Da!", a fost
răspunsul. Atunci a întrebat, "Sunt şi baptişti? Sau
episcopalieni? Sau metodişti?" răspunsul a fost, de
fiecare dată, „Da!” Foarte abătut, Wesley a fost
condus la porţile Cerului. A pus aceleaşi întrebări şi
răspunsul a fost de fiecare dată Nu! "Nu?" a
3
întrebat, "Atunci cine e înlăuntru?" Răspunsul a
fost, "Aici sunt numai ucenici." (1 Corinteni 1:10-
17)
16. Împuşcând sfinţi
Se spune că atunci când britanicii şi francezii luptau
în Canada în 1750, amiralul Phipps, comandantul
flotei britanice, a primit ordin să ancoreze în
Quebec. Trebuia să aştepte sosirea forţelor terestre
britanice şi să le sprijine la momentul atacării
oraşului. Navele lui Phipps au sosit devreme. În
timp ce aştepta, amiralul s-a supărat pe statuile
sfinţilor ce împodobeau turnurile catedralei din
apropiere, aşa că a comandat oamenilor săi să le
atace cu tunurile. Nimeni nu ştie câte salve au tras
sau câţi sfinţi au fost doborâţi, dar când forţele
terestre au sosit şi a fost dat semnalul de atac,
amiralul n-a putut da nici un ajutor. Îşi consumase
muniţia împuşcând "sfinţi."
17. Fratricide
Un articol din National Geographic includea o
fotografie a unor rămăşiţe a două fălci de feline
înţepenite în luptă. Pentru a cita articolul: "unul a
muşcat adânc în osul celuilalt, o mişcare ce i-a
prins pe amândoi într-un sfârşit comun. Cauza
morţii celor două feline e la fel de clară ca şi cauza
extincţiei speciei lor. Când creştinii se luptă unii cu
alţii, ambii pierd. Vorba lui Pavel, "Dar dacă vă
muşcaţi şi vă mâncaţi unii pe alţii, luaţi seama să nu
fiţi nimiciţi unii de alţii. " (Galateni 5:15)
18. Secretul fericirii
Din ce în ce mai mulţi oameni se pare că au uitat
sfatul înţelept al lui Henry Ford pe care l-a dat când
a fost întrebat, la a 50 aniversare a căsătoriei, cu
privire la principiile lui cu privire la o căsătorie
lungă şi fericită. El a răspuns "E ca şi în industria
de automobile, ţine-te de un singur model."
19. Divorţ
"Veniţi in sufragerie, copii. Avem ceva să vă
spunem". Acesta a fost modul în care părinţii noştri
ne-au spus că nu vom mai fi împreună. După ce ne-
au spus aceste lucruri, au divorţat. Stăteam sub
masă şi mintea mea repeta cuvintele spuse de tata.
Nu pricepeam atunci sensul lor, dar în curând am
aflat. După ce tata a plecat m-am uitat spre
şifonierul unde îşi ţinea hainele şi am descoperit o
cămaşă veche pe care o uitase. Am ascuns-o în
camera mea şi am păstrat-o ani de zile. Mă
prindeam de ea când îmi era dor de tata. El a venit
să ne viziteze de câteva ori, dar vizitele lui au
devenit din ce în ce mai rare. În final, nu ne-a mai
vizitat deloc. Mereu m-am întrebat unde s-a dus.
Mă întrebam dacă îi pasă de noi în vre-un fel. Sper
că i-a păsat. Doar presupun, nu voi şti niciodată.

20. Divorţul
Există un raport despre moştenirile lăsate fostelor
soţii de către Fuller E. Callaway, Jr., un mare
proprietar de iahturi. Acesta e ca un comentariu cu
privire la şansele de a obţine fericirea în căsătorii
multiple. El al lăsat $100,000 primei lui soţii,
$10,000 cele de-a doua şi $1 celei de-a treia.
21. Renunţând la divorţ
Tod şi-a părăsit soţia şi copiii pentru altă femeie,dar
Linda, soţia sa, a refuzat să divorţeze. Ea a spus că
încă îl mai iubeşte şi că el ar putea încă să o
iubească. Într-o dimineaţă, după o noapte de
nedormit şi dezmăţ, întorcându-se acasă, Tod a
văzut-o pe soţia lui aranjând micul dejun şi
pregătind copiii pentru şcoală. În acest timp, el se
gândea: "Ea face ceea ce trebuie să facă pentru a
păstra intactă viaţa copiilor, a ei şi a lui". A fost
copleşit de simţul datoriei şi angajamentului ei de a
oferi tuturora o viaţă bună. I-a cerut să-l primească
înapoi în acea zi, recunoscând că dreptatea era de
partea ei şi că a fost o soţie iubitoare.
22. Victime ale divorţului
"Aproape jumătate din copii cuplurilor despărţite au
devenit la maturitate bărbaţi şi femei îngrijoraţi,
care s-au afirmat sub posibilităţile lor, autocritici şi
uneori mânioşi" raportează Judith Wallerstein,
director al Center for the Family in Transition şi
autor al Second Chance (Ticknor & Fields, 1988).
Concluzia ei este schiţată din interviurile avute mai
bine de 15 ani cu 60 de familii, alese în special din
clasa de mijloc. Alte descoperiri ale ei: trei din
cinci copii s-au simţit respinşi de cel puţin un
părinte, iar jumătate au crescut într-un cadru în care
părinţii au avut conflicte chiar şi după divorţ.
23. Comerţ cu ajutorul divorţului
De ce fabricanţii de jucării urmăresc rata
divorţurilor? Când aceasta creşte, la fel se întâmplă
şi cu vânzările de jucării. Potrivit analiştilor, patru
părinţi şi opt bunici au tendinţa de a se întrece în
obţinerea afecţiunii copiilor astfel încât cumpără
jucării.
24. Divorţul nu se merită
Un studiu făcut asupra cuplurilor divorţate având
copii preşcolari arată că după un an de la divorţ
60% dintre bărbaţi şi 73% dintre femei simt că au
făcut o greşeală şi că ar fi trebuit să se străduiască
mai mult pentru ca mariajul lor să meargă. Oamenii
n-au nici o idee câtă suferinţă şi stress provoacă un
divorţ.
4
25. Longevitate
Potrivit ziarului Chicago Tribune pe data de 21
februarie 1995, Jeanne Calment din Arles, Franţa
şi-a celebrat cea de a o suta douăzecea aniversare.
Ea devenea astfel cea mai bătrâna persoană din
lume şi totodată o celebritate în Franţa. Ministrul
sănătăţii însuşi a venit la aniversarea ei şi trei cărţi
fuseseră deja scrise despre ea. Medicii savanţi i-au
studiat viata pentru a descoperi secretul longevităţii
ei. Au aflat că de-a lungul anilor, ea mânca
aproximativ 500 de grame de ciocolata pe
săptămână, a fumat moderat până la vârsta de 117
ani şi gătea cu ulei de măsline. Până la vârsta de
100 de ani făcea plimbări energice cu bicicleta de-a
lungul străzilor oraşului Arles. La vârsta de 110 ani
ea declara: a trebuit să aştept 110 ani ca să devin
faimoasa şi intenţionez să mă bucur de acest lucru
cât mai mult posibil. Însă la vârsta de 120 de ani
Jeanne Calment era legata de un scaun cu rotile si
declara: văd slab, aud slab şi nu pot simţi mai
nimic. În afara de asta, totul e bine. Cineva a
întrebat-o la ce fel de viitor se aşteaptă. Cu umorul
încă neştirbit a replicat: „În orice caz unul scurt.”
26. Explozia
Într-o dimineaţă de duminică, 8 noiembrie 1987,
irlandezul Gordon Wilson şi fiica sa, Marie, au
mers la o paradă în oraşul Enniskillen , Irlanda de
Nord. În timp ce Wilson şi fiica sa de 20 de ani
stăteau lângă un zid de cărămidă aşteptând ca
soldaţii englezi şi poliţia să mărşăluiască prin faţa
lor, o bombă amplasată de către organizaţia
separatistă IRA a explodat, dărâmând zidul de
cărămidă peste ei. Explozia a omorât şase persoane
pe loc şi a îngropat pe Gordon şi fiica sa sub câţiva
metri de cărămidă. Gordon fusese rănit la umăr.
Neputând să se mişte, Gordon a simţit că cineva îl
apucă de mână. Era fiica sa, Marie. „Eşti tu, tată ?”
„Da, Marie, eu sunt.” Câţiva oameni au început să
ţipe şi Gordon şi-a întrebat fiica dacă se simte bine.
Ea a răspuns că este bine, dar în timp ce îl ţinea de
mână a început să ţipe şi ea. Gordon o întreba de
repetate ori cum se simte iar Marie răspundea de
fiecare dată că se simte bine. În cele din urmă,
Marie i-a spus : „Tată, te iubesc foarte mult.”
Acestea au fost ultimele ei cuvinte. Patru ore mai
târziu a murit la spital din cauza leziunilor grave ale
craniului şi ale coloanei. În aceeaşi seară, un
reporter BBC i-a cerut permisiunea lui Gordon de a
–i lua un interviu. După ce acesta a povestit ce s-a
întâmplat reporterul l-a întrebat ce simte faţă de cei
care au pus bomba. „Nu le port gând rău şi nu simt
nici un fel de ură faţă de ei, a spus Gordon. Cuvinte
grele nu ar aduce-o pe Marie înapoi. Mă voi ruga in
această seara şi în fiecare seară ca Dumnezeu să-i
ierte.” În lunile care au urmat, mulţi l-au întrebat pe
Wilson, care mai târziu a devenit senator al
republicii Irlanda, cum a reuşit să spună acele
cuvinte şi cum a putut ierta o asemenea faptă.
Wilson a explicat : „Eram îndurerat. Tocmai îmi
pierdusem fiica, însă nu eram mânios. Ultimele ei
cuvinte adresate mie, cuvinte de dragoste m-au

ajutat. Am primit harul lui Dumnezeu prin puterea
dragostei ei şi astfel am putut să iert.”
27. Ajutor la nevoie (caiet nr 9 – 51)
Bruce Thielemann povesteşte despre un bătrân al
bisericii care a arătat ce înseamnă să îl urmezi pe
Isus. O furtuna de gheaţă a lovit oraşul Pittsburg,
traficul devenind aproape imposibil. În timpul
acestei furtuni, o familie din biserică l-a sunat pe
pastor pentru o urgenţă. Fiul lor cel mic suferea de
leucemie şi starea lui tocmai se înrăutăţise. Spitalul
le-a spus sa-l aducă, însă nu putea fi trimisă o
ambulanţă iar familia băiatului nu avea maşină. De
asemenea, maşina pastorului era la service, aşa că
trebuit să îl sune pe un membru în vârstă. Omul s-a
urcat imediat în maşina şi a început aventuroasa
călătorie. Frânele maşinii erau practic fără efect.
Era atât de alunecos încât nu puteai opri la semafor.
Când a ajuns la casa familiei, părinţii l-au adus pe
copil înfăşurat într-o pătură şi astfel au plecat spre
spital. Thieleman povesteşte că ajungând la poalele
unui deal încerca să se hotărască pe ce drum să o ia.
Să încerce să treacă dealul sau să îl ocolească,
luând-o la vale spre spital ?! În timp ce încerca să
se hotărască a privit spre copil. Faţa acestuia era
complet palidă şi in ochii lui măriţi de febra se
putea citi teama. Omul a întins mâna şi l-a mângâiat
pe cap. Deodată copilul a întrebat : „Domnule, tu
eşti Isus ?”
28. Adopţie
Maica Tereza a fost personalitatea marcantă a unui
congres pe tema rugăciunii din 1994 ce a avut loc la
Washington D.C. Scena a fost de neuitat. De o
parte a scenei se afla preşedintele Clinton,
vicepresedintele Gore, împreună cu alţi demnitari.
Maica Tereza şi-a făcut apariţia într-un scaun cu
rotile, fiind împinsă până la platforma de unde urma
să vorbească. În ciuda faptului că abia ajungea la
microfon, cuvintele ei au şocat audienţa. Ea a
acuzat cu vehemenţă America şi pe liderii ei pentru
politica dusă în problema avortului. Maica Tereza a
spus că America este o naţiune egoistă care se afla
în pericol de pierde din vedere adevăratul înţeles al
dragostei, sa oferi tot ce ai. De asemenea, ea a mai
spus că dacă o ţară acceptă ideea că o mamă îşi
poate omorî propriul copil cum poate cere
oamenilor să nu se omoare între ei ?! Orice ţară
care acceptă avortul nu îşi învaţă poporul să
iubească ci să folosească violenţa ca mijloc de a
obţine ceea ce vrea. Maica Tereza s-a adresat apoi
femeilor însărcinate care nu-şi doresc copiii. Vă rog
să nu omorâţi acel copil, a spus ea. Daţi-mi-l mie. Îl
vreau şi voi avea grijă de el. Într-adevăr, ea a vorbit
serios. Maica Tereza deja plasase 3000 de copii în
familii dornice de adopţie din Calcutta. Ea este un
model de dragoste care se jertfeşte.
29. Minciuna
5
Cântareţul de jazz Billy Tipton era un talentat
pianist şi saxofonist care şi-a făcut debutul în
perioada anilor 30 când jazz-ul era foarte popular.
Potrivit revistei Time, Billy avea câteva ciudăţenii.
Refuza să-şi dea codul personal impresarului său ,
chiar când suferea de o boala grea nu mergea la
doctor şi cei trei fii adoptaţi nu-şi amintesc vreodată
să fi mers cu ei la înot. Când Tipton a murit în
1989, la vârsta de 74 de ani, copiii săi au aflat
motivul acestei purtări ciudate. Medicul care a
efectuat autopsia i-a spus unuia dintre copiii
adoptaţi că Billy Tipton era de fapt, femeie. Tipton
a început să trăiască această minciună deoarece în
perioada în care şi-a început cariera muzicală
femeile nu erau acceptate în formaţii. Povestea lui
Billy Tipton este tristă deoarece indiferent de
motivele care te determina să minţi atunci când
adevărul este aflat, sentimentele de confuzie, durere
şi ruşine sunt inevitabile.
30. Transplant de viaţă
Californienii Randy Curlee si Victoria Ingram s-au
logodit in 1994. Puţin timp mai târziu Randy a
primit vesti proaste de la doctor. Randy suferea de
diabet de când avea doisprezece ani şi acum la
patruzeci şi şase de ani doctorul i-a spus ca diabetul
i-a distrus rinichii. Avea nevoie de un transplant
pentru a-şi salva viaţa. Randy a luat-o pe logodnica
lui Victoria să înţeleagă cum avea diabetul să le
afecteze viaţa lor de cuplu. Doctorul le-a spus că în
fiecare an doar 1000 de rinichi sunt disponibili
pentru 30 000 de oameni care au nevoie de un
transplant. De obicei, membrii familiei sunt
compatibili între ei, însă în cazul lui Randy
lucrurile nu erau aşa. Victoria a întrebat „De ce nu
mă testaţi şi pe mine ?” Doctorul a făcut testul apoi
cuplul a mers acasă. După câteva zile telefonul a
sunat şi doctorul lui Randy le-a spus că sistemul lor
imunitar este compatibil. Aşadar cuplul a făcut
planuri pentru a se căsători pe 11 octombrie 1994 şi
a doua zi să aibă loc transplantul. În ultimul
moment însă operaţia a fost amânată deoarece unul
dintre rinichii Victoriei a fost lezat de un cateter. O
lună mai târziu, în cursul unei operaţii care a durat
cinci ore şi jumătate, Victoria a dat rinichiul său
stâng, soţului ei, Randy. A fost primul transplant
între soţi, in Statele Unite.
31. Lăcomie
Se povesteşte despre un prosper tânăr bancher că îşi
conducea maşina, un BMW ultimul model, pe un
drum de munte, în timpul unei furtuni de zăpadă.
Într-un viraj mai strâns, a pierdut controlul şi a
început să alunece spre o prăpastie adâncă. În
ultimul moment însă, a deschis uşa şi a sărit, în
timp ce maşina se prăbuşea, luând foc în prăpastie.
Deşi a scăpat cu viaţă, omul a fost rănit grav.
Atunci când a sărit din maşina, mâna lui a fost
smulsă. Un alt şofer a observat în oglinda
retrovizoare şi s-a grăbit spre rănit. L-a găsit pe
acesta stand pe marginea şoselei, şi privind la

BMW-ul său în flăcări, părând că nu-si observă
rana. Celalalt şofer i-a arătat mana amputată şi i-a
spus „Ai probleme mai mari decât maşina. Trebuie
să-ţi găsim mâna, poate că doctorii ţi-o pot coase.”
Bancherul a privit către umărul său, şi pentru un
moment a rămas tăcut. Apoi a început să se tânguie:
„Rolex-ul meu…”
32. Cuiul cu probleme
Potrivit unui reportaj al agenţiei Reuters, din data
de 29 octombrie 1994, o femeie din China, pe nume
Zhang Meihua, a început la varsta de 20 de ani, să
sufere nişte simptome ciudate. Ea îşi pierdea
capacitatea de a-şi mişca mâinile şi picioarele cu
uşurinţă. Doctorii nu au putut descoperi cauza, şi
simptomele au continuat. Au trecut două decenii şi
Zhang a început să sufere o permanentă durere de
cap. Din nou, ea a căutat ajutorul medicilor. De
data aceasta, în urma unei tomografii, doctorii au
găsit, în sfârşit, sursa durerilor lui Zhang. Un cui
ruginit se afla în craniul femeii. Floarea cuiului se
afla în afara cuiului, iar vârful ascuţit, îi pătrundea
în creier. În urma unei operaţii, cuiul i-a fost extras.
Doctorii şi-au exprimat mirarea că femeia a putut să
trăiască atâta vreme cu un cui ruginit în cap. După
ce au studiat poziţia cuiului, doctorii au ajuns la
concluzia că intrase în craniu la puţin timp după
naştere, când oasele craniului nu sunt întărite. După
ce şi-a revenit în totalitate, Zhang a declarat că nu
are nici o amintire cu privire la momentul când i-a
intrat cuiul în cap.
33. Nu privi la aparenţe
În publicaţia Forbes, a apărut un articol despre
compania Qod/Graphi. Philis Berman scria în acel
articol despre genul de persoane pe care compania
le angajează. „Multor oameni, pe care societatea i-
ar considera rataţi, li s-a acordat o şansă în cadrul
companiei şi se descurcă excelent. Angajăm oameni
care nu au nici educaţie sau vreun sens în viaţă.
Sunt genul de oameni care în timpul interviului îşi
privesc pantofii. Ei nu caută salarii mari. Vin în
cadrul companiei pentru că noi le oferim o şansă de
a face ceva din ei înşişi. Ca şi aceasta companie,
Dumnezeu nu priveşte la aparenţe.
34. Banii nu aduc fericire
Banii nu pot cumpăra fericirea. Aţi auzit probabil
acest clişeu, din partea celor bătrâni şi înţelepţi. Dar
acum, chiar şi oamenii de ştiinţă au ajuns la aceasta
concluzie. Un studiu apărut în publicaţia Social
Indicators Research bazat pe informaţii adunate din
39 de ţări concluzionează că oamenii, cu cât au mai
mulţi bani, cu atât vor mai mulţi, astfel nefiind
fericiţi niciodată. Potrivit studiului „nici
îmbogăţirea individuală si nici creşterea nivelului
de trai al ţării nu aduc bunăstare psihică
oamenilor”. De fapt, cercetătorii au ajuns la
concluzia că, îmbogăţirea rapidă nu conduce la
fericire sau satisfacţie. Ed Diener, un psiholog de la
6
Universitatea din Illinois spune: „..mulţi oameni
declară că dacă ar avea un milion de dolari, ar fi
fericiţi. Acest lucru poate fi adevărat uneori, dar în
general se pare că nu este”.
35. Disperare
Când suntem disperaţi, de multe ori încercăm
metode disperate ca soluţii la problemele noastre.
În iarna anului 1993, Armenia se găsea într-o criză
energetică disperată. Armenia se afla deja în a treia
iarnă de cand Azerbadjian impunea o blocadă
aproape totală a petrolului şi gazelor, ca metodă de
constrângere în conflictul dintre cele două state.
Pentru a supravieţui, oamenii din Armenia au
început să taie copaci pentru a-şi încălzi casele.
Peste un milion şi jumătate de copaci fuseseră astfel
tăiaţi în acea perioadă. Ca urmare a acestui fapt,
guvernul lua în consideraţie o opţiune de
neconceput – repornirea unui reactor nuclear
sovietic, închis în 1989 deoarece nu mai prezenta
siguranţă. Centrala nucleară de la Medzamor fusese
construită în anii 1970 şi astfel, concepţia învechită
nu prevedea nici un fel de măsuri de protecţie în
cazul unor scurgeri de radiaţii. De asemenea,
centrala se afla într-o zonă a ţarii cunoscută ca fiind
seismică, la 35 de km de capitala Yerevan. Astfel,
în cazul unui accident, sute de mii de oameni ar fi
fost expuşi unor radiaţii letale. În disperare,
oamenii pot de multe ori alege soluţii pe care mai
apoi le vor regreta.
36. Liderul adevărat
În cartea „Principiile generalului Patton despre
viaţa şi arta de a conduce”, generalul George Patton
S. junior scrie: „ A alege conducătorul potrivit este
cea mai importantă sarcină a unui comandant. Eu
îmi aliniez ofiţerii şi le spun: „Soldaţi, vreau să
săpaţi o tranşee în spatele depozitului cu numărul
10; să aibă 5 metri lungime, 2 metri lăţime, şi 20
centimetri adâncime.” În timp ce candidaţii la
promovare îşi aranjează uneltele, eu ii privesc de la
o oarecare distanţă. Ei sunt foarte uimiţi de cât de
puţin adânc trebuie să fie şanţul. Unii întreabă dacă
acei 20 centimetri pot folosi la ceva. Alţii se plâng
că un astfel de şanţ ar trebui săpat cu unelte
mecanice. Alţii spun că este prea cald, sau prea frig
pentru a săpa. Iar cei mai înalţi în grad consideră că
nu ar trebui să facă o muncă atât de înjositoare. În
cele din urmă cineva o să spună: „Ce contează la ce
va folosi şanţul acesta ? Să săpăm şi să terminăm
treaba.” Acea persoana va fi promovată. Ca lider
trebuie sa alegi persoana care poate duce la bun
sfârşit o sarcină.”
37. Curaj
Pe data de 22 noiembrie 1992 un avion al
companiei USAIR îşi aştepta rândul să decoleze de
pe aeroportul La Guardia. La bord se afla Bart
Simon, un om de afaceri din Clevland. Vremea era
urâtă şi viscolea puternic. După ce avionul a

aşteptat aproape 30 de minute, turnul de control a
dat undă verde decolării. Avionul, Fokker F28, de
provenienţă daneza şi-a ambalat motoarele şi a
pornit de-a lungul pistei. Când avionul s-a desprins
o rafala de vânt l-a dezechilibrat şi aripa stânga a
atins pista. Trenul de aterizare a lovit apoi nişte
stâlpi de iluminat şi avionul a ieşit de pe pistă.
După 30 metri avionul s-a ridicat din nou însa aripa
stângă a atins din nou pământul şi bucăţi din fuselaj
au început să se desprindă. În cele din urma avionul
a plonjat în golful Flushing Bay. Au murit 27 de
oameni în accident însa Bart Simon a scăpat
nevătămat. Atunci când supravieţuieşti unui
accident de avion, poţi rămâne traumatizat şi
nimeni nu s-ar fi mirat dacă Bart Simon n-ar mai fi
dorit să zboare vreodată. Nimeni nu l-ar fi privit
ciudat daca ar fi ales să călătorească spre Cleveland
cu autobuzul sau cu trenul. Totuşi, a doua zi după
accident, Bart Simon s-a urcat la bordul unui alt
avion şi a zburat în siguranţă până la Cleveland.
38. Lydia şi durerea
Elizabeth Mittelstaedt este editorul publicaţiei
Lydia, cea mai importanta revista creştină din
Europa. Revista este publicata în trei limbi –
germana, română şi maghiară. Ea şi soţul ei,
Ditmar, trăiesc în Germania lângă Frankfurt. Într-
un interviu acordat revistei Today’s Christian
Woman, Elizabeth povesteşte. „ Cu zece ani în
urmă îmi petreceam cinci ore în scaunul dentistului
pentru ceea ce ar fi trebuit sa fie o lucrare dentara
de rutină. Însă mi-a deteriorat grav nervii.Ca
urmare, am început să simt dureri ascuţite care îmi
pulsau continuu în partea dreaptă a feţei. Pentru a
scăpa de aceste dureri îngrozitoare, timp de şase
luni, am mers din doctor în doctor. Însă, fără nici un
rezultat. Nimeni nu putea prescrie un tratament care
să-mi amelioreze durerile. În cele din urmă, la
clinica Mayo din Minnesota mi s-a spus: „Doamnă
Mittelstaedt nu este nimic care se poate face pentru
a vă ameliora durerea. Va trebui să trăiţi cu ea
pentru restul vieţii. Când m-am întors acasă, în
Germania cu aceste vesti m-am simţit descurajată
şi foarte deprimată. Unele statistici medicale arată
că multe persoane care au suferit aceleaşi probleme
au ajuns la sinucidere. Şi eu simţeam că moartea ar
fi singura cale de a scăpa însă fiind creştină nu
puteam crede că aceasta este dorinţa lui Dumnezeu
în ceea ce mă priveşte. Într-o zi, în timpul plimbării
de dimineaţă treceam peste un mic pod lângă
Frankfurt şi in timp ce priveam la râul care curgea
am auzit o voce care mi-a spus : „de ce nu sari ?!”
Uitându-mă la apă mi-am dat seama că nu era
îndeajuns de adânca pentru a mă îneca. Atunci
vocea mi-a spus din nou „nu-ţi face griji, sunt multe
pietre acolo, jos, iţi vei sparge capul şi vei muri
oricum”. În acel moment, mi-au venit în minte
pasajele din Matei 4. Mi-am adus aminte cum
diavolul a încercat fără succes să îl determine pe
Isus să sară de pe Templu. Aşa că mi-am spus: „Nu,
nu am sa sar; o să am încredere în Dumnezeu.”
7
Ajunsă acasă am simţit dorinţa de-i ajuta pe ceilalţi,
de a face ceva pentru cei aflaţi în suferinţă. Atunci
mi-a venit in minte ideea unei reviste consacrate
acestui scop. Au trecut mulţi ani de la acea
întâmplare. Astăzi, revista este tipărită în aproape
1000 000 de exemplare. Mesajul este simplu -
speranţă şi încurajare pot fi găsite prin credinţă în
Hristos şi în Cuvântul Său. Durerea mă însoţeşte în
continuare însă nu mai este la fel de pătrunzătoare
ca în trecut.
39. Atracţie
In cartea Who needs God ? Harold Kushner scrie –
„Următoarea dată când mergeţi la Grădina
Zoologica observaţi în faţa căror cuşti se înghesuie
oamenii să privească. Avem tendinţa de a trece fără
prea multa atenţie pe lângă antilope şi căprioare,
admirându-le doar pentru o clipa frumuseţea
graţioasă. Dacă avem copii ne vom opri pentru a ne
bucura de giumbuşlucurile jucăuşelor foci sau
maimuţe. Însă, ne simţim atraşi irezistibil de lei,
tigri, elefanţi şi gorile. De ce ?! Probabil datorită
faptului ca fără să ne dăm seama suntem atraşi de
creaturile mai mari şi mai puternice decât noi
înşine. Ele ne transmit mesajul că nu reprezentăm
forţa supremă. Noi căutam această senzaţie a
întâlnirii cu măreţia divină, fapt ce ne reaminteşte
locul nostru în Univers .
40. Revenire la viaţă
În revista Evanghelistul penticostal se povesteşte
despre un om pe nume Samuel S. Scull, care se
stabilise la o fermă din deşertul Arizonei, împreună
cu soţia şi copiii. Într-o noapte, o puternică furtună
s-a abătut asupra fermei. În zorii zilei, temându-se
de ce putea fi mai rău, Samuel a ieşit să evalueze
pagubele. Vijelia distrusese grădina şi doborâse
toate culturile la pământ. Acoperişul casei fusese
parţial smuls. Coteţul găinilor fusese distrus şi
păsări moarte zăceau peste tot. Furtuna devastase
întreaga fermă. În timp ce stătea înmărmurit
gândindu-se la pagubă şi îngrijorându-se pentru
viitor, dinspre coteţul distrus al găinilor a auzit un
fâlfâit. Un cocoş se strecurase printre bucăţile de
lemn şi aşchii şi ajunsese în vârful grămezii de
lemne. Acel cocoş bătrân era ud şi cea mai mare
parte a penelor sale fuseseră smulse. Dar, când
soarele a răsărit, a bătut din aripile sale golaşe, şi a
început să cânte ţanţos.
41. Noutate
În cartea „Muzica contemporană creştină” de John
Fischer, autorul povesteşte: „Am un obicei rău…
atunci când copiii mei îmi povestesc despre ceva ce
au descoperit pentru prima dată, mă comport ca şi
când lucrul acela nu reprezintă nimic nou pentru
mine. Mai mult, le spun că acel lucru mi s-a
întâmplat şi mie cu ceva timp în urmă. Când soţia
mea află ceva „nou” de la copii cască gura uimită şi
ochii i se măresc, părând foarte uimită. Se comportă

ca şi când nu ar fi auzit niciodată acel lucru. Atunci
feţele copiilor se înseninează, şi ei se simt ca şi
când şi-ar fi iluminat mama. Credeam că soţia mea
se preface şi mai devreme sau mai târziu copiii îşi
vor da seama şi se vor simţi trădaţi. Apoi am înţeles
că, de fapt, ea nu se prefăcea deloc. Deşi
experimentase deja ceea ce încercau ei să-i explice
ea nu experimentase niciodată prin ei acel lucru.
42. Prietenie sau bani?
Pe 24 martie 1984 Cunningham lua masa la
restaurantul său favorit Sal’s Pizzeria unde fusese
un client permanent pentru mai mult de şapte ani.
Chelneriţa care îl servea de obicei pe Phillis Penza
lucra de nouăsprezece ani în acel restaurant. După
ce Cunningham a terminat de mâncat, i-a făcut lui
Phillis o ofertă – aceasta avea de ales între a primi
bacşiş sau a împărţi pe jumătate cu Cunningham
banii, în caz că ar fi câştigat la loterie. Phillis a
optat pentru a doua varianta şi împreună cu
Cunningham au ales numerele. Sâmbătă noapte,
Cunningham a câştigat şase milioane de dolari.
Apoi a venit momentul adevărului. Îşi va respecta
promisiunea ? Îi va da chelneriţei un bacşiş de trei
milioane de dolari ? Cunningham, de meserie
poliţist, căsătorit, cu patru copii şi trei nepoţi a spus
„Îmi voi ţine promisiunea pentru că prietenia
înseamnă mai mult decât banii.
43. Protecţie
În octombrie 1993, poliţiştii din New York, au
descoperit o maşina pe bancheta căreia se afla un
bărbat cu o puşca. Poliţiştii au încercat să negocieze
cu omul, însă nu au primit nici un răspuns. Apoi au
privit şi au aşteptat, nici o mişcare. În cele din urmă
poliţia a descoperit adevărul. Persoana înarmată de
pe bancheta, era de fapt un manechin. Când
autorităţile l-au găsit pe proprietarul maşinii, acesta
a declarat că ţine manechinul în maşină pentru
protecţia sa. Trebuie să procedez aşa, cu atâţia hoţi
în oraş, este bine să fie cineva permanent în maşină.
44. Rugă ascultată
În revista World Vision, John Robb povesteşte o
întâmplare în care a văzut cum lucrează Dumnezeu.
Robb se afla la Moscova unde ţinea un seminar de
evanghelizare. În timpul seminarului a cunoscut un
doctor din Azerbadjian pe nume Mirza.
Azerbadjian este o ţară musulmană unde există doar
douăzeci de creştini. Robb a avut ocazia să-i
povestească lui Mirza despre Isus Hristos şi ar fi
dorit să îi poată oferi nişte literatură creştină. Spre
dezamăgirea lui Mirza, Robb dăduse deja toate
Bibliile pe care le cumpărase. „Mirza a venit a doua
zi în camera mea de hotel tocmai când mă
pregăteam să plec la aeroport. El şi-a exprimat
recunoştinţa pentru prietenia mea şi mi-a spus că
spera să ne întâlnim din nou. In gândul meu
spuneam: „Doamne, ce n-aş da pentru un Nou
Testament în limba rusă!” N-au trecut nici zece
8
minute şi am auzit o bătaie în uşă. Nişte colportori
ruşi se aflau acolo cu un întreg transport de Noi
Testamente. Tocmai primiseră permisiunea din
partea conducerii hotelului să împartă câte o Biblie
la toţi cei care se aflau în hotel. Unul dintre ei mi-a
întins un Nou Testament. I l-am dat lui Mirza şi ne-
am luat rămas bun. În mod sigur, Dumnezeu avea
un plan cu Mirza. Atunci când Dumnezea lucrează
nu există coincidenţe.
45. Îndrăzneală
În 1946, Akio Morita îmreună cu un partener de
afaceri au înfiinţat o companie numita Tokio
Telecomunications Engineering. În 1955, compania
domnului Morita a inventat radioul portabil cu
tranzistor. O companie americană, Bulova, s-a
oferit să cumpere ideea oferind o sumă importantă.
Această afacere însă, îl nemulţumea pe Morita.
Bulova ar fi vândut radiourile sub propriul său
nume, iar Morita dorea să pună bazele unei
companii care să îşi poată vinde singură produsele.
Deşi afacerea ar fi adus companiei sale o creştere
necesară a capitalului, Morita a hotărât să nu
încheie afacerea cu Bulova. Pe lângă radioul cu
tranzistor, compania lui Morita a mai inventat
aparatul video şi primele aparate pentru compact
discuri, devenind astfel una dintre cele mai de
succes companii din lume. După ce a refuzat
afacerea cu Bulova, Morita a schimbat numele
companiei în binecunoscutul Sony.
46. Iresponsabilitate
Agenţia de presă Associated Press a anunţat că
Colegiul Medicilor din statul Carolina de Nord a
suspendat licenţa unui neurochirurg după o anchetă
ce a dezvăluit atitudini iresponsabile în raporturile
cu pacienţii săi. În timpul unei operaţii, în timp ce
creierul pacientului era expus, neurochirurgul a
părăsit sala timp de douăzeci şi cinci de minute
pentru a–şi lua prânzul. În tot acest timp, nici un alt
medic nu se afla în sala de operaţie pentru a
supraveghea pacientul. Într-o altă situaţie, medicul
a cerut unei asistente să dea găuri în capul
pacientului pentru a putea sa lucreze pe creierul
acestuia, deşi asistenta nu avea pregătirea necesară
pentru aşa ceva. Când o persoană are de a face de
prea multe ori cu lucruri deosebite, poate deveni
neglijentă.
47. Linguşire
Satana este un trişor care foloseşte tot felul de
trucuri pentru a-i determina pe oameni să
păcătuiască. Una dintre metodele sale poate fi
perfect ilustrată de povestea unui drogat care a
devenit informator al poliţiei. Ca informator el
trebuia să convingă traficanţii să vândă droguri lui,
sau unui poliţist aflat sub acoperire. Acest
informator avea un succes neobişnuit de mare şi
foarte mulţi traficanţi au fost prinşi în flagrant cu
ajutorul sau. Una dintre cele mai de succes strategii

folosite de el pentru a-i convinge pe traficanţi să
încheie afacerile era de a-i provoca. „Le spun:
„Toata lumea se laudă ca poate să facă rost de
orice, dar de cele mai multe ori nu este aşa. Tu, de
exemplu, pari prea tânăr, sau prea bătrân, sau pur şi
simplu cam fraier.” Informatorul avea succes în a-i
prinde pe traficanţi deoarece le cunoştea psihologia.
48. Siguranţă falsă
Uneori, pur şi simplu ştim că mai devreme sau mai
târziu unele lucruri se vor întâmpla. Acelaşi lucru a
simţit şi Michael Parfit, un jurnalist de la revista
Smithonian. Pentru a scrie un articol despre
Mississippi, Parfit a mers cu o barca de cauciuc de
la Memphis, până în Golful Mexic. Cu această
ocazie, Parfit a înţeles puterea incredibilă a acestui
fluviu. Mississippi aduna 41% din apele
continentale ale Statelor Unite, având afluenţi din
Montana până în New York. Jumătate de trilion de
tone de apa curg pe fluviul Mississippi în fiecare an
ducând spre vărsare 63 de mii de tone în fiecare zi.
Un râu atât de mare este o ameninţare pentru
ţinuturile din apropiere. De aceea, inginerii au
construit diguri pentru a evita inundaţii catastrofale
ale oraşelor din jur. Digurile sunt in medie de opt
metri înălţime şi sunt construite de-a lungul a două
sute trei mile, pe ambele părţi ale fluviului. Pe
măsură ce zidul a fost construit, de-a lungul anilor,
scrie Parfit, oamenii s-au obişnuit să trăiască
protejaţi la adăpostul său. Au tăiat pădurile şi au
plantat bumbac. Ţinuturile inundabile ale râului
Mississippi au devenit pământ arabil, cunoscut sub
numele de Delta Mississippi. Mai mult de opt
milioane de oameni trăiesc în Deltă, însă cu ce risc?
Parfit a zburat cu un avion de-a lungul Deltei
Mississippi şi a observat fostele albii ale râului, pe
unde, cândva, obişnuia să inunde. „Digurile
încătuşează gigantul, sau cel puţin aşa par, şi doar
păsările observă de la înălţime urmele lăsate de râu.
Ceea ce râul a scris în noroi, de atâtea ori, se va
întâmpla din nou. „Curând va veni o alta inundaţie”
avertiza Parfit in februarie 1993. „Va veni o
inundaţie precum cele devastatoare din 1882, 1927,
şi 1973”. „Oamenii din aceasta regiune au impresia
ca totul este sub control” ii spunea un inginer lui
Parfit. Acesta este un sentiment fals de securitate.
Încă nu au văzut nimic din ceea ce poate face acest
fluviu. Nu putem controla nimic”. „Râul, spunea
Parfit în februarie 1993, se mişca maroniu, încet,
predictibil, enorm, murmurând continuu… cândva,
curând…” În februarie 1993, când a fost publicat
articolul, Parfit nici nu îşi închipuia câtă dreptate
avea să aibă. La doar câteva luni de la publicare, în
vara anului 1993, au venit cele mai grele inundaţii
din istoria râului Mississippi.
49. „Vezi că vine Dumnezeu”
În cartea „Out of Africa”, Isak Dinesen povesteşte
despre bucătarul ei chenian, Kamante. Într-o
noapte, după ora douăsprezece, Kamante a intrat în
dormitorul meu, cu o lanterna în mana. Se mişca cu
9
grijă şi mi-a vorbit foarte solemn: „Ar fi mai bine
să te trezeşti…Vezi că vine Dumnezeu”. M-am
trezit si l-am întrebat de ce crede asta. Plin de
gravitate, m-a condus în sala de mese, care dădea
spre vest, către dealuri. Stând în pragul uşii, am
privit un fenomen ciudat. În acea perioadă, era un
incendiu pe dealuri şi iarba uscată, ardea din vârful
dealurilor, pană spre câmpie. Privit din casă,
incendiul avea forma unei linii verticale. Într-
adevăr, părea ca şi când ceva gigantic se mişca
apropiindu-se de noi. Am stat împreună cu
Kamante şi am contemplat priveliştea un timp.
Apoi am început să-i explic, însă explicaţia mea nu
a părut că-l impresionează prea mult. Pentru el
important era că îşi îndeplinise misiunea
chemându-mă, aşa că mi-a spus: „S-ar putea să ai
dreptate, dar eu m-am gândit că mai bine te-ai trezi,
în caz că venea Dumnezeu.
50. Lipsa de onestitate
În iulie 1994, Intel a descoperit că cipurile sale de
procesare, Pentium, aveau un defect. Ocazional, în
probleme de împărţire cu numere mari, cipul dădea
un răspuns greşit. Intel a considerat că acesta era un
defect minor, care, după calculele lor ar fi afectat
un utilizator obişnuit odată la 27 de mii de ani, aşa
că Intel a decis să nu vorbească despre acest lucru
şi a continuat să promoveze şi să vândă cipurile
defecte. După un timp, printre utilizatori, au început
să circule zvonuri despre defect. Intel a recunoscut
problema, însă a încercat să minimalizeze
consecinţele. Au acceptat să înlocuiască cipurile
defecte doar în circumstanţe speciale. Abia când
IBM a decis să nu mai vândă calculatoare echipate
cu procesoare Pentium, Intel a fost de acord să
schimbe cipurile la cererea oricărui client. Aceasta
afacere a deteriorat imaginea companiei Intel, nu
atât pentru că cipurile aveau un defect, cât pentru că
au încercat să muşamalizeze.
51. Imagine nouă
Ziarul New York Times relatează cum în vara
anului 1994, un poliţist din statul Virginia, membru
în divizia de genişti, împreuna cu câinele său, au
devenit celebrităţi locale, după ce au descoperit
bombe în mall-urile din Hampton şi Virginia
Beach. În mod evident, celebritatea i-a întunecat
minţile, a fost supravegheat şi înregistrat, în timp ce
punea o bomba într-un depozit care fusese rugat să-
l inspecteze. A fost arestat şi a pledat pentru
plantarea de bombe, la două mall-uri, un tribunal şi
un stadion. El a spus anchetatorilor că nu a
intenţionat să rănească pe nimeni. Bombele, nişte
ţevi umplute cu explozibil şi cuie, nu ar fi explodat
niciodată. El s-a justificat, că încercase doar să-şi
îmbunătăţească imaginea.
52. Protest
În septembrie 1994, agenţia de presa Associated
Press, a făcut un reportaj despre un protest al

fermierilor indieni din New Delhi. Ei protestau
împotriva planurilor guvernamentale de a importa 3
000 000 000 de tone de îngrăşăminte naturale din
Olanda . De ce, se întrebau fermierii indieni ?! In
India sunt destule vaci şi gunoiul de la vacile
indiene nu ar fi fost afectat de pesticide. Aşadar, ca
formă de protest în jur de 100 de fermieri indieni au
adus în faţa parlamentului şase care trase de boi
pline vârf cu îngrăşământ natural de provenienţă
indiană. Grămada a atras cu uşurinţă atenţia
parlamentarilor. Gunoiul nostru este mai bun decât
gunoiul lor.
53. Perseverenţă
Pe 5 aprilie 1956 la ora trei dimineaţa ziaristul
Victor Riesel tocmai ieşea din restaurantul Lindy’s
care se afla în centrul Manhattanului. În rubrica sa
Riesel purtase o adevărată cruciadă împotriva
gangsterilor infiltraţi în sindicate. Chiar în acea
seara acordase un interviu la radio în care dezvăluia
corupţia unor lideri de sindicat din Long Island.
Însoţit de un prieten şi secretara sa, Riesel s-a
îndreptat spre maşina sa care era parcată pe 51
Street. În apropierea unui teatru, un tânăr a păşit din
umbră şi i-a aruncat lui Riesel în faţă un lichid. Era
acid. Acidul l-a lovit pe Riesel exact in ochi şi l-a
orbit. O lună mai târziu, doctorii i-au spus ca nu va
mai vedea niciodată. Mai târziu Riesel scria: „Nu
am simţit groază în momentul în care am aflat că nu
voi mai vedea niciodată. Am trăit însă un sentiment
de ruşine Mi-era teamă că oamenii mă vor trata cu
îngăduinţă şi mă vor evita ca pe un ciudat.
Sentimentul de ruşine este unul dintre cele mai
dureroase sentimente. Victor Riesel a reuşit să
treacă peste acest lucru şi a continuat să scrie până
când s-a pensionat în 1990.
54. Eradicarea variolei
În generaţiile trecute, variola era o boala foarte de
temut. A omorât milioane de oameni şi a lăsat pe
mulţi fără vedere. Era extrem de contagioasă, fiind
transmisa pe calea aerului. Mult timp, nu a existat
tratament împotriva acestei boli. În timpul Evului
Mediu, epidemiile de variolă făceau ravagii în Asia,
Africa si Europa. Existau războaie în care mai mulţi
soldaţi mureau din pricina variolei decât ucişi în
lupta. În 1796, un doctor englez pe nume Edward
Jenner a creat primul vaccin împotriva variolei.
Imediat vaccinul s-a răspândit şi multe ţări obligau
prin lege ca cetăţenii să se vaccineze. În 1940,
variola a fost complet eradicată în Europa şi
America de Nord. În 1967, doar 30 mai sufereau
încă de ravagiile variolei. Organizaţia mondială
pentru sănătate a început un program susţinut în
Africa, Asia şi America de Sud pentru a eradica
complet variola de pe faţa pământului. În 1978 s-a
anunţat că ultimul caz de îmbolnăvire a avut loc în
Somalia, în octombrie 1977. În 1980, variola a fost
declaratăa ca fiind complet eradicată. Însă, mai
existau încă în laboratoare viruşi de variolă păstraţi
din timpul cercetărilor. În septembrie 1994, un
10
comitet al Organizaţiei Mondiale pentru Sănătate a
votat în unanimitate distrugerea completă a
viruşilor păstraţi în laboratoare.
55. Sacrificiul si răsplata
Odată, un filozof a confruntat pe rabinul Levi
Yitzak din Berditchev cu argumente împotriva
existenţei lui Dumnezeu. Rabinul l-a ascultat cu
atenţie un timp, apoi deodată, fără nici o
introducere, l-a privit drept în ochi şi i-a spus
liniştit:
- Şi ce te faci dacă totuşi există Dumnezeu? Spune-
mi, ce te faci dacă totuşi este adevărat că El există?
Cam tot atunci un călugăr cistercian a dat un
interviu televiziunii italiene. Cistercienii sunt
călugări Romano-Catolici care trăiesc în tăcere
deplină, fiecare singur în chilia lui. Ei se văd sau
vorbesc numai la spovedanie sau la cântările
comune din biserică.
Călugărul a fost întrebat:
- Ce aţi zice dacă, la sfârşitul vieţii, v-aţi da seama
că ateismul este adevărul şi că Dumnezeu nu
există? Spuneţi-mi, cum v-ar veni să aflaţi atunci că
acesta este adevărul?
Călugărul a răspuns:
- Sfinţenia, tăcerea şi sacrificiul au frumuseţea lor
proprie, chiar fără a fi însoţite de o răsplată viitoare.
56. Cuvinte potrivite
Există limbi primitive în care nu se poate spune
„Dumnezeu este dragoste”, sau „Dumnezeu este
sfânt”. În limba primitivă a aborigenilor din
Australia „Duhul Sfânt” este tradus „vrăjitorul cel
drăguţ din cer”. Ei nu au cuvintele „duh” şi „sfânt”.
Ca urmare a acestui fapt, ei cred în „Tatăl, Fiul şi
Vrăjitorul cel drăguţ”.
57. Diferenţe
Hinduismul face diferenţa dintre Brahman Saguna
şi Brahman Nirguna, între Dumnezeu cu anumite
atribute şi Dumnezeu aşa cum este El, fără atribute.
Imaginea soarelui oglindit de suprafaţa unui la ceste
tulburată de valurile lacului. Relaţia pe care o avem
noi cu adevărul despre adevăr este de asemenea
deformată. Caută pe Brahman Nirguna, Dumnezeu
cum este El în El Însuşi, pe el ce domneşte într-o
linişte deplină. El nu este determinat de nimic din
ceea ce creaturile Sale ar putea spune sau face.
Yajnavalkya din anticul Brhad-Aranyaka-
Upanishad Îl numeşte „Neti, Neti”(nici acesta, nici
acela). El se descrie pe Sine în Biblie: „Eu sunt Cel
ce sunt”(Exod 3,14).El nu este ceea ce oamenii
gândesc că ar fi, sau ceea ce oamenilor, le-ar place
să fie. Kabbalah Îl numeşte Ein, cel inexistent, în
sensul că El nu este niciodată ceea ce ne închipuim
noi. Un discipol l-a întrebat odată pe înţeleptul
Bahva: „Cine este Dumnezeu?” Învăţătorul a
păstrat tăcere. Discipolul şi-a repetat întrebarea de
câteva ori fără să obţină vreun răspuns. În cele din
urmă, înţeleptul a consimţit să-i răspundă doar atât:

„Ţi-am tot spus cine este, dar nu vrei să înţelegi.
Dumnezeu este tăcere.”
58. Ateism
Încă din 1912, Lenin scria lui Gorki: „Milioane de
acte de violenţă, de boli de epidemii, sunt mult mai
puţin primejdioase decât cea mai vagă idee despre
Dumnezeu… Dumnezeu este duşmanul personal al
societăţii comuniste.”
El scria de asemenea: „Religia este un fel de votcă
spirituală, în care sclavii capitalului îşi îneacă
trăsăturile lor umane şi respectul pentru o viaţă
înnobilată.”
59. Logică
Un rabin a pus următoarea întrebare unui om din
comunitatea lui:
- Doi oameni intră într-o casă pe coş. Unul este
murdar, celalalt este curat. Care dintre ei se va
spăla?
Evreul răspunse:
- Cel murdar bineînţeles.
- Nu, zise rabinul, deoarece omul murdar va vedea
că celalalt este curat şi va presupune că şi el este la
fel. Omul curat, văzând cât de murdar este de
murdar celalalt, va crede că şi el este aşa şi se va
duce să se spele.
- Să-ţi pun a doua întrebare, continuă rabinul. Doi
oameni intră într-o casă pe coş. Unul este murdar,
celalalt curat. Care dintre ei se spală?
Evreul i-a răspuns:
- Acum ştiu, cel curat.
- Nu, spuse rabinul. Cel curat se uită la mâinile şi
hainele lui şi vede că sunt curate, deci de ce s-ar
spăla? Celalalt vede că este murdar şi se spală.
Apoi rabinul puse a treia întrebare:
- Doi oameni intră într-o casă pe coş. Unul este
curat, celalalt murdar. Care dintre ei se va spăla?
Disperat, evreul nostru strigă:
- Amândoi!
- Greşit, răspunse rabinul. Dacă doi oameni intră pe
coş, cum ar putea să rămână unul curat? Nu vezi că
întrebarea este greşită?
Tot astfel, orice întrebări omeneşti cu privire la
Dumnezeu sunt naive.
60. Existenţa şi perfecţiunea
Anselm de Cantenburry a subliniat discrepanţa între
a avea noţiunea unei Fiinţe perfecte şi a nega
existenţa ei. Oare existenţa nu aparţine perfecţiunii?
Poate fi cineva perfect fără să existe? Sfântul
Bonaventura spunea: „Dacă Dumnezeu este
Dumnezeu, El există.”
61. Haos
Dostoievsky a scris mai înainte acest lucru în
„Fraţii Karamazov: „Dacă nu este Dumnezeu, totul
este permis.”
11
62. Lenin împotriva lui Dumnezeu
- Eu nu cred în Dumnezeu!
Rabinul l-a privit şi i-a zis:
- Cât te invidiez! Starea ta sufletească este mult mai
bună decât a mea. Eu când văd un om sărac, bolnav
sau în necaz, mă mângâi cu gândul că Dumnezeu o
să-l ajute. Cum tu nu crezi în Dumnezeu, trebuie să-
l ajuţi tu. Rămâne ca tu să faci lucrurile pe care
Dumnezeu le-ar face dacă ar exista. Trăieşte astfel
şi totul va fi în ordine.
În anii 1907-1912 exista o fracţiune a Partidului
Comunist din Rusia cunoscută sub numele de
Bogoiskatelstvo sau Bogostroitelstvo (Căutătorii
sau creatorii lui Dumnezeu). Printre aderenţii ei se
numărau oameni renumiţi, ca scriitorul Maxim
Gorki şi Lunatcharsky, care a ajuns apoi ministrul
culturii în guvernul sovietic. Raţionamentul lor era
următorul: De vreme ce nu este Dumnezeu, să
facem noi ceea ce Dumnezeu ar face dacă ar exista,
să construim un Dumnezeu. Ei gândeau întocmai ca
rabinul.
Lenin a luptat crâncen împotriva acestei fracţiuni.
El se temea că cei ce vor urma acest raţionament îşi
vor da curând seama de incapacitatea lor de a fi ca
Dumnezeu, şi ar putea ajunge la concluzia că
trebuie să existe o forţă divină care le imprimă
această dorinţă.
63. Misterul vieţii
Preotul Gregor Mendel a devenit tatăl geneticii, cu
o sută de ani înaintea descoperirii genelor şi chiar a
cromozomilor. Deoarece ideile sale erau
considerate prea revoluţionare, el nu a trecut nici
măcar examenul de învăţător. I s-a spus: „Nu te poţi
aştepta la exactitate când te ocupi cu fiinţe vii. Nu
este ca în fizică unde măsori lungimea sau forţa sau
viteza. Viaţa este prea complexă şi misterioasă
pentru a fi măsurată cu rigla sau cu ceasul. Nu poţi
măsura parfumul unei flori.” Dar el ştia că lui
Dumnezeu îi plac numerele. Se ştie că una din
cărţile Bibliei se numeşte „Numeri”. Este scris în
Biblie că El numără stelele, ultima dintre păsări şi
chiar perii din capul omului. Mendel ştia, fără vreo
dovadă, că trebuie să existe anumite legi ale
eredităţii. Trebuie să fie posibil să prevezi măsura
în care calităţile părinţilor se vor transmite
urmaşilor lor. Natura nu poate fi neraţională şi
neinteligibilă. Bazat pe presupunerile credinţei, el a
descoperit legile geneticii, fără a avea cunoştinţă
despre gene. Legea separaţiei este valabilă şi astăzi.
El a numit entităţile necunoscute cu care lucra
„factori”.
64. Dorinţa
Preotul Maximilian Kolbe, care a suferit moarte de
martir la Auschwitz în timpul naziştilor, spunea
odată: „Aş vrea să mă mistui neobservat fără să las
vreo urmă.”
65. Statistică

Consideraţi următoarele statistici: din o sută de
copii englezi, numai patruzeci cunosc începutul
rugăciunii domneşti; şaptesprezece nu cunosc nici
măcar atât. Circa 40 nu ştiu cine a fost Isus; 73 nu
ştiu nimic despre Rusalii. Din 340 de fete dintr-o
şcoală confesională din Nurnberg, 85 cunoşteau
semnul lor astrologic, dar numai cele 5 ştiau cele
zece porunci. În Paris numai 5% din populaţie
frecventează servicii religioase, iar în Londra doar
3%.
66. Frica
Zadarnic vorbeşti unui şoarece despre un tigru.
Şoarecele este preocupat numai de existenţa pisicii.
67. Neadaptare
Odată, un european a invitat doi şefi de trib africani
să călătorească o vreme împreună cu el. La sfârşitul
primei zile, când au coborât din maşină, ei i-au
spus: „Trupurile noastre au călătorit departe, dar
sufletele noastre n-au putut ţine pasul. Acum
trebuie să aşteptăm câteva zile, ca sufletele să ne
ajungă.” În ultimele patru sau cinci decenii,
omenirea a avansat extraordinar în ştiinţă şi tehnică.
Au avut loc profunde schimbări economice şi
politice. Sufletele noastre nu s-au adaptat la aceste
circumstanţe noi.
68. Taine
Culoarea nu aparţine nici obiectelor nici ochiului
celui ce le vede. Culoarea roşie apare când
oscilaţiile generatoare de roşu reacţionează asupra
ochiului care sesizează roşu. Acelaşi lucru este
adevărat şi cu privire la alte proprietăţi ale
obiectelor materiale. Dacă cineva cercetează atent
memoria, aceasta i se strecoară printre degete.
Trebuie să mergem mai sus decât materia şi omul,
la Creatorul lor.
69. Teoria luminii
Când Newton a publicat noua sa teorie a luminii,
toţi fizicienii s-au certat cu el. Obosit şi hărţuit,
Newton a scris lui Leibnitz: „Am fost atât de necăjit
de discuţiile ce s-au ridicat din pricina publicării
teoriei luminii încât îmi condamn propria
imprudenţă de a renunţa la o binecuvântare cum
este liniştea mea, pentru a alerga după o umbră.”
De atunci, a refuzat sa mai participe la vreo
polemică.
70. Hitler şi religia
Hitler a pretins că este religios. În „Mein Kampf” el
afirmă că este însărcinat să ducă lupta lui
Dumnezeu. El spunea: „Eu urmez drumul pe care
mi-l dictează Providenţa.” Goebbels, ajutorul lui
Hitler, era şi el sigur de el însuşi. El scria în jurnalul
său, în 21 iulie 1926, următoarele: „Evreul este cu
siguranţă anticristul istoriei lumii.” El credea că
12
exterminându-i pe evrei, devenea luptătorul lui
Dumnezeu.
71. Mister
Teerstegan a scris: „Un Dumnezeu care este înţeles
nu este Dumnezeu. Nu poţi să dai explicaţii despre
El atât de plauzibile încât să înlături misterul care-l
învăluie.”
72. Ateism
Pascal scria: „O, de-ar înţelege ateii religia
împotriva căreia luptă, înainte de a o combate.
Religia noastră nu pretinde să aibă o imagine clară
despre Dumnezeu, de a-L vedea fără nici un văl.
Noi afirmăm contrariul, că omul este în întuneric şi
departe de Dumnezeu şi că El este ascuns
cunoaşterii noastre. Chiar şi numele lui Dumnezeu
din Scriptură Îl ascunde. Noi cunoaştem doar în
parte (1 Timotei 6,16). Obscuritatea în care ateii se
descoperă pe ei înşişi confirmă o afirmaţie a
bisericii.”
73. Originea Universului
Problema originii universului are numai patru
soluţii posibile:
1. Soluţia budistă care afirmă că universul
este o iluzie. Însă aceasta nu răspunde la întrebările:
„Cine a creat iluzia? Cum a ajuns să existe? Cum se
face că există o minte care să întreţină această iluzie
şi, încă mai minunat, o minte suficient de strălucită
ca să descopere că universul este iluzoriu?”
2. Noţiunea că universul a apărut spontan,
din nimic. Dar un nimic care generează o
lume nu mai este nimic.
3. Universul a existat din totdeauna. Dar
aceasta ar contrazice legea a doua a
termodinamicii. Un astfel de univers s-ar fi
consumat din cauza creşterii entropiei şi
totul ar fi ajuns la aceeaşi temperatură
joasă, deoarece raportul dintre energia
inutilizabilă şi cea disponibilă este în
continuă creştere.
4. Universul a fost creat. Există Dumnezeu
şi, la dorinţa Sa, din El a explodat ceea ce
astronomilor le place să numească Big-
Bang, pin care au venit la existenţă
materia, energia, spaţiul, timpul şi chiar
legile fizicii.
74. Încumetare
George Gallup, întemeietorul celei mai
renumite agenţii de sondare a opiniei publice
americane, scria că s-ar putea dovedi statistic
existenţa lui Dumnezeu. Gândiţi-vă, de
exemplu, la corpul omenesc, cu kilometri de

vase sanguine! Poate cineva pretinde că
sistemul de şosele a Statelor Unite a apărut
spontan? Totuşi aceste vase de sânge cu
funcţiile lor precise sunt mult mai sofisticate.
Să pretinzi că această reţea a trupului, fără a
mai menţiona şi alte sisteme ale sale, a apărut
la întâmplare , este o monstruozitate statistică.
75. Dumnezeu regăsit
Pascal a remarcat corect în „Cugetările” sale:
„Natura are unele realizări desăvârşite prin care
arată că ea este imaginea lui Dumnezeu şi
unele defecte prin care arată că este doar
imaginea Sa… Pretutindeni natura ne
descoperă un Dumnezeu pierdut.”
76. Apa
Într-o linguriţă de apă sunt aproximativ tot
atâtea molecule de apă câte linguriţe de apă
sunt în Atlantic. Nici un computer construit de
om nu ar putea calcula cât de multe sunt.
77. Atomul
Dacă am putea topi împreună atâţia atomi de
fier câţi locuitori sunt în SUA, cca.200
milioane, am obţine un lanţ care nu ar depăşi
doi centimetri. Dacă nu vă vine să credeţi,
gândiţi-vă la faptul că atomul se poate diviza
mai departe şi că e compus în cea mai mare
măsură dintr-un spaţiu gol, exact ca şi
moleculele care sunt făcute din atomi. Dar noi
abia am deschis uşa către complexitate.
78. „Quark”
Pe la mijlocul secolului nostru, atomul era
considerat a fi ca un sistem solar, având în
mijloc un nucleu format din protoni şi neutroni,
cu electronii rotindu-se ca planetele în jurul
acestui „soare” nuclear. Protonii, neutronii şi
electronii în diverse combinaţii, după
elementul pe care îl constituiau, explicau
întregul mister al materiei. Atomul, care în
greceşte înseamnă indivizibil, a fost divizat. Se
părea că aici am epuizat cercetările noastre. Cei
trei constituenţi ai atomului erau elementari şi
indivizibili. Zece ani după aceea, aproximativ
100 de alte particule elementare au fost
descoperite, o veritabilă grădină zoologică de
particule. În vremea aceea, doi oameni de
ştiinţă, Gell-Mann şi Zweig de la Institutul de
Tehnologie din California au observat că toate
aceste elemente aveau câteva trăsături comune,
care ar putea fi explicate cel mai bine
presupunând că entităţile care poartă încă
numele de particule elementare, nu sunt
elementare deloc. Ele ăşi datorează diversitatea
combinaţiilor diferite a cinci elemente mai mici
numite „quark”. În prezent, acestea sunt
presupuse a fi ultimii constituenţi ai materiei.
Fiecăreia i s-a dat un nume, dar nu mai sunt
13
mezoni sau leptoni, aşa cum s-a petrecut cu
particulele „elementare”. Astfel de nume au
apărut inadecvate acestor noi descoperiri.
Numele date acestor „quark” de oamenii de
ştiinţă, reci, calmi, sunt cel puţin extraordinare:
farmec, adevăr, frumuseţe, culoare, gust. Ca şi
îngheţata, aceşti „quark” au trei arome diferite.
Gell-Mann şi Yweig ajunseseră să cunoască
multe lucruri despre „quark” înainte de aşti
dacă el exista cu adevărat. Postularea existenţei
lui a fost foarte folositoare operaţiilor
matematice, aşa cum ipoteza „Dumnezeu”
explică multe lucruri în univers. De ce n-am
porni atunci o ipoteză? Aceşti doi oameni de
ştiinţă s-au folosit de „quark” cu mult înainte
de a şti dacă ei erau numai funcţii matematice
sau entităţi reale.
79. Argument
Tertullian a spus „Dacă Dumnezeu nu este
Unul singur, Dumnezeu nu există. Pentru ca El
să fie Dumnezeu adevărat, trebuie să nu mai
existe nici un altul absolut măreţ; deoarece,
dacă ar fi, acela ar fi egal cu El şi dacă cineva
ar fi egal cu El, Dumnezeu nu ar mai fi
suprem”(Contra lui Marcion, L.1, c.3). „De
altfel dacă ar fi mai mult de un Dumnezeu
(suprem), nici unul nu ar putea fi atotputernic,
pentru că dacă unul ar vrea singur să facă ceva,
nestingherit, ceilalţi ar putea sau nu să-l
împiedice. Dacă ar putea să-l împiedice, El nu
ar mai fi cel mai puternic. Mai mult, nici unul
din ei nu ar fi cu totul înţelept şi atotştiutor
cunoscând toate lucrurile; pentru că dacă nici
unul dintre ei nu ar putea avea un secret, nu ar
fi atotputernic. Pe de altă parte, dacă ar putea
ascunde ceva, ceilalţi nu ar fi atotştiutori. În
plus, adevărul că un singur Dumnezeu conduce
lumea, poate fi observat aici, jos, văzând o
astfel de armonie constantă şi uniformă.
Aceasta ne dă posibilitatea să ne dăm seama că
există un singur Conducător care susţine toate.”
80. Credinţa
Feuerbach, unul din învăţătorii lui Marx, a
afirmat că Luther a fost acela care l-a dus la
uimitoarea înţelegere că omul Îl creează pe
Dumnezeu după cum şi-l doreşte, nu că
Dumnezeu creează pe om după asemănarea Sa.
Feuerbach spunea deseori în glumă: „Eu sunt al
doilea Luther”. Justificarea lui se găsea în
afirmaţia lui Luther: „Credinţa este creatorul
divinităţii”. Dar el a neglijat să citeze întreaga
observaţie a lui Luther: „Credinţa este creatorul
divinităţii nu în persoană, ci pe pământ”.
81. Ştiinţa şi credinţa
Vederea cu ochiul liber fiind limitată, ştiinţa a
căutat noi modalităţi. Vederea a fost extinsă
prin lentile, raze X, microscoape electronice,
tomografia computerizată. Trăim în mijlocul

unei explozii de echipamente înţelese numai de
tehnicieni. Prin ele vedem realităţi ce există
dincolo de limita de percepere a ochiului.
Credinţa este şi ea un mijloc de a vedea mai
mult decât poate distinge ochiul omenesc. Prin
credinţă putem privi lumea lui Dumnezeu.
82. Demonstraţie
Einstein a vizitat odată pe tatăl renumitului
violonist Yehudi Menuhin, pe atunci un copil
de şapte ani. Într-o discuţie cu tatăl, Einstein a
contestat existenţa lui Dumnezeu. Copilul a
intervenit: „Domnule Einstein, eu vă voi
dovedi existenţa Lui.” Marele om de ştiinţă
privi amuzat la băiat: „Bine, te ascult.” Yehudi
a luat vioara şi a cântat în felul său unic,
maestru. Când a terminat, Einstein a spus:
„Există Dumnezeu. Dacă nu, cum ar putea
copilul acesta să cânte astfel?”
83. Confuzie
Riga Veda, cartea fundamentală a religiei
hinduse, conţine următoarea ambiguitate: „El,
care este conducătorul suprem al acestei lumi
şi locuieşte în locurile prea înalte, numai El ştie
de unde provine această creaţie, dacă
Dumnezeu a făcut-o sau nu; şi poate nici chiar
El nu ştie.”
84. Dovadă
În textele egiptene săpate în interiorul unor
racle (2280-2250 î.Hr.), Dumnezeu spune
despre Sine: „Eu sunt Creatorul Meu Însumi,
adică m-am creat în concordanţă cu dorinţa
mea şi în înţelegere cu inima mea.”
85. Îngâmfare
Cartea budistă Digha Neikaya afirmă că
Brahma îşi închipuie că este Creatorul lumii,
precum cocoşul ar putea crede că soarele răsare
datorită cântecului său, când de fapt lumea a
apărut prin lucrarea unor legi naturale.
86. Mulţumire
Lupul care-şi mănâncă oile este rău şi merită să
fie distrus. Însă dacă lupul nu mănâncă oile, o
voi face eu şi chiar voi mulţumi lui Dumnezeu
pentru asta.
87. Religia şi Albert Einstein
Albert Einstein scria: „Sentimentul cel mai
frumos şi mai adânc pe care-l posedă omul este
cel al misterului. Cel ce nu l-a cunoscut îmi
pare mort sau cel puţin orb… Recunoaşterea
existenţei a ceea ce este pentru noi
impenetrabil, a manifestărilor celei mai
profunde raţiuni şi celei mai strălucitoare
14
frumuseţi, faţă de care naţiunea noastră se
poate prezenta numai în acea primitivă formă,
această recunoaştere şi simţire este adevăratul
sentiment religios… Este sigur că o convingere
despre raţiunea şi inteligibilitatea lumii,
asemănătoare sentimentului religios stă la baza
oricărei lucrări ştiinţifice superioare… Religia
constă într-o admiraţie umilă a spiritului infinit
superior ce se revelează pe sine în puţinul pe
care-l putem cunoaşte din realitate, folosindu-
ne de raţiunea noastră slabă şi trecătoare.”
88. Copilul
Newton scria: „Nu ştiu cum sunt văzut de
lume, dar eu mă văd un copil ce se joacă pe
plajă găsind din când în când o pietricică
netedă sau o scoică frumoasă, în timp ce
marele ocean al adevărului stă înaintea mea cu
totul necunoscut.”
89. Bâlbâielile ştiinţei
Lord Kelvin, preşedintele Academiei britanice,
declara: „Construcţia unor maşini zburătoare
mai grele decât aerul este imposibilă.” Tot el a
scris cu mare siguranţă că „radioul nu are nici
un viitor” şi „razele X se vor dovedi a fi o
farsă”. Sir Richard Wooley, fostul astronom
regal al Angliei, declara în 1956 că „aşa zisele
călătorii spaţiale sunt vorbe de clacă”. „Nu-mi
voi irosi timpul cercetând vreo idee nouă cu
privire la maşinile de război, pentru că tot ce se
putea inventa în acest domeniu a fost inventat
şi nu mai sunt speranţe de alte îmbunătăţiri”,
scria Sextus Julius Frontius, inginerul
împăratului Vespasian din primul secol. Nici
Winston Churchill nu a prevăzut viitorul mai
corect. În 1939 el declara: „Energia atomică ar
putea fi tot atât de bună ca explozivele noastre
de astăzi, dar e puţin probabil că va fi mult mai
periculoasă”.
90. Răbdare
Când Einstein a vizitat pe cardinalul Faulhaber,
l-a întrebat: „Ce aţi face dacă matematica ar
dovedi credinţa dumneavoastră ca fiind falsă?”
Cardinalul a replicat: „Aş aştepta ziua când
matematicienii ar descoperi erorile din
calculele lor”.
91. Coechipierii adevărului
Adevărul stă pe un scaun cu patru picioare,
dintre care unul este ştiinţa. Celelalte sunt
raţiunea, credinţa şi intuiţia. De asemenea,
adevărul foloseşte ca resurse imaginaţia şi
analiza.

92. Avantajele credinţei
Credinţa în Dumnezeu schimbă complet
atitudinea omului, atât faţă de viaţă cât şi faţă
de moarte. În Grecia antică, spartanii sugrumau
copiii slabi. Nietzsche, care a devenit filozoful
preferat al lui Hitler şi Mussolini, s-a pronunţat
împotriva spitalelor şi orfelinatelor. Hegel a
spus că omul are dreptul incontestabil de a
pune capăt tuturor suferinţelor prin moarte.
93. Dumnezeu vede
O femeie păcătoasă şi-a pus în gând să-l
ispitească pe Sf. Efremie. Sesizând intenţia ei
rea, el i-a spus: „Vino cu mine”. Curând ei au
ajuns într-un loc plin de lume, şi el i-a spus:
„Acum dezbracă-te”. Ea a spus: „Nu pot. Mi-e
ruşine de oameni.” „Dacă ne ruşinăm de
oameni, cu atât mai mult ar trebui să ne fie
ruşine de Dumnezeu care vede chiar şi
lucrurile ascunse în întuneric”, i-a răspuns
Efremie.
94. Eşecurile omului
Revoluţia franceză a înlocuit ideea unui
Dumnezeu sfânt cu ideea de omenie sfântă.
Alţii au înlăturat ideea de Dumnezeu şi au
divinizat clasa muncitoare. Oricine nu iubeşte
pe Dumnezeu adevărat, sfârşeşte prin a-şi
distruge dumnezeul fals. Revoluţionarii
francezi au omorât oameni cu grămada. Cei ce
au divizat proletariatul au ucis muncitori în
masă.
95. Dăruirea lui Dumnezeu
Dumnezeu se multiplică în copiii Lui.
Omenirea nu s-ar fi putut bucura de frumuseţea
celebrei „Mona Lisa” a lui Leonardo da Vinci,
dacă originalul n-ar fi fost reprodus în
numeroase copii. Nici Biblia nu ar fi avut vreo
influenţă fără milioanele de copii, traduceri şi
tipăriri. Aşa se descoperă Dumnezeu prin
copiii Lui răspândiţi pe toată faţa pământului.
96. Ioan 14,23
Cel credincios şi Dumnezeu se aseamănă cu
două spirite care trăiesc în acelaşi trup. Este
ceva asemănător cu fecioara Maria ce-L purta
pe Isus în pântecele ei.
97. Complexitate
În ebraică, cuvântul „faţă” este totdeauna la
plural, „panim”, adică „feţe”.
98. Big-Bang
S-a ajuns la concluzia că mişcarea de rotaţie a
pământului se încetineşte. Cei ce au introdus
15
teoria „Big-Bang”, marea explozie, a originii
pământului au notat că lungimea zilei creşte cu
0,002 secunde la fiecare secol, ceea ce
înseamnă că ziua se măreşte cu o secundă la
fiecare 50.000 ani. Numărând înapoi spre ziua
de lungime zero, ei pretind că au descoperit
vârsta pământului, ea fiind de patru miliarde şi
jumătate de ani.
99. Darurile lui Dumnezeu
Energia luminii solare, cea mai preţioasă
resursă a tot ce este viu, este lăsată să se piardă
aproape nefolosită. Fotosinteza plantelor
captează numai o zecime dintr-un procent din
energia disponibilă; restul se pierde. Să
exprimăm acest lucru în termeni financiari: se
consumă energie solară în valoare de 175.000
lei pentru a produce plante în valoarea de 1,50
lei. Energia anuală folosită de omenire este
egală cu energia solară care scaldă pământul
timp de o oră. Dumnezeu a lăsat mari bogăţii
pe pământ, însă trebuie să-i folosim darurile cu
înţelepciune.
100. Apa = binecuvântare
Să privim un alt miracol al lui Dumnezeu: apa.
Ea are una dintre cele mai simple molecule,
formată dintr-un atom de oxigen şi doi de
hidrogen. Greutatea sa moleculară este 18.
Pentru comparaţie, o moleculă de insulină
conţine 777 de atomi şi are greutatea
moleculară de 5733. Mintea care a făcut apa
atât de simplă, trebuie să fie incredibil de
ascuţită. Această simplitate permite apei să
treacă liber prin membranele celulelor vii,
proces imposibil pentru moleculele mai mari.
Apa are proprietăţi dizolvante uimitoare.
Substanţele pot intra şi ieşi din celulele vii
numai dizolvate în apă. Astfel, aceste celule
obţin hrana pentru menţinerea vieţii şi elimină
produsele de dezasimilaţie. Pentru a fi de cel
mai mare folos omenirii, apa nu are un gust
prea bun ca să producă o atracţie anormală şi
nici gust rău ca să fie respinsă. Cei doi compuşi
care se aseamănă cel mai mult cu apa în
structura moleculară, hidrogenul sulfurat (H2S)
şi amoniacul (NH3) sunt amândouă gaze
caustice, imposibile la gust şi miros, toxice
pentru celulele vii. (Rezumat din „Semnele
Timpurilor”, noiembrie 1980).
16